Tratatul de pace de la Adrianopol (azi Edirne, Turcia) ,1829

La finele Războiului Ruso-Turc din 1828-1829, cu implicaţii deosebite asupra Principatelor Române, a fost semnat Tratatul de la Adrianopol sau Pacea de la Adrianopol (azi Edirne, Turcia). Acesta este tratatul prin care marile puteri au „smuls” Moldova şi Valahia de sub dominaţia otomană, avînd propriile interese economice în regiune.

Tratatul a fost semnat sub presiunea marilor puteri, în urma unui război declanşat de Rusia, cu mandat european. Turcia învinsă este nevoită să facă concesiuni importante şi obligată să slăbească controlul asupra ţărilor româneşti. În timp ce Rusia caută să-şi mărească influenţa asupra sud-estului Europei, din punct de vedere economic, interesele economice englezeşti joacă un rol decisiv. Anglia, în căutare de noi pieţe de desfacere şi de resurse, interesată în special de grîul românesc, ajunge pînă la gurile Dunării, unde se loveşte de monopolul turcesc asupra comerţului cu Principatele. Prevederile tratatului cu privire la ţările române urmăresc tocmai asigurarea condiţiilor prielnice comerţului liber şi dezvoltării capitaliste în principate.

Semnat la Adrianopol (Turcia Europeană) pe 2/14 septembrie 1829, tratatul prevede recunoaşterea independenţei Greciei, autonomia Serbiei precum şi autonomia administrativă a Moldovei şi Valahiei (titlul V al acestui tratat), inclusiv retrocedarea celei din urmă cetăţilor turceşti de la Turnu Măgurele, Giurgiu şi Brăila. Prevederile economice ale tratatului pentru Principatele Româneşti au constituit un puternic imbold pentru agricultură şi comerţ, scutindu-le de obligaţia de a aproviziona Constantinopolul şi recunoscîndu-le libertatea comerţului cu toate ţările. Poarta a fost de asemenea de acord cu redactarea unor noi regulamente administrative referitoare la Principate, sub supravegherea Rusiei, şi a acceptat ocupaţia rusească din Principate, pînă la plata unor mari despăgubiri de război. Prin tratat s-a consolidat astfel poziţia Rusiei în Principate, dar, totodată, s-au făcut paşi importanţi pentru împlinirea idealurilor boierilor reformatori, de scuturare a dominaţiei otomane. Acum rămîneau valabile doar o parte a elementelor de suzeranitate otomană – tributul anual şi dreptul sultanului de a confirma alegerea domnilor.

Act separat relativ la principatele Moldova şi Ţara Românească

Cele două înalte puteri contractante, confirmând tot ceea ce a fost stipulat prin actul separat al convenţiei de la Akkerman referitor la modul de alegere a hospodarilor Moldovei şi Valahiei, au recunoscut necesitatea de a da administraţiei acestor provincii o bază mai stabilă şi mai conformă cu adevăratele interese ale celor două ţări.

În acest scop s-a convenit şi reglementat definitiv ca durata de guvernare a hospodarilor să nu mai fie limitată la şapte ani, ca în trecut, ci ca ei să fie de acum înainte învestiţi cu această demnitate pe viaţă, în afară de cazurile de abdicare de bunăvoie sau de destituire din cauză de delicte, prevăzute în numitul act separat.

Hospodarii vor reglementa nestingherit toate treburile interne ale provinciilor lor, consultând divanurile respective, fără a putea, totuşi, să aducă vreun prejudiciu drepturilor garantate celor două ţări de hatişerifuri, şi nu vor fi tulburaţi în administrarea lor internă de nici un ordin contrar acestor drepturi.

Sublima Poartă făgăduieşte şi se angajează să vegheze în mod scrupulos ca privilegiile acordate Moldovei şi Valahiei să nu fie încălcate în nici un chip de către comandanţii săi de la frontiere; să nu îngăduie nici un amestec din partea lor în treburile celor două provincii şi să împiedice orice incursiune a persoanelor riverane de pe malul drept al Dunării pe teritoriul
valah şi moldovenesc.

Vor fi considerate ca făcând parte integrantă din acest teritoriu toate insulele alăturate malului stâng al Dunării, iar şanalul (Thalweg) acestui fluviu va alcătui limita celor două principate de la intrarea sa în statele otomane până la confluenţa sa cu Prutul.

Oraşele turceşti aşezate pe malul stâng al Dunării, ca şi teritoriile lor (raiale) vor fi înapoiate Valahiei, pentru a se uni de acum înainte cu acest principat, şi fortificaţiile existente mai înainte pe acest mal nu vor mai putea fi niciodată refăcute.

Musulmanii care deţin bunuri imobile (terenuri) dobândite nu prin uzurparea drepturilor unor particulari, fie chiar în aceste oraşe, fie în orice alt punct al malului stâng al Dunării, vor fi obligaţi să le vândă indigenilor într-un răstimp de optsprezece luni.

Sublima Poartă, însufleţită de dorinţa sinceră de a le procura celor două principate toată bunăstarea de care se pot bucura ele şi informată de abuzurile şi jignirile care se săvârşesc acolo cu prilejul strângerii diferitelor provizii impuse de consum la Constantinopol, de aprovizionarea fortăreţelor situate pe Dunăre şi de nevoile arsenalului, renunţă în întregime şi mcomplet la dreptul său în această privinţă. În consecinţă, Valahia şi Moldova vor fi dispensate pentru totdeauna de a furniza grânele şi alte mărfuri de consum, oile şi lemnul de construcţie pe care erau obligate să le livreze mai înainte.

De asemenea, nu li se va cere acestor provincii, în nici un caz, muncitori pentru lucrările de fortificaţii şi nici o altă corvoadă, de orice fel ar fi ea.

Dar, în scopul de a despăgubi tezaurul imperial de pierderile pe care această renunţare totală la drepturile sale i le-ar putea aduce, independent de tributul anual pe care cele două principate trebuie să-l plătească Sublimei Porţi sub denumirea de haraci, de idie şi de rechiabie (după conţinutul hatişerifurilor din 1802), Moldova şi Valahia vor plăti fiecare anual Sublimei Porţi, sub formă de compensaţie, o sumă de bani a cărei mărime va fi determinată ulterior de comun acord.

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de la Adrianopol. El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate. Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora. Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul srînsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.

Tratatul de la Adrianopol a diminuat considerabil controlul otoman asupra principatelor, dar a oficializat în schimb protectoratul Rusiei asupra Moldovei şi Valahiei, devenind pentru următoarele trei decenii principala putere care va decide în Principate (armatele ruseşti se vor retrage abia la 1834). Libertatea comerţului şi a navigaţiei în Principate a dat o puternică lovitură pentru Austria şi Prusia, care se văd concurate masiv de Anglia. Tot Anglia face să crească enorm preţul grîului românesc. Fermentul capitalismului apusean, mărfurile industriale occidentale de tot soiul, intră pe o piaţă românească închisă, care produce pentru autosuficienţă, unde raporturile sociale sunt de tip feudal. Vechiul regim intră iremediabil într-un proces accelerat de dizolvare.

Notă (titlul V din Tratatul de Pace de la Adrianopol 2/14 septembrie 1829, varianta originală în limba rusă):

Статья V

Поелику княжества Молдавское и Валахское подчинили себя особыми капитуляциями верховной власти Блистательной Порты и поелику Россия приняла на себя ручательство в их благоденствии, то ныне сохраняются им все права, преимущества и выгоды, дарованные в тех капитуляциях или же в договорах, между обоими императорскими дворами заключенных, или наконец в хатти-шерифах, в разные времена изданных. Посему оным княжествам предоставляется свобода богослужения, совершенная безопасность, народное независимое управление и право беспрепятственной торговли. Дополнительные к предшедшим договорам статьи, признанные необходимыми для того, чтобы сии области непременно воспользовались правами своими, изложены в отдельном акте, который есть и будет почитаем равносильной с прочими частью настоящего договора.

Titlul V

“Deoarece cnezatele Moldovei şi Valahiei s-au supus în baza capitulaţiilor speciale puterii supreme a Porţii Strălucitoare şi deoarece Rusia s-a angajat să garanteze bunăstarea lor, atunci acestora li se păstrează toate drepturile, avantajele şi beneficiile, acordate în aceste capitulaţii sau acorduri, semnate între ambele case imperiale sau în hatti-şerifuri, editate anterior. De aceea acestor cnezate li se acordă libertatea religioasă, securitatea deplină, administrarea populară locală şi dreptul de comerţ liber. Articolele suplimentare acordurilor anterioare, considerate necesare pentru ca aceste regiuni neapărat să se poată folosi de drepturile lor, specificate într-un document separat, care este şi va fi respectat identic cu celelalte părţi ale prezentului acord.”

(traducere din rusă http://www.istoria.md)

Geneza, continutul si însemnatateaRegulamentelor Organice

III. 1.1. Administratia lui Pavel Kiseleff (1829-l834). în 1828, dupaintrarea trupelor ruse si plecarea celor doi domni, la conducerea Principatelor a fost numit un presedinte plenipotentiar al celor doua Divanuri. Primul care a îndeplinit aceasta functie a fost contele Pahlen (aprilie 1828 - februarie 1829); el a fost înlocuit cu generalul Jeltuhin, care va muri peste câteva luni de ciuma (octombrie 1829). Acestuia i-a succedat generalul Pavel Kiseleff. între timp fiind semnat tratatul de la Adrianopol, la care ne-am referit.

Administratia lui Kiseleff în Principate (1829-l834) era menita, înprimul rând, sa asigure exigentele ocupatiei ruse si, în perspectiva, interesele politice ale Rusiei, sa pregateasca calea unei viitoare anexiuni. Dar politica adoptata de Kiseleff pentru realizarea telurilor de expansiune ale Rusiei s-a înscris pe linia întelepciunii si moderatiei, a spiritului reformator, din acest unghi de vedere el deosebindu-se de predecesorii sai în functia de presedinte plenipotentiar al celor doua Divanuri. A dovedit calitati de bun administrator, de politician abil, receptiv la ideile timpului, având un rol important în actiunea de aplicare a prevederilor tratatului de la Adrianopol privitoare la Principate, pre 828c23i cum si în procesul de modernizare a acestora.

Om activ, inteligent si bine intentionat în privinta unei administratii lipsite de abuzuri, P. Kiseleff a stiut sa-si aleaga colaboratori capabili din rândul boierilor români. Cu ajutorul acestora, a luat o serie de masuri pe plan intern menite sa atenueze situatia grea a Principatelor: -pentru combaterea ciumei care facea ravagii, a instituit la Bucuresti si Iasi câte o comisie sanitara, numind în acest scop noi medici; a reorganizat spitalele, a instituit o linie de carantina de-a lungul Dunarii, a suspendat temporar scolile, hanurile si iarmaroacele, toate aceste masuri ducând, la sfârsitul anului 1829, la stârpirea epidemiei de ciuma; - pentru combaterea unei alte calamitati, foametea, a dispus constituirea unei comisii speciale, cu sarcina de a importa cereale si a de a organiza mai bine distributia productiei interne; - în domeniul modernizarii sistemului fiscal, a luat o serie de masuri de înlaturare a abuzurilor la strângerea darilor, a dispus desfiintarea unor categorii scutite de dari (scutelnici si poslusnici) s.a.

Pe linia aplicarii prevederilor tratatului de la Adrianopol, s-a realizat în cursul anului 1830 actiunea de retrocedare a raialelor Turnu, Giurgiu si

Braila, împreuna cu 30 de insule din jur, precum si de delimitare a granitelor cu Turcia, în acest scop din urma fiind instituita o comisie speciala. Pe aceeasi linie s-au înscris masurile vizând organizarea armatei nationale, începând din aprilie 1830, când a fost elaborat proiectul de lege privitor la aceasta institutie.

Deosebit de importante au fost masurile - ulterior, înscrise în textele Regulamentelor - vizând reorganizarea justitiei, care mergeau pe linia aplicarii principiului separarii acestei institutii de administratie. De asemenea, merite importante revin lui Kiseleff sub raportul masurilor initiate de el pe linia modernizarii administratiei oraselor, a Bucurestilor în mod deosebit - si acestea înscrise ulterior în textul Regulamentului Organic.

Din pacate, cum am precizat, activitatea reformatoare a lui P.Kiseleff se desfasoara în conditiile unei ocupatii militare straine si în limitele intereselor politice ale Rusiei, între altele, punerea la punct a institutiei cenzurii de catre Kiseleff fiind o dovada a acestei constatari.

Desigur, cele mai importante aspecte ale activitatii lui Kiseleff sunt cele legate de elaborarea Regulamentelor Organice si faza de început a aplicarii lor; o serie de masuri de politica interna adoptate la începutul administratiei sale au precedat elaborarea Regulamentelor, inspirând prevederi ale acestor acte; totodata, cum vom vedea mai departe, din momentul adoptarii lor de catre Adunarile Obstesti Extraordinare din Principate, Kiseleff a trecut la aplicarea lor, înainte ca ele sa fie aprobate de Poarta.

III. 1.2. Elaborarea Regulamentelor Organice fi geneza lor. Pentru prima data într-un act cu valoare internationala, problema elaborarii unui regulament de reorganizare interna a Principatelor fusese înscrisa în actul aditional al Conventiei de la Akkerman din octombrie 1826. în conformitate cu prevederile din acest act, în primavara anului 1827, cum am mentionat, se constituisera în Principate comisii de reforma, dar lucrarile acestora nu s-aufinalizat, boierii urmând a astepta declansarea noului razboi ruso-turc.

Problema este reluata în rastimpul acestui razboi, când, din partea Curtii protectoare, consilierul de stat D.B.Dascov era însarcinat cu realizarea unei anchete în tara si cu elaborarea instructiunilor, urmând a sta la bazalucrarilor de redactare a Regulamentelor, în vederea elaborarii acestora, pe baza unor principii identice, s-a constituit o singura Comisie de reforma, din 8 boieri, câte patru din fiecare provincie, sub conducerea consulului general rus L.M.Minciaky; membrii comisiei erau numiti în mod egal de presedintele plenipotentiar si de Adunarea Obsteasca. Astfel, pentru Ţara Româneasca, banul Gr. Baleanu si vornicul Gh. Filipescu erau numiti de Pavel Kiseleff; logofatul St.Balaceanu si hatmanul Al.Villara erau alesi de Adunare. Pentru Moldova: vistiernicul C. Pascanu si vornicul M. Sturdza, numiti de Kiseleff; vornicul C. Conachi si vistiernicul C. Catargiu, alesi de Adunarea Obștească.

Ca secretar, subcomisia din Ţara Româneasca avea pe B. Stirbei iar cea din Moldova, pe Gh. Asachi.

Izvoarele Regulamentelor vor fi: raportul lui Dascov, ca rezultat al anchetei, rapoartele consulilor rusi de la Bucuresti si Iasi, memoriile de reforme boieresti adresate Rusiei dupa 1821.

în iulie 1829, pe baza raportului întocmit de Dascov, erau trimise la Bucuresti instructiunile Curtii imperiale ruse. Doua erau principiile esentiale înscrise în acestea: pe de o parte, ameliorarea iar nu schimbarea bazelor institutiilor tarii, pe de alta, unificarea cât mai completa a institutiilor celor doua tari.

Dezbaterile din cadrul Comisiei de redactare se desfasoara în a doua jumatate a anului 1829 si la începutul anului 1830. De la începutul acestora, s-au manifestat unele atitudini de protest fata de imixtiunea Rusiei; astfel, înAdunarea Ţarii Românesti, lancu Vacarescu protesteaza împotriva prezidarii Comisiei de revizie de catre un general rus.

A surprins în cursul dezbaterilor o anumita atitudine a boierilor vizând consolidarea privilegiilor; între altele, ei au respins prevederile din instructiuni privind impozitul funciar si au propus scutirea de dari a boierilor, precum si marirea clacii (de la 12 la 24 de zile pe an).

Proiectul de Regulament, asa cum a iesit din dezbaterile Comisiei de revizie, a fost trimis la Petersburg, urmând a fi amendat de o comisie speciala. Cu acest prilej a fost inclusa în textul proiectului o prevedere menita sa asigure amestecul Rusiei în treburile interne ale Principatelor, anume dreptul domnului de a dizolva Adunarea Obsteasca numai cu aprobarea celor doua puteri; de asemenea, numarul de zile de claca pentru tarani, propus de boieri, a fost redus de la 24 la 12. Reîntors de la Petersburg, textul amendat al Regulamentelor este adoptat de Adunarile Obstesti Extraordinare din Capitalele celor doua Principate: în mai 1831 la Bucuresti, în octombrie 1831 la Iasi, în aplicare urmând a intra cu data de 1/13 iulie 1831 în Ţara Româneasca, de 1/13 ianuarie 1832 în Moldova.

Referindu-ne la textele adoptate de cele doua Adunari Obstesti Extraordinare, sunt necesare câteva observatii de ordin formal: în primul rând, nu vorbim de un singur Regulament, ci de doua Regulamente Organice, al ŢariiRomânesti si al Moldovei. Desi s-a pornit de la principii identice de organizare si de la coordonarea initiala a lucrarii într-o comisie unica de redactare, s-a lucrat, în etapa a doua, pe subcomisii, pentru Ţara Româneasca si Moldova, fiind elaborate doua texte, în cea mai mare parte deosebite ca forma. Ambele cuprind 9 capitole, dar care nu sunt asezate decât partial în aceeasi ordine, si au redactari diferite, numai în mod exceptional unele formulari fiind aproape identice (cum este cazul articolelor care consemneaza principiul unirii Principatelor). Regulamentul Organic al Ţarii Românesti cuprinde 444 de articole, al Moldovei, 435. Deosebirile privesc nu numai forma de redactare, structura textelor si dimensiunea lor, ci si cum am observat, adoptarea lor, care s-a facut în doua Adunari diferite si la date diferite, intrarea în vigoare, la date diferite, tipărirea lor, la date si în conditii diferite, precum si, cum vom vedea, revizuirea lor ulterioara, în condiții si la date diferite.

Asemanarile dintre cele doua texte privesc organizarea institutionala identica pe baza acelorasi principii, dar si aici exista deosebiri care se refera la specificul unei provincii sau alteia si se reflecta în planul componentei unor anumite institutii preconizate a se înfiinta (de pilda, cum vom vedea, numarul diferit de membri ai Adunarilor Obstesti), denumirile unor institutii, nuantarea diferitelor atributii etc., etc. De aceea, pentru a se evita confuziile, daca în comentariul istoric ne referim la ambele Principate, este corect, credem, sa folosim termenul de Regulamente Organice.

III. 1.3. Continutul Regulamentelor Organice. Stipulatiile de baza ale Regulamentelor Organice se înscriu pe linia prevederilor tratatului de la Adrianopol, atât în privinta statutului politic international rezervat Principatelor, cât si în privinta reorganizarii lor interne.

La baza organizarii politice superioare, a institutiilor de conducere a statului, este asezat principiul modern al separarii puterilor în stat: executiva, legislativa, judecatoreasca.

a. Domnul, este seful puterii executive. El este ales pe viata din rândul marilor boieri pamânteni, în vârsta de cel putin 40 de ani. în calitate de sef al puterii executive, numeste si revoca pe ministri ca si pe toti functionarii publici; are drept de sanctiune a legilor adoptate de puterea legiuitoare, precum, ca si aceasta, drept de initiativa a legilor. Un important element de limitare a puterii
domnului, înscris în textele regulamentare, l-a constituit separarea cămării domnești de vistieria statului, pentru prima data domnul primind o lista civila (1.200.000 lei în Ţara Româneasca, 800.000 lei în Moldova).

b. Puterea legislativa revine Adunarii Obstesti, desemnata în texte
sub titlul de Obisnuita Obsteasca Adunare (sau Adunare Obsteasca Ordinara).
Aceasta dezbate si voteaza legile, pe care le supune apoi sanctiunii domnului.
Adunarea Obsteasca din Ţara Româneasca se compune dintr-un mic numar
de membri de drept (mitropolitul si cei 3 episcopi: de Râmnic, Buzau si
Arges) si dintr-un numar mult mai mare de membri alesi: 20 de boieri de
treapta întâia (pamânteni, în vârsta minima de 30 de ani) si 18 boieri, deputati
ai judetelor, plus un reprezentant al Craiovei (în total, 43 de deputati).

Componenta Adunarii Obstesti a Moldovei pastreaza o structura asemanatoare, cu un numar ceva mai redus de membri: pe lânga cei de drept (mitropolitul si cei 2 episcopi, de Roman si Husi), 16 boieri de treapta I si 16 boieri -reprezentanti ai tinuturilor (în total, 35).

în virtutea rolului important pe care Biserica îl juca în epoca, presedinte de drept al Adunarii era mitropolitul. Rostul Adunarii Obstesti era de a limita puterea executiva, existenta ei marcând începuturile sistemului parlamentar românesc.

Precizarea atributiilor celor doua institutii reprezentând puterile executiva si legislativa, precum si a raporturilor dintre ele, puneau bazele unui mecanism statal menit sa creeze o atmosfera noua în viata politica, inclusiv sa ofere noi sanse de emancipare politica a celor doua Principate. Din pacate, buna functionare a acestor institutii urma sa fie grav afectata de amestecul Rusiei, legalizat în textele Regulamentelor prin dispozitiile care confereau acesteia calitatea de arbitru în raporturile dintre cele doua institutii. Anume, pe de o parte, dizolvarea Adunarii Obstesti, în caz de “dezordine grava” între membrii sai, putea fi facuta de domn numai cu încuviintarea celor doua puteri, pe de alta, membrii Adunarii Obstesti aveau dreptul sa adreseze plângeri celor doua mari puteri împotriva sefului statului.

în acest fel, puterea protectoare prin asemenea mijloace, “pe cât de simple pe atât de dibace”, cum se exprima A.D.Xenopol, îsi asigura arbitrajul, altfel spus, “înrâurirea politica” în Principate; daca, de pilda, domnul n-ar fi fost pe placul sau, ea putea sa încurajeze, prin agentii sai, plângeri împotriva acestuia si sa-si ofere astfel pretextul de a-l demite (ceea ce, cum vom vedea, se va întâmpla cu Al.Ghica în 1842). în acest fel atributiile celor doua institutii centrale de conducere a statului erau, în practica, grav limitate prin aceasta, principiul autonomiei politice aPrincipatelor, în buna masura, fiind încalcat.

Domnul îsi exercita puterea cu ajutorul ministrilor alcatuind Sfatul administrativ extraordinar (Consiliul de ministri de mai târziu), compus din 6 sefi de departamente: Interne (mare vornic, în Tara Româneasca; mare logofat în Moldova); Finante (mare vistier); Externe (secretar de stat); Justitie (mare logofat al Dreptatii); Culte (cuprinzând si Instructiunea publica - mare logofat al Credintei); Armata (mare spatar). Primii trei (de Interne, Finante si Externe) alcatuiau un consiliu restrâns, Sfatul administrativ, cu misiunea de a rezolva chestiunile curente ale conducerii de stat. O data cu înfiintarea acestor organe se desfiinteaza câteva înainte functii cu competenta teritoriala: banul Craiovei, marele vornic si marele logofat de Ţara de Sus si Ţara de Jos s.a.

Alegerea domnului cadea în atributiile unei adunari obstesti cu o componenta mai larga: Obsteasca Adunare Extraordinara. Ea avea urmatoarea structura: 50 de boieri mari; 73 de boieri de rangul al doilea; 36 de boieri de rangul al treilea (delegati de judete); 27 de reprezentanti ai oraselor; ca membri de drept, mitropolitul si episcopii, în total, 190 de membri, din care: 159, reprezentanti ai boierilor; 27, ai oraselor; 4, ai clerului. Sub raportul componentei, cum se observa, spre deosebire de Adunarea Obsteasca Ordinara, din aceasta fac parte si reprezentanti ai oraselor. Conditiile candidatilor la domnie erau: sa faca parte din rândurile marilor boieri, sa fie boieri cu o vechime de cel putin3 generatii (“de noblete”); sa aiba 40 de ani împliniți.

Deoarece primii domni regulamentari vor fi exceptati de la principiul alegerii, cum vom vedea, prima si ultima Adunare Obsteasca Extraordinara va fi constituita în Ţara Româneasca, din ea rezultând, în decembrie 1842,alegerea ca domn a lui Gh.Bibescu.

c.   Organizarea   judecatoreasca,   consemnata   de   Regulamentele Organice, are la baza acelasi principiu modern al separarii puterilor în stat. Sunt prevazute 3 categorii de instante judecatoresti: - tribunale judetene, ca foruri de prima instanta (câte unul în fiecare judet); - divanuri judecatoresti,
ca instante de apel (doua în Ţara Româneasca, la Bucuresti si Craiova; unul în Moldova, la Iasi); înaltul Divan (Divanul domnesc), ca instanta suprema care   judeca   apelurile   contra   hotarârilor   divanurilor   judecatoresti   și tribunalelor de comert.

In legatura cu atributiile înaltului Divan se introduce principiul autoritatii de lucru judecat, în sensul ca hotarârile înaltului Divan sunt definitive, punându-se capat unei vechi si pagubitoare practici.

S-au instituit doua categorii speciale de instante judecatoresti reclamate de necesitati économico-sociale:tribunalele comerciale, pentru cauze economice, cu judecatori numiti, dar si alesi de oraseni (de bresle); jude­catorii de “împaciuire”, vizând aplanarea conflictelor minore de la sate (un fel de instante, data fiind compozitia lor: un preot si 3 jurati). Regulamentele Organice consemneaza, totodata, constituirea unor organe judiciare noi în cazul Principatelor: institutia avocatilor (pentru apararea împricinatilor) si institutia procurorilor (pentru paza legilor si a ordinei).

Pentru mai buna functionare a justitiei, se introduce principiul stabilitatii judecatorilor pe trei ani, cu dreptul reconfirmarii pentru o noua durata si, totodata, se preconizeaza intrarea în vigoare a principiului inamovibilitatii judecatorilor dupa 10 ani de la aplicarea Regulamentelor. Se prevede, de asemenea, eliminarea din sistemul penal si de procedura a unor practici anacronice (mutilarea si tortura).

d.  Organizarea  administrativ-teritoriala si  oraseneasca,   în   acest domeniu,   pe   lânga   separarea   celor   doua   compartimente,   justitie   și administrație, Regulamentele Organice preconizeaza un început de descentralizare administrativa, împartirea teritoriala consemnata în texte este una
traditionala: judete în Ţara Româneasca, conduse de ocârmuitori; tinuturi, în
Moldova, conduse de ispravnici; subdiviziunile judetelelor sunt constituite
din plasi (ocoale, în Moldova), conduse de subocârmuitori. în vederea
înlaturarii abuzurilor se preconizeaza o delimitare a atributiilor acestor
functionari administrativi si se introduce si aici - ca si în justitie - principiul
stabilitatii functiilor pe o durata de trei ani, punându-se capat practicii
abuzive a schimbarilor anuale.

Administratia oraseneasca a constituit domeniul în care Regulamentele Organice au adus cele mai multe inovatii. Conducerea orasului este asigurata de un Sfat orășenesc, compus din 3-5 membri, aleși de oraseni (de starostii tuturor corporatiilor), ceea ce constituia un început al aplicarii principiului autonomiei administrative orășenești. Numai presedintele Sfatului era numit de Adunarea Obștească (dintre cei 5 membri alesi de oraseni!); guvernul îsi asigura un oarecare control, numind un reprezentant al sau, un comisar, pe lângă fiecare Sfat, cu misiunea de a apara interesele statului. Este vorba, deci, de un început de autonomie orășenească sub controlul guvernului. Sunt delimitate strict, în textele celor doua Regulamente, atribuțiile Sfatului pe plan administrativ, economic si fiscal (inclusiv în sfera dreptului de folosinta a unei parti din veniturile orasului).

De asemenea, sunt preconizate o serie de alte masuri vizând modernizarea oraselor. Astfel, se prevede înfiintarea unor servicii publice de stricta necesitate (serviciul de pompieri, de alimentare cu apa, medical si farmaceutic, oficiul de stare civila s.a.). Se prevad, de asemenea, o serie de masuri de igiena publica, cimitirele si industriile insalubre fiind scoase în afara oraselor s.a.

e. în domeniul organizarii fiscale, Regulamentele Organice încearca sa aduca o anumita ordine, în primul rând, sunt desfiintate numeroasele dari directe si indirecte (rusumaturi) si înlocuirea lor cu o dare fixa pe cap de familie: capitatia, în lumea satelor, patenta, pentru oraseni, negustori sau meseriasi.

In scopul înlaturarii abuzurilor se instituie masura efectuarii de recensaminte septenale. Este consemnata desfiintarea categoriilor scutite de dari, a scutelnicilor si poslusnicilor - masura aplicata anterior de Kiseleff (înschimb, ca o concesie facuta boierilor, sunt pusi la dispozitia acestora slujbasii volnici, l la 10).

în domeniul organizarii finantelor publice cea mai importanta masura a constituit-o adoptarea principiului modern al Bugetului statului dezbatut si adoptat de Adunarea Obsteasca. O alta masura importanta, în plan fiscal, dar si economic, menita sa impulsioneze dezvoltarea economica a fost desfiintarea vamilor interne. S-au preconizat si alte doua importante masuri din aceasta ultima categorie, dar care vor esua, data fiind existenta suzeranitatii Portii, si anume: unificarea sistemului monetar si înfiintarea unei banci nationale. Alaturi de diferite monede straine (ducatul austriac s.a.), leul va continua sa circule ca moneda obisnuita de calcul, abia peste mai multe decenii el urmând a-si capata statutul propriu-zis de moneda natională.

Din pacate, o data cu multe masuri bune, Regulamentele Organice au înscris în domeniul fiscalitatii si o masura anacronica, anume, scutirea totala de dari a boierilor si, în parte, a clerului. Era o masura care contrazicea spiritultimpului, dar care îsi gasea explicatia într-o mai veche doleanta a boierilor, afirmata cu tarie de ei si în cadrul dezbaterilor prilejuite de elaborarea Regulamentelor Organice. Consemnarea acestei masuri în textele Regulamentelor însemna de fapt legalizarea unei flagrante inechități sociale, ceea ce, cum vom vedea, va arunca o umbra asupra ansamblului acestor legiuiri.

f.  într-un alt important domeniu al vietii de stat, organizarea militara,
textele   Regulamentelor   Organice   consemneaza   înfiintarea   unei   militii
nationale, în fiecare Principat, pentru paza granitelor si a ordinei interne,
precum si înfiintarea serviciului de carantine (pe linia prevederilor tratatului
de la Adrianopol si a masurilor întreprinse de Kiseleff).

g.   Importante   sunt   prevederile   Regulamentelor   Organice   privind organizarea învatamântului national.  La baza acestuia sunt asezate doua importante  principii,  si anume:  principiul  limbii  nationale,  ca  limba de învățământ, si principiul caracterului preponderent al scolii publice, incumbând  datoria statului de a se îngriji de scoala si educatia tineretului. Se preconizeaza
înfiintarea de scoli primare, în resedintele de judet, precum si reorganizarea colegiilor de învatamânt superior, la Bucuresti si lasi. Ulterior, tinându-se seama si de experienta anterioara, aceste prevederi din Regulamente aveau sa fie completate, în Ţara Româneasca, printr-un regulament scolar, stipulând mai clar organizarea învatamântului pe 4 trepte de învataturi: primare (elementare), umanioare. complementare si speciale (superioare).

O masura importanta vizând sfera culturii nationale, în general, pe care a preconizat-o Regulamentele Organice a constituit-o înfiintarea institutiei Arhivelor Statului, care avea sa prinda contur definitiv în deceniile urmatoare.

h. în sfera organizarii Bisericii, Regulamentele Organice au circumscris importante dispozitii, pe linia definirii raporturilor acesteia cu statul. Aceste dispozitii au avut în vedere traditia care conferea Bisericii un rol foarte important în viata de stat, dar a limitat, totusi, în favoarea statului, rosturile sale, ele marcând, la nivelul Bisericii Ortodoxe Române din Principate o prima etapa importanta a ofensivei statului asupra Bisericii si în spiritul careia avea sa se desfasoare, în buna masura, cum vom vedea, si politica domnilor regulamentari.

în primul rând, în privinta înaltului cler, se stipuleaza principiul dupa care mitropolitul si episcopii nu pot fi alesi decât numai dintre clericii pamânteni, consfintindu-se o practica mai veche, încalcata în vremea din urma, în Ţara Româneasca, spre sfârsitul domniilor fanariote. Alegerea acestora se face de catre Adunarea Obsteasca Ordinara, împreuna cu boierii de treapta I nemembri ai Adunarii, deci de catre un organ constituit dintr-o majoritate laica (în care, cum am vazut, mitropolitul si episcopii erau membri de drept), ceea ce corespundea în parte obiceiului din trecut (alegerea în soboare constituite din clerici si laici, membri ai Divanului, apoi, prin abatere de la obicei, mai ales de catre Divan, si prin abuz, de catre domn!). Cei alesi urmau sa primeasca întarirea domnului, iar apoi întarirea canonica din partea patriarhului de Constantinopol. Asemenea dispozitii se voiau o condamnare a abuzurilor din Ţara Româneasca, când se ajunsese ca înaltele funcții bisericești sa fie la bunul plac al domnului, sa fie vândute pe bani, ca si functiile publice (vezi cazul alegerii lui Dionisie Lupu, relatat mai sus!).

Pe linia implicarii statului în viata Bisericii se înscriu dispozitiile privind hirotonirea de preoti si asezarea egumenilor numai cu aprobarea domnului, dreptul acestuia de supraveghere, prin intermediul logofatului bisericesc, asupra întregului cler, pentru ca acesta sa respecte legile tarii, comportându-se cu ,,buna rânduiala”.

Pe aceeasi linie se înscriu prevederile privind dreptul statului de control asupra învatamântului religios, prin intermediul aceluiasi logofat bisericesc: se stipula, în schimb, odata cu preconizarea înfiintarii de noi seminarii, preluarea întretinerii de catre stat a acestor institutii, în parte, conducerea seminariilor a fost lasata pe seama ierarhilor Bisericii, în practica, treptat, statul, implicându-se pe deplin si în aceasta privinta. Sub semnul controlului statului intra si regula dupa care candidatii la preotie trebuiau sa fie absolventi de seminar (dispozitie, în practica, greu de respectat).

în spiritul traditiei, Regulamentele Organice confera înaltilor ierarhi, mitropolitilor si episcopilor, calitatea de membri de drept ai Adunarilor Obstesti Ordinare, iar mitropolitului calitatea de presedinte al acesteia (ca si al Adunarii Obstesti Extraordinare); însa, la nivelul clerului de gradul II, cel putin, o serie de dispozitii limiteaza atributiile acestuia în plan administrativ si juridic (se confera totusi, în schimb, de la aceasta data, o atributie deosebita preotilor, anume, tinerea actelor de stare civila).

în privinta starii materiale a clerului, se stipuleaza principiul scutirii sale de dari, ca si pentru boieri, în practica, aceasta scutire va fi deplina pentru clerul înalt si numai partiala pentru clerul de rând, cu unele deosebiri între Ţara Româneasca si Moldova. De asemenea, în aceeasi ordine de idei. se stipuleaza principiul ca, în viitor, printr-un regulament special, sa se fixeze lefuri pentru preoti, pâna atunci stabilindu-se dreptul clericilor de a pretinde plata din partea credinciosilor numai pentru servicii speciale (botezuri, înmormântari).

In sfârsit, o parte importanta a textelor Regulamentelor Organice se refera la reglementarea relatiilor agrare, de care o lege fundamentala de la aceasta data nu putea sa nu se ocupe, aspect la care ne vom referi ceva mai departe.

Se impune, credem la capatul acestei analize a continutului Regulamentelor Organice, o caracterizare generala a acestora care trebuie sa tina seama de toate aspectele lor, atât pozitive, cât si negative.

III. 1.4. însemnatatea si urmarile Regulamentelor Organice. Asupra aspectelor pozitive, precum si negative, sunt de retinut câteva concluzii:

a. Prin organizarea identica, în multe privinte, a institutiilor de stat, a unor institutii traditionale, ca Scoala si Biserica, a altor institutii, Regulamentele Organice s-au înscris pe linia exigentelor timpului, contribuind în mod remarcabil la pregatirea Unirii Principatelor. O asemenea organizare avea la baza principiul Unirii înscris în mod expres în textele Regulamentelor Organice, cele doua articole în cauza, art. 371 din Regulamentul Ţarii Românesti si 425, din Regulamentul Moldovei, având aproape formulari identice, usor de observat. Astfel, de pilda, art.425 are urmatorul continut: “începutul, religia, obiceiurile si asemanarea limbei locuitorilor acestor doua Printipaturi, precum si trebuintele ambelor parti, cuprind în însasi descalecarea lor, elementurile nedespartitei Uniri, care s-au împiedecat si s-au întârziat de întâmplatoarele împrejurari”.

b.   Organizarea   Adunarilor   Obstesti   a   marcat   începutul   vieții parlamentare românesti, chiar daca ele au avut o componenta boiereasca, menținându-se pe linia prioritatii absolute în viata de stat a boierimii, în special a celei mari. Cu toate deficientele sale de functionare, datorate în primul rând amestecului Rusiei, în al doilea rând, lipsei de experienta a factorilor politici pe linia aplicarii principiului separarii puterilor în stat, ele s- au constituit într-un important factor de modernizare, de racordare la spiritul organizării  vietii   de   stat  din  Europa  occidentala.   Totodata,   în  ciuda
patronajului rusesc, precum si atributiilor limitate care li se confereau, sub acest raport, ele au permis totusi, mai ales în cazul Adunarii Obstesti din Ţara Româneasca,   o   serie   de   manifestari   legale,   circumscrise   miscarii   de redeșteptare   națională   (Vezi,   mai   departe,   miscarea   condusa   de   I. Câmpineanu în chestiunea articolului aditional, “afacerea” Trandafiloff s.a.).

c. în general, în sfera numeroaselor institutii - în domeniul organizarii
administratiei, justitiei, finantelor, armatei, scolii, bisericii s.a - principiile
stipulate   în   textele   Regulamentelor   au   înscris   aceste   institutii   pe   linia
modernizarii, ele marcând un veritabil progres în raport cu trecutul, marcând,
simbolic cel putin, o ruptura cu starile de abuzuri, dezordine si confuzie din
trecut; chiar daca abuzurile vor continua, înradacinate de un vechi sistem si de
mentalitatea oamenilor, tendintele spre înlaturarea lor, de organizare si ordine,
sunt  evidente.   Aceste   institutii,   pe   baza  principiilor  înscrise   în  textele
Regulamentelor, vor functiona, cu unele amendari, impuse de necesitati, în jur de
trei decenii, o noua etapa de organizare a lor urmând a fi parcursa, în conditiile
constituirii statului român modern sub conducerea domnitorului Al.I.Cuza.

d. în privinta controversei din rândul exegetilor, daca aceste texte ale Regulamentelor Organice, fiecare cu peste 400 de articole, sunt sau nu constituții, trebuie sa observam urmatoarele: mai întâi, desi ele intra în amanunte de organizare ale diferitelor institutii care sunt specifice mai
degraba unor legi organice, totusi, ele cuprind si principiile generale de organizare statala, proprii unor constitutii clasice; în al doilea rând, în definirea lor drept constitutii - primele constitutii din istoria românilor - esențială ni se pare a fi constatarea ca în epoca în care s-au aplicat, asa cum
demonstreaza numeroase marturii, ele au fost receptate de contemporanii lor drept constitutii, acte fundamentale de organizare statala, iar nu legiuiri oarecare. Cât privește denumirea data lor, Regulamente Organice, iar nu constituții, asa cum se stie, aceasta s-a datorat dorinței exprese a lui P.Kiseleff si altor demnitari rusi - de altfel, ca si a unor boieri români - de a se evita folosirea unui termen privit cu suspiciune, ca unul consacrat în legătură cu spiritul revolutionar al timpului.

e. în privinta unei alte probleme, oarecum controversata, daca aceste Regulamente, elaborate în rastimpul unei ocupatii straine, si sub patronajul autoritatilor ruse de ocupatie sunt opera ruseasca sau opera româneasca ! Si aici sunt necesare câteva observatii: în primul rând, o privire atenta asupra textelor celor doua Regulamente duce usor la constatarea ca marea majoritate a articolelor (din cele 400 ale fiecarui Regulament) privesc organizarea institutiilor românesti în spiritul dorit de multa vreme de boierimea din Principate, numai un mic numar dintre aceste articole -este drept, de însemnatate deosebita - vizând amestecul si interesele puterii protectoare.

Cum am observat deja, reorganizarea interna a Principatelor era o veche dorinta a boierilor, manifesta în rastimpul razboaielor ruso-turce, exprimata de-a lungul deceniilor în numeroase proiecte si memorii de reforme. Noul razboi ruso-turc din 1828-l829 a oferit marilor boieri, constituind elita politica conducatoare din Principate, posibilitatea sa-si satisfaca acest deziderat. Rusia, la rândul ei, a iesit în întâmpinarea acestei aspiratii a boierilor români, interesata, pe de o parte, în atragerea lor, în scopul asigurarii propriei influente în Principate, pe de alta parte, dorind sa arate altor puteri europene intentiile sale “generoase”.

Boierimea din Ţara Româneasca si Moldova - în primul rând, marea boierime - îsi asigura prin continutul Regulamentelor Organice privilegiile sale, chiar si le consolida, scotându-le din derizoriu, fiind obligata, în schimb, sa faca concesii Rusiei, acceptând un amestec al acesteia care, cel putin în faza initiala, putea sa para limitat sau incert. Totodata, asigurându-si aceste privilegii, boierimea întelegea sa înscrie în textele Regulamentelor o multime de prevederi interesând în general dezvoltarea social-economica a Principatelor si modernizarea institutiilor.

Ca, în ansamblul lor, Regulamentele Organice se constituie în opera boierilor români, o dovedeste, între altele, organizarea în detalii a diferitelor compartimente ale vietii de stat, pe care nu ar fi putut-o efectua, în nici un caz, niste straini, oricât de buni cunoscatori ai realitatilor românesti ar fi fost ei. Ele constituiau o opera care nu putea sa fie decât a unor oameni cu o vasta experienta în treburi de stat, cu bogate cunostinte, precum erau cei 8 membri ai Comisiei de redactare a proiectelor initiale: B.Stirbei, M.Sturdza, Gh.Asachi s.a. în acest sens, în ciuda virulentei cu care, în epoca de la 1848, Regulamentele au fost contestate ca opera ruseasca si simbol al protectoratului Rusiei, la o distanta apreciabila în timp, peste aproape un secol de la elaborarea lor, învatati de seama, precum N.Iorga, Andrei Radulescu s.a., au relevat caracterul lor de opera româneasca, o asemenea concluzie regasindu-se si în zilele noastre la un cunoscut exeget, precum acad.Gh.Platon (Regulamentul Organic, scrie domnia sa, “nu este o lege ruseasca acordata de marinimia Puterii protectoare”, ci constituie “un rezultat al nevoii de modernizare a societății românesti”).

f. Trebuie subliniat ca definind Regulamentul Organic din fiecare Principat ca opera a boierilor români si subliniind latura pozitiva în ceea ce priveste organizarea institutiilor de stat, nu estompam, nicidecum, aspectele sale negative si nici nu atenuam, într-un fel, culpele marilor boieri - autori: a) pe de o parte, este vorba, în plan extern, de amestecul rus legalizat în textele Regulamentelor, care afecta grav autonomia politica, ulterior, acest amestec fiind amplificat prin cunoscutul articol aditional; b) pe de alta, în plan intern, este vorba de stipularea de privilegii pentru boierime, în primul rând, pentru marea boierime, în contradictie cu spiritul timpului, si anume: prioritate, cvasi-absoluta la ocuparea functiilor în stat; scutirea totala de dari (inclusiv pentru înaltul cler), impunerea unui regim discriminatoriu taranimii, mai ales prin obligatia zilelor de claca, abuziv multiplicate.

Evident, desi, cum recunosteau chiar critici ai sai din generatia de la 1848, N.Balcescu si M.Kogalniceanu, Regulamentele Organice, în ansamblul lor, la o analiza obiectiva, marcau un progres în raport cu trecutul, acesteaspecte negative, conjugate între ele, au stârnit, la scurta vreme de la punerea lor în aplicare, o critica acerba, care respingea o data cu aspectele negative si pe cele pozitive. Fenomenul, în epoca de la 1848, îsi avea explicatia în elanul revolutionar-romantic al tinerei generatii, care detesta opera parintilor, era impus, în mod natural, în focul luptei pentru schimbarea pe cale revolutionara a regimului politic existent.

Un observator strain al realitatile românesti, A.Ubicini, într-una din primele analize asupra cauzelor revolutiei de la1848, în numele revolutionarilor munteni, avea sa aprecieze ca Regulamentul Organic ” a fost sursa tuturor relelor care apasasera Valahia în curs de 17 ani”, ca el consacrase în textul sau “cele mai monstruoase anomalii, cele mairevoltatoare inegalitati”. Iar Cezar Bolliac, tot dupa 1848, avea sa aprecieze ca prin dispozitiile sale, care consacrau amestecul Rusiei, Regulamentul Organic se constituia într-o “osânda de moarte a nationalitatii noastre”, ca prin dispozitiile referitoare la taranime, el a introdus “sclavajul” în tara, “a robit pe om pamântului”, ca prin scutirea de dari a boierilor si asigurarea prioritatii lor la functii “a despartit natia în clase cu interesuri deosebite”, rezervând toate privilegiile unui cerc restrâns de boieri si aruncând toate obligatiile pe seama celorlalte categorii sociale.

Cert este un fapt, anume ca, la scurta vreme de la elaborarea lor, Regulamentele Organice ofereau un exemplu paradoxal: pe cât de mult fusesera dorite de-a lungul deceniilor anterioare de elita politica din Principate, pe atât de repede - de fapt, într-un fel, este un caz unic în istoria constituțiilor romanești - ele au devenit acte anacronice, simboluri ale unui regim politic si ale unor stari de lucruri care urmau sa fie schimbate.

în acest context, în sfârsit, se mai impune o precizare: prin continutul lor, Regulamentele Organice nu s-au înscris, de fel, pe linia spiritului de solidaritate nationala promovat în 1821, în timpul revolutiei condusa de Tudor Vladimirescu. Marii boieri-legiuitori din 1831 au organizat tara în primul rând în spiritul intereselor lor de clasa si opera lor la aceasta data, în multe privinte, venea cu întârziere de mai multe decenii; în ansamblul ei, era progresista în raport cu trecutul, dar acest progres se cerea amplificat si sub alte aspecte, în raport cu spiritul timpului, pentru ca ea sa fie o opera durabila. Or, pentru a împinge societatea înainte, trebuia sa se conteste totul, pentru a se justifica o noua schimbare. Pentru tinerii patrioti români, un “rau” al Regulamentelor Organice, precum inegalitatea la plata impozitelor, umbreaîntregul text al legiuirii si îl facea detestabil în ansamblul sau. Desigur, în aceasta privinta, Regulamentele Organice au avut un merit indirect foarte important: concentrând împotriva lor sagetile otravite ale criticilor, ele au oferit acestora din urma posibilitatea clarificarii ideilor si o tinta precisa de actiune. Lupta împotriva protectoratului rus, cu gravele lui consecinte, lupta împotriva privilegiilor si inegalitatilor de tot felul, lupta pentru restructurari sociale si emanciparea paturilor sociale de jos, toate acestea au putut sa se amplifice gasind în textele Regulamentelor Organice justificari temeinice, care ofereau noi impulsuri miscarii de redesteptare nationala.

III.2. Evolutii socio-economice în epoca Regulamentelor Organice

111.2.1. Evolutia raporturilor agrare si situatia principalelor clase sociale în Principatele Române

a. De-a lungul unei îndelungate perioade de timp, începând de la jumatatea secolului al XVIII - lea, când, în Ţara Româneasca si Moldova, prin reformele lui Const.Mavrocordat din anii 1746 si 1749, avusese loc eliberarea taranilor din starea de ” rumânie” si “vecinie”, evolutia raporturilor agrare a cunoscut un ritm relativ lent. Fostii “rumâni” ( în Ţara Româneasca ) si ” vecini” (în Moldova), odata cu desfiintarea legarii lor de glie, deveneau oameni liberi din punct de vedere juridic, dar, în practica, lipsiti de pamânt propriu pentru asigurarea existentei, cei mai numerosi dintre ei ramânlocului, obligati, în contul folosirii pamântului, la prestarea clacii, a unui anumit numar de zile pe an - de obicei pâna la12 - pe mosia boiereasca, ei devenind astfel clăcași.

Va exista de-a lungul timpului, totodata, si categoria de tarani mici proprietari, cu adevarat oameni liberi, razesisau mosneni, dar partea de baza a acestei clase sociale - taranimea - este data de categoria clăcașilor .

Timpul consacrase aceasta practica a clacii, ea fiind legalizata prin acte domnesti, chiar daca, în multe cazuri, ea putea fi preschimbata, în natura sau bani, dupa interesul proprietarului de mosie sau, uneori, dupa capacitatea derezistenta a taranului. Dupa cunoscutele reforme, mai sus amintite, de-a lungul deceniilor, evolutia va merge în directia limitarii sau contestarii vechiului drept al taranului - drept de caracter feudal - de folosinta a mosiei în schimbul prestatiei în munca sau produse (dijma). Degrevarea proprietarului de obligatia de a asigura taranului mijloace de existenta pe mosia sa îl transforma treptat pe cel din urma în “chirias” pe mosie, care, deci, poate fi si alungat (ceea ce, în practica, rar se întâmpla, boierul având nevoie, totuși, de bratele de muncă ale țăranului).

Fenomenul la care ne referim se traduce prin tendinta de împartire a mosiei în doua parti distincte: una, proprietate deplina a stapânului de mosie ( zisa rezerva feudala ), o alta ramânând destinată folosintei taranului, în contul obligatiilor de claca si dijma ( a zecea parte din venitul, “adetul” mosiei ).

O asemenea tendinta era consemnata în legiuirile de la sfârsitul secolului al XVIII -lea si începutul secolului al XIX-lea – ” Pravilniceasca Condica” a lui Al. Ipsilanti, din 1780, Codul Calimach, din 1817, Legiuirea Caragea, din 1818,dar ea îsi va gasi consacrarea definitiva în textele Regulamentelor Organice. Este vorba de o tendinta impulsionata treptat de interesul crescând al proprietarilor pentru exploatarea mosiilor, prin extinderea însamântarilor, în vederea productiei de export, desi multa vreme, pâna în epoca Regulamentor Organice, în structura economica a Principatelor ponderea revine cresterii vitelor, iar nu cultivarii pamântului.

Va contribui la aceasta evolutie si fenomenul arendasiei care joaca treptat un rol din ce în ce mai important, o buna parte a mosiilor din Ţara Româneasca si Moldova fiind lucrate în acest sistem.

Aceste fenomene la care ne referim au importante implicatii în plan social, în sensul agravarii situatiei taranimii, dar trebuie subliniat ca exploatarea exercitata de boieri si arendasi asupra taranilor nu este unica si cea mai importanta forma de exploatare a acestora; în primul rând, cum am observat mai sus, referindu-ne la cauzele revolutiei din 1821, obligatiile fata de stat, fiscalitatea datorata administratiei domnilor fanarioti si, implicit, dominatiei otomane, contribuie în cea mai mare masura la situatia deosebit de grea a taranilor, în aceasta privinta, izvoarele interne si externe - în primul rând, relatarile calatorilor straini -, sunt deosebit de concludente. Ele ne vorbesc, în general, despre o clasa a boierimii, precum si de un numeros aparat administrativ central, traind în lenevie si lux, pe seama unei taranimi ajunsa într-o incredibila stare de decadere .

Revolutia din 1821, cum am vazut, nu a putut aduce, brusc, schimbari în planul evolutiei starilor socio-economice, al evolutiei relatiilor agrare, cu toate tendințele de înlăturare a abuzurilor care se manifesta, cât de cât, după această dată.

Cum se stie, cu privire la domnitorul Grigore D.Ghica exista o serie de informatii apartinând categoriilor izvoarelor diplomatice care se refera la încercarea acestuia din vara si toamna anului 1824 de a desfiinta claca sub motivarea ca o asemenea masura ar fi facut mai suportabile grelele impozite. Boierii, de fiecare data, au respins însa aproape în unanimitate acest proiect, cu toate asigurarile date de domn ca ei vor fi compensati pe alta cale .

Trebuie spus ca în Moldova, spre deosebire de Ţara Româneasca, situatia relatiilor agrare este într-o oarecare masura diferita, în sensul ca aici procesul de acaparare a pamânturilor taranesti de catre stapânii de mosii era mult mai intens, ca rezerva feudala nu era ” infima” ca în Ţara Româneasca, constituirea proprietatilor latifundiare accelerând aici într-o mai mare masura procesul de destramare a relatiilor de tip feudal. Pe linia consacrarii unei mai vechi practici, aceea a împartirii mosiilor ” înguste” în trei “parti - doua pentru sateni iar a treia revenind ” vecinicului stapân” -, precum si a asigurarii celor 12 zile de claca la ” orice lucru va avea trebuinta stapânul mosii”, se înscrie aici asezamântul lui lonita S.Sturdza din 10 martie 1828 (în realitate, cum s-a demonstrat, el circulând sub forma de “ponturi” si în anii precedenți ).

O caracteristică a țărănimii, atât din Ţara Româneasca, cât si din Moldova, după 1821, o constituie, cum am subliniat, încercarea ei de a se opune atât exploatarii de stat, cât si exploatarii boieresti. Framântarile din rândul taranimii se tin lant, mai ales în Oltenia, unde fusese focarul revolutiei din 1821. O însemnatate deosebita a avut mai ales rascoala din Oltenia condusa de Simion Mehedinteanu si Ghita Cutui , pornita din judetul Romanati, în anul 1826,când se lanseaza, ca în vremea lui Tudor, o proclamatie chemând poporul la lupta ” cu aceleasi vorbe ademenitoarepentru a-l face sa-si pierde mințile”.

b. în linii mari, pâna la elaborarea Regulamentelor Organice situatia raporturilor agrare, ca si a celor doua importante clase sociale - boierimea si țărănimea - a rămas neschimbată .

Stipulând reglementarea relatiilor agrare în Principate, pentru prima data acestea sunt puse pe principii noi, de tip capitalist; ca principiu, mosia se împarte în doua: 1/3 devine proprietate de caracter absolut, a boierului, 2/3ramâne în posesia taranilor, în calitate de “chiriasi”, în realitate, dreptul de posesiune al taranilor este sever îngradit, loturile fiindu-le date acestora nu dupa nevoile de subzistenta, ci dupa inventarul viu pe care îl poseda ( deci dupa forta de munca de care putea beneficia proprietarul !). Astfel , taranii sunt împartiti în trei categorii: fruntasi, cu cel putin5 vite; mijlocasi, cu 3 vite; codasi, fara vite. în raport cu acest numar de vite, în Ţara Româneasca, fruntașii primeau:3,20 ha. pamânt de arat si fânete (plus islaz= 4,25 ha); în Moldova: 3 falce, adica 4,5 ha., pamânt arabil si fânete (plus islaz 1,5 falce= 6,75 ha); mijlocașii, jumatate, proportional cu numarul vitelor; codașii, nu primeau nici fânet, nici islaz.

Clacasii, care aveau mai mult de 5 vite la aceasta data, sau cei care aveau nevoie de mai mult pamânt decât loturile atribuite de Regulament, urmau sa se înteleaga “de buna voie” cu proprietarii.

în schimbul loturilor primite, taranii sunt obligati la dijma, precum si la achitarea zilelor de claca pe partea de mosie rezervata proprietarului, stabilita la 12 zile pe an, cu nart ( norma zilnica de munca , de obicei realizabila în 2-3zile ). Dupa calculele lui N.Balcescu, în realitate numarul zilelor de claca ajungea în Ţara Româneasca la 56, iar în Moldova, la 84. în general, aceste prevederi ale Regulamentelor Organice au înrautatit situatia taranimii, în primul rând, aceasta legiferare a împartirii mosiei în doua parti curma, mai ales în Ţara Româneasca, obiceiul ca taranul sa aiba drept nelimitat de folosinta asupra loturilor necultivate din mosie, cu conditia de a da proprietarului dijma( a zecea parte din produse ). în al doilea rând, taranii puteau fi nedreptatiti la repartizarea loturilor legale, proprietarul mosiei având dreptul de a stabili el singur calitatea loturilor date taranilor, în al treilea rând, odata cu aceasta legiferare, obligatia de claca care, în epoca anterioara, fusese în buna masura fictiva, se transforma acum într-o obligatie reala deosebit de apasatoare pentru tarani. Pentru aceste motive, unii istorici, pe buna dreptate, au apreciat ca prevederile Regulamentelor Organice au marcat introducerea celei de-a doua iobagii, teza combatuta de alti exegeti, dar care, cum usor se poate observa, are un sâmbure de adevar.

Asa cum se stie, aplicarea legii clacii a dus la numeroase framântari, la rascoale chiar în rândurile taranimii, Kiseleff fiind obligat sa reprime cu duritate pe unele dintre acestea cu ajutorul armatei de ocupatie ( ca de exemplu, la Sabaoani, în jud. Roman, din Moldova).

Consecintele negative ale Regulamentelor Organice în sfera relatiilor agrare aveau sa fie sesizate de la bun început de tinerii patrioti români, critica virulenta la adresa acestor prevederi ajungând în cele din urma si la publicistii straini.

Data fiind gravitatea ei, problematica relatiilor agrare, odata cu instalarea în 1834 a domnitorilor regulamentari, avea sa ramâna în centrul atentiei acestora, unii dintre ei încercând sa se implice cu hotarâre în aceasta directie. Astfel, în Ţara Româneasca, în iunie 1838, guvernul domnitorului Al.Ghica aducea în dezbateri proiectul care se referea la ” preturile nemasurate” pentru prisoase ( loturile suplimentare contractate de tarani cu proprietarii pe baza de libera învoiala), cu care erau “împilati” taranii . propunându-se un pret fix pentru acestea, suportabil pentru tarani ;deputatii -boieri vor critica proiectul, opunându-i propuneri cu preturi, pentru prisoase de islaz si prisoase de aratura, de pâna de zece ori mai mari decât cele prevazute de proiectul guvernamental.

Nici în următoarele sesiuni, reforma initiata de domn, nu-si gasea rezolvarea, datorita opozitiei deputaților  conflictul dintre domn si Adunare, în legatura cu aceasta chestiune, atingând punctul culminant în primăvara anului1841, când domnul avertiza ca va dispune ca organele administrative sa nu mai intervina în sprijinul proprietarilor, în rezolvarea conflictelor, si ca va porunci ” despagubirea cuvenita clacasilor napastuiti”, odata cu primirea diferitelor plângeri.

Asemenea dezbateri dovedeau faptul ca Regulamentele Organice, prin legislatia agrara pe care o cuprindeau, marcasera într-adevar o etapa importanta în evolutia raporturilor agrare, dar în sensul consolidarii pozitiilor economice si sociale ale boierimii. Problema raporturilor dintre cele doua clase sociale era departe de a fi solutionata. Dimpotriva, o legislatie discriminatorie, sustinuta, în general, de marea boierime, dezavantaja în mod apreciabil interesele taranimii. Mai ales de la elaborarea Regulamentelor Organice, problema agrara capata o anumita acuitate ca chestiune centrala a raporturilor sociale din Principate. Se vor schita din aceasta perioada doua tendinte contrarii de rezolvare a ei: una, manifestata de boierime, care revendica un drept de proprietate asupra mosiilor în integritatea lor, contestând orice drept de proprietate al taranilor clacasi asupra terenurilor muncite, si o a doua solutie, care revendica pentru tarani dreptul de proprietate asupra loturilor de teren avute în folosinta si muncite de-a -lungultimpului.

Disputa va continua pe parcursul mai multor decenii si îsi va gasi rezolvarea prin reforma agrara din august1864, când, numai în urma unei lovituri de stat a domnitorului Unirii, a triumfat, într-un fel, cea de-a doua solutie, adoptându-se principiul împroprietaririi taranilor .

Pâna la înfaptuirea acestei reforme, trecând mai ales prin proiectele revolutionare de la 1848, dezideratul emanciparii économico-sociale a taranimii va fi însusit chiar de un segment important al boierimii române, a unei boierimi liberale, grupând mai ales un tineret intelectual hranit cu ideile generoase ale Occidentului, din care se ridica remarcabile figuri de lideri politici si gânditori, precum N.Balcescu, Golestii, M.Kogalniceanu s.a.

111.2.2. Evolutia principalelor sectoare ale economiei

în plan economic, la capatul unei îndelungate perioade evolutia Principatelor dunarene intra într-o noua etapa în deceniile premergatoare revolutiei de la 1848.

Desfiintarea monopolului turcesc asupra comertului Principatelor, în urma tratatului de la Adrianopol, a marcat în mod apreciabil aceasta evolutie, deschizând calea integrarii în circuitul economic european; totodata, tratatul de la Adrianopol, ca si, mai apoi, Regulamentele Organice, au marcat importante mutatii în planul structurilor economice interne, stimulând cresterea productiei agricole destinata pietii, precum si patrunderea, timida, e drept, a unor elemente de modernizare atât în sfera agriculturii, cât si a altor sectoare de activitate economica.

a. In primul rând, o serie de mutatii constatam în ceea ce privește agriculturii, principala ramura a economiei Principatelor. Daca, de-a lungul deceniilor, cresterea vitelor constituise ramura economica care furniza cea mai mare parte  a volumului  de  export, treptat,  cultivarea cerealelor - grâu, porumb, orz s.a.- ocupa o pondere din ce în ce mai însemnata în cadrul economiei rurale .

Mai ales în perioada de dupa 1834 îsi afla începuturile tendinta de înzestrare tehnica în domeniul agriculturii, prin importul unor masini agricole, întemeierea în tara a unor “fabrici” sau ateliere de unelte agricole etc. Pe linia acestei tendinte de modernizare, de asemenea, se înscriu începuturile învatamântului tehnic si agricol din Principate, cu introducerea de cursuri de economie rurala în cadrul Colegiului national de la “Sf. Sava” si al Academiei Mihailene, înfiintarea primelor scoli de meserii ( scoala dr. Zucker, din Bucuresti, înfiintata în 1840, a lui Mihalic de Hodoczin, din Moldova, înfiintata în 1841), înfiintarea în Bucuresti a unei societati de agricultura, în 1834 s.a.

în sfera cultivarii cerealelor - a grâului si porumbului, în primul rând -se fac încercari de îmbunatatire a diferitelor soiuri, în vederea cresterii productiei la ha; se introduc în circuitul agricol o serie de culturi noi ( rapita, pentru fabricarea uleiului, cartoful etc.). De asemenea, au loc si experiente privind îmbunatatirea diferitelor rase de animale prin importuri din strainatate.

b. în paralel cu aceste tendinte de modernizare în domeniul agriculturii, constatam o serie de înnoiri si în sfera industriei ramura economica aflata la începuturile sale, pe care, cu câteva decenii în urma, o serie de călători străini o considerau ca si inexistenta. Si în aceasta privinta dispozitiile
Regulamentelor Organice  si-au avut însemnatatea lor.  Ele consemnează vechea organizare a mestesugurilor în bresle sau corporatii; mestesugarii nu-si puteau exercita meseria decât în calitate de membri ai breslelor, dar activitatea acestora este neîngradita de stat, formal ele fiind mentinute numai în interes fiscal ( în scopul ridicarii patentei, impozitul la care sunt obligati
mestesugarii si negustorii).

In paralel cu aparitia de bresle noi, constatam înmultirea mestesugurilor, atât în Ţara Româneasca, cât si în Moldova, precum si diversificarea lor. în sânul mestesugarilor din orase, Regulamentele Organice consemneaza existenta a trei categorii de trepte - I, II si III -, precum si a ucenicilor (calfe).

în marea majoritate a cazurilor, când ne referim la mestesuguri, este vorba de simple ateliere, putine dintre ele atingând faza unor manufacturi propriu-zise; de obicei, în orase, dar mai ales la sate, multi dintre meșteșugari continua sa se ocupe si cu agricultura .

Cele mai multe dintre întreprinderi, la nivel de manufacturi, apartin industriei alimentare (paste fainoase, ulei, zahar, alcool, produse din carne s.a); apoi, industriei textile ( tesaturi, postav, pielarie s. a)

Numai unele dintre aceste întreprinderi, odata cu folosirea instalatiilor mecanice, pot primi calificativul de “fabrici”( de ex., fabrica de postav a lui N.Baleanu, înfiintata în 1843, la Tunari -Bucuresti, cu ajutorul masinilor deimport din Austria si cu specialisti straini; fabrica de hârtie, înfiintata în Moldova, în 1841, de catre Gh.Asachi, cu instalatii din Viena si Praga; fabrica de unelte agricole a lui Sachetti, înfiintata în 1841, cu ajutorul unor specialisti din Franta s.a.).

Majoritatea patronilor acestor stabilimente apartin burgheziei orasenesti, dar si unor mari boieri, implicati în activitati de acest gen, precum si unor grupuri etnice straine (evrei, în primul rând).

De obicei, ele au o existenta efemera, cu greu facând fata concurentei produselor straine, în conditiile inexistentei unei politici vamale protectioniste .

Un sector industrial important -de mari perspective, în viitor-, subliniat în textele Regulamentelor Organice a fost acela al industriei extractive (miniere ). Se consemneaza aici, în art. 178 si 165, din Regulamentul muntean si celmoldovean, raporturile dintre stat si proprietarii de mosii în subsolul carora se afla zacaminte miniere, anume, dreptul proprietarilor de a-si exploata singuri minele, cu asigurarea unei redevente catre stat, iar în cazul nefolosirii unei asemenea initiative, intrarea minei în exploatarea statului ( în urma deciziei domnului si Adunarii Obstesti ). Exceptie de la acest regim fac zacamintele de sare de pe mosii care, de drept, se afla în exploatarea exclusiva a statului, cu rezervarea pentru proprietari a unei cote-parti (zeciuiala) din beneficiul exploatarii si dreptul de asigurare a consumului personal .

Interesanta va fi în acest sector de activitate aparitia primelor companii de exploatare miniera: Al.Popovici, în Ţara Româneasca (1836), Mihalic de Hodoczyn si Hommaire de Hill, în Moldova (dupa 1840).

Lipsa capitalului autohton avea sa explice interesul întreprinzatorilor straini pentru exploatarea acestor bogatii, asa dupa cum, pe de alta parte, se resimte de la bun început interesul statului pentru conservarea acestei importante bogatii ( cum se vede în cazul initiativei inginerului rus, Trandafiloff, la care ne vom referi mai departe ).

Principala bogatie a subsolului, a carei exploatare în Principate avea o apreciabila vechime, continua sa fie sarea, în extragerea careia sunt angajate importante categorii de lucratori - mineri: în Ţara Româneasca, ciocanasi(mineri propriu-zisi), maglasi (cei care transporta), lemnasi etc.; în Moldova, savgai (mineri propriu-zisi) si rusfetari. Alaturi de lucratorii permanenti, într-

 

o serie de exploatari lucreaza si condamnatii la ocna. Cum indica un regulament al ocnelor din 1833 din Ţara Româneasca, tendinta este de folosire în cât mai mare masura a muncii salariate.Totodata, patrund în acest domeniu unele tehnici noi de exploatare (extractia prin galerii adânci ) cu ajutorul unor ingineri straini.Productia de sare, si datorita acestor inovatii, creste în ritm rapid, în proportie de 2/3 ea fiind destinata exportului.

După sare, locul urmator în seria bogatiilor miniere, îl ocupa pacura, care nu este monopol al statului si este lasata, deci, pe seama proprietarilor de terenuri. Urmeaza apoi alte zacaminte: de carbune, descoperite înainte de1848, într-o serie de judete din Ţara Româneasca si Moldova (aici, la Comanesti, jud.Bacau); de arama ( la Baia de Arama, în jud.Mehedinti, expoatate începând din 1836 de catre bancherul Stefan Moscu ); de aur, exploatate rudimentar din albia râurilor de catre tiganii aurari, în sfârsit, relevante sunt si initiativele în domeniul exploatarii apelor minerale, cu ajutorul unor specialisti straini ( ing.C.Stoekler, din Viena, cercetator al unor izvoare din Ţara Româneasca ).

c. Intr-un alt important sector de activitate, comertul intern în perioada la care ne referim constatam o înmultire a târgurilor traditionale, destinate desfacerii productiei taranesti: bâlciuri (iarmaroace), târguri saptamânale etc.,interesul pentru aceste activitati fiind consemnat, de asemenea, în textele Regulamentelor Organice .

Ca si în cazul mestesugarilor, cele doua Regulamente stipuleaza modul de organizare a negustorilor, în corporatii, de obicei cu sediul în resedinta judetului, prin intermediul lor, asigurându-se achitarea impozitului catre stat(patenta).

Un rol important în organizarea activitatilor comerciale îl joaca organizarea sistemului de carantine pe linia Dunarii, asupra caruia textele regulamentare insista cu deosebire. Pentru rezolvarea coinflictelor dintre negustori, apar o serie de institutii cu profil special: tribunalele comerciale. Desfiintarea unor taxe interne, consemnata în Regulamente vine si ea în întâmpinarea dezvoltarii activitatilor comerciale, asa dupa cum începutul de autonomie oraseneasca, prevazut de Regulamente, stipuleaza implicarea unor mari negustori în administratia oraseneasca (ca membri ai Sfaturilor orășenești ).

Din păcate, această revigorare a activitatilor comerciale pe care o constatam în epoca regulamentara nu a fost însotita de existenta unui sistem monetar unic, continuând sa circule în Principate, ca si în trecut, o multime de monede straine ( turcesti, olandeze, austrice, etc.), situatie de natura sa încurajeze fenomenul camatariei ( “zaraflâc”).

în sfârsit, de o însemnatate deosebita pentru încurajarea activitatilor comerciale si economice, în general, a fost stabilirea sistemului de uniune vamala dintre cele doua Principate. Mai întâi, cum vom observa si mai departe, în iulie 1835, s-a încheiat o convenție comerciala cu o serie de prevederi limitate, pentru ca în 1846,domnitorii Gh.Bibescu si M.Sturdza sa semneze o noua convenție- intrata în vigoare la l ianuarie 1847 - carestipuleaza desfiintarea vamii dintre cele doua Principate ( cu exceptia sarii, toate produsele circula liber dintr-o tara în alta).

d. O însemnata revigorare, ca urmare a desfiintarii monopolului turcesc cunoaste în aceasta perioada comertul exterior, altfel, sector economic relevant pentru evolutia economica a oricarui stat. în structura acestuia, exportul de animale (bovine, cai, oi) continua sa fie important, dar, alaturi de el, creste volumul produselor cerealiere ( grâu, orz, mei, porumb) trimise cu deosebire la Constantinopol, tot aici fiind destinate si alte produse, precum cervis, seu etc.,însa aria tarilor de export se extinde (Anglia, Italia, Pen.Balcanica).Alaturi de cereale-grâu, în primul rând - un produs important de export este lemnul de constructie .

Importul vizeaza cu deosebire produse industriale, care vin din Austria si Germania, dar si din tari ca Franta sau Anglia; la moda ramân produsele menite sa satisfaca cerintele paturilor înstarite ale societatii (stofe fine, bijuterii, galanterie, parfumuri, blanuri scumpe, dar si mobila de lux sau trasuri).Data fiind deschiderea comertului pe Dunare, în Moldova se importa, din Anglia, mari cantitati de fier si carbune necesare vapoarelor.

In genera], pentru ambele Principate în acest rastimp, balanta comerciala ramâne excedentara, cu cât ne apropiem de anul 1848, si pentru Ţara Româneasca, si pentru Moldova, volumul exportului depasind tot mai mult pe cel al importului.

în serviciul intensificarii comertului exterior survin si încercarile de reglementare pe calea tratativelor a încasarilor de taxe vamale, la import si export, în Ţara Româneasca, domnitorul Gh.Bibescu obtinând din partea sultanului aprobarea ca încasarea vamilor sa fie lasata pe seama vamesilor români, fara amestecul vamesilor turci, stabilindu-se pentru import o taxa de 5% , în loc de 3%(masura ulterior anulata la protestul Austriei ) si, la fel, pentru export, o taxa de 5%.

In realizarea comertului exterior, pentru Ţara Româneasca rolul important revine portului Braila, iar pentru Moldova portului Galati - doua orase care cunosc una dintre cele mai intense dezvoltari în epoca regulamentara.

Din 1836, Braila capata statutul de port liber (porto-franc), marfurile intrate aici pentru consum intern sau pentru tranzit peste Dunare fiind scutite de vama. Aici, la Braila, ia fiinta un vice-consulat al Angliei, urmat de viceconsulate, cu rosturi comerciale, apartinând altor puteri (Austria, Rusia, Piemont s.a.), în scurt timp, tot aici, îsi fac aparitia primele vapoare cu aburi, traficul ajungând sa numere, în câtiva ani, pâna la 1848, peste 1000 de vase straine. De asemenea, în serviciul dezvoltării afacerilor comerciale, din anul 1840, ia fiinta la Braila un tribunal comercial.

O înflorire comparabila cunoaste si orasul Galati, declarat port-liber în anul 1837 si unde constatam în numai câtiva ani un mare aflux de vase comerciale straine, dar si alte transformari pe linia modernizarii, între altele, se inaugureaza aici santierul de constructii navale, din anii 1838-l839 datând lansarea, sub pavilionul Moldovei, a unui numar apreciabil de vase românesti . Se înscria aceasta realizare pe linia unor drepturi recunoscute anterior de catre Turcia: din 1829, dreptul Principatelor de navigatie cu vase proprii; din 1833, dreptul de navigatie sub pavilion national; din 1837, dreptul de navigatie pe mare.

e.  Un aspect important al realitatilor economice din Principatele Române, si el marcând un apreciabil progres cu deosebire în perioada regulamentara,  l-a constituit sectorul transporturilor.  Importanta acestui sector de activitate este relevata în textele Regulamentelor Organice, în care
se stipuleaza masuri pentru construirea de sosele, amenajarea principalelor râuri în scopul navigabilitatii lor s.a. în acest sens, ele insereaza obligația locuitorilor birnici de a presta anual 6 zile de munca la drumuri, construirea drumurilor satesti cazând în sarcina satelor, cele mari fiind prevazute, în parte, în Bugetul statului.

In Ţara Româneasca, inaugurarea retelei de șosele amenajate înainte de 1848 s-a făcut după planul arhitectului Balzano din Triest, fixându-se liniile care urmau sa lege Capitala de principalele zone ale târii, cu unele rasfrângeripeste hotare (spre Orsova, pe linia Pitesti-Slatina, Craiova; spre Focsani; spre Braila; Sibiu; Brasov, pe Valea Prahovei).

în Moldova, s-a avut în vedere amenajarea vechiului drum al Siretului (Falticeni-Tecuci) si ridicarea drumului de la Mihaileni la Galati.

Cât priveste initiativele întreprinse de autoritati pentru amenajarea râurilor, ele vor ramâne în faza de proiecte. De asemenea, importante au fost masurile adoptate pentru organizarea serviciului postal intern.

f.   în  sfârsit,  dezvoltarea oraselor_sz  constituie  într-o  importanta
realitate din deceniile IV-V ale secolului al XIX -lea, ea fiind o reflectare
sintetica a progreselor economice realizate în aceasta perioada.

în primul rând, asistam la cresterea populatiei orasenesti, în pas cu evolutia demografica generala, în câteva decenii, populatia celor doua capitale creste; în mod evident, de pildă, daca în anul 1832, populatia lasilor numara ceva peste 48.000 de locuitori, peste aproape un deceniu si jumatate, în 1845, ea se ridica la peste 65.000 de locuitori, în timp ce sporul populatiei orasului Bucuresti, de asemenea, va fi remarcabil, daca statistica din 1831 indica pentru el o populatie de circa 65.000 de locuitori, pentru ca pâna în anii 1859-l860, acest numar aproape sa se dubleze . Concentrarea demografica în aceste orase este apreciabila daca avem în vedere ca, după calculele lui P.S.Aurelian , populatia Principatelor numara în anul 1844 peste 3.500.000 de locuitori ( din care peste 2milioane revenind Ţării Românești ). Sporuri importante de populatie cunosc însa si alte orase: pe lânga cele douaamintite mai sus, Braila si Galati, este vorba de o serie de orase ca Ploiesti, Craiova, Botosani s.a., fiecare numarând peste 10.000 de locuitori . în general, cum indica câteva catagrafii succesive, numarul oraselor sautârgurilor noi se afla într-o continua crestere în ansamblul vieții orășenești din Ţara Româneasca, cum am observat si mai sus, un loc important îl ocupa fostele raiale, intrate în procesul de reconstrucție după revenirea lor în cadrul teritoriului național  Braila, reconstruita dupa planul inginerului Boroczyn, Giurgiu, Turnu Magurele. Iau nastere doua orașe noi, Alexandria (1834), cu un nume amintind de domnitorul Alex. D.Ghica, si Turnu - Severin (1836), la edificarea lor aducându-si contributia o serie de alti straini ( ing. Moritz von Ort si arhit.Villacrose). Reconstructii partiale se desfasoara si în alte orase ale Ţarii Românesti (Ploiești, Câmpulung, Târgoviște etc.).

Remarcabila ramâne, desigur, activitatea edilitara care se desfasoara în cele doua capitale. La Iasi, începând din anul 1833 se defasoara activitatea de pavare sub actiunea inginerului austriac Freyvald, apoi, a ing.francez Barberot. La Bucuresti, continua operatiunea de pavare, începuta în timpul domniei lui Grigore D.Ghica, se ridica ansamblul de poduri peste Dâmbovita , se recladeste centrul orasului distrus de incendiul din 1847, se amenajeaza soseaua Kiseleff si Gradina Cismigiu, începe construcția Teatrului national s.a.

Constituia aceasta operă edilitară doar o fațetă a procesului de modernizare care începe a caracteriza din ce în ce mai profund, sub impulsul spiritului europen, nu numai viata orășenească, ci ansamblul vieții économico-socialedin Principatele Române în perioada premergatoare revoluției de la 1848.

III.3. Domniile regulamentare si miscarea de redeșteptare națională (1834 -l848)

Tratatul de la Adrianopol prevedea alegerea domnilor de catre tara prin intermediul unor adunari reprezentative, iar Regulamentele Organice au precizat atributiile Adunarilor Obstesti Extraordinare, care urmau sa aleaga pe sefii puterii executive. Dar, asa cum se stie, Conventia de la Petersburg, din ianuarie 1834, prin care Poarta a recunoscut Regulamentele Organice, a prevazut exceptia ca primii domni sa nu fie alesi, ci numiti. Se dadea astfel, prin aceasta exceptie, o prima lovitura principiului autonomiei Principatelor înscris în tratatul de la Adrianopol. La 22 martie/3 aprilie 1834, la propunerea Rusiei, Poarta a numit ca domn în Ţara Româneasca pe Alexandru D.Ghica, iar în Moldova, pe Mihail Sturza.

III.3.1. Domnia lui Alexandru D.Ghica

a. Acesta era fratele mai mic al fostului domn, Grigore Ghica, în timpul
caruia ocupase înalte functii în stat. în vârsta de 38 de ani la data numirii, era
un om  cu  o bogata experienta,  în anii premergatori fiind unul dintre
principalii colaboratori ai lui P.Kiseleff, de aprecierea caruia s-a bucurat.

O data cu numirea, a mentinut cele doua importante institutii constituite în vremea lui Kiseleff: Adunarea Obsteasca si Sfatul administrativ. Constient de atributiile importante ale Adunarii Obstesti, în octombrie 1834, el convoaca acest for legislativ în sesiune ordinara, cu scopul dezbaterii si aprobarii unor noi impozite (pentru achitarea tributului, suspendat în anii anteriori, în timpul administratiei ruse, precum si pentru achitarea împrumuturilor contractate de domn cu prilejul deplasarii la Constantinopol pentru investitura). Adunarea a dat satisfactie acestorsolicitari ale domnului, la începutul anului urmator, aprobând o majorare a listei sale civile, precum si un “dar” substantial de 1.200.000 pentru acoperirea acelorasi împrumuturi.

Raporturile sefului puterii executive cu forul legislativ încep însa sa se deterioreze în momentul în care domnul schimba guvernul, în noul minister introducând doi frati ai sai (Mihalache, la Interne si Costache, la Armata). Cei doi ministri înlocuiti, lordache Filipescu si Barbu Stirbei, precum si fratele celui din urma, Gheorghe Bibescu, se vor afla de la aceasta data în fruntea unei opozitii care va fi din ce în ce mai energica.

Din 1836, actiunile opozitiei sunt încurajate si de noul consul general al Rusiei la Bucuresti, baronul Riickmann, care lua locul lui Minciaky. Sub influenta acestei opozitii, Adunarea Obsteasca intra deschis în conflict cu domnul, obstructionând proiectele de legi initiate de ministri si mai ales refuzând votarea unor impozite suplimentare. Politica financiara a domnului este aspru criticata de deputatii opozanti, între altele, acesta fiind acuzat de deturnarea în interes personal a fondurilor aprobate anterior. Opozitia urmareste cu perseverenta toate actele executivului; la un moment dat, sub presiunea acesteia, ca într-un regim constitutional modern, trei dintre ministrii preferati ai domnului fiind obligati sa demisioneze, în mod deosebit, din 1837, conflictul dintre domn si Adunare capata noi dimensiuni în legatura cu problema articolului aditional.

b.  Chestiunea  articolului  aditional  s-a nascut  ca  o  consecinta  a
Conventiei  de  la  Petersburg,  din   1834,  prin   care  Poarta  a  confirmat
Regulamentele Organice, în varianta propusa de autoritatile ruse; or, textul
confirmat de Poarta continea o prevedere care nu figurase în textele initiale
asa cum  rezultasera  ele,  în   1831,  din  dezbaterile  Adunarilor Obstesti
Extraordinare. Era vorba de un adaos (articol aditional) prin care se stipula ca
domnul si Adunarea Obsteasca nu aveau voie pe viitor sa   modifice textul
Regulamentului decât cu aprobarea celor doua puteri, suzerana si protectoare,ceea ce constituia o drastică știrbire a dreptului de legiferare al Adunarii Obstesti, a autonomiei Principatelor, în general.

Pe baza unui raport pregatit anterior de o comisie a Adunarii Obstesti, dezbaterile se desfasoara în vara anului1837, sedinta cea mai importanta având loc la 15 iulie, când, sub influenta gruparii condusa de l.Câmpineanu, Adunarea a votat respingerea articolului aditional. Motivarea respingerii se baza pe consideratia ca prevederea în discutie nu figura în textul Regulamentului tiparit în 1832, mai ales pe argumentul de fond ca aceasta prevedere contrazicea stipulatiile din Regulament (art.32), precum si din hatiseriful din 1834, dat în urma încheierii Conventiei de la Petersburg, care asigurau dreptul Adunarii Obstesti de a lua nestingherit hotarâri în colaborare cu domnul. Informat de rezolutia Adunarii, consulul rus, Ruckmann, a trimis domnului o nota cu amenintari, cerându-i sa ordone încetarea dezbaterilor, iar domnul, la 18 iulie, dând curs acestei cereri, a emis ofîsul de dizolvare a Adunarii Obstesti. Acesta este citit în Adunare la 20 iulie, iar a doua zi, la 21 iulie, în ultima sa sedinta, Adunarea raspunde acestui ofis cu o “patriotica replica” (dupa expresia lui I.C.Filitti), protestând împotriva închiderii abuzive a Adunarii si îndemnând pedomn sa se patrunda “de adevarul ce striga drepturile tarii” (între semnatarii acestui document, pe lânga l.Câmpineanu si partizanii sai, se numarau multi alti boieri, precum si înalti ierarhi ai Bisericii).

Se cunoaste ce a urmat dupa închiderea Adunarii, în septembrie 1837, Ruckmann pleaca la Constantinopol, de unde revine în mai 1838, o data cu firmanul Portii de admonestare a boierilor opozanti, l se ordona domnului,totodata, sa redeschida Adunarea Obsteasca, pentru a-i “porunci” sa voteze articolul aditional, ceea ce se face în sedinta din 9/21 mai 1838, de data aceasta votarea articolului, ca o simpla formalitate, facându-se fara nici o discutie!

c. în ciuda conflictului cu Adunarea Obsteasca, ajutat în primul rând de guvern, Al.Ghica a adoptat, din primii ani de domnie, o serie de importante masuri privind mai buna functionare a institutiilor administrative judetene si orasenesti (ocârmuiri, sfaturi orasenesti), a tribunalelor; a luat masuri pentru încetarea unor abuzuri la sate prilejuite de aplicarea dispozitiilor regulamentare privind relatiile agrare; a adoptat masuri edilitare, continuând operatiunea de pavare a Capitalei, începuta de fratele sau; a luat masuri pentru amenajarea altor orase, punând bazele unui oras nou, Alexandria. Deosebit de importante au fost masurile luate de el în privinta organizarii ostirii nationale, ocupându-se de aceasta problema din timpul administratiei lui Kiseleff, când ocupase functia de mare spatar (în 1837,adoptarea legii Stabului, Statul major).

Dupa reluarea lucrarilor Adunarii Obstesti, dupa o întrerupere de aproape un an, în ultima parte a domniei sale, mai ales în anii 1838-l841, în ciuda gravelor probleme cu care s-a confruntat pe plan intern, Al.Ghica a continuat sa sustina adoptarea unor masuri pe linia dezvoltarii societății romanești. Cele mai importante dintre acestea au fost legate de grija pentru lumea satelor, si anume în doua direcții: în primul rând, în 1838, iesind în întâmpinarea aspiratiilor oamenilor de scoală, sub patronajul sau a fost adoptata masura întemeierii învatamântului satesc, care nu fusese stipulata în textele Regulamentelor Organice. Aceasta a fost una dintre cele mai importante măsuri adoptate în rastimpul domniilor regulamentare, meritele domnului în aceasta privinta fiind incontestabile; pornind de la aceasta inițiativă, în urmatorul deceniu, pâna la 1848, urmând sa se înființeze mai multe mii de scoli în satele din Ţara Româneasca.

în anii 1838-l841, din initiativa domnului au fost aduse în dezbaterea Adunarii Obstesti o serie de proiecte de legi vizând înlaturarea unor abuzuri în raporturile dintre proprietari si taranii clacasi, o ameliorare, cât de cât, a situatiei celor din urma. Aceasta initiativa va afecta în mod grav raporturile cu marea boierime, acest conflict urmând a constitui un factor în plus care va grabi sfârsitul domniei lui Al.D.Ghica, el adaugându-se la efectul miscarilor cucaracter conspirativ-revolutionar care se desfasoara, începând din toamna anului 1838.

d. Este vorba în primul rând de faza conspirativa a miscarii nationale condusa de Ion Câmpineanu. înca de la închiderea Adunarii Obstesti si m i ales de la impunerea prin forta a votarii articolului aditional - în mai 1838 -I.Câmpineanu si partizanii sai se convinsesera de ineficacitatea luptei legale pentru apararea drepturilor nationale; miscarea conspirativa aparea patriotilor români drept singura alternativa posibila în conditiile date. Ei s-au organizat -probabil, înca de la sfârsitul lunii mai 1838 - într-o societate secreta, menita sa continue lupta pentru apararea drepturilor nationale în fata ingerintelor tot mai evidente ale puterii protectoare.

Societatea era organizata dupa modelul masonic, propriu societatilor conspirative ale timpului. Pe lânga fostii opozanti din Adunarea Obștească, oameni mai vârstnici din generatia lui 1. Câmpineanu, au intrat în societate sipatrioti mai tineri: I.Voinescu II, Cezar Boliac, Gr.Alecsandrescu s.a. Un rol important în organizarea societății l-au avut unii francezi, cu idei radicale, aflati la Bucuresti la aceasta data (doctorul - sau presupusul doctor -Tavernier, Felix Colson, atasatul consulatului francez din Bucuresti si, poate, altii). Asa cum a demonstrat cu mult timp în urma istoricul P.P.Panaitescu, de asemenea, un rol important în organizarea societatii l-au avut legaturile stabilite de patriotii români cu revolutionarii polonezi.

Obiectivele societatii sunt scoase în evidenta de doua importante documente programatice - “Actul de unire si independenta” si “Osebitul act de numire a suveranului Românilor” - ambele datând din l noiembrie 1838. în plan politic, scopul major îl constituia realizarea Unirii Principatelor si a Independentei. Acestui scop, îi erau subordonate alte câteva deziderate: alegerea unui domn suveran, unic, înzestrat cu puteri ereditare si conducând în mod constituțional; elaborarea unei noi constituții  de tip modern, bazata pe principiul separarii puterilor în stat s.a.

in planul organizarii interne se viza instituirea regimului monarhiei constitutionale; o data cu principiul separarii puterilor în stat, erau stipulate: independenta justitiei pâna la inamovibilitatea judecatorilor, responsabilitateaministeriala, constituirea garzii nationale, pe lânga “armia cea statornica”, în mod deosebit, în proiectata constitutie erau prevazute drepturi si libertati cetatenesti proprii unei societati modeme (egalitatea în fata legii, egalitatea la plata impozitelor, garantarea libertatii individuale si a inviolabilitatii personale, libertatea tiparului s.a.). în finalul celui de-al doilea document -dupa cum aflam din alte surse, caci acest final lipseste în textul descoperit si la care ne referim - au fost înscrise doua importante reforme, si anume: introducerea votului universal, toti cetatenii în vârsta de 25 de ani putând alege si sa fie alesi, si împroprietarirea taranilor, pe pamântul lucrat din vechime, odata cu desfiintarea clacii si înlocuirea ei cu învoieli între proprietari si țărani.

Cum rezulta din aceste documente, pentru prima data în secolul al XIX-lea, o organizatie politica din Principatele Române are ca obiectiv principal realizarea unitatii nationale si, odata cu ea, a independentei nationale; prin aceasta, societatea secreta condusa de 1.Câmpineanu anticipa un deziderat fundamental al poporului român, care avea sa se afle în centrul miscarii de redesteptare nationala în deceniile urmatoare.

Tot atât de importanta - daca nu si mai importanta decât elaborarea sa - era punerea în practica a acestui program, enuntat în cele doua documente. Domnitorul tuturor românilor, investit cu puteri exceptionale pe duratarazboiului de independenta, trebuia sa fie colonelul I. Câmpineanu. Aceasta era orientarea initiala a autorilor documentelor programatice. Dar, odata elaborate cele doua documente la care le-am referit, proiectata alegere asuveranului în persoana lui I. Câmpineanu s-a lovit de la început de greutati, proiectul suferind importante amendari. De unde crezuse ca emanciparea nationala se putea realiza printr-o insurectie a românilor din toate provinciile istorice, în unire cu emigratia polona, I. Câmpineanu întrevede la un moment dat posibilitatea de a lua domnia în mod legal, deci, sa fie numit domn de catre Poarta, iar apoi, în această calitate, să continue mișcarea.

In condițiile acestei schimbări de tactică, Câmpineanu reuseste sa obtina adeziunea unora dintre boieri pentru alegerea sa ca domn, o asemenea solutie fiind în orice caz mult mai putin periculoasa, ei nemaiavând a se teme de puterea suzerana. Curând, însa, si aceasta solutie este amendata, Câmpineanu apreciind ca proiectul ar avea sanse mai mari de realizare prin alegerea ca domn al noului stat unificat a lui M.Sturdza, domnul Moldovei.

Persoana desemnata de Câmpineanu sa ducă tratative la Iași cu M. Sturza a fost francezul Felix Colson,colaboratorul si consilierul său.

Acesta ajungea în capitala Moldovei la sfârsitul lunii ianuarie 1838. I se propunea domnului moldovean tronul Ţarii Românesti, cu conditia ca el sa obtina de la puterea suzerana aprobarea unirii celor doua tari sub conducerea sa si sa anihileze prin abilitatea sa politica interventia puterii protectoare. Cum se stie, M.Sturdza a primit cu interes propunerea lui Câmpineanu, dar si cu o oarecare precautie, pe care i-o recomanda experienta lui politica. Ar primi sa fie domn, ar fi raspuns el la ultima întrevedere cu F.Colson, numai având asigurat sprijin englez si francez si, totodata, excluzând ideea unirii si cu Transilvania, precum si a aliantei cu Polonia.

Primind acordul formal al lui M. Sturdza pentru unirea Principatelor, I. Câmpineanu îsi propunea ca, independent de acesta, sa actioneze în Occident pentru realizarea unirii tuturor românilor, în colaborare cu polonezii. Prin urmare, la Constantinopol urma sa mearga - asa cum promisese - pentru a actiona, deocamdata, în vederea unirii Principatelor sub M.Sturdza. Aici, în capitala otomana, el nu a gasit, însa, nici pe departe întelegerea necesara; înaprilie 1839, paraseste Constantinopolul, pentru a merge la Paris, unde va ramâne câteva luni.

Sosirea sa aici era asteptata cu multa nerabdare de tinerii români aflati la studii, acestia fiind la curent cu planurile sale. Cât timp se va afla la Paris, ca si, mai apoi, la Londra, I. Câmpineanu va actiona în strânsa legatura cu grupul tinerilor revolutionari, în frunte cu I. Ghica, A.G.Golescu, D.Bratianu si N. Kretulescu (acestia vor organiza, într-un asemenea context, prima societate studenteasca de la Paris, Societatea pentru învatatura poporului român), în capitala franceza, I. Câmpineanu a luat legatura si cu o serie de personalitati politice, al caror sprijin îl solicita(Adolphe Thiers, presedintele Consiliului de ministri, Etienne Gamier -Pages s.a.), în mod deosebit el consolideaza legaturile sale cu emigratia polona, în frunte cu principele A. Czartorysky, abordând în discutiile cu acesta problema intereselor comune româno-polone în lupta de emancipare nationala.

La începutul lunii octombrie, I. Câmpineanu pleaca de la Paris la Londra. Aici el este primit de lordul Palmerston, primul ministru englez, caruia i-a vorbit de nazuintele de emancipare nationala ale românilor, solicitându-i sprijinul, dar nu a primit din partea acestuia decât promisiuni vagi. Convins de esecul misiunii sale, Câmpineanu nu ramâne în capitala engleza decât foarte putin, reîntorcându-se la Paris.

Desi era avertizat asupra primejdiilor care îl asteptau, el hotaraste sa se întoarca în tara, prin Austria. Va fi arestat de autoritatile habsburgice si predat, apoi, celor românesti, pentru a fi închis la manastirea Margineni. Apoi, cu aprobarea sultanului, tinând seama de popularitatea lui Câmpineanu, acesta este exilat de Al. Ghica în tara; în aceeasi dorinta, de a evita transformarea lui într-un erou, menit sa inspire initiative, peste un an, în 1840, patriotul român avea sa fie eliberat, cu asentimentul puterilor suzerana si protectoare, domnul AI. Ghica urmând sa faca fata unei noi conspirații, cu un caracter mult mai radical, aceea condusa de Mitica Filipescu.

e. “Conspiratia” condusa de Mitica Filipescu, prin implicatiile ei în paturi mai largi ale societatii, asa cum a demonstrat Gh. Zâne. a capatat înfatisarea unei miscari revolutionare, spre deosebire de miscarea lui I. Câmpineanu, ea având un spirit cu adevarat radical. Societate secreta, dupa acelasi model masonic, ea se organiza înca din luna mai 1840, pentru a fi descoperita în luna octombrie a aceluiasi an. Ea viza rasturnarea ordinii existente, prin înlaturarea domnitorului Al.D.Ghica si, o data cu instaurarea unui nou regim politic pe plan intern, înlaturarea atât a suzeranitatii otomane cât si a protectoratului rusesc.

A avut, cum am precizat, o baza sociala mai larga, recrutând o serie de elemente din rândurile clasei de mijloc, ale burgheziei în curs de formare (mesteri, negustori, liber-profesionisti, militari, slujbasi ai statului s.a.). A avut, pe de alta parte, si unele ecouri în rândurile taranimii (în Oltenia).

în conducerea societatii, alaturi de marele boier Mitica Filipescu, doctor în drept de la Paris, aflat sub influenta spiritului revolutionar din Occident, se aflau o serie de alti patrioti-revolutionari, în majoritate tineri: Eftimie Murgu, cunoscut carturar banatean aflat ia aceasta data la Bucuresti, profesorul francez, cu idei radicale, aprig sustinator al cauzei emanciparii nationale a românilor, J.A. Vaillant, tânarul Nicolae Balcescu, la aceasta data, subofiter de cavalerie în militia nationala (juncher), Cezar Boliac. Marin Serghescu, C.Telegescu s.a.

Scopul societatii, cum avea sa precizeze mai târziu N.Balcescu, în 1850, reconstituind faptele, era “de a realiza întru totul dorintele si trebuintele poporului”: pe plan intern, lichidarea regimului feudal, prin eliberarea clacasilor si împroprietarirea lor cu pamânt, cu o despagubire simbolica; pe plan extern, realizarea independentei Ţarii Românesti, într-un context international favorabil (era vorba de criza internationala determinata de razboiul turco-egiptean, care ducea la încordarea relatiilor dintre Franta si Anglia, prima sprijinind Egiptul, a doua Turcia, în acest context, fiind de presupus implicarea Rusiei, ceea ce ar fi lasat speranta unei neinterventii din partea acesteia; or, conflictul european în cele din urma a fost evitat, premisa pe care contau revolutionarii fiind anulata).

Pe plan intern, o data cu înlaturarea lui Al. Ghica printr-o rascoala armata, urma sa se instituie o republica democratica sustinuta de o armata revolutionara, alaturi de reforma agrara, preconizându-se instituirea de drepturi si libertati cetatenesti, indispensabile unei asemenea forme de organizare politica: egalitatea în fata legilor, desfiintarea privilegiilor si rangurilor boieresti etc.

Trebuie spus ca cele mai multe detalii privind programul acestei societati ne-au parvenit, cu unele neclaritati, din interogatoriile luate participanților la miscare, dupa arestarea lor succesiva, în toamna anului 1840, în urma unui denunț, neexistând sau nefiind descoperite înca, precum în cazul mișcării lui I. Câmpineanu, documente programatice concludente. Ramân, de aceea, o serie de neclarități, de pilda, în privinta dezideratului independentei: daca nu cumva, la un moment dat, se avea în vedere realizarea independentei politice în etape, într-o prima faza concepându-se realizarea unei autonomii politice depline, sub suzeranitatea Porții, o data cu înlocuirea protectoratului Rusiei cu protectoratul colectiv al marilor puteri europene (cf. aprecierii lui A. Ubicini, din 1856, după care revolutionarii “nu reclamau nimic altceva decât stricta executare a tratatelor si suzeranitatea Porții, dreptul tarii de a se guverna ea însasi fara control strain, dezvoltarea libera si nestingherita a instituțiilor sale”).

In urma unei anchete îndelungate si dure, arestatii sunt judecati de o instanta extraordinara (presedintele fiind marele ban lordache Filipescu) si condamnati la ani grei de temnita: unii. la 10 ani de ocna, la Telega, unii, în frunte cu Mitica Filipescu la 8 ani, la închisoarea Snagov, tânarul N. Balcescu, considerat minor, la 3 ani, la închisoarea Margineni (Eftimie Murgu, considerat strain, era predat autoritatilor habsburgice, iar J.A.Vaillant, pentru a evita un conflict diplomatic cu Franta, era facut scapat de catre autoritati).

Cu deziderate radicale de-a-dreptul periculoase pentru regimul politic din Ţara Româneasca, societatea condusa de M.Filipescu, o data descoperita, a contribuit în mod apreciabil la compromiterea domnitorului Al.Ghica înochii autoritatilor ruse, cu toate masurile de represiune luate de el împotriva fruntasilor miscarii (luate în acord, desigur, cu reprezentantii celor doua mari puteri, suzerana si protectoare). Se vor adauga, cu efectele lor, sugerând oanumita incapacitate de a mentine ordinea în tara, framântarile din anii 184l-l842 (continuate si în 1843) ale unor grupuri de revolutionari bulgari, sârbi si greci, de la Braila si Galati, care proiectau declansarea luptei antiotomane, la sud de Dunare, în Bulgaria.

Decisivă pentru sfârsitul domniei lui Al.Ghica, prin demiterea sa de catre cele doua mari puteri, avea sa fie însa opozitia marilor boieri si a înaltului cler din sânul Adunarii Obstesti, opozitie manifestata pe linia prevederilor din Regulamentele Organice, care trimiteau la calitatea Rusiei de arbitru în raporturile dintre cele doua importante institutii politice.

f. Sfârsitul domniei lui Al.Ghica era anticipat în cursul anului 1841 de atacurile tot mai virulente la adresa sa, ale marilor boieri si înaltului cler. Un rol important a revenit în acest sens mitropolitului Neofit, în calitatea sa de presedinte al Adunării Obștești, într-o serie de memorii adresate unor înalți demnitari rusi, între care, cancelarului Nesselrode si chiar țarului, el reclama pe domn, acuzându-l de toate relele societății, si cerând - ceea ce se constituie într-un act regretabil, pentru mentalitățile din epocă - un control mai riguros  din partea consulatului rus la București! Un înalt ierarh al Bisericii, figură binecunoscută de la 1821, episcopul llarion al Argeșului, la rândul sau, în martie 1841, nu se sfia sa aducă în Adunare critici taioase la adresa domnului. Contribuia la această atmosferă și intrigile la Constantinopol ale principelui de Samos, St.Vogoridi, socrul lui M. Sturza, relațiile acestuia din urmă cu domnul muntean, cum se știe, nefiind deloc amiabile. Momentul culminant al acestei stări de încordare în raporturile dintre domn și marii boieri era atins în decembrie 1841, când, în urma noilor alegeri pentru Adunarea Obștească, în noul for legislativ, majoritatea o constituiau opozanții, care nu se vor sfii, de la începutul noii legislaturi, sa continue atacurile dure la adresa șefului statului (scrisoarea de raspuns la ofisul domnului de deschidere a noii sesiuni, trimisa cu întârziere ostentativa, în februarie 1842, se constituia într-un act colectiv de acuzatii aduse domnului!).

In asemenea conditii, pe fondul acestor reclamații ale marilor boieri si înaltilor clerici opozanți, în cele din urmă, în octombrie 1842, întâiul dragoman al Portii aducea la Bucuresti firmanul de destituire a domnului.

Cum au apreciat, în epoca, o serie de observatori straini ai realitatilor românesti, lui Al.Ghica nu-i lipseau sentimentele patriotice, dar în situatia data, între exigentele Rusiei, pe de o parte, si nemultumirile boierilor, pe de alta parte, cum judeca lucrurile cunoscutul publicist francez Sant-Marc Girardin, el facuse tot ce se poate face. Nu este lipsita de interes si impresia pe care i-o facea, în 1840, spre sfârsitul domniei, un alt publicist francez, calator în Principate, Ed.Thouvenel, acesta notând despre Al.Ghica: “[...] Barbat cu imaginatie romantica, plin de bune intentii, dar lipsit de energia necesara pentru a le duce la îndeplinire; mai scrupulos decât supusii sai si totusi în neputinta de a înfrâna dezordinele din jurul sau; foarte destept [...] si totusi nu îndrazneste sa întreprinda nimic fara sfatul cabinetului rusesc”.

Peste asemenea caracterizari, sigur este ca primul domn regulamentar din Ţara Româneasca nu putea sa fie decât un simbol al starii precare în care se gaseau Principatele Române în plan extern, sub amenintarea tot maievidenta a politicii de imixtiune a Rusiei, în plan intern, sub patronajul unei clase politice care se dovedea inconsecventa în atitudine si, în multe privinte, imatura sub raportul exigentelor politice ale timpului.

III.3.2. Domnia lui Gh. Bibescu

a. Acesta a fost ales domn în decembrie 1842 de catre Adunarea Obsteasca Extraordinara a Ţarii Românesti, în conformitate cu dispozitiile Regulamentului Organic; a fost prima si ultima alegere de acest gen, dupa 1848, o data cu reprimarea revolutiei, prin interventia armatelor straine, sistemul propus de Regulamentele Organice fiind desfiintat. Momentul alegerii, din data de 20 decembrie 1842/1 ianuarie 1843, a ramas, ca atare, unic în istoria Principatelor Române. Pentru prima data domnul era ales de un organism care se voia cât de cât reprezentativ, iar competitia dintre candidați anticipa un fenomen aparținând viitorului; initial, numarul candidatilor s-a ridicat la 50; unii dintre ei au fost eliminați ca neîndeplinind conditiile legale stipulate de Regulamentul Organic, altii s-au retras singuri, rămânând în cursa numai21. Unii dintre candidati au fost eliminati la interventia consulului general rus, Dascov, precum I.Câmpineanu si lancu Vacarescu. Preferatii Rusiei fiind cei doi frati, Gh.Bibescu si Barbu Stirbei, sortii victoriei au cazut asupra primului dintre ei (cu 131 din 179 de votanti).

Gh. Bibescu era descendentul unei vechi familii boieresti, fiul vornicului Dumitrache Bibescu; fratele sau, Barbu,fusese botezat si adoptat de un unchi din partea mamei, vornicul Barbu Stirbei, de la care îsi primeste noul nume. Sub raportul carierei publice viitorul domn se afirmase în rastimpul administratiei lui Kiseleff; mai întâi, în 1831, era ales deputat al judetului Dolj în Adunarea Obsteasca Extraordinara a Ţarii Românesti, urmând sa ocupe apoi importante functii, pâna la aceea de Secretar al statului, în mod deosebit s-a remarcat, în anii anteriori, ca sef al opozitiei împotriva lui Al.Ghica. Facuse studii de drept la Paris, alegerea sa stârnind unele sperante, la început, în rândurile tineretului studios; cum stia Desprez, cu prilejul acestei alegeri, fusese sprijinit în Adunarea Obsteasca Extraordinara nu numai de majoritatea marilor boieri conservatori, dar si de “tinerii” deputati cu vederi liberale, acestia, preferându-l, în lipsa altui candidat din rândul marilor boieri, dupa ce candidatul lor preferat, I. Câmpineanu, fusese sters de pe lista.

Ca si sub domnia predecesorului sau, stabilitatea politica din tara urma sa depinda, în buna masura, de raporturile sale, ca sef al puterii executive, cu forul legislativ, cu Adunarea Obsteasca. Nu a procedat la schimbari o data cu luarea puterii, pastrând vechiul guvern, compus din adversari ai lui Al.Ghica si impus acestuia de opozitia în fruntea careia se aflase, asa dupa cum, vechea Adunare era constituita dintr-o majoritate de opozanti ai fostului domn, cu care spera sa colaboreze. Pentru detensionarea atmosferei politice, prima dintre masurile luate de el - în februarie 1843 - a fost gratierea complotistior din 1840 (între care, tânarul N. Bălcescu si Dim.Filipescu, acesta din urmă, bolnav, urmând sa moară peste câteva luni).

Dar întelegerea cu Adunarea Obștească a fost de scurtă durată, ea încetând o dată cu luarea în dezbatere a primelor proiecte de legi, cele privind atribuțiile instantelor judecătorești și administrarea zestrelor de către soți în caz de divorț (acesta din urmă interesându-l personal pe domn, care voia sa se despartă de sotia sa, Zoe Brâncoveanu, bolnava psihic, pentru a se casatori cu altă femeie).

b. Ruptura definitivă între cele doua puteri ale statului, survine în sesiunea următoare a Adunării Obștești, în primăvara anului 1844, în legătură cu “afacerea Trandafiloff’. Este vorba de aprobarea data de guvern (între timp, schimbat, în speranța potolirii opoziției) solicitării inginerului rus Trandafiloff de a exploata minele din țară, aprobare avizată si de domn; or, deputații, luând în dezbatere această chestiune, critică atitudinea guvernului, contestând legalitatea concesiunii și cerând revocarea ei (Conform contractului propus de inginerul rus și aprobat de guvern, în cazul proprietarilor care nu se hotărau în curs de 18 luni să-și exploateze singuri minele, exploatarea acestora era preluată obligatoriu de compania rusă, pentru un termen de 12 ani, proprietarul, ca și statul român, urmând sa primească o redevență de10% din beneficiu).

Or, pozitia adoptată de Adunare subsuma un protest fata de ingerintele puterii protectoare. Este semnificativ faptul ca dezbaterile în aceasta chestiune, de la începutul anului 1844, au stârnit un viu ecou în afara Adunarii Obstesti. N.Balcescu, în câteva scrisori adresate lui I.Ghica, la Iasi. relata, pe larg despre “furtunoasele sedinte” ale Adunarii, elogiind cuvântul deputatului maior C.N.Filipescu, care vorbise ca “un înger” împotriva concesiunii, subliniind ca lumea luase “mult interes” despre aceasta chestiune; tot el, la 8 martie 1844, îi scria prietenului de la Iasi despre efectul electrizant produs în acel context de difuzarea poeziei lui Heliade , “Macesul” , cu sageti critice la adresa inginerului rus (în câteva zile, în copii, aceasta ajungând la 30.000 de exemplare). Sub acest titlu, poezia facea aluzie la trandafir, care, la rândul ei, trimitea la Trandafiloff (“trandafir cu of în coada”), în consens cu protestul Adunarii Obstesti, poezia dadea expresie unei stari de spirit cu vii reverberatii în planul miscarii de redesteptare natională:

..Mai măceșe, mai măceșe,

Dă-ne pace și te cară,

 Du-te dracului din țară”.

Pus într-o situație delicata în raport cu autoritățile ruse, Gh.Bibescu nu a gasit decât o singura iesire: dizolvarea Adunarii Obstesti, cu aprobarea celor doua puteri, prin ofisul din 4 martie 1844. timp de peste doi ani urmând a conduce tara fara Adunarea legislativa. Concesiunea în discutie a ramas, bine înteles, anulata, în acest interval de timp, martie 1844-decembrie 1846, prin decrete-legi a adoptat cele mai multe dintre masurile sale de politica interna: desfiintarea judetului Sacuieni, prin împartirea acestuia între judetul Prahova si Buzau (1844); masuri de organizare a politiei unor orase si modernizarea regimului temnitelor; masuri de înlaturare a unor abuzuri în domeniul administratiei si justitiei; masuri de amenajare a drumurilor; masuri edilitare si de înfrumusetare a orasului Bucuresti (amenajarea soselei “Kiseleff începerea amenajarii gradinii Cismigiu); masuri de înlaturare a unor abuzuri în domeniul relatiilor agrare).

Fara îndoiala, domnul Gh.Bibescu, caruia i-a fost dat sa conduca tara în ajunul revolutiei de la 1848, în ciuda conului de umbra aruncat de istorie asupra sa, în limita pozitiei pe care si-o asuma în planul raporturilor cu puterea protectoare - si care corespundea situatiei statutului international al tarii pe care o conducea -, în sfârșit, în ciuda atitudinii autoritare pe care a adoptat-o în planul politicii interne, a dovedit, pe acest plan din urma, multa destoinicie și competenta. Nu i-au lipsit bunele intenții  fiind pe cât de hotarât si autoritar, pe atât de meticulos în adoptarea masurilor administrative. Dorea sa cunoască personal cum functioneaza institutiile statului; în vara anului 1844, facea o lunga calatorie prin tara, vizitând locuri si monumente istorice, dar efectuând si un control al institutiilor publice, în resedinte de judet si alte localitati, în scopul cunoasterii situatiei la fata locului a facut si alte “vizite de lucru” (la Ploiesti, Braila s.a.).

La sfatul lui Kiseleff, Ia sfârsitul anului 1846, admite alegerile pentru constituirea unei noi Adunari Obstesti, în care vor intra în majoritate partizanii sai. A mai adoptat în acest interval de sfârsit al domniei, de data aceasta prin colaborare cu Adunarea Obsteasca, câteva noi masuri, unele destul de importante: desfiintarea robiei tiganilor apartinând Bisericii si asezamintelor publice (februarie 1847); o lege a clerului, stabilind aprobarea anuala de catre domn a bugetului Bisericii, cuprinzând si o reglementare asupra functionarii seminariilor; adoptarea unei legi judecatoresti, îmbunatatind activitatea instantei supreme (desfiintarea Curtii de revizie pentru judecarea pricinilor hotarâte de înaltul Divan, acesta urmând a lua numele de înalta Curte); înfiintarea Directiei lucrarilor publice în cadrul Ministerului de Interne; în sfârsit, o reforma a învatamântului (martie 1847), din pacate, compromitând principiul învatamântului în limba nationala (impunerea limbii franceze ca limba de predare, în clasele superioare ale colegiului “Sf.Sava”).

Un aspect al domniei lui Gh.Bibescu l-a constituit amplificarea relatiilor cu Moldova, momentul culminant al acestor relatii constituindu-l desfiintarea vamii dintre cele doua Principate în anul 1847. Desfiintarea vamii a venit pe fondul celor câteva întâlniri personale între cei doi, cu suitele lor, la Focsani, la Braila sau la Bucuresti (întâlnirile de la Focsani, din 1845, devenite adevarate sarbatori populare, erau prilejuite de cea de a doua casatorie a lui Gh.Bibescu, cu Maria Vacarescu, nuni ai perechii domnesti muntene fiind Doamna si Domnul Moldovei).

c. în sfârsit, merite importante revin domnului în planul relatiilor externe ale Ţarii Românesti. Trebuie subliniat ca de la început comportamentul domnului în aceasta directie avea o alta baza decât aceea a predecesorilor sai imediati sau chiar a contemporanului sau moldovean: alegerea sa ca domn de catre Adunarea Obsteasca Extraordinara conferea puterii sale un grad în plus de legitimitate si credibilitate, care s-au observat, de la începutul domniei, cu prilejul calatoriei sale în toamna anului 1843 la Constantinopol, pentru învestitura. A fost primit aici de catre sultan cu o ceremonie din care au lipsit gesturile umilitoare, obisnuite anterior în deplasari similare; s-a bucurat de o atentie sporita din partea autorităților turcești,  ca  si  din partea diplomatilor occidentali  acreditati în  capitala      otomana. A abordat cu acest prilej probleme importante ale tarii, cu unele       rezerve  în  mod  satisfăcător (chestiunea vamilor, problema mănăstirilor       închinate s.a.). Cu prestigiul de care se bucura și ținuta sa demna cu care înțelegea sa se comporte, ca șef de stat, în vara anului 1846 el reușea sa impună guvernului francez rechemarea reprezentantului sau de la București,        A.Billecoq (înlocuit cu Doré de Nion). Păstrând strânse legaturi cu înalti demnitari rusi, dovedind prudenta în          sfera raporturilor cu Rusia și cu Turcia, el a înteles în acelasi timp, sa     valorifice, cât de cât, aura de prestigiu de care s-a bucurat, personal, pentru a        încerca sa rezolve, în interesul tarii, unele probleme majore, ca, de pilda,       problema mânăstirilor închinate:   succesiv, de-a lungul timpului, adresând .        Rusiei mai multe memorii   asupra acestei chestiuni, în cele din urma, în toamna   anului   1847,   în   ajunul   declanșării   revolutiei,   ca  rezultat   al      insistentelor sale, Rusia acceptând ca mănăstirile închinate sa plătească       Principatelor, ca parte a veniturilor scoase din țară, o suma anuala de     1.500.000 lei, începând cu anul 1848, totodată, ca ele sa accepte, începând     din   1852,  arendarea moșiilor sub  controlul  statului român (aranjament ulterior suspendat o data cu declanșarea revolutiei). Se poate spune ca, în mai multe privințe  el a anticipat comportarea plina de demnitate a domnitorului Al.I.Cuza, ca șef de stat, în raport cu Poarta, după cum a anticipat și rezolvarea pe calea reformelor a unor importante probleme: secularizarea averilor mănăstirești  si  reglementarea raporturilor stat-biserica,  pe  linia reducerii responsabilităților în viata publica a celei din urma s.a.

d. Trebuie subliniat ca pe plan intern Gh.Bibescu a trebuit sa depaseasca un moment stresant în viata lui personala care a stârnit împotrivirea Bisericii, în persoana mitropolitului Neofit, si care putea sa stârneasca fata de el antipatia publica, anume, divortul de o sotie bolnava, pentru a avea libera calea unei noi pasiuni si, respectiv, a unei noi casatorii. Cu mitropolitul s-a confruntat deschis, fara menajamente, întorcând disputa în favoarea sa (respectiv a Statului în raport cu Biserica), cât priveste antipatia publica, el a reusit s-o disipeze, transformând momentul culminant al “crizei”, oficierea celei de-a doua casatorii (nunta cu “Maritica ceafrumoasa”), într-un prilej de sarbatori populare comune, între munteni si moldoveni, Domnul si Doamna Moldovei fiind nuni, iar Focsanii, cu cele doua parti ale sale, despartite de Milcov, devenind, pentru câteva zile, un loc al “înfratirii” dintre cele doua Principate si locuitorii lor.

Aceste manifestari se conjugau cu o anumita impresie pe care Bibescu a tinut s-o afiseze de la bun început, anume de a-si înscrie comportamentul pe linia pe care i-o recomanda trecutul istoric, si, în primul rând, figura lui Mihai Viteazul; cu prilejul ceremoniei înscaunarii, în februarie 1843, el îmbracase, simbolic, costumul lui Mihai Viteazul, iar cu prilejul amintitei calatorii prin țară, din vara anului 1844, la mănăstirea Dealul, îngenunchea în fata placii care ascundea capul lui M.Viteazul. Erau gesturi învăluite în aura romantismului, care puteau sa transfigureze imaginatia populara; într-un deceniu de viguroasa afirmare a spiritului national, ele puteau sa stârneasca vii sperante în rândurile tineretului intelectual cu vederi liberale, si sa nu ne miram ca la 1848, dupa declansarea evenimentelor în Ţara Româneasca, principala premisa a succesului care s-a conturat în mintea liderilor a fost atragerea lui Bibescu si plasarea lui în fruntea miscarii.

Nu i-a fost dat lui Gh.Bibescu sa-si duca la bun sfârsit programul de guvernare, declansarea revolutiei întrerupându-i domnia, iar el, în ciuda sperantelor pe care le stârnise, neavând curajul de a adopta calea luptei revolutionare, pentru realizarea aspiratiilor de emancipare politica si sociala; presupunând ca revolutia nu ar fi izbucnit, cu siguranta ca el ar fi mers mai departe pe calea reformelor treptate, înfaptuite pas cu pas, cu moderatie si întelepciune, în limita conditiilor date.

e. Cum observam, ca si predecesorul sau, Gh.Bibescu a trebuit sa faca fata unei serioase miscari de opozitie în sânul Adunarii Obstesti, având în buna masura - ca miscarea din 1837, condusa de I.Câmpineanu - o motivatie de interes national; spre deosebire de Al.Ghica, el a precedat cu mai multa energie, fara a tolera amplificarea miscarii de opozitie, în curs de peste doi ani conducând tara în mod autoritar, ca un despot luminat, fara concursul unui corp legislativ. Având o mai mare experienta politica, el a reusit sa domine un timp tendintele anarhice si lacomia de functii a marii boierimi, sugerând chiar - asa cum am aratat - unele sperante tineretului cu aspiratii nationaliste si liberale.

în orice caz, spre deosebire de predecesorul sau, nu va fi în situatia de a reprima miscari conspirative, precum cele conduse de I.Câmpineanu si Mitica Filipescu. în mod abil, cum am vazut, de la începutul domniei el ierta pe conspiratorii din 1840, dupa nici doi ani de închisoare. Dar spiritul revolutionar nu murea odata cu sentinta din februarie 1841 si nici cu amnistia lui Bibescu de peste doi ani. Chiar în toamna anului 1843, se înfiinteaza societatea secreta “Fratia”  din initiativa lui N.Balcescu, în colaborare cu I.Ghica si maiorul Chr.Tell; de la început însa, pe linia unei maxime prudente, recomandata de trista experienta a miscarilor anterioare, activitatea acestei societati se desfasoara sub paravanul unei “Societati Literare”, care functioneaza legal un timp, acceptata tacit de autoritati, apoi, din februarie 1845, functionând pe baza de autorizatie, sub titlul de “Asociatia pentru înaintarea literaturii românesti” (sau pe scurt, “Asociatia literara a României”), având ca presedinte pe poetul lancu Vacarescu.

Adoptând deviza “Dreptate-Fratie” - deviza nascuta treptat în gândirea politica româneasca, începând din timpul revolutiei din 1821 - societatea “Fratia” a avut de la bun început nu numai o acoperire, ci si o alta deschidere decât societățile secrete anterioare. Sub paravanul unei activitati literare legale, ea grupează în jurul sau tineretul intelectual din Ţara Româneasca, dar si tineri patrioti din Moldova si Transilvania, în cadrul “Societatii Literare”, de la început, pe lânga initiatori, au activat tineri ca I. Voinescu II (în locuinta caruia se întruneau saptamânal sedintele literare), Cezar Boliac, D.Bolintineanu, dar si ardelenii Aug.T.Laurian si N.Balasescu; prin I.Ghica, stabilit un timp la Iasi, se stabileau legaturi cu patriotii moldoveni, iar la data constituirii legale a “Asociatiei Literare”, în februarie 1845,se afla la Bucuresti M.Kogalniceanu, alaturi de acesta tacând parte din societate alti carturari moldoveni (V.Alecsandri, C.Negruzzi s.a.), iar din Transilvania, pe lânga cei mentionati, G.Baritiu, T.Cipariu s.a. între membrii “Asociatiei” -inclusiv ai “Fratiei” - se numara si un membru al Adunarii Obstesti, dizolvata în 1844, maiorul C.N.Filipescu, pe care l-am amintit când ne-am referit la “afacerea Trandafiloff”. Din anii 1844-l845 se amplificau vizitele tinerilor patrioti dintr-o tara în alta; (în mai 1845, avea loc întâlnirea de la Mânjina, în casa lui C.Negri, cu participarea carturarilor moldoveni, munteni si ardeleni, iar în decembrie 1845, se constituia la Paris, ca filiala a “Asociatiei Literare” -si, inclusiv, a “Fratiei” - “Societatea studentilor români”, având ca presedinte pe I.Ghica, secretar pe C.A.Rosetti si, în calitate de casier, pe moldoveanul Scarlat Vârnav.

în sânul acesteia din urma, departe de regimul opresiv din tara impus de vigilenta consulatului rus, urmau a se consolida legaturile dintre revolutionarii români si a se pregati spiritele în vederea declansarii revolutiei, atunci când avea sa-i soseasca ceasul.

în cadrul “Societatii” din Paris, N.Balcescu avea sa schiteze, la l ianuarie 1847, programul de actiune al tineretului revolutionar, indicând ca deziderat suprem “unitatea nationala a românilor” si subliniind necesitatea unitatii morale a natiunii ca o conditie prealabila a unitatii politice statale. Totodata, cu acest prilej, el proceda la o critica vitriolanta la adresa regimului politic din Principate, vorbind de “cârmuiri asupritoare, corupte, ipocrite, traind prin ilegalitati, fara alta regula decât interesul lor, fara alta marginire decât vointa lor”; în acelasi timp, condamna clasa politica conducatoare care reprezenta “puterea tarii”, si a carei comportare imorala si lipsita de patriotism se rasfrângea asupra întregii societati. Pornind de la premisa ca Stapânirile “sunt expresia societatilor”, ca “daca o societate este rea si cârmuirea trebuie sa fie rea”, el face apel la regenerarea morala a societatii, ca o conditie esentiala a realizarii aspiratiilor de libertate si unitate nationala.

Fara îndoiala, critica lui N.Balcescu, ca si a altor fruntasi ai tinerei generatii, facuta regimurilor politice din tara, în ajunul evenimentelor de la 1848, îmbracata în haina spiritului romantic al epocii, la modul general avea un mare grad de adevar. La fel de adevarat era însa si faptul ca în timpul domniei lui Gh.Bibescu - mai mult decât în Moldova, cum vom vedea, sub domnia lui M. Sturza -, în ciuda rigorilor cenzurii si a supravegherii consulatului rus, au putut sa apara o serie de publicatii de sorginte nationala, precum, de pilda, “Magazin istoric pentru Dacia”, revista istorica ce apare în 1845,sub redactia lui N.Balcescu si Aug.Tr.Laurian, s-au putut desfasura o serie de activitati în spirit liberal, acestea toate fiind posibile si având o anumita legatura cu manifestarile formale de patriotism ale lui Gh.Bibescu, la care ne-am referit mai sus.

III.3.3. Domnia lui Mihail Sturdza (1834-l849)

a. La data numirii sale ca domn al Moldovei, M.Sturdza era o figura politica bine cunoscuta, în rastimpul domniei lui lonita Sandu Sturdza se facuse purtatorul de cuvânt al marilor boieri refugiati la Cernauti, de unde adresa memoriu peste memoriu autoritatilor ruse, înfierând pe domnul “novatorilor”; dupa instalarea ocupatiei militare rusesti în 1829,era numit de catre Jeltuhin membru al Comisiei de redactare a proiectului de Regulament Organic, urmând sa faca parte apoi din comisia trimisa la Petersburg, cu proiectul redactat, pentru avizarea lui. Ocupând în timpul administratiei lui Kiseleff înalte dregatorii - mare vornic, apoi, mare vistiernic -, se recomanda ca un om cu mare experienta în treburi de stat, dar, pentru alegerea lui în scaunul domnesc, au contat, evident, înainte de toate, dovezile de loialitate pe care le daduse autoritatilor ruse. Solid protejat sub umbrela bunelor raporturi cu Rusia, a imprimat de la început atitudinii sale o nota de sobrietate în raport cu puterea suzerana, pe linia asigurarii neamestecului în administratia interna, la aceasta contribuind si relatiile de familie stabilite la Constantinopol (de unde, în 1834, dupa investitura, se întorcea cu o noua sotie, principesa Smaranda, fiica lui Stefan Vogoride, principe de Samos, personaj foarte influent în capitala otomana).

Pe de alta parte, asigurat în privinta raporturilor cu cele doua mari puteri, a imprimat de la început o nota de autoritate domniei sale, inclusiv în raporturile cu marea boierime din care se tragea, punându-si amprenta personala asupra evolutiei regimului politic din Moldova; totodata, cu o neîntrecuta abilitate, în numele Regulamentului Organic, la a carei redactare participase, o data cu suprematia puterii în stat el si-a asigurat satisfacerea intereselor materiale proprii, rotunjirea, pe cai ilicite, a unei imense averi.

Spre deosebire de Al.Ghica, în conflictul cu Adunarea Obsteasca, declansat începând cu anul 1835, el a actionat cu succes, fara a permite opozitiei sa domine Adunarea; bazat pe sprijinul demnitarilor rusi, a impus izolareadeputatilor adversari si chiar îndepartarea din Adunare, ulterior, de-a-lungul domniei, pâna la 1848, cu prilejul celor câteva alegeri ale corpului legiuitor, având grija sa manevreze organizarea desfasurarii acestora încât sa fie alesioamenii sai, a caror fidelitate urma sa fie întretinuta prin tot felul de avantaje.

în aceste conditii, problema actului aditional a fost departe de a stârni framântari politice, asa cum avea sa se întâmple în Ţara Româneasca.

 

Dimpotriva, în Adunarea Obsteasca a Moldovei, votarea acrului aditional s-a facut, în anul 1835, datorita abilitatii domnului, fara nici o piedica.

b. Altfel, domnul avea spirit gospodaresc, multa competenta în plan administrativ, si nu se pot contesta meritele lui în adoptarea unor masuri care se înscriu pe linia procesului de modernizare, si anume: masuri de dezvoltare a comertului si a cailor de comunicatii (e drept, soseaua Mihaileni-lasi-Galati, trecând si pe mosia sa, servindu-i interesele); masuri de modernizare a portului Galati si stabilirea regimului de porto-franco; masuri edilitare (folosind, de obicei, munca publica si pentru ridicarea unor constructii personale, precum palatul sau de la Socola); masuri de organizare a învatamântului (grija pentru “Academia Mihaileana”, înfiintata în 1835, care îi poarta numele, dar sireforma din 1847, similara reformei lui Gh.Bibescu); unele masuri în domeniul modernizarii administratiei si justitiei (fara a afecta propriile sale abuzuri în aceste domenii); o serie de masuri pentru înlaturarea unor abuzuri în sferaraporturilor agrare (din nou, fara a viza propriile abuzuri) s.a.

O preocupare deosebita constatam la M.Sturdza în ceea ce priveste raporturile cu Biserica Ortodoxa Româna, pe de o parte, si în privinta dificilei probleme a manastirilor închinate, pe de alta parte. Atitudinea domnului în directia reglementarii raporturilor cu Biserica viza punerea veniturilor acesteia sub controlul statului. Mai întâi, o lege din 1835instituia un anumit control al statului asupra veniturilor manastirilor închinate, apoi, peste câtiva ani, o lege instituia un asemenea control asupra averilor mitropoliilor si episcopiilor, ceea ce stârnea protestul batrânului mitropolit Veniamin Costache; acesta îsi depunea demisia, pe care domnul, fara ezitare, i-o accepta (ianuarie 1842). Atacul domnului a mers la aceasta data în directia reducerii responsabilitatii mitropolitului în viata publica: cu ajutorul Adunarii Obstesti acesta a fost înlaturat de la conducerea nominala a Seminarului de la Socola, conducerea trecând în sfera de competente a Epitropiei scolilor publice.

Nu au lipsit, ca în multe alte masuri de politica interna, si interese personale ale domnului în efortul sau de a limita forta economica a Bisericii (printr-un intermediar el urmarind schimburi de mosii cu cele ale Mitropoliei). Disputa lua sfârsit, oarecum, în anul 1844, Adunarea Obsteasca votând legea care impunea controlul statului asupra bunurilor ecleziastice, încorporând aici si manastirile închinate (ceea ce echivala, într-un fel, cum s-a scris, cu o secularizare). Concomitent, era adoptata acum si legea de eliberare a robilor tigani de pe domeniile manastiresti, precum si de pe domeniile statului, anticipând masura similara a lui Gh.Bibescu.

Ca si în cazul domnului muntean, importanta a fost orientarea sa în directia dezvoltarii legaturilor economice dintre cele doua Principate, o prima conventie comerciala încheindu-se cu Ţara Româneasca în 1835 (desi relatiile lui personale cu Al.Ghica nu au fost bune), o a doua conventie comerciala, mai cuprinzătoare, încheindu-se în 1847, pe baza ei, în comun cu Gh.Bibescu, hotărându-se desfiintarea vamii dintre cele doua Principate.

c. Adeziunea domnului moldovean la ideea Unirii transpare, indirect, din
întâlnirile lui succesive cu Gh.Bibescu si din manifestarile populare prilejuite
de ele, la care ne-am referit mai sus, în legatura cu domnul muntean.

O asemenea adeziune fusese însa afirmata la propriu înca din 1839; cum am vazut mai sus, referindu-ne la miscarea nationala condusa de l.Câmpineanu, propunerea de a lua conducerea unui stat national, transmisa prin F.Colson la lasi, era acceptata de domnul Moldovei, cu doua conditii: ca proiectata unire sa nu vizeze si Transilvania, si ea sa se realizeze cu aprobarea puterii suzerane si sub scutul protector al puterilor occidentale.

întretinând bune raporturi cu cele doua puteri, Turcia si Rusia, în acelasi timp aratându-se cu deosebire receptiv la exigentele puterii protectoare, domnul nu excludea, concomitent, cum arata momentul la care ne referim, sprijinul pecare într-o situatie exceptionala Principatele l-ar fi putut primi din partea puterilor occidentale. Nu era strain, într-un fel, de spiritul european al timpului; îsi facuse în adolescenta educatia în casa cu un profesor francez, originar dinLuneville, unde, în 1834, îi trimitea la studii pe cei doi fii ai sai si împreuna cu ei pe tânarul M.Kogalniceanu, pentru ca peste un an, sa dispuna mutarea lor la Berlin, pentru a-i feri pe tineri de contaminarea cu spiritul revolutionar. Evident, el întelegea spiritul european în limita conditiilor internationale impuse Principatelor si de pe pozitia marelui boier cu tendinte conservatoare, luciditatea si realismul sau recomandându-i o maxima prudenta. Pentru publicistul francez, H.Desprez, domnul moldovean, caruia, dupa el, numai cu “oarecare bunavointa” i se potrivea atributul de patriot, era înzestrat “cu mii de resurse ingenioase, înradacinate în caracterul sau si minunat perfectionate în contactul cu grecii si cu rusii”.

d. Fata de manifestarile conspirative în spirit revolutionar, M.Sturdza a fost intransigent,  procedând  în  acelasi timp  cu  tact,  precum  în  cazul “Conjuratiei confederative” din anul 1839, condusa de comisul Leonte Radu.

Sub influenta emigratiei polone, proiectul elaborat de acesta viza, o data cu înlaturarea protectoratului rus, constituirea unei “confederatii” din Moldova, Ţara Româneasca si Serbia, dupa modelul confederatiei germane;suzeranitatea Portii era pastrata, protectoratul Rusiei fiind înlocuit cu protectoratul altor mari puteri (Franta, Anglia, Prusia si Austria). Pe plan intern, o data cu rasturnarea regimului corupt al lui M.Sturdza., se viza o organizare statala noua, cu un Senat restrâns si o Adunare Obsteasca largita, reprezentând toate treptele boierimii; totodata, condamnându-se abuzurile domnitorului Sturdza se preconizau o serie de reforme social-economice, precum si unele libertati cetatenesti (desfiintarea cenzurii, desrobirea tiganilor, înfiintarea de scoli primare, înfiintarea de fabrici, construirea de sosele s.a.). Consultând si pe consulul rus, Titov, domnul a hotarât expulzarea lui Leonte Radu si izolarea celorlalti participanti la complot, în scopul de a stopa orice ecou al acestuia.

Mai dificila va fi pentru domn reprimarea manifestarilor tineretului intelectual cu vederi liberale, tot mai numeroase pe masura ce ne apropriem de 1848; va surghiuni pe unii dintre tinerii intelectuali, pentru atitudinile critice la adresa regimului, precum C.Negruzi, M.Kogalniceanu s.a.; va cenzura riguros sau va suprima publicatii (precum “Dacia literara”, înfiintata în 1840, de M.Kogalniceanu, mai apoi, “Propasirea” s.a.). Organizarea tineretului patriot în asociatii conspirative constituia un fenomen mult mai periculos pentru regim. Astfel, în 1841, lua fiinta o asociatie patriotica intitulata “Fiii coloniei lui Traian”, având însa o existenta efemera; o alta, întemeiata în 1846, sub denumirea de “Asociatia patriotica” (condusa de “cei trei T”, Teodor Dormuz, T.Sion, T.Rascanu), era mai solid organizata, cucentrul în tinutul Vaslui, dar cu legaturi în toata tara si având, totodata, un program mai clar (egalitate în fata legii, impozit pe mosii s.a.).

Spiritul critic la adresa regimului, circumscris nationalismului si liberalismului epocii, va fi tinut în frâu, în general, de domnul Moldovei, dar el avea sa explodeze, cu toata amploarea în primavara anului 1848, o data cu primele ecouri ale revolutiei europene, revarsându-se viguros în cunoscuta miscare revolutionara de la Iasi.

îi va fi dat acestei personalitati contradictorii care a fost domnul Moldovei, Mihail Sturdza, sa-si reliefeze, în anul1848, în raport cu împrejurarile, latura negativa a structurii sale, intervenind cu brutalitate, cum vom vedea, împotriva unei miscari al carei obiectiv imediat era înlaturarea abuzurilor regimului sau, masurile bune sau intentiile lui de bine pentru tara fiind date, în mod inevitabil, uitarii.

Bibliografie (surse):

  1. Istoria României, Keith Hitchins, Bucureşti, 1998
  2. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tratatul_de_pace_de_la_Adrianopol
  3. http://www.hist.msu.ru/ER/Etext/FOREIGN/edirne.htm
  4. sursa: Bogdan Murgescu – Istoria Romaniei in texte
    • Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Editura Nemira, Bucureşti, 1997 ISBN 973-569-180-9
    • Zeletin, Ştefan, Burghezia română. Originea şi rolul ei istoric, Editura Nemira, Bucureşti, 1997

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 68 other followers

%d bloggers like this: