arhivă

Stiati ca?

 

Dacă intri într-un magazin, vei vedea culoare întregi pline cu cele mai recente produse ce promit să îţi economisească timpul şi energia, în timp ce îţi fac casa strălucitor de curată.

Din păcate, multe dintre aceste produse conţin chimicale toxice care îţi pot afecta sănătatea şi mediul.

Până la Al Doilea Război Mondial, ne descurcam perfect la curăţat cu ingrediente normale de bucătărie, cum ar fi lămâile, sarea, oţetul şi bicarbonatul de sodiu.

Publicitatea ne-a făcut să credem că avem nevoie de o multitudine de produse – căte unul pentru fiecare cameră. Unul pentru chiuvetă, unul pentru cadă, unul pentru podele, unul pentru depunerile de calcar…şi lista nu se mai termină.

Astăzi vreau să vorbesc despre oţetul alb, care este un produs uimitor.

Geamurile şi oglinzile tale vor străluci cu un minim efort, lăsând totul fără urmă de mizerie.

Ceainice, robinete, capete de duş şi vase de toaletă nu vor mai avea nici un fel de depunere de calcar.

Mirosurile vor dispărea în mod natural.

Mucegaiul va fi păstrat la distanţă dacă îţi faci obiceiul de a stropi faianţa şi perdeaua de la duş cu oţet, după baie.

 

Podelele tari vor rămâne fără grăsime sau alte urme, şi lucioase în acelaşi timp.

Şi, dacă asta nu e destul, poţi să cureţi şi fundurile de bucătărie cu oţet, să îndepărtezi furnicile şi îl poţi adăuga şi la ciclul de stoarcere al maşinii de spălat pentru a-ţi înmuia hainele.

Tot ce trebuie să faci este să umpli pe jumătate o sticlă cu pulverizator cu oţet alb, să o umpli până sus cu apă şi gata! Foloseşte o bucată de material cu fibre mici şi casa ta vă străluci cât ai clipi din ochi.

Mulţi oameni sunt îngrijoraţi de miros, dar acesta se disipează pe măsură ce se usucă şi nu rămâne în aer pentru prea mult timp.

 

Nu dusul este de vina! Ci depunerile de calcar, care nu mai lasa apa sa iasa prin orificii. Introdu capatul dusului metalic intr-o punga din plastic (mai rezistent!) in care ai turnat otet cat sa-l acopere. Leaga bine capatul pungii si lasa la inmuiat peste noapte. Daca „para” dusului nu s-a curatat complet, repeta operatia.

Branza tine mai mult……daca o invelesti intr-o bucata de panza inmuiata in otet.

Nu mai ramane nimic! Petele care apar de la deodorantul spray pe bluze, rochii etc. in zona subratului sunt inestetice, neplacute. Ca sa le faci sa dispara, pulverizeaza otet pe zona respectiva cu cateva ore inainte sa le speli. 


Un covor aproape nou

Ti se pare ca persanul tau s-a decolorat? Amesteca o parte otet cu doua parti apa fiarta si freaca temeinic suprafata acestuia. Daca timpul iti permite, ar fi bine sa procedezi la fel dupa fiecare aspirare.
Daca ti-ai patat mainile cu cerneala , curata-le bine cu o periuta inmuiata intr-o solutie de otet si sare. Spala-te apoi ca de obicei, cu apa si sapun.

 

Vei vedea mai bine de la volan

Vrei ca in diminetile de iarna sa nu-ti mai pierzi timpul cu indepartarea stratului de gheata  format noaptea pe parbriz? Atunci, seara de seara, sterge-l bine cu o solutie din otet (trei parti) si apa (o parte).

Improspatati-va draperiile.
Amestecati o lingura de otet alb cu doua cani de apa calda si varsati amestecul intr-un flacon cu pulverizator. Aspirati-va bine perdelele, apoi stropiti-le cu solutia otetata, fara a le desprinde de pe suport. Cand se usuca, cutele formate cu vremea dispar, la fel ca si mirosul statut de mucegai sau fum de tigara.
Cenusa din soba sau semineu
O pulverizare usoara cu otet impiedica raspandirea cenusei in casa, cand e scoasa din soba sau semineu. Imbibati si ziarul pe care scoateti cenusa cu solutie de otet (o lingura la doua cesti de apa) si operatia de curatire va decurge usor si igienic. 


Lumina mai stralucitoare
Optimizati lumina din casa, curatind becurile cu apa cu otet (o lingura de otet la un litru de apa). Stergeti becurile reci cu o carpa inmuiata in solutie, apoi uscati-le cu un stergar care nu lasa scame.
Parchet lucios
Ceara de parchet va dura mai mult timp si va luci mai puternic daca inainte de a o aplica, spalati parchetul cu apa amestecata cu otet.
O cana de otet pusa intr-o jumatate de caldare de apa calda reprezinta formula optima. 


Ingrijirea peretilor
Peretii dati cu vinarom se curata cu apa sapunita (clabuc de sapun), apoi se clatesc cu amestec de apa calda si otet alb, in proportie de 1/2 cana de otet la o jumatate de caldare de apa.
Sfesnice din sticla sau ceramica
Inmuiati sfesnicele in apa foarte fierbinte amestecata cu detergent. Frecati ramasitele de ceara cu un burete, apoi clatiti-le in apa calda, in care puneti putin otet alb. Ungeti cu ulei partea unde se insereaza lumanarea in sfesnic. Dupa ce arde, va fi mai usor de scos. 


Amestec ideal pentru geamuri
O lingura de otet alb, o lingura de amoniac, 3 picaturi de detergent lichid, o cana de apa. Amestecati componentele si puneti-le intr-un flacon cu pompa. Agitati bine inainte de a vaporiza sticla ferestrelor, apoi stergeti cu un somoiog de hartie de ziar sau cu o carpa moale.

 

Cum se inlatura mucegaiul.
Prezent mai ales in locurile umede din bucatarie, mucegaiul este o ciuperca moale, spongioasa, respingatoare ca infatisare, de culoare alba, neagra sau verzui-violacee. Ea creste mai ales in locurile neaerisite si intunecoase, unde persista o atmosfera calda si umeda. Se dezvolta mai ales in zonele de evacuare a apei din dusuri si bai, hranindu-se din grasimile pe care le eliminam prin spalare si din particule de murdarie. Cel mai bun antidot: otetul! Frecati zonele metalice in care s-a format mucegai mai intai cu o hartie de smirghel, inmuiata in otet. Utilizati apoi o periuta de dinti inmuiata in otet, pentru zonele la care se ajunge mai gr eu. Clatiti cu apa curata, apoi cu otet, stergeti locul cu o carpa uscata.

Cum se inlatura pelicula de sapun
Diferitele parti ale dusului si robinetele de la chiuveta si bai sunt amenintate permanent de formarea unei depuneri de sapun, care devine rezistenta in timp. Otetul si bicarbonatul de sodiu le elimina. E suficient sa umpleti o cana de bicarbonat in care sa adaugati atata otet cat sa se formeze o pasta si aveti solutia la indemana. Aplicati-o pe zonele acoperite cu pelicula de sapun si lasati sa actioneze 5 minute. Frecati cu un burete, clatiti cu apa cu otet, stergeti cu o carpa uscata.

Cum scapati de mirosul urat din baie
In loc sa utilizati spray-uri toxice pentru improspatarea aerului din baie, folositi apa amestecata cu otet de mere, pusa intr-un recipient cu sifon. Va inlatura cele mai neplacute mirosuri. Vaporizarile cu otet, in loc de parfum floral, sunt recomandate mai ales in casele locuite de persoane care sufera de astm.

Pentru intretinerea protezei dentare
Un periaj rapid cu otet alb de mere va face sa straluceasca protezele dentare, suprimandu-le si mirosul neplacut. Daca lasati toata noaptea proteza in apa, adaugati si o jumatate de lingura de otet.

Un amestec simplu de substante non-toxice care elimina murdaria si chiar dezinfecteaza. Puteti gasi ingredientele necesare chiar in dulapul de acasa sau la magazinul din cartier:
– bicarbonat de sodiu;
– otet de alcool (nu de vin);
– apa calda;
– ulei esential de lamaie sau de eucalipt.

Pentu a obtine detergentul universal, veti avea nevoie de un bidon de 2 litri.

1. Puneti 2 linguri mari de bicarbonat de sodiu in bidon.
2. Adaugati 2 litri de apa calda si apoi amestecati
3. Separat, intr-un pahar, amestecati 3 linguri de ulei esential si 3 linguri de otet.
4. Adaugati amestecul in bidon.
5. Agitati bidonul – gata!
6. Inchideti ermetic bidonul pentru o conservare buna.

Inainte de fiecare utilizare agitati bine bidonul. Puteti sa curatati toate suprafetele si puteti chiar sa dezinfectati toaletele.

 

Cateva retete usor de retinut si preparat:

 

Solutie de spalat parchetul
1/4 ceasca otet alb
3l apa calda
2-4 picaturi ulei esential de eucalipt (sau dupa preferinte)

 

Solutie de lustruit mobila
1/2 ceasca otet alb
1 lingurita ulei masline (sau mai putin)
Se amesteca si se lustruieste mobila cu o carpa curata.

 

Solutie de curatat geamurile
1 ceasca otet alb
1 lingura suc de lamaie
3 cesti apa
2-3 picaturi ulei esential

 

Solutie de curatat in baie
Puneti pe o laveta umeda putin bicarbonat de sodiu si putin otet. Curatati. Pentru tusa finala, aplicati pe laveta cu care stergeti 2 picaturi de ulei esential. Personal, folosesc uleiul de eucalipt, care se gaseste in farmacii naturiste. Lasa un miros de proaspat, plus ca este un bun adjuvant pentru raceala si nas infundat, uleiul esential de eucalipt fiind un ingredient optim si pentru infuzii. Mai nou, am inceput sa experimentez cu uleiul esential de lavanda, care lasa o aroma relaxanta.

 

Solutie universala de curatare
1 lingura bicarbonat de sodiu
1 lingura suc de lamaie
1/2 ceasca apa fierbinte
Puneti toate ingredientele intr-o sticla cu spray si agitati bine inainte de folosire.

 

Solutie de lustruit metalul

Cupru si alama:
2 linguri sare
putin otet alb
Faceti o pasta, la care puteti adauga faina ca sa nu fie prea abraziva.


Inox:
bicarbonat de sodiu
otet alb
Bicarbonatul se aplica cu o carpa umeda, iar otetul se foloseste pentru eliminarea petelor.

 

Solutie pentru bucatarie
Daca stoarceti lamai pentru limonada, nu aruncati cojile. Cu interiorul lor puteti rapid da luciu chiuvetei. Mai mult, adaugand in interiorul lamaii stoarse putina sare marina sau bicarbonat de sodiu, veti obtine si un efect dezinfectant.

 

Pentru eliminarea mirosurilor neplacute din frigider
Puneti in frigider un mic recipient deschis continand bicarbonat de sodiu. Probabil e un remediu de cand lumea si chiar functioneaza.

Bateriile de inox se curata cu otet fierbinte in care se dizolva sare grunjoasa. Luciul este perfect, se curata foarte bine, incomparabil cu orice chimicala. La fel se curata si chiuveta de inox din bucatarie.

Spray antibacterian pentru suprafete

Combina aceste 2 ingrediente intr-un tub gen spray:
– 1 lingurita ulei esential de menta sau rozmarin,
– 1 cana otet alb.

Se foloseste pe suprafetele tari, neporoase, din locuinta, pentru a elimina germenii. Nu se foloseste in exces, caci unii germeni sunt benefici pentru sistemul imunitar, oricat de urat ar suna asta…

 

 

 

 

Ion Măldărescu /REVISTA ART-EMIS Academy

http://www.art-emis.ro/stiinta/1183-ionut-budisteanu-un-geniu-al-informaticii-romanesti.html

O interfaţă care ajută nevăzătorii să „vadă” cu ajutorul limbii, i-a adus unui elev de 18 ani trei premii acordate în S.U.A., o bursă anuală de 10.000 de dolari (pentru patru ani) şi posibilitatea de-a studia la orice universitate americană. Ionuţ Budişteanu, elev la Grupul Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea, poate fi numit, fără riscul de a greşi, un geniu al informaticii.

„Este un adolescent atât de modest încât nu aş putea să spun că are, nu «cei şapte ani de acasă», ci are 18 ani de acasă şi parcă vine dintr-o altă galaxie”, spune despre el profesorul Florin Smeureanu, Inspectorul General Şcolar al judeţului Vâlcea. „Este singurul copil la părinţi, mama lui lucrând cândva în cercetare, iar tatăl fiind inginer. Ionuţ trăieşte în universul informaticii, mănâncă chiar în faţa calculatorului, iar zecile de concursuri interne şi internaţionale la care a participat i-au adus zeci de diplome şi medalii.”

Prin cunoştinţele acumulate în ţară elevii români au – încă – posibilitatea de a-şi construi baze solide, care le pot permite să opteze pentru cursuri cu grad ridicat de dificultate, în cadrul unor instituţii de învăţământ cu renume. Cei asemenea lui Ionuţ Budişteanu aduc faimă României, ridicând prestigiul ei prin reprezentarea la cel mai înalt nivel. Obişnuit încă din timpul liceului cu performanţa, lui Ionuţ Budişteanu îi va fi mai uşor să poată urma cursurile unei facultăţi de profil din S.U.A.. Va trăi o vreme într-o lume complet diferită de cea de acasă, dar se pune întrebarea dacă va mai dori să se întoarcă în România. Oricât de greu i-ar fi să plece din România, mai greu şi mai trist ar fi să se afunde în mediocritate, să-şi limiteze oportunităţile şi să se piardă sub anonimat, în ţară. În urma instruirii sale va fi Ţara în măsură să-i ofere un nivel de trai uman? După cum evoluează evenimentele este greu de presupus. O mai mare probabilitate o are ceea ce deja se cunoaşte sub expresia „export de materie cenuşie”. Cu ce rămânem? Cu elevii şi studenţii „de profesie”? Cu plagiatorii? În perioada interbelică, tinerii români studiau în străinătate, apoi aplicau cunoştinţele acolo unde s-au născut. Astăzi, fenomenul este invers: România cheltuieşte pentru instruirea tinerilor, apoi sunt „îndrumaţi” şi încurajaţi să plece pe alte meleaguri, societatea neavând ce să le ofere. Nici măcar un loc de muncă. Statul trebuie să permită tinerilor să se ridice, nu să le cantoneze afirmarea, jonglând cu rolul pe care omul îl joacă în societate. În viaţă nimic nu rămâne neplătit, iar România plăteşte deja prostia ultimelor două decenii.

România este locul unde m-am născut şi unde m-am format

„De la 3 ani am calculator şi, ca orice copil, mă jucam. La 7 ani aveam peste o mie de CD-uri cu jocuri. În clasa a III-a am citit într-o revistă cum se fac filmele 3D la Hollywood. şi am instalat 3DS Max 7, am încercat modelez obiecte, mesh-uri, şi să fac filme 3D timp de un an, dar nu am avut talent artistic, şi chiar Mi-au cumpărat părinţii mei şi două cărţi pentru programare în 3D Studio Max, dar tot nu am reuşit. Am fost dezamăgit, apoi am aflat că jocurile se fac de fapt în limbaje de programare şi doar grafica în 3DS MAX. Am încercat să învăţ singur Q-Basic, din documentaţia oferită şi făceam micuţe aplicaţii, dar vreme de un an de zile nu am reuşit să înţeleg cum se scriu jocuri în Q-Basic. Din fericire, profesoara mea de informatică din clasa a V-a, doamna Mirela Mlisan, mi-a zis, cu înţelepciunea unui bun profesor, că mă învaţă dânsa să fac jocuri, dar mai întâi să învăţ algoritmica de şcoala. Aşa am mers la multe concursuri. Eu m-am străduit să tot învăţ…, dar la jocuri tot nu ajungeam. Mult mai târziu, după vreo doi ani, am priceput că îndrumarea doamnei profesor a fost o procedură abilă de a mă învaţă algoritmica şcolară. În decursul a trei ani care au urmat, adică în clasele V-VIII, am parcurs toata materia de liceu şi, în paralel am studiat trei cursuri universitare specializate în tehnici avansate de programare. În acest fel am înţeles că cerinţele universitare sunt total diferite faţă de ceea ce se predă la liceu, ca materie informatică de studiu, abordare şi nivel de cunoaştere-aprofundare.

Debut în informatică şi primele rezultate

Pe parcursul a următorilor doi ani am creat aplicaţii antivirus, acces la distanţă, softuri educaţionale, lucrări pe care le-am prezentat la concursuri şcolare cât şi la universităţi, unde participau studenţi cu lucrări de licenţă. Datorită sugestiilor primite de la profesorii universitari, programele mele au suferit îmbunătăţiri substanţiale. În clasa a VII-a am scris un program de supraveghere de la distanţă a copiilor, cu mult înainte de campania tv. care milita pentru un internet sigur, iar în anul următor, am conceput un soft ce permite recuperarea datelor dintr-un calculator furat, când hoţul se conecta la internet, permitea printscreen-uri, captura de la webcam. Practic, hoţul putea fi văzut şi localizat prin IP-ul calculatorului, în acel moment. Lucrare a primit premiul I la salonul naţional de inventică, fiind o noutate în domeniu, întrucât, la aceea dată, nu existau astfel de programe. Am fost selecţionat pentru a participa la un concurs ce avea loc în America – „Intel ISEF 2010″. Din acel moment am considerat ca pentru a participa la concursul respectiv se impunea să concep şi să demonstrez ceva la nivel mondial. Conştient că mă aflam într-o cursă contra-cronometru – pentru a fi competitiv cu celelalte lucrări prezentate la concurs – am decis să creez un soft cu inteligenţă artificială.

Performanţe

Citisem despre inteligenţa artificială şi aveam doar cinci luni până la prezentarea proiectului. Astfel a luat naştere şi a prins contur proiectul NeurosLab, un software cu şi despre reţele neuronale, o aplicaţie flexibilă ce permite crearea de alte softuri cu Inteligenţă Artificială. La prezentare, lucrarea a avut un mare succes şi ca recunoaştere a importanţei realizării mele, am ocupat locul al IV-lea în competiţia „Intel ISEF 2010″. Pentru aceeaşi realizare, din partea Association for Computing Machinery – ceea mai mare şi ceea mai veche asociaţie mondială de calculatoare – mi-a acordat locul I. Am fost invitat şi premiat, în clasa a IX-a, cu ocazia decernării premiilor Turing[ ], unde am avut ocazia să stau alături de creatorii limbajelor de programare, de persoane care au creat ştiinţa calculatoarelor şi au schimbat faţa lumii. Cu ocazia decernării premiului Turing au fost acordate 12 distincţii, oferite profesorilor din universităţi printre care s-au aflat M.I.T., Stanford şi Berkley. Am fost onorat să primesc, din partea organizatorilor unul dintre acestea, prilej cu care m-am mândrit că numele liceului meu a fost strigat alături de aceste înalte şi celebre universităţi.

Premiul primit mi-a acordat posibilitatea de a ţine contact cu profesorii universitari din acest mediu şi de a fi invitat în S.U.A., la diverse universităţi (în clasa a IX-a am fost invitat şi evaluat de către Universitatea din San Francisco, unde mi s-a oferit o bursă. Lumea inteligenţei artificiale mi-a deschis un drum lung şi frumos pe care îl străbat de trei ani de zile creând foarte multe aplicaţii cu Inteligenţă Artificială (I.A.) şi chiar şi un limbaj de programare orientat către I.A..

În ţară, frustrări – „afară” recunoaşteri

Din păcate lucrările mele de I.A. au fost ignorate la câteva concursuri naţionale, în schimb au fost apreciate în Mexic, Turcia, Elveţia, Slovacia, (numai cu locul I), unde au fost acordate, în general, medalii de aur, iar la Intel Isef 2011, S.U.A., din nou locul IV. După ce mi-au fost studiate lucrările, Univeristatea Yale mi-a acordat un premiu ce se oferă anual unui soft sau unei lucrări din afara Americii şi o invitaţie de ziua Universităţii Yale.Ultimele două lucrări pe care le-am prezentat în concursurile de inventică, prezintă o mare frustrare a mea din ultimi ani în care am văzut la televizor, pe canalul tv. „Discovery Science”, interfeţe om-calculator făcute de universităţi din străinătate şi al cărui soft eu îl practic, în mod uzual, de doi ani de zile. Din păcate aceste lucrări necesită şi o parte hardware pe care, în ultimul an, am încercat să o realizez. Este vorba de interfaţa pentru tastarea cu ajutorul minţii a diverselor activităţi cu ajutorul concentrării. În acest moment lucrările mele sunt rudimetare, dar sugerează posibilitatea realizării unor astfel de aplicaţii şi tot o dată arată şi modul de cum sunt realizate, ce soft este în spatele lor cu I.A., şi ce echipament necesită. Lucrarea „Interfaţa om-calculator, folosind I.A. pentru a ajuta persoanele nevăzătoare să « vadă » cu ajutorul limbii” este încercarea mea de a crea un dispozitiv pentru nevăzători să vizualizeze imagini cu ajutorul limbii. O încercare asemănătoare a mai fost făcută de o universitate străină, dar dispozitivul nu se comercializează, fiind utilizat doar în scop militar. De asemenea, există şi un studiu pentru a evidenţia capacitatea limbii pentru a fi folosită drept „traductor” pentru vedere. Încercări de dispozitive pe baza tactilă (folosind degetele, nu limba) pentru a ajuta persoanele nevăzătoare au mai fost realizate în ultimii cinci ani de zile, dar nu şi pentru limbă. În viitor îmi doresc sa-mi perfecţionez cunoştinţele de inteligenţă artificială şi să realizez un prototip cu o rezoluţie mult mai mare.

O altă aplicaţie realizată de mine este un software care procesează sute de mii de imagini de la satelit folosind Inteligenţa Artificială în ideea depistării şi a recunoaşterii dezastrelor, precum: uragane, inundaţii, incendii de păduri, ambuteiaje rutiere etc. Softul a primit Locul I în Azerbaijan, Marele premiu în Olanda, Medalie de argint în Houston,Texas – S.U.A.”.

Distincţii meritate

– locul I de la „I.E.E.E. Computer Society”, Pittsburgh, S.U.A.;
– locul I din partea asociaţiei China Association for Science and Technology – outstanding award, Pittsburgh, S.U.A
– Medalie de argint la I-S.W.E.E.E.P. Olympiad , Houston, Texas, S.U.A
– IEEE Foundation President’s Scholarship – bursa de 10.000 $ in fiecare an de studiu (în total 40.000 $), pentru orice universitate din S.U.A.;
– Premiul şi medalie onorifică din partea universităţii Yale – Yale Science & Engineering Association;
– 3rd place at Taiwan International Science Fair – Taipei, Taiwan;
– Locul I, aur la I.N.E.P.O. Olympiad Euro-Asia – Baku, Azerbaijan
– Marele Premiu la I.N.E.S.P.O. Olympiad Utrecht, Holland
– Statement of Accomplishment for Introduction to Artificial Intelligence in top 15 with score 93.1 – in partnership with Stanford Engineering
-Locul 4th place grand awards Intel ISEF 2011 -Los Angeles, S.U.A
-Award Google Technology Trailblazer Award for Romania Zurich, Elvetia
– Locul I International ICT Olympiad, Ankara, Turcia
– Marele premiu, medalie de aur la Proyecto Multimedia, Guadalajara, Mexic
-Premiu la Expo Sciences International – global youth science fair – Bratislava Slovacia
-Locul IV la concursul international „Intel ISEF” 2010 – San Jose, U.S.A
-Locul I la International Computer Projects Competition InfoMatrix, Bucuresti
-Calificat la International Young Inventors Project Olympiad, Georgia
-Locul I din partea Association for Computing Machinery – San Francisco, U.S.A

La cele mai multe concursuri la care am participat nu exista limita de vârstă sau nivelul studiilor (elev, student) nu conta. Putea participa orice fel de tânăr până la vârsta de 30 de ani.

Interviuri şi promovare în mass-media [2]:

http://www.youtube.com/watch?v=G6x32ywNSdM&feature=plcp
http://www.youtube.com/watch?v=olElJv3HgKU&feature=plcp
http://www.youtube.com/watch?v=w4oZ2EbUwVs&feature=plcp
http://www.youtube.com/watch?v=FetMwqD4L30&feature=plcp
http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse/ionut-budisteanu
http://www.youtube.com/watch?v=IdQi-HYVM1Q&feature=plcp
http://www.youtube.com/watch?v=_pT8EVFCfD8&feature=plcp

Softuri – proiecte

1. AILab – scripting language for Artificial Intellgience – este un limbaj de programare (un interpretor) care încearcă să conţină mai multe paradigme de AI, Programare logică, Tehnici fuzzy, algoritmi genetici) şi în ideea de a genera un DLL care să conţină maşina virtuala şi codul scris de utilizator, pentru importarea lor într-un mediu de programare nou, pentru o dezvoltare ulterioară a programatorului. Lucrez la reţele bayesiene şi lanţuri markov.
2. Brain Computer Interface – un encefalograf care citeşte semnalul de la neuroni, îl amplifică şi îl modulează în amplitudine sau frecvenţă şi îl trimite la calculator, iar apoi cu AI încearcă să se clasifice. Momentan este doar un singur canal, iar pentru primul test practic trebuie 3 canale.
3. See with tongue – Human Computer Interface – Using AI to help blind people to see with their tongue – o interfaţa om-calculator în ideea ca un nevăzător să vadă cu ajutorul limbii. Imaginea preluată de la o camera web (şi aplicare de image processing) se transmite pe o matrice senzor plasată de limba. Practic în matrice se generează un curent electric direct proporţional cu intensitatea pixelilor.
4. X-Theft – un software cu Inteligenta Artificiala ce recunoaşte persoanele care poarta cagula şi intră într-o bancă. Softul reuşeşte sa recunoască si zgomotul de produs de un flex.
5. NeurosLab – software utiltar, care permite crearea, simularea, învăţarea şi exportarea reţelelor neuronale Multi-Layer-Perceptron sub de forma DLL, împreuna cu algoritmul de învăţare, şi ponderile acestora, pentru a dezvoltare ulterioara a programatorului.

6. „XTHEF”, un proiect pentru localizarea calculatoare furate, făceam şi localarizare cu Google Maps.
7. ElectrooTools – sistem expert şi soft educaţional ce permite crearea de circuite electronice, simularea lor in modul AC si DC. Soft conţine mai multe paradigme de AI. Conţine şi interpretarea limbajului uman în limba română, face o reprezentare a informaţiilor în mod logic (sub forma de predicate de ordinul I) şi permite inferenţierea lor, astfel nu există o bază de date ci o bază de cunoştinţe.
8 „Logicus” – Soft educaţional. Cu ajutorul căruia elevii, pot crea scheme logice, cu drag&drop, după aceea, se pot simula schemele logice, şi se poate vizualiza codul in: Pascal,C++,Pseudocod, coduri generate automat. Softul conţine Face recognition, face classification (catalog pe baza fetelor) speech recognition, text-to-speech.
9. „LearnGraphs and Tree” – Este un software educaţional, orientat spre editarea, vizualizarea grafurilor şi studierea diferiţilor algoritmi. Proiectul este alcătuit din 4 aplicaţii care este împărţit în grafuri orientate, neorientate, arbori, partea de testare.
10. „Ce face copilul tau pe net?!” – Programul face parte din clasa RAT, poate fi folosit pentru accesul la distanţă, al unui calculator, sau in supravegherea unui copil, are zeci de opţiuni
11. „Romanian PC-Cillin” – Este un mic anti-virus, care detectează coduri maliţioase, în urma scanării fisierelor (.exe, .com., .bat, .odt, .dll)
Detectând amprente cunoscute, sau detectând viruşi chiar şi fără amprente, Cum? Urmărind stabilitatea fişierelor în timp, căutând fişiere care şi-au modificat structura iniţială. Are şi alte scanări euristice, conţine un mic firewall, analizează fişierele, deschide în timp.
12. „Fast HTML Editor” – Este o aplicaţie ce permite crearea rapidă, a unor pagini HTML, minimale.
13. „roNarrator” – Un narrator care vorbeşte în limba română prima versiune, este realizat, dar se lucrează la o a doua versiune, care foloseşte reţele Neuronale Artificiale – Multi Layer Perceptron. Oricum momentan vorbeşti orice, dar nu are accent.
14. „MicroDC” – Permite schimbul de fişiere într-un grup de utilizatori.
Cuprinde cel puţin o parte din scheletul unui torrent…
15. „RoNetAsistent” – RomanianNetAsistent este un program din clasa Rat (Remote Access Tool) ce permite asistenţă la distanta la „sick computer”
Programul se instalează pe calculatorul de la care se asigură asistenţa.
16. „NetMinorSupervizor” – poate fi folosit pentru accesul la distanţă, al unui calculator, sau în supravegherea unui copil.
17. „ZombieRAT” – un RAT foarte vechi, poate fi folosit pentru accesul la distanţă, dar a fost înscris intr-o baza de date Americana fiind considerat „Romanian back-door” (www.megasecurity.org)
18. Am lucrat la o schemă complexă anti-piratare, a fost introdusă în softul „YahooPass”, nici până acum, după 4 luni de la lansare nu a fost crackuit/spart să fie folosit liber. Deşi au fost foarte mulţi amatori, care au încercat..
19. „Control Education” – un soft distribuit care permite E-LEARNING la distanţă,
Şi multe alte programe, dar nu sunt aşa de semnificative.
––––––––––––––––––––––––––
[1] Premiul A. M. Turing este o distincție decernată anual de către Association for Computing Machinery „unei persoane alese pentru contribuțiile de natură tehnică aduse comunității informatice. Contribuțiile trebuie să aibă importanță majoră de durată în domeniul informaticii”. Adesea considerat „Premiul Nobel pentru informatică”, Premiul a primit numele lui Alan Mathison Turing, un mathematician britanic care este „deseori considerat a fi părintele informaticii teoretice şi al inteligenţei artificiale”.
[2] Invitat la o emisiune a unuia dintre posturile naţionale de televiziune, cu generic pretenţios, „Profesioniştii”, printre neprofesionistele chestionări, neinspirata realizatoare i-a pus acestui tânăr şi stupida întrebare: „Cum vrei să mori?”. În spatele emisiunii menţionate se află o întreagă echipă de profesionişti, dar în prim plan, în mod nedrept, apare o singură o persoană lipsită de profesionalism, charm sau eleganţă, care cuprinsă de euforia vedetelo tv se erijează în fac-totum, asumându-şi doar succesele.

 

Semnul “@” folosit la comunicarea pe Internet, prin email sau Twitter, are o istorie curioasă.

Originea simbolului arond este încărcată de mister. Unii îi consideră pe călugării medievali părinţii simbolului. Se spune că aceştia au convertit cuvântul latin “ad” (către) într-un simbol. Este la fel de posibil însă să fi fost creat de francezii care au vrut să prescurteze cuvântul “at” (“la”).

Simbolul a apărut însă oficial în 1536, într-o scrisoare a unui negustor florentin, Francesco Lapi. De fapt, negustorii foloseau simbolul cu sensul “la preţul de”. De exemplu “două kilograme @ un dolar”.

Totuşi, arond nu a fost inclus în gama de litere a strămoşului tastaturilor de astăzi, maşinile de scris. Obscuritatea modernă a “cozii de maimuţă” a luat sfârşit în 1971, când informaticianul Ray Tomlinson dorea ca un mesaj creat pe un calculator să poată fi trimis spre alt calculator, fără ca acestea să fie legate direct.

Adresa calculatorului trebuia să conţină un nume individual şi numele calculatorului care ar putea servi mai mulţi utilizatori. Simbolul care făcea legătura între aceste două instanţe nu putea fi folosit deja la scara largă de alte programe, altfel se creau confuzii pentru calculatoare.

“Căutam un simbol care să nu fie folosit. Şi nu existau opţiuni – semn de exclamaţie sau virgulă de exemplu. M-am gândit să folosesc semnul pentru egal, dar nu avea sens”. În cele din urmă, Tomlinson a ales semnul arond deoarece “nu voia să ajungă să folosească simbolul pentru “cent”.

Astfel,  după ce fusese abandonată de negustorii moderni, “coada de maimuţă” a revenit, fiind folosită de toţi internauţii.

Dacă românii îi spun simbolului @ “coada de maimuţă”, în Suedia i se spune  “ureche de elefant”, în Franţa “Petit escargot” (melcuşor), în Finlanda “coadă de pisică”, în Germania “klammeraffe” (maimuţă-păianjen), iar în Ungaria “viermişor”.

A. PRESS

http://www.ziarulactualitatea.ro/panorama/toata-lumea-foloseste-simbolul-coada-de-maimuta-dar-putini-stiu-cum-a-aparut-afla-aici/

De caproape 50 de ani de cand a fost creata teoria care l-a prezis, bozonul Higgs, asa-numita „particula a lui Dumnezeu”, a reprezentat si continua sa reprezinte prada cea mai dorita de catre cercetatorii care lucreaza in domeniul fizicii particulelor elementare.

Experimentele de la acceleratorul de la Geneva, CMS si ATLAS, sunt la ora actuala pe urmele ei, in speranta de a o „captura” pana la sfarsitul acestui an. Va prezentam in acest articol o lista cu 10 lucruri de stiut despre bozonul Higgs.

Lumea fizicienilor asteapta cu sufletul la gura sa puna mana pe „particula lui Dumnezeu”. Exista insa si sceptici – cei care sustin ca aceasta particula nu exista, nefiind, sustin acestia, necesara.

Pentru a explica, pe scurt, de ce aceasta prada este asa de ravnita, va prezentam o lista cu 10 lucruri de stiut despre bozonul Higgs:

1) Existenta bozonului Higgs a fost prezisa in 1964, de catre fizicianul scotian Peter Higgs. Acest bozon este o expresia a unui mecanism, mecanismul Higgs, prin care toate particulele obtin masa pe care o au.

2) Descoperirea experimentala a bozonul Higgs, denumit de multe ori si „particula lui Dumnezeu”, ar fi un semnal clar al faptului ca oamenii de stiinta au inteles procesul care genereaza masa particulelor elementare, fara de care nu ar exista Universul asa cum il stim si nici noi insine.

3) Ar fi mai corect sa denumim bozonul Higgs „particula Dumnezeu” (si nu „particula LUI Dumnezeu”) fiind acesta expresia mecanismului universal care genereaza masa tuturor particulelor elementare in cadrul Modelului Standard al fizicii particulelor elementare.

4) Fara descoperirea experimentala a bozonului Higgs, Modelul Standard nu se poate considera pe deplin inteles si confirmat. Pana la ora actuala aceasta particula s-a ascuns extrem de bine; a fost ca un fel de „naluca misterioasa” pe care nu am reusit sa punem mana.

5) Vanatoarea bozonului Higgs are loc in prezent la Geneva, la acceleratorul Large Hadron Collider (LHC), care are o circumferinta de 27 de kilometri, este instalat la circa 100 metri sun pamant si a fost construit avand obiectivul principal de a descoperi aceasta particula. Doua experimente, CMS si ATLAS, sunt la ora actuala pe urmele ei.

6) Inainte de construirea acceleratorului LHC, tot la Geneva, a functionat un accelerator, Large Electron Positron Collider (LEP) unde a fost cautat bozonul Higgs – nu a fost insa descoperit. S-a reusit totusi stabilirea unei limite inferioare a masei acestei particule (114.4 GeV/c2)
7) Experimente in cautarea bozonului Higgs au fost efectuate si in Statele Unite, la Fermilab, la acceleratorul Tevatron si au permis eliminarea unor regiuni de masa unde s-ar putea gasi acest bozon.

8) Semnale ale posibilei existente ale bozonului Higgs au fost masurate la LHC inca din 2011; pana la sfarsitul lui 2012 se va avea certitudinea ca ceea ce parea a fi bozonul Higgs este intr-adevar aceasta particula sau nu.

9) Exista teorii la ora actuala, alternative Modelului Standard, in care bozonul Higgs nu este necesar. In acest caz ATLAS si CMS nu vor masura nici un semnal legat de aceasta particula.

10) La LHC s-ar putea insa sa fie descoperiti mai multi bozoni Higgs – aceasta situatia, extrem de interesanta, ar demonstra ca exista un model care depaseste Modelul Standard, cum ar fi Modelul Supersimetric (sau altele).

Pe langa cautarea bozonului Higgs, experimentele de la LHC vaneaza si alte tipuri de particule – cum ar fi particulele supersimetrice, ce ar putea constitui materia intunecata – unul din misterele fizicii moderne. S-ar putea descoperi, chiar daca probabilitatea este foarte mica, semnale ale existentei extradimensiunilor, ceea ce ar initia o noua era in fizica.

2012 va fi su siguranta un an extrem de important pentru vanatorii bozonului Higgs si nu doar pentru ei.

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro.

Particula lui Dumnezeu, fundamentul Universului, a fost descoperita? Cercetatorii de la CERN sunt incantati

Cercetatorii de la CERN au reusit sa descopere “particula lui Dumnezeu”, despre care se spune ca ar sta la baza Universului si care a fost anticipata in 1964 de o echipa condusa de profesorul Peter Higgs, care i-a si dat numele – bosonul Higgs.

“Pot sa confirm ca am descoperit o particula care respecta teoria bosonului lui Higgs”, a declarat miercuri John Womersley, seful Science & Technology Facilities Council din Marea Britanie, la un eveniment din Londra.
Joe Incandela, purtatorul de cuvant al celor doua echipe care au vanat particula lui Higgs, a declarat ca este un rezultat preliminar, dar foarte puternic.
Bosonul Higgs, crucial pentru intelegerea formarii universului, ramane, momentan, la nivel teoretic. El poate explica cum s-au alaturat particulele pentru a forma stele, planete si chiar viata. Fara acest boson, particulele care alcatuiesc universul ar fi ramas ca o supa, spune teoria.
Prof. Peter Higgs, de la Universitatea Edinburgh, a laudat cele doua echipe de la CERN, care au lucrat cu acceleratorul de particule LHC. “Nu ma asteptam ca acest lucru sa se intample cat inca traiesc. O sa-mi rog familia sa puna sampania la rece”, a spus Higgs.

 Mos Darie

Doar cateva remarci relativ la aceasta particula si la efervescenta media creata de comunicatul celor de la CERN:
– Daca particula respectiva este cea care da masa celorlalte particule, inseamna ca, printr-o ecranare corespunzatoare, putem ajunge la mase nule si deci calatorii cu viteze superluminice, acceleratii infinite, etc. SF, dar teoretic posibil.
– Cum spuneam si pe alt site, ceea ce au descoperit domnii de la CERN este o particula noua, care pare sa se comporte asa cum au prezis teoriile lui Higgs. Mai au insa destul de lucru, pentru a determina conditiile in care aceasta particula poate fi usor observata, precum si pentru a verifica interactiunea acesteia cu celelalte particule cunoscute.
– Conceptul de “generare a masei” mi se pare oarecum pretentios. Masa este o caracteristica intrinseca a materiei. Daca presupunem ca aceasta masa este generata de o particula, oricare ar fi ea, urmatoarea intrebare este: Cum asigura aceasta particula consistenta legilor fizicii, interactionand, de fiecare data (indiferent de conditiile externe), exact la fel cu celelalte particule sau, daca preferati, fiind o particula de entropie zero, ramane de cercetat.
– Toate aceste experimente comporta un risc pe care nici macar nu il intelegem prea bine. Posibilitatea ca, in cursul cercetarilor, sa apara microgauri negre duce la obligatia cercetatorilor de a ne spune cat anume inteleg din dinamica formarii gaurior negre, daca exista o masa critica dincolo de care acestea devin ireversibile, etc.
– Saracu’ Newton, daca stia el de ce i-a picat maru-n cap, renunta de atunci la teoria gravitatiei…
– Si, chiar asa, ne poate explica cineva legatura intre bosonul Higgs si gravitoni?

http://www.ioncoja.ro/textele-altora/particula-lui-dumnezeu-in-zece-pasi/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+ioncoja+%28Ion+Coja%29

Dan Vasiesiu

“Din discuţiile purtate pe acest forum (şi nu doar aici) rezultă cu claritate că există o mulţime de confuzii, idei preconcepute, greşeli şi nelămuriri legate de noţiunea de ateism şi caracteristicile ateilor în general. Pentru a elimina, sau cel puţin reduce aceste nelămuriri, am realizat mai jos o listă cu cele mai comune dintre ele. Oricare dintre punctele de mai jos poate fi dezbătut pe zeci de pagini, şi unele au şi fost. Ca urmare, prezint doar nişte răspunsuri scurte, sintetice, pe cât posibil fără a face trimitere la articole sau surse bibliografice. Nu există intenţia de a demonstra că ateii au 100% dreptate, nici nu cred că ar fi posibil, mai ales când cei care citesc au deja o mulţime de idei preconcepute şi sunt insensibili la argumente de ordin logic. Acest post nu este conceput ca începutul unei dezbateri. Este doar un ghid rapid, orientativ. Speranţa mea este ca în continuare, atunci când cineva doreşte să atace poziţiile ateiste, să binevoiască iniţial să arunce o privire asupra punctului corespunzător din această listă, pentru a înţelege care ar putea fi o bază de discuţie. E o primă etapă care ar evita repetarea ad nauseam a aceloraşi erori de înţelegere a ceea ce susţin ateii de fapt. În cazul ideal, unii s-ar putea în cele din urmă să realizeze sâmburele de adevăr din spusele lui Ernest Hemingway: ALL THINKING MEN ARE ATHEISTS (toţi oamenii care gândesc sunt atei).

1. Ateismul este ilogic deoarece este o negare absolută a unei existenţe despre care nu ne putem pronunţa. Afirmaţia, de altfel foarte răspândită, denotă lipsa de înţelegere a termenului de ateism sau ateu. Ateismul înseamnă pur şi simplu lipsa credinţei în zei sau dumnezei, cu toate variantele lor. Ateismul este poziţia naturală de a nu crede că o entitate există în lipsa dovezilor de orice natură care să o susţină direct sau indirect. Diferiţi atei pot atribui diferite grade de certitudine ideii că nu există zei. Unii susţin că există motive suficiente pentru a demonstra inexistenţa zeilor. În extrema opusă ar fi ateii care o consideră posibilă, dar ei personal nu pot să creadă aşa ceva. Trebuie făcută o distincţie clară între ceea ce crede individul (cred că există vs. nu cred că există) şi gradul de gnosticism pe care-l atribuie opiniei sale. Un ateu poate fi agnostic, în sensul că nu crede în zeităţi, dar acceptă această posibilitate şi crede că nu se poate afirma sau cunoaşte cu siguranţă realitatea existenţei zeilor. Exact la fel, un credincios poate fi agnostic, atunci când crede într-un oarecare zeu, dar consideră că nu sunt dovezi sau nu se poate cunoaşte cu certitudine dacă există o bază reală pentru ceea ce crede. Pe de altă parte, există anumite tipuri particulare de zei sau dumnezei care pot fi excluşi cu certitudine. Este vorba despre zei cărora li se atribuie proprietăţi contradictorii (de exemplu dumnezeul omniştient, omnipotent şi infinit de bun care permite suferinţa gratuită în lume), incompatibile între ele, sau despre zei care ar fi făcut anumite lucruri demonstrate ca false (un zeu care ar fi creat animalele sau adus un potop planetar). Când ateul se declară în categoria agnostică, se referă doar la o entitate creatoare de tip deist, cât mai vag definită, fără istoric, fără interacţiune cu oamenii. Despre aceea ateul agnostic spune că nu crede în existenţa ei, dar nu o poate exclude cu desăvârşire.

2. Nimeni n-a demonstrat vreodată că nu există dumnezeu, ca urmare ateismul este lipsit de substanţă. Poziţia normală, logică,de bun simţ, acceptată inclusiv în filozofie şi drept, este aceea că o existenţă trebuie argumentată pentru a fi luată în serios. Altfel, oricine ar putea susţine practic orice aberaţie. Este deja celebru argumentul lui Russell, al ceainicului celest. Tot pentru a demonstra absurdul poziţiei opuse s-au născocit în băşcălie zeităţi gen Flying Spaghetti Monster sau Invisible Pink Unicorn. Ca urmare, atunci când eşti confruntat cu ipoteza există dumnezeu, reacţia naturală este “care ar fi dovezile pentru aşa ceva”. Ateul este individul care şi-a pus întrebarea respectivă şi nu a reuşit să găsească vreo dovadă directă sau indirectă a acelei existenţe. Şi credincioşii funcţionează după acelaşi mecanism când vine vorba despre orice altceva, fac însă o excepţie ciudată în privinţa zeilor în care au fost învăţaţi să creadă de mici.

3. Ateismul este dogmatic, fiind doar o altă religie. Ateismul este prin definiţie o poziţie provizorie, la fel ca şi o ipoteză ştiinţifică. Oricare ateu este gata să accepte că a greşit în momentul în care ar apărea dovezi că există zei. Nici nu ar putea fi altfel. Oricare ateu poate prezenta o listă cu mii de ipotetice descoperiri sau evenimente, oricare dintre ele suficient pentru a deveni teist. Problema este că generaţiile trec, şi nimic de acel gen nu se petrece. Teistul este exact la polul opus, şi recunoaşte acest lucru. Indiferent de ce se va întâmpla sau descoperi vreodată, el nu-şi va schimba credinţa. Teistul nu poate fi convins de argumente pentru simplul fapt că poziţia sa nu este una bazată pe argumente, ci pe frică, speranţă, îndoctrinare, autosugestie etc. în diferite proporţii. Ateismul este o religie exact în măsura în care chelia este o culoare de păr.

4. Ateii susţin că totul a apărut din nimic. Exact invers. Nici un ateu şi nici o ipoteză ştiinţifică nu susţine aşa ceva. Big Bang-ul nu spune că ceva a apărut din nimic, el vorbeşte despre o singularitate dincolo de care nu putem investiga. Acea singularitate nu este un nimic, este doar o altă formă a existenţei. Singurii care susţin creaţia ex nihilo sunt teiştii, care îşi imaginează un spirit creator inventând materia şi energia din nimic printr-un hocus pocus. Faptul că nu putem investiga dincolo de big-bang nu înseamnă că nu poate exista un univers etern, care trece prin diferite faze, sau un univers ciclic, sau un multivers din care ceea ce cunoaştem să fie doar o părticică, sau universuri fecunde care să dea naştere altor universuri prin găurile negre etc. Atitudinea corectă este cea afirmată de atei, şi anume “în momentul de faţă doar atât cunoaştem”.

5. Ateismul este greşit, deoarece argumentul primei cauze demonstrează necesitatea existenţei lui dumnezeu. Cea mai cunoscută încercare de a justifica logic existenţa unei entităţi creatoare se leagă de diferite variante ale argumentului primei cauze. Indiferent cum e formulat, ideea de bază este că tot ceea ce observăm pare să aibă o cauză, şi urmând firul logic trebuie să existe şi o cauză pentru Univers în sine, exterioară lui, o cauză necauzată, Creatorul. Într-o formulare mai modernă, se vorbeşte despre tot ceea ce începe să existe ca având nevoie de o cauză (asta pentru a permite zeităţii să nu aibă nevoie de cauză, ea neavând un început). Argumentul suferă cumplit, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, nu ştie nimeni dacă universul a avut un început sau nu. Ştim că a avut un început ÎN FORMA ACTUALĂ, cea post big-bang, însă poate fi doar o continuare-transformare a altceva de dinainte. Per ansamblu, universul poate fi foarte bine etern şi ca urmare necauzat. În al doilea rând, este binecunoscut faptul că proprietăţile elementelor unui sistem nu sunt identice cu cele ale sistemului. Sistemul poate avea caracteristici noi, care nu se regăsesc în nici un element, şi la fel de frecvent sistemul nu are proprietăţi pe care le au componentele sale. Spre exemplificare, faptul că toate instrumentele dintr-o orchestră cântă în armonie nu înseamnă nicidecum că acea orchestră este în armonie cu alte orchestre. Prin urmare, chiar dacă observăm cauzalitate în interiorul universului, nu înseamnă că universul în sine are nevoie de o cauză. Noi nu am avut la dispoziţie sute de universuri pe care să le studiem şi să constatăm că acest tip de obiect are nevoie de cauză. În al treilea rând, rezultatele unor experimente din fizica cuantică ne fac să revizuim ideea de cauză necesară, în sensul clasic se pare că nu e tocmai obligatorie. În al patrulea rând, şi dacă se face abstracţie de toate cele de mai sus şi presupunem că Universul ar fi cauzat, nu se poate preciza absolut nimic despre natura acelei cauze. Ar putea fi o lege a naturii pe care nu o cunoaştem, ar putea fi un univers de tip superior, ar putea fi un soi de gaură neagră sau ceva provenit din alte dimensiuni şi mii de alte lucruri pe care nici măcar nu le putem bănui. A-ţi închipui că de fapt este vorba tocmai despre unul din caracterele mitologice izvorâte din imaginaţia populaţiilor primitive superstiţioase de acum câteva mii de ani e o dovadă de naivitate extremă.

6. Reglajul fin (fine-tuning) al Universului demonstrează designul şi exclude ateismul. Acest argument este similar cu “faptul că bucata de gheaţă din curte are exact forma gropii în care se găseşte dovedeşte că groapa a fost concepută special pentru acea bucată de gheaţă”. Este cunoscut faptul că, dacă ar exista alte valori ale unor constante fundamentale, universul nu ar arăta aşa cum este azi. Multe variante ar duce la un univers instabil, incapabil de formarea de stele şi galaxii, marea majoritate ar duce la un univers în care nu ar putea apare viaţa aşa cum o ştim noi etc. Înseamnă asta că au fost “regizate” acele condiţii special pentru noi? Evident că nu. Dacă erau alte condiţii, apărea un alt tip de univers, cu alte structuri, poate unele ajungeau la un alt tip de conştiinţă şi îşi puneau aceleaşi întrebări. În plus, nu ştim câte din constantele iniţiale sunt complet independente, şi nu ştim câte grade de libertate există, în câte feluri poate exista un univers. Poate că sunt mai puţine decât ne imaginăm azi. Sau poate că există o multitudine de universuri, al nostru fiind doar unul dintre ele. Este clar că universul în care apar fiinţe ca noi trebuie să fie tocmai acesta în care trăim. Spus simplu, ceea ce vedem azi este rezultatul condiţiilor iniţiale şi NU condiţiile iniţiale au fost presetate pentru a se ajunge la ceea ce este astăzi. Nu este o entitate care să fi reglat cursul apelor curgătoare încât să aprovizioneze marile oraşe ci marile oraşe s-au construit în mod logic pe cursul apelor respective.

7. Ateii susţin că întreaga complexitate a vieţii este rodul întâmplării/şansei, lucru absurd date fiind şansele infime. Complexitatea formelor de viaţă existente pe Terra este explicată foarte bine de teoria evoluţionistă, care la ora actuală este negată doar de două categorii de oameni: ignoranţi (asta se rezolvă prin studiu) şi idioţi (mai dificil de reparat). Persoanele care nu cunosc ce susţine această teorie consideră că ideea fundamentală ar fi cea a întâmplării sau şansei. În fapt, mecanismul selecţiei naturale este exact opusul întâmplării. În orice populaţie există în orice moment o varietate de gene, care se multiplică uneori imperfect (apar mutaţii). Din multitudinea de variante va deveni predominantă cea care oferă un avantaj adaptativ purtătorilor ei, ca urmare aceştia se vor înmulţi preferenţial, transmiţând mai departe tocmai gena care i-a făcut buni la ceea ce fac. Selecţia naturală este ca o sită care cerne de câteva miliarde de ani ducând implacabil la forme de viaţă din ce în ce mai bine adaptate şi performante în mediul lor. Abiogeneza este legată de apariţia primului replicator care să permită iniţierea unui proces de tip multiplicare+modificări+selecţie naturală. Detaliile acestui proces nu se cunosc, dar s-au făcut paşi importanţi recent în special în teoria denumită ARN first. Faptul că sunt necesare condiţii deosebite fizico-chimice pentru a iniţia ceva ce să poată fi denumit viaţă, faptul că e un eveniment chimic rarisim, este cât se poate de normal. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să fim năpădiţi de extratereştri. La viteza cu care se fac progrese în acest domeniu, estimările sunt că în decurs de câteva decenii se va lămuri cu mare probabilitate felul în care a decurs abiogeneza pe Terra. Însă şi dacă va dura secole, nu avem vreun motiv să inventăm un zeu care să ne scutească de căutarea în continuare a explicaţiei reale.

8. Ateismul nu poate fi o poziţie corectă din moment ce oamenii au crezut din cele mai vechi timpuri, în proporţie covârşitoare, în elementul divin. Istoria demonstrează cu prisosinţă că adevărul unei afirmaţii nu are nici o legătură cu numărul celor care o susţin, sau cu vechimea ei. Oamenii au crezut lucruri complet eronate despre lumea înconjurătoare cu mare tărie, în proporţie uriaşă, şi pe intervale lungi de timp. Adevărul unei ipoteze este decis doar de METODA folosită pentru a o testa. Singura metodă dovedită ca eficientă este cea ştiinţifică. Alte metode, de tip intuiţie, tradiţie, revelaţie s-au dovedit falimentare de nenumărate ori. Creşterea proporţiei numărului de atei de 2-3 secole încoace este tocmai consecinţa faptului că ştiinţa spulberă treptat o mulţime de mituri pe care erau clădite diferitele religii. Credinţa în supranatural nu s-a bazat niciodată pe dovezi ştiinţifice, raţionale, sau gândire critică, ori tocmai acestea constituie metodele probate prin care cunoaştem realitatea.

9. Ateismul este poziţia îmbrăţişată de cei care-l urăsc pe dumnezeu. Propoziţie similară cu cea rostită de un copil de 5 ani care vorbeşte cu unul de 14 ani şi-l acuză de ură împotriva lui Moş Crăciun. Cum ai putea nutri orice soi de sentimente faţă de o entitate care nu există?

10. Ateii sunt satanişti. La fel ca mai sus, cu un plus la capitolul amuzament. Imaginaţi-vă un nebun insistând asupra faptului că eşti îndrăgostit de Zâna Zorilor, doar că nu vrei să recunoşti. Dracul, sfinţii, zeii şi alte personaje pitoreşti fac parte din cartea cu basme a omenirii şi un ateu este realmente uimit de faptul că cineva trăind în secolul XXI le consideră drept entităţi reale.

11. Este ilogic să fii ateu, după cum demonstrează pariul lui Pascal. Unul dintre cele mai des folosite argumente pentru a demonstra că e bine să crezi în dumnezeu. Un argument fals de tip utilitarist, ca multe altele. Din păcate pentru teişti, este probabil şi cel mai prost dintre toate. În esenţă, pariul susţine că este mai înţelept să mizezi pe existenţa lui dumnezeu, pentru că nu ai nimic de pierdut dacă el nu există, şi ai totul de câştigat (după moarte) dacă există. În schimb, dacă pariezi că nu există, nu câştigi nimic în timpul vieţii, şi după ce mori te-ai ars la propriu şi la figurat. Există vreo 10 contraargumente, amintesc doar cele mai importante. a) A crede ceva nu este un act voliţional, nu poţi să-ţi propui să crezi ceva doar pentru că te-ajută. Fie crezi, fie nu. Chiar dacă aş ştii că necrezând în broscuţa vorbitoare de greacă veche poate duce la infarct miocardic, tot nu aş putea să cred în aşa ceva, eventual aş încerca să mă prefac. (IMG:http://forum.softpedia.com/style_emoticons/default/cool.gif) Dacă dumnezeu există, probabil că nu este atât de prost încât să nu realizeze că doar mă prefac şi de fapt nu cred. c) De unde ştiu care variantă de dumnezeu e cea adevărată? Dacă hinduşii au dreptate, sau e vreunul dintre ceilalţi 10.000 de zei? Dacă e un tip la care nimeni nu s-a gândit până acum, şi de-ăia există o infinitate? Probabilitatea să-l nimereşti tocmai pe cel bun este infimă, aşa că te oboseşti degeaba. d) Dacă eşti credincios sau te prefaci că eşti, iar dumnezeu nu există, nu înseamnă că n-ai pierdut nimic. Ai pierdut o groază de timp, bani, energie fizică şi mentală, făcând o mulţime de ritualuri caraghioase şi irosindu-ţi viaţa într-o formă de prostituţie intelectuală. e) De unde ştim că varianta reală de dumnezeu este un sadic stupid care trimite necredincioşii în iad sau ceva similar? Pare chiar foarte puţin probabil ca creatorul universului să aibă apucături pe care nici cei mai penibili dictatori umani nu le-ar avea.

12. Ateii ar trebui să înceapă prin a crede în dumnezeu, după care vor observa şi dovezile. Deficienţa fundamentală a acestei idei este cea semnalată mai sus la punctul a). A crede că o anumită propoziţie este adevărată nu este un act de voinţă. Creierul aplică ştampila de adevărat sau fals în mod automat, în funcţie de informaţiile existente, şi modul particular de a raţiona al acelei persoane. Pentru ca cineva să schimbe ştampila trebuie ca fie să apară dovezi noi care să susţină poziţia opusă/să o infirme pe cea curentă, sau să se schimbe ceva fundamental în modul de funcţionare a creierului. Dacă unui teist i se spune “trebuie să crezi că porcii din Surinam zboară la mare înălţime dând din urechi, şi apoi vor veni dovezile”, el nu va reuşi să facă acest lucru. Poate cel mult să susţină, de ochii lumii, că ar crede în porcii zburători, dar în sinea lui ştie că e doar o minciună.

13. Ateii sunt în eroare, eu ŞTIU că există dumnezeu, am o relaţie personală cu el, m-a ajutat când am avut nevoie. Creierul uman are o tendinţă puternică perfect explicabilă evoluţionist de a găsi modele şi a face predicţii pe baza lor. În esenţă, aceasta ne-a ajutat enorm la descoperirea unor legităţi reale din natură, este esenţa mecanismului care porneşte de la observaţie spre cunoaştere. Din păcate, înclinaţia poate duce uşor la rezultate fals pozitive, observăm corelaţii şi modele acolo unde nu există, unde este doar coincidenţă sau accident. Experimente efectuate repetat au confirmat că avem o tendinţă foarte pronunţată de a reţine preferenţial imagini şi evenimente care par să se supună unei reguli, şi să uităm sau ignorăm instantaneu cele incomparabil mai multe care contravin regulii imaginate de noi. Spre exemplificare, când sună telefonul, de 19 ori eram preocupaţi de anumite lucruri fără legătură cu apelantul. Acelea sunt uitate-ignorate. A douăzecea oară, întâmplător, ne gândeam tocmai la persoana care a sunat. Acel eveniment va fi reţinut şi va fi îndosariat în special de persoana fără o gândire critică bine dezvoltată ca fiind o dovadă a unei conexiuni supranaturale. În acelaşi mod, persoane credincioase care se roagă pentru diferite lucruri mai tot timpul uită sau ignoră numeroasele momente în care ceea ce doreau nu s-a petrecut, dar reţin cu amănunte împrejurarea în care “rugăciunea” a fost îndeplinită, şi asta le confirmă modelul fals preexistent. Acest tip de gândire atinge culmea nesimţirii aberante în cazul catastrofelor cu multe victime (cutremure, accidente de avion etc.) în care există vreun supravieţuitor credincios. Cu multă nonşalanţă, acesta afirmă şi este convins că tocmai s-a petrecut un miracol divin, rugăciunile sale din timpul nenorocirii fiind ascultate. Oare cât de redus trebuie să fii să nu realizezi că ceilalţi câteva zeci, sute sau mii care au murit s-au rugat exact ca şi tine, fără folos?

14. Din moment ce consideră că nu există dumnezeu, de ce se mai agită unii atei să-şi justifice poziţia, sau să polemizeze cu cei care au alte opinii? În primul rând pentru că este una din cele mai importante întrebări pe care şi le poate pune o persoană. În al doilea rând pentru că mulţi atei sunt preocupaţi de adevăr şi minciuna găunoasă îi deranjează. În al treilea rând, într-o societate în care credinţa sau necredinţa nu ar avea nicio importanţă socială, probabil că foarte puţini atei s-ar obosi să-şi prezinte poziţia, să scrie cărţi, să polemizeze pe forumuri ş.a.m.d.. Din păcate, trăim într-o societate în care credinţa îşi întinde tentaculele şi vrea să sugrume ramuri întregi ale ştiinţei, ale vieţii sociale, ale viitorului urmaşilor noştri. Asistăm la un spectacol sinistru în care mulţi sunt puşi la zid pentru că nu cred în tătucul cosmic, un spectacol în care politicienii se întrec în a face curte popilor pentru a obţine mai multe voturi, manualele de biologie sunt aduse la nivelul celor din Iran prin excluderea capitolului de evoluţionism, religia este băgată cu forţa pe gâtul copiilor încă din şcoala primară şi cei ai căror părinţi au alte opinii sunt ostracizaţi ş.a.m.d.. Un om inteligent şi cu bun simţ nu poate asista cu indiferenţă la această batjocură generalizată.

15. Dacă ar studia amănunţit Biblia/Coranul etc., ateii ar realiza că sunt în eroare. De fapt, se petrece exact fenomenul opus. Aşa cum excelent spunea Isaac Asimov, “properly read, the bible is the most potent force for atheism ever conceived”, adică citită în mod corespunzător, biblia este cea mai potentă forţă pentru ateism care a fost concepută vreodată. Aceste cărţi “sfinte” sunt pline de contradicţii interne, erori şi contradicţii cu realitatea cunoscută, naivitate extremă, denotă un nivel al cunoştinţelor despre lumea înconjurătoare şi al moralei sub orice critică pentru un om modern, dar perfect potrivit epocii în care poveştile respective au fost compuse. Un om trăind în ziua de azi, fără idei preconcepute, nu poate să citească biblia şi să mai aibă vreo urmă de îndoială asupra faptului că este o fabulă primitivă şi nimic mai mult. În plus, aşa cum se demonstrează mereu, foarte mulţi atei chiar cunosc aceste cărţi în amănunt, iar pentru unii chiar biblia în sine a fost principala sursă a îndepărtării de creştinism (ca o paranteză, creştinilor le recomand cărţile lui Bart Ehrman). De multe ori s-a făcut următoarea comparaţie: dacă ai da unui copil un basm oarecare pe post de adevăr sfânt, şi poveşti biblice de tip geneza, potopul, miracolele lui Isus etc. pe post de basm, şi-ar da seama că ceva nu e în regulă? Evident, nu! Sunt la fel de naive şi gogonate. Singurul motiv pentru care credincioşii nu realizează acest lucru este că dintotdeauna li s-a spus ?acesta de fapt nu e un basm?.

16. Newton + alţi mari savanţi/personalităţi au respins ateismul. Răspunsul dat întrebării ?există zei?? nu este unul condiţionat pur filozofic sau intelectual. La răspunsul respectiv se ajunge analizând toate informaţiile de care individul dispune, fiind limitat de societatea în care a trăit şi de cunoştinţele epocii în care a trăit. Ca urmare, nu este surprinzător că oameni foarte inteligenţi din trecut au fost la vremea lor teişti. Practic, nu aveau altă opţiune. Şi un ateu convins precum Richard Dawkins ar fi fost creştin devotat acum câteva sute de ani. Ar fi fost educat de mic într-un climat religios strict, posibil o mânăstire, nu ar fi avut momentul Evrika oferit de teoria evoluţionistă, nu ar fi avut experienţa dată de cosmologia modernă, fizica modernă, genetica modernă, lucrările filozofilor care s-au desprins treptat de ideea de dumnezeu cu argumente din ce în ce mai pertinente etc. În mod similar, un individ de o inteligenţă sclipitoare, precum Newton, ar fi fost mai mult ca sigur ateu dacă trăia în zilele noastre. Tendinţa istorică este cât se poate de clară în în rândul persoanelor educate o creştere a poziţiilor ateiste. Dacă luăm savanţii secolului XX şi XXI, se vede un shift clar în această direcţie. În ziua de azi proporţia teiştilor a ajuns să fie net inferioară celei ateiste la nivelul de top. Progresul cunoaşterii umane nu mai lasă prea mult loc pentru înghiţirea pe nemestecate a unor aberaţii vechi de mii de ani.

17. Numeroşi atei au devenit credincioşi la un moment dat (sau varianta – şi eu am fost ateu cândva). Cei mai mulţi credincioşi care declară că au fost cândva atei rostesc o minciună, voluntar sau involuntar. Voluntar în speranţa că exemplul lor va fi urmat de alţii. Involuntar, atunci când nu realizează că de fapt nu au avut niciodată aparatul specific al unui ateu (gândire critică), ci pur şi simplu nu s-au gândit la aceste lucruri, poate au trăit într-o familie sau mediu care nu punea preţ pe credinţă şi nu discuta despre asta. Ei doar cred că au fost cândva atei, în realitate n-au fost nimic, nu i-a preocupat subiectul, nu şi-au pus întrebări. Există şi cazuri reale, indubitabile, de atei convinşi care s-au schimbat. Sunt rare, dar există. De cele mai multe ori, la o analiză atentă se vede că schimbarea a fost cauzată de modificări fizice (îmbătrânire, debilitate mintală), de şocuri psihice (boală incurabilă, frica de moarte). Acest lucru, evident, nu dovedeşte decât faptul că unii o pot lua razna în condiţii de stres sau boală. În schimb, există un număr imens de credincioşi care s-au deşteptat. E chiar o modă acum vizibilă pe Amazon, cărţi scrise de foşti credincioşi, inclusiv preoţi, care sunt ruşinaţi de naivitatea de care dăduseră cândva dovadă. Avem şi pe forum exemple de atei plini de vigoare care au fost cândva credincioşi.

18. Ateii nu au o bază morală, spre deosebire de teişti. Unul dintre argumentele folosite foarte des şi combătut de tot atâtea ori. a) Este clar că Biblia sau oricare carte de acelaşi tip nu poate fi un cod moral. Numeroase precepte morale sunt depăşite, altele sunt de-a dreptul caraghioase, iar alte norme morale foarte importante azi nu sunt nici măcar amintite, sau se susţine opusul lor. În plus, faptul că oricare credincios este capabil să analizeze biblia şi să afirme că anumite pasaje sună bine moral, iar altele nu prea, dovedeşte faptul că el nu foloseşte textul în sine ca o sursă de a decide ce este bine şi ce este rău. Are un alt criteriu, pe care-l avem toţi, credincioşi sau atei, din România sau Indonezia. c) Elementele incipiente ale moralităţii sunt vizibile deja la alte primate, fiind clară originea ei evolutivă. Aceste animale au simţul dreptăţii, au spirit de sacrificiu etc. d) Este de asemenea clar că moralitatea nu este absolută, fie că ne place sau nu. Ceea ce era considerat imoral cândva este OK astăzi. Alte lucruri perfect normale şi morale cu câteva secole în urmă (rasismul, sclavia, şovinismul, diferite tipuri de discriminări) sunt astăzi percepute ca imorale de întreaga lume civilizată. Credincioşilor de atunci li se părea că e în regulă cu normele din vremea lor. e) Moralitatea este diferită de la o epocă la alta, şi chiar de la o ţară la alta. Moralitatea apare un fenomen complex evolutiv rezultat din experienţa acumulată de societatea respectivă, combinată cu o mulţime de influenţe culturale, toate pe un fundal biologic specific explicat parţial de legităţi biologice(nu e spaţiul şi locul pentru a detalia).

19. Dacă nu există dumnezeu, cine m-ar opri să-i dau în cap vecinului şi să-i iau maşina? Replică rostită de un pios radioascultător în timpul unei emisiuni care îl avea ca invitat pe un ateu binecunoscut. Sub o formă diferită, se regăseşte şi pe forumuri. La o analiză chiar şi sumară, nu poate decât să stârnească zâmbete. Aşadar, individul respectiv CHIAR ar recurge la crime dacă nu i-ar fi frică de iad? Oare acesta să fie înaltul rol moral al religiei, de poliţist celest? În acest caz, ateii sunt net superiori şi din punct de vedere moral, pentru că sunt cel puţin la fel de civilizaţi ca şi credincioşii, dar ei o fac din convingere, din bun simţ civic, din inteligenţă şi nu de frica pedepsei divine. Este mai mult decât ruşinos să insinuezi că, în lipsa fricii de pedeapsa divină, oamenii s-ar comporta ca nişte psihopaţi.

20. Ateismul a dus la cele mai mari nenorociri (vezi Stalin, Mao, Pol Pot). O altă replică populară printre credincioşi, care, de cele mai multe ori, duce la meciuri gen Inchiziţia vs. Hitler şi o numărătoare de capete. Există, în mod evident, atei cu tendinţe criminale, exact la fel cum există teişti cu tendinţe criminale. Puţini, dar sunt, în ambele tabere. Atunci când acei indivizi (atei sau teişti) ajung în poziţii de forţă, sunt capabili de atrocităţi. Atunci când în loc de săbii ai tancuri, numărul de victime va fi mai mare. Întrebarea care se pune este dacă acele acte au fost săvârşite în numele (ca urmare a) teismului/ateismului, sau sunt doar o alăturare incidentală. Nimeni nu ar spune că mustaţa duce la genocid, chiar dacă au avut-o şi Stalin, şi Hitler, şi Saddam. Nu există absolut nici o legătură directă între lipsa credinţei în zei şi dorinţa de a face crime. Hitler nu a pornit războiul pentru că era ateu (de fapt nici nu era, dar mă rog, acesta e un aspect controversat). Nu a omorât evrei pentru că era ateu. A făcut toate acele lucruri pentru că era nebun, megaloman, maniac, crud etc. În plus, executanţii ordinelor de sus până jos erau creştini catolici sau reformaţi şi mândri de asta. Nu mai amintesc de complicitatea papalităţii sau de cea a bisericilor estice pe vremea stalinismului glorios. Toate acele crime nu au nimic în comun cu religia sau lipsa religiei persoanelor care le-au comis, la fel cum nu au legătură cu mustaţa. Lucrurile stau cu totul diferit în cazul Inchiziţiei, arderii vrăjitoarelor, războaielor sfinte, genocidului conquistadorilor, atentatorilor sinucigaşi sau conflictelor religioase care şi azi macină lumea. Acele nenorociri au fost şi sunt făcute ÎN NUMELE credinţei, pentru ea, din cauza ei. Pentru a demonstra că dumnezeul meu e mai adevărat ca al celuilalt, care e fals. Atentatorul sinucigaş nu ar recurge niciodată la un asemenea act dacă nu ar fi îndoctrinat de mic că ceea ce face este pe placul dumnezeului său, că devine un martir iubit de cel de sus şi de popor, că ucide duşmanul necredincios sau dracul, că îl aşteaptă un paradis după moarte etc. Această aberantă retorică religioasă este într-atât de puternică pentru unii încât otrăveşte şi cel mai elementar instinct, acela de supravieţuire. Acei oameni nu sunt nici proşti, nici săraci, nici needucaţi, şi nici măcar nu au porniri criminale. Sunt pur şi simplu îndobitociţi de credinţă. Sunt dovada vie a adevărului profund conţinut în afirmaţia laureatului premiului Nobel S. Weinberg: “Cu sau fără religie, vei avea oameni buni care fac lucruri bune şi oameni răi care fac lucruri rele. Însă, pentru ca un om bun să facă lucruri rele … ei bine, pentru asta e nevoie de religie.”

21. Ateii sunt comunişti. Să fim serioşi. Atei au existat cu mult înainte de apariţia utopiei comuniste, şi există în prezent în toate părţile, inclusiv cele care nu au intrat în contact cu ea. Cât de comunişti or fi norvegienii sau japonezii, unde sunt atât de mulţi atei? Cei mai mulţi atei tind să îmbrăţişeze principiile umanismului secular. Relaţia comunism – ateism este strict unidirecţională, în sensul că cei mai mulţi comunişti se declarau (poate unii şi erau) atei. Imensa majoritate a ateilor dispreţuieşte comunismul, în special cel de tip dictatorial ceauşist sau nord-coreean, care nu face decât să forţeze înlocuirea unui dumnezeu din cer cu unul pe pământ. A spune că ateii sunt comunişti este exact ca şi cum ai spune că dacă porţi ceva verde eşti legionar.

22. Ateismul duce la depresie, resemnare etc.. Este o concepţie greşită, dar destul de răspândită, fiind o gogoaşă înghiţită chiar şi de unii atei. Chiar presupunând că este adevărat, aceasta nu are nici o legătură cu valoarea de adevăr a celor două poziţii. Chiar dacă o minciună duce la o viaţă mai veselă, asta nu o transformă în adevăr. Cum spunea George Bernard Shaw ? faptul că un credincios este mai fericit decât un necredincios nu are mai multă relevanţă decât faptul că un beţivan este mai vesel decât un om treaz. Pentru mulţi indivizi, efectul imediat al unei propoziţii asupra psihicului uman este mai important decât valoarea ei de adevăr. Sunt oamenii care preferă să li se spună că au o mică infecţie virală atunci când, de fapt, sunt plini de metastaze. Pe de altă parte, înţelegerea faptului că trăieşti o singură viaţă duce la un mai mare preţ pus pe viaţa respectivă. Ateul caută să fie fericit, caută să afle cât mai multe lucruri despre lumea în care a avut norocul să apară, caută să lase ceva în urma lui, fiecare moment este preţios. Pentru credincios, viaţa asta e doar o introducere umilă la huzurul care va urma. Un ateu s-ar simţi profund jignit să i se spună că cel mai bun lucru este să proslăvească un tiran atotputernic, pentru a primi de la acesta nişte favoruri în viaţa a doua, aia lungă. Cică ar fi de fapt un tiran plin de iubire, cu amendamentul că dacă nu-i pupi tălpile te va tortura pe vecie. Penibil este singurul termen potrivit pentru această idee şi cei care chiar o cred.

23. Ateii sunt cu nasul pe sus, încrezuţi, aroganţi. Impresia poate fi dată de siguranţa cu care ateul vorbeşte despre anumite lucruri pe care le cunoaşte cu certitudine, de cele mai multe ori de natură ştiinţifică. Dacă X nu are habar de genetică şi Y îi explică băbeşte ce sunt incluziunile retrovirale endogene şi ce dovedesc ele, poate uneori obosit sau iritat de ignoranţa afişată de X, probabil că X va avea senzaţia că Y este arogant. În general nu este ignoranţa cea care derjanjează, pentru că toţi suntem ignoranţi într-o mulţime de domenii. Este combinaţia dintre ignoranţă, prostie şi fală, specifică bunăoară creaţioniştilor (în paranteză – din fericire teiştii educaţi nu sunt creaţionişti). Dacă se intră în profunzimea lucrurilor, se observă că aroganţa este în întregime de partea cealaltă. La întrebări la care nu avem răspuns, legate de originea universului, de exemplu, ateul invariabil răspunde modest “nu ştim” sau “nu se ştie încă”. În schimb, credinciosul armat cu varianta sa de mit din epoca de bronz, aruncă cu nonşalanţă afirmaţii despre creatorul universului, cine este, ce doreşte, cum comunică cu el, ce să mănânci, cum să faci dragoste şi cu cine, ce se petrece după ce mori ş.a.m.d. Vorba cu prostul fudul se potriveşte perfect aici.

24. Ateii se închină la ştiinţă sau absolutizează ştiinţa. Trăsăturile intelectuale care favorizează înclinaţia spre ştiinţe favorizează şi gândirea critică, de tip ateist. Ca urmare, proporţia ateilor în lumea celor care fac ştiinţă sau cel puţin sunt interesaţi de ştiinţă este net superioară ponderii lor în populaţia generală. Nu poate fi vorba de nici o închinare sau absolutizare a metodei ştiinţifice, ci doar de recunoaşterea ei ca singura metodă dovedită ca eficientă pentru înţelegerea mecanismelor şi legităţilor universului în care trăim.

25. Atei sunt lipsiţi de imaginaţie, sensibilitate, creativitate artistică. O afirmaţie de-a dreptul tembelă, care nici n-ar merita comentată dacă nu aş fi văzut-o de câteva ori spusă la modul serios. Aici s-ar putea găsi o listă doar parţială cu mari personalităţi din domeniul literaturii, artelor, muzicii, care sunt sau au fost atei. Cred că şi cei mai inculţi indivizi luaţi de pe stradă vor recunoaşte zeci de nume. În medie, un ateu are exact tot atâta sensibilitate, imaginaţie şi creativitate cât şi un credincios. Deosebirea este că ateul face distincţia între real şi imaginar.

26. Ateii sunt preocupaţi doar de avuţii materiale, dispreţuind componenta spirituală. Aberaţie similară cu cea de mai sus, care poate fi ignorată.

27. Ateismul este o găselniţă de dată recentă, un atac împotriva unor variante de creştinism sau împotriva bisericii. Evident fals. Lumea antică a avut exemple strălucite de atei, despre care s-a discutat şi pe aceste forumuri. După bezna Evului Mediu, Renaşterea a continuat cu alte personalităţi remarcabile, în special filozofi, şi în ultimele 2 secole, odată cu avansul ştiinţei şi raţionalităţii, s-a răspândit la nivel de mase. Motivele pentru care un individ în parte este ateu pot fi, ce e drept, diferite, incluzând reacţia de respingere faţă de interpretările literare ale textelor religioase vechi, sau reacţia de scârbă generată de privilegiile Bisericii. De cele mai multe ori, aceste motive sunt secundare, şi fundamentală este argumentaţia logico-ştiinţifică, bazată pe gândirea de tip critic raţional.

28. Ateii se cred mai deştepţi/educaţi decât teiştii. O problemă delicată, deoarece gâdilă pozitiv sau negativ orgoliile personale ale celor care se simt vizaţi, pentru că nu înţeleg ce înseamnă o analiză statistică. A spune că bărbaţii au un simţ al orientării spaţiale mai bun decât femeile, sau că negrii sunt mai buni la suta de metri decât albii, sau că japonezii sunt mai inteligenţi decât tanzanienii nu este nici neadevăr şi nici jignire la adresa cuiva. În plus, nu înseamnă că fiecare bărbat se orientează mai bine decât fiecare femeie sau că fiecare negru fuge mai repede decât oricare alb. Este vorba de constatări obiective statistice care au baze biologice şi/sau sociale. Comparaţia este făcută la nivel de curbe Gauss, care, evident, au largi porţiuni în care se suprapun. Din păcate, în epoca modernă este la modă să fii politically correct şi să menajezi orgoliile prost direcţionate chiar cu riscul de a ascunde un adevăr obiectiv. Toate studiile serioase efectuate au evidenţiat fără echivoc faptul că ateii sunt, într-adevăr, mai inteligenţi şi mai educaţi ÎN MEDIE decât teiştii. Ţările cele mai înapoiate sunt şi cele mai religioase. În cadrul oricărei societăţi, procentajul de atei creşte pe măsură ce se sondează grupuri cu un grad de educaţie superior. Aşa se ajunge ca pe la Academiile de ştiinţe procentajul teiştilor să fie infim, în timp ce, în aceleaşi ţări, în populaţia generală, teiştii predomină. Dar nu este nevoie de studii pentru a confirma un lucru evident. Orice individ ştie că la Cucuieţii din Deal va găsi 99% credincioşi, la oraş doar 80%, la facultatea din oraş doar 50%, şi la Academie poate 20% (evident, numerele sunt orientative). Singura întrebare care are rost este din ce cauză există această discrepanţă evidentă? Există 3 posibilităţi. a) Ateii sunt mai atraşi de studiu şi îşi dezvoltă astfel o gândire superioară şi urmează o educaţie mai înaltă. (IMG:http://forum.softpedia.com/style_emoticons/default/cool.gif) Persoanele care studiază mai mult şi se educă mai mult au tendinţa de a deveni atei, înţelegând treptat şubrezenia teismului. c) Un al treilea factor, necunoscut, poate de natură genetică, poate dat de circumstanţe sociale, duce la asocierea respectivă. Indiferent care variantă sau variante sunt corecte, rezultatul este acelaşi. Sunt convins că, aşa cum se întâmplă de obicei, se vor găsi destui care să sară cu exemple de genii teiste sau de atei idioţi. Nu pot decât să-i rog să citească încă o dată cu atenţie şi cu încercarea de a înţelege ce este o distribuţie statistică.

29. Dacă Bach, Michelangelo + alţii erau atei, astăzi nu am fi avut capodoperele X, Y, Z. Oare? Marii creatori de artă au fost inspiraţi de ceea ce era la modă la data respectivă, precum şi de ceea ce se cerea. Mai ales de ceea ce cereau sponsorii, oamenii cu bani. Un geniu este tot un geniu, indiferent dacă sursa de inspiraţie sau tema aleasă este dumnezeu, iubirea, măreţia naturii, viitorul umanităţii, trădarea, revoluţia industrială, infinitul sau ciudăţeniile cuantice.

30. Ateilor le lipseşte un anumit simţ care le permite celorlal?i să intre în contact cu divinitatea. Ignorând pretenţia caraghioasă că unii s-ar naşte cu nişte simţuri suplimentare ascunse, hai să analizăm ce ar trebui să descopere acele simţuri. În cazul în care există în mod obiectiv o realitate neaccesibilă prin mijloacele ştiinţei actuale, dar accesibilă prin megasimţurile credinciosului, ar trebui ca toţi credincioşii să o depisteze la fel. În realitate, ceea ce vedem este o varietate imensă de simţiri sau “revelaţii” (eu aş spune halucinaţii) produse de ingurgitarea unui anumit tip de literatură luată drept realitate. Un hindus nu va avea revelaţii cu fecioara Maria ca un catolic convins, la fel cum un ortodox nu va simţi apropierea lui Allah şi un mormon nu-şi va reaminti de vieţile precedente din India. Cum se face că toate aceste simţuri depistează exact ceea ce individul respectiv a fost învăţat să creadă? Coincidenţă? Realităţi paralele, câte una pentru fiecare tip de credinţă? Explicaţia este la îndemâna oricui, simţurile respective nu sunt decât autoamăgirea halucinatorie a unui creier cu simţul critic tocit bine de tot de anii de intoxicare religioasă specifică locului şi timpului în care s-a născut. Pentru ca tacâmul să fie complet, cu cât delirează mai tare, cu atât e mai respectat de cei care îi împărtăşesc credinţa. Halucinaţiile hinduşilor, ale lui Mahomed sau ale Sfin?ilor Părinţi nu sunt decât aceea?i boală în locuri şi timpuri diferite, ridicată la rangul de revelaţie demnă de respect.

31. În momente dificile nu mai există atei (there are no atheists in foxholes). Sunt destule exemple că există, dar nu are rost să le înşir aici. Presupunând că în situaţii limită, de disperare, un ateu ar ajunge să se lege de infima probabilitate pe care o acordă şansei ca un dumnezeu puternic şi iertător să existe, ce demonstrează asta? Că acel dumnezeu chiar există? Sau că un om speriat, disperat, care luptă pentru viaţa lui, se agaţă de orice, chiar şi cea mai slabă speranţă? Dacă atunci când un comandant al unui pluton de execuţie hitlerist se pregătea să dea ordinul un biet condamnat evreu a strigat Heil Hitler, înseamnă că brusc a devenit conştient de măreţia planului nazist? Sau că încerca orice pentru a scăpa?

32. Ateii îi urăsc pe credincioşi. Categoric, nu. În lumea în care trăim, ar fi şi absurd. Aproape orice ateu are o mulţime de credincioşi în jur, printre prieteni, în familie. Imensa majoritate a credincioşilor sunt oameni cât se poate de decenţi din toate punctele de vedere, oameni care se comportă normal, care doresc să facă bine, care au simţul umorului, care sunt prietenoşi etc. Stările pe care le încearcă un ateu în faţa unui credincios care îşi expune ideile sunt variate, fiind de cele mai multe ori o combinaţie de uimire, amuzament, părere de rău în faţa ignoranţei, poate chiar disperare în faţa lipsei de logică, dar niciodată ură. Din păcate, reciproca nu este valabilă. Credincioşii, în număr mare, îi urăsc pe atei. Prin prisma faptului că sunt superiori numeric, unii credincioşi ajung să trăiască fără a cunoaşte personal atei. În jurul ideii de ateu se construieşte o imagine falsă, de multe ori aceea a unui om imoral, rece, insensibil, materialist josnic în care nu se poate avea încredere, comunist etc. Percepţia nu are nimic în comun cu realitatea, aşa cum am demonstrat şi în aceste scurte răspunsuri, şi aşa cum constată în mod direct credincioşii care au contact direct cu ateii. Ca un simplu exemplu, studiile arată în mod repetat că ateii sunt cea mai antipatizată minoritate din SUA, mai rău decât orice minoritate etnică sau sexuală. Demonizarea ateilor a durat multe decenii, şi ca urmare va fi nevoie de la fel de mult timp pentru a scăpa de această prejudecată.

33. Ateii sunt stridenţi, jignesc teiştii, iau peste picior lucrurile sfinte etc. Ideea este generată de faptul că timp de secole oamenii au fost obişnuiţi să trateze orice aberaţie religioasă ca un soi de tabu, un lucru care nu poate fi criticat. Nimeni nu se simte ofensat când se rostesc opinii puternice legate de politică, sport, economie sau orice altceva. Un limbaj mult mai decent folosit în legătură cu teorii religioase este perceput de credincioşi ca strident, sau jignitor. Nu ai cum să critici diferitele religii fără a arăta cât sunt de absurde. Prin însăşi natura lor, poveştile religioase sună ca nişte basme ridicole. Un credincios pe care-l deranjează criticile raţionale aduse religiei sale este un om care refuză să asculte glasul raţiunii, de frică să nu i se prăbuşească castelul de cărţi. Este ca soţul încornorat căruia toată lumea-i explică cam ce face consoarta lui, însă el fie îşi astupă urechile, fie îi acuză pe ceilalţi de jigniri. Nu vrea să-şi strice imaginea idealiză pe care o are despre marea sa iubire.

34. Lumea ar fi un loc mult mai rău dacă ateismul ar deveni foarte larg răspândit. Din nou, realitatea datelor statistice distruge acest mit. Ţările în care procentajul ateilor este cel mai crescut sunt în general cele mai civilizate, cu gradul de bunăstare cel mai ridicat, cu ratele cele mai scăzute ale criminalităţii, cu sisteme de securitate socială foarte generoase, cu procentajele cele mai mari acordate pentru ajutorarea ţărilor sărace, cu străzi pline de oameni optimişti, educaţi, zâmbitori, scăpaţi de frica de “fantome”. În SUA, contrar aşteptărilor, statele cele mai violente sunt cele mai “pioase”. În închisori, procentajul ateilor este extrem de mic, mult sub cel din populaţia generală în aceeaşi ţară, iar în rândul celor care au făcut acte deosebit de grave (violatori, criminali în serie etc.) ateii sunt ca şi inexistenţi. Probabil că există în lume indivizi cu înclinaţii spre rău şi care nu fac acel rău numai şi numai din cauză că le este frică de cineva ?de sus?. Pentru acel tip de indivizi, religia este ceva util. Dar cam ce procentaj să fie ei? Indivizi cu porniri criminale nu cred că sunt mai mult de 1-2%. Dintre aceia, să zicem că a zecea parte poate că se abţin de frica poliţiei din cer. Ce înseamnă asta? Cam 0,1-0,2% din populaţia globului e mai bine cu religie decât fără.

In incheiere, imi cer scuze pentru eventualele greseli gramaticale, e aproape dimineata si nu mai am rabdare sa corectez. Daca ati avut rabdarea sa parcurgeti tot materialul veti intelege de ce nu pot sa tac cand vine vorba despre biserica si religie.

România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă (.). Uluitoarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii „vechii Europe”, o cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană”
Maria Gimbutas, „Civilizaţie şi cultură”
______________________________________________________________________

DESCOPERIRI CARE ÎI REDUC LA TĂCERE PE OCCIDENTALI

Şi astăzi se discută în contradictoriu despre originea şi civilizaţia daco-românilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Creo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!..

Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării. „Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1!).

Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreuină cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.

Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.

Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.

„Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrângerii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”.Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).

Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”. Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr impresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului. Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titulaturile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazul la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre.

Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor „dizidenţi de catifea”, care, după decembrie 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete” stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional.

În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor.

Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate.

„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul „naţiunii culturale”. Prin „naţiuni culturale” autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie.modificate, pentru că ele numai corespund „criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lor, cum le place unora să spună. Primele victime se cunosc: Jugoslavia şi Cehoslovacia” (2).

Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o „Românie suverană şi independentă”, cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E.

Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în loc de pelerinaj.

DIN NEGURA TIMPULUI

România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 triburi în lume. Dar noi, românii, rămânem aceeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial.
De ce ne este frică de ceea ce am fost?…

Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia , Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:

– în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există! ;

– în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale
– „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely ” (3).

– descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!

– a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;

– au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

NE ESTE FURATĂ ISTORIA

La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul „conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu. Astfel, ” Dacia „, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; „Istoria geţilor”, scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur. „Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită „Istoria Romanilor”. Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia . Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia . Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut!

Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie” împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!

Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său”, a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen. Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea ” Dacia antiqua”, inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig , iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:

„Călcând în goană goţii
Din depărtate Asii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit
Venind pe cai gonaci
Al Daciei şi-al Romei
Pe greci să îi răpună
Pământ de mult râvnit
Pe Misii şi pe Traci,
Nu şterg a voastre nume
Cu biciul nici Atilla
Cum nu v-au nici învins
Cu hoardele de sciţi
De v-aţi păstrat lumina
Nu pot frânge neamul
Aşa cum e înscris.
Nepieritoarei ginţi.

Într-un năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.

Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rahonczy” (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române, s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară.

Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii. „În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena. În luna septembrie a anului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: „Victoria dacică” înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice” (4).

În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu , Gheorghe Bariţiu a izbucnit în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea unei universităţi româneşti în Ardeal.

Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea, se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic, au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.
Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia , care a dispărut. „Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu” (5).

Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă Dacia de după cucerire.

Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii noştri. De ce? Pentru că sunt „barbari”. Dacă vrem în Europa trebuie să susţinem că „de la Râm ne tragem”, trebuie să ne uităm trecutul şi tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină vestigii inestimabile ale trecutului!

În aceaste articole caut să dovedesc originea nobilă a poporului nostru, să prezint personalităţi ale strămoşilor noştri care au făcut Istorie şi pentru alte naţii. Şi am tras o concluzie amară: CINEVA ne-a furat şi ne fură Istoria

Surse:

1. http://www.noidacii.ro
2. http://www.dacia.org
3. http://descopera.ro
4. http://www.yogaesoteric.net
5. http://ro.altermedia.info

 

Recensământul din 2011 arată că populaţia României se află la nivelul anului 1965

Acasă » Dezbateri

Note de lectură la „Drama noastră demografică. Populația României la recensământul din octombrie 2011”, Editura Compania, București, 2012

Analizele demografice şi estimarea trendului în evoluţia populaţiilor din diversele state ale lumii constituie un instrument sigur, omniprezent în previziunile strategice de securitate privind viitorul omenirii.

A prezice în anii ’70 declinul Uniunii Sovietice pentru următoarele trei decenii părea un risc de neasumat de către casta elitistă a analiştilor consacraţi din cele mai prestigioase şcoli occidentale. În anii ’80, comunismul atinsese maximumul expansiunii sale geopolitice. Mai mult, unii au căzut în păcatul apologiei sistemului sovietic (vezi „Ostpolitik” şi cazurile marilor social-democraţi Willy Brand şi Olof Palme, al socialistului Pierre Mauroy, fost prim-ministru al Franţei, eroare pe care nu au comis-o însă François Mitterrand, Mario Soares sau Felipe Gonzales.

Şi totuşi, în 1976, demograful Emmanuel Todd a publicat volumul „La Chute finale” (“Căderea finală”), cu subtitlul „Eseu despre descompunerea sferei sovietice”, al cărui punct de plecare l-a constituit constatarea creşterii mortalităţii infantile şi a scăderii speranţei de viaţă în Uniunea Sovieticăîncepând din 1971. Paradoxal, în acel moment, speranţa de viaţă creştea în ţările subdezvoltate. Concluziile lui Todd privind incapacitatea de a supravieţui a sistemului socialist şi sfârşitul inevitabil al URSS au surprins, dar au fost bine primite. Încă de la mijlocul deceniului opt, Administraţia SUA, sub preşedinţia lui Jimmy Carter, şi-a declarat disponibilitatea de a sprijini alternativele democratice la regimurile totalitare.

Am ales acest exemplu pentru a sublinia importanţa apariţiei unei excelente analize şi estimări de securitate naţională, „Drama noastră demografică.Populaţia României la recensământul din octombrie 2011” (Editura Compania, 2012), semnată de profesorul Vasile Gheţău, personalitate ştiinţifică de notorietate internaţională (între altele, expert şi cercetător al Centrului Demografic al ONU în România între 1974 şi 1984, director al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, consultant al ONU în probleme de analiză demografică aplicată), care este şi cea mai autorizată voce în statistica populaţiei.

Procesul de reproducere biologică şi socială a poporului român a încetat

Prin apariţia acestei analize a rezultatelor provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din octombrie 2011, şcoala demografică românească de bună tradiţie, prin prodigiosul ei continuator, avertizează clasa politică şi, deopotrivă, tot ce înseamnă conştiinţă naţională şi voinţă de dăinuire, asupra celui mai mare pericol existenţial : încetarea procesului de reproducere biologică şi socială a poporului român.

Rata mortalităţii generale depăşeşte cu 2,9 % rata natalităţii. Populaţia actuală stabilă a României -19.043.000 – este cea înregistrată în 1965, în conditiile în care atunci se observa o creştere naturală de 115 mii persoane, iar în prezent estimează o scădere naturală de 55 mii persoane (p. 11).

Declinul populaţiei României, de 2.638.000 persoane de la recensământul din 2002, a avut loc în condiţiile în care populaţia lumii sporeşte, iar durata medie a vieţii este în creştere. Populaţia actuală a globului a depăşit 7 miliarde de locuitori şi creşte într-un ritm anual de circa 1,6%. Se nasc în fiecare an 90 de milioane de persoane şi se prevede pentru anul 2030 o populaţie mondială de circa 10 miliarde.

România – sursă a migraţiei externe

Analiza componentelor declinului populaţiei din România arată că 2.214.000 reprezintă migraţia externă negativă, iar 424.000 scăderea naturală (p. 11). Datele privind migraţia externă negativă sunt relative – valoarea cifrelor oscilează între două şi trei milioane în diferite perioade -, ponderea mai mare fiind aceea a migranţilor economici rurali (52%), cei proveniţi din mediul urban reprezentând 48% (p. 18).

Declinul populaţiei României se înscrie în tendinţa europeană. Potrivit politologului francez Roland Hureaux, declinul demografic care ar putea semnifica ieşirea Europei din istorie este consecinţa ideologiei şi a modului de organizare a societăţii industriale, în care munca salariată a devenit principala, dar nu unica diferenţă, care generează o “remarcabilă alienare a conştiinţelor”, capabile să dea uitării virtuţile propovăduite de marile religii universale. Potrivit estimărilor OECD, numărul imigranţilor ar trebui să fie de 5-10 ori mai mare pentru a neutraliza efectele îmbătrânirii populaţiei din Europa. Trebuie însă remarcat că numărul actual al imigranţilor provoacă furtuni politice, xenofobie şi măsuri drastice de limitare a mişcărilor de populaţie.

Iată, aşadar, suficiente motive de reflecţie în legătură cu politicile demografice ale guvernelor şi acţiunile sociale privind familia, natalitatea, concepţia şi contracepţia.

În România există o cultură a avortului

Numărul avorturilor din România, din 1958 până în 2010, depăşeşte numărul populaţiei stabile recenzate în octombrie 2011. Media avorturilor este de trei ori mai mare decât cea a ţărilor vestice. Totalul avorturilor (al celor raportate oficial, care nu includ sectorul medical privat) pentru intervalul menţionat este de 21.547.891.

Datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba – aşadar, pe locul 2 în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul dintre avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1.000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreună cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi a îmbătrânirii populaţiei ţării, motiv serios de îngrijorare pentru autorităţile de stat.

În ultimii 20 ani s-au înregistrat peste 11 milioane de avorturi, aproape jumătate făcute de femei tinere, până în 30 de ani. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât cele reale, întrucât datele sunt subraportate.În anul 2000, clinicile private au efectuat 80.000 de avorturi, care nu au fost raportate în statisticile oficiale.

Şi datele recente publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că România are cea mai mare rată a avorturilor din Europa – 480 de avorturi la fiecare 1.000 de născuţi vii, ceea ce reprezintă peste dublul mediei din UE. Totodată, România are una dintre cele mai mari rate ale mortalităţii materne, cu 27 decese la 100.000 de născuţi vii. Numai Albania şi Republica Moldova au o rată mai mare a mortalităţii materne, de 31 şi, respectiv, 32. Experţii români au declarat pentru portalul de informaţii privind problemele pro-viaţă, LifeSiteNews, că ambele statistici sunt un rezultat al ajutorului extern al SUA, care subvenţionează contracepţia şi promovează o ”idee distorsionată a drepturilor femeilor”. (Din decembrie 1989, de la Decretul CFSN de legalizare a avorturilor, şi până în 2008 au avut loc, potrivit datelor oficiale raportate anual de Institutul Naţional de Statistică, 7.179.194 de întreruperi voluntare de sarcină. Neoficial, se apreciază că numărul real ar putea atinge 11 milioane. Numai în 1990 au avut loc 992.265 de avorturi – sursa INS.)

Un studiu realizat de Stanley K. Henshaw, Susheela Singh şi Taylor Haas arată că Româniaare o situaţie ieşită din comun şi explicabilă doar prin existenţa unei „culturi a avortului“. Cu alte cuvinte, în România avortul ar fi ajuns să fie acceptat în mentalitatea publică nu ca soluţie ultimă în situaţii dramatice, ci pur şi simplu ca metodă contraceptivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul dintre primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului, considerat unul din cele mai mari păcate?Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în această privinţă în ultimii 20 de ani? Dar nici celelalte culte nu par mai interesate de subiect.

Modificări în structura etnică a populaţiei

Ponderea românilor în totalul populaţiei a scăzut la 88,6% (89,5% în 2002), a maghiarilor la 6,5% (6,6% în 2002);tendinţe de evoluţii negative înregistrează şi celelalte etnii (semnificativ cea turcă), cu excepţia etniei rome (3,3 % din totalul populaţiei), care înregistrează o creştere de la 535 mii în 2002 la 619 mii în 2011 (+ 15,7%, cu creşteri mai accelerate în judeţele Mureş, Argeş, Buzău şi Vrancea – p. 24).

Datele recensamantului privind numărul romilor sunt departe de a concorda cu autoevaluările realizate de organizaţiile acestora. Astfel, la nivelul anului 2005, există estimări care pot indica, pentru prezent, o populaţie romă de cca. un milion:

Populaţia (probabil) autoidentificată ca aparţinând etniei Roma, la nivel naţional, conform Recensământului din 2002 şi estimării PROROMI din 2005

Anul estimării Sursă Valoarea

2002 Recensământ 535.140

2005 PROROMI, varianta minimă 730.174

2005 PROROMI, varianta medie 851.048

2005 PROROMI, varianta maximă 968.275

[ Sursa: Banca Mondială, Bucureşti, Iulie 2005 “Roma Social Mapping. Targeting by a Community Poverty Survey”]

Speranţa noastră de viaţă şi Registrul General al Populaţiei

Faţă de estimările de la 1 iulie 2011, datele recensământului ne reduc orizontul speranţei de viaţă cu un an, de la 70,1 ani la 69,1 ani pentru bărbaţi şi de la 77,5 ani la 76,9 pentru femei.

Analiza profesorului Vasile Gheţău scoate în evidenţă faptul că nu au fost recenzate 234,4 mii de locuinţe, de unde se estimeaza 575.000 persoane nerecenzate, la o medie de două persoane/locuinţă, sau 1 milion la o medie de patru persoane/locuinţă.

În Municipiul Bucureşti, cu o scădere de populaţie de aproape un sfert de milion, rezultă şi cel mai mare grad de neînregistrare, de aproape 8%.

Marja de eroare a datelor recensământului (între 2 şi 7%) ridică serioase semne de întrebare în legătură cu fiabilitatea registrelor de stare civilă, a sistemului de evidenţă a populaţiei şi a rolurilor fiscale, precum şi a altor evidenţe oficiale la care să se raporteze şi în funcţie de care să se interpreteze rezultatele recensământului. Ţările în care recensământul se efectuează după aceleaşi metode şi surse ca în România au rămas puţine, remarcă autorul (p. 39). De ce nu are si România un Registru General al Populaţiei?

România la jumătatea şi la sfârşitul secolului

În varianta fertilităţii constante, estimările autorului ne arată pentru anul 2108 o Românie cu 8 milioane de locuitori. Densitatea populaţiei ar putea scădea de la 80 locuitori pe kilometru pătrat în prezent, la 62 la jumătatea secolului. Tot în 2050, populaţia în vârstă de peste 65 de ani se estimeaza a fi de 4,1 milioane. Numărul populaţiei feminine fertile (15-49 ani) va cunoaşte o scădere drastică, iar populaţia de vârstă şcolară (6-23 ani) se va diminua cu până la 50% faţă de începutul anului 2011.

Un recensământ diletant

Dincolo de eleganţa textului academic şi de prudenta exprimare a autorului analizei, un cititor cât de cât avizat nu poate să nu observe că recensământul din octombrie 2011 nu a fost temeinic pregătit. Dimpotrivă. Dacă în 1992 şi în 2002 s-au putut efectua operaţiuni corecte de recenzare, cu rezultate în marjele fireşti de eroare, ultimul recensământ ne apare ca fiind întreprinderea unor amatori.

Consecinţele superficialităţii cu care a fost pregătit şi efectuat recensământul grevează capacităţile guvernului de a elabora şi pune în aplicare proiecţii politice corecte în domeniul sănătăţii, educaţiei, locurilor de muncă, asigurărilor sociale ş.a.

 

In doar trei ani, intre 1969 si 1972, 12 oameni, toti americani, au pus piciorul pe Luna. De atunci, timp de 38 de ani, nici un paman­tean nu a mai ajuns acolo. Motivul? Simplu, ni s-a interzis sa ne mai vizitam satelitul. Ii „deranjam” pe cei care sint acolo de foarte multa vreme si le incurcam planurile pe care le desfasoara cu noi, cu planeta noastra, cu sistemul nostru solar. Chiar sint alte fiinte acolo?

Astronomul rus Evgheni Arsiukin si matematicianul ufolog Vladimir Ajaja, in filmul documentar difuzat pe canalul rusesc de televiziune RTR, sustin acest lucru cu toata fermitatea, adu­cind in sprijinul afirmatiei lor dovezi concrete. Cotidianul Pravda a publicat si el o serie de destainuiri si fotografii despre cladirile aflate pe partea neva­zuta a Lunii, despre entitatile extraterestre care sint acolo si despre masinile lor ciudate, enigmaticele OZN-uri, care ne dau atita bataie de cap. Dar exista asa ceva acolo sau sint doar fabulatii? Americanii care au ajuns pe Luna spun ceva in acest sens? Au vazut ei ceva, atunci cind au ajuns acolo?

In mod bizar, filmele facute pe Luna de unele echipaje au… disparut din arhive, ca si cum am vorbi despre niste banale inregistrari video facute undeva, aiurea. Treptat insa, anumite lucruri, tinute secrete timp de trei-patru decenii, au inceput sa transpire. Pe timpul misiunii Apollo 11, de la 20 iulie 1969, in legaturile radio dintre Neil Armstrong, Buzz Aldrin si Centrul de control au fost doua minute de tacere, justificate initial de NASA prin aparitia unei supraincalziri a aparaturii, apoi prin faptul ca pulsul lui Armstrong ajunsese la 140 de batai pe minut, fapt pentru care „i s-a transmis o fraza codificata”.

Dupa 40 de ani, s-a aflat ca totusi, in cele doua minute, intre Luna si Pamint s-au purtat discutii aprinse. Lui Neil i-a crescut, intr-ade­var, pulsul brusc, deoarece acesta a vazut ceva ce i-a taiat respiratia si l-a facut sa strige la colegul sau.
Iata o parte a convorbirilor:„Armstrong: Ce a fost asta? Ce dracu a fost asta? Asta e tot ce vreau sa stiu!

Controlul misiunii: Ce se intimpla acolo? (intreruperi, paraziti) Apollo 11, ma auzi? Ce se intimpla?

Apollo 11: Chestiile alea sint imen­se, domnule!… Enorme… Oh, Doamne! Nu-mi vine sa cred! Repet, mai sint si alte nave spatiale aici…, aliniate pe marginea cealalta a craterului! Ei sint pe Luna si ne privesc acum!

Armstrong & Aldrin: Astea sint lucruri gigantice. Nu, nu, nu este o iluzie optica. Nimeni nu va crede asta!

Houston: Ce… ce…ce…? Ce naiba se intimpla? Ce s-a intimplat cu voi?

Armstrong & Aldrin: Ei sint aici, sub suprafata.

Houston: Ce e acolo? (paraziti, emisie intrerupta, interferente) Controlul cheama Apollo 11.

Armstrong & Aldrin: Am vazut niste vizitatori. Ei au fost aici pentru un timp, observind instrumentele.

Houston: Neclar! Repetati ultima informatie!

Armstrong & Aldrin: Spun ca aici sint si alte nave spatiale. Sint aliniate pe marginea cealalta a craterului!

Houston: Repetati, repetati comunicarea!

Armstrong & Aldrin: Am conectat transmisia automata. Imi tremura rau miinile si nu mai pot face nimic. Incercam sa filmam. Dar, daca aceste camere nu vor inregistra nimic, cine ne va crede?

Houston: Ati inregistrat ceva pe film?

Armstrong & Aldrin: Nu avem niciun film la noi. Am facut trei fotografii. Farfuriile zburatoare sau ce-or fi ne-au stricat filmul.

Houston: Aici controlul. Unde sinteti acum? Ce-i cu galagia asta de-spre OZN-uri? Terminat

Armstrong & Aldrin: Au aterizat aici. Sint aici si ne privesc. Se uita la noi.

Houston: Oglinzile, oglinzile le-ati instalat?

Armstrong & Aldrin: Da sint puse unde trebuie. Dar oricine a venit cu navele alea spatiale, cu siguranta miine poate veni sa ni le demonteze. Terminat“.

Sa mai spunem, in final, ca aceasta discutie a fost receptionata atit de rusi, care urmareau indeaproape misiunea, cit si de diversi radioamatori de pe glob si ca, intr-un interviu, Armstrong a declarat ca, inainte de plecare, au fost avertizati ca pe Luna vor intilni ceva.

Sursa: esoterism.ro

Înnebunită după aroma fosforului umed, căpușa este dispusă să părăsească inclusiv corpul nostru, dacă simte acest miros prin apropiere. Cu toții ne ferim copii de înțepătura căpușelor, care după cum se cunoaște, răspândesc boala Lyme (Borrelioza).
Căpușa înfiptă în pielea noastră poate fi îndepărtată cu ușurință cu ajutorul unui singur băt de chibrit. Umeziți capul unui băț de chibrit, și descrieți cercuri cu el, în jurul locului, unde este înfiptă căpușa. După câteva secunde căpușa își va  extrage singur capul, și se va urca pe bățul de chibrit, pentru a savura mirosul de fosfor ! 
Această mtodă de îndepărtare a căpușelor s-a dovedit a fi cea mai sigură și cea mai eficientă. Nu trebuie să purtăm grija riscului ca prin  apucarea corpului  căpusei saliva acesteia să fie injectată în corpul nostru, și nici să se rupă capul insectei înfipte în piele.
Această metodă este răspândită numai prin calea directă, de la om la om, și nu se găsește nici o explicație pentru faptul că media nu o  răspândește  deloc!

http://riddickro.blogspot.ro/2012/07/francisco-franco-manifestul-din-las.html#more

Elaborat in 1725, Testamentul lui Petru I tarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Petersburg si predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris in anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, in anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete incoronate din Europa, de politicieni, istorici si oameni de cultura.

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/testamentul-lui-petru-cel-mare-115749.html

 

Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea, prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.

Implicațiile pentru actualitatea geopolitica internationala si, in particular, pentru cea romaneasca, sunt extraordinar de importante, permitandu-ne sa intelegem multe lucruri care se intampla, acum, sub ochii noștri.