PARCUL DE DISTRACȚII DIN FABRICA DE DIAMANTE

Elena Ceaușescu stă cu barba-n palmă la Comitetul Central și face ochii cât cepele la un borcan de pe biroul soțului. Un borcan de zece kile pentru murături. Plin cu diamante.

Afară e sărbătoare. E ziua lui Nicolae Ceaușescu, face 56 de ani. Pionierii urlă osanale în toată țara. Haos organizat. Fiecare întreprindere trimite cadouri la Centru.
Prin biroul cârmaciului trec un spic de aur de la un CAP, o pușcă de vânătoare de la Securitate, tot felul de opulențe. Așa ajunge și borcanul. Nimeni nu înțelege ce-i în el, România n-a avut niciodată mină de diamante.

1970. Ceaușeștii merg în vizită la Kremlin, la Brejnev. După ce beau vodka de protocol, rusul îi scoate la o plimbare într-un loc ultrasecret la marginea Moscovei. E o fabrică de diamante.Tovarășa se îndrăgostește pe loc de ele, iar soțul își dă seama cât de utile pot fi pietrele pentru industria românească – săpatul după petrol și gaze se făcea cu niște mașinării cu diamante pe cap.

Ceaușescu la Kremlin (Sursa: Historia.ro)

Ceaușescu vrea și el o fabrică din asta, dar România nu are tehnologia, așa că trimite spionii în străinătate, să se “documenteze”. Agenții se întorc cu un camion de utilaje și kilograme de hârtie, planuri de construcție. Parchează pe bulvardul Timișoara, lângă niște hale dărăpănate. Totul e ultrasecret, toți se ascund.

Acolo se naște una din cele mai mari afaceri ale statului român din toate timpurile,Rami Dacia. Încep să producă și ajung să facă export în toată lumea. Când vine o comandă mai grasă, angajații cară diamante cu ligheanul și găleata de colo-colo.

După revoluție, ca mai toate afacerile țării, și fabrica se privatizează. O cumpără foștii angajați cu 8,4 milioane de euro. O parte dintre ei spun că banii au venit de la Răzvan Petrovici, uncontroversat om de afaceri. Halele încep să se golească și prin ele apar ba o florărie, ba un service, ba un print shop. Diamantele se cară în cutii mici cât flacoanele de Algocalmin.

Încep să se dărâme clădirile. Fabrica se vinde la fier vechi. Răzvan Petrovici își ridică pe ruinele ei cel mai mare parc de distracții din București.

Am auzit de povestea asta prima oară de la portarul blocului meu din Piața Unirii. Mi-a spus tot ce știa între două fumuri de țigară. A fost mecanic în fabrica de diamante. Într-o întreprindere plină de chimiști și fizicieni era printre puținii murdari pe mâini.

„Știu că fabrica de diamante a fost una dintre cele mai mari afaceri ale statului român, că a fost vândută la fier vechi de niște securiști și că tot ăia și-au ridicat un parc de distracții acolo“, mi-a zis nea Ion Pană.

Am mers la Terra Park, pe bd. Timișoara, să văd dacă Pană spune adevărul. A fost greu de găsit. La stradă erau o firmă de salubrizare, o stație de benzină și o reprezentanță auto. Nimeni nu știa nimic de diamante. O mamaie în capot care hrănea câinii a râs de mine: „Ce diamante, dom’le? Aici a fost o unitate militară, iar acum e parcul ăsta.“

Începea să îmi fie jenă să tot întreb de pietre prețioase, dar am dat de unul dintre paznicii parcului. Plictisit, aștepta să treacă ziua:  „Am auzit ceva, da, a fost o fabrică de diamante aici. Acum e doar parcul de distracții.“

Mi-am petrecut următoarele luni întorcând diamantul pe toate fețele. E o poveste cu spioni, mafioți și un stat incapabil. Povestea industriei românești.

DIAMANTELE AU APĂRUT PENTRU PETROL, NU PENTRU INELE

După Al Doilea Război Mondial, industriașii aveau nevoie de diamante ca să foreze după petrol și gaze. Pietrele naturale erau tot mai scumpe și consumul era tot mai mare, așa că au început să producă diamante sintetice. Primele au fost create în Suedia, Statele Unite și Uniunea Sovietică.

Pentru asta era nevoie de carbon la temperaturi și presiuni extrem de mari. Cercetătorii aveau o singură problemă – nici un utilaj nu rezista presiunilor de mii de atmosfere. Mai multe documentareBBC arată că suedezii nu știau de americani, americanii de suedezi, nici rușii de primii doi.

Elena Ceaușescu și Pacepa

Doar românii știau de toți. Mai exact,știa generalul de Securitate Ion Mihai Pacepa.  El a trimis  echipe de spioni în fiecare dintre cele trei țări în care se produceau diamante. Cel mai rapid s-au mișcat cei trimiși în Suedia – locotenentul Alexandru și generalul Sârbu.

În 1974, ei au creat în mijlocul Bucureștiului o fabrică de diamante sintetice, pe bd. Timișoara, nr. 8A. A fost numită prin decret prezidențial secretUnitatea Militară Specială 0920.

Lt. Alexandru a botezat operațiunea de spionaj „Steaua“, așa cum numea Elena Ceaușescudiamantele – stele. A făcut naveta în Suedia doi ani de zile până a convins pe cineva să îi vândă planurile tehnologiei.

„Acolo l-am găsit pe Cap Pătrat – așa i-am dat eu numele de cod suedezului care ne-a dat tot ce am avut de la ASEA (n.red.: compania de la care a fost furată tehnologia). Am purtat negocieri direct pentru două prese pe care le-am adus demontate și le-am asamblat la București“, spune astăzi colonelul.

A ieșit din branșă, e pensionat, vrea să fie liniștit. Se ocupă cu albinele, numai de ele vorbește. Brevetează unelte care scot mierea din fagure.

Nimeni nu a vrut să spună cum îl cheamă pe suedez. Alexandru îl aducea în România și îl escorta doar el, apoi îl caza în mare secret.

„Mai multe nu pot să vă spun pentru că, unu, mi-am dat cuvântul acelui om că nu va ști nimeni niciodată că ne-am întâlnit și, doi, am depus un jurământ la DIE(n.r.: Direcția de Informații Externe). Nu pot să trec peste aceste aspecte“, spune Alexandru astăzi.  

Am aflat, însă, povestea de la șase dintre primii angajați. Nu o știe multă lume, pentru că proiectul a fost ultrasecret. Nici cei mai importanți oameni din stat nu aveau habar ce e acolo, iar cei care știau îi spuneau „Copilul Securității.“

ÎNCEPUTURILE 

Cap Pătrat venea periodic să inspecteze montajul. În ’74 România producea primele diamante. Atunci, Pacepa l-a invitat pe Ceaușescu să vadă în ce a investit. Totul se petrecea într-o singură clădire, în care lucrau cinci oameni.

„Îmi place creația ta, Pacepa“, ar fi spus Ceaușescu la terminarea inspecției, scrie spionul în cartea sa, „Orizonturi Roșii.“ Dictatorul și-a propus să intre pe piața internațională de diamante.

Gardul care împrejmuia fabrica

În acel an, inginerii din fabrică au început să înmulțească instalațiile suedezului ca Iisus peștii. Patru ani mai târziu, erau în fabrică 21 de prese de 2.000 tone forță.

Fabrica a ajuns pe locul trei în lume la calitatea pietrelor și pe locul patru la nivel cantitativ, spun foști angajați care mergeau la târguri internaționale.

„Când mergeam la târguri noi nu ne puteam promova ca ceilalți concurenți pentru că eram sub embargo. Aveam containere neetichetate pe care le dădeam ca mostre, dădeam multe mostre ca să vadă potențialii cumpărători că avem diamante de foarte bună calitate, iar apoi să ne caute ei pe noi“, povestește unul din primii angajați ai fabricii, fost director.

FUGA LUI PACEPA, BUNĂ PENTRU DIAMANTE 

În vara lui 1978, Pacepa a lăsat Departamentul de Informații Externe, a fugit în America și a intrat în CIA. Când era în Germania pentru a pune la cale un atentat împotriva Radioului Europa Liberă a cerut azil politic în Statele Unite.

Gen. Ion Mihai Pacepa (Sursa: Pacepa.ro)

„Ieșiți din hotel. O să vedeți o sută de taxiuri care trec pe stradă. Suiți-vă în oricare, toate sunt ale noastre!“, i-ar fi zis un ofițer CIAromânului în ultimul apel înregistrat către camera în care era el cazat.

În 48 de ore de la acel apel telefonic, toți spionii Republicii Socialiste România au fostchemați în țară pentru o situație de forță majoră. Nimeni nu știa ce se întâmplă.

Pacepa urma să dea americanilor toate listele cu spionii români, crede Giartu Istifie, fost director al fabricii, general SRI în rezervă.

O parte dintre spionii chemați atunci au ajuns laRAMI Dacia, numele comercial al fabricii. Toți erau ingineri bine pregătiți, care au fost infilitrați la companii industriale puternice din vest. Fabrica a primit un flux de profesioniști.

Urma producția la scară largă și ieșirea pe piața mondială.

CINE LUCRA ÎN FABRICĂ

Domeniul diamantelor era nou și nicăieri nu se învăța despre asta. Securitatea racola șefii de promoție de la facultățile de fizică, chimie și mecanică din toată țara, iar apoi le propunea un post de inginer în fabrică.

„Nimeni nu putea refuza un astfel de loc de muncă, era tehnologie mai mult decât de ultimă generație, erau lucruri provocatoare de care nu mai auzise nimeni. Iar, pe lângă asta, mai era și un mediu interesant, totul era ultrasecret și nimeni nu știa ce faci“, explică Marcel Diaconu, unul dintre primii angajați.

Lui Diaconu îi tremură vocea cînd vorbește despre fabrica de pe bulevardul Timișoara. „Eu acolo m-am format profesional, acolo mi-am petrecut tinerețea. E aproape ca și cum mi-ar fi murit copilul odată cu privatizarea ălora“.

Toți foștii angajați încearcă să fie cât mai misterioși. Ion Marițescu, ofițer de securitate retras și fost director al fabricii în perioada 1991-1994, confirmă furturile de tehnologie:

Rep: Era foarte mare secret în jurul fabricii.
Ion Marițescu: Păi, era. Pentru că tehnica de fabricație, de producere a lor are o tehnologie deosebită și îți trebuie documentație multă. Studii. Analize. Experimente. Alte motive nu erau.
Rep: Cît timp a funcționat sub regim secret?
I.M.: Pînă cînd a dispărut.
Rep: E adevărat că tehnologia a fost furată din Suedia?
I.M.: Nu din Suedia. De unde au găsit. De la unii tehnologie, de la alții aparatură. A, și din Germania.

Alți patru nici nu vor să afle cineva că am stat de vorbă cu ei. „Sub nici o formă să nu apară numele meu pe undeva“, mi-a zis unul dintre foștii angajați, ofițer în rezervă, la finalul unui interviu.

Toți pot fi găsiți, însă. Cei mai importanți au semnat brevete de invenție pentru produse ale fabricii de diamante.

Gen. rez. Giartu Istifie, singurul care s-a lăsat fotografiat

Astăzi, cei mai mulți dintre foștii angajați sunt „elefanți”  – termenul folosit de securiști pentru agenții retrași. Foarte puțini au mai rămas în branșă.

CÂT DE PROFITABILĂ ERA FABRICA 

Perioada de glorie a fabricii a fost în anii ’80, când „umblam cu gălețile de diamante prin fabrică, cu ligheanul le plimbam de colo-colo când trebuia să vindem sau să le transportăm undeva“, povestește Giartu Istifie, fostul director.

La începutul anilor ’80 se produceau zece milioane de carate pe an. Un carat era aproximativ nouă dolari. La jumătatea deceniului s-a atins apogeul productivității, douăzeci milioane carate, 12 dolari/carat. Se făceau încasări de 240 de milioane de dolari pe an.

Înainte de revoluție, România era un jucător important pe piața diamantelor, dar de la un punct încolo Ceaușescu n-a mai investit în „Copilul Securității.“ Competitorii, însă, și-au dezvoltat alte tehnologii, costurile lor de producție erau tot mai mici și deveneau mai eficienți.

La începutul anilor ’90, cel mai puternic producător de diamante sintetice era General Electric. Piața diamantelor naturale era dominată de compania sud-africană De Beers. Ei aveau o ramură dedicată diamantelor industriale.

Cei doi giganți au făcut o înțelegere prin care au ridicat foarte mult prețul pietrelor pe piață:

„Americanii și De Beers au ridicat foarte mult piața, iar nouă ne convenea pentru că aveam tehnologie rămasă în urmă, care consuma mult și, vânzând mai ieftin decât ei, aveam o afacere profitabilă totuși“, povestește un fost director economic al fabricii.

Dar Departamentul de Justiție din SUA a aflat de pactul comercial dintre cele două mari companii și s-a pornit un proces împotriva lor. După anchetă, procurorii au aflat că în anii 1991-1992 prețurile au fost umflate.

De Beers și General Electric, concurență neloială (Sursa: Department of Justice, United States of America)

Același fost director economic crede, însă, că înțelegerea se întinde pe mai mult timp. „Sigur a fost mai veche. Nu avea cum să fie un carat aproape zece dolari înainte de ’90, iar apoi, în câțiva ani, să scadă la câțiva cenți. Piața s-a stabilizat de la sine.“

Din momentul în care s-a prăbușit prețul a început și decăderea fabricii românești.

FABRICA DE DIAMANTE S-A PRIVATIZAT PENTRU O AFACERE IMOBILIARĂ

Când AVAS a anunțat privatizarea, fabrica nu mai era profitabilă de câțiva ani, tehnologia era depășită, Conexiunile comerciale nu mai existau, dar terenul pe care se afla aceasta valora aproapedouăzeci de milioane de euro. Răzvan Petrovici, un om de afaceri controversat, a încercat să îl ia pe degeaba.

Contractul de privatizare a fost câștigat pe 28 decembrie 2006 de Asociația Salariaților RAMI Dacia (ASRD) pentru 8,4 milioane de euro. Organizația avea ca scop „asigurarea cadrului legal participării salariaților, membrilor consiliului de administrație și a pensionarilor cu ultimul loc de muncă la SC RAMI Dacia SA, la procesul de privatizare“, spune statutul lor.

Doina Gângoe (Sursa: Profilul de Facebook)

Doina Gângoe, președintele asociației și directoarea RAMI Dacia, a coordonat procedurile de privatizare.

„Ea se ocupa de tot“, spune unul dintre cei mai vechi angajați ai fabricii și membru al ASRD. El mai precizează că Gângoear fi primit, înainte de semnarea contractului, 3,5 milioane de euro de la Răzvan Petrovici, cel interesat să investeasă în terenul pe care se afla fabrica. Petrovici este cunoscut pentru mai multe afaceri pe care le-a falimentat, iar acum are mai multe procese cu păgubiții.

Contractul de privatizare lega Asociația de AVAS pentru o perioadă de cinci ani. În acest timp, profilul societății nu trebuia să se schimbe, trebuiau făcute investiții de aproape trei milioane de euro, terenul pe care se afla societatea trebuia cumpărat, numărul angajaților trebuia să crească, iar proprietățile fabricii nu trebuiau înstrăinate.

Terenul pe care se afla fabrica nu era printre active, ci doar în administrarea societății. În contract era prevăzut că RAMI Dacia, cu noii proprietari, trebuiau să cumpere terenul în maximum o lună de la semnare, 37.352 mp. Nu l-au cumpărat, dar au luat o altă parcelă de 2164 mp lângă.

Nici un bun al fabricii nu trebuia distrus, închiriat sau vândut pe toată perioada contractului.

După privatizare mai mult de zece firme au început să își mute sediul în clădirile RAMI Dacia. O parte dintre ele, chiar în halele în care se aflau prese pentru diamante.

Pe captura din Google Street View, în 2009, se vede cum, la intrarea în fabrică, apar mai multe reclame ale unor companii.

În același ani, pe un site de mică publicitate, SC RAMI Dacia SRL anunța că vinde utilaj industrial. Am sunat la numărul postat pentru a verifica oferta, dar nu mai este valabil.

RAMI vinde utilaje (Sursa: eanunțul.ro)

 DOUĂ CARATE DE FIER VECHI

Toți foștii angajați știu că fabrica a fost vândută la fier vechi. Unul dintre ei a fost direct implicat în procesul de privatizare, membru în Asociația Salariaților, preciează și firmele: Coremetaliat și REMAT Chitila.

„Am trecut odată prin Chitila și am văzut munții de fiare și-am zis, aoleu, dacă aveam un aparat de fotografiat, să văd peste ani – uite unde a ajuns fabrica!“, povestește unul dintre foștii angajați.

Contabila fabricii a amortizat tehnologie de milioane de euro la prețuri de câteva sute de lei. O presă Quintus de 2000 TF ca cea din poza de la începutul articolului poate fi cumpărată cu 300.000 dolari. În dosarul de privatizare era evaluată la 139 de lei.

Nici numărul angajaților la fabrică nu a fost același cu cel din contractul de privatizare.
Aproape toți oamenii au fost dați afară.

Contractul mai prevede ca noii proprietari să investească 222.000 euro în protecția mediuluiși alte două milioane de euro în dezvoltare. Membrul ASRD citat mai sus precizează că nu s-a făcut nici o investiție de nici un fel.

Într-un răspuns oficial, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) spune că s-a respectat contractul:

Asociația Salariaților RAMI Dacia „a realizat integral obligațiile investiționale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 81 din 2006 (n.a.: Contractul de privatizare RAMI Dacia), acestea fiind confirmate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) în baza documentelor de certificare prevăzute în contract.“ – AVAS

Instituția precizează că nu poate spune nimic despre inspecțiile pe care le-a făcut la fabrică, dar așteaptă documente de la RAMI Dacia care să confirme celelalte clauze.

Până să trimită RAMI Dacia rapoartele finale a apărut parcul de distracții pe locul fostei fabrici. Societatea comercială care îl administrează este SC World Park SRL, unde Răzvan Petrovicieste asociat unic, iar Doina Gângoe este director.

Intrarea în parcul de distracții

  A CUI A DEVENIT, DE FAPT, FABRICA ȘI CE A S-A ÎNTÂMPLAT CU TERENUL

„Toți cei din fabrică știam că afacerea a devenit, de fapt, a lui Răzvan Petrovici pentru că el a dat banii pentru toată mișcarea chiar dacă nu apărea nicăieri în acte“, povestește alt vechi angajat în fabrică, revenit după privatizare.

După ce RAMI Dacia a intrat în posesia terenului, senatorul Ionuț Elie Zisu, din poziția dedirector general, și Doina Gângoe, administrator al fabricii, au închiriat terenul pentru o perioadă de 25 de ani unor firme ale lui Răzvan Petrovici, administrate prin interpuși. Soția senatorului, Daniela Zisu, este secretar în fundația lui Petrovici, „Fundația pentru Speranța Noastră“, iar fosta soție a lui Petrovici reprezintă în România offshore-urile din Cipru ale soțului.

Pentru tot terenul fostei fabrici au fost eliberate autorizații de construcție pentru un parc de distracții înainte de terminarea contractului cu AVAS.

Sursa: http://casajurnalistului.ro/parcul-de-distractii-din-fabrica-de-diamante/

CLASIFICAREA STRUCTURILOR DE INFORMATII DIN ROMANIA

CLASIFICAREA STRUCTURILOR DE INFORMATII DIN ROMANIA 
1. S.R.I. – Serviciul Roman de Informatii. Principala structura cu atributii in domeniul informatiilor interne. Competentra teritoriala: in interiorul granitelor Romaniei.
2. S.I.E. – Serviciul de Informatii Externe.Principala structura cu atributii in domeniul informatiilor externe. Competenta teritoriala: in afara granitelor Romaniei. Atunci cand cerintele operative o impun, serviciul desfasoara si operatiuni pe teritoriul national. Dealtfel, la nivel de judet sau centru operativ zonal, in cadrul SRI activeaza si 1-2 ofiteri SIE, cu misiuni permanente.
3. S.P.P. – Serviciul de Protectie si Paza. Specializat în asigurarea protectiei demnitarilor români, a demnitarilor strãini pe timpul sederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenþelor legale, precum si în asigurarea pazei sediilor de lucru ºi a reºedinþelor acestora. Activitatea Serviciului de Protectie si Pazã este organizatã si coordonatã de Consiliul Suprem de Apãrare a Tãrii .
4. S.T.S. – Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Organizeaza si coordoneaza activitatile în domeniul telecomunicatiilor speciale pentru autoritatile publice din România si alti utilizatori prevazuti de lege. Institutia are structura militara si face parte din sistemul national de aparare. Telecomunicatiile speciale se caracterizeaza printr-un grad înalt de protectie si confidentialitate. Activitatea Serviciului de Telecomunicatii Speciale este organizata si coordonata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.
5. D.G.I.A. – Directia Generrala de Informatii a Apararii.Este o structura departamentala de informatii, aflata in subordinea MApN, dar catalogata cu valoarea unui serviciu secret – precum SRI si SIE. Adevarata diferenta vine din faptul ca serviciul de informat ii al armatei a ramas fidel modelului Moruzov, de spionaj total, pe cind celelalte s-au orientat catre modelul Cristescu, bazat pe spionajul descentralizat, pe segmente. De altfel, se spune ca armata si-a asigurat capete de pod in mai toate zonele de influenta guvernamentale sau private. Ca structura, DGIA este compusa din Directia Siguranta Militara sau Contrainformatiile militare (DSM, cu atributii de protect ie interna) si Directia Informatii Militare (DIM, cu atributii externe). Deopotriva temut, apreciat si contestat, contraspionajul militar s-a inconjurat de mister si tacere.
5.a. D.S.M. – Directia Siguranta Militara. Structura Directiei Generale de Informatii a Apararii, specializata in activitati de contrainformatii pentru identificarea si contracararea amenintarilor generate de spionaj, sabotaj, subversiune, terorism si crima organizata, precum si in activitati de securitate militara, care vizeaza fortele militare nationale si NATO. Seful structurii contrainformatii militare in teritoriu este, in primul rand, seful structurii de contrainformatii din garnizoana. Apoi este consilierul de contrainformatii al comandantului, este cel care regleaza problemele de pregatire a cadrelor in domeniul de contrainformatii militare, in cadrul pregatirii de comandament. El asigura pregatirea diferitelor detasamente sau structuri, echipe, indivizi care merg in diferite misiuni in afara, in teatre de operatii. De asemenea, realizeaza interfata intre Directia Siguranta si comandamentele militare. Competenta teritoriala: atributii contrainformative in interiorul granitelor nationale, precum si in teatrele de operatiuni unde sunt dislocate trupe romanesti.
5.b. D.I.M. – Directia Informatii Militare. Structura a M.Ap.N., competenta teritoriala fiind in afara granitelor nationale. Opereaza atasatii militari ai statului roman, acreditati pe langa misiunile diplomatice ale Romaniei. Acestia sunt singurii „spioni oficiali” ai oricarei ambasade.
6. D.G.I.P.I. – Directia Generala de Informatii si Protectie Interna. Structura a Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
Atributii:
-monitorizarea grupãrilor criminale implicate în savarsirea de infractiuni grave, cu moduri de operare deosebite, ce se manifestã ca fenomene si necesitã investigatii complexe, de lungã duratã (trafic de droguri, asasinate la comandã, fapte de coruptie, contrabandã, migratie ilegalã, trafic de persoane, monedã falsã, trafic de capitaluri, criminalitate financiarã, criminalitate informaticã);
-monitorizarea operatiunilor cu produse si tehnologii strategice, cu dublã utilizare, supuse controlului destinatiei finale;
-implementarea si controlul modului în care se aplicã normele legale în materia informatiilor clasificate, inclusiv cele NATO, precum si protectia patrimoniului, misiunilor si personalului Ministerului Internelor si Reformei Administrative;
-coordonarea tehnicã si aplicarea Strategiei Departamentale a Ministerului Internelor si Reformei Administrative în domeniul prevenirii si combaterii terorismului si a actiunilor conexe acestuia, precum si cooperarea cu instituþiile nationale strategice, abilitate în domeniu;
-cooperarea interna si internaþionala în materie, cu agentiile de aplicare a legii .
Competenta teritoriala: in interiorul granitelor nationale.
Datorita unei lacune legislative (voita sau intamplatoare), D.G.I P.I. nu este supusa controlului parlamentar, precum celelalte structuri informative, astfel ca nu exista garantia faptului ca aceasta Directie nu isi depaseste competentele si nu comite abuzuri.
NOTA.
D.G.P.A./S.I.P.A. – Directia Denerala de Protectie si Anticoruptie / Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie. Prin H.G. din 26 Ianuarie 2006 acestea au fost desfiintate. Acestea erau structuri informative ale M.I. si respectiv ale Ministerului Justitiei.
Raportul Comisiei Europene din 2004 sublinia cã Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie “era deficitar în termeni de transparentã si rãspundere, existând raportãri privind implicarea sa în abuzuri ale drepturilor omului în închisori si influenþarea sistemului judiciar. Motivarea existentei unui serviciu de securitate militarizat în cadrul Ministerului Justitiei rãmânea încã sã fie demonstratã”.
Evaluarea a relevat si aspecte negative privind depãsirea atributiilor în obþinerea si folosirea informaþiilor. Astfel, în 2002, directorul SIPA a dispus birourilor teritoriale, în afara cadrului legal, sã culeagã date privind fapte de coruptie comise de magistrati si alte oficialitãti. Acest ordin emis cu încãlcarea normelor de competentã ale DGPA a fost revocat abia în octombrie 2004.

http://www.facebook.com/arhiva.dss

Rechizitoriul realității romanești în perioada 1990 – 2010

www.mondonews.ro

Dintr-un studiu realizat de prof. dr. h.c. Radu Mihalcea, de la Universitatea Illinois din Chicago, reiese ca “In Romania se lucrează  în condiții care sunt departe de a fi competitive cu cele din tarile dezvoltate. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor este de numai 3280 $/an, în timp ce in Germania este de 33220 $/an, de 10 ori mai mare. 

Economia romanească s-a întors aproape la starea interbelica  46 % din populație locuiește la țară iar 30% din forțele de munca lucrează în agricultura. Cu toate acestea, agricultura livrează numai 14.7% din PIB. Dupa ce in 1989 Romania nu mai avea nici-o datorie externa, in anii următori Romania s-a îndatorat  pana la 67% din PIB (noiembrie 2009). Toate acestea fac ca Romania sa se confrunte in prezent cu o situație economica deosebit de dificila pe care guvernul actual incearca s-o rezolve.” 

Părerea mea despre motivele care au condus la situația dezastruoasa a ROMANIEI contemporane este un lung sir de greșeli capitale ale guvernanților in ultimii 20 de ani. Decizia politica ce a dat startul acestui sir interminabil de gafe politice, care a creat precedentul, a fost instituirea plăților fără munca de către guvernul Petre Roman, in ianuarie 1990, prin decizia de a achita salariilor pentru toti angajații romani, deși aceștia au stat acasa in luna decembrie 1989 si au privit Revoluția Romana la televizor. 

Cateva luni mai tarziu, acelasi cuplu Roman – Iliescu a decis restituirea catre populatie a unor „parti sociale” compensatorii pentru daunele suferite in timpul dictaturii comuniste. Aceste actiuni populiste, nejustificate ale primilor conducatori ai Romaniei post revolutionare, au implementat in constiinta colectiva lipsa de respect fata de munca si au constituit temelia sloganului de mai tarziu “Lasa ca se poate si asa!” 

Privatizarea dupa ureche a Romaniei  

Urmatoarea greseala capitala a fost “cuponiada”, in cadrul careia s-a risipit inutil 30% din averea tarii. Fondul Proprietatii de Stat, detinator a 70% din averea Romaniei, a devenit locul din care s-a manevrat vanzarea tarii catre clientela politica. Cetatenii au devenit peste noapte actionari, detinatori a 30% din averea Romaniei, fara a avea o minima educatie asupra burselor de valori, a locului si rolului acestora in angrenajul economic al unei tarii. Ca urmare, prostimea a vandut masiv actiunile si a folosit banii, pentru a-si cumpara televizoare color si congelatoare, deci in consum. 

Aceste decizii, de o incompetenta rara, au fost luate in perioada 1990 – 1996 de catre ciuma rosie FSN/PSD. Sase ani au trebuit neo-comunistilor ca sa instituie risipa, demagogia si populismul care a adus Romania in prapastia economica de acum. In loc sa investeasca toti acesti bani, care apartineau de drept poporului roman,  in economia tarii, retehnologizare, modernizarea agriculturii, dezvoltarea infrastructurii, stimularea transporturilor, turismului, cercetarii stiintifice, telecomunicatiilor, invatamantului, sanatattii, culturii asa cum era logic, burghezia rosie a risipit averea Romaniei si a suprimat sansele romanilor la o viata decenta in propria lor tara. 
 

Disponibilizarile colective, platile compensatorii si sistemul de asistenta sociala 

Ulterior, guvernele indiferent de doctrina si culoarea politica, au persistat in greseli populiste, incompetenta lor crasa aducand Romania in situatia de a avea 50% dintre cetateni asistati social intr-o forma sau alta, adica beneficiari ai unor bani fara munca. In loc sa creeze cadrul legislativ necesar pentru dezvoltarea unor afaceri private si creerea unor noi locuri de munca si in loc de profit reinvestit, guvernantii au inchis intreprinderi, au facut disponibilizari colective si au contribuit decisiv la distrugerea economiei romanesti. Disponibilizatii au fost platiti cu salarii compensatorii de la bugetul de stat, iar acesti bani n-au ajuns inapoi in economie, ci in consum! Somerii au cheltuit salariile compensatorii  pe alimente, bunuri de folosinta indelungata, renovari si vacante, sau pentru obtinerea unui contract de munca in occident. Somerii care au ramas in tara, au devenit in scurt timp o noua problema sociala a Romaniei. 
 
Rezolvarea gasita de guvernanti, un alt etalon de prostie demn de Cartea Recordurilor, a condus la colapsul sistemului de pensii si asigurari sociale din acest moment. Toata lumea ar fi trebuit sa stie ca pensia de stat (pensia Bismarck) sau sistemul “pas cu pas” a fost inventata in secolul XVIII, cand pensionarii traiau 5-10 ani din acei bani, speranta de viata fiind mult mai scazuta, iar numarul angajatilor depasea categoric numarul pensionarilor. In Romania masurile luate de guverne in perioada 1990 – 2000, au condus la o crestere masiva a numarului de pensionari, invers proportional cu numarul angajatilor, pana cand s-a ajuns la situatia paradoxala ca numarul pensionarilor sa-l depaseasca pe cel al angajatilor. 

Sistemele de investitii si economisire private (asigurari de viata cu capitalizare si pensii private) au aparut prea tarziu in Romania, pe fondul unei puteri de cumparare scazute. Lipsa banilor cumulata cu educatiea submediocra a populatiei in domeniul investitiilor si programelor financiare pe termen mediu si lung, care ar fi putut prelua o parte din presiunea asupra bugetului de asigurari sociale de stat, au fost primite cu mari reserve in Romania, desi ele reprezinta principalele surse de venit ale pensionarilor occidentali, spre care romanii privesc cu jind si cu care se compara aproape tot timpul.

Distrugerea sistemului public de pensii si asigurari sociale

O gafa de proportii a guvernelor de dupa ’89 a fost solutia pensionarilor anticipate pentru somerii care ieseau din plata ajutoarelor si se apropiau de varsta pensionarii; acordarea cu mare usurinta a pensiilor de boala si pensionarea ofiterilor activi in floarea varstei, la doar 40 de ani. O serie de alte ajutoare sociale s-au instituit ca masuri de contracarare a saraciei, care incepuse sa-si arate coltii in tot mai multe familii – ajutoare pentru plata gazelor naturale, pentru lemne de foc, pentru familiile fara nici o sursa de venit, pentru educatia copiilor care provin din familii defavorizate s.a.m.d. 

Acordarea de asistenta medicala gratuita si ajutoare sociale, fara a face eforturi si a depune un efort sustinut de sprijinire a acestor oameni sa se intoarca inapoi in campul muncii, au condus inca odata la situatii aberante, la cheltuirea inutila a unor imense sume de bani de la buget.
 

Descurajarea micilor intreprinzatori privati si licitatiile aranjate 

Faptul ca micii intreprinzatori privati din Romania, creatorii de plus valoare si cotizantii principali la buget, sunt tratati de autoritatile romane ca si bisnitarii de vegeta si cafea de pe tipul raposatului, denota incompetenta dusa la paroxism. Daca bisnitarii dinainte de 1989 erau vanati de politie si li se confisca marfa cumparata de la sarbi pentru a compensa lipsurile majore din comertul socialist, dupa 1990 micii investitori privati, asociati mental si subconstient de catre functionarii statului roman cu bisnitarii, sunt taxati, exploatati, controlati, amendati si umiliti constant de catre autoritati, prin reprezentantii institutiilor care aveau sarcina sa-i ajute. 

Sloganul “Capul plecat sabia nu-l taie” afisat in sediul Camerei de Comert si industrie din Bucuresti, de pilda, reprezinta dovada clara a unei atitudini gresite a angajatilor numitei insitutii.  Desi ar trebui sa reprezinte motorul unei economii sanatoase si sa constituie clasa mijlocie a Romaniei, IMM_urile sunt paria economiei nationale, iar patronii lor sunt haituiti sau tratati cu superioritate si condescendenta de catre functionarii statului roman, care ar trebui sa-i sprijine si sa-i respecte. 

Greseli monumentale descurajeaza secotorul privat din Romania ultimilor 20 de ani. Orice contract important, care poate aduce profit mare, este supus unei „licitatatii” aranjate si castigat de o firma care apartine clientelei politice si gestionat apoi in stilul legendarei „matusi Tamara”. Micul IMM-ist primeste ramasitele de la “masa bogatilor”, contracte marunte care necesita multa munca si sunt platite prost, din care trebuie sa plateasca apoi zeci de facturi, accize, TVA, taxe, impozite, salarii, contributii s.a.m.d. In final IMM-ul se alege cu munca, fiind jefuit legal de tot profitul sau, printr-o legislatie partinitoare si mecanisme diabolice puse la punct de autoritati si acolitii lor.
 
Cresterea nejustificata a veniturilor pentru functionarii publici si clientela politica

O alta gafa memorabila a fost cresterea de trei ori a salariilor bugetarilor, dupa 2006, fara nici o baza materiala, fara ca economia Romaniei sa fi crescut de trei ori; masuri care au condus la situatiile aberante in care femeile de serviciu din ministere sau banci si soferii parlamentarilor, au salarii mai mari decat profesorii universitari, doctorii, inginarii sau cercetatorii stiintifici. 

Coruptia, nepotismele si birocratia sufoca Romania 

Daca adaugam tabloului descris nepotismele, coruptia, birocratia, firmele capusa si promovarea non-valorilor; reducerea an de an a procentelor de la buget alocate invatamantului, sanatatii, culturii si cercetarii stiintifice – este de inteles indobitocirea populatiei, dupa principiul “o multime de prosti este mai usor de condus decat o mana de oameni destepti si educati care pun intrebari”. 

Migratia creierelor 

Aceste gafe politice si inchiderea a numeroase institute de cercetari, au determinat creierele Romaniei sa ia calea exilului. Ingustarea orizonturilor, reducerea drastica a locurilor de munca si lipsa de oportunitati; imposibilitatea de a trai decent din munca cinstita in propria patrie, a determinat tot mai multi tineri intelectuali si muncitori specialisti sa paraseasca Romania si sa se stabilieasca in occident. Valuta trimisa de ei in tara a ajuns in consum prin intermediul rudelor de acasa, resuscitand cativa ani economia. Odata cu instalarea crizei economice mondiale, robinetul de valuta s-a inchis, iar saracia si-a aratat coltii violent in Romania.

Imprumutul de la FMI 

Conducatorii tarii de dupa 1989 dovedesc incompetenta si diletantism, devin de la an la an tot mai retardati, comparabili cu cizmarul din Scornicesti. Imprumutul de la FMI, dar mai ales felul in care s-au folosit banii,  a pus bomboana pe coliva Romaniei contemporane.  In incercarea de a prelungi agonia si de a mentine in viata aparatul de stat supradimensionat, ineficient si suprapopulat de incompetenti cu pile si de lenesi cu cunostinte si relatii; imprumutul de la FMI a facut o “injectie cu morfina” bolnavului de cancer cu metastaze, reprezentat de institutiile statului roman. 

Filumul de groaza al banilor de la FMI, folositi pentru plata salariilor nesimtite ale functionarilor publici din ministere si agenti guvernamentale, pentru plata indemnizatiilor uriase ale parlamentarilor, sau plata pensiilor de zeci de mii de RON ale privilegiatilor, pe fondul unei economii subterane infloritoare, este echivalenta cu jucatul unor bani imprumuti la casinourile din Las Vegas. Fara o infuzie de capital in IMM-urile romanesti, inglodarea in datorii a tarii in acest fel ma determina sa-mi pun intrebari retorice Ce sanse mai are Romaniai Oare nu cumva se impune un control psihiatric, un test de alcoolemie si control antidrog clasei politice din  Romaniai

Generatii de sacrificiu si proteste de strada 

Care este logica masurilor de sacrificiu care pretind cetatenilor cu venituri mizere – pensionari, profesori, someri, lehuze, IMM-isti s.a.m.d. sa plateasca imprumutul de la FMI, de care n-au beneficiat ei, ci clasa politica si clientela sa,  carora veniturile si privilegiile le-au ramas neatinsei Asemenea decizii politice gandite cu partea dorsala, sunt inca o dovada de incompetenta a autoritatilor, care nu realizeaza dimensiunile dezastrului provocat de 20 de ani incoace, care ignora consecintele fapte;lor lor demente si  deciziile politice complet eronate. Ca urmare, avem acum greve, proteste de strada, motiuni de cenzura si alte actiuni care se concretizeaza in pierderi materiale.
 
Legi cu dedicatie votate in Parlamentul Romaniei 

In ultimii douazeci de ani, Parlamentul Romaniei a votat o multime de”legi cu dedicatie” si in interes personal, legi care maresc substantial veniturile clasei politice si ale protejatilor ei, iar politicienii romani sunt compromisi total in ochii natiunii. Acest motiv determina apatia si interesul tot mai scazut fata de alegerile din Romania. Neputinta romanilor de a reforma clasa politica si de a scoate la rampa candidati viabili si  curati, da ocazia “stapanilor ciolanului” de a-si umple buzunarele in liniste, fara sa dea socoteala nimanui pentru faptele lor reprobabile.
 
 In acest context, intre o republica bananiera si Romania nu exista decat o diferenta de locatie. Faptul ca suntem in Europa si in UE reprezinta o poleiala ieftina, un motiv de discursuri politice caragialesti despre realizari teoretice marete, care in practica lipsesc cu desavarsire. 

Aderarea la Uniunea Europeana 

La ce ne foloseste adrarea la UE daca nu avem produse si servicii competitive, pe care sa le putem vinde pe piata europeanai La ce ne foloseste sa trecem la moneda Euro cand salariile romanilor obisnuiti nu ating nici macar pragul de subzistenta, situandu-se la cca. 10% dintr-un salariu mediu europeani Aderarea la UE ne-a transformat intr-o piata de desfacere cu 22 milioane de clienti pentru produsele uniunii, un loc propice in care se depoziteaza deseurile Europei, se fac experimente sociale, se spala bani si se instaleaza cu fast companii multinationale, aflate in cautare de forta de munca ieftina. Categoric nu suntem competitivi in Uniunea Europeana! 
 
De ce s-a renuntat atat de usor la contractele externe cu tarile africane, arabe si cele din fosta URSSi Acolo aveam ce sa vindem si astfel dadeam de lucru economiei noastre invechite si obosite, iar tara avea sansa sa incaseze valuta, cu care ar fi putut sa se retehnologizeze si sa devina competitive ( in timp) si in vest. De la africani puteam lua in schimb materie prima; de la arabi petrol; din fostele tari URSS alte resurse si materii prime. 
 
Saracia fenomen de masa in Romania

In schimb s-a distrus economia, s-a vandut tot ce se putea vinde din Romania, inclusiv dreptul de exploatare a petrolului din platforma maritime continentala, inainte ca ele sa apartina de drept Romaniei! Se face comert la preturi exorbitante, cum nu are nici o tara capitalista dezvoltata. Romania a devenit un loc de lux, in care oamenii obisnuiti nu-si mai permit sa plateasca facturile si sa traiasca decent. Utilitatile sunt si ele un lux in Romania. O casa, un serviciu bun si o masina, au devenit visul frumos si irealizabil al tinerilor romani. 

Populatia facea foame si firg pe vremea dictatorului Ceausescu pentru ca se sacrifice platind datoriile externe ale tarii. Astazi in Romania se face foame si frig din cauza preturilor exorbitante, care au facut inaccesibile pana si alimentele de baza. Pana la urma ce s-a schimbat la Revolutiei Faptul ca inainte de 1989 daca protestai impotriva sistemului ajungeai in beciurile securitatii sau la canal, a fost inlocuit de situatia actuala cand vorbesti si nu te baga nimeni in seama! Politicienii, politia si securitatea sunt atat de ocupate cu afaceri lor murdare, incat baga in seama poporul doar din 4 in 4 ani, inainte de alegeri.

Concluzii 

De la strabunicii mei incoace am auzit de la romanii de toate varstele expresia “noi am fost o generatie de sacrificiu”. Analizand situatia actuala a ROMANIEI  presupun ca generatia urmatoare va fi una care nu va mai avea nici macar motive pentru care sa se sacrifice.

Prof. dr. in economie, dr. in inginerie si dr. Honoris Causa, Radu Mihalcea, de la Universitatea Illinois din Chicago, mi-a sugerat titlul acestui material si a tras următoarele concluzii “Eu am cunoscut situatia aceasta numai din presa si din vizitele pe care le faceam din cind in cand in Romania ca sa tin cursuri pe la universitati. Tabloul tau este mult mai complet, dar concluzia este aceiasi In Romania a fost distrus tot ce s-a putut, n-a mai ramas nimic, nici cel putin dorinta oamenilor de a munci si respectul pentru munca. Din cei 23 de milioane de romani foarte putin inteleg aceste fenomene”.

Practicile descrise mai sus, reprezinta in opinia profesorului Radu Mihalcea, un exemplu concret de „jaf organizat”. Aceasta expresie apartine profesorului Joseph E. Stiglitz, de la Universitatea Columbia din New York, laureat al premiului Nobel pentru Economie in 2001; senior vice-presedinte al Bancii Mondiale. Profesorul Stiglitz a explicat in detaliu mecanismele “jafului organizat” in foarte multe ocazii.

ASOCIAȚIA A.T.M.A ALBA – PORTUL TRADITIONAL DIN PANADE JUDETUL ALBA

 

DREPTURILE DE AUTOR APARȚIN DOAMNEI PETRUȚA POP

 

Părintele protopop Florin Tohănean: „Aici, dacă nu știi ungurește, ori înveți, ori pleci!”

Miercuri, 06 februarie 2013,

Acasă » Interviu

S-a ajuns ca, în inima ţării, limba română să se mai vorbească doar în biserică?

Vor să părăsim zona. Sunt parohii în protopopiatul nostru, sate în care găsim câte două biserici româneşti. Şi mai sunt câte 10-15 suflete care se declară că sunt români. Ceilalţi sunt români de sânge, botezaţi ortodocşi, dar care zic ”dom’le, suntem unguri!”. Ce să mai zici?

Dar să vedeți în partea Baraoltului, încolo, Aita Mare, Aita Medie. Am slujit acolo în biserică împreună cu preotul şi cu episcopul, şi când am mers la masa de după slujbă, am rămas trăsnit: românii de la masă vorbeau ungurește între ei. Şi i-am întrebat: „Băi, fraților, voi ce sunteți  Români! Păi de ce vorbiți ungurește? Păi în casă vorbim ungurește, numai la biserică vorbim românește”. Mi-am făcut cruce, da!

S-a cam retrocedat tot în Harghita şi Covasna, mai puţin pământurile Bisericii Ortodoxe Române…

E o problemă încă nerezolvată. S-a încălcat legea agrară, ei au retrocedat toate suprafeţele expropriate de România înainte de 1945. Dacă cineva ar fi curios să studieze un pic legea actuală, aşa cum e ea, cu imperfecţiunile ei, va vedea că „nu face obiectul retrocedării nicio palmă de pământ care a fost expropriată înainte de 1945”, or, ei şi-au refăcut tot ce au avut înainte de acel an, deşi se plătiseră atunci şi despăgubiri. Ni se spune că nu mai există teren de retrocedat, în condiţiile în care Biserica noastră – în Covasna vorbesc, aici unde sunt în cunoștință de cauză – mai are peste 700 de hectare de teren arabil neretrocedat şi peste 300 de hectare de pădure.

La nivel judeţean se încearcă „ştergerea urmelor”?

Eu m-am preoţit mai târziu oleacă, aşa pe la 38 de ani, fiind iniţial inginer agronom. Episcopul m-a împuternicit să mă ocup de problema asta a pământurilor. Am găsit hărţi, schiţe cadastrale de la reforma agrară, procese-verbale de împroprietărire. I-am luat un pic pe nepregătite, iar când s-au „trezit” le-au făcut dispărute. Nu se mai găsesc acum, dar mi-am făcut copii, cât am putut să fac… Nu sunt chiar aşa de nevinovaţi, acţionează în perfectă cunoştinţă de cauză.

Care este reacţia guvernului?

Să ştiţi că autoritatea statului în zonă e aproape de cota zero. Chiar şi acolo unde mai sunt români, statul nu şi-a manifestat în niciun moment interesul – culmea – să-şi apere proprietăţile lui! Practic ştiţi ce se întâmplă? Terenurile care au fost ale Bisericii Ortodoxe n-au fost în proprietate nudă, au fost majoritatea date sub titlu de folosinţă. A rămas statul proprietar, Biserica având drept de folosinţă. Eh, acum când s-a retrocedat, practic s-a retrocedat proprietatea statului. Am fost pe la Procuratură, pe la Preşedinţie, pe la ministere, pe unde am crezut eu de cuviinţă să-i înştiinţez. Nici măcar nu s-au obosit să-mi răspundă, darămite să mai ia şi măsuri! Nu i-a interesat şi nu-i interesează nici acuma.

S-au succedat destule guverne, de diverse „coloraturi”, şi mai toate au jucat ceardaşul cu UDMR. Care să fie motivul?

Până anul acesta – şi vorbesc în nume personal, îmi exprim convingerile mele – s-au supus toţi unui şantaj ordinar, scuzaţi-mi expresia. Aveau nevoie de udemerişti pentru a se menţine la putere cu orice preţ. N-au ţinut seama de mamă, de tată… doar puterea! Pur şi simplu nu le-a păsat. Dar nici măcar acum, existând această „circumstanţă atenuantă”, nu se întâmplă nimic. Ăştia nu mai au nevoie de unguri la putere şi nu-i înţeleg de ce nu fac nimic. Am crezut că se va „mişca” câte ceva, dar nimic, nimic, nimic, sub nicio formă. De-aia sunt aşa obraznici, pentru că se cred intangibili. Şi ştiţi de ce se cred intangibili? Pentru că ei nu recunosc legile statului românesc, legi care oricum nu se aplică. Asta-i concluzia mea. Nici nu le pasă, domnule!

Ce-nseamnă, părinte, să-ţi duci crucea de român în teritoriul pe care-l denumim generic HarCov?

Vedeţi, toată lumea se foloseşte de sintagma asta, ”românii minoritari”. Noi nu ne considerăm şi nu ne simţim minoritari pentru un simplu motiv: în ţara ta nu poţi să fii minoritar! Suntem inferiori numeric, suntem mai puţini – suntem cam 24 la sută -, dar suntem la noi în ţară. Şi-aici e durerea mare, pentru că noi cu ungurii am trăit – aici trăind şi moşii noştri şi strămoşii şi vom mai trăi şi noi şi cei de după noi -, dar cei puşi de Dumnezeu să ne conducă nu fac acest lucru. Noi nu contăm pentru ei, contează doar interesele politice şi materiale. Ăştia cu bani mulţi nu se mai uită care e ungur şi care e român… N-au ruşine faţă de oameni şi nici în faţa lui Dumnezeu. Ne-au părăsit! Ba mai mult, atunci când le convine şi le-apare câte-o situaţie favorabilă, îşi mai aduc aminte, aşa în treacăt…

Era o vreme când pe tricolor, pe stema regală, scria „Nimic fără Dumnezeu”… Când vom mai vedea aşa ceva?

Probabil când se va pune din nou coroana regală pe steag, atunci ne vom întoarce din nou cu faţa spre Dumnezeu. Noi ştim să ne trăim viaţa aicea cu ungurii, dar acum avem nevoie de ajutor. Ce să vă mai zic, iată şi un domn ministru de-aici din zonă, domnul Duşa – Dumnezeu să-i dea sănătate -, pe care-l cunosc dinainte de a fi ministru, chiar avansa ideea, ca şi când ar fi descoperit apa caldă: „Domnilor, românii şi ungurii de condiţie socială normală se înţeleg domnule, e o armonie”. Da’ cum să nu, leul şi mielul trăiesc împreună! Nu-s de acord cu opinia asta, care este valabilă doar pentru generaţiile mai vârstnice. Generaţiile de după 1990 nu mai sunt aşa. De ce? Pentru că ei au avut abilitatea să-şi urmărească consecvent strategia pe care şi-au pus-o la punct. Îi stimez din punctul ăsta de vedere, să ştiţi. Le zic „bravo!”. Şi-aţi văzut cum s-a purtat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Tamaş Şandor, cu ce aroganţă…

Mi-ar fi ruşine să mă numesc guvernant sau un om politic al zilelor noastre dacă aş realiza ce se întâmplă. După 1990 s-a realizat şi s-a reuşit o segregare. Şcoala e separată. Ruşine, în secolul 21 să vorbeşti de şcoala românească şi şcoala ungurească. Cultura… Avem teatru românesc şi unguresc, conservator separat, muzeu secuiesc şi românesc, auziţi…! Prima lor grijă în ’90 a fost să arunce exponatele româneşti din muzeul judeţean şi să-l transforme în muzeu secuiesc. Ei n-au făcut întâmplător chestia asta. Tinerii care sunt acum la vârsta de douăzeci de ani au trăit în climatul ăsta al intoleranţei, educaţi în sensul ăsta, după manuale editate în Ungaria, care prezintă, culmea, istoria şi geografia României. Cum sunt posibile toate aceste lucruri? Prin complicitatea şi îngăduinţa guvernanţilor… Până la urmă, fără a spune vorbe mari, eu consider că este un act de trădare naţională! E un cuvânt greu, dar trebuie să-l spun.

Spuneaţi nu demult că în acest ritm vom ajunge precum în vremea ocupaţiei horthyste din ’40…

Am spus lucrul ăsta. Deja suntem în situaţia de a ne declara 1940. Mi-a spus cineva că vorbesc prostii, că exagerez. Nu vorbesc prostii! Îl înţeleg pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita când a zis „va fi ca în Irlanda!”, el asta urmăreşte. Dacă statul şi-ar exercita autoritatea aşa cum trebuie – nu să facă exces de zel -, s-ar rezolva multe lucruri. Vă dau un exemplu: am primit o clădire – Banca Naţională a avut o clădire în mijlocul municipiului Sfântu Gheorghe -, o clădire faină, ce să vă spun. În 2004, guvernul României, când s-a schimbat atunci, pe ultima sută de metri, a dat această clădire în folosinţă Bisericii, la cererea noastră, prin hotărâre de guvern. A ieşit un scandal mare, care continuă şi astăzi. Cum de a făcut guvernul chestia asta, să dea clădirea în folosinţa Bisericii Ortodoxe… Au făcut ce au făcut, a venit domnul Tăriceanu, pe vremea aceea era prim-ministru Marko Bela – Lenin al lor -, care avea vreo patru miniştri în guvern şi care a zis că „sub nici o forme nu se pote da această clodire… indiferent de consecinţe, românilor; trebuie neaporat să fie a comunităţii locale”. De parcă noi, românii, biserica, am fi din Patagonia.

Biserica noastră vă sprijină?

Ne sprijină, dar ce poate să facă? Aici este vorba de o chestiune ce ţine de legalitate. Biserica este o putere în stat, dar să ştiţi că părintele arhiepiscop Ioan, aşa ne-a educat pe noi, aici în zonă: totul să fie în spiritul dreptăţii şi legalităţii. Biserica nu poate, prin natura ei, să folosească măsuri represive şi agresive.

Sunteţi cel mai fin observator al zonei, pentru că toată lumea vine la dumneavoastră. Care ar fi calea de ieşire, paşii ce trebuie urmaţi pentru a reveni la normalitate?

Un singur pas ar trebui făcut: statul să revină în îndatoririle şi drepturile lui. Să-şi restaureze autoritatea asupra acestei zone. Este act de voinţă ăsta, şi de responsabilitate naţională. Dacă nu realizează guvernanţii că ei sunt cei care trebuie să-şi restabilească autoritatea asupra zonei, indiferent ce am face noi, nu vom avea nici un rezultat pozitiv. Ei nu respectă legea, justiţia. L-a întrebat domnul Cornel Nistorescu la un moment dat pe domnul Tamaş Şandor: „Domnule Tamaş, dumneavoastră respectaţi o sentinţă definitivă şi irevocabilă?”, la care domnul Tamaş a răspuns: „Da, eu respect legea”. Or, eu am acum cazul acesta concret în care el dispreţuieşte şi nu se conformează unei sentinţe definitive, irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iar partea tragică este că acest lucru se întâmplă cu complicitatea RA-APPS-ului, o instituţie de stat, subordonată Guvernului României. Nu respectă legile ţării pentru că nu le cunosc. Trebuie puşi la punct. Cum? Cu legea. L-au schimbat pe Codrin Munteanu (n.r. – fostul prefect de Covasna). Au dat mâna cu ei şi le-a satisfăcut cererile, că asta urlau toţi: „Munteanu afară!”. Le-a făcut pe plac. Revenind la domnul Duşa, dânsul zicea că există o înţelegere inter-etnică. Nu există, e un slogan fals ăsta. Există numai între oamenii bătrâni, că aşa au fost educaţi. Tinerii sunt educaţi în spirit revanşard, intoleranţă şi dispreţ faţă de tot ce este românesc. Între tineri nu există această convieţuire, ei resping tot ce este românesc.

Tare mi-e teamă că istoria tinde să se repete. Probabil că regionalizarea va rezolva problema din punct de vedere economic. Banul nu va mai fi în mâna Consiliului Judeţean, va fi în altă parte, într-o regiune care la rândul ei va încerca să se autodetermine teritorial şi politic. Nu se vor schimba treburile prea mult, vă spun eu. Dimpotrivă, mi-e teamă să nu fie mai grave, pentru că atunci ei stau şi mai ascunşi şi îşi fac lucrarea şi mai obscur, mai liniştiţi. Adică cum? Statul român finanţează activităţile societăţilor lor fasciste? Statul român le finanţează tabere şi şcoli de vară în care se ştie ce se întâmplă?

Considerând că de mâine îmi iau catrafusele şi doresc mă mut undeva în Covasna, să îmi iau o casă, am variante să rezist acolo ca român?

Nu, dacă nu aveţi ceva, puţin acolo, aşa cum avem noi, deşi nici eu nu sunt de-al locului. Auzi, să spună că eu sunt venetic. Păi venetic e el, eu sunt în ţara mea, cum să fiu venetic? Dacă veniți în locuri cum e partea noastră a Întorsurii, unde suntem majoritar români, atunci da, că sunteți încă român. Dar dincolo, unde aveți nevoie de o autorizație  aveţi nevoie să vă cumpărați pământul. Știți că există, neoficial, interdicție de a se vinde pământ românilor? Deci unguri care vor să își vândă pământul în condiții normale românilor sunt pur și simplu proscriși  dați deoparte, stigmatizați  Ăsta este adevărul. Greu poate un român să îşi cumpere pământ în zonă. au apucat să îşi cumpere, că eu ştiu în zona asta apropiată de Brașov că şi-au mai cumpărat după ’90. Acum să meargă cineva să cumpere să vadă dacă mai poate! Nu mai vinde nimeni, că şi ungurilor le e frică, pentru că sunt scoşi afară din comunitate. Sunt consideraţi trădători. Nu prea mai ai unde să te angajezi, şi aici îţi spune clar, în față: știi ungurește, bine, nu ştii ungurește, să fii sănătos, ori înveţi, ori pleci!

Şi să fie foarte clar: dacă în 1918 aveam conducătorii de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte. Marea Unire n-ar mai fi existat!

Marcel Bărbătei
Publicat Vineri, 01 februarie 2013

http://www.cotidianul.ro/aici-daca-nu-stii-ungureste-ori-inveti-ori-pleci-205749/

Scurt comentariu.

Oare ,prin absurd dacă ungurii vor căpăta ceea tot ragnesc,pe unde vor pleca / trece către vest?

Vor merge toți cu avionul?

Va fi însoțită fiecare mașină de o escorta ONU sau UE ?

Nu-si dau seama ca vor trece prin locuri locuite de romani?Ei chiar cred ca le va fi ușor?

Nici nu vreau sa ma gândesc!

Asa ca vedeți va de treaba voastră și respectați poporul care v-a găzduit și v-a dat o palma de pământ sa trăiți!

Costel GALATEANU

DEPUNERI DE COROANE DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMANIEI

http://scmdsector6.blogspot.ro/2012/12/depuneri-de-coroane-la-monumentul.html

Guban Timisoara, marire si decadere

Mostenitorul fabricii de pantofi traieste din amintirile familiei care a creat unul dintre cele mai cunoscute branduri din Romania

Un simplu pantofar, cu cinci clase, a creat o fabrica ce i-a purtat numele intr-o perioada in care statul comunist confisca toate averile. Blaziu Guban a avut primul loc de munca la o cocina si a murit lasand in urma sa una dintre cele mai celebre marci romanesti.

Pantofii lui au incaltat presedinti de state, vedete celebre la vremea lor si conducerea partidului comunist. Membru al Partidului Socialist in tinerete si arestat la Oradea, devenind astfel “ilegalist”, Blaziu Guban s-a transformat in capitalist in perioada in care comunismul a nationalizat toata industria romaneasca.

Aflat la capatul vietii, Tiberiu Guban, fiul intemeietorului marcii Guban, spune povestea numelui care a incaltat o tara intreaga. O poveste incredibila despre destinul unui orfan al carui nume il pronunta o tara intreaga intr-o vreme in care numai conducatorii unici aveau acest privilegiu. O istorie care spune ca, inteligenta nu are nevoie de educatie pentru succes si ca unui om i se poate accepta orice daca este cel mai bun in domeniul lui.

Atelierul din bucatarie devine fabrica

Marca Guban s-a creat in bucataria casei in care locuia, la Timisoara, familia Guban. Aici s-a nascut primul atelier chimic in care s-a produs crema de pantofi. Fiul celui care a infiintat atelierul spune ca primele ambalaje ale cremei Guban au fost cutii reciclate.

“Tata s-a dus la o fabrica de cutii metalice, a fratilor Mecher din Timisoara. Vroia 5000 de cutii. I-au spus ca nu se merita sa creeze o matrita pentru un numar atat de mic de ambalaje si ca ar trebui sa comande 100 de mii de cutii. La inceput a luat cutii folosite pe care le-a frecat cu soda caustica pentru a le curata de ce era scris pe ele. Cand au fost curate a pus crema de ghete si le-a dat gratuit la muncitorii din fabrica la care lucra pentru a o testa”, povesteste Tiberiu Guban.

Povestea are loc in 1935. Crema inventata de Guban a avut succes astfel incat in acelasi an acesta a putut sa vanda dreptul de a fabrica noua crema unei companii palestiniene. Tranzactia a fost consemnata intr-un ziar din 1935. In 26 mai 1935, Blaziu Guban era chimist la fabrica Filt.

“Chimistul fabricii Filt, Guban Blaziu, a inventat o crema de ghete si a vandut apoi dreptul de a o fabrica unui grup de capital palestinian. Din banii obtinuti din Palestina, Blaziu Guban infiinteaza in Timisoara o fabrica de crema de ghete”, se arata in ziarul din 1935. Tiberiu Guban spune ca practic atelierul din bucatarie a fost extins in mai multe apartamente ale cladirii in care locuiau, aceasta fiind prima fabrica de crema de ghete Guban.

Inceput umil

Blaziu Guban a avut o copilarie umila, fiind crescut de parinti adoptivi, la Oradea. Primul loc de munca l-a avut ca ingrijitor la o crescatorie de porci. In timpul primului razboi mondial a ajuns la fabrica de ghete Derby, unde a descoperit ca are talent pentru combinarea substantelor cu care se lucra acolo.

“Tot timpul spun asta tuturor. Tata a avut cinci clase. Abia stia sa scrie si sa citeasca. A cladit totul prin munca si inteligenta lui”, spune Tiberiu Guban. Capacitatea de a invata prin practica l-a propulsat pe Blaziu Guban in pozitia de chimist al fabricii oradene. “In 1932, directorul de la fabrica Filt din Timisoara a fost la Oradea. Era prieten cu directorul de la fabrica la care lucra tatal meu. Cauta un chimist bun. A discutat cu tata, care i-a spus directorului ca daca ii da 4500 de lei se muta la Timisoara”, isi aminteste Tiberiu Guban.

100 de gaste pe luna

Pentru a se muta la Timisoara, Blaziu Guban a negociat un salariu enorm la vremea respectiva. Tiberiu Guban explica: “Ca sa va dati seama ce insemna suma de 4500 de lei va spun ca o gasca atunci costa 60 de lei. Ulterior a mai negociat salariul cu directorul fabricii si a obtinut o marire la 6000 de lei”.

Chimist la Filt fiind, Guban a inventat crema de ghete care ii va purta numele pana la caderea comunismului. In 1935 a obtinut salariul care valora 100 de gaste lunar. In 1937 existau deja Uzinele Chimice Guban, acesta reusind sa isi creasca afacerea de la un an la altul. Pana la urma a incheiat si contractul cu fabrica Mecher pentru cutiile de tabla inscriptionate cu marca ce ii purta numele.

“A primit cutiile pe datorie si apoi le-a achitat din vanzari”, spune Tiberiu Guban. De la crema de ghete s-a trecut si la alte substante pentru ingrijit pantofi, cum ar fi deverse tipuri de ceara si solutii de lipit ghete.

Un pantofar

“Tata a fost un pantofar. Facea si pantofi pentru diverse personalitati”, spune Tiberiu Guban. Productia de pantofi a demarat, dar nu in serie, in timpul razboiului cand Blaziu Guban a inchiriat casa avocatului Babos de pe strada Victor Babes din Timisoara, unde s-a extins productia de substante pentru “cosmetica” pantofilor.

Fabrica lui Guban avea atunci 10 angajati. Printre ei si fiul intemeietorului marcii, Tiberiu Guban, care acum are 82 de ani. Atunci Guban s-a asociat cu Andre Kaldori. “Avea nevoie de capital pentru a se dezvolta mai repede si Kaldori a oferit capital. Era in 1943 cand americanii si englezii au bombardat Timisoara”, spune Tiberiu Guban.

Priceperea ca pantofar l-a ajutat foarte mult pentru ca a reusit sa se apropie dupa razboi de cei care atunci conduceau tara. A ajuns pana la Gheorghiu Dej, prin intermediul unui ministru al Industriei Usoare pe care il cunoscuse in 1930 la Oradea.

“O fabrica cum nu ai mai vazut”

Pana in 1952, Blaziu Guban a scapat de nationalizare, reusind sa isi castige un renume care l-a facut cunoscut la cel mai inalt nivel. Pantofii lui erau purtati de Gheorghiu Dej si ajunsesera pana in picioarele presedintelui SUA din acea vreme, asa sustine Tiberiu Guban. “Sofia Loren si Tudor Arghezi i-au purtat pantofii”, spune Tiberiu Guban.

Fiul a pasit si el pe urmele tatalui, fiind cel care a produs pentru prima oara in Romania pielea artificiala. “In 1953, tata a venit de la Bucuresti si mi-a spus in masina ca a castigat cea mai mare batalie. Vom face o fabrica asa cum nu ai visat”, isi aminteste Tiberiu Guban. In perioada in care Guban tatal a obtinut de la liderii comunisti permisiunea si ajutorul pentru noua fabrica s-a produs si nationalizarea Uzinelor Chimice Guban. In 1953 s-a inceput ridicarea fabricii care si azi are la intrare numele Guban, pe strada Eroilor din Timisoara.

In perioada de glorie a comunismului apoi in plin cult al personalitatii lui Ceausescu, la ani de zile dupa moartea lui Blaziu Guban, numele acestuia era aproape la fel de cunoscut ca cel pentru care un sistem intreg de propaganda lucra din greu. In 1978 Blaziu Guban a murit, la doi ani de zile dupa ce s-a pensionat. Fusese director pe viata. Fiul lui a trait sa prinda caderea comunismului. In 1992 s-a pensionat si apoi directorul de atunci i-a interzis sa intre in fabrica.

Primul vibrator din Romania

Pantofii, pielaria si substantele chimice nu sunt singurele domenii in care Blaziu Guban si fiul acestuia au punctat premiere. Conform lui Tiberiu Guban, in 1970 ginerele lui Gheorghiu Dej i-a cerut sa-i faca un penis vibrator pentru sotia sa. “Un coleg care a fost in America a adus un model dupa care am realizat primul obiect de acest fel din Romania”, povesteste Tiberiu Guban.

Volga de la Dej

In 1964 Tiberiu Guban s-a adresat presedintelui Consiliului de Ministrii pentru a primi aprobare sa cumpere o Volga. Era la vremea aceea inginer-sef la fabrica Victoria, numele oficial al fabricii Guban. “La un pret preferential, scutit de taxe vamale sau la pret de achizitie”, se arata in copia dupa cererea originala. “Cand a vazut-o Dej a rupt-o si a dat dispozitie sa mi se dea o Volga albastra, noua, pe gratis” spune acesta.

Proces pentru marca

Tiberiu Guban se judeca si acum cu cei care detin fabrica intemeiata de tatal sau. Justitia a interzis acestora sa mai foloseasca numele Guban. Fabrica s-a numit “Victoria” in perioada comunista, dar produsele erau marca Guban. Dupa 1990, Guvernul de atunci a numit fabrica Guban SA.

Dupa ce Justitia a interzis folosirea numelui fara acordul celui care il poarta, fabrica si-a schimbat denumirea in SC GP Company, dar foloseste marca Guban pe unele produse.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/guban-timisoara-marire-si-decadere-709976.html

Trasee TURISTICE:LEGENDELE BRASOVULUI – CIRCUIT TURISTIC IN BRASOV

Durata: 4 zile / 3 nopti

Aici, nimic nu e lasat la voia intamplarii. Si totul e legenda. De la aleea recunoscuta pe plan european, Strada Sforii, si pana la tragedia celui mai mare monument gotic din Romaia – Biserica Neagra, curiozitatile Brasovului scriu zilnic cate o legenda. Modernul se poleieste cu istorie, odata imbinat cu stilul vechi al cladirilor, al strazilor. Goticul, romanicul, renascentismul, barocul, art nouveau-ul, brancovenescul – sunt toate prezente in zidurile cetatii, ale Bisericilor, catedralelor si portilor pe care Brasovul, pe de-a-ntregul, le gazduieste armonios.
Primavara in Piata Sfatului e proaspata, iar toamna – aerul e colorat. Iernile sunt magice si verile – intime. Aici, unde hazardul este intampinat cu gratie, viata brasovenilor curge molcom printre aparatele de fotografiat si privirile admirative ale turistilor. Pentru ca linistea de deasupra orasului vegheaza legendele autohtone si face ca orice alte istorisiri sa fie de prisos.

Program:

Ziua 1

Plecare spre Brasov, Transfer la hotel, Turul orasului Brasov cu ghid, Cazarea se va face in Brasov.

Ziua 2

Mic dejun, Turul orasului Brasov cu ghid.

Obiective vizitate in primele 2 zile ale circuitului.

Piata Sfatului

Piata Sfatului era cunoscuta in Evul mediu si epoca modern drept locul unde se organizau periodic numeroase targuri, evenimente. Piata Sfatului era punctul de intalnire al negustorilor veniti din Tarile Romane si Ungaria. Astfel Brasovul avea un rol comercial bine stabilit pentru populatia sasa si romana.

Biserica Neagra

Biserica Neagra, principala atractie turistica din centrul medieval al Brasovului, joaca un rol deosebit, fiind unul dintre cele mai importante si impozante monumente ridicate de sasii ardeleni in istoria lor de 850 de ani.
Denumirea de „Biserica Neagra” a fost atribuita principalei biserici evanghelice-luterane de limba germana din Brasov dupa incendiul catastrofal din anul 1689, care a afectat tot orasul. Din cauza flacarilor si fumului zidurile bisericii s-au inegrit, dar luxul, eleganta si grandoarea bisericii nu au putut fi devastate.
Lungimea Bisericii Negre este de 89 m, biserica fiind astfel cea mai mare biserica gotica intre Viena si Constantinopol.
Constructia bisericii a fost inceputa in stil gotic cu sprijinul prim-preotului Thomas Sander in anul 1383 pe locul unei biserici din prima jumatate a secolului al XIII-lea.

Strada Sforii

Strada Sforii a ramas in istorie ca fiind cea mai stramta strada din Brasov si din Europa, avand o latime de 1,3 m. Explicatia latimii strazii consta in faptul ca de la inceput a fost destinata a face legatura dintre strazile Portii si Cerbului, fiind un simplu coridor pentru pompieri.

Muzeul de Istorie Brasov – Casa Sfatului

La data de 22 iunie 2001 Muzeul Judetean de Istorie Brasov si-a redeschis expozitia cu caracter permanent, intitulata Brasov: istorie, cultura, civilizatie. Colectia este dispusa in 17 sali, pe trei etaje ale muzeului (subsol, parter si etaj), si se intinde pe o suprafata de 1100 mp, cu 3334 piese expuse in 123 vitrine si cu o suprafata grafica totala repartizata pe 210 mp (50 de panouri). Expozitia este impartita pe trei domenii: arheologie (subsol, 200 mp), istorie medie (parter 450 mp), istorie moderna (etaj 450 mp).

Muzeul de Etnografie Brasov

Etnologia regionala din sud-estul Transilvaniei este pastrata prin intermediul Muzeului de Etnografie Brasov. Muzeul infatiseaza prin colectia de mare valoare ce depaseste 10.000 de piese, civilizatia comunitatilor rurale din zona Bran, zona Rupea, Tara Oltului si Tara Barsei. Tara Barsei manifesta un puternic spirit urban prin prezenta Brasovului, renumit centru comercial si mestesugaresc, cunoscut in istoria Transilvaniei inca din evul mediu timpuriu. In pavilionul central din Brasov este aranjata o ampla expozitie permanenta care inglobeaza intr-o tratare scurta, o tematica comuna tuturor zonelor etnografice, anume mestesugul tesutului si aplicarea lui functionala in organizarea interiorului si a costumului popular.

Cetatea Brasovului

Secolele XII-XV au fost marcate de numeroasele invazii turco-tatare in Brasov, fapt ce a dus la deplasarea majoritatii populatiei care nu era legata de pamantul fertil din Bartolomeu. Acestia s-au mutat pe teritoriul dintre Tampa, Schei si dealul Warthe.
Sfarsitul secolului XIV a adus refacerea incintei in piatra. Treptat, s-a inceput ridicarea zidurilor si bastioanelor, fapt ce a avut ca rezultat recunoasterea Brasovului „cetatea celor sapte bastioane”.
Zidurile aveau in total 3000 m lungime, fiind de 12 m inaltime si groase de 1,70 pana la 2,20 m. In afara de bastioanele aranjate la fiecare 110 m, acestea mai erau aparate si de 28 de turnuri de pulbere, de forma patrata.

Bastioanele Brasovene au fost construite odata cu secolul XV de catre diferite bresle:

• Bastionul tesatorilor
• Bastionul Fierarilor
• Bastionul Graft
• Bastionul Funarilor
• Bastionul Postavarilor
• Bastionul Cojocarilor

Portile brasovene:

• Poarta Ecaterinei inspre Schei
• Poarta Vamii (a Manastirii)
• Poarta Principala (a Caldararilor)
• Poarta Strazii Negre
• Poarta Schei, intre Poarta Ecaterinei si Bastionul tesatorilor
• Poarta dinspre Tampa

Turnuri externe

• Turnul Negru
• Turnul Alb
• Turnul Cizmarilor
• Turnul Cutitarilor

Catedrala Sfantul Nicolae

Biserica dateaza ca monument istoric inca din anul 1292. In 1495 biserica a fost ctitorita din piatra de catre conducatorii proviniciilor romane. Partea veche a Brasovului, Scheii Brasovului, este o atractie turistica prin monumentalitatea bisericii Sfantul Nicolae.

Muzeul Memorial Casa Muresenilor

Casa Muresenilor a fost inaugurata in anul 1968, multumita donatiei facute de urmasii familiei Muresanu.
Ei respectau astfel testamentul cultural al lui Iacob Muresanu, donand statului roman, in vederea infiintarii unui muzeu, spatiul necesar, o foarte valoroasa colectie de mobilier, pictura, sculptura precum si o arhiva de o nepretuita valoare culturala, insumand peste 25.000 de documente.

Pietrele lui Solomon

Cunoscute sub denumirea de Pietrele lui Solomon, Cheile raului Solomon din Scheii Brasovului sunt foarte cunoscute ca si obiectiv turistic in Romania. Legenda spune ca Solomon ar fi fost un rege maghiar care ar fi sarit cu calul sau peste prapastia dintre stancile care marginesc defileul. Cei care-l urmareau (otomani sau tatari) au cazut in prapastie si astfel regele a scapat de dusmani. Amintirea acestei intamplari a fost pastrata in traditia orala romaneasca.

Ziua 3

Mic dejun, Vizitarea obiectivelor turistice din jurul Brasovului.

Cetatea taraneasca Prejmer

Emblema localitatii Prejmer este reprezentata de Biserica Evanghelica si Cetatea Taraneasca, complex arhitectural inclus in patrimoniul UNESCO care individualizeaza puternic privelistea asezarii. Biserica Evanghelica isi are inceputurile in secolul al XIII-lea, ctitori fiind cavalerii teutoni, iar zidurile Cetatii Taranesti dateaza din secolul al XV-lea fiind ridicate de catre locuitorii germani.

Cetatea Rasnov

Cetatea Rasnov este amplasata pe vechiul drumul traditional Brasov-Rucar-Campulung Muscel, ce lega Transilvania de Tara Romaneasca. Cetatea Taraneasca a Rasnovului este atestata documentar pentru prima oara in anul 1335 cand, in urma unei noi invazii a tatarilor in Tara Barsei, a fost pustiit intreaga regiune cu exceptia Cetatii Rasnovului si a cetatii de pe dealul Tampa de la Brasov. Zidurile cetatii impreuna cu muzeul ce se afla in incinta cetatii in prezent, redau viata nelinistita a locuitorilor pe aceste asezari de-a lungul a peste 500 de ani.

Castelul Bran

Structura este tipica fortificatiilor din secolul al XIV-lea, insa nimic altceva nu se mai lasa cuprins in tipare cand vine vorba despre Castelul Bran! Situat in Pasul Bran – Rucar, la 30 de km de influenta urbana a Brasovului, Castelul inglobeaza in fatadele sale interioare si exterioare elemente arhitecturale din diferite epoci de inspiratie istorica.

Ziua 4

Transfer la gara, Plecare spre Bucuresti.

http://www.romguide.ro/Trasee/Legendele-Brasovului–Circuit-turistic-in-Brasov_tr9

PIETRELE LUI SOLOMON

Cheile râului Solomon din Scheii Braşovului sunt cunoscute drept Pietrele lui Solomon, iar râul portă numele aceluiaşi personaj. Solomon ar fi, după legendă, un rege maghiar care ar fi sărit cu calul său, peste prăpastia dintre stâncile care mărginesc defileul. Urmăritorii săi păgâni (turci sau tătari) au căzut în prăpastie şi astfel regele a scăpat de duşmani. Amintirea acestei întâmplări a fost păstrată în tradiţia orală românească.

STATUETA ZIDARULUI

 

Pe latura de nord a Bisericii Negre se află o statuie enigmatică înfăţişând un tânăr zidar care se apleacă spre baza contrafortului pe care este amplasat. În afară de această statuie, pe contraforţii de pe latura de nord a Bisericii Negre se mai aflau şi alte statui: o femeie, un leu şi un războinic cruciat. Astăzi nu se mai păstrează în exteriorul Bisericii decât statuia tânărului zidar. Această statuie reprezintă omagiul adus de colegii săi pietrari tânărului care şi-a găsit sfârşitul în timpul lucrărilor de construcţie a Bisericii (sec. XV). Personajul reprezentat de statuie a fost victima invidiei unui confrate mai în vârstă care i-ar fi cerut să ridice ceva de pe cornişa zidului şi când tânărul s-a aplecat l-a îmbrâncit şi a căzut în gol. Probabil că tânărul şi-a găsit sfârşitul chiar la baza contrafortului pe care astăzi se află statueta sa.

STRADA SFORII

Strada Sforii constituie cea mai îngustă uliţă din Cetatea Braşovului. Deşi unii susţin că este o strada veche şi că ar fi cea mai îngustă din Europa, totuşi, adevărul este că Strada Sforii a fost creată în sec. XIX ca un gang de acces pentru pompieri.

STATUIA LUI ARPAD

În anul 1896, pe Dealul Tâmpa s-a ridicat o coloană având aşezat pe capiţel un personaj înfăţişând un arcaş din timpul dinastiei arpadiene. Pentru majoritatea cetăţenilor Braşovului, această statuie a rămas ca fiind statuia lui Arpad, ducele care a condus triburile maghiare în Pannonia. Ajuns în Pannonia, Arpad a primit jurământul de credinţă al conducătorilor celor şapte triburi maghiare şi a pus bazele viitorului regat maghiar. Aniversarea unui mileniu de la aşezarea ungurilor în Pannonia a prilejuit ridicarea a numeroase monumente dedicate acestui eveniment în întreaga Ungarie. Între acestea se înscrie şi statuia nobilului maghiar de pe Tâmpa. Această statuie face parte dintr-un ansamblu statuar extins pe teritoriile mai multor ţări (Ungaria, Croaţia, Italia, Slovacia, România şi Ucraina) proiectat şi realizat de Gyorgy Zala şi Albert Schikedanz. Statuia lui Arpad îl reprezintă de fapt Tuhutum (Teteny), unul dintre voievozii lui Arpad, cel care a cucerit ducatul lui Gelu Romanul şi a devenit primul voievod maghiar al Transilvaniei. În 1916, statuia a fost aruncată în aer de persoane neidentificate. Capul acestei statui se află astăzi în Casa Parohiei Reformate din Braşov.

CASA NEGUSTORILOR

Soţia lui Valentin Hirscher, Apollonia Hirscher, a ridicat în Piaţa Casei Sfatului de astăzi o clădire dedicată comerţului, numită Casa Negustorilor sau Podul Bătuşilor. Bătuşii erau micii negustori care se ocupau de comerţul cu amănuntul. La parter erau mici ateliere şi dughene în care meşterii şi comercianţii îşi prezentau produsele. Clădirea a fost construită în urma unei promisiuni făcută de Apollonia Hirscher ca mulţumire pentru faptul că fiica sa a fost salvată de la moarte. Se pare că micuţa intrase în moarte clinică şi şi-ar fi revenit după funerarii în mormânt, fiind descoperită de către un gropar sărman care a încercat să-i ia bijuteriile. Această întâmplare este ilustrată într-o frescă pe clădirea Hirscher de pe strada Armata Română colţ cu strada Republicii.

LACUL VRĂJITOARELOR

La ieşirea din Cetatea Braşovului pe poarta din capătul Străzii Porţii (Republicii – Modarom) se afla un lac în care vrăjitoarele sau femeile bănuite a fi vrăjitoare erau supuse ordaliilor (apelului la judecata divină). Nefericitele erau aruncate în apă cu greutăţi legate de picioare şi mulţimea aştepta să vadă dacă se înnecau sau nu. Există mentalitatea ca vrăjitoarele, fiind servitoarele satanei, nu se pot înneca. Prin urmare, femeile care erau vrăjitoare ar fi supravieţuit acestui supliciu. Nu avem nici o atestare a vreunei vrăjitoare care să fi supravieţuit. Dacă s-ar fi menţinut asupra apei ar fi fost luate din apă şi arse pe rug. Lacul a fost asanat la începutul sec. XIX şi astăzi este străbătut de bulevardul Eroilor.

LACUL DE SUB TÂMPA

Bătrânii povestesc că sub Dealul Tâmpa se află o peşteră de mari dimensiuni în interiorul căreia s-ar afla un lac. Părerile despre natura acestui lac sunt diverse. Astfel, unii susţin că ar fi un lac de apă sărată (un ochi de mare), în timp ce alţii susţin că ar fi un lac de apă dulce şi aducând ca argument faptul că pe Tâmpa se aflau izvoare de apă dulce care între timp au secat.

FECIOARA DE FIER

Cetatea Făgăraşului a fost reşedinţă a principilor Transilvaniei (sec. XVII) şi a fost transformată de către austrieci în cazarmă şi îchisoare. Unii susţin că în Evul Mediu exista în temniţele cetăţii un instrument de tortură denumit Fecioara de Fier. Acesta ar fi fost constituit dintr-o cutie de lemn de forma unui corp uman prevăzută în interior cu lame şi piroane din fier. Condamnatul era aşezat în respectiva cutie care, în momentul închiderii capacului, îi provoca răni adânci prin zecile de piroane care se înfigeau în trupul lui. În dreptul gurii exista o mică iconiţă înfăţişând-o pe Fecioara Maria pe care, în momentul morţii, condamnaţii o sărutau.

FÂNTÂNA DIN CETATEA RÂŞNOV

Cetatea Râşnovului a fost construită de către sătenii din Râşnov, Tohan şi Cristian pentru a se adăposti în caz de invazie. În cetate, ţăranii dispuneau de case pentru fiecare familie, exista o capelă, o şcoală, depozite şi un loc destinat turmelor. Laturile de vest, nord şi est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi şi şapte turnuri. În timp ce, pe latura de sud, mai abruptă erau numai două turnuri. Astfel, ţăranii puteau rezista unui asediu îndelungat. Însă, lipsa apei ducea la limitarea posibilităţii de rezistenţă pe timp îndelungat; de aceea, în 1625 s-a luat decizia săpării unei fântâni în stânca pe care este ridicată cetatea. Fântâna din cetate, adâncă de 75 de metri, a fost săpată între 1625-1640, în acest ultim an ridicându-se în cetate şi o bisericuţă. Legenda spune că fântâna a fost săpată de prizonieri turci care au lucrat la ea timp de 15 ani. Aceştia ar fi săpat în ghizduri (pereţii exteriori ai fântânii) versete din Coran în scrierea cufică.

STÂNCA LUI DIETRICH

Despre construirea Castelului Bran există mai multe legende. Majoritatea sunt legate de prezenţa cavalerilor teutoni aduşi de regele Andrei al II-lea pentru a apăra intrarea în Transilvania şi a cuceri noi teritorii în zona exterioară Carpaţilor de Curbură (1211). Una din legende susţine că prima piatră de temelie a castelului Bran, a fost pusă probabil în secolul al XIII-lea de către un cavaler teuton pe nume Theodoric (Dietrich).Stânca de atunci îi poartă numele: ?Dietrichstein? sau ?lapis Tyderici?, iar fortificaţia originară a fost înlăturată în secolul al XIV-lea şi reclădită de către saşii din Ţara Bârsei în 1377 în mod benevol pentru regele Ludovic al Ungariei.

DRACULA

O legendă despre Vlad Ţepeş (1431-1476), un domnitor din Ţara Românească, vestit pentru cruzimea cu care pedepsea minciuna şi hoţia, spune că acesta avea obiceiul să se înfrupte din carnea şi din sângele duşmanilor. Această legendă a fost scornită de saşi în Cronica Săsească din cauza conflictului existent între aceştia şi Vlad Ţepeş. Demonizarea acestuia se datorează scriitorului irlandez Bram Stocker care l-a transformat pe Vlad Ţepeş într-un vampir pe nume Dracula. De numele lui Vlad Ţepeş se leagă celebritatea Castelului Bran, considerat în mod eronat ca fiind Castelul lui Dracula. Chiar şi în cartea Dracula acţiunea se petrece în zona Bistriţei probabil în pasul Rodna, nicidecum în Ţara Bârsei. Numele de Dracula provine din porecla Draculea pe care Vlad Ţepeş o purta din cauza faptului că era fiul lui Vlad Dracul, un domnitor din Ţara Românească din dinastia Basarabilor. Acesta purta veştminte negre şi un medalion înfăţişându-l pe Sf. Gheorghe luptând cu balaurul sau cu dracul, de aici numele de Vlad Dracul. Acel medalion era purtat de cavalerii unui ordin instituit de către regele Ungariei Sigismund de Luxemburg în 1438.

PRICULICII

Miturile populare susţin ca fii din flori ai unor fii din flori devin după moarte priculici, adică un fel de strigoi. \\\”Priculiciul este acelaşi lucru ca la francezi \\\’Loup garou\\\’; se crede că oamenii se pot schimba în lupi şi că îşi însuşesc într-atât firea acestora, încât se reped şi sfâşie atât oamenii, cât şi dobitoacele\\\”, spunea în 1711 Dimitrie Cantemir.

Catacombele medievale,  tuneelurile secrete, gropile cu mâncare de sub Piaţa Sfatului, imensul lac de sub Tâmpa, şi comoara lui Solomon, sunt miturile cele mai populare ale Braşovului. Despre ele au povestit de-a lungul veacurilor toţi braşovenii, astfel încât s-au transmis din generaţie în generaţie până la noi.

Una dintre legende se referă chiar la stema Braşovului şi anume coroana aşezată pe un trunchi de copac. Unii dintre specialiştii în heraldică susţin teoria conform căreia simbolul stemei Braşovului îl reprezintă supunerea oraşului faţă de coroana austriacă şi permanenţa pe aceste locuri ( reprezentată de rădăcinile din stemă).

O altă parte susţine legenda conform căreia atunci când regele Solomon fuge din oraş cu o mare cantitate de bogăţii şi tâlhării îi iau urma şi acesta se refugiază în zona ce azi îi poartă numele şi anume “pietrele lui Solomon”. Acolo, dupa ce îşi ascunde bine bogăţiile încearcă să sară de pe o stâncă pe alta pentru a scapa de răufăcători dar se prăbuşeste în prăpastie iar corona ce o purta pe cap îi cade pe o buturugă de unde şi stema oraşului.

De obiceiul Junilor Braşoveni care în duminica Tomii înconjoară de 3 ori cetatea Braşovului se leagă o legendă străveche. Asa cum se ştie în evul mediu romanii din Schei nu aveau voie să pătrundă în cetatea medievală Braşov, deoarece se credea că dacă un scheian va apuca să înconjoare de 3 ori călare Piaţa Sfatului atunci oraşul va cădea în mâinile romanilor. Nu se mai ştie când anume au reuşit scheienii să intre călare în cetate şi să împlinească legenda dar din acel moment junii înconjoară în fiecare an Piaţa Sfatului de 3 ori pentru a menţine credinţa străveche.

Una dintre legendele devenite însă realitate se leagă de existenţa sub caldarâmul Pieţei Sfatului a unor gropi cu cereale. Existenţa acestora a fost certificată în 3 rânduri începând cu finalul anilor `50 şi continuând în 1967 şi 1987 de prăbuşirea a trei camioane în gropile de alimente pline cu ceramică dacică şi chiar de dată mai recentă din evul mediu.

Se ştie că în timpul oraşului medieval aici erau îngropate proviziile de alimente de care oraşul se servea în cazul asediilor. Locul exact al fiecărei gropi era cunoscut doar de 3 oameni din oraş care întinzând din trei colţuri ale pieţei, într-un anumit fel frânghii pe care existau noduri ce corespundeau fiecărei gropi de alimente puteau astfel să le afle cu exactitate locul.

Alte enigme ale Braşovului ţin de aşa zisul lac de sub muntele Tâmpa, de catacombele care pleacă din diferite puncte strategice ale oraşului cum sunt Cetăţuia, zona După Ziduri, Turnul Negru, Biserica Neagră, Biserica Bartolomeu, sau clădirea Modarom. Unele dintre tuneluri au fost străbătute dintr-un capăt într-altul altora doar le-a putut fi intuit traseul însă cert este că cele mai multe datează din secolul al –XVI-lea şi din perioada interbelică.

http://tarnovan.wordpress.com/2010/09/14/ceva-ce-nu-stiai-legendele-brasovului/

Casa Negustorilor

Apollonia Hirscher, sotia judelui Brasovului, Valentin Hirscher,  a ridicat in secolul al XVI-lea in Piata Sfatului o cladire dedicata comertului, numita Casa Negustorilor sau Podul Batusilor.

Batusii erau micii negustori care se ocupau de comertul cu amanuntul. La parter erau amplasate mici ateliere si dughene in care mesterii si comerciantii isi prezentau produsele.

Cladirea a fost construita in urma unei promisiuni facute de Apollonia Hirscher ca multumire pentru faptul ca fiica sa a fost salvata de la moarte.

Se pare ca micuta intrase in moarte clinica si si-ar fi revenit dupa funeralii in mormant, fiind salvata de catre un gropar sarman care a dezgropat-o cu intentia de a-i fura bijuteriile.

Aceasta intamplare este ilustrata intr-o fresca pe cladirea Hirscher de pe strada Michael Weiss colt cu strada Republic

DRACULA

O legenda despre Vlad Tepes (1431-1476), un domnitor din Tara Romaneasca, vestit pentru cruzimea cu care pedepsea minciuna si hotia, spune ca acesta avea obiceiul sa se infrupte din carnea si din sangele dusmanilor. 

Aceasta legenda a fost scornita de sasi in Cronica Saseasca, din cauza conflictului existent intre acestia si Vlad Tepes. 

Demonizarea domnitorului se datoreaza scriitorului irlandez Bram Stocker care l-a transformat pe Vlad Tepes intr-un vampir pe nume Dracula. 

De numele lui Vlad Tepes se leaga celebritatea Castelului Bran, considerat in mod eronat ca fiind Castelul lui Dracula. 

Chiar si in cartea lui Bram Stocker actiunea se petrece in zona Bistritei, probabil in pasul Rodna, nicidecum in Tara Barsei. 

Numele de Dracula provine din porecla Draculea, pe care Vlad Tepes o purta din cauza faptului ca era fiul lui Vlad Dracul, un domnitor din Tara Romaneasca apartinand dinastiei Basarabilor. 

Acesta purta vestminte negre si un medalion infatisandu-l pe Sf. Gheorghe luptand cu balaurul sau cu dracul, de aici numele de Vlad Dracul. 

Acelasi medalion era purtat de cavalerii unui ordin instituit de catre regele Ungariei Sigismund de Luxemburg in 1438.

Lacul de sub Tampa

atranii povestesc ca sub Tampa se afla o pestera de mari dimensiuni in interiorul careia s-ar fi aflat un lac. 

Parerile despre natura acestui lac sunt impartite. 

Astfel, unii sustin ca ar fi vorba despre un lac de apa sarata (un ochi de mare), in timp ce altii sustin ca ar fi un lac de apa dulce, aducand ca argument faptul ca pe Tampa se aflau izvoare de apa dulce care intre timp au secat. 

Strada Sforii

Strada Sforii constituie cea mai ingusta ulita din Cetatea Brasovului. 

Considerata cea mai ingusta din Europa, Strada Sforii este de fapt un gang de acces pentru pompieri ce dateaza din sec. al XIX-lea.

Noua Ordine Mondiala – Declaratii fatise

In mesajul lui de anul nou ,PAPA anunță NOUA ORDINE MONDIALA!

Atenție la discursul lui băse….spre sfârșitul videoclipului…!

Veți afla răspunsurile la ceea ce se întâmplă acum !

„Cineva” ne-a cumpărat, pe banii noștri, bilet de călătorie, numai dus, spre o destinație neanunțată şi ne-am trezit împinși în vagoane. Vizionați filmulețul următor dacă vreți să știți cine este acel „cineva” şi spre ce ne îndreptăm. Cale de întors nu mai există. Ne mai poate salva doar semnalul de alarmă, dar cine are curaj să tragă de mâner ?

CAM ASTA ESTE ESENȚA