ISTORIA SE SCRIE CU SPADA! MAREŞAL ION ANTONESCU

 

EXCEPTIONAL !!!
TOTI ROMANII AR TREBUI SA STIE ADEVARUL DESPRE MARESAL,IAR POLITRUCII DE AZI (ACEEASI DE IERI SI PROBABIL DE MAINE) AR TREBUI OBLIGATI SA STUDIEZE ISTORIA ADEVARATA A TARII, NU CEA FACUTA LA PLESNEALA DE TOATE SCURSURILE ASA ZIS ELITISTE, PRIN MANUALE ALTERNATIVE (CA SI CUM ISTORIA NEAMULUI, GEOGRAFIA  PATRIEI SAU  ALTE STIINTE EXACTE, AR PUTEA FI ALTERNATIVE,VORBA CEEA,,E NOAPTEA MINTII”)

 

 

ISTORIA SE SCRIE CU SPADA! MAREŞAL ION ANTONESCU

19 august 2012

 

Românul Ion Antonescu a pus Ţara mai presus de interesele politice sau personale. Cu toate eforturile disperate ale unora, Mare a fost şi Mare va rămane în istoria şi în memoria românilor, cât va dăinui Neamul. Oricât s-ar strădui, niciunul dintre politicienii de astăzi nu va putea ajunge la înălţimea Mareşalului Ion Antonescu. Nu au cum, pentru că, spre diferenţă de ei, El şi-a iubit Ţara şi a ştiut să moară cu demnitate. Cei de astăzi se apleacă precum trestia, după cum bate vântul. Pentru un bacşiş gras, lustruiesc pantofii celor de la Washington, Tel Aviv, Bruxelles sau de oriunde le pică un profit gras. Lor le sunt străine interesele României şi ale românilor. Astăzi, Ţara are nevoie, mai mult decât oricând, de un Antonescu. (Ion Măldărescu)

 

Extras din stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri, din septembrie 1941

– Despre motivele depăşirii liniei Nistrului –

„Istoria se scrie cu spada! Anul trecut ne-au luat ruşii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea Neamului Românesc. Dacă n-avem aliaţi puternici, care să aibă unitate de interes, şi aşa o pierdem. Nu putem rezista faţă de aceştia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieţii noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică. Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol al II-lea. Dacă ştiam să ne adaptăm la timp situaţiei politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp. Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieţii Neamului Românesc. Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filofrancezi – şi am pierdut graniţele Neamului Românesc pentru că am fost filoenglezi – şi am pierdut hotarele ţării noastre! Noi, filofrancezii! Dar nici nu ştie ţăranul ce este aceea. Nu i-a văzut nici în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi. Noi trebuie să fim filoromâni şi să ştim cum să ne putem apăra graniţele. În circumstanţele internaţionale de azi, pe ce ne puteam sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi. Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se dea Basarabia de către englezi? Şi dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia şi Bucovina nu le luam de la ruşi. Şi după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: ? Ca şi doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata şi Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: . Vedeţi în ce stare de decadenţă se găseşte conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemţi să se bată şi noi să aşteptăm de la englezi Basarabia şi Bucovina. Se înşeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii. Ba poate că atunci ne-ar fi intors foaia şi ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut.”[1] Mareşal I. Antonescu

Mareşale, „Ioane cel fără de mormânt, Neamul Tău nu a murit!”

În cele ce urmează redăm un text scris în 2009. Sunt gândurile unui martor al anilor războiului şi al celor de după. O istorie trăită în care veţi descoperi fapte peste care s-a aşternut uitarea, care astăzi nu se mai ştiu şi nu se mai spun. Sunt comori „demodate”: spiritul tolerant al românului şi respectul pentru adevăr, cugetul primenit al ţăranului care nu şi-a abandonat credinţa strămoşilor în grajdul vitelor şi al orăşanului care nu şi-a lăsat conştiinţa în sertar sau în debara. Uzurpatorii, jefuitorii Ţării vreme de peste douăzeci de ani, strigau prin anii ’90, în gura mare: „Nu ne vindem ţara!” Acum, după ce şi-au burduşit buzunarele, spun în şoaptă: „O oferim pe gratis!”. Datorită lor, generaţii întregi vor plăti cu dobândă datoriile pe care le-au făcut hoţii băştinaşi şi asasinii economici din afară.[2]

„Dacă ne-am lua după zisele sârbilor, ar însemna să le luam ruşilor Siberia, că tot este plină de morminte româneşti.”

„Cei ce se implică în politica acestei ţări, să încerce a se compara – dacă pot – cu românul exemplar, Mareşalul Ion Antonescu. Pot să-l interzică, să-i acopere monumentele, să-i şteargă numele de pe frontispicii şi să-i ascundă portretul, Nu va reuşi nimeni să-l ştearga din istorie şi nici să-i terfelească numele, aşa cum vor unii. A fost de o cinste şi onoare nemaîntâlnite. Până şi duşmanii l-au respectat: ruşii, Stalin personal, nu l-au declarat criminal de război şi nici la Tribunalul de la Nürnberg nu a fost citat. I s-au adus şi încă i se mai aduc multe învinuiri. Şi astăzi unii evrei, cei interesaţi şi cei luaţi de valul propagandei holocaustului, îl acuză pe cel care a salvat, în acele vremuri, cei mai mulţi evrei din Europa. La Antonescu nu exista antisemitism sau antiţigănism. La el existau amici şi inamici, iar unii evrei în care intrase dihonia stalinistă erau inamici pentru că batjocoreau şi omorau soldaţii români: li se promisese de către Stalin că le va face ţară evreiască în Moldova şi asta le luase minţile. Până la urma Stalin i-a aruncat în Orientul Îndepărtat, unde le-a făcut o republica evreiască cu capitala la Birobidjan. Nu le port pică, n-au fost singurii păcăliţi de bolşevici (povestea cu tovarăşul de drum). Dar în război e ca la război: ori te baţi pe front şi ai soarta de soldat, ori te baţi pe la spate cu viclenie sau terorisme, şi atunci ai soarta meritată. Pe ăla de pe front îl tratezi drept erou, îl respecţi, îl iei prizonier şi-l trimiţi, la urmă, acasă. Pe celălalt.

În satul meu, în timpul lui Antonescu, pe o moşie erau aduşi prizonieri sovietici ca să muncească la câmp. Ştiţi cum trăiau? La fel ca toata lumea. Nici măcar nu-i păzeau. Între ei erau şi mulţi evrei, soldaţi căzuţi prizonieri. Unul dintre ei era cizmar şi era în relaţii de prietenie cu părinţii mei, săteni. Duminica prizonieri erau liberi de la munca câmpului şi mergeau pâlcuri, pâlcuri în sat la cârciumi. Prietenul nostru, cizmarul, Nea Shuli, era de obicei invitat la noi la masă. Probleme apăreau când se întorceau prizonierii beţi, din sat, spre moşie. Trebuia să ne ascundem care pe unde putem, că erau răi. Mai venea şeful de post de jandarmi şi îi mai potolea. Ce ziceţi de astfel de regim antonescian „opresiv”? Pe unii ţigani i-a trimes dincolo de Nistru, în primul rând că furau cai de la regimentele de cavalerie, care veneau de pe front, la refacere, în ţară şi lăsau caii pe izlaz sau pe mirişte. Ţiganii, după obiceiul lor cel rău, neavând simţul respectului faţă de armată, dădeau iama prin caii armatei. Uneori regimentele erau grav afectate şi nu mai puteau fi trimise pe front, ori atunci calul era încă material de război cu importanţă strategică. Dumneavoastră, dacă aţi fi conducător militar responsabil de istoria şi rostul ţării ce aţi fi făcut? Părinţilor mei tot aşa le-au furat ţiganii caii, în prag de campanie agricolă. Fără cai rămâneai cu recolta pe câmp, ajungeai prada cruntei sărăcii, aşa că Mareşalul a trimis o parte dintre ţigani dincolo de Nistru, pentru că de acolo veniseră la noi, împinşi de autorităţile ţariste şi sovietice. Nu toţi ţiganii au fost alungaţi, nici vorbă, unii erau mai la locul lor. Cei afectaţi au fost zlătarii, şătrarii, cei ce se ocupau cu furatul. Aţi auzit vreodată că ţiganii-lăutari, spoitorii, lingurarii, cărămidarii au fost alungaţi peste Nistru? Nici pomeneală de aşa ceva. În lagărele germane au ajuns evreii români şi ţiganii români care nu erau sub autoritatea şi protecţia Mareşalului, mai ales cei din Ardealul de Nord, ocupat de Ungaria.

Referitor la evrei, personal le deplâng soarta care i-a lovit în acele vremi nenorocite, dar soarta cruntă a românilor, cine o deplânge? Oare cine a pus la cale acel război? Românii? Cine i-a finanţat pe „cavalerii apocalipsei” şi ai morţii în perioada interbelică? Bineînţeles că nu oamenii simpli, care îşi văd de necazurile lor. Dar cei cu băncile şi cu interesele mereu nestăvilite? Ăia unde sunt? Au plătit pentru dezastrele pe care le-au creat în numele zeului „Ban”? Ba mi se pare ca nu s-au potolit şi tot mai zgândăresc ceva. Nu vi se pare că zgândăricii de atunci sunt cam tot aia şi acum? Păi atunci pe cine arătăm cu degetul? Când au făcut inventarul averii Mareşalului, ruşii au rămas surprinşi să constate că nu deţinea proprietăţi mai mult decât la nivelul unui ţăran înstărit. Cine a trimis primii evrei în Palestina? Antonescu. Cine torpila vapoarele cu refugiaţi evrei care se îndreptau spre Palestina să-şi refacă patria biblică? Submarinele sovietice şi britanice. Cine le dădea paşapoarte „în alb” să scape de urgia Gestapoului? Antonescu. Cine i-a spus verde-n faţă lui Hitler, că evreii, cetăţeni români nu vor fi predaţi nemţilor? Antonescu. S-a ţinut de cuvânt? Da! În Franţa Mareşalului Petain, autorităţile franceze i-au predat pe evreii cetăţeni-francezi, naziştilor germani, dar evreii din Franţa cetăţeni-români nu au fost predaţi nemţilor. De ce? Tot Antonescu i-a protejat. Când Iugoslavia a fost atacată de nemţi, Antonescu şi Horthy au fost poftiţi la jaf: Horthy s-a repezit să sfâşie vecinul îngenuchiat. Antonescu, nu! Acelaşi fapt şi în nordul ţării, când a fost sfâşiată Cehoslovacia, ţară cu care aveam frontieră. Mai mult, a făcut tot ce a putut să-şi ajute vecinii. Tocmai aceşti vecini ai noştri, în 1989, la momentul „Timişoara”, urlau că acolo unde este un mormânt de sârb, este Serbia, iar conducătorii lor lucrau pentru provocarea unui război civil în Banat. Armata lor era pregătită pentru intervenţie, iar sârbii din Banat se agitau nevoie mare. Se şi vedeau stăpâni şi ne spunea că o să mergem la Timişoara cu paşaport, aşa cum zic şi astăzi unii unguri, prin centrul României. Nu-i uitaţi, într-o zi se întoarce roata, sorţii istoriei sunt schimbători. Dacă ne-am lua după zisele sârbilor, ar însemna să le luam ruşilor Siberia, că tot este plină de morminte româneşti.” (I. Comneanu. ?)

––––––––
[1] Extras din „Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri, Guvernarea Ion Antonescu, Vol. IV, (iulie – septembrie 1941)”, publicat de Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2000

[2] Ion Măldărescu

Sursa: Revista Art-Emis.ro

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: