arhivă

Arhiva etichetelor: Ion Coja

Ultimele isprăvi ale lui Nicolae Ceaușescu…

Ion Coja

– În 22 decembrie 1989, Statele Unite au trimis la București un avion militar „cu misiunea de a recupera familia Ceaușescu”, acordându-le acestora protecția și azil politic în SUA.

– În primăvara anului 1990, la București trebuia să se desfășoare o solemnitate deosebită: liderii evreimii mondiale urmau să prezinte în mod oficial poporului român mulțumiri și recunoștință pentru soarta evreilor din România anilor 1940-44.   

 

Ultimele „isprăvi” ale lui Nicolae Ceaușescu, așa cum sunt prezentate în ediția revăzută a cărțiiMarele Manipulator și asasinarea lui Nicolae Iorga, Ioan Petru Culianu și Nicolae Ceaușescu, aflată sub tipar. Ofer prietenilor mei de pe acest site ultimele pagini ale cărții, pagini complet inedite.

Ion Coja

 

[…]

*** Trecem la Nicolae Ceaușescu. Ce noutăți aveți?

Mai multe. Nu mai țin minte ce am vorbit în carte despre Nicușor Ceaușescu… Atât el, cât și Zoe Ceaușescu au murit în condiții dubioase. În familie, în ce a mai rămas din familia Ceaușescu, se vorbește de mâna criminală a aceluiași spital, a aceluiași medic… Un ins deplorabil din toate punctele de vedere. Nu m-ar mira să aibă dreptate cei care îl fac vinovat pe domnul doctor ca asasin, criminal propriu-zis! Vinovat de cancerul care a pus capăt zilelor celor doi copii ai președintelui Ceaușescu.

*** Bănuiesc la cine vă gândiți!… Face parte din aripa Mossad a securității!…

Nu știu dacă e chiar așa. Nu te juca cu vorbele!… În orice caz, în sarcina lui Nicolae Ceaușescu nu s-a putut reține nicio crimă, niciun asasinat! N-a apărut nimeni după 1990 să susțină că frate-su sau taică-su a fost ucis din ordinul lui Nicolae Ceaușescu! Sau măcar că vreun ins incomod pentru Ceaușescu a dispărut în condiții dubioase!… În schimb, pentru cei ce s-au instalat la guvernare în decembrie 1989, mereu apar dovezi sau suspiciuni întemeiate privind asasinate comise mult după cele din timpul așa zisei revoluții din decembrie. Evident, asasinate care i-au vizat pe cei care știau prea multe și dădeau și semne că ar putea spune și altora ce știu. Cum a fost cazul bietului Erbașu, Erbașu și mai cum?!, Mihai, parcă, care a fost ajutat să se sinucidă aruncându-se de la etaj în piscina fără apă… Asta după ce cu numai două seri mai înainte îi promisese lui Dan Diaconescu în direct, l-am auzit și eu, că va veni cu documente compromițătoare împotriva lui Băsescu, pe atunci ministru doar!… Documente doveditoare precum că Băsescu trebuia încarcerat cu maximă urgență și îndreptățire! Documente pe care a promis să le aducă la o emisiune viitoare, proximă! …Sau bietul Șerban Săndulescu, fostul senator de Vâlcea, care s-a ambiționat să facă lumină în tenebroasa comisie parlamentară pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. În ziua când a murit – stop cardiac la stomatolog!, eu l-am întâlnit la prânz în fața librăriei Eminescu. Exulta. Vioi și fericit! Mi-a spus, cu mutra lui hâtră, mereu zâmbitoare, că l-a prins pe Iliescu, că-l termină, că a găsit niște acte care-l vor scoate pe Iliescu din viața publică!…

*** Îi acuzați pe Băsescu și Iliescu de crimă, de asasinat?

Erbașu și Săndulescu au fost asasinați. Nu mai dau și cu alte detalii. E neîndoielnic! Dar nu pot spune că ordinul a venit personal de la Băsescu sau Iliescu. Spre deosebire de Ceaușescu, care, fără să controleze chiar totul, nu admitea să se facă în numele său și fără ca el să știe vreun abuz, cu atât mai puțin un asasinat, ceilalți doi așa ziși președinți au avut o arie de responsabilitate și de manevră mult mai restrânsă. Sunt președinți de fațadă! Deconspirarea lor, compromiterea și scoaterea lor de pe scena politică pune în pericol nu atât persoana lor, lipsită de vreo importanță, niște neica nimeni în fond!, ci pune în primejdie toată munca celor care de ani de zile, din umbră și anonimi, au uneltit ca să-i aducă în fruntea mesei, a Țării. Astfel că reacția acelora, repet: reacția acelora este greu de oprit, de parat! Și reacția acestora este deseori letală. Nu este exclus ca Iliescu sau Băsescu să nici nu fi aflat de aceste soluții, aplicate celor doi sau altora… Mă rog, or fi aflat din presă! Și de priceput nu le-a fost greu să priceapă… Dar nu mi-e greu să accept că nu de la ei a venit ordinul!… Sentința capitală!

Alte asasinate s-au produs având victime persoane pe care eu nu le-am cunoscut personal, așa că nu mai dau nume. Toate aceste persoane știau prea multe! Și nu inspirau încredere celor care au recurs la asasinat ca să le închidă gura… Se cuvine să dau un sfat celor ce ajung în situația de a deține informații periculoase, otrăvitoare: singura lor șansă de a se apăra este să dea în vileag tot ce știu! Cât mai repede! De îndată ce ajunge în public informația respectivă, scapi de orice amenințare! În primul rând, nimeni nu mai are niciun interes să te facă să dispari, adică să taci: dacă ai dat din tine tot ce știi, dacă tu nu mai deții niciun secret, nicio taină, e mai simplu să te lase în pace… În al doilea rând, în astfel de cazuri dacă nu este vorba de o chestiune personală, privată, nu suscită ură sau pasiuni copleșitoare, răzbunare etc… În schimb, din păcate, nu este așa de simplu „să dai totul în vileag”. De cele mai multe ori mass media, fiind toată în mâinile „lor”, nu te bagă în seamă cu astfel de dezvăluiri, care pun în primejdie establishmentul politic. Dar poți apela la Internet sau pur și simplu stai la colț de stradă și împarți fluturași!… Dai telefoane la mai mulți ziariști, lași mesaje scrise la mai multe redacții… Repet: să nu faci greșeala de a fi singurul deținător al unor secrete primejdioase. …Ba să se mai și afle de cei interesați că știi astfel de lucruri, cum au făcut cei doi, Erbașu și Săndulescu, săracii… Și-au pus singuri ștreangul de gât!

*** Să revenim la Ceaușescu.

Mda… Unul dintre cei care dețineau secrete importante privindu-l pe Ceaușescu a fost pilotul helicopterului care l-a luat pe Ceaușescu de pe terasa CC-ului. A făcut greșeala că nu a spus imediat tot ce știe, tot ce s-a întâmplat cu adevărat în minutele care s-au scurs între decolarea de pe terasa CC-ului și drumul de țară din județul Dâmbovița unde cuplul prezidențial a fost abandonat într-un mod atât de neverosimil! Vasile Maluțan a spus presei numai ce i s-a dat voie să spună!… În particular, prietenilor, probabil, a spus mai mult, poate chiar totul a spus! Greșeală fatală! Letală! Urmată de un accident de muncă care nu era normal să se producă la un pilot cu experiența sa… Așa se face că abia după moartea, dupăasasinarea lui Maluțan, s-a aflat un amănunt extraordinar: helicopterul cu cei doi Ceaușescu, după ce a decolat de pe terasa CC-ului, nu s-a îndreptat spre Snagov, cum știam noi cu toții, ca fraierii, ci s-a îndreptat spre aeroportul Otopeni, unde, un avion militar american, a-me-ri-can!, trimis de guvernul a-me-ri-can, îl aștepta pe Ceaușescu, să fie scos din țară și dus în Occident…

*** Ce spuneți?…! Nu vă cred! E pentru prima oară când literalmente și sută la sută nu vă cred! Bateți câmpii, domnule profesor Ion Coja! …Vă rog să mă scuzați!

Dragul meu, nu mă mir că nu mă crezi. Nu insist. Dar te trimit la sursă. Iată ce am primit din Canada, din Ontario, de la dna Monica Tudor George, o româncă inimoasă, care a fost și soția marelui poet care a fost Tudor George!

*** Ahoe! Ahoe din vechea Troie!…

L-ai cunoscut? Mă bucur! Unul din corifeii nu ai Școlii Ardelene, ci ai Boemei Bucureștene… Ar trebui făcut ceva pentru ca amintirea acestor mari poeți, Ahoe, Pîcă, Stelaru, dar mai ales Ahoe, Tudor George, să nu pălească din pricina neglijenței noastre… Dar mă întorc la dna Ahoe. Doamna Monica îmi trimite periodic extrase din presa românească de peste Gârlă… În ultimul plic am găsit o foaie, pagina 1 și 2, din revista „Observatorul”, tipărită la Toronto, vol.XXI, din 15 Decembrie 2011. Pe pagina 2 se află articolul Revoluționari fără adversarisemnat de dl Ion Anton Datcu. Articol dedicat evenimentelor din Decembrie 1989. Iată citatul care ne interesează:

„O altă destăinuire de proporții a fost făcută la 24 octombrie 2011, în cotidianul „Evenimentul Zilei”. Jurnalistul Mihai Șoica i-a luat un interviu lui Filip Teodorescu, fostul șef al contraspionajului din cadrul Securității ceaușiste. Colonelul Teodorescu a afirmat că știe foarte multe despre manifestările de la sfârșitul lui decembrie 1989, dar preferă să se ducă cu ele în mormînt. A atins, totuși, câteva aspecte, care nu sunt știute de muritorii de rând. Spre exemplu, în ziua de 22 decembrie 1989, un avion militar american se afla gata de plecare pe o pistă laterală a Aeroportului Otopeni. Echipajul avea ca sarcină expresă să recupereze familia Ceaușescu, pe fosta soție a lui Valentin Ceaușescu și pe Daniela, fiica generalului  Ion Pacepa. Planul a eșuat, deoarece, în momentul în care elicopterul pilotat de colonelul Vasile Maluțan, în care se aflau Elena și Nicolae Ceaușescu, s-a apropiat de avionul american, generalul Rus, șeful artileriei antiaeriene, fiind și el în conspirația anticeaușistă, i-a zis pilotului să nu aterizeze, fiindcă aparatul va fi distrus.”

Eh, ce părere ai?… E de necrezut, dar este adevărat. Poftim, comentează! Mai comentează și mata!

*** Nu cuvinte, dar nici măcar grai nu mai am!…

Nici eu nu mi-am revenit cu una, cu două!… Încearcă! Hai! Curaj!…

*** Imaginați-vă că pe 22 Decembrie 1989 apărea la TV Ion Iliescu să ne spună că Nicolae Ceaușescu a întinat idealurile comuniste și a cerut azil politic în Statele Unite!… Nu în China sau în Coreea ori Libia! Ci în America! Iar din America, vorbind la Vocea Americii, Ceaușescu ar fi dezvăluit pe larg, cu toate detaliile numai de el știute, esența KGBistă a loviturii de stat dată de Iliescu și gașca lui! Cu ce urale de bucurie ar fi ieșit lumea să-și manifeste recunoștința în fața Ambasadei SUA!…  Îi lăsa în ofsaid pe Iliescu și gașca!…Ar fi rîs și curcile de ei! Toată istoria post-decembristă ar fi fost alta! Mai trăiește nemernicul ăla de Rus?!…

Perfect te-ai gândit! Cu Ceaușescu în Statele Unite, ca un fel de arbitru de la distanță al jocurilor din București, Iliescu și ai săi ar fi avut o singură soluție: să guverneze Țara cât mai corect posibil! Să îndrepte strict ce era de îndreptat! Să corecteze erorile regimului ceaușist – căci erau destule!, adică să se limiteze la a face ameliorări, nu distrugeri! Nu prădăciuni! Nu lovituri ireparabile date economiei! Rentabilizau economia, o făceau să producă mai mult, mai bine, în niciun caz nu ar fi distrus-o sub pretextul privatizării și al retehnologizării! De la primele semne de trădare, de comportament aberant, anti-românesc, electoratul ar fi reacționat cerând revenirea lui Ceaușescu la București… Ai punctat foarte bine! Intervenția acelui general Rus, conformă cu planul lor de nemernici, de trădători de țară și de neam, poate fi considerată ca punctul de plecare al tuturor nenorocirilor noastre post-decembriste… Ele au fost posibile și pentru că Ceaușescu a ieșit din joc! Dacă Ceaușescu rămânea în viață, fără a mai păstra vreo funcție de decizie, dacă ar fi devenit un simplu cetățean, postură în care ne-am dorit cu toții să-l vedem, lucrurile ar fi evoluat altfel! Normal! În niciun caz catastrofal!

*** Ar fi închis și gura celor care mai spun și azi că Nicolae Ceaușescu a fost omul rușilor!

Cu siguranță că nici pe Nicușor Ceaușescu și pe Zoe nu ar mai fi avut nici curajul și nici posibilitatea să-i mai ucidă!… Ce mai?! O mulțime de consecințe, care mai de care mai benefică pentru noi, pentru români!…

*** „N-a fost să fie!”… Din nou! A câta oară?!

Această informație trebuie pusă în legătură și cu dezvăluirile făcute de americanul Larry Watts în cartea sa Ferește-mă, Doamne, de prieteni!, care este citită cu sufletul la gură de orice bun român!… Una dintre concluziile clare ale cărții: Ceaușescu nu a fost omul rușilor! Dimpotrivă! A fost mereu sabotat de ruși și de „prietenii” din CAER! Iar el însuși le-a plătit cu aceași monedă!… Știu că dl Watts are în pregătire continuarea, adică va acoperi și ultimii ani din „domnia” lui Ceaușescu. Nu sunt excluse alte dezvăluiri „bombă”, dar sensul acestora pare că nu mai poate fi altul decât favorabil lui Ceaușescu! Și, implicit, defavorabil nouă, celor care l-am înjurat înainte de 1990 și nu am înțeles semnificația adâncă a politicii sale!… Nu mai zic de nerozii care au continuat și după 1990, unii chiar și azi, să-l înjure pe Ceaușescu cu același nesaț ca înainte de 1990. Absolut imbecili!… Imbecili sau năimiți să spună inepții prin care să legitimeze cât de cât crima din 25 decembrie 1989… Adică oameni din solda lui Brucan și Petre Roman et comp.

*** Vă gândiți la alde Claudiu Târziu sau Dobrescu, care mereu v-au atacat că…

Te rog șterge această întrebare! Alta! Întreabă-te, de pildă, de ce, după apariția interviului, a informației teribile pe care o aduce colonelul Filip Teodorescu, nu s-a pornit potop de comentarii în presa și televiziunea românească! Nimeni nu l-a invitat pe bravul colonel să detalieze și să comenteze această informație. Așadar, aflăm că Statele Unite i-au oferit azil politic lui Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989, iar această informație este primită de comentatorii din mass media cu o tăcere absolută!… Felicitări ziarului „Evenimentul Zilei” și ziaristului Mihai Șoica. În rest, rușine la tot restul presei românești. Niște resturi, într-adevăr!

*** Cred că ar merita făcut un scurt elogiu și la adresa guvernului american!

Evident! Știam că James Backer, secretar de stat la Washington, a trimis un avertisment la Moscova și București, pe 23 decembrie, să se abțină tovarășii de la crimă, oricât ar fi ei de dedați la vărsare de sânge ca kominterniști sau fii de kominterniști ce erau… Sigur că trebuie pe larg comentat gestul american, îmi pare rău că nu am știut de atunci că așa au stat lucrurile, aș fi pus surdină unor pusee anti-americane care m-au mai încercat în ultimii ani!… God save America!…   Dar nu și pe regina Angliei! Cred că pricepi de ce!

*** Regina Angliei? Nu văd legătura!

În zilele acelea, nici nu încetaseră focurile de armă în București, și madam regina a trimis pe ambasador sau pe alt diplomat, un însărcinat în acest sens de Majestatea Sa Britanică, să ia înapoi, să sustragă, să fure, adică!, nu știu ce tinichea de aur, o jucărie de-aia de se atârnă de gât la oaspeții cei mai de seamă! Sau se prinde în piept, ca o insignă de pionier. Ceaușescu o primise ca reprezentant al unei țări de care Anglia avea mare nevoie atunci, pe la sfârșitul anilor ’70. Și ca să-i câștige bunăvoința lui nea Nicu al nostru, inclusiv bunăvoința Leanei, regina și lacheii ei l-au purtat pe Ceaușescu cu caleașca de aur prin toată Londra, l-au scărpinat, l-au periat, l-au pomădat, i-au făcut toate poftele… Exista un interes britanic special! …În decembrie 1989 acel interes nu mai funcționa, așa că l-au trimis pe James Bond la București să subtilizeze, să șterpelească acel obiect care făcea parte de-acum, de vreo zece ani, făcea parte din patrimoniul național al României!

*** Uitasem acest episod atât de rușinos pentru…

…pentru perfidul Albion! Nu știu dacă măcar apoi și-au dat seama lorzii britanici cât au fost de jalnici! De penibili! Literalmente găinari!

*** Credeți că ar fi exagerat să spunem că primii care s-au repezit să fure ca de la mort, din casa mortului, au fost oamenii Majestății Sale The Queen of England?… Ei și țiganii din…

Da, se poate spune că englezii au dat tonul la jefuirea patrimoniului național românesc! Ce au făcut ei se cheamă jaf și lipsă de demnitate! Comportament de neamuri proaste! Nici urmă de gentilețe, de… gentlemănie! Un gest care te obligă să-ți aduci aminte de toate porcăriile făcute de supuși Majestății Sale de-a lungul istoriei!… Nu puține și la fel de mari, cel puțin la fel de mari ca actele de bravură și de excelanță britanică!… Păcat! A fost unul dintre cele mai urîte momente ale dezastrului inaugurat pe 22 decembrie 1989!… Nu încap niciun fel de scuze, de explicații! Nu găsesc în limba română cuvîntul potrivit. Sunt sigur că există în engleză!… Trebuie să fie un cuvînt curent, din fondul principal lexical… Lipsește din vocabularul nostru daco-getic!

*** Cred că acum lucrurile s-au lămurit cu Ceaușescu…

Nu strică să prisosească. Am lăsat pentru a fi ultima dezvăluire ce o fac prin această carte, informația cea mai importantă din punctul meu de vedere. Notează și ține minte, să povestești și la strănepoți:

În primăvara lui 1990, la București urma să se producă un eveniment care ar fi tăiat respirația întregii planete: o comisie numeroasă și foarte selectă a Evreimii Mondiale, reprezentativă pentru toate marile organizații evreiești din lume, inclusiv din partea statului Israel și a Yad Vashem-ului, B’Nai Brith, Congresul Mondial Evreiesc și ce ONG-uri mai au ei pe acolo, urma să vină la București unde, în cadrul unei solemnități deosebite, cu pompă mare, să prezinte semnele recunoștinței evreilor de pretutindeni față de Omenia românească, atât de activă în anii celui de al Doilea Război Mondial, când evreii au avut parte de un tratament cu totul …discriminatoriu în raport cu evreii din celelalte țări ocupate de Hitler sau aliate cu acesta… A fost în stare trogloditul de Ceaușescu să manevreze astfel cu marii diplomați ai evreimii mondiale încât să-i oblige pe aceștia să accepte – sau să priceapă de fapt că este în interesul lor să spună adevărul, să-l recunoască deschis și cu unanimitate: în România nu a fost holocaust, nu a fost genocid, nu a fost pogrom! Reține: asta urma să se întâmple în primăvara lui 1990, dacă Iliescu și ai săi nu veneau să ne salveze!… Hai, ce stai așa ca… Întreabă-mă de unde știu! Ce dovezi am, ce…

*** Mi-ați luat maul! Parcă așa se zice… Chiar că mi s-a tăiat respirația…

Informația o am de la domnul ION  CEAUȘESCU, fratele cel mic al răposatului președinte. Am avut multe discuții cu dînsul, plimbându-ne prin Herăstrău. Iar pe domnul Ion Ceaușescu l-am cunoscut la înmormîntarea regretatului Ieronim Hristea, care a lucrat în subordinea dlui Ceaușescu și avea numai cuvinte de laudă pentru fostul său șef!…

*** În primăvara lui 1990? Câteva luni să mai fi trăit…

Am bănuiala că tot în primăvara aceea urma să se inaugureze și Casa Poporului… Cred că urma să fie legate cele două evenimente: se inaugura cea mai mare clădire din lume și se omagia unul dintre cele mai frumoase capitole din Istoria Universală a Omenirii…

*** Casa Poporului nu e chiar cea mai mare clădire! Este a doua, după Pentagon…

Ba este prima, domnule. Casa Poporului Român – asta este denumirea exactă!,  este clădirea cea mai mare din lume. Dimensiunea unei clădiri se măsoară în metri cubi, nu în suprafața utilă! Pentagonul este o clădire strict funcțională, cu camere multe și joase. Probabil că suprafața podelelor din Pentagon este mai mare, dar volumul este mult mai mic! La Casa Poporului majoritatea încăperilor sunt impozante, înalte de 7-8 metri sau mai mult! Este concepută cu generozitate, cu scări și holuri magnifice, cu arcade îndrăznețe, cu finisaje de mare rafinament! În vreme ce Pentagonul este o dispunere simpluță a unor „cutii de chibrite”, o clădire pe care nimeni nu ar planta-o în mijlocul unui oraș, e prea anostă, nu e un edificiu, este un depozit de birouri! Un stup de camere și coridoare egale, identice etc. Dar sunt la noi, nu în America, câțiva nefericiți de așa zis compatrioți, care suferă cumplit la ideea că în România s-a ridicat o asemenea minunăție… Tot ce mai pot face acești neisprăviți este să …declaseze Casa Poporului pe locul secund! E singura lor consolare, altminteri le vine să-și vâre unghia în gât, atât de tare se oftică că la București se află cea mai mare casă din lume!

*** Să ne întoarcem la Holocaustul refuzat de români! Căci aici stă toată frumusețea! În refuzul nostru de a ne alinia la nebunia nazistă! Sau sionistă, cum zic unii! Indiferent cine ar sta în spatele evreilor uciși în acei ani, naziștii sau sioniștii…

Mare deosebire nu este între ei!

*** … printre ei nu ne-am aflat și noi, românii!… Azi însă în numele evreilor vorbesc numai cei ce ne acuză de Holocaust! Tac vocile evreilor care știu, care cunosc adevărul! Pot deduce că există interese evreiești care sunt satisfăcute prin includerea României, a Transnistriei, pe harta Holocaustului?

Adică mă întrebi dacă printre evrei există și evrei ticăloși?!… Cum să nu existe?!

*** Înseamnă că interesul acestora a fost ca Nicolae Ceaușescu să nu mai apuce „Primăvara de la București”?

Nu m-am gândit, dar e perfect logic ce spui! E foarte judicios raționamentul dumitale. Te felicit! Eu nu mă gândisem! Cât a trăit Ceaușescu, acești evrei, în frunte cu rabinul roșu, au tăcut și n-a suflat unul o vorbă despre vinovăția românească. Îi avea Ceaușescu cu ceva la mână? Impunea prin prestigiul său? Prin ce i-a făcut să se poarte ca niște oameni? Cum de i-a convins să vină la București să se declare cu datorii de recunoștință față de români?!…

*** Altceva?

Moartea atroce de care a avut parte Nicolae Ceaușescu. Este greu de uitat. Am revăzut-o, pot spune, când ni s-a arătat la TV cadavrul lui Muammar Gaddafi, cel cu care Ceaușescu a vrut să facă o bancă prin care să spargă monopolul FMI & Banca Mondială. Se pare că această inițiativă a atârnat cel mai greu în condamnarea la moarte a celor doi.

S-ar putea să existe însă o mică mare diferență între cei doi: am discutat cu mai multe persoane informația căpătată prin ziarul „Evenimnetul Zilei” de la dl colonel Filip Teodorescu. Unii l-au cunoscut personal pe Ceaușescu. Mai mulți mi-au zis că nu și-l pot imagina pe Ceaușescu cerând azil politic! Faptul că i s-a oferit refugiu politic în Statele Unite este o certitudine de acum! Extrem de onorantă pentru americani! Dar nu e lucru sigur că Ceaușescu a acceptat această invitație! Helicopterul aflat în zbor spre Snagov, zbura și spre Otopeni. Ordinul dat de generalul trădător e foarte probabil că a fost rostit, cu valoare de amenințare, de avertisment. Întrebarea care se pune se referă la Ceaușescu: a dat el ordin pilotului să se meargă pe Otopeni? A încercat să fugă?

*** Dumneavoastră ce credeți?

Mi-ar plăcea să aflu că a respins oferta americană de a-și salva pielea în felul acesta!… Oricum, se pare că mai trăiesc cei doi ofițeri din escorta sa personală, care se aflau și ei în helicopter. E spre binele lor să spună tot ce știu! Să n-o pățească și ei ca Maluțan dacă aleg să tăinuiască mai departe lucruri care aparțin de-acum patrimoniului național! Da, da! Patrimoniul național! Am zis bine: Faptul că SUA i-au oferit refugiu politic lui Nicolae Ceaușescu aparține patrimoniului național. Este o performanță istorică ce merită a fi discutată sub toate aspectele. Oferta americană este dovada unui respect și a unei prețuiri pe care guvernul american nu le-a mai arătat multora! Iar refuzul lui Ceaușescu – dacă refuz a fost, de a se refugia, de a se salva dând dosul, devine și acest moment parte din patrimoniul național! …Dă microfonul mai departe, cui vrea să ia cuvîntul pe această temă! Noi doi ne-am făcut datoria! Am trăncănit destul! Am dreptate?

Cam!

Atunci, să fie într-un ceas bun! Umblă sănătos!

Doamne, ajută! Rămâneți sănătos!

 

București, februarie 2012

http://www.ioncoja.ro/marele-manipulator/ultimele-ispravi-ale-lui-nicolae-ceausescu/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+ioncoja+%28Ion+Coja%29

Publicat de Ion Coja

Interviu cu Prof. Dr. Ion Coja
revista AGERO Stuttgart
cotidianul mureșean Zi de Zi

Suflet generos, deschis și sincer. Crescut în spiritul unor valori de excepție: dragoste de neam și țară. A adunat la un loc, într-o viață de om, speranțe dar și deziluzii. A înțeles însă că procesele istorice, indiferent unde se petrec ele, sunt influențate. De cele mai multe ori, de factori externi care acționează direct sau indirect. Are curajul și răspunderea să spună întotdeauna lucrurilor pe nume. Chiar și atunci când este vorba despre subiecte delicate. Brutal de sincer și dureros de adevărat. Cadru didactic universitar și om cu o bogată experiență de viață, profesorul Ion Coja a aceptat să acorde un interviu, în exclusivitate, pentru cotidianul mureșean Zi de Zi.

Reporter: De ani buni, trăim o criză materială evidentă, dar de ceea ce este și mai grav, trăim o criză morală fără precedent. Societate românească este bulversată de falsele modele care i se oferă suspect de generos, mai ales prin mass-media. Dilentantismul și impostura au invadat întreaga viață publică. Este oare o consecință inevitabilă a societății de consum, a globalizării și aplatizării conștiințelor sau un proces indus, cu scopuri bine definite, atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung. Dumneavoastră ce părere aveți domnule profesor?

Ion Coja: Nu poate fi vorba de ceva spontan, necontrolat, nedirijat! Când Petre Roman a desființat Comitetul de stat pentru planificare, celebrul CSP, spunând că planificarea este un atribut al societății totalitare, comuniste, i-am transmis, prin mai multe declarații publice, că în felul acesta, renunțând la propria noastră planificare, nu facem decât să intrăm sub efectul planificării făcute de alții, în alte cancelarii ale lumii! Căci orice om serios și orice țară serioasă elaborează proiecte pentru viitorul său apropiat sau mai îndepărtat. Planificarea este apanajul inalienabil al suveranității! Ca stăpân, numai ca stăpân îți faci planuri, proiecte. Iar ca slugă pui în practică planurile altora. Cum a făcut Petre Roman, punând în practică planuri de transformare a noastră în slugi! Petre Roman a lucrat în interiorul planului de pierdere a suveranității noastre naționale. Din această perspectivă, într-adevăr nu mai aveam nevoie de niciun CSP. Însăși prestația lamentabilă, propriu-zis criminală, a lui Petre Roman s-a defășurat după un plan, un proiect elaborat cu mult înainte de decembrie 1989. Vă dau un singur exemplu: în ultimele minute ale guvernării sale, când minerii îl fugăreau prin București, Petre Roman a mai avut timp, pentru ce credeți? Să semneze destituirea directorului de la Arhivele Naționale!… De ce a făcut-o? Pentru că o avea în caietul de sarcini primit la investitura de prim ministru, iar respectivul director era un naționalist, un istoric patriot care nu ar fi permis jaful din arhive care s-a dezlănțuit ceva mai târziu, când au început să fie căutate dovezi ale Holocaustului… Alt exemplu: eu am fost senator PDAR, partidul agrarienilor. Eram convins că acest partid a fost înființat de Victor Surdu, după ideea sa, ori a altui agronom din România. Abia după vreo trei ani am aflat că în toate țările fost socialiste se înființase un partid pereche al PDAR!… Evident, după un proiect, după o planificare. A cui? Nu mai are importanță! În nici un caz nu era un proiect românesc sau polonez!… Iar procesul de decădere morală la care vă referiți este un obiectiv extrem de important în strategiile și proiectele care ne vizează fără ca noi să știm de ele, cine sunt autorii, ce intenții au… Putem, în cel mai bun caz, să ne dăm seama că nu poate fi vorba de întâmplare, de coincidențe, ci de lucruri care se leagă logic între ele. Firește, este vorba de logica răului, a destructurării, a disoluției!… Acest răspuns la întrebarea dumneavoastră nu eludează faptul că un rol important l-au jucat și trădătorii, cozile de topor! Dar eu pe aceștia nu-i am în vedere atunci când mă gândesc la popor, la neam!

Reporter: Știu că i-ați evocat cu multă căldură și în mai multe ocazii, pe Alexandru Graur și pe Petre Țuțea, oameni pe care îi considerați părinți spirituali, adevărate modele pentru dv., dar și pentru generațiile trecute. în treacăt fie spus, generația mea încă își mai amintește cu mare plăcere de ”tabletele” de gramatică românească pe care ni le oferea Al. Graur, la radio, într-un mod cât se poate de acccesibil și util. Puteți să-i evocați pe scurt și mai ales în ce a constat influența acestor oameni asupra domniei voastre?

Ion Coja: Al.Graur a fost fiul unui „evreu pământean”. Și-au dat acest nume evreii din România care, pe la sfârșitul veacului al 19-lea, au ales să fie cetățeni loiali ai statului român, să se stabilească definitiv în România, să se asimileze în măsura în care acest proces era spontan și natural. Despre acești evrei ne-a vorbit însuși Graur la curs, la cursul dedicat numelor de persoane, pornind de la detaliul onomastic caracteristic pentru acești evrei: ei au dat copiilor nume românești care nu proveneau din fondul de nume de origine iudaică, gen Gabriel sau Daniel, ci nume ca Nicolae, Constantin, Ștefan, Alexandru, Aurel etc. Din asta se înțelege cât de liber gândea Graur, liber de orice prejudecată. Avea o singură grijă: adevărul. Fusese comunist încă din 1938. Poziția sa de om corect, dedicat adevărului, i-a adus multe necazuri din partea comuniștilor habotnici, intriganți, ahtiați după putere, de teapa unui Leonte Răutu. Pe vremea aceea, lunar, profesorii participau obligatoriu la ore de așa-zis „învățământ politic”. Uneori, aceste lecții erau conduse de Graur și se transformau imediat în dezbateri de idei științifice. De la Graur, la aceste ore de învățământ așa-zis politic, am deprins argumentele cele mai solide împotriva formalizării și matematizării domeniului lingvistic. Am adăugat și eu alte argumente…Nu mi-l puteam închipui pe Graur susținând idei sau teze în care să nu creadă. La un astfel de învățământ politic l-am auzit spunând, de la catedră, că „de-aia mi-e frică mie când aud la radio că se vor face îmbunătățiri!” După 1990, am aflat că Al.Graur, când a văzut că mi se pun piedici la angajarea ca asistent universitar deoarece nu aveam dosar politic bun, a amenințat că-și dă demisia din învățământ dacă nu se ia în considerație voința sa de a mă angaja ca asistent… Viața mea ar fi fost cu totul alta! Mă bucur să mă simt dator la un astfel de om! Ca și în cazul lui Petre Țuțea… Cred că l-am cunoscut prin 1970… Îl știam din vedere și mi-era antipatic. L-am ocolit o vreme. Mi s-a părut prea gălăgios. Era mereu înconjurat de tineri de vârsta mea, dintre care câțiva mi-erau bine cunoscuți câte parale făceau!… După o vreme Țuțea a rămas singur în holul de la Athenee Pallace unde își bea zilnic cafeaua. I-o oferea gratis nea Nicolae, un chelner bătrân care știa cu cine are de-a face… Într-o zi ne-am nimerit la aceeași masă, numitorul comun fiind Florin Pucă, adică prietenul comun. Am stat de vorbă până ne-au dat afară din restaurant, trecut de miezul nopții… Țuțea mi-a dat argumentele cele mai convingătoare pentru sentimentul în care am fost crescut de părinții mei, oameni simpli, veniți de la țară: mulțumirea, satisfacția de a mă ști român… Țuțea a teoretizat acest sentiment, l-a transformat în idee, judicios argumentată. Așa am ajuns la descoperirea că prin legionari, noi, românii, am dat umanității câteva modele sublime de comportament civic. În primul rând Căpitanul!… Moța și Marin… Nicadorii… Decemvirii… O justă înțelegere a epocii respective se poate face împărțind lumea românească după acest criteriu: capacitatea de a înțelege rostul înalt al Mișcării Legionare. Unii au avut organ pentru a pricepe noutatea și profunzimea (sau înălțimea!) gândirii și acțiunii legionare, alții n-au avut această capacitate. Pe aceștia trebuie să-i privești ca pe niște persoane cu handicap! Nu ca pe niște adversari de idei!

Reporter: Karl Marx – filosof studiat și azi în universitățile care se respectă, studiat nu numai din perspectiva istoriei filosofiei, dar mai ales ca și conținut al doctrinei pe care a întemeiat-o alături de Engels – considera că, citez „acumulările cantitative pregătesc saltul calitativ”. Privit din perspectivă istorică, „saltul” este un proces ciclic inevitabil. Temporal vorbind, nu cred că mai este mult până la acel moment. Istoria, privită din perspectivă filosofică, este un continuu proces de „negare a negației”. Văzând și trăind în mod direct ceea ce se întâmplă acum și aici, știind și care ne sunt „acumulările cantitative” din ultimii 20 de ani, care credeți că vor fi consecințele pentru statul român, după acel moment inevitabil al „saltului”?

Ion Coja: Momentul 1989 o fi fost un salt, dar a fost un salt în gol!…Nu știu dacă este adevărată teza marxistă, cu acumulările cantitative, teză preluată, dacă nu mă înșel, de la Hegel… Oricum, după 1990 nu prea văd ce acumulări cantitative s-au produs. Dimpotrivă, pierderi în toate planurile s-au produs!… O adevărată hemoragie! Suntem, mai mult ca oricând în ultimii 200 de ani, în cumpănă cu pieirea! Nu sunt de acord cu fonfăiții care fac pe moraliștii și consideră că noi, românii, suntem principalii vinovați!… Un asemenea diagnostic ne îndepărtează de identificarea cauzei și deci ne îndepărtează de găsirea remediului! Or, în realitate noi suntem un popor și un stat agresat! Nu de ieri, de alaltăieri, ci de câteva decenii bune, ca să nu zic secole!… Am fost foarte conștient de asta atunci când am înființat Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR. Cei care ne agresează azi nu vor să ne ocupe și să ne pună la muncă pentru ei, așa cum, bunăoară, a fost modelul clasic de agresiune, bunăoară cea otomană otomană. Sau modelul rusesc, care a avut țintă sufletul nostru românesc, să-l părăsim, să ne facem ruși! De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic de pe aceste meleaguri! În cazul cel mai bun, să părăsim Țara, cum ne îndeamnă însuși președintele Țării… Ne vor căzuți în fundul prăpastiei! În aceste condiții, una din două: primejdia de moarte se va împlini până la capăt sau poate să genereze reacția de apărare, acea reacție firească la orice ființă căreia i se ia viața. Potrivit vorbei românești „mor cu el de gât”! Trebuie deci să ne pregătim pentru această reacție, să ne organizăm viața în acest sens, astfel încât rău-voitorii noștri să ia aminte și să bată în retragere! Inimicii noștri care, împing prea departe ura și antipatia lor, e timpul să priceapă că începe să fie riscantă meseria de dușman al neamului românesc!

Reporter: Despre rolul elitelor în evoluția societății au scris în special Vilfredo Pareto și Gaetano Mosca, iar la noi, Tudor Vianu. Dumneavoastră sunteți o prezență activă în viața științifică și academică, iar din această perspectivă, v-aș ruga să ne indicați câteva repere din rândul elitelor de azi, de aici, de pe mioriticul plai și mai ales ce ne oferă ele nouă, vulgului, „stupid people” cum ne definea cineva, mai puțin inspirat – eu i-aș zice chiar cu intenție peiorativă – în urmă cu mai bine de un deceniu.

Ion Coja: Modele?… Eu am avut și alte modele, puțin sau deloc cunoscute publicului. Cum ar fi Constantin Boceanu… Fost director al închisorii Văcărești!… Când m-am arătat mirat că un om ca el a putut fi director de închisoare, mi-a deschis ochii: pe vremea aceea, erai director de închisoare numai după câțiva ani de magistratură ireproșabilă. Prin el am cunoscut elita românească de odinioară, consistența aristocrației românești, a boierimii, pe care unii politruci nefericiți ca Paul Georgescu sau Petru Dumitriu nu au înțeles-o sau nu au cunoscut-o! Dar a existat o aristocrație autentică românească, ar trebui recuperată, cu grija de a o distinge de venituri (plural de la venitură!, nu de la venit…), de ciocoi, de venetici… Chiar și azi am modele, persoane la a căror ținută morală aspir sau regret că nu mai am vreme să ajung… Să dau și câteva nume? Doctorul Tiberiu Turculeț… Dintre persoanele cunoscute, aș numi modele pe generalul Ioan Costaș, din Basarabia, pe istoricii Gheorghe Buzatu și Ioan Scurtu. Nu e deloc întâmplător că cei doi istorici nu au încăput sub bolta Academiei Române… Istoricii ajunși academicieni excelează prin grija de a ocoli subiectele riscante pentru cariera unui autor, cum ar fi legionarii, Antonescu, așa-zisul Holocaust, Ceaușescu… Dintre tinerii pe care îi cunosc, Marian Munteanu sau Dan Dungaciu… L-aș numi și pe Miron Scorobete, autorul clujean al volumului Dacia Edenică, o carte care va intra în definiția neamului românesc, alături de alte câteva, nu foarte multe… Sper să capete circulația și notorietatea pe care o merită câtă vreme autorul mai este în viață! Doctorii Pesamosca sau Dănilă… Și, de ce nu?, doctorul Aurel Coja, fratele meu mai mare, care mi-a fost model de când mă știu!… La multe prostii m-a învățat! Când am intrat la facultate, mi-a trimis o scrisoare în care mă atenționa că numai în anii următori, de studenție, mi se îngăduie să fac ceea ce nu voi mai putea face niciodată după aceea! Dacă-ți vine cheful să te urci în vârful unui stâlp, numai acum, câtă vreme ești student, o poți face!… I-am urmat sfatul de câteva ori, sfatul și pilda! Nu știu dacă eu însumi sunt un model pentru alții… Am avut în vedere această postură, măcar ca părinte să contez, pentru copiii mei! Drept care m-am ferit în mod programatic să cad în păcat. Am greșit deseori, dar nu sunt greșeli de care să-mi roșească obrazul! Nici al meu, nici al copiilor sau al eventualilor simpatizanți… În oarecare măsură mi-am planificat viața… Cu o singură excepție: nu-mi vine să-mi planific moartea. Nu mă pot gândi la cumătra cu toată seriozitatea, măcar că am trecut de mult de vârsta la care s-a prăpădit bietul tata…

Reporter: Petre Țuțea, pe care eu l-am auzit vorbind pentru prima dată în primii ani după decembrie 1989 și care m-a cucerit prin harul și vivacitatea sa, considera că un om de dreapta este un „român absolut”. De fapt, ce ar trebui să înțelegem prin această dreaptă națională, pentru că la noi – s-ar putea să greșesc – dar am impresia că nu există o graniță, o delimitare între dreapta, stânga, centru… Nu mai vorbesc de ușurința cu care unii politicieni, trec de la stânga la dreapta și viceversa. Dar asta este în primul rând o problemă de caracter, de conștiință și nu de convingeri politice. Percepția mea asupra doctrinelor românești de azi, este aceea că ele nu sunt încă nici conceptual bine definite. Domnule profesor, dumneavoastră vă considerați un om de dreapta? De ce?

Ion Coja: Expresia „român absolut” Petre Țuțea a folosit-o referindu-se la aromâni, la macedo-românii din Mișcarea legionară, la comportamentul lor în detenția comunistă. Eu nu mă consider mai mult de dreapta decât de stânga. Încă nu m-am hotărât. Mă consider și aspir să fiu naționalist! Și nu mi-aș permite să spun că naționalismul este o caracteristică exclusiv a dreptei! Dimpotrivă, insist și subliniez de câte ori se ivește prilejul: naționalismul nu respinge politica de stânga în mod obligatoriu, încă din teorie. Nu este monopolul unui partid anume, al unei ideologii anumite! Luați exemplul unor naționaliști de stânga din America Latină. Eu unul nu practic distincția aceasta. Aș merge încă o dată pe mâna lui Țuțea: un om normal este de stânga la tinerețe, iar când se maturizează devine de dreapta. Cu mențiunea că la mine, probabil, ordinea s-a inversat: am început prin a fi de dreapta și așa am rămas până în decembrie 1989. Adică, pe vremea comuniștilor m-am simțit în opoziție și, deci, de dreapta. După 1990, când am văzut câte haimanale se dau de dreapta, când am asistat la atacul acestora la adresa statului, la adresa interesului național, m-am manifestat deseori ca și când aș fi fost de stânga. Repet: opoziția corectă este între naționaliști și anti-naționaliști. Între patrioți și trădători. Între profesioniști autentici și impostori.

Reporter: În altă ordine de idei, știu că ați fost acuzat de anti-semitism, că aveați chiar un proces intentat prin 2009 și care se baza pe acuzația că ați fi negat Holocaustul. În opinia mea, un om care îl consideră ca unul dintre părinții săi spirituali pe un evreu – Alexandru Graur a fost evreu – nu cred că poate fi considerat un anti-semit. Este o chestiune de logică elementară. Ce ne puteți spune însă despre acel proces? S-a încheiat? Cum anume?

Ion Coja: Sunt mai multe procese. Cele împotriva mea s-au încheiat fără a ajunge în instanță, acuzațiile respective dovedindu-se a fi neîntemeiate. Dar am deschis și eu proces împotriva unor așa ziși lideri evrei. I-am acuzat de calomnie. Cu dovezi mult mai serioase. Am făcut câteva greșeli de strategie, căci l-am dat în judecată și pe Aurel Vainer, președintele comunității evreiești. Or, acesta, ca parlamentar, are imunitate. Pregătesc alt proces, împotriva comunității evreiești, dacă aceasta va continua să blocheze accesul la arhivele sale. Arhivele noastre sunt la dispoziția oricărui cercetător evreu. Arhivele evreiești sunt ținute sub șapte lacăte!

Reporter: Dumneavoastră ați invocat la un moment dat, pentru elucidarea unor importante aspecte privind Holocaustul, „Memoriile” scrise de Wilhelm Filderman, fost lider al comunității evreiești din România, în perioada interbelică și apoi antonesciană, un om care a dispus prin testament, ca acele „Memorii” să fie donate după moartea sa Academiei Române. Se pare că – spuneați dv. – acele scrieri au luat alt drum. Agenți ai Mossad-ului le-ar fi ridicat și dus în Israel. De ce atâta interes din partea unui serviciu secret pentru acele scrieri?

Ion Coja: Pentru că autorul acestor memorii este martorul cel mai important al celor petrecute în România, în mod special în Transnistria. Din alte documente rămase de la Wilhelm Filderman, liderul evreimii românești, rezultă clar părerea și mărturia sa: în România nu a fost Holocaust și nici prigoană anti-evreiască, iar Ion Antonescu a fost un protector al evreilor!

Reporter: La final domnule profesor, v-aș ruga să-mi spuneți dacă mai credeți sincer că acest popor se va mai ridica la acea statură morală și acel respect de care se bucura cândva? Ne pleacă copiii prin cele străinătăți, mamele își abandonează pruncii proaspăt născuți, oamenii mor cu zile prin spitale, rata abandonului școlar crește alarmant și în aceeași proporție și analfabetismul, prăpastia între cei bogați și săraci se adâncește tot mai mult și pe zi ce trece, revizionismul și iredentismul maghiar găsesc acum cel mai propice câmp de manifestare… Mai avem vreo șansă? Care este calea?

Ion Coja: Cunoașteți vorba cum că în tot răul e și un bine! Traversăm o perioadă foarte grea. Ea ne ajută însă să distingem grâul de neghină. Este o perioadă în care fiecare arată măsura consistenței sale morale, civice. Iar în privința românilor care au plecat să muncească sau să trăiască în Occident, partea bună este că în felul acesta, prin contact direct cu lumea civilizată, românii vor descoperi că sunt cel puțin egalii celorlalți. Se vor vindeca de complexul de inferioritate pe care l-au avut și pe care o bună parte din mass-media îl cultivă pur și simplu printre noi, în mentalul românesc colectiv. Nu avem niciun motiv temeinic să stăm timorați și sfiiți dinaintea altor culturi și civilizații. Iar ca persoane, ca indivizi, aproape întotdeauna românii sunt remarcabili, sunt plăcuți și interesanți. Străinii ne descoperă cu uimire. Deci am o părere optimistă cu privire la viitorul nostru. Cu condiția ca românii să priceapă că trăim într-o lume anormală, că trebuie să ne organizăm, să elaborăm o strategie națională de supraviețuire, să reacționăm în maniera lui Avram Iancu față de cei ce ne vor capul! Toleranța este o atitudine potrivită față de persoane slabe, care au nevoie de un ajutor. Dar față de cel care te atacă, față de cel care vrea să te scoată din casa și din propria ta istorie, nici vorbă nu mai poate fi de toleranță. Mâna pe par! Sau, în termeni mai poetici, aux armes, citoyens!

http://www.ioncoja.ro/2011/07/de-data-asta-ni-se-vrea-capul-vor-sa-disparem-fizic/