ALTĂ COMUNICARE A MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE ,dl.gl CORNELIU DOBRIȚOIU, REFERITOARE LA AȘA ZISA” condiție FMI: Pensiile speciale ale militarilor nu vor depăși 350 de lei „

FMI nu acceptă recalcularea pensiilor speciale. Acestea nu trebuie să depășească 350 de lei. FMI a impus în negocierile cu Guvernul învestiții în educație şi sănătate şi nu este de acord cu ideea majorării pensiilor militarilor.

Majorarea pensiilor militarilor, propusă de guvernul Ponta în negocierile cu FMI, presupune un efort bugetar de 9 milioane de euro, considerat prea mare de negociatorii Fondului Monetar Internațional  În consecință  aceștia au considerat că statul român nu-și poate permite să facă acum astfel de majorări, iar negocierile pe această temă ar putea fi reluate abia în luna ianuarie.
http://www.pesurse.ro/2012/11/14/condiie-fmi-pensiile-speciale-ale-militarilor-nu-v/

PRECIZAREA MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE
Prieteni, aceasta este o intoxicare. Am fost acolo împreună cu Sorin Encutescu (consilierul premierului pt pol de sec si apărare  fost secretar de stat in MApN si Lt Col in rezerva), Mihai Sova (secretarul general al MApN), alături de echipa premierului formata din miniștrii Daniel Chițoiu , Florin Georgescu si dl Daniel Daianu. Nimeni nu a avansat astfel de cifre ridicole. Concluzia întâlnirii  cu referire la întregirea pensiilor este ca guvernul are responsabilitatea de a promova politicile fiscale fără a afecta țintele macro-economice, chiar dacă dl Szekely, component al echipei intitutiilor internaționale financiare, a fost foarte vehement împotriva întregirii pensiilor. Decizia politica interna urmează a se adopta având în vedere impactul pe buget. Avem cifrele și inclusiv dinamica intrărilor și ieșirilor din sistem. 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: