Originea cuvintului „smecher”
Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.
Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se
„ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla… şi imediat negustorii saşi se „pileau” la loc.
Când au ajuns în „cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor:
îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei.
În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot lacot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: „Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică „cel care gustă”.
Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe.
Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii.
Prietenul Dan Gheban mi-a trimis pe mail un material despre originea cuvântului șmecher în limba română. Am făcut o scurtă cercetare și vin cu câteva completări, zic eu, necesare. “Şmecher”, vine cu o explicaţie Eftimiu vine de la faptul că boierii olteni care aveau podgorii au angajat câte un specialist în degustarea vinurilor. Cum în germană cuvântul “schmecken” înseamnă a avea gust, a fi bun la gust, s-a ajuns ca specialistul respectiv, pe care nu îl puteai păcăli cu vin prost, să fie numit “şmecher”… adică un individ isteţ, imposibil de fraierit.
Eftimiu, care se născuse în Bobostita din Epirul albanez și n-a știut, până la șapte ani, nici o boabă din limba română, era pasionat să descopere originea unor cuvinte și deținea secretul multor etimologii neașteptate. De pildă, cuvântul “săndulie”, cu care oltenii numesc covorașul de lângă pat, vine de la franțuzescul “descente du lit”. Cine și-ar fi închipuit că atât de neaoșul “mujdei” vine tot din franceză: “mousse d’ail” (adică “spumă de usturoi”)? Cuvântul “mișto”, revendicat de țigani, derivă, dupa Eftimiu, de la sintagma nemțească “mit stock”, adica “cu baston”, ceea ce înseamna cineva de condiție bună. Un tip cu baston e un tip mișto.
Cu totul neașteptată este originea cuvântului „pațachină”. Dicționarul ne spune că
“pațachina” =e planta numită în latinește Rubia tinctorum, dar ne arată că „pațachină” se spune și unei femei de moravuri ușoare. Deci, care este “rădăcina” (ca să zic așa) acestui cuvânt? În București, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Patac. Fratele acestuia a fost cel dintâi care a deschis in România un “șantan” pe bulevardul Elisabeta, importând de la Viena niște fete “vesele” care circulau seara pe bulevard în fața “instituției”, ca să atragă clientela. Acestea erau “fetele lui Patac”, adică, zicea Eftimiu, “pațachinele”…
Scriitorul Victor Eftimiu a propus o serie de explicaţii etimologice savuroase, uneori chiar fanteziste. Acestea nu sunt întotdeauna explicaţiile reale, multe neputând fi confirmate cu adevărat, însă merită menţionate datorită ingeniozităţii lor:
Mişto– derivă din nemţescul “mit stock” (cu baston), din vremurile în care un bărbat cu baston avea un aer distins, elegant, de condiţie bună… “cool”… “mişto”… (În realitate cuvântul mişto aparţine lexicului de bază al limbii rrome şi nu a fost preluat din limba germană).
Mujdei– provine din franţuzescul “mousse d’ail” (spumă de usturoi).
Joben– cuvânt inedit în limba română, prin faptul că nu se aseamănă cu termenul folosit în franceză “haut-de-forme”, engleză “top hat”, germană “zylinder” sau italiană “cilindro”, a fost explicat de Eftimiu prin faptul că cel care a introdus acest articol în Bucureşti era un negustor francez care se numea Jobin (se pare că avea magazin pe Calea Victorie).
Fraier– nu este sigur dacă explicaţia etimologică a fost dată tot de Victor Eftimiu, însă se pare că provine din nemţescul “frai herr” ce se referea la un bărbat liber, necăsătorit, taman bun de făcut soţ…
Cugir, amintiri din viitor 