CRISTEA SANDU TIMOC – „Sarbii si bulgarii au furat romanilor sud-dunareni autonomia si dreptul valah cel vechi, limba romana, numele si bisericile”

Timocul sau Valea Timocului este o regiune situata in nordul Peninsulei Balcanice (in estul Serbiei si nord-vestul Bulgariei), de-a lungul vaii raului Timoc si in zonele montane adiacente acesteia. Este formata din judetele sarbesti Branicevo, Morava de Est, Bor si Zajecar, precum si din regiunea bulgara Vidin. In antichitate, regiunea era numita Tribalia (dupa tribali, o ramura a dacilor, care a trait in nord-vestul Bulgariei de azi). In aceasta regiune traieste astazi o importanta populatie romaneasca, numita de catre slavi vlasi, valahi, vlahi. Potrivit ziarului comunist „Borba”, din anii ’80, ca si unui periodic belgradean de acum un deceniu,

„Nasa Reci”, intr-un articol semnat de istoricul sarb Dapcevic, se spune ca romanii din Timoc numarau circa un milion de persoane.
Este vorba de 200 de comune pur romanesti si 200 de comune mixte, plus cateva orase cu populatie majoritar romaneasca. Intrucat in secolul al IV-lea d.Hr., Valea Timocului facea parte din Dioceza Dacia, respectiv din provincia Dacia Ripensis, estul de astazi al Serbiei este, practic, o parte a vetrei straromane, ocupate prin forta de-a lungul istoriei. Mai multe informatii despre Timocul Sarbesc, fost, in vremea Imperiului Otoman, „Regiunea Autonoma Marginea”, ne ofera venerabilul scriitor, jurnalist si diplomat Cristea Sandu Timoc, in varsta de 96 de ani, nascut in satul Zlocutea, de pe malul drept al raului Timoc. Mare patriot roman, refugiat astazi la Timisoara, domnul Cristea Sandu Timoc a lucrat, in timpul razboiului mondial, la ambasada Romaniei din Belgrad, trimis de Maresalul Antonescu, la recomandarea lui Iuliu Maniu.

„Timocul a fost parte a Daciei Aureliene, numit Valahia Mica, unde s-a vorbit si se vorbeste aceeasi limba ca la Calafat sau ca la Timisoara”

– Istoria oficiala, elaborata la Bucuresti, vorbeste putin sau deloc despre romanii din Peninsula Balcanica. Care este, pe scurt, istoria romanilor timoceni, aflati, deopotriva, in Serbia si Bulgaria?

– Asa cum am mai spus, timp de cel putin sapte secole dupa Hristos, nu exista nici o urma de indoiala ca o „mare romaneasca”, un imens teritoriu traco-dac latinizat, se intindea de la Marea Egee, la Marea Adriatica, din Muntii Pindului in Dalmatia, de la Marea Neagra la Nistru si dincolo de Tisa. Invazia slava din secolele al VII-lea si al VIII-lea a gasit aici un popor numeros, unitar, vorbind o limba romanica; un popor de pastori si agricultori, de comercianti, mestesugari, prelucratori de metale si constructori bogati. Inca de la inceputuri, neamurile sosite din stepe au privit cu ochi rai populatia bastinasa. Asezandu-se intre Muntenegru si Albania, sarbii si-au dat seama ca au ales un loc sarac, fara resurse, si de aceea au pornit expansiunea pe pamanturile bastinasilor de neam latin. La randul lui, neamul grec, dornic de expansiune spre nord, s-a impiedicat si el de „ciotul” latin din Pind si Macedonia, incercand, de aproape doua mii de ani, sa-l grecizeze. Vorbind despre Timoc, amintim ca a fost parte a Daciei Aureliene, unde s-a vorbit si se vorbeste aceeasi limba ca la Calafat sau ca la Timisoara, adica daco-romana. Impartit intre sarbi si bulgari, acest teritoriu, numit si „Valahia Mica”, are in spate o istorie bimilenara.

– Se stie ca tot Balcanul a fost romanesc. Cum s-a ajuns la dispersarea de astazi?

– Timpurile se schimba… Dupa inca sapte sute de ani de la navalirea slavilor, vin turcii (1453), apoi, in partile de apus, coboara austriecii, iar poporul roman se imprastie, se imputineaza, in unele zone chiar dispare, cum ar fi Muntenegru si Bosnia-Hertegovina. Pe langa aromanii din Macedonia si Pind, din Albania si Bulgaria, raman sa reziste compact, pana in ziua de azi, daco-romanii din Timoc. Ei au avut parte de domnia a cel putin cinci voievozi romani, incepand cu Basarab I Intemeietorul, in secolul al XIV-lea, pana la Matei Basarab, in secolul al XVI-lea. Acesti domnitori au construit mai multe manastiri si biserici romanesti in sudul Dunarii, decat in nord, deoarece romanii stapaneau acel tinut din timpuri stravechi, Dunarea nefiind niciodata, pana la 1918, granita intre frati. Daca ne gandim la marele Basarab I, el a ridicat o manastire la Cladova, pe raul Saina (azi in ruine), una la Manastirita (tot in ruine) si una la Vradna (care exista si acum, fiind ocupata de calugarite sarboaice).

– Ati evocat candva bisericuta din Coroglasi, cea cu guri de ulcioare in ferestre. Mai exista aceasta minune romaneasca?– Exista, a fost renovata de belgieni, dar sarbii au pus stapanire pe ea, spunand ca stramosii lor au ridicat-o. Anii trecuti i-au alungat cu politia pe romanii care venisera acolo sa tina un parastas, pentru toti eroii cazuti in lupta de la „Rovine II”, cum i se spune bataliei in care s-a luptat Mircea cel Batran cu Baiazid, in 1395. De data asta, turcii s-au aliat cu sarbii. Acolo a pierit, sub sabia lui Mircea, eroul sarb Kralevic Marko, macedonean din mama romanca, dar au pierit in lupta si multi turci si romani. In memoria tuturor, fara deosebire de credinta si natie, milostivul Mircea cel Batran a ridicat o bisericuta din piatra, in ale carei ferestre au fost montate capete de ulcior, intr-o anumita geometrie, care, de cate ori batea vantul dinspre Tara Romaneasca, scoteau o melodie de dor si jale, ca un oftat prelung al unui cor de eroi… Nu stiu daca astazi se mai aude acel sunet ceresc, dar romanii, generatie dupa generatie, au facut acolo parastas in fiecare luna mai. Pana acum vreo patru ani, cand un grup de timoceni, in frunte cu liderul lor, Dusan Parvulovici, au fost arestati de politia sarba, sub pretextul ca n-au aprobare sa intinda mesele pe iarba. De fapt, dupa cum le este obiceiul, sarbii au dorit sa le fure romanilor si acest simbol al identitatii si trecutului lor istoric, declarand bisericuta ca fiind inchinata eroului lor, Kralevic Marko. Dupa cum nu se prea stie pe la noi, sarbii, din clipa navalirii lor pe pamanturile romanilor, la sfarsitul secolului al VI-lea d.Hr., au tot furat de la gazdele lor, la inceput bunuri, apoi nume, credinta, identitate. Un istoric al lor recunostea: „Inca din vechime, in perioada migratiunii lor, stramosii nostri slavi au inceput cu hotia, furand altora vitele si stupii… Iar cand, in cele din urma, au sosit in aceste parti pe unde traim astazi, stramosii acestia ai nostri au furat pamanturile saracilor iliri, celti si traci”. Adica a unei populatii deja romanizate.

„Toti, si grecul, si bulgarul, si albanezul, si sarbul vor sa ne zdrobeasca, vazand cat suntem de moi, cat de mult induram…”

– Ce pierderi considerati ca sunt cele mai dureroase?

– Autonomia si dreptul valah cel vechi, limba romana, numele si bisericile. Dupa navalirile din stepele rasaritene, slavii s-au facut stapani cu silnicie pe plaiuri si peste bastinasi. Un profesor de istorie sarb, aratand elevilor sai pe un roman localnic trecand pe strada, zice: „Il vedeti pe batranul acela, ce original e imbracat si cum merge drept pe mijlocul strazii? Are cioareci de lana alba, zabun negru lung, caciula mare de oaie, incaltat cu obiele si opinci, cu straita imbaierata pe umar. Acesta e unul ce-i reprezinta pe locuitorii cei vechi, bastinasi ai acestui pamant, pe care stramosii nostri, veniti aici din tinuturile lor din rasarit, i-au gasit aici, pe loc. Numai ca el nu stie aceasta, si e bine asa”. Batranul muntean mergea in treaba lui, pesemne sa procure din oras grunzi de sare pentru mioarele de la tarla.

CRISTEA SANDU TIMOC -

Era, zicea profesorul mai departe, „o aparitie exotica, desi frecventa”. El, bastinas ante-slav al pamantului, care, iata, nu stia aceasta. Mandria o avea insa pastrata.

– De ce credeti ca manifesta bulgarii, grecii si sarbii atata ura impotriva romanilor sud-dunareni?

– Asta ma intreb si eu… Cred ca se poarta astfel cu noi, fiindca au vazut ca suntem o natie moale. Toti, si grecul, si bulgarul, si albanezul, si sarbul, vor sa ne zdrobeasca, vazand cat suntem de moi, cat de mult induram… O natie adormita. Apoi, ar mai fi si alte motive. Spre exemplu, grecii. Cum sa nu ne urasca? Ganditi-va ca, pana la Cuza, o sesime din averile manastiresti era in mana grecilor. Prin secularizarea averilor manastiresti, grecii au pierdut totul. Pe de alta parte, ei urasc bogatia si vrednicia aromanilor, partinirea de care s-au bucurat acestia din partea turcilor, in timp ce pe dansii i-au oropsit din oropsit din greu; urasc inteligenta, marinimia, spiritul liberal al multor intelectuali si magnati aromani. Vorbind de sarbi, ei ne urasc pentru ca le-am luat Banatul in 1918. Socotesc ca au fost stapani acolo si au pierdut din pricina vicisitudinilor istorice, care pe romani i-ar fi favorizat (insusi generalul Berthelot le-a alungat armata din Timisoara). Ne mai urasc si pentru bogatia pastorilor asa-zisi vlahi, pentru ca noi am detinut cele mai bune pamanturi, pentru ca suntem diferiti, suntem latini, apartinem unei mari familii de popoare vest-europene. De curand, au declansat o campanie condusa de asa-zisi istorici, pentru a demonstra ca Vlad Tepes a fost sarb. Pe vremea cand nu aveau stat, nu aveau nimic, l-ar fi avut, chipurile, pe Tepes, un domnitor viteaz, vizionar, european. Mi se pare de tot rasul o asemenea pretentie. Pe de alta parte, deoarece Constantin cel Mare s-a nascut in localitatea Nis de astazi, ei sunt in stare sa lase impresia ca si marele imparat bizantin a fost tot sarb. In fine, bulgarii ne urasc pentru acelasi lucru, dar si pentru ca le-am luat Dobrogea. Ar fi dorit-o toata, pana la Constanta, nu doar cele doua judete. S-au batut mult pentru asta.
„Cred ca politicienilor romani le e frica de romanii din sudul Dunarii”

– Romanii din sudul Dunarii sunt inca o necunoscuta in patria lor de obarsie, Romania. Au facut oare tot ce era normal sa faca politicienii de dupa 1989, pentru a-i ajuta sa supravietuiasca, sa-si faca glasul cunoscut in Europa?– Doar vag si doar din intamplare. Cred ca singurii guvernanti care ar intelege drama noastra ar fi aromanii. Ei sa vina la putere in Bucuresti, si ne-ar fi mult mai bine! Am impresia ca, in instinctul majoritatii romanilor, sentimentul national a adormit de tot. Mai dainuie putin in Transilvania si in Banat, dar in rest ii mort. Cred ca politicienilor romani le e frica de romanii din sudul Dunarii, de romanii de pe pamantul lui Decebal si Traian. Ei nu-i cunosc pe timoceni. Timocenii inca n-au fost sarbizati sau bulgarizati. Au constiinta etnica, dar poate n-o au pe cea politica necesara, cu unele exceptii, care au scos capul in ultima vreme. Romanii timoceni au un tata adoptiv aspru si sunt „streini de mama”, orfani. Sunt ca niste puisori in cuibar, cu ochii inca negri, nedeschisi, si ridica si ei capsorul, cascand ciocul la hrana si la aer. „Ama, nu sa da!”. Adica nu li se da, pentru ca fratii din Tara Mama, Romania, mai cu seama cei din politica, nu-i cunosc si nu-i ajuta.

Revista „Dacia Aureliana” este editata online de Cristea Sandu Timoc, caruia ii puteti scrie la email: astra_romana_timisoara@yahoo.com
Pentru donatii: Cont BCR Timisoara: RO33 RNCB 0249022489120001 Cod fiscal: 3981842, Timiso

Anunțuri
2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: