Arhiva

Traditii , obiceiuri, datini si sarbatori

Multă baftă,viaţă lungă,

Cupa sănătăţii plină,

Soare şi multă lumină,

Masa plină de bucate,

Dragoste pe săturate,

Trai frumos, noroc cu carul!

„LA MULŢI ANI!” şi „SUS PAHARUL!”

Ori cu vin, s-o facem lată,

Ori de nu, cu apă plată!

Obiceiurile din Ajunul Crăciunului aduc noroc în anul viitor

Româneşte: Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani!
Català: Bon Nadal i un Bon Any Nou
Español: Feliz Navidad y Buen Año Nuevo
English: Merry Christmas and a Happy New Year
Français: Joyeux Noël
Deutsch: Froehliche Weihnachten
Italiano: Buon Natale
Afrikaans: Rehus-Beal-Ledeats
العربية: Idah Saidan Wa Sanah Jadidah
Euskara: Zorionak eta Urte Berri On!
Português: Boas Festas e Feliz Ano Novo
Български: Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo
Chineza (Cantoneza): Gun Tso Sun TanGung Haw Sun
Česky: Prejeme Vam Vesele Vanoce
Dansk: Glaedelig Jul
Nederlands: Vrolijk Kerstfeest
Ελληνικά: Kala Christougenna Kieftihismenos O Kenourios Chronos
עברית Moadim Lesimkha. Shana Tova
Magyar: Kellemes Karacsonyiunnepeket
Irlandeza: Nollaig Shona Dhuit
Latina: Natale hilare et Annum Nuovo
Mandarina: Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan
Norsk: God Jul og Godt Nyttår
Polski: Wesolych Swiat Bozego Narodzenia
Русский: Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom
Српски / Srpski: Hristos se rodi
Svenska: God Jul och Gott Nytt År
Türkçe: Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun
Українська: Veseloho Vam Rizdva i Shchastlyvoho Novoho Roku


 Vine Crăciunul!….. Vine Moşul…..! Brad, zăpadă, cadouri…..surprize! Cine ar putea fi Moş Crăciun!?

            Un moş care vine tiptil prin hornul casei, îmbrăcat în roşu şi pune sub brad câteva pachete, o scrisorică, după care se urcă în sania la care sunt înhămaţi cei opt reni şi pleacă spre Laponia! Şi totuşi cine e Moş Crăciun!

Se pare că figura lui s-a conturat după cea a Sfântului Nicolae, cunoscut şi ca patronul copiilor. În timpul Reformei Protestante din secolul al XVI-lea, Martin Luther a încercat să oprească venerarea sfinţilor, de aceea sărbătoarea Sfântului Nicolae a fost abolită în unele ţări europene. Danezii au păstrat această sărbătoare, la fel românii şi francezii. În Danemarca, Sfântul Nicolae este numit Sinter Klaas. Danezii l-au luat cu ei pe Sinterklaas in America când au emigrat, acesta devenind Santa Claus în pronunţie americană.

În  Islanda  vin treisprezece Moşi Crăciuni! Cu treisprezece zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacă au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic, iar daca au fost răi … un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oras si tot aşa până  pe 25 decembrie când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 cel de al doilea şi tot aşa pâna pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numita si “Al treisprezecelea” şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun pentru că în aceasta zi, ultimul Moş Craciun se întoarce la casa lui.
Crăciunul este o sărbătoare cu totul şi cu totul specială din punct de vedere creştin. De Crăciun se sărbătoreşte naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.
Ce legatură ar putea exista între Moş Crăciun şi Iisus? Poate între binecuv
ântata naştere a Mântuitorului şi dărnicia, generozitatea, dragostea , darurile lui Moş Crăciun…….Sau între dovada de înţelegere pentru cei care uneori  aduc prejudicii, ură, lipsă de prietenie şi dragostea dezinteresată a Mântuitorului şi generozitatea inepuizabilă a lui Moş Crăciun…
Dăruind, învăţaţi să iubiţi, să fiţi generoşi, să cunoaşteţi  mai bine persoana de lângă tine, cunoscută sau necunoscută, să o respectaţi… Dar nu numai de Crăciun, ci în fiecare zi a anului…..Merită să încercăm….nu ne costă nimic…Dar gata cu filozofia şi să alergăm după daruri pentru cei mici, pentru cei mari, pentru cei dragi, pentru toţi cei de lângă noi…………
Clinchetele clopoţeiilor, albul fulgilor care vor sosi, voioşia colindelor de Crăciun să vă aducă numai bucurii, daruri multe şi sănătate!!!

 

                                           Crăciun fericit! La mulţi ani!

                                                                                                     

Devenită deja tradiţie în Cugir, sărbătoarea oraşului: “Festivalul Toamna Cugireană” va reuni comunitatea locală la sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 24-25 septembrie.
“Este cel mai important eveniment al oraşului Cugir, la care toţi locuitorii participă nu doar cu bucurie, ci şi cu mândrie. Reuşim în aceste zile un lucru extraordinar, şi anume să scoatem în evidenţă tot ceea ce avem mai bun, de la tradiţii şi obiceiuri locale, până la artă şi industrie. Această etalare a valorilor face din Toamna Cugireană un eveniment nu doar reprezentativ, ci şi unic pentru oraşul nostru. De aceea, vom încerca şi în acest an ca ediţia a 14-a a festivalului să fie la standardele cu care s-au obişnuit locuitorii Cugirului”, a declarat edilul şef Adrian Teban, care a precizat că pe lângă bugetul alocat de primărie au fost atrase şi numeroase sponsorizări din partea agenţilor economici.
Din cadrul manifestărilor nu vor lipsi competiţiile sportive, demonstraţiile de dansuri şi expoziţiile de tehnică şi artă care vor fi inaugurate sâmbătă şi vor fi deschise pe toată perioada festivalului. Parada portului popular care va deschide ziua de duminică va impresioana, ca în fiecare an, cu frumuseţea costumelor populare şi mândria cu care sunt purtate de către ansamblurile prezente.
Spectacolul folcloric ce va avea loc în cele două zile de festival va aduce în faţa cugirenilor solişti de renume precum Teodora Zărnescu, Veta Biriş, Ilie Medrea, Mariana Anghel, Cristian Pomohaci, precum şi ansambluri cunoscute dintre care amintim: Ansamlul Augustin Bena, Ansamblul Jidvei, Ansamblul Mociriţa, Ansamblul Doina Aiudului, Ansamblul “Câmpul Pâinii” Vinerea.
Nu sunt uitaţi cei tineri, pentru care este pregătit un spectacol, din care nu vor lipsi trupe mari ale muzicii uşoare. Pentru seara de sâmbătă, organizatorii încearcă să îi aducă în faţa cugirenilor pe cei din formaţia Taxi, în timp ce duminică, timp de o oră va concerta VH2, între 22.00 şi 23.00. Vor fi prezenţi şi membrii trupei Odissey, care au câştigat simpatia publicului cugirean la alte manifestări culturale la care primăria şi Casa de Cultură i-a invitat.
După cum spuneam, administraţia locală îşi propune să încurajeze şi tinerele talente locale, astfel că vor urca pe scenă Grupul Aprentis, MoonDance, Formaţia Millenium Cugir precum şi Palfi Andrei şi Palfi Diana, Bogdan Todea şi Răzvan Ilin.

Sorin Poparadu/INFORMATIA DE ALBA

 

http://www.informatiadealba.ro/2011/09/20/cugirul-se-pregateste-pentru-festivalul-%E2%80%9Ctoamna-cugireana%E2%80%9D/

În perioada 20-21 august, localitatea Vinerea (Cugir) va găzdui festivalul muzicii populare care aduce laolaltă ansambluri româneşti, ucrainiene, ruseşti, greceşti, maghiare şi irlandeze.

Festivalul de Dansuri Tradiţionale este organizat de Primăria Oraşului Cugir, Consiliul Local şi Casa de Cultură din localitate şi Asociaţia Culturală „Câmpul Pâinii”.
„Şapte ansambluri tradiţionale din ţară şi străinatate au acceptat invitaţia de a fi alături de noi în aceste două zile, fără nici o pretenţie financiară, ci doar din dorinţa de a-şi promova dansurile populare specifice şi de a stabili o relaţie de reciprocitate în domeniul cultural”, a declarat primarul Cugirului, Adrian Teban.
În frumoasa Poiană cu Goruni din Vinerea va fi amplasată scena pe care vor veni ansamblul „Câmpul Pâinii”, Ansamblul „Ciuleandra” din Târgovişte (dansuri munteneşti), Ansamblul Efthimos (dansuri greceşti), Ansamblul Kolomeika (dansuri ucrainiene şi rusesti), Ansamblul Irish Way (dansuri irlandeze).
În prima zi vor avea loc atelierele de dans, între orele 16.00-19.00. La finalul zilei va avea loc un spectacol destinat tinerilor, oferit de trupa de muzică uşoară a Casei de Cultură din Cugir, Milenium C.
A doua zi a festivalului (duminică, 21 august) va fi deschisă de Parada portului popular, care va parcurge un traseu de la Căminul Cultural până la Piaţa Eroilor. Începând cu ora 14.30 vor avea loc programele pregătite de cele 7 ansambluri la care se adaugă Grupul vocal Vinerea şi Taraful Casei de Cultură Cugir, recitalul trupei locale Venera.

Iulian Brok/Informatia de Alba

http://www.informatiadealba.ro/2011/08/16/cugirul-gazduieste-festivalul-international-al-dansurilor-populare/

AUTOR: ADRIANA AVRAM

Dupa un an de absenta, ,,Festivalul Cetatilor Dacice’’ din anul acesta promite celor care vor lua parte la eveniment un spectacol complex si o ampla punere in scena a stilului de viata al dacilor. Traditionala confruntare dintre vechile cetati dacice se va da intre reprezentanti ai Cetatilor de la Capilna, Cugir, Cricau-Ighiu si Cetatea de Balta.
Ajuns la editia a V-a, ,,Festivalul Cetatilor Dacice’’ este un eveniment cultural – sportiv, divers ca structura, avind drept scop promovarea si valorificarea patrimoniului dacic de pe cuprinsul judetului Alba. In zilele de 24 si 25 iunie, cei prezenti la Cetatea de Balta vor avea parte de un program ce include un tirg de mesteri populari, proiectia filmului istoric “Dacii”, concerte, cascadorii, traditionalul “Rug al lui Zamolxe”, intrecerile dacice si spectacole folclorice. Dintre numele mari care si-au anuntat prezenta ii amintim pe Mihai Morar si Daniel Buzdugan, ce vor prezenta o parte din manifestarile de duminica, dar si celebra trupa Phoenix. Marele regizor Sergiu Nicolaescu si-a exprimat dorinta de a lua parte la evenimente, daca starea de sanatate ii va permite acest lucru. Prezenta maestrului este cu atit mai mult binevenita cu cit va avea loc proiectia filmului “Dacii”, una din primele superproductii romanesti, marca Sergiu Nicolaescu.
“Festivalul este un eveniment pe care ni l-am dorit in vederea punerii in valoare a istoriei meleagurilor din judetul Alba. Ne-am dorit de la inceput sa folosim potentialul istoric pentru a veni in sprijinul dezvoltarii turistice. Este o manifestare care, din punctul nostru de vedere, trebuie sa continue, sa se dezvolte. Ii invitam pe toti locuitorii din Alba sa ia parte la aceasta editie a ,,Festivalului Cetatilor Dacice’’, sa vada o competitie frumoasa intre echipele celor cinci localitati care se vor prezenta la concursul nostru”, a declarat Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba. “Avem un program destul de variat, care imbina partea culturala cu partea distractiva. (…) Activitatile de simbata se vor desfasura in centrul comunei Cetatea de Balta, care ofera un spatiu pentru cca. 7000 – 10.000 de spectatori. Drumul judetean 107 va fi inchis in aceasta zi. Duminica, intrecerile vor avea loc pe terenul de fotbal din comuna”, a declarat Dan Popescu, director Directia Tehnica din cadrul Consiliului Judetean Alba.
Locuitorii din cele cinci zone care se vor infrunta in ,,Intrecerile Dacice’’ vor beneficia de transport asigurat de catre Consiliul Judetean, ce doreste, de asemenea, sa ofere mijloace de transport si pentru cei din alte localitati dornici de particparea la eveniment. Acesta este organizat de catre Consiliul Judetean Alba si Primaria comunei Cetatea de Balta, avindu-i ca parteneri pe Jidvei, Asociatia “Tara Vinului”, Muzeul National al Unirii si Dac Motors.

http://www.monitorulab.ro/cms/site/m_ab/news/101530.html

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-joia-mare-68810.html

In JOIA MARE se praznuieste spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, , rugaciunea din si vinderea Domnului de catre Iuda. In seara acestei zile crestinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul tarii, fetele fac cate 12 noduri unei ate, punandu-si la fiecare cate o dorinta si dezlegandu-le cand dorinta s-a implinit. Acesta ata si-o pun sub perna seara, crezand ca-si vor visa ursitul. Tot aici se pastreaza obiceiul de a spala picioarele celor din casa (copii) de catre femeile mai in varsta.

 In Vestul tarii, o familie care prepara painea pentru Paste, pentru biserica, o aduce acum cu vase noi, cu lumanari si vin, pentru a ramane pana la Pasti. Din Joia Mare pana in ziua de Pasti se zice ca nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toaca.

 In traditiile romanilor, Joia Mare se mai numeste Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimarita. Ea este termenul pana la care femeile trebuiau sa termine de tors canepa. La cele lenese se spunea ca vine Joimarita sa vada ce-au lucrat. Iar daca le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie batrana mergea pe la casele cu fete mari si dadea foc canepii netoarse. Sau copiii, unsi pe fata cu negreala, mergeau sa le indemne la lucru pe fetele de maritat si sa primeasca oua pentru incondeiat de Paste, zicand: “Catii / Matii / Toarse caltii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul sa ti-l vaz! / Si de-l ai, / Sa te – nduri si sa ne dai / Cele oua – ncondeiate / De acolo din covate”.

 Joia Mare este considerata binefacatoare pentru morti. Acum se face ultima pomenire a mortilor din Postul Mare. In Oltenia si acum se fac in zori, in curti si / sau la morminte focuri pentru morti din boz sau nuiele; se spune ca ele inchipuiesc focul pe care l-au facut slujitorii lui Caiafa in curtea arhiereasca, sa se incalzeasca la el, cand Iuda l-a vandut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfantul Petru, cand s-a lepadat de Hristos.

In unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se striga peste sat. Dar strigarea o facea Voevoda Tiganilor – un flacau caruia i se comunicau abaterile fetelor si feciorilor din Postul Mare.

Joia Mare este cunoscuta mai ales, in cultura populara actuala, ca ziua in care se inrosesc ouale; pentru ca se spune ca ouale inrosite sau impistrite in aceasta zi nu se strica tot anul. De asemenea, oamenii cred ca aceste oua sfintite si ingropate la mosie o feresc de piatra.

Ouale se spala cu detergent, se clatesc, se lasa la uscat, apoi se fierb in vopsea. Pe langa oua rosii, romanii contemporani mai vopsesc ouale si in galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunza, apoi il leaga intr-un ciorap subtire si asa il fierb, ca sa iasa “cu model”.

Mai demult, ouale se vopseau cu coji de ceapa, cu sunatoare (pojarnita), cu coaja de crin rosu sau cu flori de tei; luciul li se dadea stergandu-le, dupa ce s-au fiert, cu slanina sau cu untura.

Spiritualitatea romaneasca pastreaza si cateva legende referitoare la inrosirea oualor. Cea mai cunoscuta spune ca, intalnindu-se cu jidanii, Maria Magdalena le-a spus ca Hristos a inviat. Iar ei au raspuns ca atunci va invia Hristos, cand se vor inrosi ouale din cosul ei. Si pe data, ouale s-au facut rosii. Se mai spune ca, dupa Inviere, jidanii au aruncat cu pietre in Maria Magdalena. Iar pietrele se prefaceau in oua rosii. Alta legenda spune ca, sub crucea pe care a fost rastignit Hristos, Maria Magdalena a pus un cos cu oua si ele s-au inrosit de la sangele ce cadea din ranile Domnului. Exista si alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. El este atat de raspandit pe teritoriul romanesc, asa cum era si in trecut, ceea ce l-a facut pe un calator turc din secolul al XVIII-lea sa numeasca Pastele sarbatoarea de oua rosii a ghiaurilor (crestini) valahi.

Dar oul, simbol al fecunditatii si al formei aproape desavarsite, era folosit si de alte popoare, in ritualurile lor de sarbatori. Popoarele Asiei si Europei, care serbau Anul Nou la echinoctiul de primavara, ofereau in dar, prietenilor si vecinilor, oua rosii. Acest obicei, mult practicat in Italia, Spania, Franta, Rusia si chiar in Persia, s-a transmis crestinilor de la pagani. Si romanii se zice ca foloseau ouale rosii la sarbatoarea lui Janus. La persi, egipteni, greci si gali oul era emblema universului, opera divinitatii supreme. La crestini se credea ca el il reprezinta pe Creator, care creeaza tot si contine in sine totul. La romani este nelipsit in ultimele zile ale Postului Mare, fiind consumat de Paste, dupa ce este sfintit si toata familia ciocneste oua. In dimineata primei zile de Paste, e obiceiul, in Bucovina, de a te spala cu ou rosu si cu bani, ca sa ai fata rosie ca oul si sa fii bogat tot anul.

Ouale colorate in alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primaverii. Cele colorate in negru simbolizeaza chinul si durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar, daca vrem sa vorbim despre arta populara in privinta ornarii oualor de Paste, trebuie sa ne referim la incondeiatul oualor. Ouale inchistrite sunt simbolul Mantuitorului, care a iesit din mormant si a inviat, precum puiul din gaoace. In Bucovina (si nu numai) ele se numesc si “oua muncite”, dedicand stradania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume.

Tehnica difera in functie de zona, timp, creatorul popular. Cea mai raspandita si mai renumita traditie a incondeiatului oualor este in Bucovina. Mai intai, aici se incondeiau oua crude, apoi fierte, iar azi se inchistresc oua golite de continut. Instrumentul cu care se “scriu” ouale se numeste chisita (un varf ascutit de tabla de arama, fixat intr-o maciulie a unui bat plat). Tehnica traditionala spune ca la incondeiat se misca oul, iar nu instrumentul. Acum se mai foloseste si penita, in cazul incodeierii oualor cu tus.
Tehnicile sunt diferite. Cea mai apropiata de traditie este incondeierea prin acoperirea succesiva cu ceara, apoi scufundarea oului in diferite bai de vopsea: intai galben, apoi rosu, verde, albastru, negru.

In ornarea oualor se folosesc motive geometrice, fitomorfe sau zoomorfe. Dintre ele amintim romburi, triunghiuri, zig-zag-uri, puncte, frunza de stejar, bradul, floarea de maces, graul, coarnele berbecului, pestele, cerbul (coarnele cerbului), steaua magilor, cararea (calea) ratacita, carligul ciobanului, crucea Pastelui, etc. Mai nou se intalnesc icoane pictate pe oua sau in interiorul oului. Tot un motiv traditional il constituie incondeierea cu increteli (motive ornamentale) de pe camasile populare.

Se mai intalnesc si alte motive: sarpele, grebla, furca, cibotica cucului, hora, closca cu pui, coada randunicii, laba gastei, coltul porcului, strugurele, ciresica, floarea pastii, fierul plugului, cheptenul, fraul, ferestruica, etc., prezente, mai nou, in zona Branului. Dar se mai incondeiaza oua si in Vrancea, in Oltenia, etc.

In ziua de azi se intalnesc si alte tehnici: incondeierea cu ceara colorata, cu ceara arsa, cu tusuri, etc. La urma, oualor li se da luciu cu lac.

In cultura populara actuala, ouale impistrite sunt, mai mult, obiecte de arta. Este o adevarata industrie a incondeierii oualor, care constituie mandria Pastelui bucovinean. Ele sunt vandute si peste hotare (mai ales cele din Bucovina), fiind deosebit de apreciate si de straini. Insa traditia general tinuta de romani este inrosirea oualor, care este o adevarata marca identitara si o indeletnicire speciala a fiecarei gospodine pentru Joia Mare.

Dr. Iuliana Bancescu

Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, poarta si denumirea de “Epifanie” sau “Teofanie”, termeni care provin din limba greaca si inseamna “aratare”, “descoperire”. De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste El, iar Tatal a marturisit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).  In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cand S-a nascut, ci cand S-a botezat”.

Boboteaza – scurt istoric

Sarbatoarea Bobotezei este amintita din secolul al II lea, la Sfantul Clement Alexandrinul. Mentionam ca in primele secole, Boboteaza era sarbatorita impreuna cu Nasterea Domnului, pe 6 ianuarie. Incepand cu secolul al IV lea, cele doua sarbatori au fost despartite: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului si 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Boboteaza, ziua in care Hristos S-a descoperit lumii

Afara de cele graite de Iisus la varsta de 12 ani in templu, Hristos nu a savarsit nicio minune si nu a rostit niciun cuvant retinut de evanghelisti. Incepand cu Botezul Sau, Hristos iese din umbra si incepe sa propovaduiasca. A primit botezul la 30 de ani, varsta maturitatii la evrei.

Iisus a venit la Ioan si i-a cerut sa-L boteze, nu pentru ca avea nevoie de curatire de pacate, caci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinti creatia. Ca Mantuitorul nu a venit sa primeasca iertare de pacate de la Ioan, reiese si din faptul ca botezul lui Ioan il ajuta pe om sa constientizeze starea pacatoasa, insa, nu oferea iertarea. De aceea se si spune ca era “spre iertarea pacatelor” (Luca 3, 3), pe care avea s-o aduca Hristos.

El primeste botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfant in creatie. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne marturiseste Sfantul Chiril al Alexandriei. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Prin cuvintele din rugaciunea citita la Boboteaza: “Astazi firea apelor se sfinteste…”, nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.

In Botezul Domnului stau inceputul si temeiul Sfintei Taine a Botezului crestin

Acceptand sa Se cufunde in Iordan, Hristos l-a ingropat pe vechiul Adam si a inceput astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce sa curete, ci au fost ele insele purificate. Hristos a curatit prin cufundarea Sa in Iordan, creatia intinata de caderea omului in pacat si a inlaturat puterea satanei. Astfel, in clipa cand El S-a lasat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorat peste creatie.

In rugaciunea de sfintire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curatirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea sa devina, prin pogorarea deplina a Duhului, loc al nasterii omului nou in Hristos.

Astfel, ritualul Botezului crestin repeta aceste momente, care semnifica trecerea dintr-o etapa existentiala in alta: el se deschide cu lepadarile, menite sa alunge puterea satanei si se incheie cu primirea darului Sfantului Duh.

Boboteaza – sfintirea apei

In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste Agheasma Mare.

Crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, in perioada 5 ianuarie- 14 ianuarie si la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosita, in Ajunul Bobotezei, la sfintirea casele credinciosilor si locuitorii acestora. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi: binecuvantarea si sfintirea prapurilor, sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.

Adrian Cocosila

 

O lucrare de control a unui elev ne dezvăluie obiceiurile prilejuite de Botezul Domnului (Boboteaza) din Cugirul anului 1943. Lucrarea am primit-o de la Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, fiind semnată de elevul Alexandru Tomuţa:
„Boboteaza este o sărbătoare însemnată şi anume Botezul Domnului nostru Isus Hristos, când s-a botezat în Iordan dela Ioan. Este o sărbătoare nemişcătoare şi întotdeauna este în 6 ianuarie.
În această zi de sărbătoare ca şi în toate celelalte sărbători mari, oamenii şi-au luat câte un obiceiu pe care-l ţin cu sfinţenie şi pe care-l au stăpânit din moşi strămoşi şi se leapădă de el numai cu mare greutate.
Astfel, înainte de această sărbătoare cu o zi, adică în ajun, preotul dimpreună cu cantorii umblă pela casele oamenilor, cu cruce, botezându-le şi sfinţindu-le casele cu apă sfinţită cântând „În Iordan Botezându-te Tu Doamne”. Oamenii aşteaptă această zi cu mare bucurie deoarece se vesteşte Botezul D-lui. Apoi în ziua de Bobotează se face liturgie de dimineaţă, iar după terminarea liturgiei preotul şi tot poporul dela biserică ies cu praporii la un izvor pentru a sfinţi apa. Dupăce s-a făcut slujba respectivă preotul botează pe toţi oamenii iar ei îşi iau apă sfinţită şi o duc acasă pentru aşi boteza vitele şi celelalte animale depe lângă casă. Ţăranii dela sate şi la mâncare au un obicei de în această zi de sărbătoare, la masă mănâncă aşa zise răci (piftie) din carne de porc.
În ziua a II-a de Bobotează, adică la sfântul Ioan, pe acei pe care-i cheamă Ioan îşi cheamă rudele şi prietenii spre aşi petrece împreună”.
Documentul ne-a fost pus la dispoziţie de şeful Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, Alexandra Dana Zecheru.

Iulian Brok/INFORMATIA DE ALBA

http://www.informatiadealba.ro/2011/01/04/boboteaza-la-cugir-in-anul-1943/

Inspectorul Şcolar Judeţean Alba, la iniţiativa părintelui inspector Nicolae Bolea, a organizat sâmbătă, 11 decembrie, la Catedrala din Cugir, o nouă „Seară de colinde”, la care au participat grupuri de elevi, îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale. Elevii au fost însoţiţi de profesorii de religie şi au prezentat colinde tradiţionale româneşti. Aceasta a fost cea de-a doua seară de colinde prezentate de elevii din judeţul Alba, urmând ca până în data de 18 decembrie să aibă loc alte 4 spectacole de colinde la Aiud, Sebeş, Câmpeni şi Blaj.
La spectacolul de colinde din Catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir a participat şi IPS Andrei al Alba Iuliei.
Acţiunea a făcut parte din proiectul „Valori creştine în lumea modernă”, derulat de Inspectoratul Şcolar judeţean Alba, Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba.
Părintele Nicolae Bolea ne-a declarat că „rolul acestor acţiuni este de a menţine valorile creştine moştenite şi de a le transmite societăţii contemporane ca un sfânt tezaur de spiritualitate românească”.

Sorin Poparadu

http://www.informatiadealba.ro/2010/12/12/la-catedrala-din-cugir-a-avut-loc-o-noua-%E2%80%9Eseara-de-colinde%E2%80%9D/

 

Sfantul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut sfant al Bisericii noastre. Indiferent pe cine intrebi, iti poate spune despre el ca este sfantul care aduce daruri. Noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie este cunoscuta ca fiind noaptea darurilor. Este momentul in care vine “Mos Nicolae”.

Cand eram copil, imi lustruiam ghetele si le puneam la fereastra ca sa fie umplute de daruri. Aveam prieteni care isi asezau incaltarile la usa, semn ca pe acolo avea sa vina Mos Nicolae. Nu m-am intrebat pe unde venea, pentru ca atat eu cat si prietenii mei ne trezeam cu daruri in ghete, semn ca Sfantul Nicolae putea veni si pe usa si prin geam. Si datorita sfinteniei sale, cunostea ce iti lipseste si iti aducea ceea ce iti doreai. Datorita acestei bunatati, multi copii il confundau pe Dumnezeu cu Sfantul Nicolae.

Sfantul Ierarh Nicolae nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. Teodor Anagnostul, autorul “Istoriei Tripartite”, afirma ca Sfantul Ierarh Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Pentru ca acest autor s-a folosit de documentele provenite direct de la primul Sinod Ecumenic sau de la persoanele care au participat la acest sinod, istoricitatea Sfantului Nicolae nu trebuie pusa sub semnul intrebarii.

Amintim ca la sinodul de la Niceea, din anul 325, a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Potrivit Traditiei, atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, Nicolae i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.

Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ia zilele si apoi sa-si puna capat acestei vieti. Sfantul Nicolae i-a daruit omului aflat in nevoie trei pungi cu aur, iar fiicele acestuia s-au putut casatori. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.

Ziua trecerii Sfantului Nicolae la cele vesnice a fost data de 6 decembrie 334, potrivit lucrarii “Legenda Aurea” (“Legenda Sanctorum”) a lui Jacoppo da Voragine (+ 1298). In prezent, moastele sale se afla la Bari, din anul 1087. Mentionam ca in biserica “Sfantul Gheorghe Nou” din Bucuresti, se afla mana dreapta a Sfantului Nicolae. Exista credinta ca aceasta mana i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, in semn de pretuire pentru lupta domnitorului impotriva paganismului.

Va indemn sa luati chipul Sfantului Nicolae, ca nimeni sa nu mai planga pentru lipsa darurilor. Nu uitati ca in viata vesnica luam cu noi doar atat cat am daruit.

La multi ani tuturor celor ce poarta numele Sfantului Nicolae.

Adrian Cocosila

Sfantul Nicolae – Povestiri din Bucovina, Muntenia si Oltenia

Sfantul Nicolae se mai numeste prin unele parti din Transilvania si San-Nicoara sau Sa-Micoara.

Prin Bucovina se crede ca Sfantul Nicolae este al doilea sfant facut de Dumnezeu, ca sta alaturi de Parintele ceresc in stanga Lui, si ca in noaptea de catre Sfantul VasileDumnezeu si cu Sfantul Nicolae stau la masa, aratandu-se lumii in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori.

Sfantul Nicolae orandueste soarele; cu privire la acest rost insemnat, iata ce scrieGeorge Cosbuc:

“Soarele e pus de Dumnezeu sa lumineze pamantul, dar el, ingrozit de rautatile cate le vede pe pamant si satul de acelas drum vesnic, intr-una vrea sa fuga si sa scape de vederea pamantului. Asa cum umbla el de-a curmezisul peste pamant, de la rasarit spre sfintit, tot isi schimba drumul si fuge cu rasarirea, cand spre miaza-zi, cand spre miaza-noapte, ca, doara-doara va putea ajunge odata sa faca sfarsit pamantului si el sa stea sa se odihneasca pe cer si sa nu mai aiba de incunjurat pamantul. Iar sfarsitul pamantului va fi atunci cand soarele va ajunge sa rasara de lasfintit si sa sfinteasca la  rasarit, adica tocmai intors de cum e  astazi.

Dar Dumnezeu nu voeste lucrul acesta si de aceea a pus strajer la miaza-noapte pe San-Nicoara si la miaza-zi pe San-Toader, ca sa tie calea soarelui si sa-l abata din cale.

 

Si ci-ca primavara ajunge soarele in fuga lui pe la San-Toader  si atunci ia cu el noua babe rele si aduce ploi si ninsori si prapadenii de vreme rea, ca doara-doara va scapa nevazut de San-Toader pe o vreme ca aceea. Si mai-mai sa-l scape San-Toader, caci soarele apuca sa fuga inainte ; dar atunci San-Toader, cu noua cai are sa se iea dupa soare si-l fugareste, il alearga sa-l prinda. Si fuge dupa soaretreisprezece saptamani, si abia il ajunge colo departe-departe spre miaza-zi. Si cum il ajunge, il si intoarce dela miaza-zi spre rasarit.

Si se intoarce soarele si merge,merge spre rasarit, dar cand ajunge la locul lui cel oranduit de Dumnezeu, nu se astampara ci fuge inainte spre miaza-noapte, ca doara va putea fugi pe de cealalta parte. Si atunci ii iese in cale San-Nicoara si-l prinde, si-l trimite indarat. Si soarele iaras face ce a facut, si tot asa o pate intr-una cu San-Toader si cu San-Nicoara.

Dar odata si odata tot o sa scape el de pazitorii lui ; daca nu de San-Toader, dar de San-Nicoara tot o sa scape, ca San-Toader e tanar si are cai, dar San-Nicoara n-are cai si e batran”.

Ziua data de Dumnezeu in stapanire este Joia. Cu privire la acest sfant, poporul nostru cunoaste urmatoarele povestiri :

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae prin Bucovina

Intai se aude prin Bucovina si se apropie de cea a Arhanghelului Mihail, cel ce a scos zapisul din manile Necuratului, si suna precum urmeaza:

Dumnezeu a facut contract cu Nifartache, ca cei vii sa fie ai lui Dumnezeu si cei morti ai lui Nifartache. Dar vazand Dumnezeu ca e rau, a trimis pe Sfantul Ncolae sa intrebe cine poate lua contractul acela de la el. Sfantul Nicolae a stat treizeci de ani la poarta iadului. Il vede Nifartache si trimite pe un dracusor la dansul, sa-l intrebe ce vrea. Cand a ajuns dracusorul departe, Sfantul Nicolae l-a facut praf.

- Ei, da manios e, zice Nifartache ; - ia du-te tu, dara sa nu te apropii de el, a zis altui drac.

Acesta l-a intrebat de departe si Sfantul Nicolae i-a spus. Atunci Nifartache i-a raspuns :

- Numai acel ce se va naste din Duh sfant va putea sa-l ia.

Dumnezeu a trimis duhul sau de s-a nascut Domnul Hristos.

Cand a fost Domnul Hristos de treizeci de ani, a mers si l-a luat si de atunci au ramas oamenii sa fie judecati dupa pacatele lor”.

 

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae in judetul Suceava

A doua povestire se aude in jud. Suceava si are urmatorul cuprins :

“A fost odata ca nici o data, ca daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Ci-ca era odata un om sarac, lipit pamantului. In bordeiul lui facut in pamant si rau coperit, nu era decat o laita goala si ingusta, un cuptor spart, in care cand si cand ardea cate un taciune de foc, prin fundul caruia soarecii jucau tananica, si intr-un cui de lemn deasupra unei feresti mici si carpite cu hartie in loc de geamuri, in perete, era agatata o icoana veche mancata de cari, afumata si cu boielile sterse, la care se inchina crestinul dimineata si seara : iconita aceasta purta chipul lui Sfantul Nicolae.

 

Nevoies ca vai de capul lui, singur pe lume, caci femeia si-cei doi copii ii murisera de holera, omanasul nostru ajunsese la aman ; n-avea macar nici cu ce sa-si tie zilele, ba n-avea chiar nici ce sa manance. Lihnit de foame, cu matele chioraind, bolnav de vatamatura si de care adesea suferia, ghebos si cu manile bagate in brau, se trase pana la crasma, ca sa roage pe crasmar sa-i imprumute cateva parale, fagaduindu-i ca-i va lucra pentru ele, sau cand se va inchipui, le va da cinstit inapoi. Crasmarul insa nu-i dete nici un ban; ba chiar nici de-ale gurii nu-i dete nimic, macar ca vedea ca pentru ea voia crestinul sa se indatoreze ; el, nici una, nici doua, il inteti la munca, caci bogatul nu crede celui sarac. Bietul om ar fi muncit el, ca doar nu era crescut in divan de puf, si cu munca traise si pana atunci, insa nu gasia la nimeni de lucru, stii, ca iarna, cand omul risipeste ce-a strans toata vara.

Amarit pana in suflet, mai flamand decum era, se intoarse inapoi la bordiesul lui, blastamandu-si zilele si ceasul in care l-a facut maica-sa.

Da el sa se culce, - as! Haina de foame nu-l lasa de loc in pace ; trebuia - vorba celuia – “sa dea deadreptul, nu ca cu saracia, sa poti incunjura satul”. Fel si forma se gandeste el   ce-i de  facut. Incotro se intorcea, incotro se abatea cu gandul, tot de saracie si de goliciune dadea; sa moara de foame, ca pitigoiul de ciuda, ii mai ramasese sarmanului om!

Cum pe ganduri era dus, ce sa faca si ce sa dreaga ca sa se puie la cale cu dusmanul ce-l scotea din casa, vede in cuiu icoana la care se inchina. Fara multa chibzueala, pune mana pe ea, o sterge de colb, face cateva cruci, o saruta, isi iea sumanul in spate si sufland din pumni - caci uitasem sa va spun ca era iarna, – iese pe usa cu gandul ca sa se duca la crasmar si sa puie icoana zalog pentru ceva de-ale gurii.

Crasmarul, de odata se mai codia, dar vazand ca bietul om e la aman, scoase din tejghea o pane uscata ca lemnul, si o dete omului pentru icoana cu invoeala cu peste vreo saptamana sa-si scoata zalogul.

Omul, luand panea, o inghiti in cateva inghitituri, trase dusca apoi o ulcica de apa spre a o indesa pe gat, si dupa ce facu cateva cruci multamita Cerului ca-si mai astamparase putin sicreata de foame, iesi si se duse acasa, caci amurgise bine. A doua zi disde-dimineata apuca in lume ca sa se vare la sambrie unde va gasi, lasand bordeiul in stirea Domnului.

Crasmarul din sat avea o sumedenie de baieti rai si obraznici, de ocarau pe om. Intr-o zi, satanele, fara stirea crasmarului, se varara in tejghea, unde obicinuit el tinea zaloagele de prin sat, lasate pentru bautura, si vazand icoana Sfantului Nicolae, - o scandurice neteda si buna de jucat, o luara de unde era pusa, ii acatara un protap de ata si o taraiau prin casa, puind pe ea jucariile lor si tragandu-le cu sania.

Tocmai atunci intra si crasmarul cu un drumet ce se abatuse pe acolo ca sa bea un pahar de rachiu, caci era ostenit de cale si lihnit de foame.

Pe cand drumetul imbuca din merindele ce avea cu el, tragea cu coada ochiului si la copii cum se jucau, si vazand ca saniuta lor e o icoana,  nu-l rabda inima si zise crasmarului :

-  Bine, mai crestine, de ce lasi baietii   sa-si   faca   ras   de   o icoana? Desi-i afumata, veche si roasa de cari, da!  tot icoana este, ca doar nu degeaba a stat inbiserica 40 de zile si a sfintit-o popa !

-  Ma,  dracilor, de ce v-ati apucat? racni crasmarul la copii. Fa Palaghie!   de ce pustia   nu   bagi   de   sama   de   ce   s-au   apucat satanele ?

Femeia raspunse ca fusese invaluita cu treaba, ca n-a luat sama cu ce se jucau ei si ca a fost bucuroasa ca se joaca ei in de ei, fara sa-i mai hueasca in cap.

-  De unde o   ai ?,   zise   drumetul,   care-si   puse-n   gand   s-o cumpere de la crasmar   si sa scoata din locul batjocoritor  un  lucru sfant, ca de ar fi a dumitale, ai pune-o in rand cu celelalte.

 

-  De la un rau de cane de-aici din sat.   A pus-o acum vreo patru saptamani zalog pentr-o pane, ca-l lua naiba de foame, si   s-a dus dracului si n-a mai venit sa-si scoata odorul.

-  Si cat ceri pe ea, sa mi-o dai mie ;    ca daca   si-a   pus   el icoana zalog pentr-o pane, nu purta grija, ca nu mai vine sa si-o scoata.

-  Da-mi un puisor si nati-o !

Drumetul plati puisorul, lua icoana, o sterse bine de glod, caci era toata plina, cum o taraisera baietii pe jos si dupa ce plati si bautura, iesi si se duse.

El era tanar si frumos, voinic si darz. Muncea ca sluga la un negustor dintr-un sat si era om cinstit si sluga credincioasa, cum nu prea gasesti   azi.

 

Cum ajunse acasa la stapan, puse icoana intr-un cui, deasupra patului unde dormia el, fara a mai povesti ceva despre ea, si-si cauta de lucru.

Trecusera saptamani de la cele povestite, si-ntro zi vine la negustorul unde sedea baietanul un mosneag ogarjit si batran ca lumea. El se ruga de negustor sa-l primeasca si pe dansul la casa lui, ca-i iarna, si n-are unde sa se oploseasca ; pentru binele ista, se indatoreste sa-i faca orice treaba, dupa puterile lui; de sambrie, nici vorba nu fu.

 

Negustorul, se vede, era om milos, caci primi pe mosneag printre casnicii lui. Mancarea tot avea sa i-o plateasca mosneagul cu munca, ca desi era alb ca varul, dar era ros si voinic, - voinicie, se intelege, ca la oameni batrani.

De la venirea mosneagului, dugheana negustorului gemea de lume. Cu mosneagul parca venise si norocul negustorului. Musteriii nu-si dadeau rand. Unul iesia, trei-patru intrau.

Vindea si negustorul, si femeia, si baietanul si tot nu mai puteau dovedi; ba cate odata si mosneagul le venia in ajutor, caci musteriii curgeau. Intr-o saptamana, negustorul ramase fara marfa. Piperul, lulelele, ciubucele, margelele, covrigii, roscovele… si tot ce avea mai de sama negustorul, nu mai ramasera, dugheana era mai goala: de marfa. Trebuia numai decat sa plece cineva dupa alta. Cum musteriii curgeau la dugheana lui, ii trebuia lucru mai bun, marfa mai scumpa, mai de pret.

Pe cine sa trimita ? Baietanul era el vrednic, nu-i vorba, dar tot nu se facea lucrul ca atunci cand e stapanul.

 

Sa se duca el, nu putea, ca mai facea si alte negustorii de unde nu putea lipsi. Ce era de facut ? Marfa trebuia sa aiba, ca altfel pierdea  musteriii.

Sfatuindu-se intr-o seara cu femeia, isi luara de sama sa trimita tot pe baietan ; cu el insa sa mearga si mosneagul, fiind om batran si cu glagori in  cap.

 

Pregatiti de drum cu cara si cu bani de-ajuns, mosneagul si flacaul pornira dupa marfa. Peste trei zile ajunsera intr-un targ departat. Aici se rapad dupa marfa, dar negasind pe gustul lor, fiind rea si scumpa, pornesc inainte. Dupa vreo cateva zile, - ca atunci nu mergeai iute ca azi cu carul de foc, ajung in alt oras. Nici aici nu dau de marfa cum cautau ei.

Se hotarasc atunci sa treaca-n alta tara. De bilet de drum nu te intreba atunci ca azi si deci n-aveau nevoie de el. In tara straina ajung intr-un oras bogat si frumos; si cum trag la gazda, baietanul lasa pe mosneag sa caute de boi si de cara, iar el fuge sa traga o roata prin targ. Da, pe semne era si el negustor, ahotnic de-a sti si a afla cum stau si  cum  merg toate.

Umbland el ochind prin targ, vede intr-un loc o imbulzeala de oameni : un huiet si niste soldati trambitau si bateau darabana. Dupa ce se potoli huietul si incetara trambitele, un crainic imparatesc striga cat ii lua gura :

 

-  Cine la  noapte va strajui in biserica imparateasca, va primi rasplata  de la imparatul un sac cu galbeni.

Baietanul, fara sa mai intrebe ceva pe crainic, cand auzi ca e vorba de un sac cu galben, zimt sori rotunzi, buni de facut negus¬torie cu ti, se duce de istoriseste mosneagului tot ce auzise.

-   Ei,  dragutul  mosului,  nimeni  n-are sa se duca sa strajueasca in  biserica,  caci acolo se petrec de   multa   vreme   lucruri   ascunse. De vei asculta de mine,  numai dumneata vei putea   sta   la   noapte de straja.

Apoi mosneagul dascali pe baietan ce trebue sa faca. El se duce mai intaiu la imparatie, caci se vede ca ei nemerisera dupa marfa tocmai in orasul unde sedea imparatul, si spusese crainicului imparatesc ca vrea sa-si cerce norocul si ca la noapte va sta-n biserica de straja; vestea aceasta fu primita cu mare bucurie de imparat, care-i dete blagoslovenie sa-si cerce norocul.

 

Iute apoi fuge-n medean si cumpara un sac de pane uscata ce-i iesise inainte, caci se facea seara. Se duce la biserica, o dumica marunt cu cutitul si o presura prin prejurul bisericii, prin pridvor, prin clopotnita, prin biserica, pana la usile imparatesti, iar el se puse la cetit psaltirea, evanghelia si vietile sfintilor celor mari. Asa il invatase mosneagul sa faca, daca vrea sa scape teafar. El ii mai spunea sa fie voinic si cu indrazneala ; si daca e puiu de lele, sa se duca, iar de nu, sa nu-si mai cerce norocul, ca l-or gasi pe el altii teapan in  biserica.

Cand pe-amurg, numai ce aude imprejurul bisericii o rontaeala, un hodorogit si o miorlaeala, ca cum ar fi fost o potaie de ursi. Cu cat huietul se apropia, cu atat baietanul cetia mai cu foc, ca desi era sluga, stia si carte; invatase psaltirea si ceaslovul sa se faca popa, dar nu-i cantase cocosul sa manance colaci. Din pridvor si clopotnita, ajunse in biserica. Baietanul cetia intr-una la psalmi si evanghelii cat un mitropolit, si matahala ce se ospata cu panea dumicata, inainta spre el. Cand sa puie laba pe dansul, numai ce se aude cantecul unui cocos si pace ! nu se mai aude nimic; matahala pieri si  biserica ramase   curata.

 

Sa nu ma intrebati cineva ce era acea matahala, ca nu va spun, pana ce nu veti auzi sfarsitul din poveste, ca de aici tot mai este. Cum se crapa de ziua, oamenii imparatesti venira sa vada ce s-a facut cu baietanul, si cand l-au gasit viu, nevatamat, in brate l-au dus la imparat. Imparatul, dupa ce l-a daruit cu sacul cu galbeni, si dupa ce l-a intrebat cine-i si de unde, l-a rugat cu lacrami in ochi ca sa strajueasca si a doua noapte-n biserica.

Baietanul, cam pe ganduri, fagadui imparatului, tot pe aceeas plata, sa ramaie in biserica si noaptea a doua. Sa temea insa sa nu-l probozeasca mosneagul care, pentru greseli, se facea para de foc si intr-una-l  morocania.

 

Mosneagul insa se bucura cand il vazu pe baietan.   II  invata  ce-i de facut si-n noaptea a doua. Si cu sfatul   lui,   o scoase  baietanul la bun capat si pe aceasta.

 

Imparatul se tinu si el de cuvant dand baietanului plata cinstit, dar rugamintele lui ajungeau la ceriu catre baietan, ca sa strajueasca si noaptea a treia. Povesti baietanului pataraniile ce avusese cu ma¬tahala, zicandu-i ca daca l-a invrednicit Cel-de-sus sa scape viu nevatamat in doua nopti, il va ajuta si-n noaptea a treia, caci trebue acum sa se aleaga intr-o parte.

Baietanul nu se prinse de-odata ; el nu vru sa fagadueasca pana mai catre seara, caci voia sa intrebe pe mosneag ce-i de facut. Lua sacul cu bani si se duse la el, povestindu-i si intamplarile noptii a doua precum si rugamintele imparatului care-i fagaduise una din cele doua fete si imparatia toata, de-l va scapa din primejdia noptii a treia.

 

Mosneagul, bun la inima si cu dragoste fiiasca catre baietan, il sfatui ce trebue sa faca pentru a scapa si din primejdiile noptii a treia si se duse dupa trebi, iar baietanul se duse in medean, si cum ii iesise inainte un sac cu pasat, il si cumpara indata, il duce la biserica, si fiindca mai era vreme, dete o fuga si instiinta pe imparatul ca e hotarat sa ramaie in biserica si-n noaptea a treia.

Cand auzi imparatul asta veste, nu mai putea de bucurie, caci ce-i mai dulce in lumea asta decat a trai imbelsugat in toate ! Baietanul iute se intoarse la biserica si se puse pe treaba.

Presara pasatul, - meiul, - cum presarase panea in noaptea, intaia si bucii dumicati in noaptea a doua, iar el se puse la cetit; de asta data nu mai cetia in strana mare, ci pe sfanta masa in altar. Cetia baietanul cu asa duh plecat si cu atata smerenie, de parea ca-i un palimar.

 

Cum amurgi bine, incepu sa se auda pe cararea ce duce la biserica, prin pridvor, prin clopotnita, in biserica si in toate partile acelas sgomot, aceeas rontaeala ca si in serile trecute. De astadata dihania, pe care baietanul n-o vazuse la chip, era mai silitoare si mai mancacioasa.

Gatind de lucru prin biserica, numai se trezeste baietanul ca ea deschide usa altarului. Cand il vede, sare la el sa-l prapadeasca. Baietanul, galben de frica si rece ca ghiata de spaima, statea cu ochii bolditi si se uita cum ea deschide usa. Odata cocosul canta si matahala, mai inainte ca el sa inceapa, pune laba pe flacau. Flacaul   o loveste   c-un   bat ce-i daduse mosneagul,   ea   ramase   incremenita locului,  ca o stanca, fara sa se poata misca din loc.

 

Racnia slutenia de se cutremurau ferestrele ; din loc insa nu se putea urni. Matahala avea forma unei femei inalte si paroase, parul pana-n picioare de lung, cu ochii ca de foc, din cari iesiau scantei, si din gura para de foc. Era neagra si atat de urata, de nu-ti mai venia sa te uiti la ea.

 

Baietanul statu cu ea-n biserica, fara sa se clinteasca din loc, pana dimineata. Cand venira oamenii imparatului si-l gasira iaras teafar, ba inca pazind acea dihanie spurcata, isi facusera cruce si alergara de spusera imparatului cele ce vazura.

 

Fuga imparatul si imparateasa la biserica. Matahala cand i-a vazut, se smucia, racnia si se svarcolia ca broasca-n gura sarpelui ; de geaba se chinuia spurcata, ca din loc nu se putea urni.

Cand si-au vazut imparatul si imparateasa fata in asa stare,- caci ea era blastamata de o tina a se face asa si a-i manca si pe ei, - incepura a plange, de curgeau lacramile lor parau.

 

Se dadu veste-n toata imparatia, si adunandu-se preotii, mitropolitii si patriarhii, incepura o slujba frumoasa si un sobor cum nu mai fusese.

 

Cand era in toiul slujbei, iaca si mosneagul vine la biserica. Cum il simteste slutenia, tot spre el da ca sa-l prapadeasca ; se vede ca pocita ii cunostea puterea. In tot timpul slujbei baietanul statea langa matahala, care se mai muiase, si pe care o carpia cu batul cand se obraznicia.

 

Dupa ce sfarsi slujba, dupa ce-i cetira moliftele de deslegare, mosneagul se vara prin fetele cele mari, imparatesti, se duce la baietan, ii ia batul din mana si trage dihaniei de femei un bat cat putu el. Ce sa vezi! De odata iesi din matahala para rosie ca focul si parul cel lung de pe trup ii cazu. Din urita si pogoana ce era, se facu asa de frumoasa, de nu mai era alta ca ea in lume si-n soare. Fata imparatului ramase curata, povesti celor de fata cate patimise dela blastamul zinei pana atunci.

 

Imparatul darui baietanului fata si imparatia si facura o nunta cum nu se mai vazuse niciodata. La ea fura poftiti si negustorul si  nevasta unde slujise baietanul.

 

Veselia fu mare in toate partile.  Mosneagul dupa ce se sfarsi nunta, la care jucase si el ca un holteiu, chema la el pe flacau, pe fata, pe imparat si pe imparateasa si cu tot sfatul lor si dupa ce le spuse ca el e Sfantul Nicolae si ca facuse asa cu baietanul pentru inima sa blajina, fara rautate, se apropie de fata imparatului si-i trase trei palme.

 

Mosneagul se facu nevazut, iar din fata iesira trei draci negri si urati de se dusera in pustiiu, departe de noi sa fie”.

 

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae in Oltenia

O varianta a acestei povestiri o intalnim si in Oltenia, in urmatoarea cuprindere :

“Ci-ca a fost un om sarac lipit pamantului. De sarac ce era, n-avea nici mata la batatura, nici catel, nici purcel, nimic odata, nimic pe sufletul lui, decat o cerga rupta de care se tineau lartoanele sir; o treanta de rogojina si Icoana Sfantului Niculae.

Ast om, dupa ce era sarac, avea si un card de copii marunti : tot ulcele de   fete.

- Copiii sunt saracie la casa omului, isi zicea Romanul nostru; totus in fiece an nevasta ii trantia cate-un dolofan de copil, de credeai ca e scris, nu altceva.

 

Se luase de ganduri bietul Roman, care ajunsese de pomina peste teri si mari.

 

Intr-una din zile, vazand ca o sa-i moara de foame copiii, s-a dus la un carciumar si a pus icoana zalog pentru doua oca de malaiu, ca alt ce era sa faca ? Haina o detese, cum o capatase, pe rachiu.

 

Carciumarul arunca icoana sub tejghea de unde o ieau copiii si legand-o, au inceput a o face carut.

 

Un om al lui Dumnezeu, oprindu-se la carciuma, sa iea un rachiu, asa din picioare, vede copiii tarand icoana prin praf,-icoana sfanta, - pe, care o cumpara de la carciumar, platind datoria pentru care fusese zalogita. Se duse acasa si atarna icoana in cui.

 

In toate zilele se inchina baba acelui om la ea si se ruga sa-i ajute ca sa  vada negustor pe singurul fecior,  dupa sufletul ei.

 

La ast om nemereste un mosneag, care indemna pe danacul babei sa se faca negustor,  sa  puie pravalie.

 

Se duc amandoi dupa marfa. Umbland ei prin balciu dupa marfa, aud toba si pe unul care striga :

 

- Cine se gaseste sa doarma noaptea in manastirea de langa curtea imparateasca, va lua un sac de galbeni.

 

Danacul nostru, invatat de unchias, isi iea inima in dinti si se duce in altar apucandu-se de cetit vanghelia.

 

Peste noapte vine o matahala sa-l manance, dar cand sa ajunga sa puna laba pe el, cocosul: “cucurigu !” Si de odata piere, parc-a intrat in pamant.

 

Mare-i fu mirarea imparatului cand afla dimineata ca danacul e viu nevatamat. imparatul i-a platit, dar i-a spus ca daca va sta si a doua noapte acolo, va primi dimineata cinci saci de galbeni.

 

A luat voinicul si cei cinci saci.

 

Pentru a treia noapte imparatul i-a fagaduit imparatia si pe fie-sa de nevasta. Baiatul s-a dus si si-a luat un bat dela mosneag ; apoi a intrat in altar. Cand a venit matahala, a lovit-o odata de i-au sarit ochii, de a ramas oarba bustean.

 

Dimineata, a treia zi, cand a venit cu imparateasa si fie-sa si au vazut pe voinic sdravan, au incremenit si au laudat pe   voinic.

 

Pe cand stau ei in biserica, vine si mosneagul, se strecoara prin lume pan la matahala si-i trage trei ciomege. Din ea ies trei draci…

 

Matahala fusese fata unui craiu vestit pe pamant, si fiindca intorsese vorba parintilor, a fost blastatnata sa se faca stafie.

 

Pe fata imparatului, cand o vede flacaul asa de frumoasa, de pica, o indrageste si o iea de.nevasta, si fac o nunta de se duce pomina. Nas la nunta, mare minune de n’o fi fost mosneagul care tocmai in urma a spus ca este Sf. Nicolae…”.

 

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae in jud. Muscel

O varianta a acestei povestiri o gasim in jud. Muscel, in urmatoarea cuprindere :

“Era odata un biet crestin, care saracise nevoie mare. Nu avea nici dupa ce sa bea apa. Ce sa faca si incotro sa apuce? Mai avea un singur odor in casa. Stiti ce ? Icoana lui Sf. Nicolae.

 

- Ia sa vanz icoana asta ; poate-mi mai impac nevoile. Si pleca la targ. Pe drum se intalneste c-un Turc.

- Ce faci cu ala, be ?

- Mi-e de vanzare, boierule !

- Pai, ce e aia ?

- Sfantul Nicolae, boierule.

- Si ce trebue la voi ?

- Pazeste casa si toata averea.

- Mare minune ! Apoi trebue la mine, bre, un sluga ca ala.

- Daca-ti trebue, cumpara, jupane!   ii zice   crestinul.

- Si ce mananca el ? mai intreba Turcul.

- Untdelemn,  boierule.

- Pai cum il mananca ?

- II pui intr-o candela si o aprinzi; il pui apoi in perete si pui candela langa el.   Si   vezi ?   Asta   e   mancarea  si   bautura   lui.

 

Turcul se mira ce se mira; pe urma se tocmeste, da parale si cumpara icoana dela Roman, care-si vede de cale indarat spre casa, unde-o fi fost.

 

Acu, Turcu n-avea nevasta, n-avea copii, n-avea sluga. Manca la o carciuma. Cum ajunge acasa, pune icoana in perete, dupa po-vata crestinului si aprinde candela. Apoi pleaca sa manance si lasa usile descuiate.

 

- Bre,   Nicolae,   zice   el   icoanei, - eu   ma duc;   tu   ingrijeste de casa, sa nu ma fure cineva.

Icoana asculta si tace, iar Turcul isi vede de drum.

 

Cand vine acasa, ce sa-i vaza ochii ? Minune, nepoate ! Nicolae pazise bine casa si nu se furase   nimic.

 

A doua oara tot asa, si tot asa si a treia oara, cand n-a nimerit la casa Turcului nici un om cu mana lunga.

 

Intr-o zi insa, cum sta Turcul si manca la carciuma de care vorbiram, iata se apropie de el niste talhari si tocmai atunci il intreba unul din prieteni;

 

- Bine ma, vedem ca te zabovesti mult la carciuma; pe cine lasi acasa de nu duci nici o grija ?

 

- Pe cine ? Asculta, bre! Am cumparat o sluga ; il   chiama Nicolae. L-am pus acolo si am lasat deschis pe dearandul,   ca   Nicolae pazeste bine toata averea.

 

- Ia sa vedem, ma, ce sluga o fi   aia,   zic talharii   intre  ei, cand aud. De-o fi mai mic, ori mai prost, sa luam si noi cate ceva. Stii, Turcul e putred de bogat.

 

- Stiu. Hai mai repede.

 

Si se duc la casa Turcului. Acolo, usile decuiate si in casa nici o sluga. Dar icoana sicandela aprinsa dinaintea ei.

 

Ii jefuesc casa, se incotosmeaza cu tot ce pot duce, si p-aici le e drumul.

 

Cand vine Turcul si vede jaful, Doamne, Doamne ! Se iea cu manile de par. Se vaita, cauta-n sus, cauta-n jos si tot cerceteaza el mereu, dar pe icoana tot nu se supara.

 

- Be, Nicolae, zice el,-tu ai adormit. Te-a furat somnul, pe semne, si vezi ? Mi-au jefuit talharii casa. Asa o pazesti tu ?

 

Neculae insa asculta si  tace.

 

- Nu raspunzi? Uite, be Nicolae, zice,- eu te iert;   tot iti dau de mancare si nu-ti imputinez tainul. Dar baga de sama sa nu mai dormi alta data si sa fii tot cu ochii in patru.

 

Zice astea, pune undelemn in candela si o aprinde, lasa iar usile deschise si pleaca. La carciuma, unde erau si talharii, spune ce i s-a intamplat si ca, de randul asta, a spus lui Nicolae sa nu mai doarma. Talharii insa, cum aud, si pricep cine-i Nicolae. incep sa faca haz si sa se tainueasca.

 

- Hai, mai fratilor, iar la jaf. Sa-i luam   ce   a   mai   ramas ; ba sa-i luam si pe Niculae !

Dau ei fuga, dar urciorul nu merge de multe ori la apa. Uitasera oamenii ca

 

Cine are mana lunga,

Pierde si ce are-n punga.

 

Cand au sosit la casa Turcului, au cotrobait incoa si incolo, cum le era obiceiul si au strans in mijlocul casei tot ce au gasit, iacand vreo trei motoasce. Apoi s-au repezit cu totii si au pus mana pe icoana. Dar atunci ce sa vezi dumneata, nepoate ?

 

Intind ei in sus, in jos, la dreapta, la stanga… Asi! De surda se trudiau. Sa mai poata ei lua manile de pe icoana ? Ori sa se mai carneasca din loc ? Nici vorba. Ii incremenise acolo Sf. Nicolae.

Se plang talharii, sbiara, tipa, se tot svarcolesc si tin asa pana seara, hat  tarziu.

 

Atunci iata ca soseste si Turcul.

 

- Ha, ha, ha ! Voi mi-ati jefuit casa ? racneste   el  cat poate si tot blodogoreste pe talhari, de intrasera   aia   in   frigurile mortii.

 

Si incepe sa se uite urat si sa puie mana pe o  patachie. - Bine, be, Nicolaie !  Bine ca   i-ai   prins!   Am   sati   maresc tainul.

 

Talharii insa plangeau,  de saria camasa de pe ei.

 

- Iarta-ne, jupane, se roaga ei, - iarta-ne, ca nu mai facem si iti aducem tot ce am luat, ba si tot ce mai avem cu noi. N-am stiut ca Nicolae al dumitale ne-o pune la ciochina.

 

Se roaga ei, se roaga mult si bine, pana ce i se face mila si Turcului, si se roaga si el de icoana

- Iarta-i, be, Nicolaie, ca-mi aduc tot ce au   furat,   ba   inca mai dau si pe deasupra !

 

Si-atunci, ce sa vezi dumneata! O lacrima pica din ochii sfantului si… minune! Talharii pot sa ridice manile si sa se desteleneasca. S-au dus intr-un suflet acasa si au adus tot ce luasera si nu luasera. Apoi au cazut in genunchi inaintea icoanei, multumind cu lacrimi Sfantului Nicolae ca i-a iertat si i-a izbavit din amortirea si pedeapsa in care cazusera.

 

Iar de-aici inainte n-au mai furat si s-au facut si ei crestini in randul oamenilor cum se cade.

 

In sfarsit, a treia povestire, care ne arata deasemeni dragostea lui Sfantul Nicolae pentru oameni si grija ce le-o poarta sfantul, inainte de a face vreun pacat, se aude prin jud. Tecuciu si are urmatorul cuprins:

 

Era un crestin odata, care avea trei fete mari. Si trei fete mari, stim astazi ce insemneaza : trei pietre de moara, cari nu se pot urni din casa cu una, cu doua.

 

Si omul acela era fara seaman de sarac, insa pe langa saracie, ii mai punea si dracul bete-n roate la toate treburile cate le incepea, -asa ca mai in fiecare zi se pomenia ca n-are cu ce potoli foamea celor din casa lui.

 

Vazandu-se sarmanul intr-atat de stramtorat, se gandi in toate chipurile si nimic nu-i trecu altceva de facut prin minte, decat ca trebue sa-si trimita fetele dupa castig.

 

- Cum o sti !

 

Si lesne se-ntelege ce vrea sa zica treaba asta pentru o fata : sa castige banul cum va sti !

 

Dar Sfantul Nicolae aflase despre aceasta,   asa   ca  in ajunul zilei dintai, cand fata cea mai mare trebia sa-si   pangareasca   cinstea,   arunca in casa omului sarac o punga plina cu  150 de galbeni. Gasind banetul acesta, omul nostru s-a minunat si a zis:

 

- Acesta-i norocul fetei mai mari; e-al ei castigul acesta!

 

A luat-o, i-a gasit un barbat bun,- ca-i era lesne treaba asta acum,-a maritat-o si fata s-a dus la casa ei.

 

Dupa aceasta mai trece ce mai trece si zilele negri vin.din nou. Ce sa faca bietul om ? Nimic alta, decat sa faca vant fetei de-a doua, dupa castig.

 

- Sa castige ea, cum va sti !

 

Dar Sfantul Nicolae i-a trimis si acesteia tot 150 de galbeni.

 

Se face si nunta a doua, si cand urma sa plece in calea pacatelor a treia fata, cea mai mica, omul se pune pandar si cand Sf. Neculaiu veni la fereastra ca sa svarle in launtru cea suta si jumatate de galbeni, omul il apuca de poala hainei si-i saruta picioarele. Da Sf. Neculaiu il indeparta si-i zise :

 

- Nu-mi multami mie, ci lui Dumnezeu, ca numai Dumnezeu este purtatorul gandurilor bune.

 

Si de atunci omul cel sarac, cu cele trei fete maritate, se calugari si sluji pana ia sfarsenie Sfantului Neculaiu.

 

In afara de acestea, se crede ca Sf. Neculaiu este brodariu-podar-mare si calauza si sprijin celor ce umbla pe ape.

 

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae in jud. Tecuci

Prin jud. Tecuciu se aude urmatoarea povestire:

Sfantul Nicolae se spune ca a fost corabier, indeletnicindu-se cu negotul pe apa si cu prinsul pestelui. Intr-un rand, starnindu-se o furtuna mare, corabia lui s-a pravalit in apa si o multime de oameni s-au inecat, scapand dintre toti numai dansul. Atunci Sf. Nicolae a inceput sa se roage fierbinte lui Dumnezeu si Dumnezeu s-a milostivit si toti cei inecati au inviat.

Acestia, in urma, au inceput sa se inchine lui Sf. Nicolae, l-au facut sfant si astfel l-aprimit si Dumnezeu in ceata alesilor lui .

 

In Ghizdarestii Dobrogei, precum si prin alte sate dunarene am auzit pescari rostindu-i numele in clipe de primejdie sau chemandu-l intr-ajutor pentru mai tarziu.

 

Prin Bucovina se zice ca Sfantul Nicolae a oprit apele potopului chiar, cari cautau, dupa invaluirea pamantului si prapadirea fumii, sa innece si corabia lui Noe.

 

Au inteles, prin urmare, praznicele si petrecerile pe cari le fac in aceasta zi cei ce-si petrec vieata pe ape, - pescari si vaslasi, - precum si faptul ca Sfantul Nicolae este ales ca patron al marinei.

 

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae la Macedo-Romani

Macedo-Romanii au si dansii aceasta credinta, care rezulta din urmatoarea  povestire :

Odata Sf. Casian, - cel ce-si are hramul la 29 Fevruarie in anii bisecti,- s-a dus la Dumnezeu si a inceput sa se planga Ziditorului ca oamenii nu-l cinstesc si pe dansul, cum cinstesc pe ceilalti sfinti.

 

Dumnezeu il intreba insa :

 

- Ai facut vreo fapta buna in lumea aceasta ?   Ceilalti sfinti au facut multe fapte bune si de aceea au cate o zi de tinere.

 

Nesfarsindu-si inca vorba, iata ca vine acolo Avul-Nicolo, – Sf. Nicolae, ud, leoarca.

 

- Sfinte Neculai, il intreba Dumnezeu,-de ce esti ud?

 

- Uite de ce, raspunse sfantul.- Din pricina vantului  mare, era gata-gata sa se inece o corabie; cum am vazut-o, m-am aruncat in apa si am scapat-o de primejdie, iar pe oamenii ei dela moarte.

 

Atunci Dumnezeu se intoarse catre Sf. Casian si ii zise :

 

- Auzi cum fac fapte bune cei ce au tinere ? Fugi de-aici si la fiecare patru ani,   sa vii si tu odata.

Si de atunci luna Fevruarie are cate 29 zile la fiecare patru ani odata.

Studiu Etnografic de Tudor Pamfile

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/sfantul-nicolae-povestiri-legatura-sfantul-nicolae-68774.html

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 68 other followers