Cine a început al Doilea Război Mondial? Când a început al Doilea Război Mondial?

de   profesor ION COJA

Manualele de istorie și istoricii noștri răspund simplu: al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, când Hitler a invadat Polonia. Simplu și clar. Știm când a început, știm cine este vinovat. Treaba e clară, nu mai avem nevoie de lămuriri suplimentare. Și dacă e altfel?
Ce făcea Uniunea Sovietică în septembrie 1939?

Păi ce să facă, invada Polonia pe 17 septembrie și apoi trupele sovietice defilau cot la cot cu trupele naziste la Brest-Litovsk. Și totuși Uniunea Sovietică nu are nici o responsabilitate cu privire la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial! Voi recurge la raționamentul lui Viktor Suvorov din volumul “Spărgătorul de gheață” pentru a vedea care a fost rolul Uniunii Sovietice în acei ani.
Care este data intrării Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial? Toată lumea este de acord asupra datei: 22 iunie 1941, când Uniunea Sovietică a fost invadată de Germania nazistă și aliații ei (printre care se număra și România). Avem de-a face cu o incoerență: al Doilea Război Mondial începe pe 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, Uniunea Sovietică se alătură invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 și totuși… Uniunea Sovietică participă la război abia din 22 iunie 1941! Soldații germani și polonezi morți în septembrie 1939 au participat la al Doilea Război Mondial, dar soldații sovietici morți în Polonia în septembrie 1939 nu au participat la al Doilea Război Mondial…
Cât de neutră a fost Uniunea Sovietică

În istoriografia rusă (și nu numai!) în perioada dintre 1 septembrie 1939 și 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică este considerată… neutră! Aproape doi ani de neutralitate în care al Doilea Război Mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era NEUTRĂ! A fost atât de neutră în acești doi ani Uniunea Sovietică încât a reușit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva țări cu adevărat neutre. Dar să vedem în ce a constat neutralitatea Uniunii Sovietice de la 1 septembrie 1939 până la 22 iunie 1941.
Pe 30 noiembrie 1939 neutra Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial!) a declanșat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil și în ziua de azi. În timpul luptelor din Finlanda, neutra Uniune Sovietică a înregistrat 126.000 de soldați morți și dispăruți plus 188.000 de răniți.
Tot ca un act de neutralitate, în toamna anului 1939 Uniunea Sovietică a transmis țărilor baltice ultimatumuri prin care a impus instalarea de baze militare sovietice. Continuând această originală politică de neutralitate, Uniunea Sovietică a anexat țările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia și Bucovina. România a cedat, dar dacă nu ar fi făcut-o cu siguranță am fi avut de-a face cu un alt exemplu de neutralitate manifestat sub forma unui război.
Uniunea Sovietică își motivează “neutralitatea” spunând că nu au existat declarații de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică și Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca și Norvegia pe 9 aprilie 1940 Hitler nu a declarat război acestor țări, ci a spus că a venit să le apere neutralitatea.
Practic, acțiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941. Și totuși Uniunea Sovietică a fost neutră, iar Germania nazistă a declanșat cel de-al Doilea Război Mondial.
-//-

Pactul Ribbentrop-Molotov și parada comună sovieto-nazistă din Brest-Litovsk

Pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk trupele Germaniei naziste mărșăluiau alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie. Soldații a două ideologii autodeclarate ca inamice își dădeau mâna și făceau schimb de țigări după ce sfâșiaseră Polonia. Părintele trupelor de tancuri naziste, generalul Heinz Guderian se saluta și primea această ciudată paradă alături de unul dintre cei mai valoroși comandanți de blindate ai sovieticilor, generalul Semion Moiseevici Krivoșein. Sovieticii salutau steagul cu svastică, iar arcul de triumf al paradei reunea secera și ciocanul cu svastica. Hitler și Stalin își dădeau mâna zîmbind peste cadavrul Poloniei. O paradă aproape necunoscută în istorie, ale cărei imagini au ieșit cu greu din arhive – și este vorba de imagini provenind exclusiv din arhivele germane. Probabil că sovieticii nu au făcut fotografii la Brest-Litovsk pe 22 septembrie 1939 – sau dacă au făcut, atunci fotograful a murit prin cine știe ce lagăr iar imaginile au fost distruse.
Toată această poveste a venit ca o concluzie logică a pactului încheiat între Hitler și Stalin prin miniștrii lor de externe, Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939. Cei doi dictatori și-au împărțit atunci Europa, Polonia a fost sfâșiată în două, iar Basarabia românească a fost dată cadou sovieticilor. După ce Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, generalul Heinz Guderian a ajuns pe 17 septembrie la Brest Litovsk, dincolo de linia de demarcație de pe râul Bug. Guderian a așteptat aici sosirea sovieticilor, care au ajuns la Brest pe 22 septembrie sub comanda generalului Semion Moiseevici Krivoșein. Cei doi generali au căzut de acord pentru desfășurarea unei parade comune în orașul Brest, care a început la orele 16:00. Krivoșein a exprimat în timpul discuțiilor speranța că Germania nazistă și Uniunea Sovietică vor reuși să înfrângă inamicul comun – respectiv imperialista Mare Britanie. Un eveniment istoric ocultat care exprimă un adevăr geopolitic: când Rusia și Germania își dau mâna, țările din Europa de est dispar, iar Marea Britanie este izolată și pusă în pericol. Generalul polonez Plisowski, comandantul trupelor care au apărat Brestul, a fost luat prizonier de sovietici și mai apoi executat în masacrul de la Katyn.

http://www.ioncoja.ro/textele-altora/cine-a-inceput-al-doilea-razboi-mondial-cand-a-inceput-al-doilea-razboi-mondial/

Anunțuri
1 comentariu
  1. Frau Merkel
    Vă salută necăjitul, despuiatul şi totuţi mândrul ciob al unui protocol
    Ce ne-a trecut pe-o hartă haşurată ca noţiune de moldovenesc popor
    Şi uite de atunci din trei’ş”nouă eu nu mai am nici linişte nici loc
    Indeferent de ninge sau de plouă pe umbra spuzei mele de noroc…
    Dar dat fiind că-n optzeci”ş”nouă Gorbachev de Kohl a fost convins că nemţii sunt o ţară
    Tot stau şi-aştept ciocanul altui Ribentrop pe Holocaust-ul meu rusificat de nicovală …

    Şi astăzi vreau să înteleg cam care-i scopul ce-l urmăriţi în Cişinăul nostru sumbru
    Sau vreţi chiar să vedeţi cu ochiul propriu povestea de succes ce lasă-n umbră
    Multiplele legende şi balade legate de urmaşii celor care
    Se spune că-s veniţi de prin Pleiade şi sunt speranţa lumii viitoare…?!
    Sau poate vrei să vezi copiii şi nepoţii a celor dintre multele femei
    Ce fost-au violate de armate roţii când bolşevicii fugareau naziştii tăi
    Sau ai dorinţa să discuţi cu strănepoţii acelor ce-au rămas ca santinele
    Să-şi apere ţi comunismul şi toţi hoţii ,să ne sugrume visele rebele…?!
    Sau poate simţi neţărmurita nostalgie şi porţi un sentiment imens de vină
    Ca prin tratat cu-ai tăi s-a rupt din Romania… şi Basarabia şi dulcea Bucovină
    Şi nu degeaba vii cu vizita de stat, c-o zi înainte de aniversarea banditească
    A protocolui secret ce-a parafat că Basarabia-i republică rusească
    (Nevrând să-şi apere valorile regale, atunci elita românească ne-a cedat
    Şi pân’ şi caldarâmul capitalei, plângea în faţa ruşilor ingenuncheat…)
    Ah doamna Merkel , iertaţi-mă că răvăşesc patetic evantai de amintire inutilă
    Infantilismul meu nu e decât un gest semnificând o disperare afabilă
    Că n-am putut atunci în patruzeci să am în braţ tăria Kalevalei
    Să-mi apăr plaiul nostru strămoşesc şi numele de Românie şi de Mare

    …Şi vă salut aicea doamnă cancelar, intuitiv simţind agenda vizitei şi scopul
    Şi conţinutul prompt deşi bizar, a scurtului discurs ce face jocul
    Acestor hoţi făţarnici ce au creat, un şir întreg de state mafiote
    Pe sfânt pământul ăsta aşezat la marginea de drum a Europei
    Scotând poporul nostru la mezat şi invitându-vă la rolul de mascotă
    Cu-a noastre lacrimi, ei vor să le spălaţi, trecutul lor de târfe mafiote
    Hai doamna cancelar ridică ochii de pe discursul tău de miliarde
    În faţa ta, în spate, interlopii, aşteaptă nu sentinţe ce i-ar arde
    Aşteaptă doar iertarea de păcate şi consfinţirea businessului ca la noi
    -Au învăţat cândva în diplome cumpărate, că libertatea-i pentru lupi nu pentru oi
    Hai doamna cancelar legiferează – Republica Moldova -poveste de succes
    …Ce marfă formidabilă e gazul, ce bun de plată-i Neamul Românesc !!!

    18 august 1939

    Moscova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: