ANECDOTE ISTORICE

sursa:HORIA

http://istoriiregasite.wordpress.com/category/anecdote-istorice/

CUM A CUNOSCUT-O BILL CLINTON PE SOȚIA SA HIILLARY!

Bill Clinton a întâlnit-o pe viitoarea sa soţie la Yale. Scena se petrece la bibliotecă. Bill este în toiul unei conversaţii cu unul dintre prietenii săi, Jeffrey Gekel. Discută despre faptul de a şti dacă ar fi potrivit să încerce să se angajeze la Yale Law Journal, o treaptă interesantă pentru un avocat începător. Hillary citeşte alături şi, puţin câte puţin, atenţia lui Bill Clinton se risipeşte, în asemenea măsură încât colegul său se nelinişteşte de această subită neatenţie la cineva despre care se ştie că iubeşte conversaţia. În mod evident, Bill nu mai este dispus să se gândească deloc la Yale Law Journal.

Hillary este cea care îi sare în ajutor. Ea se ridică şi se prezintă: “Decât să continuaţi să mă fixaţi aşa, iar eu la fel, să îmi petrec timpul privindu-vă, am face, poate, mai bine să ne prezentăm. Mă numesc Hillary!”

POVESTEA LUI LINCOLN

Abraham Lincoln era fin psiholog. În zilele cele mai negre ale războiului civil, trebuie să primească o delegaţie a oamenilor de afaceri din Boston, foarte nemulţumiţi de mersul afacerilor şi al guvernului în general. Lincoln îi ascultă cu răbdare şi se hotărăşte să le spună o poveste.

“Vă amintiţi de ziua în care Blondin, echilibristul, a mers deasupra Cascadei Niagara pe o sârmă?” Isprava avusese loc în 1859 şi impresionase America întreagă.

“Ei bine! a continuat Lincoln, imaginaţi-vă că s-ar fi putut pune pe umerii lui Blondin toate bogăţiile acestei ţări de la Atlantic la Pacific, toate realizările trecute şi proiectele viitoare şi că salvarea acestui imens patrimoniu ar fi încredinţată acestui acrobat în timpul traversării monstruoaselor cascade de la Niagara.

Şi mai încercaţi să vă imaginaţi că v-aţi fi încredinţat acestui om ceea ce aveţi mai scump pe lume, familia voastră, căminul vostru.

Şi, în sfârşit, presupuneţi că aţi fi acolo, ca spectator la marginea prăpastiei, în timpul traversării, punând delicat un picior în faţa celuilalt, apăsat de greutatea sa…

Vă gândiţi cu adevărat că aţi fi acolo, cu toţii, urlând: “Blondin, fă un pas la stânga, Blondin, fă un pas la dreapta!”? Sau, mai degrabă, credeţi că aţi rămâne tăcuţi pe mal, ţinându-vă răsuflarea şi rugându-vă la Dumnezeu să-i arate calea acestui om până la capătul încercării sale?”

Vizitatorii au înţeles aluzia, şi-au luat pălăriile în cea mai mare tăcere şi şi-au luat rămas bun de la preşedinte.

DESPRE EXPERIENŢA SEXUALĂ A FIICEI PREŞEDINTELUI

Preşedintele Jimmy Carter putea să dea dovadă de umor. În anumite circumstanţe. Şi în doze mici.

Odată, un reporter, fără îndoială pentru a-l pune în încurcătură, îl întreabă cum ar reacţiona dacă fiica sa ar avea o experienţă sexuală. Carter răspunde că ar fi surprins, chiar şocat. După câteva secunde de tăcere, adaugă: “Dar trebuie să vă spun că fiica mea nu are decât şapte ani”!

UN LEAC CONTRA MINCIUNII

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “În anul 1836 a venit în România un croat anume Ludovic Drasch. De cum a venit a început să exercite medicina. Era ori nu era medic, avea ori nu avea diplomă? Învăţase ori nu învăţase medicina? Iată ceea ce nu s-a putut şti niciodată. Ceea ce e cert e că la moartea sa nu s-a găsit nici o diplomă şi nici un certificat care să fi dovedit contactul său cu vreo şcoală de medicină.

Acest original avea o mare aversiune de doctori pe care îi acuza că nu ştiu nimic. Cineva l-a întrebat odată cum face în consulturi de ordonă medicamentele fiindcă el nu prea ştie medicină. Fără a se tulbura a răspuns:

– Eu recomand întotdeauna contrariul de ce recomandă doctorii ceilalţi şi sunt sigur că o să nimeresc.

Într-o zi câţiva medici au voit să-i joace o festă; i-au trimis pe cineva ca să-l consulte pentru boala de a spune minciuni. Întrebat de doctor asupra manifestărilor bolii, acest pseudo-bolnav i-a răspuns:

– Uite aşa, domnule doctor, spun minciuni tot mereu. Îmi dau seama că mint, dar nu mă pot abţine. Am consultat pe toţi doctorii din Bucureşti, dar nici unul nu mi-a găsit leacul. Acum
toată speranţa mi-e la dumneata.

Drasch era ignorant, dar era foarte pătrunzător; a înţeles că i se întinde o cursă şi atunci a răspuns clientului:

– Eu cunosc boala dumitale, e o boală foarte rară, dar se întâmplă. Doftorie pentru această boală nu se găseşte la nici o farmacie, de aceea trebuie să ţi-o pregătesc eu. Vino mâine, tot la ceasul ăsta, şi vei găsi medicamentul preparat.

Doctorii, cărora pseudo-bolnavul le-a raportat rezultatul consultaţiei, au jubilat.

A doua zi mincinosul s-a prezentat la doctorul Drasch care îi dădu o cutiuţă cu trei hapuri spunându-i:

– Uite, domnule, aici ai trei hapuri: unul să-l iei acum, înaintea mea, altul mâine tot pe vremea asta şi pe cel de-al treilea poimâine.

Clientul îi ceru un pahar cu apă, însă Drasch îi zise că hapu nu trebuie înghiţit, ci mestecat. Ceea ce clientul făcu pe loc. Dar pe când amesteca hapul, omul începu să se strâmbe şi spuse:

 Bine, domnule doctor, dar ăsta e curat c..at.

– Adevărat, aşa este, îi răspunse Drasch. Vezi dumneata, numai un hap ai luat şi ai început să spui adevărul. Dacă le-ai lua pe toate n-ai să mai minţi cât vei trăi.”

CUI FACEŢI PANTOFII?

Într-o zi când vizita Casa Albă, un diplomat s-a arătat uimit văzându-l pe Abraham Lincoln făcându-şi pantofii.

– Dar chiar aşa, domnule preşedinte, vă faceţi pantofii?!

– Da, a spus Lincoln, de ce, dumneavoastră îi faceţi altcuiva?

–      sursa: Jean-Luc Hees, Istoria Casei Albe, Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2008

 ŞTIA CE-L AŞTEAPTĂ!

Povesteşte Constantin Bacalbaşa, în “Bucureştii de altă dată”: “Nae T. Orăşanu scria la Ghimpele, ziarul umoristic al opoziţiei liberale, proprietatea unui domn Stoenescu. În timpul domniei lui Cuza a fost de nenumărate ori trimis la Văcăreşti, fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delictul de presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti. Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi răspundea:

– Nu-ţi fie teamă, o să primeşti ordinul peste câteva ceasuri.

Şi, într-adevăr, ordinul venea întotdeauna.”

ŞI EU POT SĂ STRIG

Mihail Gorbaciov îl face sa râdă în hohote pe Ronald Reagan, în timpul summit-ului de la Geneva în noiembrie 1985, atunci când îi povesteşte aceasta:

“Este povestea unui american care îi explică unui rus că America este o ţară atât de liberă, încât te poţi duce în faţa Casei Albe, să urli şi să-i urezi lui Reagan să se ducă dracului!

Răspunsul rusului: “Ei şi ce! şi eu pot să strig în faţa zidurilor Kremlinului şi să-i spun lui Reagan să o ia din loc!”

C. A. Rosetti şi farsele sale

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “Pe la 1871 şi mai târziu chiar, se citau curent numeroasele păcălituri făcute de C. A. Rosetti care, în tinereţe, fusese un păcălitor de mâna întâia. Două din păcăliturile lui C. A. Rosetti erau vestite.

Odată, fiind poliţai la Piteşti, a plăzmuit un ordin de la mitropolie, ca toţi popii din oraş să fie tunşi. Apoi a adus la poliţie pe toţi preoţii, i-a pus pe o tobă şi i-a tuns la piele.

Mai înainte fusese ofiţer de cavalerie şi, ca fiu de boier, făcea parte din garda domnească. Domnitor era Ştirbey, căruia Rosetti îi lua deseori parale, sub felurite motive.

Fiind peste câteva zile o sărbătoare, când Vodă trebuia să se ducă cu alai la mitropolie, Rosetti ceru din nou parale sub cuvânt că nu are uniformă în bună stare. Altfel nu poate încăleca. Vodă, supărat de atâtea cereri de bani, trimise ordin lui Rosetti să încalece cu uniforma pe care o are şi să vie la paradă, la nesupunere arestul timp de o lună.

Rosetti se execută. Însă în ziua paradei îşi rupse turii pantalonilor. Fiindcă era din escortă călărea întotdeauna lângă portiera trăsurei domnitorului şi sălta pe şa astfel încât să i se vadă pantalonii găuriţi la partea cea mai intimă.

De la paradă C. A. Rosetti trecu în arest. Dar păcăleala fusese făcută.”

LA COADĂ

Scena se petrece la Moscova, în perioada regimului comunist. O coadă interminabilă se întinde în faţa unui magazin alimentar. Se scurge o zi întreagă şi nimeni nu pare a se apropia cu adevărat de uşa magazinului. Nemairezistând, un bărbat strigă: “E vina lui Gorbaciov. Mă duc să-l omor.” Şi dispare.

A doua zi, coada este în continuare la fel de lungă, în faţa aceluiaşi magazin şi acelaşi individ, tras la faţă, se întoarce să-şi ia locul la coadă. Este întrebat:

– L-aţi omorât pe Gorbaciov?

– Nu, coada este de două ori mai lungă decât aici!

Anunțuri
1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: