arhivă

Teatru,literatura si arta

Asa cum spuneam în articolul precedent, în momentul de fata îmi lipsește un plan de acțiune legat de acest blog. Insa direcția spre care va merge îmi este foarte clara.

Consider ca în zilele noastre nemulțumirea a devenit sport național. Nu ne mai convine nimic, ne plângem tot timpul și scoatem la iveala doar aspectele negative. Si toate astea pe buna dreptate.

Nu cred ca aceasta e calea de urmat. Deși e mult mai ușor sa critici sau sa distrugi, voi încerca sa promovez cu ajutorul acestui blog și al dumneavoastră lucruri pozitive, valori autentice sau oameni care au ceva de spus și nu au loc sa o facă.

Am avut șansa sa-l cunosc pe Vlad Dumiterscu cu ceva ani in urma, într-o expediție fotografica prin Maramureș  De fiecare data când sunt departe de casa si mi-e dor de locurile dragi simt nevoia sa-i răsfoiesc portofoliul.

Mai jos găsiți câteva fotografii realizate de Vlad. Mi-a fost destul de greu sa le selectez deoarece sunt toate excelente. Va invit sa-i vizitați siteul personal pentru a-i admira toată munca

 

 

 

 

 

Sufletul satului

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

 

de GEORGE GEORGESCU

La data de 16 mai 1980 scriitorul Marin Preda a fost gasit mort, in camera lui de creatie de la Palatul Mogosoaia, datorita „asfixiei mecanice”, conform rezultatului anchetei oficiale. Adica inecat in propria voma. Certificatul de deces eliberat de Institutul Medico-Legal mentioneaza insa ca moartea lui a fost violenta si s-a datorat asfixiei mecanice cu un articol de lenjerie, probabil un cearsaf, nefacandu-se absolut nicio referire la faptul ca asfixia s-ar fi datorat continutului esofagian sau al resturilor alimentare regurgitate in trahee.  

Se pune intrebarea, cum de a murit atunci „inecat in propria voma ” daca s-a sufocat cu un articol de lenjerie care i-a intrat, sau i-a fost introdus fortat in gura? Si cum se explica echimozele de pe fata pe care nu le avea inaintea mortii, dupa cum au declarat cativa dintre cei care l-au vazut in ziua precedenta decesului ? Marea majoritate a biografilor prozatorului au considerat moartea lui „ciudata”, „suspecta”, „nefireasca”, „inconjurata de mister”, „neelucidata „, petrecuta in conditii „neclare”, „stranii”, „obscure”, etc, insa putini au fost aceia care s-au incumetat sa patrunda in labrintul ipotezelor si al scenariilor puse in circulatie pentru a investiga si dezlega misterul mortii autorului romanelor „Delirul” si ” Cel mai iubit dintre pamanteni”, care aveau sa-i pecetluiasca destinul.  

Daca inaintea evenimentelor din decembrie ’89 nici nu se putea discuta macar despre o cercetare competenta in cazul mortii suspecte a unei personalitati, dupa inlaturarea regimului comunist, cand s-a incercat obtinerea unor informatii dela Institutul Medico-Legal sau dela cei abilitati cu ancheta mortii lui Marin Preda, dorinta ziaristilor de elucidare a cazului a fost intampinata cu raceala si indiferenta, sau cu lansarea unor versiuni neconforme cu realitatea. Motivul ? Asupra mortii lui pluteste umbra sinistrei institutii care nu este straina de acel „accident”, asa cum nu este straina de moartea multor altor dizidenti din tara sau de peste hotare care devenisera incomozi sau indezirabili pentru regimul comunist. Distinsul doctor Serban Milcoveanu care a analizat din punct de vedere strict medical aspectele mortii clinice a prozatorului, bazandu-se pe acel „facies cadaveric” al lui Marin Preda, demonstreaza netemeinicia zvonurilor lansate de cei interesati sa deruteze opinia publica si sa-i denigreze memoria. El a pus diagnosticul de asasinat, intr-un articol publicat in revista „Lumea Magazin” din septembrie 2002. Si realizatoarea de programe TV Mariana Sipos, care a cercetat cu minutiozitate dosarul de ancheta al procuraturii, cat si cel de urmarire penala a scriitorului de catre organele de filaj ale securitatii si a publicat cartea intitulata „Dosarul Marin Preda”, considera ca zvonul lansat in legatura cu asa zisa lui moarte prin „inecare in propria voma” este o infamie. In legatura cu certificatul de deces eliberat de IML, in care se mentioneaza „asfixia mecanica cu un corp moale”, Mariana Sipos concluzioneaza ca este posibil sa fi fost asfixiat cu o perna, datorita urmelor vinete pe care le avea pe buza de sus.  

Marin Preda ar fi implinit anul acesta la 5 August varsta de 86 de ani daca nu ar fi fost luat in vizorul securitatii dupa aparitia romanului „Delirul”, roman care readuce in actualitate profilul moral al maresalului Antonescu. Prezentarea conducatorului Romaniei din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial intr-o lumina pozitiva a fost considerata la timpul respectiv o incercare de reabilitare a celui care a ordonat Armatei Romane sa treaca Prutul pentru eliberarea Basarabiei strabune. Marin Preda avea in pregatire un alt roman in care intentiona sa arate cum au fost lichidate valorile neamului nostru in obsedantul deceniu. In romanul „Cel mai iubit dintre pamanteni” eroul principal pomeneste la un moment dat despre „era ticalosilor”. Notitele volumului al doilea din „Delirul”, impreuna cu o valiza plina cu documente care se aflau in fisetul lui personal au disparut imediat dupa moartea scriitorului. Dupa unii investigatori ai acestui caz, Marin Preda devenise deosebit de incomod atat pentru rusi, care nu puteau uita infrangerile suferite in fata armatei romane conduse de Antonescu dincolo de Nistru, cat si pentru cuplul dictatorial din Romania, deoarece in acest volum el face o subtila aluzie la pretentiile sotiei dictatorului de a se afirma in viata politica a tarii. De remarcat similitudinea mortii lui Marin Preda cu cea a actorului Amza Pelea care a spus intr-unul din monologurile lui care ne descreteau fruntile, in contextul unei intamplari din orasul Bailesti: „Leana lui Zapacitu din capul satului”. „Zapacitu” era porecla concetateanului sau pe nume Galiceanu, dar aceasta aluzie avea sa o plateasca cu viata deoarece a fost dat pe mana lui „Radu”, adica iradiat, cum obisnuia dictatorul sa ceara securitatii lichidarea adversarilor regimului, ai indezirabililor sau ai asa zisilor tradatori. Ne amintim de asasinarea fotbalistului Dan Coe, a lui Cornel Chiriac, a istoricului Vlad Georgescu care a primit urmatorul mesaj de amenintare:”daca il dai pe Pacepa (Orizonturi rosii), vei muri”, precum si a altor catorva din conducerea postului de radio „Europa Libera”, a inginerului Gh.Ursu, a lui Virgil Trofin, a lui Vasile Patilinet la Ankara, ca sa dam numai cateva nume ale celor lichidati de organele de represiune aflate in slujba dictatorului.

 Cel care avea sa plateasca cu viata faptul de a-si fi permis sa faca cativa pasi in afara liniei frontului in care erau inregimentati scriitorii care acceptasera tezele proletcultiste ale realismului socialist, slugoii si poetii de curte care elogiau „realizarilii epocii de aur” si-l tamaiau pe dictator dedicandu-i osanale si omagii, s-a nascut la data de 5 august 1922 intr-o comuna din judetul Teleorman, Silistea-Gumesti, pe care o descrie in capodopera lui epica „Morometii”. Aceasta ampla fresca a vietii unui sat romanesc din Campia Dunarii, in care este conturat cu linii viguroase taranul Ilie Moromete i-a adus autorului premiul de Stat in anul 1956. Se poate afirma cu certitudine ca ascensiunea si celebritatea lui Marin Preda s-au datorat in cea mai mare masura aparitiei acestei carti care l-a situat ca prozator epic imediat dupa Liviu Rebreanu in istoria literaturii romane, celebritate care i-a dat constiinta deplina a valorii sale. In anul 1968 este ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor Romani, doi ani mai tarziu este numit director al Editurii Cartea Romaneasca nou infiintata, in anul 1971 primeste premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Marele Singuratic” iar in anul 1974 este ales membru corespondent al Academiei Romane. In anul 1975 publica volumul „Delirul”, in 1977 „Viata ca o Prada” in care descrie drumul sinuos parcurs, la capatul caruia il astepta consacrarea, iar in anul 1980 apare ultimul sau roman de mare succes intitulat „Cel mai iubit dintre pamanteni”, dupa care, la data de 16 mai este gasit mort in camera lui de creatie de la Palatul Mogosoaia, „dupa o noapte de betie”, asa cum s-a zvonit in cercurile literare si in masmedia controlata de partid imediat dupa acel tragic eveniment.  

A fost un scenariu initiat si pus in circulatie de cei care au avut misiunea de a-l elimina intrucat se indepartase de la „linia partidului”, devenise prea independent si, datorita popularitatii de care se bucura, isi luase anumite libertati permitandu-si sa scrie lucruri care nu puteau fi pe placul nici al Moscovei si nici al tiranilor care tineau tara sub teroare cu ajutorul unui aparat de opresiune alcatuit din elemente aduse de la periferia societatii.  

Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea sa nu trezeasca sentimente de invidie si in randul unora dintre confratii sai, atat inainte cat si dupa evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au incercat sa minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarand ca a fost un produs al regimului comunist si faptul ca a colaborat cu acest regim este impardonabil.  

Sa vedem insa cum s-a desfasurat „colaborarea” lui cu regimul comunist si care au fost relatiile sale cu securitatea care primea note informative despre el chiar si de la bunii lui prieteni sau de la unii colegi de breasla, care figurau cu nume conspirative de informatori in documentele securitatii. In Dosarul de Urmarire Informativa (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4 volume si era intitulat „Editorul” , exista o nota a securitatii datata 16 noiembrie 1972 in care se mentioneaza ca „Marin Preda este lucrat de organele noastre prin DUI pentru faptul ca este cunoscut cu manifestari negative cu privire la politica partidului si Statului nostru”. Dupa „Tezele din aprilie” prin care Nicolae Ceausescu anunta inceputul asa zisei „revolutii culturale” dupa model chinezesc, securitatea a inceput urmarirea tuturor plecarilor peste hotare ale scriitorilor, considerati potentiali dusmani ai „revolutiei culturale”. 

Se cunoaste faptul ca Marin Preda era in evidenta securitatii inca din anul 1966. Toate deplasarile si intalnirile lui erau urmarite de o armata de agenti care il supravegheau in permanenta. In notele informative cu privire la convingerile lui personale despre regimul de la putere, se mentiona: „declaratii dusmanase la adresa oranduirii”, „refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scanteia”, precum si unele afirmatii cu privire la lipsa de libertate a presei in Romania. Intr-una din aceste note se preciza ca in anul 1965 Marin Preda fusese la Paris unde se intalnise cu „transfugii fata de care a criticat regimul comunist din Romania”. In luna ianuarie 1972 un alt informator al securitatii care semna „Artur”, scria ca Marin Preda se intalnise la Paris cu Monica Lovinescu si cu alti colaboratori ai postului de radio „Europa Libera”. In baza acestor note, cat si a unui referat al securitatii in legatura cu „activitatea lui dusmanoasa”, convorbirile telefonice i-au fost interceptate prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul Editurii „Cartea Romaneasca” s-au facut dese perchezitii noaptea. Cat priveste „colaborarea” lui cu regimul comunist, aceasta se poate stabili cu usurinta citind declaratia criticului literar Marin Mincu caruia nu i se publicau lucrarile fiind acuzat ca in scrierile lui este prea de „dreapta”. Marin Preda, directorul Editurii l-a aparat insa punand la punct pe un denigrator al acestuia printr-o injuratura neaose, publicandu-i apoi toate lucrarile. Iata cum il caracterizeaza Marin Mincu pe acest asa zis „produs al proletcultismului”: 

„Marin Preda era un om de o elevata noblete, comportandu-se in orice imprejurare ca un adevarat aristocrat; el avea rabdarea nobila sa-i asculte pe toti cei care i se adresau si sa le raspunda cu franchete si naturalete. De asemeni el apreciaza „onestitatea intelectuala a lui Preda si incapacitatea lui organica de a tolera minciuna si injustitia, de orice fel ar fi fost acestea.” 

La randul lui, Nicolae Breban declara ca Marin Preda i-a publicat romanul „Ingerul de gips”, desi era ostracizat in tara intrucat participase peste hotare la manifestari anticomuniste.  

Despre organele de represiune care tineau tara sub teroare, eroul romanului „Cel mai iubit dintre pamanteni” foloseste la adresa lor epitete precum „duri”, „cretini”, „primitiv” (un colonel de securitate), „demagog rudimentar” (un general), „analfabet periculos” (un gardian pe care pana la urma l-a omorat de teama de a nu fi el ucis de acesta), etc.  

Puteau fi trecute cu vederea aceste pareri infamante ale lui Marin Preda la adresa baietilor cu petlite albastre la veston? Conjunctura le era extrem de favorabila. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece sotia dictatorului fusese vizata direct in aluzia referitoare la dorinta ei de implicare in viata politica, precum si sprijinul logistic al rusilor care se simtisera ofuscati la aparitia volumului „Delirul”. Cu cateva zile inaintea mortii lui, dupa cum declara fratele sau, scriitorul a primit cateva amenintari cu moartea si i-a marturisit, „sunt un om terminat”, exact ca in cazul lui Vlad Georgescu. Si baietii s-au tinut de cuvant, exact ca in cazul lui Vlad Georgescu care a dat pe post „Orizonturile Rosii”, carte care a dezvaluit occidentului adevarata fata a dictatorului roman. Pentru a demonstra ca nu sunt primitivi, i-au varat un cearsaf in gura, sau i-au pus o perna pe fata, „astupandu-i orificiile respiratorii”, dupa cum reiese din raportul intocmit de IML. Cea mai autorizata parere asupra mortii lui Marin Preda ramane insa cea a medicului Serban Milcoveanu, care, bazandu-se pe declaratiile unor martori care l-au vazut pe Marin Preda imediat dupa moarte, este convins ca a fost otravit cu cianura de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea livida specifica tuturor cadavrelor, ci era de culoare „rubinie, de un rosu deschis”, culoare specifica a celor morti in urma inhalarii cianurei. De aceiasi parere este si fosta sotie a scriitorului, Elena Preda, care este convinsa ca sotul ei a fost otravit. Si Aurora Cornu, prima lui sotie, a declarat intr-un interviu acordat la Paris Lucretiei Barladeanu „Dupa ce am vazut fotografiile date de politie cu cadavrul lui Marin nu poti sa nu te intrebi daca nu este vorba de un asasinat”.  

Moartea scriitorului Marin Preda ramane, deocamdata, un caz nerezolvat. Daca Justitia va fi pana la urma epurata de magistratii obedienti pana la sevilism fata de puterea „emanata” in convulsiunile din decembrie ‘89, se va afla cine sunt autorii acestui asasinat politic, cat si al multor alte asasinate executate la comanda politica. Sa speram insa ca intrara Romaniei in structurile europene, precum si dorinta de purificare a societatii vor declansa operatia de purificare a tuturor Institutiilor Statului si eliminarea tuturor colborationistior unui regim recunoscut a fi fost cel mai inuman din Europa, regim care, raportat la numarul de locuitori ai tarii noastre, a dat cel mai mare numar de victime si de tortionari.

 

 

http://conexiuni.net/arhiva/2008Iulie/GeorgeGeorgescu_iulie_2008.htm

 

Martin Maiden. FOTO: Adevărul

Profesorul Martin Maiden (55 de ani), cel care a introdus anul trecut un curs de limba română la prestigioasa universitate britanică, povesteşte pentru „Weekend Adevărul“ cum s-a îndrăgostit de limba nativă a lui Eminescu.

 A făcut cunoştinţă cu limba română într-o librărie engleză pe când avea 13-14 ani, când a descoperit întâmplător o carte de gramatică a limbii române, care i s-a părut fascinantă, deşi mărturiseşte că nu înţelegea nimic atunci. Acum, Martin Maiden, profesorul britanic de la Oxford pasionat de limbile romanice, vorbeşte româna aproape ca un nativ şi i-a citit pe Sadoveanu şi Rebreanu.

Maiden a înfiinţat anul acesta, cu ajutorul Institutului Limbii Române şi al ambasadorului României la Londra, Ion Jinga, primul curs de limbă română din istoria universităţii Oxford, frecventat deja de 20 de studenţi, majoritatea britanici. Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, profesorul a povestit că, din ianuarie 2013, lansează şi un curs de istorie a limbii române la universitatea Oxford, membră a elitistului Russel Group.

Recompensat de Academia Română

În ciuda faptului că vorbeşte româna fluent, profesorul Maiden nu se consideră un expert şi spune cu modestie că mai are mult de învăţat. Vorbeşte cursiv şi fără accent, nu se încurcă în vorbe, nu face nicio greşeală gramaticală şi nu pare că face un efort gândindu-se la acorduri sau la cum să conjuge un verb. Soţia lui, care provine din zona Moldovei, l-a ajutat să aprofundeze limba, iar la ei în casă conversaţiile au loc în română.

Martin Maiden spune că vizitează România de două-trei ori pe an şi a fost în aproape toate oraşele mari. Pentru eforturile şi iubirea sa vizavi de limba română, Academia Română i-a acordat, în 2010, o Diplomă de onoare din partea Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti“. De asemenea, din anul 2005, profesorul Maiden este şi membru de onoare al Asociaţiei culturale „Alexandru Philippide“ din Iaşi.

În decembrie 2012, în timpul vizitei pe care a făcut-o la Bucureşti cu ocazia celui de-al 12-lea Colocviu Internaţional al Departamentului de Lingvistică de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, profesorul Maiden a mai primit din partea Academiei Române, o „Diplomă pentru Meritul Academic“, pentru „studiile de romanistică şi pentru contribuţia la cunoaşterea limbii române în străinătate“.

„Am crezut că româna e imposibilă“

„Weekend Adevărul“:  Cum aţi ajuns să învăţaţi limba română?

Martin Maiden: Ţin minte că atunci când eram destul de tânăr, cred că aveam 13-14 ani, am găsit într-o librărie din oraşul în care trăiam în sudul Angliei o gramatică a limbii române. Am fost fascinat, deşi trebuie să mărturisesc că nu am înţeles nimic, pentru că era o gramatică mai degrabă pentru avansaţi, unde se vorbea deja despre lucruri mai complicate, cum ar fi declinarea cuvântului „vlădica“, care e foarte puţin folosit. Am crezut atunci că româna trebuie să fie o limbă imposibilă, că e vorba de nu ştiu ce complicaţii foarte obscure şi într-un fel am abandonat-o ani de zile. În ’87 am venit pentru prima dată în România la nişte cursuri de vară în Bucureşti şi am mai învăţat puţin, după care am plecat şi am uitat aproape tot, dar după Revoluţie m-am întors. Acum 10 ani am avut un an sabatic şi am stat şase luni în această ţară unde am întâlnit-o pe soţia mea care este moldoveancă. La noi în casă vorbim româna, iar soţia mea m-a ajutat foarte mult să o învăţ.

Ce alte limbi mai cunoaşteţi?

Eu sunt specializat pe limba italiană, dar mai ştiu şi franceza, spaniola, portugheza, româna, care începe să fie una dintre limbile pe care le cunosc cel mai bine.

Ne împărtăşiţi câteva amintiri plăcute din România? Pe unde aţi fost, ce aţi vizitat?

Am fost de atâtea ori aici… cred că vin de două-trei ori în fiecare an şi am ajuns să cunosc destul de bine ţara. Bineînţeles că am vizitat Bucureştiul deseori, dar am fost şi în Moldova, soţia mea fiind din Piatra Neamţ. În Transilvania am mai fost de multe ori, în special la Cluj, fiindcă acolo este un institut de lingvistică şi dialectologie. Am vizitat şi Timişoara şi Iaşi… Nu am fost niciodată la Craiova şi nici la Baia Mare, două oraşe pe care aş vrea să le descopăr.

Din literatura română ce vă place să citiţi?

Trebuie să mărturisesc că nu mă consider a fi un mare expert în literatură, dar am citit destul de mult în română. I-am citit pe Sadoveanu şi pe Rebreanu, spre exemplu, dar mai am foarte mult de învăţat în domeniul acesta. Soţia mea este specializată tocmai pe literatura română şi-mi dau seama, vorbind cu ea, de cât de puţin cunosc acest domeniu.

Aţi înfiinţat primul curs de limba română la Oxford. Ca lingvist, ce vedeţi la limba română în mod special? Vedeţi influenţele slave?

Sunt interesante influenţele slave, dar ceea ce mă interesează pe mine în mod special este să văd cum se încadrează româna în structura generală a limbilor romanice. Este o parte integrală a acestora. Nu ştiu dacă ştiţi de marele românist suedez Alf Lombard, care a spus că cine vrea să studieze limbile romanice fără să cunoască limba română se aseamănă unui tâmplar care încearcă să facă o masă căreia îi lipseşte un picior fără de care nu poate sta în picioare. În cazul de faţă, elementul esenţial este limba română. Cine vrea să înţeleagă istoria limbilor romanice trebuie neapărat să aibă o anumită cunoştinţă a limbii române, după părerea lui Lombard, dar şi după a mea.

Membru al Academiei Britanice

Numele: Martin Maiden

Data şi locul naşterii: 20 mai 1957, Southampton, Marea Britanie

Studiile: A urmat studiile de licenţă şi masterat la Universitatea Cambridge, la Trinity College, între 1976-1982. În 1987 şi-a dat doctoratul, tot la Cambridge, cu teza „Metafonie şi dialectele italiene“ („Metaphony and the Italian dialects: a study in morphologisation“).

Cariera şi distincţii: Este membru al Academiei Britanice. A predat primele cursuri de filologie romanică la Universitatea Cambridge în 1989, unde a devenit şi „Fellow“ în acelaşi an. Din 1996 este membru al Consiliului Societăţii Filologice. În 2007 a devenit directorul Centrului de cercetare a lingvisticii romanice de la Oxford („Research centre for Romance Linguistics“). În noiembrie 2012, a supravegheat lansarea primului curs de limba română de la Oxford. În ianuarie 2013 a lansat un curs de istorie a limbii române la prestigioasa universitate.

Locuieşte în: Oxford, Marea Britanie

Cei 20 de studenţi care învaţă româna la Oxford

Predaţi limba română la Oxford?

Adevărul este că nu sunt expert în limba română şi nu predau un curs, dar, fiind romanist, mă interesează foarte mult istoria limbii române, graiurile româneşti, dialectele de peste Dunăre… Eu vorbesc foarte mult despre română în cadrul unui curs de lingvistică romanică generală pe care îl predau. Ţin cursuri despre istoria limbii italiene, de dialectologie italiană şi urmează să introducem un curs de istorie a limbii române începând cu luna ianuarie, care este ceva nou. De curând am deschis la Oxford un lectorat de limba română, predat de profesoara Oana Uţă, venită de la Bucureşti. Ea ţine mai multe cursuri de română pentru studenţii interesaţi de această limbă, care sunt destul de mulţi.

Câţi studenţi studiază limba română la Oxford?

Cam 20, cei mai mulţi fiind britanici.

Sunt a doua generaţie de imigranţi români?

Nu, cred că este o persoană care are părinţi români, dar ceilalţi sunt britanici, studenţi obişnuiţi.

Ce îi atrage pe aceşti studenţi britanici să studieze limba română?

Eu v-aş întreba de ce sunteţi atât de uimiţi de faptul că nişte studenţi englezi vor să studieze limba română? Cei mai mulţi dintre ei studiază şi alte limbi romanice cum ar fi italiana, spaniola sau franceza şi bineînţeles că sunt interesaţi şi de limba română fiindcă îşi dau seama că face parte din familia limbilor romanice. Eu le-am spus de nu ştiu câte ori, şi cred că au înţeles foarte bine, că cine vrea să studieze limbile latine trebuie să aibă o anumită cunoştinţă a limbii române. Ei îşi dau seama că este ceva interesant, nou, că nu e o limbă imposibilă, nu e ca şi cum te-ai apuca de studiat japoneza. Româna e o limbă interesantă, diferită, dar în acelaşi timp face parte din familia limbilor romanice, multe dintre care studenţii le ştiu deja şi de aceea sunt curioşi şi foarte interesaţi să înveţe şi limba română.

Ce asemănări vedeţi între limba latină şi română, faţă de alte limbi romanice?

Asta e o întrebare aproape imposibilă pentru că, sub anumite aspecte, româna seamănă foarte mult cu latina. Spre exemplu, româna a păstrat un sistem cazual (genitivul, dativul). Pe de altă parte, ea are nişte trăsături gramaticale, lexicale care sunt destul de departe de limba latină. Româna poate fi şi foarte apropiată, dar şi foarte diferită de latină, nu se poate generaliza.

Care dialecte româneşti v-au plăcut cel mai mult?

Am studiat şi graiurile româneşti şi dialectele de peste Dunăre fiindcă m-au interesat, fiind un istoric al limbilor romanice în general. Dacă vrei să înţelegi cum s-a dezvoltat o limbă, trebuie să înţelegi şi relaţiile dintre variaţiile ei şi dintre dialectele-surori. Trebuie întotdeauna să ai această viziune generală a limbilor respective. Pe mine mă interesează nu numai limba română literară pe care o învăţăm la şcoală, ci şi „surorile“ ei, ca să spun aşa. Urmăresc să văd cum sunt acestea diferite de limba română.

http://adevarul.ro/educatie/scoala/englezul-infiintat-curs-limbaromana-oxford-1_50e864ec596d7200917bac56/index.html

​VIDEOSTORY 

de     Smile Media
Joi, 3 ianuarie 2013

 

 ​In 2009, Lucian Ban alaturi de o trupa de instrumentisti jazz prezenta pentru prima data reinterpretarea inedita a operei lui George Enescu la Bucuresti. Concertul urma sa se transforme intr-unul dintre cele mai de succes albume jazz si avea sa fie primul dintr-o serie de spectacole sustinute pe marile scene ale lumii: New York, Londra, Barcelona, Toronto, Chicago sau Guimaraes – capitala europeana a culturii in 2012. Intr-o perioada in care cultura romaneasca a depasit doar sporadic granitele tarii, muzica lui George Enescu s-a reinventat si a facut inconjurul lumii.

George Enescu este redescoperit in acorduri de jazz from Smile Media on Vimeo.

Credit foto: Elmar Lemes / http://www.elmarlemes.com

Pentru a afla mai multe despre muzicianul Lucian Ban, accesati www.lucianban.com.

Nu îi iertați!
Costinel Petrache

o haită de borfași, mecanic colorată,
supusă ritualic aceluiași consemn,
îndepărtată crud de mamă și de tată,
ne-aduce existența în sapa lor de lemn…

în fruntea ei, dementul, o javră ordinară
care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
descreieratul care a semănat în Ţară
doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri…

nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
pe medici şi pe dascăli  i-aţi răstignit borând,
adunătură oarbă de venetici şi hoți
fugiți spre-a nu vă prinde răbdarea explodând…

aţi umilit Ostașul, tăcut, dar suveran,
artistului i-ați pus bir până şi pe scenă,
justiția ați frânt-o  în   râvne   de maidan,
pe nimeni n-ați cruțat de  jeg şi anatemă…

ne mor copiii arși, în leagăne de îngeri,
bătrânii tac şi plâng,  în rezumate seci,
guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
e semn că este vremea cu haita ta să pleci…

pe polițiști i-ați dus mai jos de disperare,
pe mame le-ați distrus în fondul lor suprem,
ai pus guvernul  tarii elenei la picioare
şi  balele  oranj  în  cale i se-aștern…

din lege ați făcut cheremul poftei chioare,
iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
simțind  pe  os cuțitul, nimic nu ne mai doare
borfași învesmântați în straie de paradă…

ne-aţi asmuțit pe toți în contra tuturora
spre a vă aduna voi, haita,  tot mai strâns,
azi au sosit, istoric, secundele şi ora
să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns…

nu bogăția haitei, nici  luxul sau huzurul,
nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
ci arogantă lor, cinismul şi sperjurul
jucat național făr` nicio remușcare…

nu contra relativa (!)  noastră sărăcie
ne judecă speranța și viata ne-o apasă,
ci starea ei impusă,         de  gravă umilire,
pe care-au strecurat-o în fiecare casă…

pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
doar disperarea noastră o va putea opri,
să le-aruncăm cinismul în lanțuri și zăbrele,
stârpiți-i fără milă, oriunde-i veți găsi…

nu îi iertați  nicicum, revolta socială,
e tot ce ne-a rămas ca șansă de a fi,
lăsați  blândeții voastre dreptul la răscoală
şi răsplătiți   borfașii cu dreptul de-a pieri…

Doctore, ma chinuie ingrozitor coloana.
Constantin Brancusi

Posteritatea va crede ca am avut un singur ou.
Cristofor Columb

Prefer rima imbratisata.
Veronica Micle

Femeile cu picioare lungi, sunt cele mai bune la pat.
Procust

Duc o viata regulata: ma culc la sapte, ma scol la sapte.
Alba ca Zapada

Femeia model trebuie sa fie tanara.
Corneliu Baba

A fost nunta cu dar, dar nu cine stie ce!
Zamfira

N-aveti, cumva, un foc?
Nero

Si totusi, se invarteste!
Galileo Galilei la un chef

Suntem rude, dar foarte indepartate.
Fratii Grimm

Eu sunt o exceptie: mi-am facut carul vara.
Nicolae Grigorescu

Justitia noastra este bolnava.
Un doctor in drept

Am fost corigent la zoologie si literatura.
La Fontaine

Am oscilat intre Scoala Ardeleana si Scoala Militara.
Petru Maior

Aria cercului se bucura de o celebritate nemeritata.
Giuseppe Verdi

 

Noi vrem pamant!
Un extraterestru 

Nu intrati in marile Complexe cu sotia.
Freud

Am picat la tanc!
Aurel Vlaicu

Tabloul lui Dali este lipsit de simboluri.
Mendeleev

Intr-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la patrat.
Pitagora

Cand pun mana pe un roman bun, nu-l las pana nu-l termin.
Cleopatra

Cartea mea de capatai este “Dupa douazeci de ani”.
Silviu Brucan

Ma duc sa ma caut.
Fiul ratacitor

Astept Ziua Recunostintei.
Penes Curcanul

Ce mica-i lumea!
Gulliver in tara piticilor

Nu-mi fac planuri de viitor.
Nostradamus

Toti oamenii de valoare au zburat din Romania.
Henri Coanda

De fapt, la tara eu n-am vara, ci un var.
George Toparceanu

Vrem sa ne pastram limba si portul.
Un constantean – Radu Mazare

Ca orice om, am fost si eu la stramtoare.
Magellan

Marile cuceriri le-am facut in moteluri.
Gingis-Han

Eu stau, tu stai, el sta.
Imnul de stat

Ostenii mei, astazi avem exercitii de tragere.
Vlad Tepes

Americanii s-au obisnuit cu in-sula in coasta.
Fidel Castro

Am ajuns in America pentru ca m-a trimis nevasta dupa cartofi.
Cristofor Columb

Forma mea de protest este demonstratia.
Pitagora

Nu sunt de acord cu femeile care isi spioneaza barbatii.
Mata-Hari

http://buburuza.net/2011/01/derapaje-literare/