Ionut Budisteanu, câştigătorul marelui premiu al competiţiei Intel ISEF
Elevul român Ionuţ Budişteanu a caştigat premiul cel mare la cea mai amplă competiţie preuniversitară de ştiinţă şi inginerie din lume, Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), organizată între 12-18 mai în Phoenix, Arizona.
În vârstă de 19 ani, Ionuţ şi-a adjudecat cel mai important premiu al competiţiei, Gordon E. Moore, în valoare de 75.000 dolari. El a mai câştigat alte 4 premii în cadrul Intel ISEF, a căror valoare cumulată este de 14.000 dolari. În total, premiile câştigate de Ionuţ Budişteanu la ediţia de anul acesta a Intel ISEF se ridică la 89.000 de dolari. Alături de premiul Gordon E. Moore, Ionuţ a obţinut şi premiul I acordat de American Association for Computing Machinery; Premiul Best Category Award, secţiunea Computer Science; Premiul First Award, Computer Science şi o excursie de o săptămână la CERN, Geneva, oferită de Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară. Reputatul Massachusetts Institute of Technology (MIT) a anunţat că a decis sa denumească un asteroid cu numele lui Ionuţ Budişteanu, în calitate de câştigător al Intel ISEF 2013.
Ce emotionant!! Ce baiat….un diamant!! Felicitari!!
Asa este, un băiat deosebit.
In momentul de fata ma documentez pentru a realiza un material mai amplu despre el, pana la sfârșitul săptămânii este gata. Muncește în jur de 14 ore pe zi, se considera un tânăr normal, pasionat de ceea ce face si nu are telefon mobil deoarece trăiește într-un oraș mic, numărul se poate afla ușor si nu vrea sa fie contactat de catre hackeri pentru a sparge baze de date.
Asteptam cu nerabdare materialul!! Multumim!!
Cinste lui si parintilor care l-au facut si educat!
In general geniile sunt cam „aeriane”, nu prea sunt ancorate in realitate dar la acest baiat m-a impresionat in mod deosebit modestia de care da dovada in toate aparitiile televizate si spiritul patriotic pe care il emana.