arhivă

Politica interna si internationala

Fapt: n-am mai scris de mult pe blog. Cauza: ar fi mai multe. Una dintre ele e că mi-a pierit cheful pe fondul unei senzații că nimic din ce scriu/fac/dezvolt/creez nu e important sau nu contează. Nu spun asta ca să aud un cor de voci strigând „avem nevoie de post-urile tale”, pur și simplu asta îmi trece prin cap și nu am nevoie de niciun fel de reacție. De fapt, senzația de inutilitate vine de la o stare de lehamite generală și blocantă care pare să fi molipsit societatea noastră. Lehamite blocantă. Poate îmi pare un sentiment general și pentru că eu sunt foarte molipsit de starea asta. Trăiesc cu senzația că Romania a făcut un pas în jos de la „merge și asa” la „ei, și?” sau „așa, și? (formule cinice menite să minimalizeze și să exprime nepăsarea).


În jurul meu miroase a frică de acțiune și lipsă de entuziasm. Lucrurile sunt complicate într-o lume sau țară în care expresia oricărui tip de succes pare a fi exprimată doar material. Banii reprezintă criteriul respectabilității sociale. Unicul criteriu, de altfel. Inițiativele, de orice fel, au nevoie de bani și se măsoară în bani. Dar cultura nu se poate măsura în bani deși modelul american se impune din ce în ce mai mult în viziunea multor artiști (ideea că actul de cultură se poate autosubvenționa și poate deveni profitabil). La noi cultura este subvenționată, însă e subvenționată de un stat nepasător ai cărui conducători nu sunt preocupați de substanța și relevanța culturală, ci mai degrabă bifează un capitol bugetar care trebuie să existe.

Te simți mic și inutil printre tot felul de inițiative născute din celebrul lanț al slăbiciunilor relaționale și ierarhice. Nu contezi (și nici măcar nu ești judecat) pentru performanțele sau ideile tale, ci pentru cunoștințele pe care ți le-ai făcut. Independenții, fie că e vorba de teatru, muzică, literatură sau arte plastice, nu sunt bine văzuți. Trebuie musai să fii înregimentat, dacă nu într-o structură oficială a statului atunci măcar într-o gașcă sau grup de interese – acolo unde succesul se măsoară din nou în bani. Valoarea propunerilor de acte culturale nu este cuantificabilă după niște criterii cât mai apropiate de o analiză obiectivă. Mai mult decât atât, lumea nu mai pare că are nevoie de întrebări profunde pe care actul cultural are rostul de a le formula. Să fie ceva de râs dacă e teatru, să fie cu versuri simple „să le înțeleagă tot omul” dacă e muzică, refrenul să fie extrem de ușor fredonabil, să nu pună probleme.

Există o ofensivă fără precedent a mediocrității și subculturii la care în mod normal elitele culturale ar trebui sa facă opoziție. Doar că elitele sunt dezbinate, nu există o voce colectivă care să taxeze radical atacurile prostului gust. Ba mai mult, sentimentul că starea de lehamite a cuprins și vârfurile culturii noastre e din ce în ce mai pregnant. Pare că s-au ascuns în turnurile lor de fildeș, mulțumiți cu existența în cadrul unor comunități fidele, la care nu e nevoie să faci mari eforturi ca să ajungi. Dar oare arta nu trebuie să educe, să schimbe, să-și facă loc cu coatele? Cum să schimbi mentalități găunoase și nefericite dacă nu ajungi la oameni? Întrebările astea nu-și mai au rostul pentru că bătălia pare pierdută. Cea mai mare scârbă mi-o provoacă politizarea fenomenului cultural.

Actul artistic are nevoie de finanțare. În Europa cultura nu este productivă. Însă țările civilizate reușesc să vadă în cultură izvorul direcțiilor socio-morale ale unui popor. Cultura este un bazin de la care se adapă identitatea unui popor. În țările civilizate acest lucru este bine înțeles și eforturile făcute în sensul independenței culturale sunt mari. E un loc neatins de politicieni, iar încercările de a-și însuși câte o bucățică din această insulă liberă sunt aspru taxate. La noi e tocmai invers. Dacă nu ești într-un fel sau altul înregimentat politic nu poți face nimic. Și asta e cu atât mai rău cu cât marile corporații nu mai au bugete pentru cultură și oricum am convenit mai devreme că nu îi mai interesează decât actele culturale care justifică investiția printr-un „return” pe partea de marketing sau vânzări. Cu alte cuvinte, cultura de masă. Pentru proiecte relevante cultural prin altceva decât numărul mare de oameni vizați nu există bani privați.

Și iată cum statul ajunge unica sursă de finanțare a actului cultural. Doar că statul este o dihanie mare care hrănește o rețea politică de funcționari instalați pe criterii de „familie” (nu spun nimic nou, știu). Este absolut înspăimântător ce pregătire au majoritatea persoanelor din diversele instituții culturale ale statului (sigur, există și excepții). Pentru că ei nu sunt altceva decât copiii clasei politice. Cei mai mulți dintre ei fară nicio pregătire în domeniu. N-a mai fost loc pe la alte ministere sau organizații. Caracatița are tentacule prea multe ca să lupți de unul singur. Si uite așa, apar artiștii de casă sau artiștii care intră în acest joc politizat al subvenționării culturii. Dacă ai ceva relații, dacă pari om de înțeles, dacă nu ești prea ciudat, dacă ai și un nume cât de cât (că doar promovăm valoarea, nu?) te poți înscrie pe lista celor care așteaptă câțiva lei de la statul preocupat de cultură. Dacă însă ai doar un proiect extrem de interesant și de bine prezentat, nu spera la nimic.

Dacă ești doar un artist bun, fără management personal (de unde bani pentru așa ceva), ia-ți gândul și de la fondurile europene. Statul nu are interesul să le poți accesa vreodată, mai ales de unul singur. Și asta pentru că celor câteva sute de politicieni și altor câteva zeci de mii de asistenți politici nu le pasă de niște bani pe care nu și-i pot însuși. Bine, nici asta nu este nimic nou. Doar că nu este o stare tolerabilă și totuși este mai mult decât tolerată, este deja acceptată și într-un anume fel, asumată. De aici cred că sunt îndreptățit să vorbesc despre un sentiment de lehamite generală. Probabil că pot fi contrazis de diverși oameni, mișcări, inițiative culturale care se zbat să-și creeze drum prin pădurea birocratică. Nu-mi pare util. E absurd să te lupți cu monstrul pe care îl hrănești.

Uităm că statul este finanțat de fiecare dintre noi și doar faptul că suntem în mod individual o celulă prea mică din „sângele statului” nu ar trebui să ne descurajeze de la a ne cere drepturile. În definitiv ce cerem? (cerem? care noi?) Cerem relevanță și criterii în organizarea culturii. Cerem ca statul să formeze strategii culturale și să devină un arbitru echidistant al implementării lor, cerem ca bugetele culturale să nu mai fie administrate pe principiul piramidelor de clan. Cerem ca fenomenul cultural să sprijine actul independent fără ca – dacă o face – să încerce să și-l asume în totalitate. Probabil că e prea mult deși pare atât de puțin și atât de simplu. E mult într-o țară în care majoritatea oamenilor nu-și dorește să devină lider.

Pare că noi românii ne simțim mult mai confortabil în poziția de subaltern. E locul perfect de unde poți „ciupi”, fără bătaie de cap, cu aprobarea tacită a stăpânului. Cei care ajung totuși lideri nu o fac dintr-o nevoie reală de a ajuta comunitatea, ci pentru că este o cale simplă de a fura. Liderii politici români cunosc foarte bine mantalitatea majorității, ei știu că majoritatea nu are nevoie să fie condusă, ci stăpânită. Când conduci pe cineva către ceva ai o responsabilitate, se presupune că știi unde vrei să ajungi, ești proprietarul unei metode, știi drumul, îți asumi responsabilitatea expediției, ești până la urmă o călăuză. Nu e cazul la noi. Pentru că liderii sunt formați de nevoile majorității, iar majoritatea românilor nu are nevoi care să reclame lideri, ci mai degrabă stăpâni. Stăpânul, așa cum s-a definit el în istoria noastră, închide ochii, liderul are obligația să n-o facă. Cred că asta explică destul de bine situația în care ne aflăm.

Cu toate astea, cultura noastră are vârfuri și performează, mi se va răspunde. E adevărat există vârfuri, dar felul în care ele se ridică nu e de natură să creeze o paradigmă viabilă și valabilă. Sunt excepții fericite care după părerea mea au doar rostul de a infirma o regulă incapabilă de a multiplica valoarea, ci doar surogate înlănțuite subiectiv. V-am plictisit probabil cu teoriile mele exprimate prea general. „Vrem cazuri particulare, domle!” Rezolvarea unui caz particular nu rezolvă o problemă uriașă, kafkiană prin dimensiuni și cantitatea de absurd pe care o înglobează. Mă opresc aici fără să trag o concluzie. A fost un post izvorât dintr-un soi de lehamite pe care sper să o surmontez. A momentary lapse of reason, cum spunea Pink Floyd.

Mulți dintre prietenii mei consideră că în România nu se mai poate face nimic. Nimic pentru ce? E bună întrebarea pentru că sunt atâția oameni împăcați sau resemnați cu situația de facto încăt cei care-și mai pun problema par niște neadaptați. Problema lor, nu? Sau, mai simplu: așa, și?

sursa: http://tudorchirila.blogspot.ro/2013/03/a-momentary-lapse-of-reason.html

 

La învestirea în funcţie, Preşedintele României, membrii Guvernului şi cei 588 de parlamentari aleşi de calculator, după 9 decembrie 2012, au depus jurământul înscris la articolul 82, alin.2 din Constituţie, respectiv: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu !” Singurii care nu depun niciun jurământ faţă de Poporul Român şi România sunt europarlamentarii din ţara noastră la Parlamentul European. Ca urmare, mulţi dintre ei, mai ales cei aleşi pe listele şi cu sprijinul U.D.M.R., P.D.L. şi P.N.L.,  acţionează la Parlamentul European împotriva României şi Poporului Român, fără să fie condamnaţi penal. Nici măcar cel prins la ciordit în Parlamentul European nu a fost, încă, condamnat penal. Contează mult că este nepotul lui Silviu Brucan (Saul Bruckner), cel care a coordonat echipele de alogeni care au impus în România şi împotriva voinţei Poporului Român atât comunismul criminal (după anul 1944), cât şi capitalismul sălbatic asociat cu Holocaustul împotriva Poporului Român (după anul 1989).

Cei care au depus jurământul prevăzut de Constituţie se grăbesc să-l încalce, ştiind că pentru nerespectarea acestuia nu sunt sancţiuni penale, ci numai politice care, zicea nenea Iancu, că nu există. Ca urmare, cei mai mulţi dintre aleşii şi numiţii în funcţii publice, la nivel naţional şi local, au luat în discuţie şi au început să acţioneze pe tema regionalizării, de fapt a împărţirii, României.

Constituţia României, la art.3, alin.3, prevede că : „Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.” Este un text foarte clar. În Constituţia României nu există regiuni, ca persoane juridice şi unităţi administrativ-teritoriale ! Ca urmare, toate demersurile făcute în mare grabă şi la comandă externă de către Guvernul Ponta II vizând delimitarea şi înfiinţarea regiunilor, ca unităţi administrativ-teritoriale, încalcă Constituţia României ! La poruncă externă, Regimul Băsescu-Ponta sfidează Constituţia şi pune carul înaintea boilor ! U.S.L. împreună cu U.D.M.R. încearcă să aplice Poporului Român politica faptului împlinit ! Logic şi legal, abia după ce în viitoarea Constituţie re-revizuită vor fi acceptate de către Poporul Român, prin referendum naţional, regiunile în organizarea teritoriului, probabil în anul 2014, va putea Guvernul României să treacă la regionalizare ! În anul 2013, Guvernul Ponta II nu are temei constituţional pentru împărţirea României în regiuni ca unităţi administrativ-teritoriale ! Toate demersurile pe această temă ale Guvernului Ponta II sunt lipsite de temei legal ! În Programul de guvernare adoptat de Parlament prin lege nu s-a prevăzut că regionalizarea României se înfăptuieşte ilegal şi înaintea revizuirii Constituţiei !

În vechea organizare a Ţării Româneşti şi a Moldovei au existat judeţe ca unităţi administrati-teritoriale. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi, mai ales, a României Mari, judeţele au cunoscut o mare dezvoltare. După alungarea din ţară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, primul rege al României (cel care a intrat în ţara noastră deghizat şi cu acte false) şi urmaşii lui, alogenii din familia Hohenzollern, nu şi-au permis să renunţe la judeţe, la tradiţiile româneşti. După al II–lea Război Mondial, comuniştii alogeni din conducerea României au primit poruncă de la Moscova să distrugă tradiţiile multimilenare ale Poporului Român şi Biserica strămoşească, inclusiv judeţele. Ca urmare, au fost desfiinţate judeţele şi în perioada 1950-1968 România a fost împărţită în regiuni, alcătuite din mai multe raioane şi unul sau mai multe oraşe importante. În anul 1968, la începutul Regimului Ceauşescu şi în plină dominaţie a Moscovei în ţările socialiste, Marea Adunare Naţională, prin Legea nr.1/1968, a hotărât revenirea la tradiţiile româneşti în organizarea administrativ-teritorială. Au fost desfiinţate regiunile şi raioanele, revenindu-se la judeţe. Ele au fost menţinute prin Constituţia României din anul 1991, revizuită în anul 2003.

Acum, la începutul anului 2013, alţi stăpâni străini ai României, de aceeaşi etnie cu comuniştii din conducerea ţării noastre, în perioada 1945-1964, cei de acum aflaţi la Bruxelles şi nu la Moscova, au dat mutarea în plic Regimului alogenilor Băsescu – Ponta pentru a regionaliza teritoriul nostru naţional. Stăpânii străini ai României împreună cu komisarii plasaţi la Palatul Victoria au stabilit deja viitoarele regiuni, inclusiv una dupa modelul fostei Regiuni Mureş – Autonomă Maghiară din vremea lui I.V. Stalin. Dacă ar fi cinstiţi faţă de Poporul Român şi ar da dovadă de transparenţă, premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea ar trebui să informeze Parlamentul şi să arate, mai ales la televiziune, documentele primite de la Bruxelles, inclusiv regiunile stabilite pentru România. În slugărnicia lor, guvernanţii de la Bucureşti, se străduiesc să îndeplinească porunca de la Bruxelles înainte de termen şi cu încălcarea Constituţiei, dacă se poate în câteva luni să voteze în Parlament proiectul de lege al regionalizării. La fel s-a întâmplat şi cu legislaţia în domeniul privatizării, de fapt a înstrăinării şi lichidării unităţilor productive româneşti. Atunci, în anii 1990-1991, proiectul legii privatizării a fost adus din străinătate de Silviu Brucan şi votat rapid de majoritatea parlamentară de circa 80% a Frontului Salvării Naţionale (F.S.N). Acum, se păstrează secretul asupra ,,poştaşului“ care a adus de la Bruxelles proiectul legii regionalizării României. Se zvoneşte că ar fi alogenul Sorin Frunzăverde. Majoritatea parlamentară a U.S.L., de circa 60% împreună cu U.D.M.R., aşteaptă să voteze noile regiuni impuse Poporului Român ca pe vremea stalinismului. “Ciocănitoarele” politice au înghiţit găluşca regionalizării şi, fără întrerupere, încearcă să-i păcălească din nou, pe români, susţinând, fără argumente logice şi credibile, că aceasta este prioritatea numărul 1 în România. Totul este fals şi cusut cu aţă albă! Diversiunea cu regionalizarea este menită să abată atenţia Poporului Român de la, cel puţin, următoarele probleme: înstrăinarea pentru sume derizorii a ultimelor mari societăţi comerciale româneşti nominalizate de F.M.I. şi Banca Mondială; continuarea lichidărilor în domeniul locurilor de muncă; vânzarea a patru combinate metalurgice cu 52 de euro, urmată de tăierea în bucăţi pentru fier vechi, care va fi scos din ţară; tăierea şi topirea rafinăriei “Arpechim” Piteşti, care rafina anual peste 8 milioane tone de ţiţei; jefuirea uriaşelor zăcăminte naturale ale Poporului Român la cele mai mici redevenţe din lume; începerea exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică; genocidul aplicat bolnavilor de cancer şi celor la care le-au fost tăiate ajutoarele sociale; retrocedările ilegale de clădiri şi terenuri către bisericile ungureşti; politica diabolică a Ungariei de acordare a cetăţeniei ungare pentru românii get-beget cu scopul de a anexa Ardealul în anul 2014, prin Diktatul de la Bruxelles şi bazat pe aplicarea principiului autodeterminării popoarelor; majorarea substanţială şi nejustificată a preţurilor, impozitelor şi taxelor; teroarea instituită de băncile străine asupra debitorilor; vânzarea şi dispariţia din România, în fiecare an, a mii de copii pentru băncile de organe şi omorurile rituale; vânzarea pământului românesc la străini; continuarea epurării etnice a românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş; eliminarea a circa 45% din orele de limba română şi matematică din programa şcolară şi înlocuirea lor cu mişcare în aer liber; neatragerea fondurilor europene în proporţie de 90%; sterilizarea fetiţelor cu aşa-zisul vaccin împotriva cancerului de col uterin; tăierea necontrolată legal a pădurilor; apropiata închidere şi lichidare a combinatului “Oltchim” din Râmnicu Vâlcea; destinaţia împrumuturilor de la bănci luate de Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc-Ungureanu-Ponta; dobânzile de peste 10 miliarde de euro ce trebuie plătite de Poporul Român la băncile străine, din care 2,5 miliarde euro în anul 2013; creşterea gradului de sărăcie a populaţiei; intrarea României în spaţiul Schengen etc. Nimeni nu poate garanta că Uniunea Europeană va dăinui până în anul 2016 sau 2020. Proiectul “Casa Europei” s-a dărâmat. Istoria lumii a confirmat că toate imperiile dispar.

Guvernul Ponta II şi Parlamentul României nu au temei constituţional pentru împărţirea teritoriului naţional în regiuni administrativ – teritoriale! Poporul Român nu a fost consultat şi în mod democratic, prin referendum naţional, nu s-a pronunţat pentru împărţirea ţării în regiuni, ca pe vremea comunismului. Cu toate acestea, Guvernul Ponta II transmite că viitoarele regiuni pentru România nu vor avea denumiri tradiţionale, ci vor fi botezate după punctele cardinale, ca de pildă: regiunea Nord-Est; regiunea Sud; regiunea Vest; regiunea Sud-Vest etc. Probabil că Guvernul Ponta II va dona fiecărui locuitor câte o busolă ca să se poată orienta în căutarea regiunilor dictate de la Bruxelles.

Guvernul Ponta II, încearcă să-i păcălească pe români cu două argumente false pe tema regionalizării României şi anume:

1) Accesarea fondurilor europene, în perioada 2014-2020. Se ştie că, în perioada 2007-2012, Regimul Băsescu-Tăriceanu–Boc-Ungureanu–Ponta nu a atras circa 90% din fondurile nerambursabile cuvenite României. Dacă aceşti conducători ai României ştiau că împărţirea teritoriului României în regiuni este cheia succesului pentru atragerea tuturor fondurilor europene cuvenite Poporului Român se pune întrebarea: de ce nu au acţionat în această direcţie din anul 2006 ? Cu toţii ştiau, inclusiv “ciocănitoarele” politice de azi, că după împărţirea administrativ-teritorială ele trebuie omologate, în anul următor, la nivelul Uniunii Europene. Deci, dacă cu încălcarea Constituţiei s-ar împărţi România în regiuni în anul 2013, urmează omologarea lor în anul 2014 şi abia din anul 2015 ar fi recunoscute ca unităţi de management. Pentru anul 2014 numai prin ministere vor putea fi atrase fondurile europene.

În perioada 2007-2013, când României i-au fost alocate mari fonduri europene nerambursabile s-au atras numai 10% din ele şi nu au existat şi nici nu au fost impuse de stăpânii de la Bruxelles regiuni administrativ-teritoriale în România. Pentru perioada 2014-2020 sunt alocate ţării noastre mai puţine fonduri europene nerambursabile iar la conducerea României, până în anul 2016, se afla aceleaşi partide politice şi aceiaşi oameni care sunt vinovaţii reali de neatragerea a 90% din fondurile europene. Ei au zis şi au făcut : “La vremuri noi, tot noi!” Ca urmare, avem garanţia că ei vor atrage cel mult 10% din fondurile europene cuvenite în perioada 2014- 2020. În plus, în cazul în care în viitoarea perioadă până în anul 2020 se depăşeşte deficitul bugetar impus României de F.M.I. şi Uniunea Europeană vor fi blocate toate accesările europene pentru Poporul Român.

2) Aducerea deciziei mai aproape de cetăţean prin descentralizare. O altă minciună. Actuala structură administrativ-teritorială nu poate fi desfiinţată sau modificată decât prin încălcarea Constituţiei! Persoanele alese în urma scrutinului din iunie 2012 au mandate de patru ani ca primari, preşedinţi de Consilii judeţene, consilieri locali, pe actuala organizare administrativ-teritoarială a României. Pe cale de consecinţă, logic şi practic, dacă s-ar materializa porunca de la Bruxelles, susţinută de Ungaria, s-ar ajunge la înfiinţarea unei suprastructuri, situată între ministere şi judeţe care nu poate aduce decizia mai aproape de cetăţean. Dimpotrivă, o îndepărtează. În plus, fiecare contribuabil va trebui să suporte, din taxe şi impozite mărite, cheltuielile ocazionate de funcţionarea aparatului birocratic al regiunilor, inclusiv indemnizaţiile pentru guvernatori.

În ziua de 22 februarie a.c., la Congresul extraordinar al P.N.L., liderul U.D.M.R., Kelemen Hunor i-a sfidat pe participanţi şi le-a dăruit steagul ilegal, unguresc, al Ardealului. Preşedintele P.N.L., Crin Antonescu l-a primit cu plăcere, în loc să-i dea foc imediat, în faţa celor 1.400 delegaţi la Congres. În situaţii similare aşa s-ar fi întâmplat în Israel, Franţa, Germania, S.U.A., Bulgaria, Grecia ş.a.

Argumentele prezentate ar trebui să-i determine pe membrii Guvernului Ponta II şi pe parlamentari U.S.L. să abandoneze activităţile la “Cooperativa Munca în Zadar” şi să se ocupe de adevăratele probleme ale Poporului Român şi ale României.

Oamenii inteligenţi nu stăruie în greşeală!

 

 

                                                               Dr.Gheorghe Funar

                                                               Secretar general al P.R.M.

                                                             Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

 

 

Cluj-Napoca,

25 februarie 2013

Miercuri, 06 februarie 2013,

S-a ajuns ca, în inima ţării, limba română să se mai vorbească doar în biserică?

Vor să părăsim zona. Sunt parohii în protopopiatul nostru, sate în care găsim câte două biserici româneşti. Şi mai sunt câte 10-15 suflete care se declară că sunt români. Ceilalţi sunt români de sânge, botezaţi ortodocşi, dar care zic ”dom’le, suntem unguri!”. Ce să mai zici?

Dar să vedeți în partea Baraoltului, încolo, Aita Mare, Aita Medie. Am slujit acolo în biserică împreună cu preotul şi cu episcopul, şi când am mers la masa de după slujbă, am rămas trăsnit: românii de la masă vorbeau ungurește între ei. Şi i-am întrebat: „Băi, fraților, voi ce sunteți  Români! Păi de ce vorbiți ungurește? Păi în casă vorbim ungurește, numai la biserică vorbim românește”. Mi-am făcut cruce, da!

S-a cam retrocedat tot în Harghita şi Covasna, mai puţin pământurile Bisericii Ortodoxe Române…

E o problemă încă nerezolvată. S-a încălcat legea agrară, ei au retrocedat toate suprafeţele expropriate de România înainte de 1945. Dacă cineva ar fi curios să studieze un pic legea actuală, aşa cum e ea, cu imperfecţiunile ei, va vedea că „nu face obiectul retrocedării nicio palmă de pământ care a fost expropriată înainte de 1945”, or, ei şi-au refăcut tot ce au avut înainte de acel an, deşi se plătiseră atunci şi despăgubiri. Ni se spune că nu mai există teren de retrocedat, în condiţiile în care Biserica noastră – în Covasna vorbesc, aici unde sunt în cunoștință de cauză – mai are peste 700 de hectare de teren arabil neretrocedat şi peste 300 de hectare de pădure.

La nivel judeţean se încearcă „ştergerea urmelor”?

Eu m-am preoţit mai târziu oleacă, aşa pe la 38 de ani, fiind iniţial inginer agronom. Episcopul m-a împuternicit să mă ocup de problema asta a pământurilor. Am găsit hărţi, schiţe cadastrale de la reforma agrară, procese-verbale de împroprietărire. I-am luat un pic pe nepregătite, iar când s-au „trezit” le-au făcut dispărute. Nu se mai găsesc acum, dar mi-am făcut copii, cât am putut să fac… Nu sunt chiar aşa de nevinovaţi, acţionează în perfectă cunoştinţă de cauză.

Care este reacţia guvernului?

Să ştiţi că autoritatea statului în zonă e aproape de cota zero. Chiar şi acolo unde mai sunt români, statul nu şi-a manifestat în niciun moment interesul – culmea – să-şi apere proprietăţile lui! Practic ştiţi ce se întâmplă? Terenurile care au fost ale Bisericii Ortodoxe n-au fost în proprietate nudă, au fost majoritatea date sub titlu de folosinţă. A rămas statul proprietar, Biserica având drept de folosinţă. Eh, acum când s-a retrocedat, practic s-a retrocedat proprietatea statului. Am fost pe la Procuratură, pe la Preşedinţie, pe la ministere, pe unde am crezut eu de cuviinţă să-i înştiinţez. Nici măcar nu s-au obosit să-mi răspundă, darămite să mai ia şi măsuri! Nu i-a interesat şi nu-i interesează nici acuma.

S-au succedat destule guverne, de diverse „coloraturi”, şi mai toate au jucat ceardaşul cu UDMR. Care să fie motivul?

Până anul acesta – şi vorbesc în nume personal, îmi exprim convingerile mele – s-au supus toţi unui şantaj ordinar, scuzaţi-mi expresia. Aveau nevoie de udemerişti pentru a se menţine la putere cu orice preţ. N-au ţinut seama de mamă, de tată… doar puterea! Pur şi simplu nu le-a păsat. Dar nici măcar acum, existând această „circumstanţă atenuantă”, nu se întâmplă nimic. Ăştia nu mai au nevoie de unguri la putere şi nu-i înţeleg de ce nu fac nimic. Am crezut că se va „mişca” câte ceva, dar nimic, nimic, nimic, sub nicio formă. De-aia sunt aşa obraznici, pentru că se cred intangibili. Şi ştiţi de ce se cred intangibili? Pentru că ei nu recunosc legile statului românesc, legi care oricum nu se aplică. Asta-i concluzia mea. Nici nu le pasă, domnule!

Ce-nseamnă, părinte, să-ţi duci crucea de român în teritoriul pe care-l denumim generic HarCov?

Vedeţi, toată lumea se foloseşte de sintagma asta, ”românii minoritari”. Noi nu ne considerăm şi nu ne simţim minoritari pentru un simplu motiv: în ţara ta nu poţi să fii minoritar! Suntem inferiori numeric, suntem mai puţini – suntem cam 24 la sută -, dar suntem la noi în ţară. Şi-aici e durerea mare, pentru că noi cu ungurii am trăit – aici trăind şi moşii noştri şi strămoşii şi vom mai trăi şi noi şi cei de după noi -, dar cei puşi de Dumnezeu să ne conducă nu fac acest lucru. Noi nu contăm pentru ei, contează doar interesele politice şi materiale. Ăştia cu bani mulţi nu se mai uită care e ungur şi care e român… N-au ruşine faţă de oameni şi nici în faţa lui Dumnezeu. Ne-au părăsit! Ba mai mult, atunci când le convine şi le-apare câte-o situaţie favorabilă, îşi mai aduc aminte, aşa în treacăt…

Era o vreme când pe tricolor, pe stema regală, scria „Nimic fără Dumnezeu”… Când vom mai vedea aşa ceva?

Probabil când se va pune din nou coroana regală pe steag, atunci ne vom întoarce din nou cu faţa spre Dumnezeu. Noi ştim să ne trăim viaţa aicea cu ungurii, dar acum avem nevoie de ajutor. Ce să vă mai zic, iată şi un domn ministru de-aici din zonă, domnul Duşa – Dumnezeu să-i dea sănătate -, pe care-l cunosc dinainte de a fi ministru, chiar avansa ideea, ca şi când ar fi descoperit apa caldă: „Domnilor, românii şi ungurii de condiţie socială normală se înţeleg domnule, e o armonie”. Da’ cum să nu, leul şi mielul trăiesc împreună! Nu-s de acord cu opinia asta, care este valabilă doar pentru generaţiile mai vârstnice. Generaţiile de după 1990 nu mai sunt aşa. De ce? Pentru că ei au avut abilitatea să-şi urmărească consecvent strategia pe care şi-au pus-o la punct. Îi stimez din punctul ăsta de vedere, să ştiţi. Le zic „bravo!”. Şi-aţi văzut cum s-a purtat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Tamaş Şandor, cu ce aroganţă…

Mi-ar fi ruşine să mă numesc guvernant sau un om politic al zilelor noastre dacă aş realiza ce se întâmplă. După 1990 s-a realizat şi s-a reuşit o segregare. Şcoala e separată. Ruşine, în secolul 21 să vorbeşti de şcoala românească şi şcoala ungurească. Cultura… Avem teatru românesc şi unguresc, conservator separat, muzeu secuiesc şi românesc, auziţi…! Prima lor grijă în ’90 a fost să arunce exponatele româneşti din muzeul judeţean şi să-l transforme în muzeu secuiesc. Ei n-au făcut întâmplător chestia asta. Tinerii care sunt acum la vârsta de douăzeci de ani au trăit în climatul ăsta al intoleranţei, educaţi în sensul ăsta, după manuale editate în Ungaria, care prezintă, culmea, istoria şi geografia României. Cum sunt posibile toate aceste lucruri? Prin complicitatea şi îngăduinţa guvernanţilor… Până la urmă, fără a spune vorbe mari, eu consider că este un act de trădare naţională! E un cuvânt greu, dar trebuie să-l spun.

Spuneaţi nu demult că în acest ritm vom ajunge precum în vremea ocupaţiei horthyste din ’40…

Am spus lucrul ăsta. Deja suntem în situaţia de a ne declara 1940. Mi-a spus cineva că vorbesc prostii, că exagerez. Nu vorbesc prostii! Îl înţeleg pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita când a zis „va fi ca în Irlanda!”, el asta urmăreşte. Dacă statul şi-ar exercita autoritatea aşa cum trebuie – nu să facă exces de zel -, s-ar rezolva multe lucruri. Vă dau un exemplu: am primit o clădire – Banca Naţională a avut o clădire în mijlocul municipiului Sfântu Gheorghe -, o clădire faină, ce să vă spun. În 2004, guvernul României, când s-a schimbat atunci, pe ultima sută de metri, a dat această clădire în folosinţă Bisericii, la cererea noastră, prin hotărâre de guvern. A ieşit un scandal mare, care continuă şi astăzi. Cum de a făcut guvernul chestia asta, să dea clădirea în folosinţa Bisericii Ortodoxe… Au făcut ce au făcut, a venit domnul Tăriceanu, pe vremea aceea era prim-ministru Marko Bela – Lenin al lor -, care avea vreo patru miniştri în guvern şi care a zis că „sub nici o forme nu se pote da această clodire… indiferent de consecinţe, românilor; trebuie neaporat să fie a comunităţii locale”. De parcă noi, românii, biserica, am fi din Patagonia.

Biserica noastră vă sprijină?

Ne sprijină, dar ce poate să facă? Aici este vorba de o chestiune ce ţine de legalitate. Biserica este o putere în stat, dar să ştiţi că părintele arhiepiscop Ioan, aşa ne-a educat pe noi, aici în zonă: totul să fie în spiritul dreptăţii şi legalităţii. Biserica nu poate, prin natura ei, să folosească măsuri represive şi agresive.

Sunteţi cel mai fin observator al zonei, pentru că toată lumea vine la dumneavoastră. Care ar fi calea de ieşire, paşii ce trebuie urmaţi pentru a reveni la normalitate?

Un singur pas ar trebui făcut: statul să revină în îndatoririle şi drepturile lui. Să-şi restaureze autoritatea asupra acestei zone. Este act de voinţă ăsta, şi de responsabilitate naţională. Dacă nu realizează guvernanţii că ei sunt cei care trebuie să-şi restabilească autoritatea asupra zonei, indiferent ce am face noi, nu vom avea nici un rezultat pozitiv. Ei nu respectă legea, justiţia. L-a întrebat domnul Cornel Nistorescu la un moment dat pe domnul Tamaş Şandor: „Domnule Tamaş, dumneavoastră respectaţi o sentinţă definitivă şi irevocabilă?”, la care domnul Tamaş a răspuns: „Da, eu respect legea”. Or, eu am acum cazul acesta concret în care el dispreţuieşte şi nu se conformează unei sentinţe definitive, irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iar partea tragică este că acest lucru se întâmplă cu complicitatea RA-APPS-ului, o instituţie de stat, subordonată Guvernului României. Nu respectă legile ţării pentru că nu le cunosc. Trebuie puşi la punct. Cum? Cu legea. L-au schimbat pe Codrin Munteanu (n.r. – fostul prefect de Covasna). Au dat mâna cu ei şi le-a satisfăcut cererile, că asta urlau toţi: „Munteanu afară!”. Le-a făcut pe plac. Revenind la domnul Duşa, dânsul zicea că există o înţelegere inter-etnică. Nu există, e un slogan fals ăsta. Există numai între oamenii bătrâni, că aşa au fost educaţi. Tinerii sunt educaţi în spirit revanşard, intoleranţă şi dispreţ faţă de tot ce este românesc. Între tineri nu există această convieţuire, ei resping tot ce este românesc.

Tare mi-e teamă că istoria tinde să se repete. Probabil că regionalizarea va rezolva problema din punct de vedere economic. Banul nu va mai fi în mâna Consiliului Judeţean, va fi în altă parte, într-o regiune care la rândul ei va încerca să se autodetermine teritorial şi politic. Nu se vor schimba treburile prea mult, vă spun eu. Dimpotrivă, mi-e teamă să nu fie mai grave, pentru că atunci ei stau şi mai ascunşi şi îşi fac lucrarea şi mai obscur, mai liniştiţi. Adică cum? Statul român finanţează activităţile societăţilor lor fasciste? Statul român le finanţează tabere şi şcoli de vară în care se ştie ce se întâmplă?

Considerând că de mâine îmi iau catrafusele şi doresc mă mut undeva în Covasna, să îmi iau o casă, am variante să rezist acolo ca român?

Nu, dacă nu aveţi ceva, puţin acolo, aşa cum avem noi, deşi nici eu nu sunt de-al locului. Auzi, să spună că eu sunt venetic. Păi venetic e el, eu sunt în ţara mea, cum să fiu venetic? Dacă veniți în locuri cum e partea noastră a Întorsurii, unde suntem majoritar români, atunci da, că sunteți încă român. Dar dincolo, unde aveți nevoie de o autorizație  aveţi nevoie să vă cumpărați pământul. Știți că există, neoficial, interdicție de a se vinde pământ românilor? Deci unguri care vor să își vândă pământul în condiții normale românilor sunt pur și simplu proscriși  dați deoparte, stigmatizați  Ăsta este adevărul. Greu poate un român să îşi cumpere pământ în zonă. au apucat să îşi cumpere, că eu ştiu în zona asta apropiată de Brașov că şi-au mai cumpărat după ’90. Acum să meargă cineva să cumpere să vadă dacă mai poate! Nu mai vinde nimeni, că şi ungurilor le e frică, pentru că sunt scoşi afară din comunitate. Sunt consideraţi trădători. Nu prea mai ai unde să te angajezi, şi aici îţi spune clar, în față: știi ungurește, bine, nu ştii ungurește, să fii sănătos, ori înveţi, ori pleci!

Şi să fie foarte clar: dacă în 1918 aveam conducătorii de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte. Marea Unire n-ar mai fi existat!

Marcel Bărbătei
Publicat Vineri, 01 februarie 2013
Scurt comentariu.
Oare ,prin absurd dacă ungurii vor căpăta ceea tot ragnesc,pe unde vor pleca / trece către vest?
Vor merge toți cu avionul?
Va fi însoțită fiecare mașină de o escorta ONU sau UE ?
Nu-si dau seama ca vor trece prin locuri locuite de romani?Ei chiar cred ca le va fi ușor?
Nici nu vreau sa ma gândesc!
Asa ca vedeți va de treaba voastră și respectați poporul care v-a găzduit și v-a dat o palma de pământ sa trăiți!
Costel GALATEANU

Un articol care ar trebui sa dea de gandit Parlamentului, Guvernului si tuturor romanilor… Daca punem la socoteala cum ne balacareste prin presa straina distinsul parlamentar Kelleman Hunor(platit din banii contribuabililor) ne putem face o imagine a situatiei in care se afla statul roman.

Doamne, ocroteste Romania!

M.Rizea
Nu este grav ce ne dezvaluie ministrul Dobritoiu, ci extrem de grav! Toate elementele legate de ceea ce s-a intamplat si se intampla armatei – nu numai rezervistilor, ci si componentei active, conduc la un singur scop: aducerea acesteia in stare de incapacitate de riposta pentru un anume moment. Acel moment este regionalizarea Romaniei. Marinarul Suprem a afirmat in repetate randuri ca daca politicienii accepta modificarea Constitutiei in sensul acceptarii reorganizarii Romaniei pe anumite regiuni administrative, el demisioneaza pe loc. Prin urmare, acesta este scopul final si principal al mandatului sau incredintat de oricine, dar nu de Romania. Pe fondul regionalizarii, orice regiune isi poate obtine practic independenta – cazul Kosovo. Singurul impediment in astfel de situatii este ca un stat sa detina o armata puternica, de aceea aducerea armatei romane in incapacitate de riposta si regionalizarea, fac parte din acelasi pachet. Despre reorganizarea administrativa pe regiuni, ni se vand tot felul de variante cum ca asa e in UE. Tot ni se aduce ca argument organizarea pe “regiuni economice de dezvoltare” ca asa e in UE. Aici este marea gogonata care ni se vinde. In realitatea, statele din UE sunt organizate administrativ pe regiunile traditionale istorice, nu pe regiuni de dezvoltare economica. Regiunile de dezvoltare economic au caracter virtual si temporar, nu au in niciun caz caracter administrativ. Cele de dezvoltare economica nu au delimitare administrativa, ci pot intersecta doar in context economic diverse regiuni administrative, uneori si zone inter-statale, dar nu au caracter administrativ. In Romania sunt 9 astfel de regiuni istorice care pot avea caracter administrativ, fix dupa modelul UE: Muntenia, Oltenia, Transilvania, Crisana, Moldova, Dobrogea, Bucovina, Banat si Maramures. Sunt cele de aici http://bistrita24.ro/upload/harta.jpg. Pe astfel de regiuni istorice sunt impartite administrativ si Germania si Spania si orice stat, nu pe regiuni de dezvoltare economica care au si caracter adminsitrativ. Insa Basescu nu spune despre acest tip de organizare administrativa, ci despre o totul alta care combina cele 9 regiuni care ar trebui sa fie de drept cele administrative, in asa fel incat ies 8 dupa un model care incalca principiul istoric. Asa arata modelul lui Basescu: http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2011/06/Regiuni_Dezvoltare1.jpg. Moldova e rupta in 2, la fel Transilvania. Ce este mai dubios? Una din cele 8 vehiculate cupleaza 6 judete: CV, HG, MS cu BV, SB, AB. Deci leaga fortat judetele secuiesti exact de aurul din Apuseni si divide Transilvania istorica astfel incat ponderea populatiei maghiare sau maghiarizate sa domine o regiune. E rupere aici: la un referendum regional cu 3 judete secuiesti si 3 romanesti, declararea independentei e chestie de rutina. Cu tot cu aurul din Apuseni. O astfel de regiune, poate fi destabilizata extrem de usor in asa fel incat sa isi declare independenta. In fapt Transilvania ca regiune istorica, are 9 judete: in afara de cele 6, mai sunt si HD, CJ, BN. Intr-o astfel de regiune cu 3 judete maghiare si 6 romanesti, un referendum in scopul declararii independentei nu are succes. Regiuni de dezvoltare economica exista in toata UE. Daca analizati insa administrativ diverse state din UE, niciunul nu a renuntat la regiunile administrative pe principiul istoric, astfel incat regiunile economice sa devine si regiuni administrative. Este si logic de ce: configuratia economica poate varia de la o zi la alta, de la un an la altul. Azi poate fi necesara o configuratie economica care sa cupleze mai multe unitati adminsitrative, iar peste 5 ani o alta configuratie economica si care sa cupleze cu totul alte unitati adminsitrative. Ori niciun stat nu isi schimba configuratia adminsitrativa dupa regiuni de dezvoltare. Ponta a picat si el in plasa, nereusind sa realizeze ca nimeni in UE nu are organizare administrativa pe regiuni economice de dezvoltare, ci pe regiuni administrativ-istorice. Pana in iulie 2013 a spus ca va modifica Constitutia si apar cele 8 regiuni ale lui Basescu. Daca lucrurile raman asa, imediat dupa modificarea Constitutiei, viitoarea regiune 7 Centru isi va declara independenta cu tot cu aur fara sa se poata opune nimeni. Si nu numai, va destabiliza si 5 Vest si 6 Nord-Vest.In acest context, doar o armata puternica poate rezolva problema. O armata puternica are insa si o componenta de mobilizare puternica. Cea de mobilizare e terminata, s-a incheiat, iar cea activa – ne-a spus dl. ministru ce i se intampla, e decimata si aceasta. Planul e perfect!–– Forwarded Message ––From: Trica Constantin Basarica & Baselandia Învaţă din ziua de ieri, Trăieşte pentru ziua de aziSperă pentru ziua de mâine! Datele şi informaţiile deţinute de Serviciile Secrete ale ţării noastre dovedesc penetrarea de catre Serviciile de Informaţii ale Ungariei a structurilor de decizie româneşti, la toate nivelurile. Acţiunile acestora sunt subsecvente planului de integrare treptată a Transilvaniei în Ungaria, prin acţiuni lente, dar ferme, în toate domeniile, dar în special cel economic, pe care îl consideră fundamental în realizarea ţintei vizate. Informaţiile obţinute de Serviciile Secrete româneşti în urmã cu câţiva ani, după vizita incognito efectuată în România de şeful Serviciilor Secrete maghiare de la acea dată, atestau faptul ca Ungaria, prin concernul MOL, spre exemplu, pregătea o politică agresivă, în vederea dobândirii unei poziţii dominante pe piaţa carburanţilor din România, prin înfiinţarea a peste 200 de staţii de distribuţie în principalele oraşe ale ţării şi pe traseele şi în zonele considerate strategice. De altfel, informaţii şi date despre activitatea Serviciilor de Informaţii (de spionaj) maghiare îndreptate împotriva intereselor politice, economice şi militare româneşti s-au deţinut cu mult înainte de 1990 şi toate aveau ca punct de pornire Consulatul ungar din Cluj. Documentarea lor a necesitat o activitate intensă din partea organelor de contraspionaj româneşti, iar munca acestora s-a concretizat în cursul anului 1988, când Ceauşescu, pus în faţa unor probe indubitabile, a ordonat desfiinţarea oficinei de spionaj respective. Dupa 1990, acţiunile spionajului maghiar au fost reluate cu şi mai mare forţă şi, favorizate de inacţiunea Serviciilor Speciale româneşti, determinată de complicitatea factorului politic, au reuşit să penetreze structurile de decizie ale Statului Român, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivel de Preşedinţie. Într-un singur caz, contraspionajul românesc şi-a mai spus cuvântul, în anul 1993, când fostul ministru de Externe în Guvernul Văcăroiu, Teodor Meleşcanu, i-a prezentat omologului său ungar, Gyula Horn, date despre activitatea de spionaj a unui cadru activ al serviciilor maghiare. De atunci, cu toate că acţiunile au luat amploare o dată cu cooptarea la guvernare a UDMR în Guvernul CDR, orice date, informaţii, acţiuni ale spionajului maghiar au fost trecute sub tăcere de către factorii politici, ceea ce a facilitat desfăşurarea de forţe ostile maghiare în toate domeniile de activitate şi de decizie ale Statului Român. În timpul guvernarii CDR-iste, la nivelul unităţii româneşti de contraspionaj economic, începuseră să fie de notorietate acţiunile cadrelor de spionaj maghiare de la ambasadă, care acţionau pe faţă pentru culegerea de informaţii cu caracter economic care să-i ajute să obţină evidente avantaje materiale pentru ţara lor de origine, mai ales în domeniul privatizărilor. Cazul cel mai relevant a fost cel legat de vicepreşedintele FPS la acea dată, Victor Eros, evreu maghiar, care, fără nici o teamã, începuse să furnizeze date despre intenţiile de privatizare ale guvernanţilor români, atât telefonic, cât şi prin intermediul secretarei şi al şoferului său chiar direct, consilierului economic al Ambasadei Ungariei la Bucureşti. Erau folosiţi în acest timp ca „prieteni” în afaceri fraţii Andrei şi Sorin Dimitriu, stimulaţi cu diverse atenţii, inclusiv concedii şi petreceri în Ungaria, zona Lacului Balaton. Acelaşi tratament l-au aplicat şi succesorului acestuia la fotoliul de preşedinte al FPS, clujeanul Radu Sârbu, momit să intre în afaceri de Zoltan Arpad Paszkany. Acest Paszkany a devenit, într-un interval extrem de scurt, din dealer de maşini second hand, un prosper om de afaceri, care deţine reprezentanţele locale ale firmelor Opel si Chevrolet, precum si cel mai important imobil de birouri din Cluj, Sigma Center, este administratorul companiei Polus şi reprezentant în România al holdingului TriGranit Feijlesztesi RT din Budapesta. La Cluj, Paszkany este unul dintre cei mai tari jucători din domeniul imobiliar, ca urmare a asocierii dintre Consiliul Local si Polus. Afacerea POLUS a intrat în atenţia organelor speciale române încă din 1998, atunci când un teren proprietate publică a statului, de 34 hectare, aflat în imediata apropiere a Municipiului Cluj-Napoca, a intrat în posesia firmei respective prin contribuţia directă a fostului prefect de Cluj, Alexandru Farcaş, şi a lui Radu Sârbu. Afacerea POLUS a început în timpul Regimului Constantinescu, care, de altfel, a primit vizita celebrului congresman american de origine maghiaro-evreiasca Tom Lantos, anume venit în vizită pentru a uşura investiţia lui Paszkany, Polus Center. După Cluj, Firma Polus vizează pătrunderea în Bucureşti si în câteva dintre oraşele mari ale României, intenţionând implementarea a 7 mari investitii, de peste 2,5 miliarde de euro. Corporaţia pe care o reprezintă Arpad Paszkany este TriGranit, cu baza în Canada – un centru al iredentismului maghiar, care este şi o sursă de finanţare a Serviciului de Informaţii ungar AVO – şi subsidiare în Marea Britanie, Ungaria si România şi ale cărei investiţii vizează Ungaria şi ţările din jur, cu minorităţi maghiare semnificative. TriGranit are, printre acţionari, Fondul de Investiţii Immoeast, un puternic investitor pe piaţa imobiliară românească, precum şi pe Nathaniel Rothschild, copreşedinte al Fondului de Investiţii Atticus Capital, descendent al cunoscutei familii de bancheri evrei din Marea Britanie. De altfel, Paszkany şi-a creat imperiul financiar prin infuzii dubioase de capital din Ungaria şi SUA, provenite de la lobby-ul maghiar, antiromânesc prin definiţie. Este foarte interesant cum acest Paszkany, cercetat în mai multe dosare penale, între care şi unul pentru instigare la şantaj şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, el fiind un cunoscut cadru activ al spionajului maghiar în România, este lăsat liber, să-şi desfăşoare în linişte afacerile, să-şi organizeze şi să-şi dirijeze reţeaua pe teritoriul ţării, fără măcar sa fie cât de puţin deranjat. Nimeni nu se întreabă cum de este posibil ca acesta să finanţeze, nestingherit, cu banii spionajului maghiar de la Budapesta, echipa de fotbal CFR Cluj. Potrivit apropiaţilor, el are la dispoziţie sute de milioane de euro, din care, în urmatorii ani, în CFR Cluj se vor investi aproximativ 100 milioane de euro. Fugit şi revenit în ţara atunci când i s-a promis că nu va păţi nimic, acest spion are ca sarcina să câştige Campionatul în România tocmai pentru a influenţa mai puternic zona de nord a ţării, acolo unde, în lipsa altor echipe competitive, echipa clujeană este percepută ca una fanion. Preluarea de către Zoltan Arpad Paszkany a celui mai vechi club de fotbal din România, CFR Cluj, nu a fost însa întâmplătoare. Întemeiată în anul 1907, în Cluj, echipa era perceputa ca fiind a maghiarilor, în timp ce Universitatea Cluj, întemeiata în anul 1919, era considerată a românilor. Această delimitare provine din anul 1940, cand nord-vestul Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste prin Diktatul de la Viena, iar Universitatea din Cluj s-a refugiat la Sibiu şi, o dată cu ea, şi echipa de fotbal a studenţilor. CFR Cluj a rămas în oraş şi chiar s-a înscris în campionatul de fotbal al Ungariei în perioada 1940-1944, act considerat de români o trădare făţişă. Prin echipa de fotbal „ungurească” din Ardeal, Paszkany vizează un control simbolic al zonei, deoarece el controlează şi un „grup regionalist” – „Eureka”, acesta acţionând sub comanda Budapestei şi având ca obiectiv regionalizarea României. Membrii acestui grup au relaţii inclusiv în Poliţie şi în Serviciile Secrete. Liviu Man, unul dintre oamenii de încredere ai omului de afaceri maghiar, este apropiat de Vladimir Tismăneanu, ca şi de alţi membri de vârf ai GDS-ului, promotori ai tezelor Budapestei, pe filiera Soros. Grupul „Eureka” este, oficial, o organizaţie „non profit”, care se ocupă însă şi de afaceri (prin societăţile Group Eureka SRL si Eureka Media SRL) şi al cărei lider politic, la vedere, este fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy. Liderul informal al grupului „Eureka” este tot Paszkany, iar organizaţia sa, conectată puternic la mediul de afaceri maghiar din Transilvania, susţine financiar UDMR-ul. Prin acelaşi Zsolt Nagy, echipa de fotbal CFR Cluj a beneficiat de un contract de publicitate cu Poşta Română, companie căreia Paszkany i-a mai vândut, fără licitaţie, 8 autoturisme, prin firma Ecomax General Investments SRL. Numitul Paszkany este şi principalul sponsor, cu sume uriaşe, al campaniei electorale din iunie 2004 a lui Emil Boc pentru câştigarea Primăriei Clujului, ca şi al Alianţei DA în judeţul Cluj. Tot el este personajul pe care şeful statului, Traian Băsescu, l-a dat ca exemplu de civism în şedinţa de bilanţ a Ministerului Public din 6 martie 2007, afirmând că a primit un memoriu de la „un om de afaceri clujean”, în care se face referire la fapte grave de corupţie ale unor oameni politici şi de afaceri. Pe Paszkany îl regăsim şi alături de premierul Tăriceanu şi de Dinu Patriciu, asociaţi, printre alţii, în selecta lojă a Clubului Vinului SRL, înfiinţat în 11 noiembrie 2004 de avocaţii Ernest Popovici, Florian Niţu şi Sorin Alazăroaie, de la Casa „Popovici&Asociaţii”. La nici o lună de la constituire, în Club au intrat 31 de noi asociaţi, printre care Tăriceanu şi Patriciu. Un alt nume strâns legat de cel al lui Călin Popescu-Tăriceanu este Rudas Erno, fost şef al agenturii maghiare în România. Cunoscut drept spion, diplomat, dar şi om de afaceri de succes în România, Rudas Erno are legături si în Voivodina, unde se află o semnificativă minoritate maghiară, ca şi în Croaţia si în Transcarpatia, în spaţiul ucrainian. Rudas Erno a intrat în atenţia Securităţii încã din 1982, când folosea valiza diplomatică pentru a introduce în România materiale antiromâneşti pentru o revistă coordonată de Laszlo Tokes si Szocs Geza. În 1988 a fost retras de la post, pentru a nu fi expulzat. În 1989 a fost retrimis în România ca să coordoneze implicarea Ungariei în „revoluţie”, prilej perfect pentru scopurile sale revizioniste. A coordonat difuzarea de manifeste în Bucureşti, o maşină a Ambasadei Ungariei fiind reţinută de către organele de Miliţie în timp ce împrăştia pe raza Capitalei materiale cu conţinut antiromânesc. După 1990, pentru meritele sale deosebite, este repus în funcţia de ambasador al Ungariei la Bucureşti, continuându-şi activitatea de spionaj. Chiar dacă în 1993 a fost retras din funcţie ca urmare a înţelegerii dintre miniştrii de Externe român, Teodor Meleşcanu, şi cel maghiar, Gyula Horn, Rudas Erno a continuat să-şi exercite calitatea de spion, de data aceasta sub acoperire comercială. În noua postură de om de afaceri, în baza informaţiilor obţinute, Rudas Erno s-a îndreptat spre Călin Popescu-Tăriceanu, un candidat cu mari şanse la fotoliul de premier. Este posibil ca Tăriceanu să fi intrat în atenţia Serviciului de Spionaj ungar şi prin prisma faptului că tatăl său adoptiv, Dan Amedeo Lăzărescu, cunoscut mason, beneficiind de contacte la nivel internaţional, fusese angrenat de fostul DSS (Departamentul Securităţii Statului) în supravegherea activităţilor iredentiste maghiare. Ca în multe alte cazuri, a apărut suspiciunea că bătrânul ar fi putut fi „întors”, adică transformat în agent dublu, iar fiul său adoptiv n-ar face decât să-i urmeze calea. De fapt, Lăzărescu scria în 1990 în ziarul „Liberalul” că „federalismul este unicul drum pe care România trebuie sa meargă”, aceasta fiind, după cum se ştie, una dintre temele predilecte ale discursului public al UDMR. Cert este că, speculând pasiunea lui Tăriceanu pentru motociclete, în 2003 Rudas Erno i-a propus o asociere, şi astfel a luat naştere, în septembrie acelaşi an, firma H-D Clasic Motorcycles SRL. Potrivit Registrului Comerţului, obiectul de activitate este „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întretinerea şi repararea motocicletelor”, iar acţionari ai societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services SRL – ATS (50%), firma care îi aparţine lui Călin Popescu-Tăriceanu, în proporţie de 90%, conform propriei Declaraţii de Avere. Rod al „apropierii” continue a premierului Tăriceanu de Budapesta, perioada 2005-2006 a fost marcata de o efervescenţă în „colaborarea” româno-ungară la nivel guvernamental – şedinţa comună a guvernelor român şi ungar la Bucureşti, în luna octombrie 2005, consultări regulate, realizarea unor „proiecte comune”, între care deschiderea Consulatului maghiar de la Miercurea Ciuc, inaugurarea cursei aeriene directe între Târgu Mureş şi Budapesta, înfiinţarea Camerei de Comerţ româno-ungare –, susţinute şi promovate, evident, de premierul Tăriceanu şi omologul său Ferenc Gyurcsony. Folosindu-se de „bunăvoinţa” lui Tãriceanu, spionajul maghiar a reuşit să planteze în domenii-cheie ale guvernului său la agenţii aflate în subordinea acestuia personaje cu ajutorul cărora obţine informaţii de o importanţă excepţională privind siguranţa naţională a României şi dirijează, totodată, anumite decizii ale Executivului de la Bucureşti în favoarea ţării de origine. Unul dintre acestea este Dezsi Iosif Zoltan, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat (ANRS), organism aflat în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. În această instituţie se concentrează secrete de stat de o importanţă excepţională atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, despre rezervele de stat şi strategia cu privire la acestea, ca resursă internă de securitate, prin constituirea stocurilor de produse şi bunuri de strictă necesitate necesare intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei, a economiei şi siguranţei naţionale în situaţii excepţionale, determinate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe sau acţiuni asimetrice nepremeditate. Prin numirea acestui evreu maghiar în fruntea ANRS s-a realizat cea mai „legală” formă de transmitere de informaţii clasificate către o putere străină. Un alt punct sensibil îl reprezintă Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, a cărui misiune este asigurarea condiţiilor de trecere la societatea informaţională, care presupune implementarea coerentă şi generalizată de sisteme informatice integrate. Faptul că organizaţiile, oricare ar fi ele, depind de reţelele de comunicaţii electronice şi de sistemele si serviciile informatice face ca acestea să fie mult mai vulnerabile la ameninţările de securitate, astfel că sunt evidente importanţa şi sensibilitatea acestui domeniu în ecuaţia siguranţei naţionale. Cu toate acestea, prin algoritm politic, el a fost atribuit UDMR-ului, astfel că lui Zsolt Nagy i-au urmat la şefia ministerului Iuliu Winkler şi apoi Borbely Karoly, fost consilier parlamentar al lui Iuliu Winkler între 2000 si 2002 şi angajat al Societăţii Ungare de Interes Public pentru Promovarea Investiţiilor şi Comerţului în intervalul 2002-2005. Un alt domeniu strategic în care s-a infiltrat agentura maghiară este cel al pădurilor, domeniu folosit pentru acumularea de resurse financiare necesare alimentării unor activităţi specifice. Cu alte cuvinte, prin politica pe care o promovează în subramura economică respectivă, din informaţiile deţinute pînă în prezent se evidenţiază faptul că secretarul de Stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Istvan Toke nu reprezintă interesele României, ci interesele unui grup economic condus de Verestoy Atilla, care acţionează la comanda Budapestei. Pentru a sprijini afacerile derulate de acest grup pe spaţiul maghiar cu lemnul exploatat din pădurile judeţelor Covasna şi Harghita este folosit Istvan Toke, care a repartizat prin HG nr.1262/2007, numai la nivelul unui singur judeţ din cele douã, 15% din volumul total de lemn pe picior aprobat spre recoltare în anul 2008, ceea ce înseamnă o suplimentare cu 30% a cantităţilor aprobate în anii precedenţi. În acest mod, după judeţul Suceava, care primeşte de drept cea mai mare cantitate de masă lemnoasă pe picior ce trebuie exploatată, calculată în funcţie de suprafaţa de teren împădurită, judeţul Harghita se situează pe locul doi la repartiţie, înaintea altor judeţe cu suprafeţe împădurite mult mai mari, cum este Caraş-Severin. În concluzie, Istvan Toke favorizează afacerile colegului său de formaţiune, care astfel va suplimenta exporturile de material lemnos pe spaţiul Ungaria, exportând, practic, venit naţional din România către Ungaria, în conformitate cu obligaţia unanim cunoscută a oricărui Serviciu Special al unei ţări de a contribui la alimentarea bugetului acesteia prin aşa-numitul aport valutar special. Se afirma, îndeobşte, că orice Minister de Externe reprezintă principala centrală de spionaj a unei ţări, fiind de la sine înţeles ce înseamnă implantarea unui cadru de informaţii al altui stat în propriul tău fief informativ. De aceea, analiştii Serviciilor Speciale române apreciază că un fapt de o gravitate excepţională, numirea cu bună-ştiinţă a unui cadru sau agent, dovedit sau suspectat, al unor Servicii de Informaţii străine în Ministerul Afacerilor Externe al ţării tale. Cu toate acestea, ascuns sub umbrela unui nume românesc, Anton Niculescu, fost purtător de cuvânt al UDMR, desfăşoară o intensă activitate informativă din poziţia de secretar de Stat în ministerul menţionat. Născut la Târgu Mureş, la 6 mai 1964, are o fişă profesională de invidiat, care-i relevă pregătirea sub auspiciile uneia dintre cele mai bune şcoli de spionaj din lume, CIA. Astfel, deşi a studiat şi a obţinut o licenţă în Chimie Industrială în 1991, el nu a profesat nici un moment în acest domeniu, îndreptându-se încă din 1990-1991 către zona mass-media, ca redactor la săptămânalul „Valosag” din Bucureşti şi corespondent al postului Europa Liberă, în 1992. De aici a intrat direct în sfera politicului, începând cu decembrie 1991, ocupând succesiv sau concomitent posturi de consilier politic (la Fundaţia „Friedrich Naumann”, Bucureşti, 1991-1993, şi la cabinetul preşedintelui UDMR 1993-1997), expert parlamentar (aprilie 1995-mai 1997) şi guvernamental (mai-iunie 1997) pentru care a fost pregătit intens printr-o serie de cursuri şi programe speciale: Seminarul „Introducere în drepturile omului”, Academia Internacional Liberdade Desenvolvimento – Lisbon Youth Meeting, Sintra, iulie/august 1992; Programul PHARE Democracy în Marea Britanie (partide politice, administraţie locală, Parlament), Belgia (NATO, Parlamentul European), Germania (Parlament), aprilie 1994; „Managementul conflictelor inter-etnice” la Centrul Berghof, Berlin, iulie/august 1994; „Administraţiile locale şi de stat” în SUA, iunie/iulie 1995, la Agenţia de Informaţii a SUA (USIA); „Administraţii publice locale”, Belgia, Spania şi Danemarca, martie 1997, în cadrul European Union Visitors Programme; Eisenhower Fellowship, SUA, februarie-mai 1999. Pregătirea i-a fost desăvârşită în intervalul mai 1999-iunie 2001 în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, unde a fost încadrat ca „specialist politic”, după care a mai urmat un stagiu ca director de program pentru integrare europeană al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă (iunie 2001-ianuarie 2002). În paralel, începând din 1997, a fost plasat in funcţii în interiorul Executivului român, ca secretar general adjunct, aprilie 1997-mai 1998, apoi ca secretar de Stat la Departamentul pentru integrare europeană, mai 1998-februarie 1999. În intervalul 2000-2004, la intervenţia Serviciilor Speciale române, a fost ţinut în afara sferei Executivului, dar a revenit în forţă odată cu intrarea la guvernare a UDMR-ului alături de PNL, ca secretar de Stat pentru afaceri globale şi relaţii interinstituţionale în Ministerul de Externe, din iulie 2005. Dacă se mai adaugă şi faptul că actualul director al Serviciului de Informaţii Externe şi fost ministru al Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a fost semnalat, la rândul lui, de contraspionajul românesc cu legături suspecte în mediul Serviciilor Speciale de la Budapesta, avem tabloul complet al penetrărilor care s-au produs la nivelul sistemului decizional românesc. Specialişti în munca de contraspionaj apreciază că asocierea în afaceri a unor politicieni cu putere de decizie cu cadre sau agenţi ai Serviciilor de Informaţii sub acoperire diplomatică sau comercială s-a dovedit a fi o cale fără întoarcere pentru cei dintâi. spyology.myforum.ro

 

Convorbire cu profesorul Dan Zamfirescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de stiinta.

 

Daca trebuie sa mai asteptam multa vreme pâna când economia noastra va atinge exigentele Uniunii Europene, cultura nationala s-a integrat, a devenit o entitate europeana, înca din epoca interbelica, si a continuat „dialogul la nivel înalt” chiar si în perioada comunista.

 

În ciuda conditiilor ostile de dupa 1944, se poate vorbi de continuitate în cultura noastra prin performantele mari pe care le-a dat, chiar daca au fost mai putine. Nichita Stanescu putea primi Premiul Nobel daca se faceau demersurile necesare. Marin Sorescu, Marin Preda – la fel. Ca sa nu mai spunem ca, imediat dupa razboi, avusesem nume grele, de talie mondiala: Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu si Tudor Arghezi. De ce nu am primit Premiul Nobel?

Recent, a venit în România domnul Kjell Espmark, pentru a participa la „Zilele si noptile de literatura” de la Neptun. Domnia sa a fost presedintele Comitetului Nobel pentru Literatura de la Stockholm si a facut o marturisire aiuritoare pentru „elitistii” nostri: România nu are nici un Premiu Nobel pentru literatura fiindca nimeni nu a facut nici o propunere.

Sigur ca „elitistii” au motivat imediat: Securitatea nu ne-a dat voie. Pâna acum însa, nu am vazut nicaieri o nota macar, unde ofiterul Benone sa scrie lapidar: „Criticul Nicolae Manolescu, scriitorul Dumitru Radu Popescu si filozoful Andrei Plesu au propus ca opera lui Nichita Stanescu sa candideze pentru Premiul Nobel. Propun sa fie trimisi la Aiud.” Daca nu asemenea gest nu a facut nimeni, eu nu mai vad rostul vântorii de vrajitoate din cultura epocii comuniste.

Am cunoscut trei boieri care au colaborat cu Securitatea, fara sa faca delatiune ordinara. Dan Amedeo Lazarescu nu a recunoscut si a fost dat în vileag. Alexandru Paleologu a recunoscut dupa ce i-a finalizat cariera: „Am facut pactul cu diavolul!”. În sfârsit, cel de-al treilea, dar nu cel din urma, Dan Zamfirescu. Descendent al unei familii de boieri liberali, fara sa fi fost vreodata membru al Partidului Comunist, el este primul intelectual român care a recunoscut public relatiile sale cu Securitatea. Dar a facut-o si în chipul cel mai original: „Am colaborat cu acea parte a Securitatii care a fost structura de rezistenta a natiunii române”.

La început, n-am înteles nimic. Treptat, aveam sa accept ca unii intelectuali mari din perioada comunista – „colaborationistii” – au facut concesii grele pentru a mai salva câte ceva din cultura noastra în fata activistilor oportunisti, dornici de parvenire. Ca aceiasi „elitisti” generalizeaza astazi toate dezastrele atribuite exclusiv Securitatii, omitându-i într-un chip foarte straniu pe activisti.

Un singur exemplu. Rabinul Mozes Rosen s-a dus la Nicolae Ceausescu si i-a cerut sa interzica tiparirea volumului X din operele lui Mihai Eminescu, Editura Academiei. La ordinul Mult Iubitului si Stimatului, volumul a fost oprit. „Veti tipari voi integrala Eminescu atunci când va veni si la noi Messia”, i-a aruncat Mozes Rosen lui Dan Zamfirescu. Cine se mai putea opune? Totusi, Dan Zamfirescu a strâns bani (au cotizat inclusiv preotii Argatu, Daniel si Cassian) si a tiparit pe ascuns volumul X. Vine si ziua de 15 iunie 1989, când s-au comemorat la Sala Palatului o suta de ani de la moartea lui Eminescu. „Eminenta, la noi a venit!”, a strigat Dan Zamfirescu spre Mozes Rosen, ridicând tomul. Fetita colonelului de Securitate care raspundea de scriitori i-a prezentat lui Ceausescu opera. A fost un dezastru pentru colonel, iar Mult Iubitul a cerut topirea cartii. Inutil. Volumul a trecut Prutul si a invadat tot spatiul românesc! Atunci am reusit sa-l citesc pe gazetarul Eminescu.

Sa nu fiu înteles gresit, dar nu suport generalizarile. Nu vreau sa scuz cumva ororile provocate de Securitate, dar în acele conditii infernale, existau „colaborationisti” care au facut eforturi pentru a repune cultura româna pe fagasul firesc al continuitatii si al performantei. Ei au contribuit, în mare masura, la „românizarea” culturii române invadate. Era singura cale pentru sincronizarea relativa cu spiritualitatea europeana.

Am gasit aceste idei într-un excelent studiu, intitulat „Locul si rolul culturii române în Europa si în lume”, un discurs rostit de profesorul Dan Zamfirescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de stiinta din România, la Universitatea Valahia de la Târgoviste. De la „Spiritul critic în cultura româna”, carte scrisa de Garabet Ibraileanu, uitata astazi, nu am întâlnit o analiza mai subtila a spiritualitatii noastre din perspectiva specificului national, brevetul sigur al universalitatii.

În timp ce „postmodernistii” subtiri considera ca avem „o cultura de tip second hand”, Dan Zamfirescu este convins ca românii au realizat o autentica „sinteza europeana”. În fond, Jacques Prevert este un autor minor pe lânga Marin Sorescu, autorul „Liliecilor”, lucru care nu i-a împiedicat pe talibanii nostri sa-l excluda pe chisnovaticul oltean din Uniunea Scriitorilor, pentru precare motive politice…

Cum a fost posibila totusi performanta artistica în timpul dictaturii comuniste explica profesorul care nu a ezitat sa spuna din start ca a colaborat cu Securitatea, „structura de rezistenta a natiunii române”. Un paradox sau „o alta realitate”, pe care unii intelectuali de astazi refuza s-o accepte? Ne aflam înca în fata unei conjuratii mondiale, care urmareste distrugerea României (si) prin anihilarea culturii? Cel care – pe drept cuvânt – l-a ridicat pe Neagoe Basarab alaturi de Machiavelli si de Erasmus, este convins ca realitatea culturala din perioada comunista este un fenomen foarte complex, ce trebuie cercetat în paralel cu realitatea politica. Abordare valabila si pentru perioada actuala.

 

Viorel Patrichi

România trebuia lichidata înaintea Iugoslaviei

– Domnule profesor Dan Zamfirescu, traim într-o perioada destul de tulbure. Este o noua etapa de calvar pentru spiritualitatea noastra, afectata grav de imixtiunea politicului. De la Antim Ivireanu si Miron Costin, primii intelectuali asasinati din motive politice, si pâna astazi, oamenii de cultura au fost nevoiti sa faca mari eforturi pentru a-si salva creatiile si pentru a supravietui. În calitate de cunoscator al regimului comunist si al perioadei actuale, ce puteti spune despre destinul intelectualului român de astazi?

– Pentru mine situatia nu este deloc tulbure. Eu am publicat în 1993, cartea intitulata „Razboiul împotriva poporului român”, pornita de la un articol contra guvernului Stolojan. În 1990, într-un articol refuzat de toate ziarele, dar publicat în gazeta „Alianta” – „Cui foloseste?” – denuntam operatiunea antiromâneasca, desfasurata din afara, pentru crearea unui conflict între români si unguri. Mi s-a spus ca visez. Am avut intuitia acestui program de distrugere a României. Ca sa aflam de la domnul Ioan Talpes ca i se spunea înca din 1985, la Stuttgart, ca, în viitorul apropiat, „România va fi distrusa”. Recent, domnul Nicolae Vacaroiu, la Pitesti, la lansarea unei carti publicate de mine, spunea ca, înainte de distrugerea Iugoslaviei, trebuia distrusa România. Nu s-a reusit si s-a transferat toata actiunea asupra Iugoslaviei. Actiunea de lichidare a României a început în aprilie 1978, când Nicolae Ceausescu s-a dus la Washington si a fost primit de Jimmy Carter cu mare fast si cu un discurs fulminant. Fata de acest discurs, noi, pupincuristii de la Bucuresti, inclusiv subsemnatul, eram copii mici. Dupa ce i s-a facut acest urias elogiu pentru contributia la prietenia dintre Israel si arabi, i s-a propus sa devina un fel de cal troian, care sa-i ajute pe americani sa darâme sistemul sociliast. Ceausescu, care era si nationalist, dar si comunist – nu întâmplator a murit la zid, cântând „Internationala”, nu „Desteapta-te, române” sau imnul national – nici n-a vrut s-auda. În acel moment chiar, nici nu se plecase din Washington, ministrul de externe Stefan Andrei si Eugen Florescu, care-l însoteau, au primit o informatie teribila: România este falita! Lucru pe care mi l-au spus si mie. Din acel moment, Statele Unite au trecut România pe lista de lichidare. Operatiunea de subminare a sistemului sovietic a fost transferata asupra Poloniei. În iulie 1978, agentul CIA Ion Mihai Pacepa, care era recrutat demult de americani, trece în SUA cu toata situatia spionajului si a apararii nationale românesti. Dupa alte trei luni, CIA pune un Papa polonez.

În toamna, Stefan Andrei s-a dus sa discute cu Zbigniew Brzezinski problema delicata a lui Pacepa. A vrut sa-i faca un compliment. „Domnule secretar de stat, vi se spune la noi «Papa polonez de la Washington»'”. „De ce nu ar fi un Papa polonez si la Roma?” a raspuns cu o întrebare Brzezinski. Si a fost uns Ioan Paul al II-lea. Sigur, nu Stefan Andrei i-a dat ideea. Informatia nu este anecdota. De altfel, Karol Voitila a fost dinamita montata în imperiul sovietic si Polonia a devenit ceea ce România a refuzat. Tara noastra a ajuns oaia neagra. Noi, un grup de 22 de intelectuali, am reactionat în 1980 la aceasta strategie. În 1985, a fost gasit si omul providential, avionul american trimis spre Kremlin – Mihail Gorbaciov. Spre fericirea noastra, chiar daca pentru rusi nu a fost tocmai la fel. Iluzia lui a fost ca îl va darâma doar pe Ceausescu. Gorbaciov a facut copca de la Bucuresti, care l-a înghitit însa peste un an si pe el, la Moscova.

 

Ion Iliescu, un Henric al IV-lea

– Nu credeti ca a fost o unda de soc, anticomunista, finantata corespunzator, programata sa mearga de la Praga si Berlin, pâna la Beijing?

– Nu. Acest lucru nu se întelege deloc la noi. Aranjamentul de la Malta, dintre Mihail Gorbaciov si George Bush, s-a bazat pe o dubla iluzie: iluzia lui Gorbaciov ca sistemul socialist se poate reforma (dar iadul nu se poate reforma!) si iluzia lui Bush si a lui Gorbaciov ca la Malta îsi reînnoiesc, sub alta forma, angajamentele reciproce, care le-au permis americanilor si rusilor sa tina Europa în lat 50 de ani. Acolo se hotarâse ca americanii sa asiste procesul de reforma al lui Gorbaciov: toti national-comunistii – Ceausescu, Jivkov, Honnecker – trebuiau dati jos fiindca nu se mai supuneau, si sa fie puse alte instrumente, docile Moscovei. Sa se creeze un sistem dominat de Moscova, în numele perestroikai, înca 50 de ani. În acest aranjament perfectat la Malta, au intervenit niste nenorociti de la Bucuresti. La Bucuresti, a explodat mamaliga româneasca. Si s-a dus de râpa tot aranjamentul de la Malta.

La Bucuresti s-a facut revolutie anticomunista clara. Când domnul Iliescu a iesit pe balcon, cu lectia dictata de Silviu Brucan, s-a trezit în fata unui popor român care se lupta cu comunismul înca din 1917, din transee. Când românii au prins momentul, au strigat „Jos comunismul!”. Iar Ion Iliescu a facut ca Henric al IV-lea, care a trecut repede la catolicism ca sa ajunga regele Frantei. Este primul sef de stat care a abolit oficial sistemul comunist si a dat drum liber popii care l-a spânzurat pe Lenin. Boris Eltin este un emul al lui Ion Iliescu, fiindca el va scoate Partidul Comunist Sovietic în afara legii abia în 1991.

România a fost acarul Paun, care a schimbat toata directia evolutiei din Europa. Nu s-a mai putut realiza aranjamentul de la Malta.

– Vreti sa spuneti ca americanii nici nu au intuit, nici nu au vrut distrugerea comunismului?

– Nici vorba! Tot aranjamentul care se convenise cu Mihail Gorbaciov fusese ca ei sa asiste prieteneste procesul de perfectionare a comunismului. Iar românii au dat cu jucaria de pamânt si au facut-o praf. Exista doua momente clare de istorie universala ale românilor: atunci când Mircea cel Mare l-a batut pe Baiazid la Rovine si l-a împiedicat sa ajunga la Roma „sa dea calului ovaz din pristol”, altfel, în loc de Renastere, am fi avut o Italie 400 de ani otomana, ca Peninsula Balcanica; al doilea moment a fost atunci când tinerii din România, calcati de tancuri, au realizat Revolutia reala în 21 decembrie 1989. Erau eroi, nu era regia lui Sergiu Nicolaescu! Ca au fost apoi scenarii – e altceva. Atunci s-a facut revolutie anticomunista în România. Toate celelate au fost jocuri puse la cale, precum scenariul cu securistul care facea pe studentul mort la Praga. La noi, s-a murit de-a binelea! La Bucuresti, au iesit cu adevarat masele a doua zi si armata a înteles ca nu mai poate face nimic în fata muncitorimii.

– Credeti ca asa a reusit România sa-si salveze statalitatea?

– Exact. România si-a salvat statalitatea fiindca trebuia invadata de trupele sovietice si occidentale. Era un contingent francez în Ungaria, care astepta sa vina sa ne „ajute”. România trebuia sa devina o Bosnie, un Kosovo. N-a fost sa fie, fiindca poporul român s-a transformat peste noapte într-un fel de Sfântul Gheorghe, care omoara balaurul. Ceausescu fusese demonizat cu atâta energie si cu atâta cheltuiala, încât românii, în momentul în care l-au dat jos pe monstru au devenit eroi mondiali. Cum puteai sa-l mai invadezi pe Sfântul Gheorghe al omenirii, chiar si la ordinul americanilor? Ar trebui sa se faca si un bulevard Shevardnadze lânga bulevardul Pavel Kisseleff, fiindca el s-a opus invitatiei de la Washington de a invada România. „Ce, ati înnebunit, ati preluat voi doctrina Brejnev?” le-a spus Shevardnadze.

Ion Iliescu a facut un serviciu urias românilor fiindca, atunci când a ajuns la putere, rusii si-au facut un calcul simplu: daca îl avem pe Ion Iliescu acolo, de ce sa mai invadam România? Fara sa-si dea seama, ca, acest personaj foarte interesant stie sa duca România nu spre perestroika, ci spre libertate. Câta democratie? Nu stiu. Dar se poate vorbi, se poate actiona, fara sa mai vina duba.

 

Cele trei coloane ale culturii recente

– Reuseati sa publicati la fel de mult înainte de 1989?

– Nici vorba! România a iesit din conditia catastrofala pe care i-au creat-o marii nostri prieteni de la Teheran si Ialta, când tara noastra a fost vânduta lui Stalin. Din nenorocire, când a iesit din burta chitului sovietic, România s-a trezit, ca în piesa „Iona” a lui Marin Sorescu, în burta altui chit. Anume, aceasta prezumtie a lumii euro-atlantice ca ea a câstigat razboiul rece si ca îi poate trata pe rasariteni dupa principiul roman „Vae victis!”. Ne-au ajutat ca si florile si ceapa sa nu mai fie românesti. Cum spune poetul Virgil Diaconu din Pitesti, România este ca un cadavru care navigheaza în noapte, fara lumini si fara directie. România trebuia lichidata imediat dupa 1990. Transilvania nici astazi nu este în afara oricarui pericol. Lui Adrian Severin si lui Adrian Paunescu li s-a cerut la Bruxelles sa faca declaratie scrisa ca România nu se va uni niciodata cu Basarabia. Este programul occidental de dezmembrare a României.

– Cui foloseste asa ceva? Cei de la Bruxelles care au cerut asemenea enormitati erau platiti de rusi, de ucraineni, de unguri?

– Cui i-a folosit sa dezmembreze Iugoslavia? Vor sa distruga tot Rasaritul. Noi suntem înfrânti în razboiul rece. Uita ca ei ne-au bagat în turbinca lui Ivan. Atitudinea Occidentului fata de Rasarit este atitudinea piratilor care sabordeaza o corabie. Secretarul de stat american James Baker îi ceruse lui Eduard Shevardnadze sa invadeze România. Asta ce este? James Baker a venit la Bucuresti si primul pe care l-a pupat a fost Laszlo Tokes. Dupa care, Francois Mitterrand s-a dus la Budapesta si a spus ca Ungariei i s-a facut o mare nedreptate la Trianon. Dezgropa securea razboiului dintre români si unguri.

– Deci, momentul s-a ratat atunci. Conjuratia continua? Ce anticorpi avem sa rezistam mai departe?

– S-a ratat, iar politicienii nostri nu pot spune înca tot. Nu se mai face acum acest gen de operatii. Programul de la Stuttgart este însa în functie.

– Nu credeti ca distrugerea acestor tari foste comuniste vine si din interior? Toate aveau economii centralizate, izolate de piata mondiala, deci necompetitive. Nu pentru ca n-au putut tine pasul cu economia mondiala au ajuns „cadavre în noapte”?

– Diferenta între Hitler, care a invadat Polonia cu tancurile, si cei care ne invadeaza pe noi cu pretentiile impuse de Fondul Monetar International sa ne vindem Petrom-ul si Banca Comerciala Româna sunt deosebite numai în forma.

– Cine l-a obligat pe Adrian Nastase sa dea Petromul cu clauze secrete, sa nu stie nimeni?

– Li s-a batut cu pumnul în masa tot timpul. O sa ziceti ca avem o clasa politica tradatoare. Dupa ce a esuat distrugerea violenta, au ramas cele doua mijloace de distrugere: montam o clasa politica dispusa sa-si vânda tara; constituim o intelighentie noua, antinationala, cu ajutorul lui George Soros.

Oricât de greu a fost în secolul trecut pentru noi, intelectualul român a rezistat si a reusit sa iasa iar la lumina. Au fost trei coloane de intelectuali care veneau din perioada interbelica. O coloana a fost exilul românesc. Cu toate dezbinarile lui, a realizat cele mai frumoase publicatii culturale românesti – „Destin”, „Caiete de dor”. Prin Eliade, Ionescu si Cioran spiritul românesc s-a ridicat pe cele mai înalte culmi. Acestia au facut au facut din geniul creator românesc o prezenta mondiala. A doua coloana au format-o rezistentii din puscarii. A treia coloana o formeaza „colaborationistii”: Ion Gheorghe Maurer, Petru Groza, Patriarhul Iustinian, Atanasie Joja, Mihail Ralea, Mihail Sadoveanu, George Calinescu, George Ivascu si multi altii. Toti au venit lânga „ciocanarii” nostri, Gheorghe Gheorghiu-Dej si ai lui, care poate ca nu aveau decât un interes personal; nu aveau interesul sa apere natiunea româna, ei voiau doar sa-si apere scaunul în fata Anei Pauker si a tuturor celor care venisera de la Moscova sa lichideze neamul românesc pentru tatuca Stalin. Ei stiau ca suntem vânduti. Patriarhul Iustinian le spunea apropiatilor: „Nu mai asteptati americanii! Veniti lânga noi, sa facem ce putem!” Mihail Sadoveanu a spus: „Daca nu scriam Lumina vine de la Rasarit, daca nu eram cu ei, opera mea era interzisa 20 de ani, ca si a lui Nicolae Iorga, Octavian Goga si a celorlalti”.

În momentul în care s-a creat o intelectualitate adusa pe tancuri din Uniunea Sovietica si impusa românilor, când un om ca George Calinescu a fost înlocuit cu Ion Vitner, când Nicolae Moraru eiusdem farinae devenisera dictatorii absoluti ai culturii române, daca nu mai aveai în aceasta cultura nici un Sadoveanu, nici un Calinescu, ce-ar fi fost cultura româna?

– Era A. Toma, era Silviu Brucan.

– Asta si spun. Unchiul meu, Constantin C. Zamfirescu-Cateasca, omul care fusese delegatul Partidulului National Liberal, împreuna cu Bebe Bratianu, la formarea Blocului National-Democrat, a murit în puscarie, asteptându-i pe americani.

 

„Generatia mea a crezut în umanizarea socialismului”

– Exista multi oameni cu pretentii, mai ales tineri, care nu realizeaza ca dupa 1960 a avut loc în România chiar un reviriment cultural, daca nu chiar o renastere. De unde aceasta perceptie eronata?

– Eu aveam 11 ani în 1944, când unchiul meu trecea pe la Gheorghe Bratianu, care îi spunea ca în sase luni sosesc americanii. Eu am trait revirimentul, care a început imediat dupa moartea lui Stalin. La o luna, Gheorghiu-Dej a dat dispozitie sa se monteze la Teatrul Armatei piesa „Vlaicu Voda”. Apoi a oprit lucrarile la Canalul Dunare-Marea Neagra, i-a trimis pe oameni acasa, inclusiv pe George Ivascu. În 1954, Ivascu a fost numit redactor-sef la „Contemporanul”, unde erau 100 de ziaristi, din care doar 3-4 erau de nationalitate româna. A început selectarea cadrelor. I-a adus pe Tudor Arghezi si pe George Calinescu, transformând „Contemporanul” în „nava amiral” a renasterii culturii române autentice. Pâna atunci, se spunea: „cultura româna este socialista în fond si nationala în forma”. Adica în limba româna. „Socialismul în fond” poate fi înteles daca vedeti Bibliografia lui Tudor Vianu aparuta în 1960 si vedeti ce oameni semnau. Ei bine, cultura noastra a redevenit pas cu pas româna.

În 1960, la Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Român, s-au înghiontit chinezii cu rusii si a înteles Dej ca e din nou posibila vechea noastra politica în umbra a doi colosi care se bat. În 1960, Dej s-a dus pe nava „Baltica” la Washington si s-a întors pe „Queen Marry”. Eram foarte tânar, dar am înteles gestul. Gheorghiu-Dej era un maestru al gesturilor simbolice. Putea sa cheme un avion sa vina si sa-l aduca în tara. N-a vrut. A tinut neaparat sa vina pe „Queen Marry”. A darâmat cladirea librariei Cartea Rusa, fara sa foloseasca paravane, ca sa vada toti bucurestenii care treceau pe Calea Victoriei si sa aiba satisfactia ca se duce dracului libraria Cartea Rusa, care se afla în fata Teatrului Odeon. Statuia lui Maxim Gorki, din institutul cu acelasi nume, au demolat-o timp de o saptamâna: mai întâi capul, apoi o mâna, un picior, pâna au ramas cizmele! Am fost martor!

În 1960, s-a dat drumul la faimoasa colectie „Luceafarul”, în care au aparut Nichita Stanescu, fiu de rusoaica alba si de inginer, Cezar Baltag, fiu de popa din Basarabia, si Ilie Constantin, fiu de muncitor. În acel moment, s-a deschis posibilitatea ca intelectuali de alta origine decât muncitoreasca sau taraneasca sa poata sa-si spuna si ei cuvântul.

Generatia 1960 începe cu Fanus Neagu si Paul Anghel si se încheie cu Ana Blandiana, Ioan Alexandru si Adrian Paunescu. În aceasta generatie se afla oameni care au repus cultura româna pe marile ei traditii. Nimeni nu poate contesta geniul lui Marin Sorescu sau geniul lui Nichita Stanescu, Paul Anghel ori Fanus Neagu si Adrian Paunescu. Sau extraordinara poeta Ana Blandiana. Noi am fost o generatie care a crezut, ca Hrusciov si Gorbaciov, în umanizarea socialismului. Dupa noi, a venit generatia scepticilor sau poate a lucizilor, cu Alexandru Ivasiuc, Nicolae Breban, Augustin Buzura.

– Si Dumitru Radu Popescu, un mare scriitor, uitat în mod regretabil astazi.

– Nu-i uitat! Este directorul general al Editurii Academiei Române. În 1964, România a fost prima tara care a abolit comunismul de puscarie. Dej a deschis toate închisorile si au venit Nicolae Balota, Ovidiu Cotrus, Vladimir Streinu, Constantin Noica, Dumitru Staniloaie, Edgar Papu si altii. Nichifor Crainic si Radu Gyr iesisera cu primul lot. Si toti au fost trimisi direct la „Glasul Patriei”. Toata aceasta intelighentie româneasca are o istorie ca o epopee; am pupat mâinile, am pupat tot, dar am facut cultura româna! Ce-au facut, de 16 ani încoace, aceia care contesta ce s-a facut atunci? Nimic!

Este o lectie care s-a învatat. Cei care distrug România azi stiu un lucru: daca lasi intelighentia româneasca nationala sa se solidarizeze si sa poata lupta pentru perpetuarea culturii, ea învinge pâna la urma. Si atunci, exista doar doua solutii: s-o marginalizezi, s-o compromiti, într-un cuvînt s-o anihilezi, apoi sa montezi o noua intelighentie dispusa sa lucreze la ordin. Parintele acestei noi constelatii este George Soros, care, pe banii lui, a reusit sa monteze, în 10-15 ani, o multime de servanti. Nu le poti contesta nici talentul, nici abilitatea, nici inteligenta, dar au o singura misiune: trebuie sa ne convinga pe toti ca am fost niste nimeni, ca am fi un neam de tradatori, de nenorociti, ca n-avem practic nici un rost pe lume si nici un viitor. Ma mâhmeste ca le tin uneori isonul si oameni pentru care am tot respectul si pe care nu-i consider recruti ai unei asemenea mentalitati, ca Octavian Paler si Florin Constantiniu.

 

Colaboratorul nedeconspirat e politician cinstit

– Ce parere aveti despre „dosariada” actuala? Este necesara, este o vânatoare de vrajitoare? Vom avea politicieni mai curati, mai uscati?

– Nu vedeti ce se întâmpla? Cum îi prinde, cum recunosc! Numai doi intelectuali au recunoscut neprinsi: Alexandru Paleologu si cu mine. Rosca-Stanescu a recunoscut dupa ce l-au prins. Domnul Paleologu a spus: „Eu am facut pactul cu diavolul”. Eu am zis: „O anumita parte a Securitatii a fost structura de rezistenta a natiunii române si continua sa fie”.

– Cei mai multi intelectuali se tem de eticheta care li s-ar lipi: „colaborationisti”. Mona Musca este o victima?

– Doamna Mona Musca a citit angajamentul prin care se obliga si sa semnaleze toate eventualele atitudini ostile statului român, la studentii straini. Adica însasi definitia „politie politica”. Dar daca astazi se cere acelasi comportament, cu se cheama?

– Deci e vorba de statul român, nu de regimul politic.

– Mona Musca a facut politie politica. Ei, si? Nu asta e vina dumneaei, ci faptul ca a ascuns si a devenit campioana condamnarii la lustratie a propriilor colegi!

– De exemplu, astazi, daca eu constat acum ca exista indivizi care actioneaza contra statului român, am dovezi si daca ma duc la SRI si îi denunt, înseamna ca fac politie politica?

– Nu, ar fi o actiune de naiv sau de om nebun.

– Pe-atunci nu erau naivi sau nebuni?

– Nu, atunci, daca se duceau sa arate ce se întâmpla, cineva îi asculta si ajutau astfel statul român. Dumneavoastra astazi v-ati duce la niste oameni constrânsi sa distruga statul român. Cum sa reclamati la ei?

– Bine, dar îi platim din banii nostri pe cei care trebuie sa protejeze statul român!

– Evident. Eu nu arunc piatra, nu stiu cum lucreaza noile servicii. Nu ma hazardez, dar serviciile noastre nu pot face fata acestor formidabile operatiuni de distrugere a statului, fara sa aiba informatorii lor. Daca acesti oameni vor fi demascati, atunci România va fi coborât atât de jos, încât a mai lupta pentru ea, va deveni din nou o crima. Ca pe vremea lui Stalin.

 

„Am facut lucruri bune cu ajutorul Securitatii”

– Nu e prea sumbra perspectiva asta?

– Daca as crede ca asa va fi, mi-as trage un glont în cap sau m-as duce la mânastire. Eu lupt pentru tara mea de 50 de ani. Am ajutat la îngroparea regimului impus de la Moscova culturii române. Am, mâncat coliva imperiului sovietic si sper ca voi ajunge sa manânc si aceasta coliva. Ce s-a întâmplat recent la Herculane este edificator. Se construia acolo o cladire ilegal si pe toti i-a cumparat proprietarul. Un om, cu un copil mic, care nu mai putea trai acolo din cauza zgomotului, s-a dus si si-a dat foc în fata cladirii. Oamenii au iesit, l-au stins si au darâmat sandramaua, fara sa mai astepte autoritatile. Asta înseamna ca neamul românesc începe sa se trezeasca si sa-si faca dreptate de jos în sus.

– E posibil sa avem din nou un conflict de proportii între stat si natiune, între politicieni si popor, ca în perioada interbelica?

– Politicienii sunt acum beneficiarii structurii de stat, pe care au pus mâna. Daca poporul ajunge la starea de spirit a celor de la Herculane, va reactiona. Nu neaparat darâmând. În momentul în care natiunea se lamureste ce-i cu ea, începe sa actioneze.

Misiunea intelectualului român de azi este sa trezeasca, sa lamureasca aceasta natiune, sa-i explice tot ce se întâmppla cu ea. Paul Valery spunea ca „nimic nu-l face pe om mai redutabil, decât sa vada lucrurile asa cum sunt”. În momentul în care, dupa 16 ani, armata lui Soros se straduieste sa ne determine sa nu mai vedem nimic, sa umblam ca un cadavru cu luminile stinse si fara directie, se vor gasi 20-30 de oameni în România care sa porneasca o actiune de curatenie si toata natiunea se va lua dupa ei. Parintele Anania spunea ca Biserica trebuie sa reintre în politica. Dar cum, votând la viitoarele alegeri, în loc de dracu, pe mama dracului? Daca pe Biserica Ortodoxa o tin curelele, sa-si faca un partid, asa cum a facut Biserica Romano Catolica, deoarece crestin-democratia occidentala este o creatie catolica.

– Sunteti un intelectual care a reusit sa modeleze anumite actiuni ale Securitatii în interesul culturii nationale. Cum s-a putut face atunci, cum se mai poate proceda acum?

– Atunci se putea fiindca Securitatea era interesata de cultura.

– Nu generalizati?

– Era un sector care se ocupa de cultura dupa 1964. Eu i-am cunoscut în 1973, când am semnat angajamentul de colaborare. În acel sector erau numai oameni licentiati în istorie, geografie, filologie… Puteai discuta cu ei si erau profund patrioti. Erau preocupati sa ne apere. Nici unul dintre acei ofiteri nu i-au dat în vileag pe colaboratorii lor. Nimeni nu a fost denuntat. Toti au ramas loiali si îsi pastreaza discretia. Eu m-am bucurat de sprijin si am facut câteva lucruri bune cu ajutorul Securitatii. Volumul X de Mihai Eminescu nu ar fi aparut niciodata daca nu ma ocupam eu de el.

 

Operatiunea „Osânda la moarte”

– Ce relatii avea Eugen Barbu cu Securitatea?

– Venea actualul senator PRM Ilie Merce saptamânal la revista „Saptamâna” lui Eugen Barbu, cu asa-zisul jurnal al lui Ion Caraion. Se închideau acolo si spuneau ca au sedinta. Merce venea cu acele pagini care nu erau jurnal, erau note informative si ei le publicau. De câte ori venea alt sef la Securitate, apropiatii lui Barbu ne spuneau noua la ureche: e prieten cu patronul, a fost la masa cu el. Cineva, nu-i dau numele, ne arata, mândrindu-se, fotografiile proprii cu generalul Nuta la nu stiu ce reuniune bahica. Erau niste lucruri normale, iar la „Saptamâna” se lucra direct, pe fata. O stiu prea bine, doar am fost si eu acolo.

– Atunci ati putea sa ne spuneti cum a aparut faimosul articol „Idealuri” si ce efect a avut el în epoca?

– Operatiunea „Osânda la moarte”, programata în 1978, la Washington nu putea fi executata, câta vreme Ceausescu era marele prieten al Israelului. Pavaza redutabila a lui Ceausescu era politica lui fata de Israel, statutul de om care, în razboiul de sase zile, a tinut România alaturi de Israel si care nu rupsese relatiile. El împacase Egiptul cu Israelul. Anwar el-Sadat îi dedica o pagina splendida în memoriile lui. Povesteste cum i-a spus Ceausescu sa se împace imediat cu Israelul si, aflat în avion, contempla gradinile Bucurestiului, a hotarât sa se duca personal la Tel-Aviv. Si s-a dus la Golda Meir care îl batuse mar. „Vai, îti multumesc ca ai venit sa vezi o biata baba!”, i-a spus Golda Meir. Prin urmare, despre Ceausescu trebuia sa se raspândeasca o alta imagine, ca admite pamflete de tip legionar la adresa lui Mozes Rosen! Sarcina i-a revenit lui Ilie Radulescu si articolul a fost scris, dupa marturia autorului, chiar în cabinetul sau.

– Ilie Radulescu facea asemenea servicii?

– Cu certitudine. Si am mai cules acum doi ani un argument, chiar din gura celui care a dat drumul explozivului articol. Nu l-a citit pâna la capat deoarece se grabea la un meci! Scandalul a fost însa repede înnabusit, si abia acum dânsul întelege de cine si de ce !

Schimbarea imaginii lui Ceausescu într-un antisemit si patron de antisemiti a fost parte din vastul program de „distrugere a României” , dezvaluit în 1985, la Stuttgart!

A venit apoi agentul CIA Mihai Pacepa si i-a facut portret de antisemit în „Orizonturi rosii”. Dupa care, Ceausescu a fost predat pentru executie.

– Cum puteati sa deosebiti invidia profesionala a colegilor de breasla de intentia buna de a sprijini cultura României prin colaborarea cu Securitatea?

– Erau tabere, nu doar invidie. Erau oameni instrumentati din aceleasi directii, ca si azi, ca sa erodeze tot ce este national. Protocronismul a fost o idee excelenta, prin care se demonstra ca si românii pot spune ceva nou în lume, nu ca ei au descoperit totul pe lume. Ideea excelenta venea de la Edgar Papu, un evreu crestinat la 30 de ani, în închisoare, ca Steinhart.

– Credeti ca se deruleaza o actiune de demonizare a Securitatii? Si daca da, foloseste la ceva?

– Da. Ca sa-i faca de râs pe cei aflati la putere, care, în loc sa se ocupe de problemele grave, se tin de prostii. Cei de la PSD furau, dar aveau grija sa mai lase ceva ca sa poata fura si mâine.

– Ce pricep tinerii politicieni, care nu au colaborat cu Securitatea, din tot ce se întâmpla? Îi vad pe unii foarte dispusi sa calce pa cadavre pentru a se impune, iar dosarele de la Securitate ale batrânilor vor fi o trambulina excelenta pentru ei.

– Sunt mai curios sa stiu ce vor pricepe urmasii lor când vor descoperi colaborarea parintilor lor cu tot felul de „securitati” din lume, împotriva tarii si a natiunii române.

 

A consemnat Viorel Patrichi

 

* Redactia revistei ROST a acceptat sa publice acest dialog cu profesorul Dan Zamfirescu pentru ca propune o viziune mai putin întîlnita si pe alocuri bizara, de natura sa declanseze o dezbatere adevarata despre rostul României într-o noua ordine mondiala. Redactia îsi pastreaza însa rezerva fata de afirmatiile dlui Dan Zamfirescu. Asteptam cu interes eventualele replici la punctul de vedere al dlui Zamfirescu. (Redactia ROST)

http://www.rostonline.org/rost/dec2006/zamfirescu.shtml

Lista membri romani CLUBUL DE LA ROMA. Adunare generala Club of Rome la Bucuresti, 1-3 octombrie 2012

Membership of the Club of Rome

 

Click below to access the complete lists of Club of Rome Members:

 

Full Members
Associate Members
Honorary Members
Executive Committee Members

http://www.ipid.ro/

Unde la http://www.ipid.ro/consiliul_director.html 

Mai este o jumatate de zi până la alegerile parlamentare, din 9 decembrie 2012. Vă informeaz despre modul cum veţi putea vota, unde, precum şi sancţiunile pe care le pot primi cei care nu respectă legea.

 

* BULETINE DE IDENTITATE NOI. În această săptămână, serviciile de evidenţă a populaţiei din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) vor lucra program prelungit, inclusiv sâmbătă şi duminică, în ziua alegerilor. Astfel, în zilele lucrătoare programul diferă de la un birou al evidenţei populaţiei, la altul, sâmbătă de la 8.00 la 16.00, duminică de la 8.00 la 21.00. Programul poate fi prelungit în funcţie de numărul de solicitări. Decizia vine în sprijinul celor care au nevoie de o nouă carte de identitate. De asemenea, aceste insituţii vor face mai multe deplasări cu urna mobilă şi aparate foto digitale în localităţile aflate la distanţe mari faţă de sediu sau în localităţile unde mijloacele de transport în comun lipsesc sau nu există, pentru a rezolva cererile pentru noi cărţi de identitate.

 

* CÂND MERGEM LA VOT? Alegerile au loc duminică, 9 decembrie 2012. Centrele de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00. Persoanele care sunt deja în secţia de votare după această oră au dreptul să voteze.

 

* CINE ARE DREPT DE VOT? Au drept de vot cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, dacă aceasta a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

 

Guvernul a delimitat 315 colegii pentru Camera Deputaţilor şi 137 pentru Senat.

 

* UNDE ESTE SECŢIA DE VOTARE? Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul. Aceştia fac dovada, pe baza actului de identitate, că domiciliază în zona arondată secţiei de votare respective şi, dacă au fost omişi de pe lista electorală permanentă, vor fi înscrişi în lista electorală suplimentară.

 

* CINE VOTEAZĂ ÎN STRĂINĂTATE? Cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, îşi exercită dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa.

 

* CINE VOTEAZĂ CU URNA MOBILĂ? Alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate pot solicita deplasarea urnei speciale, dar trebuie să facă dovada că domiciliază pe raza secţiei de votare respective. Aceştia trebuie să facă o cerere scrisă şi să anexeze copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că sunt netransportabili. De asemnea, pot face cerere persoanele deţinute sau condamnate, care nu şi-au pierdut drepturile electorale.

 

* CE ACTE SUNT NECESARE? Pentru cetăţenii români cu domiciliul în ţară:

Cartea de identitate, Cartea de identitate provizorie, Buletinul de identitate. În cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate: paşaportul simplu cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate.

 

* CE FAC IN SECŢIA DE VOTARE? Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor de vot. Fiecare alegător prezintă actul de identitate membrilor secţiei electorale. Acesta verifică numele în lista electorală, îi pferă două buletine de vot -unul pentru deputaţi şi unul pentru senatori- şi ştampila cu menţiunea „VOTAT”. Alegătorii votează separat, în cabine închise şi aplică ştampila cu menţiunea „VOTAT” în căsuţa candidatul dorit. După ce iese din cabină, îndoaie buletinele de vot, cu ştampila de control în afară, apoi le introduc în urne separate. Se întoarce la membrul secţiei electorale, predă ştampila şi primeşte cartea de identitate pe care va fi aplicat un autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data. Persoanelor care la ora 21,00 se află în sala unde se votează li se permite să îşi exercite dreptul de vot.

 

* CE NU ESTE PERMIS ÎN SECŢIA DE VOT? Nu se poate vota în altă secţie decât cea unde sunteţi arondat. Este interzis să fotografiezi sau să filmezi buletinele de vot. Nu pot fi purtate însemne electorale ale unui candidat sau partid. Este interzis să intre mai mult decât un alegător în cabina de vot. Este interzis consumul de alcool la o distanţă mai mică de 500 de metri de secţia de votare. Să stai mai mult timp în secţia de votare.

 

* SANCŢIUNI. Constituie contravenţii:

 

– Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite. Amendă de la 1.000 lei până la 2.500 lei.

– Refuzul de a se permite alegătorului, care face dovada faptului că are dreptul, să voteze în secţia de votare la care se prezintă pentru exercitarea dreptului de vot. Amendă de la 4.500 lei până la 10.000 lei

– Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor să voteze sau să nu un anumit candidat. Amendă de la 1.000 lei până la 2.500 lei.

– Împiedicarea prin orice mijloace a dreptului de vot este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.

– Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseşte.

– Fapta unei persoane de a vota fără a avea drept ori de a vota de două sau mai multe ori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseşte.

– Introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele la care are dreptul constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepseşte.

– Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Tentativa se pedepseşte.

 

ALEGERI 2012 / Votul este valabil chiar dacă scrieţi «prostii» pe buletin – FOTO

 

Dacă v-a supărat vreun candidat şi vreţi să scrieţi cuvinte urâte la adresa lui pe buletinul de vot, acesta va fi considerat valabil. Aşa a decis Biroul Electoral Central.

 

Iată cazurile când votul va fi validat.

 

* Dacă ştampila este aplicată în interiorul unui singur patrulater.

 

* Parafa depăşeşte liniile patrulaterului, dar nu atinge altă căsuţă. Se consideră că este evidentă opţiunea alegătorului.

 

* Ştampila este în interiorul unei căsuţe, dar pe buletin sunt mâzgălituri, injurii sau limbaj trivial.

 

* Au fost aplicate mai multe ştampile, dar una singură se află în interiorul unui patrulater.

 

Sunt considerate NULE, voturile exprimate în următoarele situaţii:

 

* Pe buletinul de vot nu este aplicată ştampila de control al secţiei de votare (ultima pagină).

 

* Buletinul de vot sau ştampila au alt model decât cel legal aprobat.

 

* Ştampila este aplicată în couă sau mai multe patrulatere.

 

* Ştampila este aplicată în afara tuturor patrulaterelor.

 

* Buletinul de vot este introdus în urnă fără să fie ştampilat.

 

 

 

http://www.facebook.com/notes/corneliu-dobri%C8%9Boiu/unde-c%C3%A2nd-cum-tot-ce-trebuie-s%C4%83-%C5%9Fti%C5%A3i-despre-alegerile-din-9-decembrie/121497444679010

Motto: Amputarea simţului proporţiilor este moştenirea cea mai durabilă a totalitarismului

Corolarul mai puţin vizibil al actualei crize identitare româneşti încorporează efectele subtile ale procesului de transformare prin care a trecut România în ultimii 23 de ani. O falie invizibilă uneşte cauzele profunde ale acestei crize, polarizând societatea românească în ansamblul său: este vorba despre mai vechea luptă dintre Vechi şi Nou, dintre partizanii status quo-ului subdezvoltării şi promotorii schimbării. Ca orice război cultural, conflictul dintre Vechi şi Nou este în primul rând o confruntare a elitelor.

http://www.contributors.ro/administratie/arhipelagul-romania-si-razboiul-elitelor-reconstructie-nationala-si-regasirea-europei/

Declaraţiile politice ale deputatului Ion Stan explică de ce el a fost ales ca exemplu al corupției electorale, înscenându-i-se un denunț din partea unui agent provocator, încărcat cu dosare penale și amăgit cu promisiuni în schimbul intrării în scenariul compromiterii și execuției politice a lui Ion Stan.

Ca și in trecutul regim, când Ceaușescu, pentru a demonstra străinătății că nu are opoziție, Băsescu își execută cel mai vehement oponent din parlament, înscenându-i „o cauza penală de drept comun”.

Din informațiile noastre, deputatul Ion Stan, a refuzat mai multe invitații ale lui Traian Băsescu la Cotroceni, precum și o întâlnire cu Mark Gitenstein.

Și impolitetea, în cazul de față demnitatea, se plătește.

1. Profeția lui Stan: realegerea lui Băsescu – sinuciderea politica a României

La data de 7 decembrie 2010, deputatul Ion Stat a afirmat că realegerea lui Traian Băsescu în 2009 a marcat “sinuciderea politică a României”.

Stan prevestea că “în acest mandat, președintele se va purta răzbunător, odios de răzbunator, afișându-și apetența sa permanentă pentru intrigă, complot și trădare”.

“Așa l-au perceput pe Băsescu și foștii săi ofițeri de legătură pentru misiunile secrete ce i-au fost încredințate, înainte de 1990, în serviciul Securității statului. Acum. ei regretă că nu l-au uitat în lada de gunoaie a istoriei Securității, de unde l-au reciclat ca politician, printre alții făcuți „la normă” imediat dupa 1989”, adaugă vicepreședintele Comisiei de control a SRI.

2. Stan a cerut punerea lui Băsescu sub acuzare pentru înaltă trădare

La 21 iunie 2011, Ion Stan acuza de la tribuna Camerei Deputaților că Traian Băsescu s-a înțeles cu autoritățile de la Budapesta, cu UDMR-ul și cu Partidul Civic Maghiar în privința reorganizării administrative și a modificării Constituției, în sensul susținerii proiectului neorevizionist „Autonomia Ținutului Secuiesc”.

În sprijinul afirmațiilor sale, social-democratul cita o serie de declarații făcute chiar de europarlamentarul Laszlo Tokes și de președintele Partidului Civic Maghiar Szasz Jeno. La finalul intervenției sale, Ion Stan cerea “inițierea, în conformitate cu prevederile art. 96 din Constituția României, a procedurilor de punere sub acuzare a președintelui României pentru înaltă trădare”.

3. Băsescu, acuzat că este “agent de influență”

La 6 septembrie 2011, în contextul declarațiilor lui Traian Băsescu privind “Statele Unite ale Europei”, vicepreședintele Comisiei de Control a SRI l-a acuzat pe șeful statului că este “în rețea”. ”În rețeaua de influență a unui grup de interese, ca agent al acelei entități, alta decât România, a cărei suveranitate, independență, unitate și integritate ați jurat să le apărați. O entitate exterioară poporului român, pentru a cărui prosperitate ați jurat cu mâna pe Biblie și pe Constituția României”, a explicat Ion Stan în fața colegilor săi parlamentari.

Drept argument, deputatul a amintit de pildă care este poziția șefului statului în privința concesionărilor minelor de aur.

Social-democratul a avertizat în acest context că “în țările unde șefii de state au fost agenți de influență nu au existat decât perioade efemere de stabilitate, regimul politic a căpătat caracteristici despotice, parlamentele au devenit instituții de prostituție politică, legea a devenit măsura de voință a camarilelor politice, sistemul educațional a devenit un incubator de clone, elitele necorupte de putere au ales calea exilului, milioane de cetățeni au emigrat, trezoreriile au fost secătuite de marii actori ai corupției politice, iar viitorul națiunilor, amanetat cămătarilor internaționali”.

4. Stan a explicat cum a încercat Traian Băsescu să-și subordoneze Justitia și cum s-a folosit de prerogativele sale pentru a da CCR “o configurație după chipul și asemănarea sa”

La 15 noiembrie 2011, Ion Stan l-a acuzat pe președinte că amenință grav independența justiției.

“Încă de la jumătatea primului său mandat, cetățeanul-președinte a făcut cu prisosință dovada priceperii sale de a edifica un stat polițienesc, multilateral consolidat, în care să aibă la îndemână tot mai multe pârghii prin care justiția să fie controlată, îngenuncheată, în care legile se fac de azi pe mâine și se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care reformele există doar în vorbe și prestații televizate. Pe cale de consecință, în primăvara anului 2007, președintele-dictator a fost suspendat din funcție și s-a prezentat, într-o stare jalnică, la reședința ambasadorului Statelor Unite ale Americii, pentru a se umili și cerși susținere. Apoi, s-a lansat într-o campanie de acuze grave de corupție, calomnii și insulte la adresa adversarilor politici, susținute printr-o amplă agresiune propagandistică. Ulterior, după revenirea în funcție, avea să se folosească de instrumentele poliției politice pentru înscenări judiciare, după teza stalinistă: “Condamnă-l și după aceea fabrică probele”, a argumentat vicepreședintele Comisie de control a SRI.

“După ce și-a însușit întreg arsenalul dezinformării politice, la adăpostul operațiunilor de manipulare a opiniei publice și folosindu-se de patentele unor servicii străine pentru câștigarea prin fraudă a celui de-al doilea mandat de președinte, impostorul a uzat de prerogativele funcției prezidențiale pentru a da Curții Constituționale o configurație după chipul și asemănarea sa, care să nu-i mai sancționeze atentatele la fundamentele democrației și ale statului de drept.

Cum însă, unele instanțe de judecată, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție au înțeles că nu pot fi mai presus de Constituție și legi, sancționând abuzurile statului polițienesc împotriva drepturilor cetățenilor, chiriașul de la Cotroceni s-a supărat și, depășindu-și prerogativele, s-a lănsat în atacuri publice denigratoare la adresa justiției. Mai mult chiar, a chemat-o la ordine. Participând la Reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, care a avut loc la Ministerul Justiției, președintele-dictator s-a folosit de prima sa prezență la acest minister, pentru a chema la ordine magistrații, permițându-și să-i înfrunte ostil, amenințător, să-i blameze și să-i terfelească, din postura de mediator între puterile statului, care, în opinia sa, i-ar conferi dreptul de a-i stigmatiza, la stâlpul infamiei, pe oamenii legii.Tonul și mesajul dictatorial cu care cetățeanul-președinte a intruzionat principiul independenței justiției nu este atât de îngrijorător ca fapt în sine, pe cât de gravă și iremediabilă rezultă a fi amnezia chiriașului de la Cotroceni în ceea ce privește obligațiile sale și ale statului de a se supune legilor și normelor constituționale. Președintele-dictator a atacat justiția din România doar pentru că magistrații judecă în conformitate cu legile acestui stat. Erijându-se într-un judecător suprem deasupra Constituției, Traian Băsescu le cere, pur și simplu, magistraților să nu mai judece în spiritul legii. În acest fel, a călcat, din nou, în picioare instituția fundamentală a statului chemată să stabilească adevărul și să facă dreptate numai în numele legii. Atacul fără precedent lansat la adresa puterii judecătorești, discreditarea sistemului judiciar de către Președintele României este un demers periculos și inadmisibil. Atacurile de acest gen induc populației un sentiment de neîncredere în justiție și prejudiciază grav percepțiile externe asupra României”, a continuat deputatul, cerând demararea procedurilor de suspendare a lui Traian Băsescu.

5. Stan s-a opus vehement propunerii legislative privind modificarea unor acte normative în domeniul securității naționale menite a reinstaura practicile poliției politice

La 15 noiembrie 2011, Ion Stan le-a adresaat parlamentarilor o scrisoare deschisă cu privire la propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul securității naționale. Social-democratul le cerea colegilor săi să nu voteze în favoarea proiectului, “pentru a împiedica reinstaurarea practicilor de poliție politică în activitatea serviciilor de informatii pentru securitate națională și a menține România în afara bănuielilor de utilizare a serviciilor de informații în luptele politice interne”.

Stan explica, între altele, că “dintr-o scăpare a expunerii de motive – pagina 5 alin. (3) – rezulta ostentativ că proiectul este opera Serviciului Român de Informații, ale cărui documente interne sunt indicate drept izvor de drept. Față de necesitățile obiective de reglementare, proiectul propus spre adoptare nu este decât expresia unor interese înguste, exterioare securității naționale, prin care adevărații promotori ai inițiativei urmăresc legitimarea unor stări de fapt create prin abuz în exercitarea funcției publice, dorind, în acest fel, să dea forța de lege excesului de putere”.

6. Stan a demascat mafia transnațională a medicamentelor și a asigurărilor de sănătate susținute prin propunerile legislative ale consilierilor lui Băsescu și discursurile publice ale acestuia

La 29 noiembrie 2011, Ion Stan îi acuza pe consilierii președintelui că pregătesc privatizarea sistemului de sănătate din România sub deviza «Să muriti bine!»”. Social-democratul se întreba “ce interese de afaceri se ascund în această operațiune de privatizare a asigurărilor de sănătate și care este clica mafiotă a PDL care dorește să puna mâna pe cele 6 miliarde de euro gestionate în prezent de Casa Națională de Asigurări de Sănătate”.

7. „Traian Basescu și reforma sănătății: între ciocanul și nicovala mafiei transnaționale a fraudării asigurărilor de sănătate

La 14 februarie 2012, Ion Stan a făcut în Camera Deputaților declarația politică intitulată „Traian Băsescu și reforma sănătății: între ciocanul și nicovala mafiei transnaționale a fraudării asigurărilor de sănătate”. În acest document, parlamentarul afirma. între altele, că “Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, și nu sănătatea națiunii, a picat într-un moment rău ales – anul electoral – și cu mijlocul nepotrivit – agentul de influență în insăși persoana președintelui republicii. Același agent de influență ca și în cazul aurului de la Roșia Montana”.

8. Salvarea României din haos și a cetățenilor de la un dezastru economic si social – suspendarea lui Băsescu și alegeri anticipate

La 14 feburarie 2012, Ion Stan declara în Parlament că suspendarea și demiterea președintelui României, demisia Guvernului și organizarea imediată de alegeri anticipate reprezintă condiții esențiale pentru salvarea României de la haos și a cetățenilor săi de la dezastru economic și social.

9. Dezvăluirile lui Stan privind asasinii economici ai României

Tot la 14 februarie, Ion Stan făcea declarația politică „Asasinii economici ai României. Ce-i (Cine-i) leagă pe Traian Băsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar și «blonda lui Boc»?”. Stan acuza ca, încă de la negocierea integrării României în familia euro-atlantică, datele macroeconomice ale țării noastre au fost sistematic falsificate. Potrivit deputatului PSD, datele economiei reale au fost subevaluate pentru a se demonstra că România ar avea nevoie de împrumuturi internaționale. “Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care „asasinii economici” – în cazul României, Jeffrey Franks și predecesorii săi – au aplicat-o la nivel global”, preciza Stan. Cum FMI avea însă nevoie și de datele reale, insituția le-a solicitat, neoficial, de la unele instituții care n-au putut însă răspunde la respectivele solicitări “pentru simplul fapt că, în condițiile instituționalizării prelucrărilor statistice false, practic, nu au avut acces la datele adevărate”. În aceste condiții, a acuzat Stan, Jeffrey Franks a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu șeful ANAF, Sorin Blejnar, pentru a preleva datele reale direct din bilanțuri.

“Sursele noastre ne-au comunicat faptul că existența unei interceptări ‘accidentale’ a posturilor telefonice cu numerele             0728.666.063       și             0741.239.082       ori accesarea bazelor de date ale operatorilor rețelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcționarea sistemului descris. Mai mult, am avea și surpriza de a constata că și ‘blonda lui Emil Boc’ este integrată comandoului asasinilor economici ai României”, a dezvăluit Ion Stan.

10. Un nou semnal de alarmă privind subordonarea politică a serviciilor de informații

La 28 februarie 2012, vicepreședintele Comisiei de control a SRI trăgea un semnal de alarma în privința proiectului de Lege privind statutul personalului serviciilor de informații, el atenționând că acesta “consacră în plan legislativ practicile anticonstituționale de subordonare politică a serviciilor de informații”. În cadrul intervenției sale. Ion Stan acuza, între altele, că unii șefi de servicii au preferat să-și lase subordonații fără statut atunci când au realizat că riscă să nu mai poata folosi serviciile “în alte scopuri”. “Este vorba în principal de șefii structurilor departamentale de informatii, care excelau în obediența lor politică, dar și de o tendință influentă din Serviciul de Informații Externe. Aceștia s-au opus în mod constant întregului pachet legislativ al securității naționale, indiferent de inițiator. Poate părea paradoxal, dar și serviciile din afara domeniului informatiilor – SPP și STS – au temporizat și blocat legiferarea domeniului securității, revendicându-și competențe și atribuții prin care să-și modifice natura și caracterul conferit în momentul constituirii lor. Înversunarea acestor structuri era și este motivată de teama că noile legi le-ar repoziționa acolo unde le e locul, fiindcă dezvoltarea structurală și abuzul de compețente le-a transformat în niște mamuți organizaționali în permanentă cucerire de ‘teritoriu’. Cine credea în 1991 că STS-ul va deveni cheia succeselor electorale și un devalizator al comunicațiilor persoanelor incomode din instituțiile ale căror rețele le securizase? Cine credea ca SPP-ul își va dezvolta o structură de informații de câteva ori mai puternică decât serviciul fostei Direcții a V-a, care niciodată nu a avut atribuții să urmarească opozanții regimului, ci să vegheze asupra personalului de casă al înaltei nomenclaturi. Dacă oamenii din aceste structuri ar avea un statut legal bine definit, ei nu ar putea fi determinați să îndeplinească atribuții nereglementate de lege. Miza statutului personalului serviciilor este, pentru unii ,‘a fi sau a nu fi’”, explica Ion Stan.

11. Traian Băsescu, acuzat de dezinformare și influențe oculte în legătură cu exploatările aurifere și cuprifere

Într-o interventie din 18 aprilie, intitulata “Dezinformări și răspunderi penale prezidențiale”, Ion Stan îl acuza pe Traian Băsescu că a mințit când a spus că exploatările aurifere și cuprifere de la Roșia Montană și Roșia Poieni, a celor gazeifere la Bârlad, cele din sudul Dobrogei și în celelalte perimetre vizate din Transilvania vor conduce la crearea de noi locuri de munca prin care să se asigure contribuțiile necesare plății pensiilor.

Întrebându-se ce s-a urmărit prin această dezinformare, Stan a declarat următoarele: “Ce altceva se încearcă a se trece sub tăcere, scontându-se că suntem prea osteniți de grijile cotidiene, pentru a mai avea memoria activă? Ca un fost membru al Guvernului României, care și-a asumat coordonarea și implementarea programelor PSAL I și PSAL II, în numele dezideratului unei „economii de piață eficiente”, este în bună parte responsabil de deciziile privind abandonarea prelucrării minereului de cupru la Zlatna și Baia Mare, respectiv producerea cuprului pur, în concentrație de peste 99%. În urma acestei decizii catastrofale, minereul de cupru a fost extras în stare brută, cu subvenție de patru dolari la un dolar valoare minereu furnizat unor SRL-uri pentru a-l exporta. Prejudiciile cauzate în acest fel sunt la dimensiuni de subminare economică a statului, în înțelegere cu centre de decizie externe, ceea ce întrunește conținutul material și intențional al infracțiunii de trădare, pentru care cetățeanul Traian Băsescu va fi, cât de curând, chemat să răspundă. Peste 40 de ani, când vor fi accesibile arhivele Serviciului Român de Informații create până în anul 2000 inclusiv, posteritatea o să afle cum agenția de evaluare și implementare a PSAL I și II a fost ocupată cu personal incompetent, retribuit cu 72.000 dolari/an, din care o jună brunetă, succesoare în funcție ministrului în cauză, colecta 60% pentru cel care afirma că „nu poate îndeplini obiectivele PSAL II din cauza opoziției sistemului mafiot” sau că „(…) A ne agăța de un fals patriotism că pierdem băncile este complet greșit”.

12. Compania ROMARM, căpușată de PDL

În data de 22 mai 2012, Ion Stan lansa o altă acuzație grevă: numirea patronului firmei de paza CONDOR, Marius-Vasile Crișan, la șefia ROMARM, ce a avut ca unic scop să producă bani pentru PDL, căpusând compania națională. Stan afirma ca ROMARM este împinsă deliberat în faliment și se întreba dacă nu cumva într-o filială a PDL și UNPR pentru operațiuni speciale ilegale. După ce a prezentat mai multe dintre mașinațiunile din industria apărarii, deputatul concluziona că aceasta numai poate fi salvată decât dacă este “eliberată de căpușele politice și de combinațiile infracționale cu mafia transnațională a traficanților de arme”.

13. Ion Stan acuza că a fost filat în mod agresiv și ostentativ în campania electorală din vară

Într-o intervenție din 13 iunie 2012, vicepreședintele Comisiei de control a SRI a povestit în Camera Deputaților cum a recunoscut “între flori” un ofițer SRI care îl urmarea în ultima săptămână de campanie electorală din cadrul alegerilor locale din vara. “Așadar, în calitatea mea de deputat, de vicepreședinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, am devenit ‘obiectiv’ al unei operațiuni de supraveghere tipice poliției politice”, a relatat el. “Cum era firesc, pentru a mă lămuri de ce sunt urmărit atât eu, cât și candidatii USL la președinția consiliului judetean și, respectiv, pentru Primăria municipiului Targoviste, am făcut apel la profesioniști neobedienți politic, care mi-au devoalat o parte din schema PDL-istă de fraudare a alegerilor locale”, a mai spus deputatul. El a precizat că, “În concret, în judetul Dâmbovița este în desfășurare mituirea a circa 40.000 de alegători dintr-o comunitate etnică reprezentativă” și a prezentat apoi pe larg modul în care a fost gândită întreaga operațiune. La pregătirea fraudei ar fi participat mai multi dintre apropiații presedintelui PDL Dâmbovița, Florin Popescu (candidat la sefia CJ) din fruntea structurilor poliției județene.

14. Industria de apărare este falimentată pentru satisfacerea unor interese private

Tot în data de 13 iunie, Ion Stan reclama în Camera Deputaților și faptul că modernizarea dotărilor Armatei Române este sabotată sistematic și industria de apărare este falimentată pentru satisfacerea unor interese private. În acest context, el a vorbit despre “scandaloasa și murdară afacere a rachetelor Volkhov si Hawk”, pe care a pus-o în legătură cu celebrul holding UTI GRUP, care “se afla în topul acaparării contractelor cu statul, al sponsorizărilor și cumpărării influentelor și protecției politice”. “Cu bună știință li reaua-credință a unor generali – directorul de program din Departamentul pentru Armamente, șeful Departamentului Armamente și superiori ai acestora, legați de Cotroceni și de mafia PDL-isto-UNPR-ista din industria de apărare și afacerile internaționale cu armament, au lansat o licitație cu caiet de sarcini dedicat, astfel ca UTI să fie singurul ofertant pentru upgradare la nivel C3 a rachetelor Hawk (care ar trebui upgradate C4!). În plus, în aranjamentul contractual este prevăzută și upgradarea C3 a rachetelor Volkhov, care sunt din fabricație la nivelul C3! Din acest fals, inclus în licitația deschisă de U.M. 02550 București pentru sistem C3 rachete sol-aer Hawk PIP III și SA-2 Volkov (Anunt SEAP nr.135411/10.05.2012/Termen depunere oferte 26 iunie 2012) ofertantul îndoielnic și ilegal UTI ar urma să încaseze milioanele aferente lotului de rachete Volkhov, fără să miște un deget.

Această licitație cu aparente de legalitate stravezii trebuie imediat stopata și restabilită legalitatea operațiunii”, cereadeputatul PSD.

14. Industria de apărare este falimentată pentru satisfacerea unor interese private

Tot în data de 13 iunie, Ion Stan reclama în Camera Deputaţilor şi faptul că modernizarea dotărilor Armatei Române este sabotată sistematic şi industria de apărare este falimentată pentru satisfacerea unor interese private. În acest context, el a vorbit despre “scandaloasa şi murdară afacere a rachetelor Volkhov şi Hawk”, pe care a pus-o în legătură cu celebrul holding UTI GRUP, care “se află în topul acaparării contractelor cu statul, al sponsorizărilor şi cumpărării influentelor şi protecţiei politice”. “Cu bună ştiinţă şi reaua-credinţă a unor generali – directorul de program din Departamentul pentru Armamente, şeful Departamentului Armamente şi superiori ai acestora, legaţi de Cotroceni şi de mafia PDL-isto-UNPR-istă din industria de apărare şi afacerile internaţionale cu armament, au lansat o licitaţie cu caiet de sarcini dedicat, astfel ca UTI să fie singurul ofertant pentru upgradare la nivel C3 a rachetelor Hawk (care ar trebui upgradate C4!). În plus, în aranjamentul contractual este prevăzută şi upgradarea C3 a rachetelor Volkhov, care sunt din fabricaţie la nivelul C3! Din acest fals, inclus în licitaţia deschisă de U.M. 02550 Bucureşti pentru sistem C3 rachete sol-aer Hawk PIP III şi SA-2 Volkov (Anunţ SEAP nr.135411/10.05.2012/Termen depunere oferte 26 iunie 2012), ofertantul îndoielnic şi ilegal UTI ar urma să încaseze milioanele aferente lotului de rachete Volkhov, fără să mişte un deget.

Această licitaţie cu aparenţe de legalitate străvezii trebuie imediat stopată şi restabilită legalitatea operaţiunii”, cerea deputatul  PSD.

Compania UTI a fost acuzată de Ion Stan şi într-o altă intervenţie din 13 iunie, dedicată de această dată devalizării ROMARM. În acest context, social-democratul amintea între altele “blocarea, de către guvernarile PDL-iste, a preparativelor de încheiere a contractului de producţie şi furnizare a o sută de tancuri T.R.-85 MI, pentru care există interes din partea armatei columbiene” şi “deturnarea Acordului de colaborare pentru realizarea transportorului blindat 8×8 SAUR 3 de către Automecanica Moreni în favoarea UTI D&SE, care nu are capacităţile şi specializările necesare, în afara angajării unor subcontractori dezmembraţi din sistemul ROMARM”.

Ion Stan a amintit multe alte nereguli constate la ROMARM, precizând la finalul înşiruirii că “vădit sensibil la dificultăţile industriei de apărare, UTI Deferise & Security Engineering, prin documentul nr. 8769 din 12 august 2011, adresat Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, din care cităm, oferă soluţia salvatoare: „Grupul de firme UTI este interesat în preluarea CN ROMARM (…) Grupul de firme UTI poate prelua întreaga companie (…) Statul îsi poate pastra un procent de actiuni (25-40 %) (…) rezolvându-se pastrarea interesului statului în finantarea sectorului (…)”.

15. MRU, acuzat de implicare “controversată” în cazurile Teo Peter şi Omar Hayssam

Ultima intervenţie a lui Ion Stan în faţa colegilor din Camera Deputaţilor a fost consemnată pe site-ul instituţiei tot în 13 iunie 2012, când vicepreşedintele Comisiei de control a adus acuzaţii extrem de grave la adresa fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, care a ocupat în trecut şi funcţiile de ministru de Externe şi de şef al SIE. Potrivit deputatului, atenţia de care s-a bucurat Ungureanu din partea presei “a generat şi numeroase comentarii ale cititorilor, şi nu numai ale acestora, deoarece unele comentarii rezultă a fi, indubitabil, informaţii dirijate din interiorul unor servicii secrete. De aici sau de pe meridiane îndepărtate”.

“Un astfel de comentariu readuce în atenţie circumstanţele accidentului în care a decedat Teo Peter şi ne dezvăluie că autorul uciderii din culpă nu a fost soldatul american, ci fiul, minor şi beat, la volanul bolidului, al primului demnitar al Ambasadei SUA la Bucureşti. Soldatul, protagonistul unei relaţii sexuale cu o minoră, fiica unui membru al Consulatului SUA, a fost determinat să preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul-cheie trebuia „să nu mai fie găsit”. Mihai-Răzvan Ungureanu, de la cârma MAE şi a SIE, a făcut tot ce trebuia ca martorul să nu fie identificat şi prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea nu atât a acuzaţiilor, cât mai ales a persoanei care s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului”, a declarat Ion Stan.

“Complicitatea la o astfel de operaţiune nu i-a creat, oare, niciun fel de dependenţă sau a fost tocmai consecinţa firească a unei dependenţe anterioare?!”, s-a întrebat social-democratul.

Potrivit acestuia, desemnarea lui Ungureanu ca prim-ministru “a fost o «mutare în plic» primită de Traian Băsescu de la lobbiystul Lockheed Martin, Chevron, Gold Corporation, Roman Cooper etc., acreditat pe lângă chiriaşul Palatului Cotroceni. Acesta, la rândul său, înglodat în angajamente de trădare în favoarea protectorilor externi”.

“Pe seama speranţelor învestite în această sugativă politică, avidă de putere, onoruri şi avere, Chevron i-a impus să contracteze creditele pentru acoperirea riscurilor de mediu, iar Roman Cooper i-a cerut o perioadă de graţie, în care să fie scutită de taxe şi impozite, plus o serie de garanţii şi alte facilităţi. În weekendul de 1 mai, prim-ministrul cenzurat a fost convocat la Neptun. Oficial de Traian Băsescu, neoficial, de lobbiystul anterior menţionat, prilej cu care Băsescu şi Ungureanu au fost sever reevaluaţi, ca elemente de sprijin al intereselor companiilor străine amintite, reamintindu-li-se că sunt pasibili de executare politică silită, fiecare după cât li s-a transferat în conturile ce pot fi imediat descărcate la zero”, a mai afirmat vicepreşedintele Comisiei de control a SRI.

În continuarea intervenţiilor sale, el a făcut referire şi la cazul Hayssam. “Un alt comentariu readuce în actualitate, cu un consistent supliment de informaţii, relatările publicate ale fostului procuror Ciprian Nastasiu în legătură cu faptul că Mihai-Răzvan Ungureanu a facilitat vizitarea în detenţie a lui Omar Hayssam de către avocatul Mordechai Tzivin. ‘Comentatorul’ ne precizează că vizita fără martori a avocatului Mordechai Tzivin a fost anterior pregătită, prin defectarea instalaţiilor de interceptare pe care SRI le montase în celula-rezervă de spital a teroristului Omar Hayssam, defecţiune care a constituit subiectul unor reproşuri foarte dure pe care răposatul Radu Alexandru Timofte, directorul SRI, le-a adresat, fără perdea, atât adjunctului sau, generalul ing. Dumitru Zamfir, cât şi ministrului de Interne, Vasile Blaga, şi chestorului-şef Virgil Ardeleanu, şeful lui ‘doi şi un sfert’, autorul comanditar al defectării instalaţiei, dar şi al mutării teroristului într-o altă celulă, în eventualitatea că SRI ar interveni pentru remedierea defecţiunii, ceea ce s-a şi întâmplat. Prin recenta scurgere de informaţii, generată de comentator, ni se confirmă zvonul, care devine astfel o ştire, că Mihai-Răzvan Ungureanu, parte a operaţiunii de exfiltrare a agentului Omar Hayssam din România, avea cunoştinţă de faptul că în timpul vizitei securizate a avocatului s-a perfectat aranjamentul falsificării rezultatelor analizelor medicale, în vederea eliberării teroristului sub pretextul fazei terminale a bolii de care nu suferea. Niciun astfel de serviciu nu poate rămâne nerăsplătit. Chiar cu cetăţenia unui stat care întotdeauna îşi recuperează agenţii şi nu-şi extrădează supuşii”, a afirmat Ion Stan.

“Posibilitatea ca MRU să aibă dublă cetăţenie ne reaminteşte de o altă scurgere de informaţii, dirijată pe calea «comentariilor», şi anume similitudinile sale de CV cu Horia Roman Patapievici. Şi unul, şi altul au fost impuşi atenţiei opiniei publice internaţionale pe seama unor scandaluri regizate de un notoriu agent al KGB-ului, constând în provocări diversioniste de compromitere a Serviciului Român de Informaţii. La fel ca şi în cazul ascendenţilor lui Patapievici, şi ascendenţii lui Ungureanu sunt suspectaţi a fi „fantome” cu biografii de împrumut, adică oameni ai aparenţelor create de serviciile secrete, pentru înşelarea adversarilor în ale căror elite sunt infiltraţi şi naturalizaţi”, a adăugat deputatul.

VLAD DUMITRAS

Publicat Luni, 26 noiembrie 2012

http://www.cotidianul.ro/cazul-ion-stan-o-executie-politica-200636/