Lenea-(Wikipedia)

Lenea în viziunea unui general de armată

Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac, înaintat la gradul deGeneralfeldmarschall, care, timp de 30 de ani, a fost Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg, care a creat noi metode moderne de conducere a armatelor pe câmpul de luptă. El a publicat cărți legate de război, note de călătorie, povestiri istorice și un roman.[10]

Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.

În acest scop, i-a evaluat după două criterii:

  • · gradul de inteligență (de la proști la inteligenți) și
  • · atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).

În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:

  • · A: prost și leneș
  • · B: inteligent și harnic
  • · C: prost și harnic
  • · D: inteligent și leneș

Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.

Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp și întocmai, în toate detaliile.

Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.

Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut. Aici generalul nu se referea la lene în accepțiunea clasică a termenului (adică lene fizică și intelectuală) ci la faptul că, în anumite cazuri, comoditatea fizică este suplinită de o activitate intelectuală sporită (deci de o hărnicie spirituală). Așadar ofițerii numiți de el „leneși” sunt, de fapt, cei ce sunt capabili de o hărnicie intelectuală superioară.

Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.

Anunțuri
2 comentarii
  1. harlau625 a spus:

    Interesant ca o clasificare asemanatoare am gasit si in lucrarea gl.CA. Ion Sichitiu „Conducerea trupelor, calauza tactica pentru ofiterii de toate armele si toate gradele” aparuta in anii ’30 a secolului trecut. Am mai retinut o definitie unica a ofiterului de stat major: „Ofiterul de stat major, trebuie sa produca mult, anonim si sa poata mai mult decat pare. El trebuie sa posede o pregatire profesionala temeinica. Cunostintele necesare le va obtine printr-o munca aspra si incordata, continua a facultatilor intelectuale!”
    Din totdeauna armata romana a avut ofiteri de stat major capabili, care prin pregatire exceptionala, au suplinit de multe ori in lupta lipsa de forte si mijloace! Poate ca si astazi avem nevoie mai mult decat oricand de ofiteri de stat major capabili si excelent pregatiti! In statele majore cei facuti si numiti la apelul bocancilor nu prea isi au locul! (Sper sa fia asa!) Cu bine si sanatate colega!

  2. Interesant ce ați scris mai sus. Interesant si punctul de vedere al generalului SICHITIU. As combate putin cu permisiunea dumneavoastră aceasta teorie care spune ca printr-o pregătire extraordinara a factorului uman (și asta este valabil în orice domeniu ) putem suplini lipsurile în forte și mijloace. In domeniul artileriei ea a ” îmbrăcat ” diferite”ipostaze” :
    1.Un artilerist doarme în doua ore cât doarme un infanterist în opt”;
    2.Introducerea coeficienților în calculul luptei antitanc.Nu-mi mai amintesc acum valoarea acestor coeficienți dar rolul lor era tocmai ascunderea acestui deficit în forte și mai ales mijloace pe care il aveam de fiecare data când ne confruntam(pe harta cu orice inamic).
    Si exemplele pot continua.Sunt sigur ca și dumneavoastră aveți destule.
    Ar fi necesar ca societatea sa facă efortul necesar măcar pentru asigurarea acelui minim anual de 2,38 % din PIB pentru apărare cu care ne-am angajat atunci când am fost primiți in NATO!De aici , discutia poate continua la nesfarsit!
    Cu deosebit respect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: