TRAFICANTUL DE VIPUSTI


 

       În ultimii douăzeci şi ceva de ani, s-a traficat orice. Fabrici, terenuri, clădiri de patrimoniu, funcţii în administraţia publică, procese aflate în instanţă, construcţia de autostrăzi, petrolul ţării, aurul Apusenilor, cuprul, zăcăminte abia ghicite ori ascunse sub apa mării, plajele litoralului şi peştii deltei, grâul, piatra munţilor, sarea adâncurilor şi pădurile, partide politice nou născute, maşini de lux ori voturile electorale.

       Mai rămăsese de vândut Armata. Ca urmare, s-a început cu ceea ce era mai valoros. Cu industria de apărare. S-au înstrăinat pentru doi bani, demolat şi vândut cu amănuntul, uzine mamut  şi sute de întreprinderi cu o înaltă specializare. Comori cu tehnologie de ultimă oră şi cu tradiţie de decenii. Fabrici de tancuri, de avioane, de tunuri sau de muniţie… Odată cu ele s-a risipit fără pic de milă şi o imensă forţă de muncă. Zeci de mii de specialişti cu înaltă calificare a căror pregătire a costat acest popor miliarde de dolari au fost pur şi simplu aruncaţi la coşul cu gunoi al societăţii. Oraşe întregi, care depindeau fizic de aceste întreprinderi au fost transformate în zone negre, în locuri unde se murea de foame la propriu şi unde singura soluţie a rămas depopularea. Erau pierderile colaterale ale jafului organizat denumit pompos: restructurare, reorganizare, modernizare.

       A urmat punerea pe tarabă a cazărmilor, ajunse acum prea multe şi prea costisitoare pentru efectivele militare active decimate, negociate deja ca număr cu cei interesaţi în a avea un partener cu potenţialul secătuit, care să depindă total de ei. S-au cedat fără plată sau au fost vândute pe nimic sute de clădiri şi milioane de metri pătraţi de teren din patrimoniul armatei. Prin traficarea acestor bunuri au apărut peste noapte zeci de milionari în euro. A apărut branşa îmbogăţiţilor de pe urma demolării patrimoniului sfânt al armatei naţionale.

       S-a trecut apoi la vânzarea depozitelor armatei, cu tot ce cuprindeau. Autoturisme, autocamioane, maşini de luptă, tunuri şi obuze, uniforme, cămăşi, izmene şi ciorapi, inclusiv lemnul lăzilor de muniţie şi zincurile în care se păstrau cartuşe. Pentru traficarea puştilor, pistoalelor şi mitralierelor, au fost organizate spargeri la depozite de armament, locaţii subfinanţate a căror pază a fost intenţionat injumătăţită anterior şi ale căror împrejmuiri fuseseră furate din timp. Pe bucăţi. Stâlp cu stâlp, panou cu panou, metru cu metru.

       S-au traficat, într-un iureş fără de precedent, până şi pensiile militare. Prin legi strâmbe au fost recompesaţi prietenii şi pedepsiţi ceilalţi. Au fost condamnaţi la foame nevinovaţi şi urcaţi la bunăstare vinovaţi. Au fost retrase drepturi seculare ale militarilor în rezervă şi au fost împinşi la sinucidere din disperare oameni ajunşi la vârsta senectuţii. Unii dintre ei reprezentând reale repere ale devenirii armatei române moderne. Negoţ cu vieţi. Un murdar şi iresponsabil troc politic.

       Aţi putea crede că în domeniul militar n-a mai rămas nimic de vândut. Dar nu era aşa. Mai rămăsese ceva important, uşor de negustorit, cu câştiguri mari, care nu necesita efort intelectual şi se rezolva cu o simplă semnătură. Mai rămăseseră de vândut gradele militare. A durat aproape douăzeci de ani până a apărut ideea şi omul potrivit pe locul potrivit. Dar, în cele din urmă s-a rezolvat. Un politician general, el însuşi beneficiarul unor avansări în cascadă care au uimit întregul corp al militarilor de carieră, a ocupat funcţia de ministru al apărării. Momentul trebuie reţinut de istorie. Apăruse traficantul de vipuşti! Prin voinţa sa se  naşteau din nimic şi avansau rapid pe scara ierarhiei militare noii purtători de vipuşcă. O semnătură, şi un nou şi eterogen val de ofiţeri inundă efectivele armatei. Ei, noii posesori de vipuşcă, au nedisimulatul avantaj că pot  fi folosiţi după bunul plac al traficantului. În interes privat sau de partid, pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup.

       În numai câţiva ani, într-un ritm ameţitor de peste cinci avansări pe zi (aproape una la patru ore), ţara s-a umplut de ofiţeri în rezervă. Proveniţi de pretutindeni. Sunt colonei care nu intraseră vreodată într-o cazarmă, maiori proveniţi direct din soldaţi fruntaşi, locotenenţi fără de studii, femei casnice cu uniformă în loc de şorţ. Ba mai mult, la propunerea aceluiaşi domn ministru, preşedintele  aprobă,  în mod repetat, avansarea unor „tovarăşi şi pretini” la gradul şi demnitatea de general, deşi pe livretul lor militar scria caporal sau soldat neinstruit. Un act de o samavolnicie fără precedent.

       În acest mod, odată cu apariţia traficantului de vipuşti, distrugerea armatei române s-a desăvârşit. Prestigiul şi ascendentul ei moral, adică tot ce-i mai rămăsese, au fost şi ele spulberate. Umilinţa şi batjocura au atins limitele perfecţiunii. S-a ajuns în punctul în care ofiţerului de carieră îi este ruşine să mai spună că este militar fiindcă riscă să fie asimilat impostorului.  În punctul în care mândria de ostaş s-a disipat şi în locul ei se instalează sentimentul nemeritat al ruşinii. În punctul în care ostaşul este asociat cu profitorul, cu parvenitul, cu nesimţitul, cu beneficiarul unor drepturi ilegitime, cu cel care fură de la gura celui sărman.

       Sunt fapte. REALE! Trăite ca atare de zeci de mii,de sute de mii de oameni. Fapte care au şubrezit grav suveranitatea unei ţari aflată şi aşa în dificultate. Fapte aproape de neimaginat într-un regim politic normal, într-o democraţie reală, sub un guvern responsabil. Ele vor fi greu, dacă nu imposibil, de reparat. Istoria nu posedă butonul de play-back. Mândria ostăşească, demnitatea militară de care Armata are atâta nevoie, adevărata putere militară a ţării, nu pot fi recâştigate pe timp de pace.

       Şi, Doamne fereşte să fie nevoie de un război pentru a fi readuse pe locul ce li se cuvine!

SURSA: http://teopal.com/?p=1581

Anunțuri
5 comentarii
  1. Cunosc aceste distrugeri. Şi, oricît n-am empatizat eu cu armata, acum o deplîng… Reducerile drastice de efective le-a declanşat fostul regim. Cei de după le-au continuat şi mai al dracului. Au ajuns fii Ţării să moară pe fronturi străine, prin barăci de patroni străini, numai fiindcă Ar…ta a pus umărul la distrugerile din şi de după decembrie 1989.
    Ştiţi unde am văzut prima portocală „vie” (erau mai multe, dar e o figură de stil!) imediat după loviluţie, cînd magazinele alimentare încă gemeau goale?… Pe masa unui „tablagiu” de comisariat militar!… De mă nimeream în casa unui ofiţer superior, ce aş fi aflat pe-a lor masă?
    Şi mai ştiu că nu toţi militarii ţării au fost profitori şi lichele. Dar, ca şi-n politică, Instituţia cu pricina s-a lăsat condusă de profitori şi lichele. De asta am şi ajuns unde am ajuns. Ar…ta nu mai e cu noi (n-a fost niciodată). Ea este a celor care se vede ce sunt.

    • Asta este datorita politicii de învrăjbire pe care a practicat-o chiorul timp de opt ani.Daca nu mai mult.Militar contra inginer, bolnav/pacient contra doctor, taran contra muncitor, analfabet contra doctor în științe se stăpânește mai ușor.Eu ca ofițer superior nu am avut pe masa mai mult ca altii. Dim potriva .Poate am avut cu mult mai putin.Ca de eu nu puteam sa ma duc la turci sa fac bișniță cu aur sau cu blugi.

    • Legat de efective aveți dreptate.Avem în schimb 52000 de oameni la interne.Si în iarna am văzut cu toții ce s-a întâmplat.Cat despre conducere asa am fost vrăjiți cu conducerea de către forul politic a ARMATEI.Asa ca pe conducători nu i-am ales noi.Legat de faptul ca ARMATA nu a fost niciodată cu poporul nu știu dacă aveți dreptate.De fapt mai precis nu aveți.

  2. „Avem în schimb 52000 de oameni la interne”… Adunaţi la aiştia bandele de paznici „security” privatizaţi şi boidegarzi de toate calibrele (de la PPS pentru viaipeuri, la pipiţe) şi-o să descoperiţi că nici columbii, ori chavezii nu-s mai protejaţi cu bîtele, ca aiştia… Şi-mi cereţi să ies la vot…
    Aş ieşi mai degrab şi cu bună-voie, pîn’la grataru’ din fundu’grădinii voastre din Cugir… Da’i cam peste mînă!
    Aşa, că mă mulţumesc cu aspectul şi-nghit în sec…
    George Tudor sau George Chicu (poate Gheorghe al doilea, poate şi primul, dar aşa-s alintaţi ei între prietini) îi ştiţi? Sunt şi ei rezervişti, ofiţeri ai Armatei, de carieră şi nu pe… ce oferă la schimb. Nasc şi la Armată Oameni… Dar mi-e teamă că nu şi după loviluţiune. De cînd mercenariatul e-n floare, iar Armata Populară-i o gogoriţă mai ceva ca pe vremuri coriste.

    • Ce sa facem dacă nu mai avem strunguri freze și raboteze la care sa lucreze oamenii.Ieri am însoțit pe cineva de la ALBA IULIA sa viziteze PALATUL PARLAMENTULUI. Îmi aduc aminte cum niște idioți vroiau după revoluție sa-l dărâme pentru ca a fost construit pe vremea lui CEAUȘESCU.Acum , la intrare . erau sute de turiști străini care așteptau sa facă turul.Un bilet nu costa decât vreo 10 euro.
      Cu părere de rau , nu ii cunosc pe prietenii dumneavoastra.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: