UNELE DIN BANCURILE TINEREȚII NOASTRE AUZITE DE LA NEA JEAN

Mai ca le uitasem… O fi bine sau o fi rau sa uiti trecutul? Depinde
de ce ai facut in el… sau cum zice filozofic Moromete, „depinde dupa
facultati”…

*… Iti mai aminteşti ?*

Coada mare..Un tip se apropie si intreaba :
– Nu vă supăraţi, ce se dă aici?
– Nu ştiu, domnule, stai să întrebăm.
Întrebarea circulă până la primul din rând.
– Nu ştiu. Mi s-a făcut rău şi m-am sprijinit de zid. Când mi-am
revenit, era deja coadă în spatele meu.
– De ce nu pleci atunci?
– Păi, acum că sunt si eu odata primul la o coada ?!
________________________________________
Capitalismul este pe marginea prăpastiei. Ce face acolo? Se uită de
sus la noi…
________________________________________
Bulă tocmai iese din sediul miliţiei judeţene şi epuizat, se sprijină de un pom.
Un trecător se apropie de el, întrebând:
– Nu vă supăraţi, nu ştiţi unde se bate la maşină?
– Nu ştiu, pe mine m-au bătut manual.
________________________________________
Soţul şi soţia stau la masa . Deodată, uşa e trântită de perete şi
patru securişti dau buzna.
Se reped la soţ şi, spre disperarea soţiei, îl iau pe sus şi-l urcă
într-o maşină neagră.
Trec zile, trec săptămâni şi omul nu mai apare acasă.
Disperată, soţia reuşeşte să obţină o audienţă.
– Vai, ne pare rău, dar soţul dvs. a murit de pneumonie.
– Nu se poate, spune plângănd soţia, soţul meu nu era bolnav când
l-aţi arestat, cum se poate să fi făcut pneumonie?
– Ei, doamnă, a încercat să fugă, a alergat, şi ştiţi cum este, el
transpirat, glontele rece…
________________________________________
La coadă la carne, un glumeţ face haz de necaz:
– Care este deosebirea dintre porc şi măcelărie?
Simplu: porcul are coada mică şi carne multă, măcelăria….
Un tovarăş de la coadă i se adresează:
– Da care-i deosebirea dintre ceasul meu şi tine?
– E bună! Nu ştiu…
– Ceasul meu merge singur, tu mergi cu mine.

________________________________________
Ce sunt ruşii? Prieteni sau fraţi?
Fraţi. Prietenii ţi-i poti alege.
________________________________________
Expoziţia naţionala de arte plastice a fost închisă.
iSub bustul lui Ceauşescu semna Jalea, iar portretul ei era semnat Baba.
________________________________________
Ce deosebire există între Decebal şi Nicubal?
Primul practica cultul morţilor, al doilea moartea culţilor.
________________________________________
La al 5-lea semnal va fi apă caldă: Pic, pic, pic, pic, pic!
A fost apă caldă.
________________________________________
Care este deosebirea dintre frigul de afară şi cel din casă?
Ăla de afară e pe gratis.
________________________________________
Ce este coada?
Alinierea poporului pe linia partidului.
________________________________________
De câte feluri sunt românii?
De două feluri: Mulţumiţi (pe care îi caută miliţia economică) şi
Nemulţumiţi (pe care îi caută securitatea).
________________________________________
Anul aceasta am avut o recoltă medie: mai proastă decât anul trecut,
dar mai bună decât la anul.
________________________________________
In 1965: – Alo, miliţia economică? Vecinul meu mănâncă!
– Ei, şi ?
– Da, dar mănăncă caviar cu polonicul.
– Venim!
In 1975:
– Alo, miliţia economică? Vecinul meu mănâncă!
– Ei, şi ?
– Da, dar mănâncă carne de viţel.
– Venim!
In 1985:
– Alo, miliţia economică? Vecinul meu mănâncă!
– Am venit!
________________________________________
Lui Bulă i-au degerat mâinile. A căutat mâncare în frigider.
________________________________________
Care este deosebirea dintre măcelăria dinainte şi cea actuală?
Înainte scria pe firmă: ” La Gogu ” şi înăuntru era carne.
Acum, pe firmă scrie „Carne” şi-năuntru e Gogu.
________________________________________
Un ascultător întreabă la radio Erevan dacă cei care au inventat
comunismul erau oameni de ştiinţă.
Răspunsul este NU: dacă erau oameni de ştiinţă, l-ar fi încercat întâi pe câini.
________________________________________
Ce e mic, negru şi bate la uşă ? Viitorul!
________________________________________
Care este flora României?
22 de milioane de lăcrămioare, un ochiul boului şi o mătrăgună.
________________________________________

Pesimistul spune: Mai rău nu se poate!
Optimistul spune: Ba se poate!
________________________________________
– Ce faci, bătrâne, cum îţi merge?
– Ce să fac, încerc şi eu să supravieţuiesc…
– O să regreţi amarnic.

Anunțuri
6 comentarii
  1. VIORICA a spus:

    Uite asa rezista romanul :facand haz de necaz ! Toate astea sunt inspirate din cruda realitate !

    • Da! Parca astăzi aceste bancuri nu ar mai avea farmec! Pentru ca ale erau inspirate de realitatea pe care au trăit-o!Ma uitam astăzi la un reportaj făcut de REALITATEA TV la SNAGOV.Participau :avocata PAULA IACOB ,senatorul sau deputatul MARINESCU,o asa zis moderatoare și un ciutan citit pe nume CRISTI .Trec peste impolitețile acestuia care vorbea in același timp cu persoane de sex opus sau mai în vârstă decât el,dar perora acolo despre o perioada despre care el nu avea habar.Cu alte cuvinte ii spunea lui MARINESCU si doamnei IACOB REALITATEA PE CARE ACEȘTIA O TRĂISERĂ. Dragii moșului! Apreciem cultura dobândită din cărți! Dar când cineva iți povestește ce a trăit el , iei notițe. Trec peste faptul ca trebuie sa dai dovada și de putina buna creștere!

  2. Dorel Pietrareanu a spus:

    Am citit bancurile si comentariile.
    De acea adresez rugamintea de a accepta si de a va reaminti, in acest context, un fragment dintr-o povestire de-a mea intitulata “Certificatul de nastere al lui Bula”, povestire publicata cu generozitate pe acest blog de catre domnul Costel Galateanu.
    “…În opinia mea, Bulă intrase discret şi profund în viaţa noastră cotidiană. El era omniprezent şi ajunsese o obişnuinţă. Pentru mine cel puţin, Bulă era un personaj fără vârstă, venea de niciunde şi mergea nicăieri. Ne însoţea şi la bine şi la greu, şi la serviciu şi la petreceri. Bulă ne scotea din impas, din situaţii delicate. El era persoana care putea zice ceea ce noi nu puteam spune, din teamă sau dintr-un soi de laşitate, individuală sau colectivă, despre conducerea de partid şi de stat, despre viaţa şi mizeria noastră, inclusiv morală. Deci, ce nu puteam spune noi direct, spunea Bulă. El era oricare dintre noi, şi, probabil, toţi la un loc. Dar, se zice că, în vechiul regim, au fost şi situaţii în care bancurile cu Bulă au produs necazuri mari oamenilor. În unele bancuri a mai “furat-o” şi Bulă, dar nimeni, niciodată, nu a spus despre Bulă că ar fi fost prost. Când ieşea mai şifonat dintr-o situaţie, Bulă făcea haz de necaz, dar prost nu era. “…
    Imi exprim speranta ca nu am deranjat.
    Toate urarile de bine, Dorel Pietrareanu

    • Bula o mai pățea pentru ca tot ce mișca pe lângă noi putea fi ostil.Ceva cam ca acum pentru ca nici acum nu știi cu cine vorbești. Numai ca pentru niște cai bătrâni nu mai contează. Odată ce a trecut cartușul prin parbrizul mașinii cu muniție și am scăpat , acum ce poate fi mai rău?Sa-si găsească ținta! Si ? Gura nu ne-o mai puteți închide. Oricum mult nu mai este si lucrurile vor intra pe făgașul normal.Chiar daca unii s-au străduit sa șteargă urmele. Si se mai străduie si astăzi. Dar si când se va sparge buboiul.Mama,mama!

  3. VIORICA a spus:

    Domnule Costel , citind comentariul de mai sus mi-ati amintit de tatal meu , care desigur ar fi tras o portie de ras citind bancurile dv. Ati scris despre Bula intr-un mod care m-a facut sa si zambesc , si asta , tot pt.ca m-am dus cu gandul la tatal meu :prin anii 1972, el il indragea foarte mult pe Bula , si tot cu el de „brat” toata ziua , cineva a „raportat ” ca s-a imprietenit la catarama cul Bula , si ca vb.cam mult. Si uite asa , intr- dimineata , a fost invitat pt. o perioada de 11 luni la un alt „domiciliu” pt. a fi „instruit” cum se vorbeste ” corect ” limba romana . Numai ca , el a ramas acelasi om „sugubat” pana a inchis ochii. La fel ca si dv. zicea : „pai , ce pot sa-mi mai faca ?” ( ma refer la perioada de dupa 1989 ) ….Sa auzim de bine !

    • Da doamna VIORICA! Este și de ras dar și de plâns. Acum capătă o și mai mare încărcătură ce ați spus dvs. în primul comentariu. Citez ” Uite asa rezista romanul :facand haz de necaz ! ” Rezista darcu ce pret?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: