arhivă

Arhiva etichetelor: Pacepa

Aurel I. Rogojan

Dialog cu un om care nu exista

Istoria serviciilor secrete de pretutindeni abunda de exemple privind punerea in executare a sentintelor de condamnare la moarte pronuntate de justitie impotriva tradatorilor refugiati  pe teritoriul altor state si sub a caror protectie se aflau. Exista, de asemenea, o bogata cazuistica in care tradatorii au fost rapiti si adusi, in colete diplomatice sau in alte modalitati, in tarile pe care le-au tradat, date fiind, pe de o parte, exigentele infaptuirii justitiei, iar, pe de alta parte, interesele serviciiilor de securitate de a clarifica, pana in cele mai mici detalii, circumstantele si consecintele actelor de tradare, precum si pentru a fi de luare aminte celor care ar fi avut  intentii  sa se puna in slujba unor puteri straine.

Putem vorbi chiar si de un top al serviciilor secrete care si-au facut o regula din prinderea si pedepsirea tradatorilor fugari, denumiti, cu totul impropriu, “defectori”. Asa de exemplu, serviciile speciale israeliene nu concept sa inchida vreun caz de spionaj-tradare fara aducerea in Israel a tradatorului fugar. La fel si in ceea ce priveste recuperarea agentilor proprii condamnati de statele impotriva carora au actionat. Nu conteaza care sunt aceste state. Maiestria cu care au fost concepute operatiunile de inselare a vigilentei protectorilor tradatorilor si ingeniozitatea solutiilor de aducere a vinovatilor in Israel au devenit “suport de curs” in marile scoli de spionaj si contraspionaj ale lumii. Desigur, cu mult inaintea aparitiei serviciilor israeliene, Ohrana, Ceka, NKVD-ul, K.G.B-ul in Rusia, TEWU in China, au excelat si ele in asemenea operatiuni.

Romania are,la randul ei,o lunga si nefericita experienta a tradarilor de tara,din care,din pacate, nu s-au desprins inca suficiente concluzii si invataminte pentru prezent si viitorime.

In Centrala Serviciului Extern al Securitatii a existat un Grup Operativ Special de Actiune Acoperita Externa, care avea misiunea pregatirii punerii in aplicare a sentintelor  definitive de condamnare la moarte, pronuntate de justitie.

Ofiterii care au facut parte din acest grup au identitatile strict secrete. Ei sunt “oameni care nu exista”… Prilejul de a avea astfel de interlocutori este cu totul exceptional. In cele ce urmeaza, vom prezenta dialogurile avute cu “un om care nu exista”.  Asemenea tuturor cazurilor de “oameni care nu exista” si interlocutorul nostru a fost acoperit cu mai multe nume de cod, dintre care a ales,  pentru  a se prezenta cititorilor, pe cel mai preferat : “Tiberiu Cenadeanu “

A.R.:   – Domnule Tiberiu Cenadeanu, in a doua jumatate  a anilor `8o  stiu ca v-ati ocupat incidental si de o reevaluare a situatiei tradatorilor Romaniei aflati sub protectia puterilor straine, pentru ai caror arginti si-au incalcat juramantul de credinta. Ati inaintat atunci sefului Departamentului Securitatii Statului si un “album“ cu cei in cauzaMai retineti care era numarul lor si in ce interval de timp savarsisera actele de tradare ?

T.C. : – Da… Erau cateva zeci de tradatori, din randul fostilor cetateni romani care, aflandu-se in interes de stat in alte tari, “au trecut de partea inamicului”. Lumea era atunci divizata in doua sisteme politice si doua aliante militare, situate pe pozitii ireconciliabile, fiecare dintre parti calificand astfel asemenea fapte. Perioada avuta in vedere incepea in anii`50 si se incheia cu cel mai recent caz de tradare  …

A.R. : – Din ce categorii de ocupatii proveneau tradatorii ?

T.C.:  – Aveam o ierarhie a prioritatilor de care ne ocupam cu precadere. Personalitati publice importante din domenii strategice, fosti conducatori de institutii, cercetatori, inalti ofiteri din armata, asa zisi detasati in ministerele si sectoarele economice in legatura cu apararea, care au fost racolati de servicii de spionaj pentru a intra in posesia secretelor detinute. Ponderea nu era reprezentata, asa cum s-a incercat a se acredita, de fosti ofiteri  din Serviciul Extern al Securitatii. Aceasta categorie nu detinea cele mari secrete, din care puterile straine sa obtina avantaje strategice, economice ori tehnico-stiintifice. Consecintele tradarii lor se limitau, cel mai adesea, la operatiunile in care erau introdusi si un eventual impact politic,  cum a fost cazul lui Pacepa.

 

A.R.: –   Dosarul operatiunii de urmarire a tradatorilor fugari pe care l-ati prezentat era actualizat si sistematizat, cu memorandumuri cronologice cat mai exacte cu putinta, ceea ce demonstra ca situatia lor era relativ binecunoscuta. In pofida acestei realitati, din cate imi aduc aminte, nu retin sa se fi pus in executare nici-o sentinta de condamnare de la moarte si nici nu a fost adus in tara vreun tradator.

T.C.:-   Ati retinut corect.

A.R.:- Atunci cum trebuie inteles acel impresionant efort informativ ( si nu numai !) de a-i urmari, in conditii uneori foarte grele si riscante, fara a face ceea ce alte servicii nu ar fi ezitat ?

T.C.:-  Nu-i urmaream pentru punerea in aplicare a sentintelor ori pentru a-i rapi si aduce clandestin in tara. Obiectivul imediat vizat era protectia personalului misiunilor permamente ori a delegatiilor Romaniei in strainatate impotriva eventualelor incercari de a actiona impotriva lor. In situatii speciale determinate, respectiv vizite de nivel inalt ale oficialilor romani – seful statului sau primul ministru- se colabora cu autoritatile tarilor respective. Noi le ceream nominal ca cei in cauza sa fie “asigurati” pe timpul prezentei delegatiei oficiale, iar sefii politiei ori ai serviciilor de securitate ne garantau ca nu vor ajunge nici macar in preajma spatiilor securizate.

A.R.: – Exista, totusi, afirmatii privind atentate, angajari de mercenari ai mortii, rapiri… Cazul fostului capitan Serban, in Elvetia, membri ai emigratiei romane anticomuniste…

T.C.: – Dumneavoastra cam stiti cum au stat lucrurile… sau cele mai multe dintre ele…

A.R.:-  Principial, daDar de la principii la practica, mai pot interveni si necunoscute. Realitatile din New Jersey sau New South Wales raportate nivelelor ierarhice superioare, treceau prin mai multe filtre de gandire, fiecare incercand, inainte de a raporta, sa intuiasca de ce i se cere sa raporteze, ce stie “seful mare”, de intreaba chiar de acea chestiune. Mentalitatea aceasta tine de natura umana, este in “firea lucrurilor”, asa ca o marja a distorsiunii realitatilor trebuie prezumata.

T.C.: – Au fost doua maniere de abordarea a operatiunii de control asupra tradatorilor fugari.  Prima: pana la tradarea lui Pacepa, cel care a si coordonat operatiunea pana in monmentul in care a dezertat si si-a vandut tara si onoarea.  A doua:   dupa evaluarea tradarii lui Pacepa si, mai nuantat, cand Tudor Postelnicu l-a determinat pe generalul Plesita, iar acesta a incercat – cu consecinte nefericite pentru el, in primul rand, sa “dinamizeze” monitorizarea statica si sa dea unele semnale, cum ca “mana lunga a revolutiei i-ar ajunge pe tradatori oriunde s-ar alfa ei”. Asa cum pe Trotki l-a ajuns in Mexic. Plesita nu s-a gandit la modul serios sa faca asa ceva, dar in 1988 se inregistrasera, statistic, cele mai multe dezertari si tradar din radul ofiterilor aflati in misiuni externe, in numar de opt. In contextul respectiv,  a apreciat ca  trebuie sa potentializeze pericolul si sa obtina rezultatul dorit prin exercitiul amenintarii, nu al actiunii propriu zise. El s-a laudat, dupa 1990, mult si necontrolat pe aceasta tema, ca si cum inca nu si-ar fi iesit din rol. Asta a facut rau in planul perceptiei publice, mai putin avizate… Va trebui sa aducem lamuririle necesare. Trebuie retinut ca nici-o persoana nu a fost rapita si nici-o sentinta de condamnare la moarte nu s-a pus in aplicare.

   Pacepa a conceput controlul tradatorilor fugari ca baza a aplicarii solutiei finale, dar nu a obtinut acceptul lui Nicolae Ceusescu, care a pus mai presus interesele politice majore, respectiv crearea, mentinerea si consolidarea relatiilor bilaterale. Ceausescu  realiza valorea simbolica a acelor sentinte capitale, care stigmatizau  si serveau de lectie in interior, dar nu s-a gandit niciodata sa pericliteze raporturile diplomatice ale Romaniei de dragul aplicarii legalitatii socialiste fata de un nemernic tradator. Acesta este purul adevar.

 

A.R.:- Este de presupus ca asemenea operatiuni nu lasau indicii  care sa implice statul roman…

T.C.:-  Daca victimele erau romani nu se putea sa nu apara banuieli.

A.R.:-   Au existat versiuni privind disparitia lui Pacepa si substituirea sa cu o “fantoma”, iar cu privire la disparitie, de asemenea, erau acreditate mai multe posibilitati: ascundere definitiva, moarte, rapire de catre rusi etc.

T.C.:-   Unele din aceste versiuni erau parte a operatiunii de protectie. Exista o “dublura” Pacepa, care este, in realitate personajul activ, cu aparitii relativ frecvente in spatiul comunicarii publice. Pacepa, cel real, a fost foarte putin folosit si in elaborarea, de exemplu, a cartii “Orizonturi rosii”. Altfel, nu pot fi explicate numeroasele inexactitati, care pot fi sesizate cu usurinta si pe care persoane implicate de relatarile sale le combat. Ori, Pacepa nu ar fi acceptat sa riste credibilitatea spuselor sale pe seama unor afirmatii gratuite. O parte a debriefing-ului realizat pe parcursul catorva ani, impreuna cu date specifice obtinute din alte surse, a fost incredintata unor redactori de serviciu ai “departamentului de razboi politic”, care continua sa lucreze sub identitatea lui Pacepa.

A.R.: –  Memorandumul monitorizarii lui Pacepa era impresionant… Lasa impresia ca ati ajuns foarte aproape de el.

T.C. :- Inca nu pot sa spun cat de aproape, dar am ajuns foarte aproape si am ramas in “ariergarda” lui pana in ultimul moment…

 Acum, dupa trecerea anilor realizez cat de riscanta a fost operatiunea si cu ce pericole ne-am confuntat. Am simtit, adeseori“in coasta noastra” dispozitivul de protectie pe care K.G.B-ul  il asigurau lui Pacepa, cunoscut fiind ca rusii au aflat de intentia, pe care Ceausescu o avea la un moment dat, de a pune sentinta de condamnare in aplicare. Carlos a fost convocat de legaturile sale superioare de la la Moscova, unde i s-a cerut sa nu execute sentinta… Carlos a negat ca ar fi fost angajat de Ceausescu. Rusii, totusi, au insistat sa nu dea curs vreunei propuneri in acest sens, daca va fi solicitat din partea lui Ceausescu sau de altcineva.

A.R.:- Stiu ca ati patruns in dispozitivul interior de securitate de la domiciul lui Pacepa. Puteti sa oferiti niste detalii ?

T.C.:- Ne-a reusit o operatiunea de infiltrare, sub steag strain, de toata frumusetea.Pacepa facuse candva un important serviciu lui Tito, livrandu-i niste opozanti din R.F.Germania,pe care i-a atras la Bucuresti… Asa ca am exploatat acest fapt si o croata, Maria Iskra din Rijeka, cu  bune si inalte recomandari, a ajuns  menajera lui Pacepa. Din acel moment, am avut constant informatii din imediata apropierea tintei.

     Apoi, un agent dublu romano-rus, pentru a acredita ideea ca doar Securitatea l-ar urmari pe Pacepa, a transmis legaturii sale din Romania unele informatii despre locul unde se afla Pacepa ( Arlington –Vienna ) si fotografii ale Mariei Iskra in incinta resedintei lui Pacepa. Ar fi urmat, apoi, ca Maria Iskra sa fie contactata ca din partea Securitatii Romaniei si cu documentatia respectiva sa-i informeze pe americani despre pregatirile avansate privind lichidarea lui Pacepa… Bizar sau nu, aceleasi informatii si fotografii le-am primit si din sursa americana, care probabil anterior le-a dat K.G.B-ului si de la K.G.B au ajuns la noi. A fost un “joc operativ”, caruia a trebuit sa-i contrapunem suficiente masuri de aparare fata de riscurile la care eram expusi.

Spre sfarsitul anilor `80 , Maria Iskra s-a repatriat. Aceleasi surse au facut sa ne parvina adresa ei din Jugoslavia, unde putea fi contactata.

A.R.: – Credeau ca …

T.C.: -Au crezut degeaba.

 

A.R.:-Cu privire la noile identitati si fizionomii ale lui Pacepa ati avut in analiza si evaluare mai multe versiuni, iar prin eliminare ati ajuns la ipoteza de lucru care…

T.C.:…Care ne-a facilitat patrunderea in spatiul securizat asigurat de americani. Si acolo, surpriza cea mare a fost sa constatam ca altii, care erau interesati in protejarea si nu lichidarea lui Pacepa, ne-o luasera deja inainte si-l supravegheau mult mai strict. Din acel moment, noi am inteles ceea ce trebuia si am evaluat si riscurile.

 

A.R.:- Ati abandonat ?

 

T.C.:-Nu chiar, dar trebuia sa evitam alte surprize ce ne puteau fi pregatite.

A.R.:-  A dorit Ceausescu moartea lui Pacepa ?

T.C.:   Teoretic, da. Voia ca Pacepa sa simta permament pericolul. Practic nu ar fi ingaduit-o,  fiindca avea inteligenta politica si realiza consecintele. Lui Ceausescu i-a fost teama, la un moment dat ca, daca nu este omul lor, rusii l-ar putea lichida , ca sa se arunce vina pe el.

A.R. :   A fost omul rusilor de la inceput si de ei nu putea scapa.

T.C. :   Da, el a fost orientat in alegerea carierei de catre prietenii sovietici ai tatalui sau. Concret, un militant al Cominternului a intervenit pentru angajarea in Securitate, deoarece, initial, fusese respins pe motiv de dosar. Tatal sau lucrase la reprezentanta Ford in Romania, iar juniorul Pacepa activase in YMCA ( “Asociatia Tinerilor Crestini”, cunoscuta si ca “Organizatia Amicii S.U.A”).Aceste antecedente i-a facut pe unii sa creada ca Pacepa era al americanilor. Fals.

 Ulterior, rusii l-au ajutat sa promoveze in ierarhia spionajului, fara a avea aplicatie pentru domeniu. A lucrat nemijlocit, in tara si afara, cu inalti ofiteri ai spionajului sovietic. Este de presupus ca americanii nu l-au crezut, daca a afirmat altceva.

     Nu trebuie sa mai existe vreun dubiu ca Pacepa a lucrat in Romania pentru K.G.B. si am sa expun cateva argumente in acest sens :

  • In 1978, in urma unui control efectuat de generalul Alexandru Danescu, succesorul lui Doicaru la conducerea Directiei Generale de Informatii Externe, s-au descoperit mari delapidari coordonate de Pacepa si cativa acoliti ai sai pusi cu totii pe capatuiala. Ceausescu urma sa-l destitue pe Pacepa si sa-l defere justitie militare. Pentru a-l salva, K.G.B-ul a regizat dezertarea  si predarea la americani;
  • Ca dovada ca Pacepa, la data tradarii, nu  era recrutat de americani, pledeaza, printre altele, lipsa sistemului de legatura cu C.I.A., prin care sa se realizeze recuperarea in caz de pericol.  Dupa ce s-a deplasat oficial in R.F. Germania, recurgand la o inselatorie – pretextul tratativelor cu Concernul Fokker pentru avionul mediu-curier –  Pacepa l-a contactat pe Rolf Spitra,  un agent dublu, al sau si al Serviciului de Informatii al U.S. Army, pentru trupele dislocate in R.F.G., caruia i-a cerut sa-l puna in legatura cu partea americana, ceea ce s-a si intamplat. Daca era deja agent al C.I.A., atunci trebuia sa aiba un sistem de legatura prin care sa-si cheme ofiterul de caz la contact. Asa cum se practica, orice agent secret, mai cu seama unul de valoare, aflat in “teritoriul inamic” este dotat cu cu un”plan de actiune pentru salvare in caz de pericol”;
  • In R.F. Germania, Pacepa “s-a predat” la o baza militara a S.U.A., oferindu-si serviciile de tradator unei agentii rivale C.I.A, “Defense Intelligence Army”.  Din nou, daca Pacepa era deja agentul americanilor, trebuia ca ofiterul de legatura sa vina sa-l preia de la baza, ceea ce nu s-a intamplat. A fost, in schimb, adus urgent la baza atasatul aero al Ambasadei S.U.A la Bucuresti, care il cunostea pe Pacepa de la activitatile protocolare oficiale, pentru a-l identifica pe proaspatul tradator si a confirma ca “este  un peste mare”. Dupa identificare, atasatul  si o garda de puscasi marini l-au insotit pe Pacepa in avionul care l-a depus la Baza militara aeriana Andrews din proximitatea Washingtonului.

A.R.:-  In S.U.A. ati fost numai pe urmele lui Pacepa sau  si a dublurilor sale ?

T.C.:-   La un moment dat, urmaream trei obiective, dintre care unul era, fara sa stim cine, Pacepa.  Apoi, am reusit sa-l alegem, dar pentru deruta nu i-am lasat nici pe ceilalti doi.

A.R.: –   Cine realiza supravegherea?

T.C. : –   Un lant de detectivi profesionisti, mercenari internationali, angajati sub diferite ptetexte, folosindu-ne de mai multe “steaguri straine”

A.R. : –   Si care puteau sa si…

T.C. : – …   Cu tariful corespunzator, imediat.

A.R..: – Daca nu ma insel, Dana Pacepa si sotul ei, sculptorul Radu Damaceanu, nu s-au bucurat de o prea buna primire din partea lui Pacepa…

T.C. : –  Fac o desvaluire a unui fapt pana azi inedit. La un moment dat, li s-a permis Danei si sotului ei sa mearga in S.U.A.  S-au intors dupa doua saptamani…  Dezamagiti. Ei ar fi motivat ca “tata a fost de nerecunoscut (… ) ne-a cerut sa ne gasim de lucru, sa nu stam pe capul lui …”

Daca Pacepa ar fi fost ce se afirma, americanii l-ar fi rasplatit regeste si copii nu-i  erau o povara.

A.R. :-    Ati afirmat ca ati fost pe urmele lui Pacepa, pana in ultimul moment.  Cand a fost acel “ ultim moment “ ?

T.C. : –   Cand Pacepa, cel real, nu a mai aparut, dupa o spitalizare de cca. sase luni. Daca nu a murit,  probabil a ajuns si el unde s-a retras,  si intru cele vesnice, tovarasul general-maior Kim Philby, Erou al U.R.S.S. 

A.R. : –  Dar generalul Pacepa, cel reabilitat si pensionar al statului roman…

T.C. : – …Un om care nu exista !

     Fisa

                             privind pe tradatorul Pacepa Mihai

-Nascut la 28 octombrie 1928 in Bucuresti

– Origine sociala : muncitoreasca

– Casatorit, un copil

– Studii: Facultatea de Chimie Industriala

– Profesia de baza: inginer chimist

– Cunoste limbile straine germana si franceza

– Incadrat in Ministerul de Interne la 19 februarie 1951 cu gradul de sublocotenent

– Parintii: tatal a fost tinichigiu exclus din partid in 1949 pentru atitudine nejusta fata de muncitori si ca a fost omul patronului la atelierele ” Leonida”; a decedat in 1952

– Mama casnica, neincadrata politric, a decedat in 1953

A tradat in 28 iulie 1978 cand se afla in misiune in RF Germania, de unde a fost dus in SUA si anchetat de CIA. In prezent se afla in protectia CIA care il foloseste pentru: organizarea de provocari si actiuni dusmanoase impotriva RS Romania.

Detinem informatii ca la oferta unei firme ( edituri ) americane coordonata de CIA isi pregateste publicarea memoriilor in schimbul sumei de 250000 de dolari.

Dupa tradare a fost supus unei operatii estetice, poarta barba si mustati tunse scurt.

Domiciliaza sub identitatea de Paul Montaigne in apropierea Washingtonului, cartier Convington Heed. 1800 Rupert av. Mc Clean, intr-o zona locuita si de cadre CIA. Poseda un imobil cu doua nivele prevazut cu sisteme de avertizare – alarmare si are paza permanenta la aceasta.

Foloseste autoturismul cu nr. Va-UKP-980.

Ca menajera personala este folosita numita Iskra Maria, de origine iugoslava, angajata CIA care este dirijata de regula si spre alti tradatori romani ( Horodica, Nicola, Rauta).

Cu sentinta nr. 52 din 17 august 1978 a Tribunalului Suprem – Sectia Militara a fost condamnat la moarte si confiscarea totala a averii.

Este in atentia Compartimentului special, nou constituit, pentru a se aplica hotararea judecatoreasca.

(Din fisa biografica a generalului Ion Mihai Pacepa realizata de Centrul de Informatii Externe, noiembrie 1981)

 

XXXL

CONFERINTA LA UNIVERSITATEA DIN ORADEA / FACULTATEA DE ISTORIE ( 26 mai 2010 )

Securitatea nationala si cultul tradarii la romani. Afacerea Pacepa

de  gl. brg. (r)  Aurel I. Rogojan

Zilele trecute,  spunandu-i mentorului meu  ca am sa fiu azi aici, pentru a raspunde interesului Dumneavoastra fata de o problema axiologica fundamentala – aceea a granitei, adeseori  voit  induse ca inselatoare, dintre eroism si tradare – mi-a fost relatata urmatoarea intamplare :

La o sesiune de lectura din dramaturgia istorica a lui Paul Everac, avand relativ aceeasi tema, tradarile in istoria romanilor, un reputat academician si erudit om de cultura,   a conluzionat : „ undeva intr-o tara, elita culturala a natiei nu mai contenea sa proslaveasca conducatorul si sa-i inalte atatea ode de preamarire, incat atunci cand au fost epuizate resursele de expresie literara, muzicala, plastica si figurile de stil hiperbolice, au inceput sa-i scrie numele cu majuscule. Toatea acestea, pana intr-o zi de joi, pentru ca sambata sa-i fie scrise cu litere mici chiar si initialele numelui si prenumelui… „

Ca popor format in unul din creuzetele fierbinti ale istoriei, avem calitati de exceptie, dar si defecte in compensatie. Ce nu avem insa, este forta de a ne lua in serios slabiciunile si de a le depasi prin valorificarea inteligenta a punctelor forte. In etnologia noastra vom descoperi ca ne-am numit viciile, daruri. Romanii nu au vicii, ci daruri : al betiei, al curviei, al lenei s.a., iar fapte reprobabile, precum bataia, capata sorginte divina – „i-am tras o sfanta bataie”`.

Si tradarii i s-a spus, in  graiului  nostru mai  vechi, HICLENIE”(*, un sinonim neaos pentru masca zeului „IANUS”, dar care in polisemantismul limbii te mai poate duce cu gandul la darul sau arta disimularii, la viclenia ca expresie a inteligentei native.

___  *)Hiclenie este vechi un vechi temen românesc pentru ceea ce azi numim trădare sau chiar înaltă trădare.Intrigile, comploturile, alianţele contra Domnului, ca şi trădarea făţişă la vreme de război cădeau toate sub incidenţa hicleniei..

Granita dintre tradare si eroism este o chestiune de referinte axiologice. Ceea ce inseamna ca tradatorii unora pot fi eroii altora.

Tradarea, fiind o crima de natura politica, la scara istorica tradatorii de ieri sunt printre liderii de azi, iar tradatorii de azi,  pot fi  printre liderii de maine… Dar, aceasta rasturnare de valori nu schimba natura faptei, iar faptuitorul devine,  pentru totdeauna, un om lipsit de libertate. Cand cineva ia decizia sa tradeze, aceea este ultima sa decizie ca om liber. Din acel moment el s-a vandut, mai intai pe sine,  acceptand sa devina un simplu instrument in mana unei tabere adverse patriei si poporului  pe care le – a renegat.

Tradarea, a fost considerata,  chiar de la aparitia, in epoca antica, a polis-urilor grecesti, cea mai grava dintre crimele impotriva cetatii, faptasii fiiind pedepsiti cu moartea si confiscarea averii , iar descendentii si  rudele tradatorilor erau  definitiv  excluse din  viata comunitatii.        (*Hiclenia se pedepsea în general cu moartea, mai rar cu surghiunul, şi întotdeauna cu exproprierea, în ciuda faptului că nici pravilele şi nici obiceiul pământului nu prevedeau că pentru vina cuiva ar răspunde penal membrii familiei vinovatului. Acuzaţia de hiclenie insemna ca o pecete pe toţi membrii masculini ai familiei pentru mai multe generaţii )

Odata cu aparitia tiraniilor, a despotismului medieval sau, a monarhiilor si a dictaturilor din epoca moderna,  tradarea  cetatii/ patriei a fost asimilata lipsei de loialitate fata de capul statului .  Odata cu punerea semnului  de identitate, intre conducator si patrie , incepe si istoria politiei politice de stat, care nu va disparea decat odata cu statalitatea. (*Fara exceptii notabile, toti care  sau pretins  in mod demagogic ca sunt conducatori democrati,   iar lumea nostra e plina de ei,  acestia sunt deja corupti de putere,   se comporta ca niste tutori ai natiunii, vor ca poporul sa defileze, iar ca sa nu aiba dureri de cap cu economia, o pun sub protectorat international.)

Ca instituie juridica a dreptului penal, tradarea deschide  seria infractiunilor din primul capitol al partii speciale din toate codurile penale, fiind definita, in esenta, ca  fapta  de a intra in legatura cu o putere straina, in scopul de a suprima ori stirbi oricare dintre atributele prin care este definit statul in primul articol al Constiutiei, prin actiuni de:

  • provocare de razboi contra tarii sau de inlesnire a ocupatiei militare straine;
  • subminare economica sau politica a statului;
  • aservire fata de o putere straina;
  • ajutare a unei puteri straine pentru desfasurarea unei activitatii dusmanoase impotriva sigurantei statului.

Infractiuni specii ale tradarii : tradarea prin ajutarea inamicului, tradarea prin transmitere de secrete .

Faptuitori ai tradarii nu pot fi decat cetateni romani sau persoane fara cetatenie domiciliate pe teritoriul Romaniei. Daca faptele sunt savarsite de cetateni straini, ele sunt incriminate ca „actiuni dusmanoase contra statului” sau „spionaj”, dupa caz.

In toate variantele infractiunii, pedeapsa este detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

In materia activitatii serviciilor secrete, institutia juridica  a tradarii are drept consecinta determinarea scopului ,  functiilor si clasificarii acestora in servicii de informatii sau de spionaj si servicii de contrainformatii sau de contraspionaj.  Desigur, pot exista si  nuante.

Serviciile de informatii sau de spionaj culeg informatii prin mijloace interzise de lege, in care scop cauta si persoane care pot fi determinate sa tradeze.  Deci statele, au structuri specializare care, prin mijloace clandestine, exploateaza  vulnerabilitatile la tradare si creaza tradatori. Aceasta este ratiunea de a fi a serviciilor de spionaj.

Serviciile de contraspionaj blocheaza accesul la informatiile clasificate ca secrete de stat si depisteaza spionii,  care, cel mai adesea, daca nu s-a ajuns la incalcarea legii, sunt lasati sa creada ca-si indeplinesc misiunile.

Tehnologia spionajului pentru determinarea tradarii este intotdeauna disimulata si subtil exercitata,  astfel incat, pentru oameni de o constructie caracteriala fara principii, convingeri si sentimente solide,   provocarea tradarii   poate fi la fel de tentanta  precum  ispita irezistibila  a pacatului originar.

Desigur ca nu asa se pune problema in cazul profesionistilor din lumea serviciilor secrete. Acestia stiu foarte bine la ce se angajeaza si care  sunt consecintele.

Cand eram pe bancile Colegiului “Samuil Vulcan” din Beius,  am invatat ca stramosii nostri si-au aparat glia cu eroism, n-au râvnit niciodata la ce nu le apartinea, iar de la Burebista la Ceausescu era  doar o evolutie, românii mostenind de la daci si de la romani, cele mai alese virtuti.   Apoi, peste numai cativa ani, intrat in lumea informatiilor secrete, aveam sa constat ca una este mitologia istorica si rolul ei in edificarea unei constiinte nationale si cu totul alta este realitatea unei natiuni romane permanent inselate si  tradate, ramase inafara locului , pe deplin meritat, in concernul popoarelor europene.

Nimanui nu i-a trecut prin cap, fireste, ca ceea ce scriu istoricii, sau macar unii dintre ei, n-ar fi adevarat. Însa socul este coplesitor când afli ca, pe lânga cele invatate de la dascalii pe care i-ai respectat ori venerat, istoria noastra este, în fond,  si un lung sir de tradari, de ajutare a inamicului  pe câmpul de lupta, de alte fapte, care de care mai odioase si mai nerusinate, mai lipsite de onoare si de dragoste de tara,  de tratate si întelegeri încalcate,  nu numai de catre români,  de murdare compromisuri,  dictate doar de dorinta de a obtine ori uzurpa puterea si de a o mentine cu orice pret .

Eroi dintre cei mai merituosi,  domnitori cu dragoste de tara, personaje ilustre implicate în propasirea neamului, merita  respectul si recunostinta noastre, însa imaginea lor nu se poate sa nu fi fost  amestecata  si  într-o fapta necugetata, degradanta, de la regicid la înlaturarea miseleasca a adversarului, chiar daca acesta era sot/sotie, fiu/fiica, tata/mama, ruda ori nu, fara exceptie, mai ales daca le ameninta  puterea. Despre o judecata dreapta , facuta de justitie, a  celor ce amenintau puterea, nici nu poate fi vorba, pana dupa Cuza.

Exista  tentantia sa se exagereze ca nicaieri în lume, în afara de Asia poate, popoarele nu si-au ucis ori alungat cu mai multa pofta conducatorii,  de la Burebista  pâna  la Ceausescu.  De asemenea, ca nicaieri in lume, din nou cu exceptia unor neamuri asiatice, mârsavia nu pare sa fi ajuns în sfere atât de înalte ca în spatiul etnogenezei noastre .

Adevarat este ca  nici Istoria romanilor nu face o exceptie in cadrul istoriei popoarelor de pe întreg pamântul. Orice istorie, a oricarui popor o vom studia, vom afla despre tot felul de nelegiuiri, tradari, sau decadere a moravurilor{:  Babilonul a fost vazut ca tarfa  tarfelor. Imperiul persan a cazut in mana a 30.000 de machedoni datorita tradarilor si venalitatii satrapilor. Egiptul a cunoscut lungi perioade de decadere morala, politica, sociala si economica. Ce sa mai vorbim de Cartagena unde se exterminau copiii pe banda rulanta. Biblia este si ea plina de crime si faradelegi. Roma s-a fondat cu talhari si ucigasi si a pierit lamentabil sub loviturile hoardelor barbare. Istoria Europei medievale, moderne si contemporane este sufocata de crime si de tradari. Statele Unite stau pe un munte de cadavre si pe doua oceane  de imoralitate. La fel si China, Japonia si multe alte neamuri si-au scris istoria cu sange. }

Istoria romanilor nu putea face nici ea exceptie {si ne este darnica cu exemple:

  • hiclenirea si hainirea sfetnicilor, deseori chiar a domnilor;
  • sotii de voievozi, si nu numai, disparute pentru a face loc altora, drept este ca nici ele nu s-au lasat „mai prejos”, (vezi sotiile Movilestilor );
  • surori si frati care se omoara pentru tron/mostenire/avere sau îsi trimit copiii cu buna stiinta la moarte, si nu este vorba de Brâncoveanu aici;
  • uriase sume de bani publici dosite si ramase în buzunare proprii;
  • în lipsa curajului, pârâciuni la toate „portile”.

Fel de fel de „facaturi” pe care istoria nu le mai poate descâlci în vecii vecilor:

  • asasinarea lui Mihai si Tudor,  se pare, caz unic, cu acordul generalilor proprii;
  • pierderea unor teritorii mostenite de la stramosi fara a se trage macar un foc de arma, teritorii locuite de fratii nostri;
  • armistitiul cu sovieticii, urmat de ocuparea militara abuziva, fara razboi, a arealului national;
  • evenimentele din decembrie 1989 …

Dar parca nimic nu doare mai mult decât:

  • tradarea lui Decebal de catre apropiati,
  • razboirea lui Stefan cu Tepes si cu Iancu de Hunedoara, binefacatorii sai,
  • atacarea lui Matei Basarab de catre Vasile Lupu
  • rusinarea Doamnei Movila de catre turci fara ca macar un palos moldovean sa iasa din teaca.
  • Dubla tradare a lui  Cantemir (Dimitrievici l-a vandut pe Brancoveanu turcilor; are chipul pe bacnota de 1oo de ruble transnistrene)
  • permanenta gâlceava a celor din fruntea treburilor tarii.

Lista  aceasta ar putea continua… }

Cand privim in oglinda istoriei, nu putem , asemenea carturarilor poporanisti, nu putem sa nu ne  întorcem cu fata spre taranul nostru de pretutindeni si dintotdeauna, indiferent de natie si religie, pentru a-i aduce, cu evlavie, un prinos de recunostinta fiindca, nestiut de nimeni, a zidit cu plugul si cu turma, singurele arme cu care se cuceresc si stapânesc teritorii,  un neam si o tara în pamantul careia sa ne gasim vesnica odihna .

Problemele noastre actuale si grave sunt ca, astazi, nu mai avem tarani, ca scoala a a devenit un poligon de exersare a tirului razboiului informational asupra traditiilor si elementelor fundamentale ale identitatii nationale, ca am devenit o societate care consuma fara sa produca, ceea ce antreneaza o circulatie monetara anormala, de natura a stirbi ori suprima suveranitatea deciziilor politice si a pune tara sub protectorat international. Intre  asemenea consecinte  si ceea ce legea defineste a fi legatura de la  cauza la efect in cazul tradarii,  exceptia  , daca ar exista, nu ar face decat  sa intareasca regula.

Oricine s-ar întreba de ce manualele, cursurile şi chiar lucrările academice ocolesc cele mai multe dintre asemenea evenimente, omiţând prezentarea completă, corectă, clară, categorică a greşelilor, a gafelor, a păcatelor noastre ?

Din cât se cunoaşte, a omite e sinonim cu a minţi şi nimeni nu poate folosi, fără  grave consecinţe în timp, minciuna în educaţie. Oricine percepe aici un semn al neputinţei de a recunoaşte bărbăteşte nişte păcate, de care, mai devreme sau mai târziu, fiecare cetăţean se va lovi, căci lipsa unei judecăţi drepte şi cinstite cu noi înşine ne-a afectat şi ne afectează asemenea unui blestem.

Nici un observator atent nu poate să nu ajungă la concluzia că istoria noastră a constituit principalul cap de pod în îngenuncherea românilor, un popor nesupus, mereu cârtitor, călăuzindu-se mai mult după propriul interes decât după lege şi ordine, tradiţionalist şi conservator, greu de educat şi de instruit, dar cu atât mai uşor de manipulat din cauza rămăşiţelor mentale gentilice. Cu toate că  a avut vecini mai mult ori mai puţin ostili, răul ni l-am făcut  şi ni-l facem, mai întotdeauna, singuri, caci: “ Toporul fara coada , nu doboara padurea !”

De vulnerabilitatile de caracter au profitat cu vârf şi îndesat imperiile din jur, mai cu seamă noua putere născută la Răsărit după  1917, de astă dată în mod grosier, de-a dreptul frustrant, prin adevăraţi „cai troieni” năimiţi de bolşevici (unii spun cu argintii din Tezaur !). Sunt mulţi  si unii  încă activi, prin numeroasele lor progenituri, ajunse sftetnici de taina, cu chip de lilieci, prin cotloanele  puterii de la Bucuresti. Nu merita sa le fie numele luat in seama !

Momentul 1918 reprezinta prima mare ( dar nu completa ! ) victorie a romanilor impotriva tradarii intereselor nationale.  Cel mai puternic şi sănătos curent al vremii de până la 1918,  conform căruia puterea poate fi generată  doar de unire, temeiul înfăptuirii singurei patrii pe care au avut-o vreodată Românii (1918 – 1940) a biruit impotriva tuturor celor a caror principala grijă, singura teamă „de la origini până în prezent” ale imperiului de la est, ale celui otoman, ale celui habsburgic şi ale altora au fost ca nu cumva românii să aibă o patrie unică, adevărată şi puternică unde să trăiască  pentru vecie „într-un cuget şi o simţire”.

După mulţi, chiar dintre compatrioţi, nici nu am fi meritat-o, nefiind încă  maturizată conştiinţa unităţii de neam şi de ţară.

Am intrat intr-un nou mileniu. Si acesta ne găseşte din nou dezbinaţi, dezarticulaţi, pe acelaşi drum al transformărilor şi al „tranziţiei”, fără un proiect strategic national de toti asumat.

Toate acestea , pentru ca romanii, ca şi strămoşii lor de altfel, sunt percepuţi de alţii ca o ameninţare.

Romanii nu pot fi supusi,  decat dezbinati, iar arma eficienta a dezbinarii este tradarea !

Cultivarea cultului tradarii  este dovedita, cel putin in realitatea  ultimilor 20 de ani,  prin prezentarea si impunerea in perceptia opiniei publice,    ca exemple civice de urmat (“trend-setter”-i), tocmai de  catre “prietenii Romaniei”, doar a celor care au excelat in tradarea valorilor romanismului, in tradarea patriotismului de buna factura, adepti  ai colaborationismului cu adversarii fiintei noastre   nationale.

In schimb, oameni de bun simt, adevarati iubitori de glie si neam au fost  si sunt proiectati pe veci la stalpul infamiei.

Recent ne-a venit  o noua dovada a faptului ca suntem o natie cu tradatori cu staif. Generalul Stanculescu si-a deschis gura, incetand sa mai ramana filozof, si a confirmat actul tradarii lui Ceausescu, adica a aceluia care l-a  creditat pentru calitatea de  aparator “manu militari ” al  Romaniei.

El , in loc sa ne apere    tara, caci aceasta era misiunea  sa,  a intrat in legatura cu reprezentantii unor puteri straine, a conlucrat cu agenti ai serviciile de informatii straine, in asa zisa defavoare a lui Ceausescu, dar se vede treaba dupa 20 de ani, ca toti tradatorii  au actionat de fapt impotriva Romaniei , care a fost vanduta apoi la kilogram  pe un leu.

Sa avem macar satisfactia ca azi, cel putin teritorial, Romania exista intre frontierele dinainte de `89 si asta pentru ca, iata nu  o  zice tradatorul de Pacepa, ci , Stanculescu, la pachet cu “eliberarea din tirania lui Ceausescu” era vizata si ”eliberarea de sub tirania romanilor” a anumitor teritorii, ce urma apoi intr-o prima faza sa fie internationalizate (pe model Kosovo) si apoi “reinglobate in diverse spatii cu traditie istorica…”

Afacerea Pacepa

Tradarea lui Ion Mihai Pacepa  ocupa cu intermitente, intotdeauna calculate,   pagini  ale spatiului  mediatic romanesc din ultimele doua decenii.  Etichetele cele mai frecvente: “tradator”, “defector” sau “erou”  i-au fost atribuite  functie de contextul in care i s-au judecat faptele, ori de partea baricadei  ideologice  in care s-au aflat comentatorii.

Tradarea implica “defectiunea”, deci nu suntem in prezenta a doua notiuni distincte. “Defectorul” ( dezertorul ) este un termen de jargon profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de tradatori,  a lui Harry Rositze, intitulata    “C.I.A. 25 ans au sein de l`Agence d`espionage”, aparuta in 1978.  Autorul a radiografiat marile cazuri de tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei,  incepand cu anii`50 din epoca  razboiului rece.  Pentru a nu se complica in itele si asa incurcate ale aspectelor politico-diplomatice ridicate de fiecare caz de tradare, anchetatorii americani,  care se ocupau cu “descarcarea de informatii” a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate  ori armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia,  i-au numit pe cei care savarseau oripilanta crima a tradarii  , dintotdeauna pedepsita cu moartea, “defectori”.

In opinia noastra,  denumirea nu a fost, insa, “la inspiratie”, ci rezultatul unor rationamente.   Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere  doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului,  are semnificatii multiple si de adancime :

  • un agent   care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur, admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au cunoscut  si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila   tradarea ;
  • un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului de securitatea al partii adverse;
  • un agent cu defecte,  tare caracteriale ori vicii, pe seama  carora a fost racolat , pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se impune prudenta si un regim special;
  • un agent care , aparent s-a predat si reuseste sa castige incredere, pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii care l-a adoptat.

Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A., din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare a presupusilor agenti ai serviciilor estice,  trimisi inspre Agentie ca defectori. Nu se poate spune ca Angleton, primul spion  american ( cu acoperire diplomatica la Roma ) care a recrutat ca agent  un viitor Papa,  pe cardinalul Montini,  dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in  Cetatea Sfantului Scaun,  nu ar fi avut temei sa nu  vada in fiecare “defector” un agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector se ocupa o echipa complexa, care ramanea   blocata timp indelungat. Cum numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel, contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar spionajul sovietic aveau cale libera pe autostrazile informatiilor delicate  ale natiunii americane.

Clasificarea defectorilor : dezertori la inamic, fugari din tara, pe loc ( in obiectiv – Mircea Raceanu ) , iar dupa motive – voluntari, cointeresati, santajati.

In ceea ce priveste, “tradarea” si  “eroismul”, etichetele sunt relative si rationamentele mai practice si ceva mai simple. Este vorba despre fatetele aceleiasi monede, dar a carei valoare este data de sistemul referintelor axiologice ale utilizatorului. In spionaj si contraspionaj, eroii unei parti  sunt tradatorii celeilalte parti si viceversa. Astfel, Nathaniel Halle, primul spion erou al Razboiului de independenta, in urma caruia aveau sa fie proclamate Statele Unite ale Americii , a fost condamnat la moarte de englezi pentru tradare. In cealalta parte, americanii i-au ridicat statuie si i-au pus efigia pe marcile postale.  Pacepa nu face parte din aceasta categorie de  tradatori si spioni .

Tradarea se judeca  moral, ideologic si juridic. Referintele axiologice dominante sunt cele  de natura ideologic-politica, in a caror lumina tradatorii de astazi pot deveni liderii de maine. La fel stau lucrurile si in privinta crimelor politice, tradarea fiind prima si cea mai grava dintre acestea. Infractorii politici ai regimului inlaturat de la putere, devin liderii noului regim si primesc recunoasterea meritelor lor in lupta impotriva oranduirii inlaturate. Pacepa nu face parte nici din aceasta categorie de tradatori conspiratori.

De la cele spuse, fac exceptie mercenarii  si tradatorii din vocatie, in a caror vene,  in loc de sange,  curge serul conspiratiei permanente si impotriva tuturor. Asemenea aventurieri fara de neam si tara sunt numerosi, iar infatisarea si vorbelor lor sunt amarnic de inselatoare. Este categoria pentru care Pacepa, probabil ca  avea minimul punctelor necesare calificarii, dar nu face parte nici din clubul rau famat al mercenarilor  fara patrie , intotdeauna la dispozitia  oricaror servicii de spionaj , pentru a le servi, dar si trada, in egala masura.

Moral, tradarea se judeca   prin   prisma relatiei antagonice  dintre “bine”  si  “rau”, precumpanind cauzele care determina tradarea. Etic, tradarea este o anatema irevocabila.

Cauzele pentru care Pacepa a tradat,  parasindu-si intempestiv  patria, pe care a jurat sa o apere chiar cu pretul vietii, pentru a se preda unei puteri straine, dintr-o alianta politico-militara  declarata inamica  Romaniei si impotriva careia a luptat cu convingere – dovada fiind gradele militare, functiile si onorurile,   pe care le-a dobandit ca adjunct al sefului spionajului ,  cu rang de secretar de stat in Ministerul de Interne, nu au avut nimic in comun cu vreo atitudine antisistem sau vreo disidenta fata de partidul comunist , ori  impotrivire la ordinele conducatorului acestuia. Dimpotriva, Pacepa a fost un important stalp al cultului personalitatii lui Nicolae si Elena Ceausescu, a caror opera politica si stiintifica  a raspandit-o cu ardoare in intreaga lume, colectionandu-le, ca pentru sine, inalte titluri si onoruri academice.

Daca actul tradarii generalului Pacepa nu putea sa aiba o motivatie in convingerile sale morale  ori ideologice, atunci de ce a facut pasul ?

Circumstantele  deciziei  lui Pacepa de a mai trada, inca odata,  Romania aveau antecedente in timp. Daca la inceputul anilor `50, cand Pacepa a fost incadrat in Securitatea Statului Roman , din inalt “ucaz”,   Romania  s-a aflat  sub “cisma sovietica” si altfel nu se putea, ulterior,  cand a inceput desovietivizarea, Pacepa, ca si seful sau Nicolae Doicaru, reprezentau “importanti factori de risc pentru securitatea statului roman”.

De altfel, acesta a fost motivul real pentru care, in martie 1978, Ceausescu l-a  destituit  pe Doicaru  din fruntea spionajului, retrogradandu-l ca  ministru al turismului.

Sa ne reamintim ca in acelasi an a fost eliberat din functia de Comandant al Armatei I-a Sud, si trecut in rezerva, pentru a fi numit ca adjunct al ministrului constructiilor industriale, generalul Nicolae Militaru. Un alt general, (    V. I .  ) a fost scos din  structurile operative ale Armatei si numit la conducerea Centralei “Canalul Dunare-Marea Neagra”.

Faptul de a nu fi numit in locul sefului sau, pentru care Pacepa credea ca nu are contracandidat, a fost perceput de acesta ca un semn  rau prevestitor. A fost printre rarele sale rationamente corecte, deoarece in  momente de criza se pierdea si nu facea deloc dovada fermitatii si stapanirii de sine, care ar fi trebuit sa emane din partea  unui profesionst onest.

Sef al spionajului a fost numit, generalul-locotenent (doua stele) Alexandru Danescu,  la acel moment adjunct al ministrului de interne pentru pompieri, penitenciare , servicii administrative si inzestrare.

Dedicat preocuparilor sale anterioare, generalul Alexandru Danescu si-a inceput activitatea la conducerea spionajului prin a verifica  situatiile financiare, legalitatea deconturilor in valuta,   care anterior chiar daca le intuise vulnerabile, nu a avut la indemana  si toate elementele de control .

Nu a fost nevoie decat inceperea verificarilor,  fiindca imediat adevarul a fost scos la iveala : un mecanism rapace al coruptiei,  patronat de Pacepa , inainte si de Doicaru, functiona sub acoperirea afacerilor de spionaj, cu precadere in zona Levantului, cu  complicitati arabe, israeliene si ramificatiile lor in alte zone geografice,  cum ar fi continentele australe, dar si Europa . Doicaru si Pacepa au adus  prejudicii Romaniei prin proasta fundamentare cu informatii a unor mari proiecte de cooperare economica internationala, in care partenerii erau lipsiti de orice intentie de seriozitate, fara bonitate, sau erau integrati unor retele criminale specializate in escrocherii intrenationale.      Asa de exemplu, s-au exportat  mii de tractoare in Africa,  in barter cu bumbac, lemn de esenta rara, paduri de arbori de cauciuc, minereuri s.a . Tractoarele au fost depozitate in conditii precare de  paza, fiind furate intregi , ori demontate.  Bumbacul a  disparut din plantatii inainte de a fi receptionat, parcelele din  paduri, alese pentru exploatare,  au fost literalmente “rase”, arborii de cauciuc secatuiti. (Asta  se intampla cand  Vestul era interesat in independenta economica a Romaniei, fata de Moscova si i-a finantat dezvoltarea.)                                                                                       Acoperirea unor asemenea “tepe”, trase  cu complicitatea si prostia ”consilierilor speciali” Doicaru    si Pacepa,  presupunea o “omerta” la nivel guvernamental, pe care cei in cauza au avut grija si priceperea sa o intretina, oricat ar fi costat. Oricum, nu plateau din buzunarul lor.  Nu plateau nici agenti straini, ci ofereau “mici sau mai mari atentii unor tovarasi din conducerea superioara care dovedeau intelegere, deschidere si receptivitate pentru nevoile muncii speciale, care servea partidului in grija sa nemarginita pentru prosperitatea poporului. “ O logica de beton. Armat. Ca si mintile din care a emanat.

Dar Pacepa capatase si gusturi de lux. Fie ca i-au fost stimulate de serviciile pretinse de “prietenii” sus-pusi, fie ca se inspira din frecvenele sale calatorii in strainatate. Agoniseala pentru altii a fost si prilej de acoperire si satisfacere a propriei avaritii.

Fraudele comise prin dispozitii abuzive in administrarea si gestionarea resurselor valutare, avand ca destinatie apararea securitatii nationale,  au inceput sa iasa la iveala. Cei care trebuiau sa semneze deconturile prinsesera teama de controlul generalului Alexandru Danescu. Mai mult, lucrurile ajunsesera si la  cuunostinta lui Ceausescu, care a dat  rezolutie de cercetare.

In mai putin de trei luni de la preluarea conducerii Directiei Generale de Informatii Externe, generalul Alexandru Danescu apucase zdravan  de odgoanele din plasa coruptiei,   iar Pacepa, in perspectiva   unei anchete,  care sa se finalizeze prin deferirea sa justitiei militare,  urma sa fie destituit.

In  momentul in care a aflat concluziile si propunerile de finalizare a cercetarii, Pacepa si-a aranjat, cu sprijinul unui prim viceprim ministru al guvernului, care – i era indatorat, o chemare de urgenta in R.F. Germania din partea concernului Fokker, ca persoana  unica agreata pentru tratativele in vederea achizitionarii licentei unui avion  scurt si mediu curier, ce urma a fi produs in Romania

Esecul personal in aceaste negocieri , pentru a caror succes se angajase in fata lui Ceausescu a fost inca o cauza determinanta a dezertarii si tradarii. El s-a combinat in afacerea  Fokker cu un prieten, escrocul international,  Rolf  Spitra,  despre care voi mai aminti in cele ce urmeaza.

Din R.F. Germania, dar si din Viena, Pacepa a dat mai multe telefoane pentru a se interesa daca raportul generalului Danescu catre Ceausescu a  fost trimis si cu ce rezolutie s-a intors. La ultimul apel ,  a primit vestea proasta : “A venit aprobat ”. A inchis telefonul fara sa mai spuna ceva.    In aceasta situatie, apeleaza la prietenul  si  “agentul “ sau Rolf Spitra, pe care il stia ca este agentul Serviciului de Informatii al Comandamentului Trupelor Americane stationate in R.F.Germania, cu solicitarea de a-i  facilita predarea.  Spitra l-a condus la baza militara unde se afla acest comandament.     Ajuns in baza americana,  unde nimeni nu-l cunostea si nici chiar cuvantul lui Spitra , care l-a introdus in baza, nu a contat, Pacepa a spus ca este cunoscut de catre atasatul militar al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti.  Acesta a fost chemat sa-l identifice, apoi l-a insotit in avionul care l-a trasportat la Aeroportul Bazei Militare Andrews din proximitatea Washingtonului.

Maniera in care a procedat Pacepa nu era cea pe care ar fi urmat-o un agent  al C.I.A. si nici macar a unui cunoscator al modului de lucru al Agentiei. Cand un agent se afla intr-o situatie limita  si trebuie sa paraseasca urgent tara in care se afla, are intotdeauna pregatit un  plan special , un sistem de legatura si este “extras”, nu lasat sa se descurce si sa se predea unui serviciu concurent, fiindca intre C.I.A. si agentiile de informatii militare exista o adevarata rivalitate.

K.G.B-ul al carui om Pacepa era , posibil chiar inainte de a fi recrutat in Securitate,  l-a “extras” din Romania in S.U.A.,  din cel putin doua motive : avea nevoie de el in Vest,  iar la Moscova nu  nu era posibil si  nici nu le era util. Puteau sa-l faca disparut , pur si simplu, dar nu obtineau nici-un beneficiu. La acel moment, cei carora  le-a folosit , in mod real , si au tras un maxim profit din  lovitura primita de Romania, ca urmare a tradarii lui Pacepa,  au fost inamicii rosii ai lui Ceausescu si nu americanii, chiar daca   si acestora le-a venit foarte bine  sa descarce de informatii un cunoscator a multora dintre vulnerabilitatile si predispozitiile  inaltei nomenclaturi de la Bucuresti si nu numai.

Faptul de a nu fi primit cetatenia americana decat dupa zece ani, arata ca “defectorul” Pacepa a fost tratat cu precautia necesara  tinerii cat mai departe a  unui cal troian.

Faptele care sustin ca Pacepa a lucrat pentru K.G.B. sunt suficiente si solide. Mai mult, desi au fost facute publice, nu au fost contrazise , nici macar cu contraargumente analitice, in lipsa altor fapte, care sa probeze contrariul.

Chiar din momentul preluarii primului sau post in Directia de Contrasabotaj, Pacepa  a intrat in atentia si grija sefului grupului consilierilor sovietici, pe a carui filiera venisera si recomandarile sau ordinul   de incadrare.

(1)      Dupa cum avea sa ne relateze generalul Aron Bordea, care la inceputul anilor `50 era seful Securitatii Raionului Titu, locotententul major Pacepa  era     atasat  cauzei Uniunii Sovietice, considerand  o tradare a acesteia,  faptul ca Gheorghe Gheorghiu Dej daduse ordin  sa se ascunda de rusi existenta unor zacaminte de petrol in  Campia Munteniei, punand sa se sadeasca lastari de salcami care sa acopere marcajele locurilor unde  se efecuasera prospectiunile, iar hartile si documentatiile geologice sa fie pastrate la Ministerul de Interne, de catre  Securitate. Cum Pacepa primise in raspundere tocmai contrasabotajul in sectoarele de extractie si petrochimie, a ajuns in posesia secretului si a dovezilor ca “tovarasii sovietici sunt mintiti si inselati prin ascunderea zacamintelor”,  asa ca a procedat potrivit propriei constiinte . Urmarea  a fost aceea ca seful consilierilor sovietici , generalul Saharovski,  a dat buzna in cabinetului ministrului de interne, Alexandru Draghici, amenintandu-l ca-l  impusca, daca nu pune la dispozitie informatiile privind amplasamentele zacamintelor , pentru ca “Sovrompetrol” sa treaca la  exploatarea lor. Ministrul Draghici l-a chemat la ordine pe seful Raionului de  securitate Titu, cerandu-i sa afle tradatorul. A primit raspunsul in aceiasi zi : locotenentul major Pacepa era unicul pastrator al documentatiei. Ministrul a luat act si a cerut tacere, deoarece nu se putea impotrivi sefului consilierilor rusi. Dar Pacepa a fost promovat  la serviciile externe ale securitatii, unde isi va desavarsi ascensiunea , in pofida unor evenimente profesionale negative  in care rolurile sale au ramas, pana astazi, in “noaptea si negurile” spionajului .

(2) Sovieticii au avut grija sa ajunga la Nicolae Ceuausescu informatia ca americanii au un agent important, la varf, in apropierea sa. Ofiterul din garda personala, A.D. a fost de fata cand Ceausescu i-a spus lui Pacepa : “Pacepa, vezi ca rusii mi-au spus ca aici la noi, la nivel inalt, in cercul nostru este cineva care ne tradeaza americanilor . Ai grija si ocupa-te personal de aceasta problema. “ . “ Am inteles, asa voi face tovarase comandant suprem !’’, a fost raspunsul lui Pacepa. Peste o saptamana, Pacepa a disparut, iar trei zile dupa aceea  Ceauausescu nu a mai putut scoate un cuvant de suparare.

Comentariu : Mesajul transmis lui Ceausescu a fost raspunsul Moscovei la situatia disperata in care se afla agentul sau Pacepa. El trebuia sa se predea americanilor , iar Ceausescu sa creada ca Pacepa era  importantul agent in legatura cu care rusii il  avertizasera.

(3) Anterior, cu ani buni iniante, superiorul   sau direct, generalul Nicolae Doicaru a fost informat , atat de rezidenta spionajului militar in R.F.G. , cat si de catre contraspionaj , ca  Pacepa fusese recrutat de sovietici si infiltrat in  agentura serviciul de contraspionaj vest-german . Reinhard Ghehlen ar fi incercat sa-l paseze americanilor. Stia el de ce !  Apoi, trei linii informative, aparent independente, induc ideea  colaborarii lui Pacepa cu C.I.A.  Cine si de ce avea nevoie de aceasta diversiune, decat cineva care miza pe dezactivarea unui agent al rusilor. Acesta poate fi si motivul pentru care  Doicaru ignora semnalarile. Mai mult isi informeaza colaboratorul ! (*Comentariu Ghehlen: Ghehlen era seful B.N.D-ului – Serviciul de Informatii al R.F.Germania, dar fusese unul dintre cei mai buni sefi din spionajul militar al lui Hitler. A condus Servicul de Informatii al Grupului de Armate Est, fiind cel mai bun specialist in problemele U.R.S.S. si ale tarilor  satelite. Dupa  razboi, americanii l-au folosit vreo patru- cinci ani, dupa care a fost numit  seful spionajului vest-german, ramanand in functie pana in 1968.  Un om care a fost un stalp al puterii lui Hitler, a fost foarte bun pentru americani… Apropo de oceanele de imoralitate pe care sta America . )

Doicaru si Pacepa aveau in comun foarte multe.  Asa de exemplu, la ordinul lui Ceausescu , urmare a solicitarii lui Tito,  ei  au organizat asasinarea a doi disidenti sarbi , a caror cadavre au fost livrate Belgradului.

Doicaru   si Pacepa s-au folosit de informatiile privind presupusa colaborare a lui Pacepa cu C.I.A,  pentru a demonstra usurinta cu care contraspionajul poate fi  intoxicat cu informatii false, declansand o rafuiala  soldata cu numirea la conducerea contraspionajului a unui general loial lor.     Ulterior, Pacepa va proceda la intoxicarea contraspionajului, punandu-l pe piste false circa 5 ani  ( 1973-1978), pentru a-l deturna de la programul de dezactivare a agentilor reali ai K.G.B-ului in Romania.

(4) Pacepa a fost incadrat in securitate  la recomnadarea  unor prieteni din K.G.B. ai tatalui, care apartineau filierei sovieto-evreisti cominterniste, care   facea   jocurile in Romania, la inceptul anilor 1950. In  pofida faptului ca nu indeplinea criteriile “de dosar”.   Tatal sau fusese exclus din partid, tanarul Pacepa cochetase cu Y.M.C.A. , frecventase medii ale unor reprezentante diplomatice occidentale, avea educatie tipic mic burgheza s.a. Dar daca rusii l-au recomandat,  atunci pesemne ca toate acele  lucruri   nepermise unui viitor membru al securitatii le-a facut ca  agent al lor. Generalul Saharovski, seful consilierilor sovietici se referea la Pacepa, ori de cate ori se ivea prilejul, ca la un model de urmat.

Se incearca o paralela intre Pacepa si colonelul polonez Ryszard Kuklinski. Colaborarea acestuia din urma cu serviciile speciale americane nu a constat în vorbe goale:

  • Colonelul polonez a furnizat în cei zece ani de „acţiune” circa 42.000 de pagini cu informaţii militare, majoritatea aparţinând Tratatului de la Varovia, scrise în limba rusă. Documentele tranferate CIA-ului conţineau date despre consfătuirile secrete ale Tratatului, deciziile organizaţiei, funcţionarea şi dislocarea trupelor sovietice, sistemele de armament de înaltă tehnologie ale URSS, planuri cincinale strategice ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia etc.
  • La 13 aprilie 1980, Ryszard Kuklinski a predat americanilor un document

privind organizarea trupelor Tratatului de la Varşovia în cazul unui război cu statele occidentale.

  • La 4 decembrie acelaşi an, colonelul Kuklinski a prezentat CIA-ului planul de

invadare a Poloniei de către trupele sovietice în vederea înăbuşirii mişcării Solidaritatea. Informaţiile sale au fost confirmate de observaţiile sateliţilor militari americani, care au înregistrat mişcări de trupe spre Polonia.

 

 

Cum URSS-ul avea propria reţea de spionaj în Statele Unite, până la urmă s-a aflat că la Varşovia exista o „cârtiţă”. Statul Major General al armatei poloneze a început o anchetă, iar cercul suspecţilor se apropia tot mai mult de Kuklinski. Aflat în pericol să fie deconspirat, colonelul R. Kuklinski i-a anunţat pe americani la sfârşitul lunii octombrie 1981, cerând să fie „extras”. A ţinut neapărat să fie evacuat împreună cu soţia şi cei doi copii, îngreunând operaţiunea CIA-ului, care nu era dispus să rişte transferul familiei sale într-o ţară necomunistă. În cele din urmă, americanii au acceptat condiţiile , evacuând familia Kuklinski.

 

Cazul colonelului Ryszard Kuklinski a fost comparat de unii cercetători şi publicişti cu „dezertarea” generalului Ion Mihai Pacepa, în 1978. Pacepa însuşi se compară în ultimii ani cu militarul polonez, mai ales după reabilitarea acestuia de către guvernul de la Varşovia.

Ryszard Kuklinski a trădat Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi nu Polonia, iar gestul său a fost o formă de protest daţă de ocupaţia sovietică.

În cazul Pacepa această ipoteză poate fi exclusă, întrucât la data dezertării – 1978 -, România avea o bună imagine în ţările democratice, fiind considerată o „minune a Estului” ,  prin politica  faţă de URSS adoptată de către Nicolae Ceauşescu.

Tocmai din această cauză, unii istorici şi ofiţeri ai serviciilor secrete consideră suspectă „fuga” lui Pacepa, mai ales că el se afla în relaţii destul de apropiate cu familia Ceauşescu. Nu sunt putini cei care văd  „mâna” KGB-ului în această „afacere”, conisderându-l pe generalul dezertor agent sovietic, trimis în Occident să-l compromită pe Nicolae Ceauşescu, care stătea în „coasta” Moscovei.

Aşadar, în vreme ce Kuklinski a furnizat timp de zece ani documente deosebit de importante ale Tratatului de la Varşovia, majoritatea în limba rusă, Pacepa nu a riscat nimic. A dezertat si tradat când a simţit că era în „cădere liberă”,   apoi , i  s-a construit un soclu, de la ale carui dimensiuni sa para invaluit in aura eroismului .

 

Este  oricui evident :  Ryszard Kuklinski a contribuit la influentarea fundamentala a raportului de forte dintre O.T.V si N.A.T.O., lispind O.T.V. de avantajul surprizei strategice militare.

In schimb, Pacepa, judecat dupa alegatiile din “Orizonturi rosii”, ar fi putut sa satisfaca apetenta de cancanuri si barfe politice a unora dintre locatarii Casei Albe.  De altfel, el  nici nu a avut acces la informatiile care priveau spatiul S.U.A.

 

 

Aurel I. Rogojan

IDENTITATI STRICT SECRETE

PE URMELE LUI PACEPA

Dialog cu un om care nu exista

Istoria serviciilor secrete de pretutindeni abunda de exemple privind punerea in executare a sentintelor de condamnare la moarte pronuntate de justitie impotriva tradatorilor refugiati  pe teritoriul altor state si sub a caror protectie se aflau. Exista, de asemenea, o bogata cazuistica in care tradatorii au fost fost rapiti si adusi, in colete diplomatice sau in alte modalitati, in tarile pe care le-au tradat, date fiind, pe de o parte, exigentele infaptuirii justitiei iar, pe de alta parte, interesele serviciiilor de securitate de a clarifica, pana in cele mai mici detalii, circumstantele si consecintele actelor de tradare, precum si pentru a fi de luare aminte celor care ar fi avut  intentii  sa se puna in slujba unor puteri straine.

Putem vorbi chiar si de un top al serviciilor secrete care si-au facut o regula din prinderea si pedepsirea tradatorilor fugari, denumiti, cu totul impropriu, “defectori”. Asa de exemplu, serviciile speciale israeliene nu concept sa inchida vreun caz de spionaj-tradare fara aducerea in Israel a tradatorului fugar. La fel si in ceea ce priveste recuperarea agentilor proprii condamnati de statele impotriva carora au actionat. Nu conteaza care sunt aceste state. Maiestria cu care au fost concepute operatiunile de inselare a vigilentei protectorilor tradatorilor si ingeniozitatea solutiilor de aducere a vinovatilor in Israel au devenit “suport de curs” in marile scoli de spionaj si contraspionaj ale lumii. Desigur, cu mult inaintea aparitiei serviciilor israeliene, Ohrana, Ceka, NKVD-ul, K.G.B-ul in Rusia, TEWU in China, au excelat si ele in asemenea operatiuni.

Romania   are , la randul ei,  o lunga   si nefericita experienta a tradarilor de tara , din care, din pacate, nu s-au desprins inca suficiente concluzii si invataminte pentru prezent si viitorime.

In Centrala Serviciului Extern al Securitatii a existat un Grup Operativ Special de Actiune Acoperita Externa , care avea misiunea pregatirii punerii in aplicare a sentintelor  definitive de condamnare la moarte , pronuntate de justitie.

Ofiterii care au facut parte din acest grup au identitatile strict secrete. Ei sunt “oameni care nu exista”… Prilejul de a avea astfel de interlocutori este cu totul exceptional. In cele ce urmeaza, vom prezenta dialogurile avute cu “un om care nu exista”.  Asemenea tuturor cazurilor de “oameni care nu exista” si interlocutorul nostru a a fost acoperit cu mai multe nume de cod, dintre care a ales,  pentru  a se prezenta cititorilor, pe cel mai preferat : “Tiberiu Cenadeanu “

A.R.:   – Domnule Tiberiu Cenadeanu, in a doua jumatate  a anilor `8o  stiu ca v-ati ocupat incidental si de o reevaluare a situatiei tradatorilor Romaniei aflati sub protectia puterilor straine pentru a caror arginti si-au incalcat juramantul de credinta . Ati inaintat atunci sefului Departamentului Securitatii Statului si un “album“ cu cei in cauzaMai retineti   care era numarul lor si in ce interval de timp savarsisera actele de tradare ?

T.C. : – Da… Erau cateva zeci de tradatori, din randul fostilor cetateni romani care, aflandu-se in interes de stat in alte tari, “au trecut de partea inamicului” . Lumea era atunci divizata in doua sisteme politice si doua aliante militare , situate pe pozitii ireconciliabile, fiecare dintre parti calificand astfel asemenea fapte. Perioada avuta in vedere incepea in anii`50 si se incheia cu cel mai recent caz de tradare

A.R. : – Din ce categorii de ocupatii proveneau tradatorii ?

T.C.:  – Aveam o ierarhie a prioritatilor de care ne ocupam cu precadere. Personalitati publice importante din domenii strategice, fosti conducatori de institutii, cercetatori, inalti ofiteri din armata, asa zisi detasati in ministerele si sectoarele economice in legatura cu apararea, care au fost racolati de servicii de spionaj pentru a intra in posesia secretelor detinute. Ponderea nu era reprezentata, asa cum s-a incercat a se acredita, de fosti ofiteri  din Serviciul Extern al Securitatii. Aceasta categorie nu detinea cele mari secrete , din care puterile straine sa obtina avantaje strategice, economice ori tehnico-stiintifice. Consecintele tradarii lor se limitau, cel mai adesea, la operatiunile in care erau introdusi si un eventual impact politic,  cum a fost cazul lui Pacepa.

A.R. : – –   Dosarul operatiunii de urmarire a tradatorilor fugari pe care l-ati prezentat era actualizat si sistematizat, cu memorandumuri cronologice cat mai exacte cu putinta, ceea ce demonstra ca situatia lor era relativ binecunoscuta. In pofida acestei realitati, din cate imi aduc aminte, nu retin sa se fi pus in executare nici-o sentinta de condamnare de la moarte si nici nu a fost adus in tara vreun tradator.

T.C.:-   Ati retinut corect.

A.R.:- Atunci cum trebuie inteles acel impresionant efort informativ ( si nu numai !) de a-i urmari, in conditii uneori foarte grele si riscante, fara a face ceea ce alte servicii nu ar fi ezitat ?

T.C.:-  Nu-i urmaream pentru punerea in aplicare a sentintelor ori pentru a-i rapi si aduce clandestin in tara. Obiectivul imediat vizat era protectia personalului misiunilor permamente ori a delegatiilor Romaniei in strainatate impotriva eventualelor incercari de a actiona impotriva lor. In situatii speciale determinate, respectiv vizite de nivel inalt ale oficialilor romani – seful statului sau primul ministru- se colabora cu autoritatile tarilor respective. Noi le ceream nominal ca cei in cauza sa fie “asigurati” pe timpul prezentei delegatiei oficiale, iar sefii politiei ori ai serviciilor de securitate ne garantau ca nu vor ajunge nici macar in preajma spatiilor securizate.

A.R.: – Exista, totusi, afirmatii privind atentate, angajari de mercenari ai mortii, rapiri… Cazul fostului capitan Serban, in Elvetia, membri ai emigratiei romane anticomuniste…

T.C.: – Dumneavoastra cam stiti cum au stat lucrurile… sau cele mai multe dintre ele…

A.R.:-  Principial, da. Dar de la principii la practica , mai pot interveni si necunoscute. Realitatile din New Jersey sau New South Wales raportate nivelelor ierarhice superioare, treceau prin mai multe filtre de gandire, fiecare incercand, inainte de a raporta, sa intuiasca de ce i se cere sa raporteze, ce stie “seful mare”, de intreaba chiar de acea chestiune . Mentalitatea aceasta tine de natura umana, este in “firea lucrurilor”, asa ca o marja a distorsiunii realitatilor trebuie prezumata.

T.C.:Au fost doua maniere de abordarea a operatiunii de control asupra tradatorilor fugari.  Prima: pana la tradarea lui Pacepa, cel care a si coordonat operatiunea pana in monmentul in care a dezertat si si-a vandut tara si onoarea.  A doua:   dupa evaluarea tradarii lui Pacepa si, mai nuantat, cand Tudor Postelnicu l-a determinat pe generalul Plesita, iar acesta a incercat – cu consecinte nefericite pentru el, in primul rand, sa “dinamizeze” monitorizarea statica si sa dea unele semnale, cum ca “mana lunga a revolutiei i-ar ajunge pe tradatori oriunde s-ar alfa ei”. Asa cum pe Trotki l-a ajuns in Mexic. Plesita nu s-a gandit la modul serios sa faca asa ceva, dar in 1988 se inregistrasera, statistic, cele mai multe dezertari si tradar din radul ofiterilor aflati in m isiuni externe, in numar de opt. In contextul respectiv,  a apreciat ca  trebuie sa potentializeze pericolul si sa obtina rezultatul dorit prin exercitiul amenintarii, nu al actiunii propriu zise. El s-a laudat, dupa 1990, mult si necontrolat pe aceasta tema, ca si cum inca nu si-ar fi iesit din rol. Asta a facut rau in planul perceptiei publice, mai putin avizate… Va trebui sa aducem lamuririle necesare. Trebuie retinut ca nici-o persoana nu a fost rapita si nici-o sentinta de condamnare la moarte nu s-a pus in aplicare.

Pacepa a conceput controlul tradatorilor fugari ca baza a aplicarii solutiei finale, dar nu a obtinut acceptul lui Nicolae Ceusescu, care a pus mai presus interesele politice majore, respectiv crearea, mentinerea si consolidarea relatiilor bilaterale. Ceausescu  realiza valorea simbolica a acelor sentinte capitale, care stigmatizau  si serveau de lectie in interior, dar nu s-a gandit niciodata sa pericliteze raporturile diplomatice ale Romaniei de dragul aplicarii legalitatii socialiste fata de un nemernic tradator. Acesta este purul adevar.

A.R.:- Este de presupus ca asemenea operatiuni nu lasau indicii  care implice statul roman

T.C.:-  Daca victimele erau romani nu se putea sa nu apara banuieli.

A.R.:-   Au existat versiuni privind disparitia lui Pacepa si substituirea sa cu o “fantoma”, iar cu privire la disparitie, de asemenea, erau acreditate mai multe posibilitati: ascundere definitiva, moarte, rapire de catre rusi etc.

 

T.C.:-   Unele din aceste versiuni erau parte a operatiunii de protectie . Exista o “dublura” Pacepa, care este, in realitate personajul activ, cu aparitii relativ frecvente in spatiul comunicarii publice. Pacepa, cel real, a fost foarte putin folosit si in elaborarea, de exemplu, a cartii “Orizonturi rosii”. Altfel, nu pot fi explicate numeroasele inexactitati, care pot fi sesizate cu usurinta si pe care persoane implicate de relatarile sale le combat. Ori, Pacepa nu ar fi acceptat sa riste credibilitatea spuselor sale pe seama unor afirmatii gratuite. O parte a debriefing-ului realizat pe parcursul catorva ani, impreuna cu date specifice obtinute din alte surse, a fost incredintata unor redactori de serviciu ai “departamentului de razboi politic”, care continua sa lucreze sub identitatea lui Pacepa.

 

A.R.: –  Memorandumul monitorizarii lui Pacepa era impresionant… Lasa impresia ca ati ajuns foarte aproape de el.

T.C. :- Inca nu pot sa spun cat de aproape, dar am ajuns foarte aproape si am ramas in “ariergarda” lui pana in ultimul moment…

Acum, dupa trecerea anilor realizez cat de riscanta fost operatiunea si cu ce pericole ne-am confuntat.  Am simtit, adeseori, “in coasta noastra” dispozitivul de protectie pe care K.G.B-ul  il asigurau lui Pacepa, cunoscut fiind ca rusii au aflat de intentia , pe care Ceausescu o avea la un moment dat, de a pune sentinta de condamnare in aplicare. Carlos a fost convocatde legaturile sale superioare de la la Moscova, unde i s-a cerut sa nu execute sentinta… Carlos a negat ca ar fi fost angajat de Ceausescu . Rusii, totusi, au insistat sa nu dea curs vreunei propuneri in acest sens, daca va fi solicitat din partea lui Ceausescu sau de altcineva.

A.R.:- Stiu ca ati patruns in dispozitivul interior de securitate de la domiciul lui Pacepa. Puteti sa oferiti niste detalii ?

T.C.:- Ne-a reusit o operatiunea de infiltrare, sub steag strain, de toata frumusetea. Pacepa facuse candva un important serviciu lui Tito, livrandu-i niste opozanti din R.F.Germania,  pe care i-a atras la Bucuresti… Asa ca am exploatat acest fapt si o croata, Maria Iskra din Rijeka, cu  bune si inalte recomandari,  a ajuns  menajera  lui Pacepa.  Din acel moment, am avut constant informatii din imediata apropierea tintei.

Apoi, un agent dublu romano-rus, pentru a acredita ideea ca doar Securitatea l-ar urmari pe Pacepa, a transmis legaturii sale din Romania unele informatii despre locul unde se afla Pacepa ( Arlington –Vienna ) si fotografii ale Mariei Iskra in incinta resedintei lui Pacepa. Ar fi urmat, apoi, ca Maria Iskra sa fie contactata ca din partea Securitatii Romaniei si cu documentatia respectiva sa-i informeze pe americani despre pregatirile avansate privind lichidarea lui Pacepa… Bizar sau nu, aceleasi informatii si fotografii le-am primit si din sursa americana, care probabil anterior le-a dat K.G.B-ului si de la K.G.B au ajuns la noi. A fost un “joc operativ”, caruia a trebuit sa-i contrapunem suficiente masuri de aparare fata de riscurile la care eram expusi.

Spre sfarsitul anilor `80 , Maria Iskra s-a repatriat . Aceleasi surse au facut sa ne parvina adresa ei din Jugoslavia, unde putea fi contactata.

A.R.: – Credeau ca …

T.C.: -Au crezut degeaba.

A.R.:-Cu privire la noile identitati si fizionomii ale lui Pacepa ati avut in analiza si evaluare mai multe versiuni, iar prin eliminare ati ajuns la ipoteza de lucru care…

T.C.:…Care ne-a facilitat patrunderea in spatiul securizat asigurat de americani. Si acolo, surpriza cea mare a fost sa constatam ca altii, care erau interesati in protejarea si nu lichidarea lui Pacepa, ne-o luasera deja inainte si-l supravegheau mult mai strict. Din acel moment, noi am inteles ceea ce trebuia si am evaluat si riscurile.

A.R.:- Ati abandonat ?

T.C.:-Nu chiar, dar trebuia sa evitam alte surprize ce ne puteau fi pregatite.

 

A.R.:- A dorit Ceausescu moartea lui Pacepa ?

 

T.C.:   Teoretic, da. Voia ca Pacepa sa simta permament pericolul. Practic nu ar fi ingaduit-o,  fiindca avea inteligenta politica si realiza consecintele. Lui Ceausescu i-a fost teama, la un moment dat ca, daca nu este omul lor, rusii l-ar putea lichida , ca sa se arunce vina pe el.

 

A.R. :   A fost omul rusilor de la inceput si de ei nu putea scapa.

 

T.C. :   Da, el a fost orientat in alegerea carierei de catre prietenii sovietici ai tatalui sau. Concret, un militant al Cominternului a intervenit pentru angajarea in Securitate, deoarece, initial, fusese respins pe motiv de dosar. Tatal sau lucrase la reprezentanta Ford in Romania , iar juniorul Pacepa activase in YMCA ( “Asociatia Tinerilor Crestini”, cunoscuta si ca “Organizatia Amicii S.U.A”). Aceste antecedente i-a facut pe unii sa creada ca Pacepa era al americanilor. Fals.

Ulterior, rusii l-au ajutat sa promoveze in ierarhia spionajului, fara a avea aplicatie pentru domeniu. A lucrat nemijlocit, in tara si afara, cu inalti ofiteri ai spionajului sovietic. Este de presupus ca americanii nu l-au crezut, daca a afirmat altceva.

Nu trebuie sa mai existe vreun dubiu ca Pacepa a lucrat in Romania pentru K.G.B.si am sa expun cateva argumente in acest sens :

  • In 1978, in urma unui control efectuat de generalul Alexandru Danescu, succesorul lui Doicaru la conducerea Directiei Generale de Informatii Externe, s-au descoperit mari delapidari coordonate de Pacepa si cativa acoliti ai sai pusi cu totii pe capatuiala. Ceausescu urma sa-l destitue pe Pacepa si sa-l defere justitie militare. Pentru a-l salva, K.G.B-ul a regizat dezertarea  si predarea la americani;
  • Ca dovada ca Pacepa, la data tradarii, nu  era recrutat de americani , pledeaza , printre altele, lipsa sistemului de legatura cu C.I.A., prin care sa se realizeze recuperarea in caz de pericol.  Dupa ce s-a deplasat oficial in R.F.Germania, recurgand la o inselatorie – pretextul tratativelor cu Concernul Fokker pentru avionul mediu-curier  –  Pacepa l-a contactat pe Rolf Spitra,  un agent dublu, al sau si al Serviciului de Informatii al U.S. Army, pentru trupele dislocate in R.F.G., caruia i-a cerut sa-l puna in legatura cu partea americana, ceea ce s-a si intamplat. Daca era deja agent al C.I.A., atunci trebuia sa aiba un sistem de legatura prin care sa-si cheme ofiterul de caz la contact. Asa cum se practica, orice agent secret , mai cu seama unul de valoare,  aflat in “teritoriul inamic” este dotat cu cu un”plan de actiune pentru salvare in caz de pericol”;
  • In R.F.Germania, Pacepa “s-a predat” la o baza militara a S.U.A., oferindu-si serviciile de tradator unei agentii rivale C.I.A,  “Defense Intelligence Army”.  Din nou, daca Pacepa era deja agentul americanilor , trebuia ca ofiterul de legatura sa vina sa-l preia de la baza , ceea ce nu s-a intamplat. A fost, in schimb, adus urgent la baza atasatul aero al Ambasadei S.U.A la Bucuresti, care il cunostea pe Pacepa de la activitatile protocolare oficiale, pentru a-l identifica pe proaspatul tradator si a confirma ca “este  un peste mare”. Dupa identificare, atasatul  si o garda de puscasi marini l-au insotit pe Pacepa in avionul care l-a depus la Baza militara aeriana Andrews din proximitatea Washingtonului.

 

 

A.R.:- In S.U.A. ati fost numai pe urmele lui Pacepa sau  si a dublurilor sale ?

 

T.C.:-   La un moment dat, urmaream trei obiective, dintre care unul era, fara sa stim cine, Pacepa.  Apoi, am reusit sa-l alegem, dar pentru deruta nu i-am lasat nici pe ceilalti doi.

 

A.R.: – Cine realiza supravegherea?

 

T.C. : –   Un lant de detectivi profesionisti, mercenari internationali, angajati sub diferite ptetexte, folosindu-ne de mai multe “steaguri straine”

 

A.R. : – Si care puteau sa si…

 

T.C. : – …   Cu tariful corespunzator, imediat.

A.R..: – Daca nu ma insel, Dana Pacepa si sotului ei, sculptorul Radu Damaceanu nu s-au bucurat de o prea buna primire din partea lui Pacepa…

T.C. : –  Fac o desvaluire a unui fapt pana azi inedit. La un moment dat, li s-a permis Danei si sotului ei sa mearga in S.U.A.  S-au intors dupa doua saptamani…  Dezamagiti. Ei ar fi motivat ca “tata a fost de nerecunoscut (… ) ne-a cerut sa ne gasim de lucru , sa nu stam pe capul lui …”

Daca Pacepa ar fi fost ce se afirma, americanii l-ar fi rasplatit regeste si copii nu-i  erau o povara.

A.R. :- Ati afirmat ca ati fost pe urmele lui Pacepa, pana in ultimul moment.  Cand a fost acel “ ultim moment “ ?

 

T.C. : –   Cand Pacepa, cel real, nu a mai aparut, dupa o spitalizare de cca. sase luni. Daca nu a murit,  probabil a ajuns si el unde s-a retras,  si intru cele vesnice, tovarasul general-maior Kim Philby, Erou al U.R.S.S.

 

A.R. : –  Dar generalul Pacepa, cel reabilitat si pensionar al statului roman…

 

T.C. : – …Un om care nu exista !

Fisa

privind pe tradatorul Pacepa Mihai

 

-Nascut la 28 octombrie 1928 in Bucuresti

– Origine sociala : muncitoreasca

– Casatorit, un copil

– Studii: Facultatea de Chimie Industriala

– Profesia de baza: inginer chimist

– Cunoste limbile straine germana si franceza

– Incadrat in Ministerul de Interne la 19 februarie 1951 cu gradul de sublocotenent

– Parintii: tatal a fost tinichigiu exclus din partid in 1949 pentru atitudine nejusta fata de muncitori si ca a fost omul patronului la atelierele ” Leonida”; a decedat in 1952

– Mama casnica, neincadrata politric, a decedat in 1953

 

A tradat in 28 iulie 1978 cand se afla in misiune in RF Germania, de unde a fost dus in SUA si anchetat de CIA. In prezent se afla in protectia CIA care il foloseste pentru: organizarea de provocari si actiuni dusmanoase impotriva RS Romania.

Detinem informatii ca la oferta unei firme ( edituri ) americane coordonata de CIA isi pregateste publicarea memoriilor in schimbul sumei de 250000 de dolari.

Dupa tradare a fost supus unei operatii estetice, poarta barba si mustati tunse scurt.

Domiciliaza sub identitatea de Paul Montaigne in apropierea Washingtonului, cartier Convington Heed. 1800 Rupert av. Mc Clean, intr-o zona locuita si de cadre CIA. Poseda un imobil cu doua nivele prevazut cu sisteme de avertizare – alarmare si are paza permanenta la aceasta.

Foloseste autoturismul cu nr. Va-UKP-980.

Ca menajera personala este folosita numita Iskra Maria, de origine iugoslava, angajata CIA care este dirijata de regula si spre alti tradatori romani ( Horodica, Nicola, Rauta).

Cu sentinta nr. 52 din 17 august 1978 a Tribunalului Suprem – Sectia Militara a fost condamnat la moarte si confiscarea totala a averii.

Este in atentia Compartimentului special, nou constituit, pentru a se aplica hotararea judecatoreasca.

 

(Din fisa biografica a generalului Ion Mihai Pacepa realizata de Centrul de Informatii Externe, noiembrie 1981)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DEMONTAREA   UNEI OPERAŢIUNI DE RĂZBOI INFORMAŢIONAL ÎMPOTRIVA  MEMORIEI  ISTORICE  A ROMÂNIEI

Lucrarea ambasadorului Dumitru Chican  România şi Orientul Mijlociu în oglinzi paralele. Memoriile unui general..memoriile unui interpret prezidenţial pare a fi doar inceputul unor reflecţii şi  al unei sinteze mai ample asupra activităţii pe care autorul  a desfăşurat-o în serviciul diplomatic extern vreme de trei decenii, care a acoperit, atât perioada de expansiune a relaţiilor internaţionale ale României în întreaga lume, cu deosebire în toate cele 21 de state arabe,  dar  şi declinul acestora  sub impactul consecinţelor generate de evenimentele  anului 1989 .

Toate cărtile sunt scrise cu un pretext sau mai multe. Cartea de faţă, după cum arata autorul, s-a nascut din irepresibila tentaţie de a demonta unele dintre falsurile, deformările, calomniiile si  imprecaţiile  pe care  Ion Mihai Pacepa şi le asumă în   “Orizonturi Roşii “, o lucrare încropita la “ trei mâini”, dupa cum lesne  se poate dumiri oricine face efortul de analiză asupra  scriiturii.

Întradevar, autorul, Dumitru Chican îşi onorează motivul declarat al scrierii cărţii, dar , în acelaşi timp, ne prezintă  şi motivaţiile mult mai înalte şi imediate ale demersului său, între care: oferirea unei mari lecţii de demnitate naţionala  din partea combatanţilor anonimi ai serviciilor de informaţii externe şi diplomatice ale României, care au contribuit fundamental la evoluţia  relaţiilor lumii arabe cu Israelul.

Nu pretind a fi un foarte familiar analist al celor două ideologii, istorii şi civilizaţii conflictuale care sunt Islamul şi iudaismul şi nu mă angajam la scrierea acestui cuvânt-înainte care se doreşte a fi şi un studiu introductiv, fără  câteva premise şi atuu-ri, dintre care doresc să menţionez :

  • privilegiul de a-i fi cunoscut, cât de cât,  din telegramele şi rapoartele diplomatice oficiale şi nu numai, pe cinci dintre diplomaţii profesionişti ai României în lumea arabă, ei înşişi arabişti de exceptie,  constructori ai unor relaţii  umane şi politice bilaterale indestructibile, la cele mai înalte niveluri între România şi lumea arabă.  Unul dintre acesti diplomaţi, menţionat şi în paginile cărţii, a

______________________________________________________________________

*) David Ben Gurion ( n  16 octombrie 1886, d. 1 decembrie 1973) politician şi om de stat social democrat israelian, originar din Polonia, unul din principalii conducători şi ideologi ai mişcării sioniste, de autodeterminare a poporului evreu şi ctitor al Statului Israel. A fost cel dintâi prim ministru al Israelului. A prezidat guvernul israelian în două perioade: 14 mai 194826 ianuarie 1954 şi 3 noiembrie 195526 iunie 1963.

 

fost unicul oficial dintr-un stat membru al Tratatului de la Varşovia acceptat în Arabia Saudită.  inainte de 1990. Ambasadorii României din lumea arabă erau cei dintâi preferaţi ca mediatori în diferendele părţilor implicate în evenimentele din Orientul Mijlociu. Autorul însuşi al cărţii de faţă a avut privilegiul de a se afla în componenţa restrânsă a primei delegaţii române care , după 1989, a vizitat oficial Arabia Saudită, fiind primită, cu onorurile protocolare obişnuite , de către suveranul rege Fahd Bin Abdul Aziz;

  • studiul realizat şi concretizat in “Serviciile Secrete ale Israelului”(*,

care demonstrează faptul unic în istorie când structurile speciale de securitate sunt cele care, într-o covârşitoare măsura, au  precedat statul şi nu au fost consecinţa apariţiei acestuia. O asemenea   particularitate avea să marcheze profund caracterul statului evreu şi politica sa, în primul rand cu vecinii arabi, dar si cu restul lumii;

  • imnul de stat al Israelului ( “Speranţa”) este varianta unui vechi

cântec popular românesc ( “Cucuruz cu frunza-n sus”). Faptul în sine nu ar trebui să treacă neobsevat, deoarece nu este doar un joc al întamplării. Dimpotrivă, el exprimă substanţialitatea rolului evreilor din România în intemeierea statului israelian. De altfel, primele colonii evreieşti înfiinţate în Palestina de alya-ua iudaică au avut ca întemeietori evrei emigranţi din Moldova;

  • statul Palestina  în configuraţia Acordului de la Oslo, din 1993, este

o  idee politică românească;

  • Anwar El Sadat a vizitat Israelul şi a semnat istoricul Acord de pace

de la Camp David , dupa ce a fost asigurat de preşedintele României că va fi bine primit în Israel;

  • România a fost un partener cu mare pondere în dezvoltarea

economică a ţărilor arabe, iar acestea din urma au avut un rol însemnat în dinamica economiei românesti;

  • serviciile de informaţii pentru securitate  ale României au  dejucat

mai multe planuri de atentate teroriste care aveau ca ţinte fie interese israeliene, fie ale unor state arabe în România.

Colaborarea internaţională a structurilor speciale de informaţii şi apărare antiteroristă ale României a fost, în cea mai mare parte, dedicată protecţiei obiectivelor celor doua părţi;

_____________________________________________________________

*) Marian Ureche, Aurel I. Rogojan , Servicii secrete straine , vol II, Editura PACO, Bucuresti, 2000, pp 471-576 ( Servciile secrete israeliene )

 

 

  • relaţiile concomitente cu Israelul  şi cu lumea arabă au constiuit un

important atu al politicii externe independente a României şi un factor de credibilitate politică pe care cancelariile occidentale l-au apreciat ca atare.

Precum spuneam, nu sunt un cunoscator specializat al morfologiei intime a conflictului care, de 60 de ani, macină stabilitatea Orientului Mijlociu şi ameninţă pacea şi convieţuirea regională şi internaţională, dar domnul ambasadorul Dumitru Chican este, iar faptele pe care le aduce în lumina adevărului sunt confirmate de trei dintre ambasadorii Israelului la Bucureşti Eliazar Doron (1967-1969); Abba Gefen (1978-1982) si Yosef Govrin (1985-1989)- care, în   memoriile lor, susţin la unison că  perioada respectivă a fost cea mai efervescentă în planul  relaţiilor Israelului cu România, iar Ceausescu a fost , atât pentru evrei , cât şi pentru  arabi  ,“partenerul  cel mai dinamic, mai credibil şi mai legitim” . Iar Y. Govrin concluzionează că “(…) relaţiile Israelului cu România au avut un character exclusiv şi exceptional “ De la Golda Meir (1969- 1974)  şi până la semnarea Acordurilor arabo-israeliene  de la Oslo ( 1993) nici un lider politic israelian nu a criticat sau atacat  politica regimului communist de la Bucureşti în chestiunea Orientului Mjlociu.

 

În  schimb, sunt un cunoscător al unora dintre resorturile operatiunilor psihologice de razboi politic   si am temei sa afirm ca Pacepa caricaturizează şi falsifică adevărul, invocand antisemitismul  lui Ceauşescu şi dependenţa acestuia faţă de Moscova, în politica legată de problemele Orientului Mijlociu.

Distorsionările din lucrarea de propaganda  “Orizonturi rosii”,   expresie a războiului psihologic dus către sfârşitul anilor  `80 împotriva României, vizează, într-o mare măsură,  defaimarea şi decredibilizarea contribuţiilor substanţiale pe care România le-a avut în cadrul efortului internaţional pentru soluţionarea paşnică a problemelor litigioase din relaţiile lumii arabe cu Israelul.

Mărturiile inedite ale ambasadorului Dumitru Chican  nu numai că arată realitatea unui război psihologic şi mediatic, lansat sub lejera semnătura a lui Pacepa, dar  ne oferă şi  prilejul unor profunde reflecţii în legatură cu o anume incapacitate  de a ne asuma şi respecta istoria. Chiar şi numai pentru a nu repeta erorile care, dupa ce am fost în cărtile mari ale vieţii internaţionale, ne-au expediat în conul de umbră al politicii lumii.

În fond valoarea şi non-valoarea lui Pacepa nu stă în puterea unei edituri anonime, căci „Orizonturile roşii”, au fost publicate la obscura editură „Regnery” din Washington, nefiind preluată de mari şi respectabile edituri de prestigiu, precum Harper and Leea, Seuil si altele de aceeasi prestanta.         Reeditarea falselor memorii ale “ unui şef al spionajului comunist “, în România, ne îndatorează civic, moralmente şi deontologic să  oferim spaţiului comunicării publice şi să lăsăm posteritaţii şi alte puncte de vedere asupra “operaţiunii de joc operativ sovieto-american”, cunoscută ca “afacerea Pacepa”.

 

Trădarea lui Ion Mihai Pacepa ……………………………………………………… [text  comun   ]

.

Memoriile “fostului şef  al  spionajului  comunist”, cum sunt    subtitrate  “Orizonturile Roşii”, ridică numeroase probleme de lipsă de onestitate şi  infidelitate a memoriei pretinsului autor.

De ce pretinsul   autor ? Fiindca Pacepa nu excela deloc nici ca orator şi nici ca scriitor. Tot ceea ce  i s-a  atribuit ca autor,  rezultă a fi materiale elaborate de cel puţin trei redactori de serviciu, a căror  forma de exprimare literară: stil, lexic , sintactică şi morfologie au fost identificate ca distincte de către experţi.  Mai mult, inexactităţile relatărilor sale dovedesc  o lipsă totală de preocupare pentru verificarea datelor faptice, Pacepa fiind lăsat să se autodemaşte – pentru cei avizaţi –  cu câtă dezinvoltură  falsifică  realitatea, sau cât de înafară era faţă de chestiunile la care se referă. Nu se poate să nu ne intrebăm: “Ce serviciu de informaţii şi-ar lăsa agentul într-o asemenea penibilitate ?”

Este meritul ambasadorului Dumitru Chican, a cărui temeritate  şi francheţe o salutăm, de a se înscrie, cu fapte până acum inedite, în tendinţa tot mai activa de combatere a uneia dintre operatiunile psihologice de întoxicare informaţională, brodate pe afacerea Pacepa, cu scopul de a ne falsifica istoria.

General de  brigada (rez.)

Aurel I.Rogojan

 

 

*

*                                     *

Tradarea este un atribut eminamente uman. E oare tradarea un simplu accident, o abatere pe parcursul vietii morale, o disjunctie functionala, un element aparut arbitrar, prin hazard, o exceptie, ori are conotatii mult mai adanci, fiind inerenta firii umane? Cu alte cuvinte e ceva dobandit ereditar, mostenit prin gene, ca talentul la pictura de exemplu si care iese la iveala printr-o anumita conjunctura speciala, e un blestem legat de pacatul originar- Adam si Eva infaptuiesc in fond prima tradare umana- sau e un act de exceptie? Tradarea e o incalcare a normelor de conduita morala, o impietate, un sacrilegiu, o crima. Tradarea de patrie nu  poate fi dictata de inaltele ratiuni ale salvarii patriei. In toate ipostazele, tradarea ramane condamnabila din punct de vedere etic si crestin.