arhivă

Caleidoscop

Echipa nationala va purta insemne ale culturii traditionale romanesti pe echipamentul de joc incepand cu 2014. Proiectul inceput de FRR si Asociatia Semne Cusute va fi valabil si pentru Cupa Mondiala din 2015.

Partidele internationale din cadrul Cupei Europene a Natiunilor vor fi prima ocazie in care Stejarii vor promova aceste valori.

“Ne dorim ca Stejarii sa fie o esenta a ceea ce inseamna Romania. Stim cu totii ca sportul este cel mai bun ambasador si vrem sa profitam de aceasta ocazie pentru a arata lumii intregi dovezi ale culturii noastre. Am ales dintre zecile de motive traditionale romanesti pe cele mai puternice, pentru ca ne inspira ceea ce semnifica. Mai mult, simbolul ales pentru 2014 va fi cusut pe tricoul de joc pentru a intari mesajul legat de pastrarea traditiei noastre. Stejarii au imbratisat cu entuziasm aceasta idee si sunt nerabdatori sa lupte in noul echipament” a declarat Lucian Lorin, Director de Comunicare si Marketing al Federatiei.

Proiectul este unul pe termen lung, in care FRR colaboreaza indeaproape cu Semne Cusute, o comunitate online formata in jurul valorilor artei traditionale romanesti. Autoarea Semne Cusute, arh. Ioana Corduneanu, s-a aratat incantata de aceasta initiativa a rugbyului romanesc, recunoscand potentialul extraordinar de promovare pe care acesta il ofera.

“Este o onoare pentru noi sa sustinem legatura dintre traditia romaneasca si acest sport cu traditie in Romania, innobiland tricourile Stejarilor cu simboluri stravechi, ce exprima valorile neamului. Asumarea lor este un pas inainte spre redescoperirea identitatii noastre” a precizat Ioana Corduneanu.

Echipamentul pentru sezonul 2014 va fi lansat la sfarsitul lunii ianuarie, la Muzeul National al Taranului Roman din Bucuresti.

 

sursa: http://www.frr.ro

Nu stiu cati cititori ai acestui blog sunt pasionati de sah insa povestea de mai jos este extrem de interesanta.

Filmul de mai sus este din 2004. Carlsen avea atunci doar 13 ani si isi propunea ca pana in 2020 sa devina campion mondial.

Visul a devenit realitate cu 7 ani mai devreme. Vinerea trecuta Magnus a devenit campion mondial dupa ce l-a invins pe Vishy Anand cu 6.5 la 4.5 intr-o partida de 12 runde

Magnus dupa victorie

Aici gasiti un playlist cu toate cele 10 partide explicate.

Felicitari Magnus

 

In sfarsit rezultatele excelente obtinute de Stejari anul acesta sunt mentionate la loc de cinste in presa internationala.

In editorialul lor saptamanal „Who’s hot and who’s not”, cei de la planetrugby.com aseamana nationala noastra cu All Blacks:

It is time for our weekly wrap up of who has their name in lights at the moment…and who is making the headlines for the wrong reasons

…………………….

Romania: All the noise is current around the All Blacks’ quest to finish the year unbeaten, but Romania have also yet to lose in 2013. Saturday’s 21-20 win over Canada mean the Oaks have now won nine out of ten having drawn against Georgia in March.

Imi cer scuze ca scriu atat de des despre rugby in ultimul timp insa acest sport aduce numai bucurii in sufletele cunoscatorilor:

– echipa nationala s-a calificat la toate Campionatele Mondiale 🙂

– daca invingem sambata vom termina anul neinvinsi (chiar daca nu invingem, terminam intr-un ton pozitiv anul)

Dupa ce acum o saptamana am reusit sa invingem Tonga in ultima faza a meciului, istoria s-a repetat in acest weekend in fata Canadei.

Vlaicu a transformat o lovitura de penalitate in ultima secunda iar Stejarii au reusit sa invinga Canada. Cele 2 victorii ne-au ajutat sa urcam un loc in clasamentul IRB. Acum suntem pe 16.

aţionala de rugby a României bifează victorie după victorie. După ce săptămâna trecută „stejarii” au învins Tonga (19-18), elevii lui Lynn Howells au îngenuncheat sâmbătă seara, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, şi Canada, cu 21-20. Românii i-au tocat pe „arţari” în grămezi şi moluri, au reuşit să le oprească atacurile pe treisferturi şi s-au menţinut permanent aproape de adversarii mai bine cotaţi.

La fel ca în meciul cu Tonga, „stejarii” au avut de partea lor precizia de metronom a lui Florin Vlaicu (27 ani), care a transformat toate loviturile de penalitate şi a adus victoria în ultimul minut de joc. Poreclit „Americanul”, sau pe scurt „Ame”, Vlaicu a dezvăluit pentru ProSport ce stă în spatele reuşitei sale.

Cum s-a văzut meciul din teren?
A fost greu, o confruntare fizică, am muncit mult pentru această victorie, am luptat până în ultimul minut şi cu atât bucuria e mai mare. Am crezut de la început că putem învinge, ne-am jucat şansa, am avut o dorinţă mai mare de victorie decât adversarii noştri şi ne-am dăruit mai mult pe teren. Publicul a fost frumos, ne-am simţit încurajaţi tot timpul, iar noi l-am răsplătit cu o victorie, în care nu ştiu dacă mai credeau.

Ai simţit presiunea la ultima transformare? În piciorul tău stătea practic victoria…
Da, a fost o presiune, dar am încercat să rămân calm, să mă concentrez la ce am de făcut, exact ca în meciul cu Tonga. Nu m-am gândit că e o transformare de totul sau nimic, ci că aşa pot ajuta echipa.

Ai transformat toate loviturile. Care e secretul reuşitei?
Nu este niciun secret, mă antrenez şi am mai multă încredere în mine. Am slăbit 12 kilograme, antrenorul m-a motivat foarte mult şi am devenit mai conştient de unele lucruri. Anul acesta am şi muncit mult, iar antrenorii mi-au dat posibilitatea să arăt acest lucru. Mă bucur că nu am dezamăgit!

Restul in Prosport

Gândurile de suicid le aveam din decembrie şi poate nu am scăpat de ele nici acum (…) Aveam arma la mine şi tot timpul aveam gândul ăsta: mă vedeam cu arma în gură, cu….

– Câte tentative de sinucidere aţi avut?

– Când aveam programat primul interviu (…) De ce aceste tentative, de ce gândurile astea?

Discuţia se opreşte. Plânge şi încearcă să se controleze. Îşi bagă din când în când câte un deget în gură şi strânge cu dinţii de unghie, pentru a se calma. Îşi scoate o batistă din buzunar şi îşi şterge nasul. Îl lăsăm cu gândurile lui, să se liniştească.

Priviţi imaginea de mai jos: vi se pare, cumva, că acest om nu există?

Noi, românii, nu am avut niciun caz de stres posttraumatic în rândul militarilor noştri. Am trimis peste 30.000 în ultimii ani numai în Irak şi Afganistan. Peste 130 s-au întors răniţi. 25 au murit. Şi totuşi, zero cazuri. Asta ni s-a spus, timp de peste un an de zile, de câte ori am întrebat vreun oficial al Armatei române cum se face că, dintre toate armatele aliate, a noastră este singura neatinsă de această rană invizibilă a războiului care este stresul posttraumatic. Oficialii armatei spun că românii sunt tari, sunt pregătiţi, sunt testaţi, evaluaţi, monitorizaţi. Aceiaşi oficiali ne explicau că militarii români se apără „cu simţul umorului„. Iată ingredientele care îl fac pe român infailibil în faţa uneia dintre cele mai des întâlnite tulburări de sănătate mintală din istoria conflictelor armate.

Restul in Gandul

Sambata seara, dupa un meci dramatic, Stejarii s-au impus in fata celor din Tonga cu 19-18. Punctele victoriei au fost aduse de Vlaicu, in urma unei lovituri de pedeapsa dictata in ultimul minut al jocului. Felicitari Stejarilor, este prima victorie in fata unei echipe din emisfera Sudica.

Sambata urmeaza Canada

Update

Ionut Dumitru reuseste un placaj salvator

Punctele victoriei aduse de Vlaicu

chipa nationala de rugby a Romaniei, Stejarii, disputa in luna noiembrie trei meciuri test foarte importante impotriva echipelor din Tonga, Canada si Fiji.

Echipa din Tonga vine pentru prima data la Bucuresti si promit un spectacol adevarat prin dansul razboinic, supranumit Sipi-Tau, dans asemanator Haka-ului neozeelandez, pe care acestia il executa inainte de fiecare meci.
In clasamentul mondial, Tonga se afla pe locul 11.

Canada a intalnit Romania prima data in 1991, la Toulouse, unde echipa noastra a pierdut cu scorul de 19-11. Al doilea meci a avut loc in 1995, la Port Elizabeth, atunci cand Canada s-a impus din nou cu 34-3.
In 2005 a avut loc ultimul meci disputat de cele doua tari, Stejarii reusind victoria cu 22-20 la Bucuresti. Canada ocupa pozitia 14 mondiala in acest moment.

Cu echipa din Fiji, Romania a disputat doua partide, prima in 1991, cand a reusit victoria cu 17-15, iar a doua, in 2009, la Bucuresti, meci pierdut cu 29-18.
Echipa celor din Fiji este clasata pe locul 13 in clasamentul International Rugby Board.

Programul meciurilor este urmatorul:

9 noiembrie – Romania vs Tonga – ora 19.00 – Stadionul National Arcul de Triumf
16 noiembrie – Romania vs Canada – ora 19.00 – Stadionul National Arcul de Triumf
23 noiembrie – Romania vs Fiji – ora 19.00 – Stadionul National Arcul de Triumf

Toate meciurile vor fi transmise in direct de TVR2.

Biletele sunt disponibile in retelele Myticket si Bilete.ro cat si la magazinul Federatiei Romane de Rugby din Bd-ul Marasti nr. 18-20 (program 09.00-17.00).

Pretul biletelor pentru cele trei meciuri:

Tribuna I – 35 RON
Tribuna II – 25 RON
Peluze – 15 RON

http://www.frr.ro

Nu pot sa spun ca sunt mort dupa baschet. Am jucat prin curtea scolii cand eram mai mic si cam atat. La meciuri mergeam doar ca sa fiu alaturi de Steaua, impreuna cu tatal meu, la orice competitie: hochei, volei, fotbal, rugby, baschet, polo. Asta se intampla pe vremea fostului presedinte, Nicolae Ceausescu.

Apoi m-am axat pe fotbal si rugby, singurele sectii care au mai produs rezultate dupa revolutie.

In urma cu cateva saptamani, deranjat de lipsa de respect fata de trecut a celor care conduc FC Steaua in momentul de fata am decis sa renunt la fotbal sa ma intorc la ceea ce am iubit inca de la inceput: Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti, singurul bastion care mai pastreaza intacte valorile care m-au adus sub culorile ros-albastre.

Cum la rugby e pauza competitionala am ajuns la baschet. Iar surpriza a fost una mare de tot

Mai jos gasiti un interviu cu Virgil Stanescu, omul din spatele relansarii Stelei la baschet. Mi-a facut placere sa il citesc si m-am bucurat sa aflu ca mai exista astfel de oameni in Romania

„O singura data faci o prima impresie, iar la 2.08 metri ai mei ies in evidenta inca de la inceputul unei conversatii”, imi spune Virgil Stanescu, pe care il intalnesc la restaurantul Ancora din Parcul Herastrau, local detinut de omul de media Marius Tuca. „Am credibilitate in fata potentialilor parteneri pentru ca vorbesc cu pasiune despre sport. Steaua este proiectul meu de suflet”, spune sportivul referindu-se la potentialii sponsori, principala tinta a oricarui manager sportiv care se respecta. El coordoneaza administrativ echipa de baschet Steaua CSM Eximbank si, in acelasi timp, joaca in toate meciurile formatiei nou-promovate in prima liga din Romania.

O zi din viata lui Virgil Stanescu incepe la birou, cu multe proiecte de management, si se continua cu primul antrenament de la ora 11 la 13, apoi urmeaza masa de pranz, care de multe ori este servita alaturi de sponsori si alti parteneri. Ulterior, au loc intalniri pentru rezolvarea problemelor organizatorice (relatia cu Federatia si administrarea salii de sport si deplasarile, spre exemplu), urmate de al doilea antrenament al zilei care incepe la 19 si se incheie la 21. Ziua da luni in care Virgil Stanescu a luat pranzul pentru interviul acordat Wall-Street.ro este atipica pentru ca nu include antrenamente, caci echipa a avut trei meciuri consecutive weekendul care tocmai s-a incheiat. „Nu am antrenamente astazi, insa de la management nu am luat pauza”, imi spune zambind Virgil Stanescu. Ziua de lucru se incheie tarziu, in noapte, si de multe ori apar situatia neprevazute, in care un jucator trebuie sa mearga la doctor sau o problema cu un apartament al unui jucator. „Abia acum incep sa simt cu adevarat partea practica a managementului, lucru care ma motiveaza zi de zi, chiar daca ajung acasa seara si imi vad copiii tarziu”, recunoaste sportivul”

Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/special/wall-street-lunch/155963/virgil-stanescu-manager-steaua-wall-street-lunch.html#ixzz2iXkTbh2r

Aveam 14 ani când am intrat pe poarta primei unităţi militare din viaţa mea: Liceul Militar “Dimitrie Cantemir”, din Breaza. Noianul de reguli, obligaţii, îndatoriri şi (ceva) drepturi au dat buzna în viaţa şi sufletul meu de copil venit de la ţară. Chiar din primele zile, am fost sfătuiţi şi învăţaţi că un militar, indiferent de grad, funcţie sau vârstă, trebuie să fie loial ţării şi armatei sale. Cam ce înseamnă asta, prea multe nu am înţeles eu atunci, dar pe parcurs viaţa şi activitatea în domeniul militar mi-au oferit multe oportunităţi să înţeleg şi să învăţ. Mai ales, ce înseamnă “loialitatea”. Şi am mai învăţat şi m-am străduit să dezvolt în activitatea mea, atât cât am putut eu, alte două componente de bază ale specificului vieţii de militar: “onoarea şi spiritul de camaraderie”!

În opinia mea, aceste elemente sunt definitorii şi complementare pentru viaţa şi activitatea militarului de carieră. Din punct de vedere “loialitate, onoare şi camaraderie”, în ceea ce mă priveşte, în timp, am înţeles că militarul trebuie să fie un om angajat, fidel şi devotat, onest, stabil şi supus, pasionat, entuziast şi responsabil, conştiincios şi perseverent, altruist, cooperant, sincer şi cinstit, hotarât, activ şi curajos etc. Iar în ceea ce priveşte aspectul negativ al loialitatii, onoarei şi, respectiv, al camaraderiei acesta s-ar manifesta prin caracteristici cum sunt: minciună, trădare, obedienţă tembelă etc. Recunoaşteţi aceste “semne negative” la unii dintre mai marii demnitari militari (şi civili!) din vremurile acestea de restrişte care ne-au inundat viaţa cu tupeu obraznic?!… Întrebam şi eu aşa… în treacăt… ca iepuraşul acela care curăţa arma şi vorbea şi el cu sine însuşi, ca să se bage în seamă…

În şcolile şi unităţile militare pe unde m-au purtat paşii în cei peste 35 de ani de armată, am avut şansa unor profesori şi comandanţi care, la rândul lor, au crezut în aceste valori şi ni le-au transmis şi nouă. Sub o formă sau alta, ideile principale au relevat necesitatea ca militarul, în general, şi ofiţerul, în special, trebuie să fie întotdeauna gata pentru efort continuu în muncă, pentru interacţiune si cooperare în grup (pluton, companie), pentru stabilitate, responsabilitate şi identificare cu grupul, pentru interiorizarea normelor instituţionalizate, a scopurilor si obiectivelor subunităţii şi unităţii, să manifeste interes pentru dezvoltarea si ridicarea statutului grupului, iar interesul propriu trebuie să fie subordonat celui al grupului şi orientat spre ajutorare si siguranţă, adică spre camaraderie.

Mai mult ca sigur, următoarele valori şi acţiuni nu aveau nicio legătură cu vremurile şi “politicile” fostului regim, ele fiind considerate de noi ca valori militare esenţiale pentru activităţile desfăşurate, care vin dintr-o experienţă de excepţie a militarilor români: responsabilitate şi respect, altruism şi onoare, respect faţă de norme, aderenţă la principii, curaj şi loialitate, credincios cuvântului dat, entuziasm şi patriotism, fermitate. În prezent, probabil că cele spuse de mine mai sus, pot părea vorbe goale, baloane de săpun, basme, dar eu şi colegii mei aşa am fost educaţi, în spiritul acestor valori!

În acest context, trebuie să vă spun că, măcar odată pe trimestru, ne întâlnim, “la o bere”: fie colegii de clasă de liceul militar, fie colegii de clasă din şcoala militară. De regulă, cei care locuim în Bucureşti. Cu cei aflaţi în provincie, e mai greu. E lesne de înţeles de ce. Chiar dacă unii nu pot veni la întâlniri din diverse motive, fiecare se străduieşte să nu rateze revederile de sărbători. Atenţie! Eu nu vorbesc aici şi acum de revederile de 15, 20, 25, 30 sau 35 de ani etc! Ce ne uneşte, ce ne adună? Spiritul de camaraderie care dăinuie!

Sentimentul camaraderiei este cel care te face să fii bucuros atunci când te revezi peste ani cu foştii colegi, cu foştii camarazi. Eşti fericit să continui subiectele de discuţie pe care le-ai lăsat undeva suspendate, în aşteptarea revederii. Şi, Doamne, ce frumos se leagă conversaţiile, nealterate de trecerea timpului. Rămânem frumoşi, sinceri şi zglobii în naivitatea adolescenţei noastre kaki. Aşa cum a fost ea. Frumos şi impresionant este că odată cu trecerea timpului, participă şi soţiile la întâlnirile noastre, cu aceeaşi bucurie, devenind la rândul lor parte a camaraderiei noastre. S-au împrietenit şi ele între ele, ceea ce este important. Probabil că aşa o fi şi în viaţa civilă, dar eu nu am de unde să ştiu, pentru că sunt în armată de la 14 ani!

Toate acestea au fost argumente pentru speranţele tinerilor locotenenţi, care porneam la drum. Şi nu regretăm! În septembrie 1979, eram un locotenent aflat în faţa vieţii şi a carierei militare. Aşa ziceau şi ceilalţi zece colegi de promoţie, care au sosit “în pas de defilare” la o unitate de transmisiuni de la Otopeni. Eram locotenenţii speranţelor!(Despre ei, în următoarea povestire).

Viaţa şi oamenii întâlniţi, unii “oameni” de fapt, au mai tăiat pe ici, pe colo, din entuziasmul tinereţii noastre kaki. Fireşte, au fost şi situaţii în care, din motive ştiute şi neştiute am mai călcat şi noi pe alături, dar dominanta a fost aceea a respectării valorilor menţionate.

Probabil că, acesta este unul din multiplele motive pentru care, periodic, ne reîntâlnim cu mare bucurie, fie colegi de clasă de liceu militar, fie colegi de clasă de şcoală militară, fie colegi de unitate. Este şi aceasta, o expresie concretă, materializată a spiritului de camaraderie, a onoarei şi a loialităţii despre care am vorbit!

(Dorel Pietrăreanu)