OAMENI CURAJOȘI: GENERALUL LEONARD MOCIULSCHI

LEONARD Mociulschi a fost unul dintre cei mai bravi generali români. Născut pentru a ţine în mână arma, generalul s-a făcut apreciat pe parcursul celor două războaie mondiale, find distins cu cele mai prestigioase ordine şi medalii. În schimb, a fost acuzat că şi-a neglijat familia.

Aspecte din viaţa generalului, neştiute de nimeni, ne-au fost relatate de fiul său, Petre Mociulschi, urmaşul generalului şi vă sunt prezentate de AlterMedia.

Ciprian Bojan

„Spunea că pentru el nu s-a turnat glonţul care să-l atingă” povesteşte Petre Mociulschi, fiul generalului Leonard Mociulschi. Petre locuieşte acum într-o garsonieră din Braşov, în umbră, departe de ochii lumii sau de faima pe care puteau să I-o aducă faptele eroice ale tatălui său. Braşoveanul îşi aminteşte despre viaţa grea pe care a dus-o tatăl său, dar şi de asupririle de care a avut parte el şi mama sa din partea regimului comunist, ca rude de general.

Obscur pentru contemporani

Dacă despre Mareşalul Antonescu, sau despre generalul Avramescu braşovenii mai cunosc amănunte, numele Mociulschi este cuprins de obscuritate. „Nu am auzit de el. Cred că a fost un general” recunoaşte fără jenă o braşoveancă domiciliată pe strada…General Mociulschi, din Cartierul Tractorul.

Leonard Mociulschi a fost, alături de generalii Dumitrache şi Avramescu, singurul care a fost decorat cu cele mai valoroase distincţii militare: Ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a, Crucea Germană de Aur, Crucea de Cavaler a Crucii de Fier şi Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a. Dând dovadă de un curaj de-a dreptul nebunesc şi de o dragoste pentru patrie pătimaşă, Mociulschi este unul dintre cei care a purtat victorios în spate, corvoada celor două războaie mondiale. Puţini braşoveni cunosc că, poate, dacă nu exista acest om, teritoriul României ar fi fost mult mai redus în ziua de azi. Şi totuşi, el a trăit la Braşov.
„S-a născut pentru armată!”

Leonard Mociulschi s-a nascut pe 27 martie 1889 în comuna Simincea, judeţul Botoşani. Şi-a început cariera militară în 1910, când a fost admis în Şcoala de Ofiţeri de Infanterie Bucureşti. A absolvit in 1912 cu gradul de sublocotenent. Participă la luptele din Primul Război Mondial, de la Oituz şi Soveja. Faptele sale eroice l-au propulsat la gradul de căpitan.

În perioada interbelică, Leonard a fost însărcinat cu comanda unui batalion de munte în Sighetul Marmaţiei şi a primit gradul de locotenent colonel. A fost în această funcţie până în 1937, când a fost promovat colonel. „Întreg Maramureşul l-a iubit pe Mociulschi. Cand venea seara la cazarmă, ţăranii maramureşeni îl aşteptau şi îi cereau să li se facă dreptate” subliniază Petre, fiul său, vorbind despre atitudinea oamenilor din popor în legătură cu tatăl său.

În paralel, neînfricatul Leonard avea să-şi întemeieze o viaţă de familie. Spre deosevire de cariera militară, viaţa personală a acestuia a fost departe de a fi victorioasă. S-a însurat cu Ecaterina, iar după scurt timp, pe lume a venit Petre, fiul generalului. Aceştia vor purta în suflet cicatricile lăsate de asupririle regimului comunist, dar şi de lipsa lui Leonard, care era mai tot timpul plecat cu treburi oastăşeşti.

Al II-lea Război Mondial l-a găsit pe Mociulschi la comanda Brigăzii IV de Vânători de Munte. În fruntea oamenilor săi, a participat la eliberarea Basarabiei. Apoi, trecând la comanda Diviziei III de Vânători de Munte, a luptat împotriva armatelor ruseşti În Caucaz şi Crimeea. „Era un general temerar, care şi-a făcut din munte un aliat. A fost un virtuos al manevrelor de învăluire” susţine colonel în rezervă, Aristotel Cucu. Datorită isteţimii sale, Mociulschi a reuşit să eludeze gloanţele inamicilor, pe care, prin lupte înverşunate i-a invins. „Spunea că pentru el nu s-a turnat glonţul care să-l atingă. Asta deşi lupta întotdeauna în linia I” îşi aminteşte urmaşul generalului.

General „avansat” la gradul de muncitor necalificat

Sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial avea să fie începutul unei vieţi de coşmar pentru neînfricatul ostas. „În 1948 tatăl meu a fost acuzat de crime de război de către mai marii regimului comunist şi a stat opt ani în puşcărie” îşi aminteşte Petre. A fost eliberat pe 10 octombrie 1955 din penitenciarul Jilava, dar i s-a stabilit domiciliul forţat în Blaj. Avea sănătatea şubredă datorită detenţiei şi pensia i se suspendase. În octombrie 1955 a cerut ca pensia sa-i fie restituită pentru a putea să se întretină, lipsindu-i pană şi hainele cu care să se îmbrace.

„Când a ieşit din puşcărie, tatăl meu a fost nevoit să descarce vagoane la Blaj, pentru a supravieţui. Mama mea a fost nevoită să-şi vândă lucrurile din casă, şi apoi să croşeteze şerveţele, pe care le vindea cu cinci lei, pentru a cumpăra pâine” mărturiseşte Petre.

Familia Mociulschi a fost chinuită şi dezbinată de către regimul comunist, care „uitase” de faptele de eroism ale generalului. Apoi, Leonard Mociulschi a fost înrobit în muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În cele din urmă generalul a primit o mica pensie de 587,50 lei. Dar nu era de ajuns, astfel că, Ecaterina, soţia sa a fost nevoită sa se angajeze ca zilier la depozitul de lemne din Blaj şi apoi ca muncitor sezonier la Sera de flori. „Abia în 1962 ne-am reunit la Braşov, când Partidul Comunist şi-a dat seama că au nevoie de un trecut” susţine Petre.

În acel an, unităţile de Vânători de Munte au fost reînfiinţate, iar PCR avea nevoie de idoli pentru aceşti soldaţi, povesteşte colonelul în rezervă Aristotel Cucu. Leonard şi-a primit înapoi meritele şi distincţiile câştigate prin lupte crâncene şi a primit o pensie din partea statului. În plus, statul comunist I-a acordat un apartament pe Bulevardul Gării. Acolo a locuit până pe data de 15 aprilie 1979, când a murit. „A fost un om puternic, care s-a ţinut drept până în ultimii ani de viaţă. Era un pasionat al muntelui, un „munţoman”. La 80 de ani, schia pe Postăvarul în curse contra-cronometru” îşi aminteşte Petre.

Corpul i-a fost incinerat la cererea sa, iar cenusa a fost împrăştiată într-o poiana de pe Creasta Postavarului, unde îi placea sa urce.

„A iubit armata mai mult decât orice”

Poate cel mai afectat de cariera tatălui său a fost Petre, fiul generalului. Acesta a trăit într-o familie dezbinată de armată şi de comunism. „Din 1939 tata nu a mai stat cu noi decât foarte rar. Era mai mereu plecat la cazarmă. A iubit armata mai mult decât orice pe lume” susţine Petre. Pus să aleagă între o carieră de militar şi o viaţă obişnuită, Petre a ales-o pe cea din urmă. „Când eram tânăr, tata m-a întrebat dacă vreau să merg la Mânăstirea Dealu, cea mai renumită şcoală militară din acea vreme. Dar eu nu am vrut. Nu mi-a plăcut armata. Nu aş fi putut să suport rigorile unei cariere de soldat” mărturiseşte urmaşul generalului.

Astfel, după terminarea studiilor medii, Petre a ales să urmeze dreptul. Dar şi în facultate „faima” tatălui său avea să-l chinuie. „Am trăit într-o perioadă în care nu puteam să-mi definitivez studiile. Ne exmatriculau din facultate pentru că nu aveam un dosar curat” îşi aminteşte Petre de nedreptăţile care erau ridicate la rang de lege de către odiosul regim…

http://ro.altermedia.info/reportajinvestigatii/oameni-curajosi-iv-umbra-generalului_1713.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: