“Locotenenţii speranţelor”

În prezent, nici nu prea mai poţi să spui „coleg de promoţie”, că lumea crede imediat că e vorba de cineva, alături de care faci o promoţie. „Şi la ce e promoţia, maică?”… Revenim.
Şi noi, “locotenenţii speranţelor” (promoţia 1979!), am fost tineri. Ceea ce, în opinia mea, a caracterizat generaţia noastră, cu plusurile şi minusurile fireşti, a pătruns dincolo de gardul unităţii şi nu ne-a ocolit nici pe noi.
Uşor-uşor, noi – “locotenenţii speranţelor” – am intrat în atmosfera Regimentului 48 Transmisiuni de la Bucureşti-Otopeni şi am început să lucrăm pe funcţiile pe care fuseserăm repartizaţi: Gică Oţet, Nelu şi Mitică, la telefonie-telegrafie; eu, Bogdan, Sică şi Valentin (“Pirică”) la staţii radio; Niki şi Octavian la staţii radioreleu, iar Virgil la construcţii linii cablu. Costel, ofiţerul de intendenţă, a fost repartizat la alimente, fireşte! Cu Gică, Niki, Bogdan şi Octavian fusesem coleg de clasă în şcoala militară.
În uniformele noastre noi, care uneori ne mai şi incomodau de-atâta “umflat în pene”, pendulam între speranţă şi îndoială. Era ceva normal: jocul dublu era greu de dus (dimineaţa îmbrăcat în uniformă, iar seara, acelaşi tânăr devenind unul dintre primii membri ai “generaţiei în blugi”).
Eram, cumva, şi debusolaţi: una citisem şi citeam în cărţile de istorie, altceva auzeam de la unii sau alţii, sau de la “Europa Liberă”. Una ni se preda la învăţământ politic şi altceva era pe stradă, deşi la începutul anilor ’80 încă era binişor. Ne dădeam zglobii “ce buni suntem” la istorie, la politică, nebănuind că doar peste câţiva ani se va alege praful şi pulberea de tot ceea ce învăţasem noi.
În pantalonii noştri evazaţi şi în geaca de blugi, făcută rost pe sub mână de la studenţii străini, din Grozăveşti, ne reîntâlneam, locotenenţii speranţelor plus noii prieteni, seara la restaurantul militar de la Casa Centrală a Armatei şi (cu 100 de lei de căciulă, fără să ne fie teamă că “fripturile” au prea multe E-uri!) făceam câte un chef, de speriam babele din cartier. Cântam cântece de petrecere, în limba foarte română, nu în engleză luându-ne la întrecere cu lăutarii. Singurele melodii de joc la chefuri erau tangoul, horele, sârbele la care puţini dintre noi ştiau paşii, dar toţi dansam! Gică Oţet (devenit între timp Gică MVT, după numele unui echipament de transmisiuni în care era “as”) a fost şi a rămas un foarte bun dansator. Noi, ceilalţi, eram prin judeţ, dar era bine şi frumos şi ne simţeam bine!
Am avut mare noroc, pentru că atunci nu apăruseră manelele, “cancerul folclorului românesc”, care ar fi pătat tinereţea şi speranţele locotenenţilor. A doua zi nu aveam nimic şi mergeam fain-frumos la serviciul nostru kaki, râzând unul de altul când ne întâlneam pe la sălile de specialitate şi încercam să ţinem ochii deschişi “regulamentar”.
Îi învăţam pe soldaţii noştri istorie, aşa cum o ştiam şi noi din cărţile de atunci, cu nuanţele patetice, specifice acelei perioade, de parcă în ţara asta eram cu toţii doar ardeleni pur sânge!
Îi învăţam cu bucurie, răbdare şi înţelegere pe soldaţii noştri codul Morse, sau să lucreze la telegraf ori la staţiile radio sau radioreleu, convinşi fiind de importanţa a ceea ce facem noi. Pentru că noi chiar credeam în teoria referitoare la “importanţa lucrului bine făcut, la timpul lui”. În naivitatea mea de vărsător, încă mai cred în aşa ceva. Uneori, nevastă-mea mai râde de mine, îndeosebi în apropierea Crăciunului, că eu încă mai cred în spiritul sărbătorilor de iarnă, iar oamenii încă îmi par frumoşi şi sinceri…
Nu ştiu dacă noi, locotenenţii speranţelor, am făcut parte dintr-o generaţie de “învingători” dar, mai mult ca sigur, am fost o generaţie de “visători” care a cam avut de toate. Plus o “Revoluţie în direct”, din care fiecare a înţeles ce a vrut şi a scăpat cum a putut. 
Fiecare dintre colegii de promoţie, prezentaţi mai sus, va avea o evoluţie foarte interesantă în carieră. Gică Munteanu (Oţet?MVT) a devenit şeful peste frecvenţele militare (acum este în rezervă). Nelu Stoica, după Revoluţie, a plecat la colegii de la Interne şi, acum vreo cinci ani, a obţinut gradul de chestor (general de brigadă; acum este şi el în rezervă). Mitică Lungu (singurul dintre noi, rămas încă în activitate!!!) este, de câţiva ani, comandantul unei unităţi de transmisiuni. Bogdan Zotter a trecut în rezervă acum vreo şapte ani şi, în prezent, este directorul general al unei companii private de comunicaţii. Sică Merişanu a trecut în rezervă acum vreo trei ani. Dumitru Valentin (“Pirică”) a trecut în rezervă prin ’98 sau ’99, a lucrat câţiva ani în străinătate (sigur, nu la căpşuni!), iar acum este undeva în diplomaţie. Niki Constantin a fost şef peste siguranţa mijloacelor de comunicaţii la un mare comandament de profil (acum este în rezervă). Octavian Marinescu a trecut în rezervă mai demult. Ilie Virgil a fost trecut în rezervă, iar după Revoluţie a intrat în politică, în perioada ’96-’99, fiind numit prefect al unui judeţ din sudul ţării. De Costel Baicu nu am mai ştiut nimic câţiva ani. M-a anunţat un amic anul trecut că prietenul nostru Costel ne-a parasit pentru totdeauna, trecând în lumea celor drepţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Iar eu, Dorel, scriu aceste rânduri.
În cartea mea, nu doresc să fiu lupul moralist, în privinţa vieţii cazone. Am dorit însă, să creionez cumva, cadrul în care ne-am format şi am acţionat ca militari. Fireşte, unii mai bine, alţii cu mai puţine realizări. Pentru că aşa este şi viaţa, nicăieri nu vei afla totul în roz. Ar fi şi plictisitor, nu-i aşa!? Iată de ce, în continuare, mă voi referi, cu predilecţie, la întâmplări mai hazlii din lumea kaki pe care am cunoscut-o şi din care am făcut şi… încă, spiritual fac parte.

 

(Povestire de Dorel Pietrăreanu)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: