AJUNGE – NE VREM ȚARA ÎNAPOI! Participa la marsul de protest din 24 Aprilie – 1 Mai

Participa la MARSUL de PROTEST: DAŢI-MI ROMÂNIA ÎNAPOI !

Moldova, Ardealul și Țara Românească au spus AJUNGE – NE VREM ȚARA ÎNAPOI!
Astfel – în perioada 24 aprilie – 1 Mai 2012 are loc marşul de protest:
Daţi-mi România înapoi!
– cu plecari din diferite județe ale țării la 24 aprilie și destinaţia Piaţa Universităţii, Bucureşti la 1 Mai!

 

Participanţii cer:

1. Stoparea Proiectului Roşia Montană. Aurul şi alte metale preţioase aflate in subsolul României au fost, sunt şi vor fi ale poporului român!
2.  Încetarea oricăror negocieri de vânzare a Cupru Min, Hidroelectrica, Portul Constanţa şi a oricăror companii ce reprezintă o sursă de venit / patrimoniu al poporului român !
3. Ordonanță de urgență pentru stoparea exploatarii gazelor de șist pe teritoriul României, contract semnat de prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu si compania americană Chevorn în data de 28 Martie 2012, Pentru Ungureanu, afacerea cu gazul de şist este mai presus de avertismentul ţărilor civilizate • Metoda fracturării hidraulice folosită la exploatarea gazelor de şist are efecte catastrofale pentru mediul înconjurător!
4. Încetarea oricăror împrumuturi de la FMI – ce amanetează viitorul copiilor noștri!
5. Anularea Tratatului Comercial pentru combaterea Contrafacerilor (ACTA) – semnat în secret, fără dezbatere publică, pe 26 ianuarie 2012 la Tokyo de către România !
6. Demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Ungureanu (vezi motivele mai jos).

Plecările vor avea loc în felul următor:

Pentru zona Moldova
Marșul se va desfășura integral pe jos. Plecarea va avea loc pe data de 24 aprilie 2012, în jurul orei 8 dimineaţa, din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi şi se va desfăşura pe traseul Galaţi – Brăila (dig) – Ianca – Buzău – Ploieşti – Bucureşti – Piața Universității 1 Mai. (vezi harta – prima foto – postari).
Participanţii vor dormi în corturi, media de drum parcurs fiind de 30-35 km/zi ! Pe drum se vor aduna petiţii, mesaje, semnături pentru cele 6 revendicări de mai sus! Asistenţa medicală de urgență este asigurată de către dl Dr. Bacalbaşa! Celor care doresc să ni se alăture – Nu vom tolera violenţa, fie ea şi verbală, sau instigarea la violenţă !
Iar pentru cei care nu au timp, dar vor dori să vină în București, autocarul va pleca din fața Casei de Cultură a Sindicatelor Galați (Păpădie – în fața Tribunalului), pe 1Mai, la orele 8:00 – 8:30, sau sunt așteptați în Piața Universității în jurul prânzului! Pentru detalii și programări – 0758618139!
Pentru Ardeal
Marșul se va desfășura între localități cu autocarul, iar în localități pe jos. Plecarea va avea loc pe data de 24 aprilie 2012, în jurul orei 8:00 dimineaţa, din …………. şi se va desfăşura pe traseul Timișoara – Arad – Deva – Sibiu – Brasov – Ploieşti – Bucureşti (Piața Universității 1 Mai). (vezi harta – documentul 2).
Detalii – ………………….
Programul din Piaţa Universităţii
Purtătorul de cuvânt al fiecărei organizaţii participante va ţine un discurs scurt, prin care va susţine cererile exprimate, apoi o delegaţie va pleca la Palatul Cotroceni pentru a duce petiţiile, mesajele şi semnăturile adunate.
Nu este un marş politic, în sens partizan ! Suntem români care ne vrem ţara înapoi, care vrem ca România să nu mai fie vândută după bunul plac al decidenţilor politici, pentru îmbogăţirea lor. Vrem ca măsurile luate de guvernanţi pe plan economic, social si politic să fie în interesul românilor ! Ca atare, invităm la acest marş pe toţi cei care sunt împotriva proiectului Roşia Montană, ACTA, împotriva exploatării gazelor de şist sau a vânzării CupruMin, Hidroelectrica, Portului Constanţa ş.a.!
Invităm să participe la acest marş membri ai sindicatelor de toate categoriile: bugetare, cadre didactice, cadre militare în retragere, poliţiştilor, medicilor, patronatelor, precum şi asociaţiilor, ONG-uri, apărători ai bolnavilor de cancer, într-un singur cuvânt vrem SOLIDARITATE şi o singură dorinţă ROMÂNIA LIBERĂ de hoţie, batjocură, vânzare !
Este un protest paşnic, menit să atragă atenţia guvernanţilor că ei sunt în slujba românilor şi să trezească conştiinţele adormite ale acelor români, care au uitat sacrificiile străbunilor şi ale celor de la Timişoara, Bucureşti, Braşov şi multe alte localităţi în Decembrie 1989 !
Pentru a evita confuziile şi diversiunile, vă rog să luaţi în consideraţie doar informaţiile postate pe pagina următorilor: Brianna Caradja, StareaNatiunii.ro, Zîna Domintean, Paul Dumitriu sau la grupuri – doar postările administratorilor !
Vă mulţumesc !
P.S. Până acum, și-au anuntat participarea la acest mars – Braila, Ploiesti, Galaţi, Constanta, Sibiu, Deva, Arad, Brad, Brasov, Craiova, Slatina!
DEMITEREA PREŞEDINTELUI şi a GUVERNULUI UNGUREANU !
•Pentru încălcarea repetată a Constituţiei şi legislaţiei româneşti în vigoare !
•Pentru mințirea, jignirea și ignorarea perpetuă a Poporului Român !
•Pentru că 80 ≠ 170 !
•Pentru politizarea totală a instituțiilor statului !
•Pentru instalarea unui guvern de către un parlament nelegitim !
•Pentru acceptarea de a guverna alături de un partid creat artificial, U.N.P.R., şi al unei formaţiuni făcută pe criterii etnice, U.D.M.R.!
•Pentru aplicarea unor măsuri economice dezastruoase: încurajarea plecării forţei de muncă în străinătate, în loc de creare a locurilor de muncă; impozitul forfetar, care a dus la închiderea a peste 500.000 de IMM-uri, ceea ce a dus la creșterea numărului de șomeri cu peste 1 milion, urmată de o presiune pe bugetul sănătății, învăţământului și al pensiilor; tăierea, fără nici un efect, cu 25% a salariilor (în realitate cu peste 40%); creșterea TVA, cu urmări grave asupra macro si microeconomiei: retragerea din țară a marilor investitori (contribuabili și creatori de locuri de muncă), creșterea prețurilor la alimente, combustibil, energie electrică, gaze ş.a.
•Pentru promovarea non-valorilor şi a „culturii” de tip Eba, Becali, Igaș ş.a. în contra-balanță cu sancţionarea şi ignorarea adevăratelor valori (Raed Arafat, creatorul sistemului SMURD, fiind un exemplu) !
•Pentru totala lipsă de respect a președintelui față de valorile Regalității Românești în persoana Majestății Sale Regele Mihai, numit public trădător, în contra-balanță cu recunoașterea, de către acelaşi președinte Băsescu, drept suveran pe Regele Cioabă, al ţiganilor, căruia i s-a adresat public cu „Măria Ta !”
•Pentru punerea în pericol a viitorului României, inclusiv prin tăierea indemnizației de creștere a copilului, ceea ce a contribuit la scăderea drastică a natalității în Romania ! Astfel, s-a ajuns ca Statul român să cheltuie, lunar, cu un pușcăriaș 2.000 lei, cu un câine 400 lei, iar cu un copil doar 42 lei !
•Pentru punerea în pericol a apărării României prin: privarea Armatei de un buget minim necesar, prin învrăjbirea cadrelor militare active împotriva celor în rezervă, prin discursuri prezidențiale iresponsabile, prin diminuarea nejustificată a salariilor militarilor, precum și a pensiilor în contra-balanță cu dotarea jandarmeriei cu arme şi echipamente ce sunt folosite la înăbușirea protestelor populaţiei !
•Pentru incapacitatea guvernului de a atrage Fonduri Europene, principalele cauze fiind incompetenţa şi corupția. Parte din sumele atrase sunt cheltuite aberant pe acele proiecte de unde se pot însuşi uşor bani: autostrăzi, drumuri judeţene, telegondole (în locuri unde turiștii nu pot ajunge pentru că nu există infrastructură și nici condiții de cazare); parcuri rurale, terenuri de fotbal (în pantă), săli de sport în mediul rural cu puţină populaţie etc. !
•Pentru folosirea bugetului ţării în scopuri personale si electorale și nepedepsirea vinovaților – (vezi M. Iacob-Ridzi, A. Videanu, I.N. Botiș, El. Udrea, Tr. Băsescu, El. Băsescu, M. Băsescu, G. Oprea, D. Păsat, o listă mult prea lungă pentru a-i nominaliza pe toţi) !
• Pentru proiectul Roșia Montană, care reprezintă un alt mod de a înstrăinare pe nimic a resurselor naţionale, dar și un mod de distrugere premeditată a mediului înconjurător !
•Pentru totala ignoranță de care dau dovadă guvernanţii, ministrul mediului, în ce privește genocidul din pădurile românești, afacerea Chevron privind exploatarea gazelor de șist ş.a.m.d. !
•Pentru destructurarea sistemului de sănătate, unde s-a ajuns să se moară din cauza unei fracturi sau a unei banale apendicite; pentru desfiinţarea a mai bine de 200 de spitale; unde rămân din ce în ce mai puțini doctori din cauza remunerației mizere și a condițiilor primitive în care sunt nevoiți să-și îngrijească bolnavii !
•Pentru destructurarea sistemului de educației, prin desfiinţarea a mii de şcoli, copiii fiind nevoiți să meargă pe jos distanţe mari prin ger pentru a ajunge la şcoală !
•Pentru cei care și-au luat zilele pentru că n-au mai reușit să-și susțină familia în urma măsurilor de austeritate total ineficiente, având în vedere faptul că Romania, după ani de sacrificii, continuă să fie în pericol financiar și în recesiune !
•Pentru că noi trebuie să „strângem cureaua”, în timp ce guvernații nu renunță la „panseluțe” sau achiziţii publice tip solnițe de 400 de euro bucata!
•Pentru miile de conducători auto, care mor pe drumurile României din lipsa infrastructurii, din cauza contractelor oneroase cu clientela politică (regii asfaltului). Se ştie că în țări precum Ungaria și Bulgaria numărul accidentelor mortale a scăzut cu 50% după construcția autostrăzilor !
•Pentru amanetarea viitorului copiilor noștri prin împrumuturi uriașe de la FMI. Nu se știe unde sunt acești bani, președintele justificând împrumutul prin plata de pensii și salarii (deși numărul disponibilizaților a crescut permanent, salariile au fost diminuate, până şi pensiile au fost impozitate). Pe de altă parte Guvernatorul BNR afirmă ca banii sunt în trezoreria națională, iar analiștii politici afirmă că banii au fost plasaţi în diferite instrumente financiare pe piețe străine, de unde se încasează dobânzi de 1%, în timp noi plătim pentru un împrumut dobânzi de 3% !
•Pentru importul de alimente nocive, în timp ce agricultura românească nu este sprijinită !
•Pentru românii noștri, frați, părinți, prieteni, copii – peste două milioane – nevoiți să fie slugi la străini pentru un trai mai bun !
• Pentru că tinerii noștri „au dreptul” să moară în războaie care nu ne privesc – Afganistan, Irak .. sau pe plaiuri natale – în explozii sau accidente aviatice (elicoptere, avioane) din cauza dotărilor depăşite tehnic, dar nu au dreptul de a se alătura și susține poporul căruia i-au jurat credință – cum e cazul tânărului lt. Alexandru Gheorghe, în timp ce la conducerea armatei se află un ministru fără CV-ul care să-i confirme o astfel de calitate !
•Pentru totala lipsă de reacție din partea autorităților atunci când România și românii au fost denigrați la nivel internațional, prin compararea noastră cu cerșetorii țigani sau prin afirmații anti-românești făcute chiar de către parlamentari români, inclusiv de etnie ungară sau prin batjocorirea publică a simbolurilor naționale: drapelul de stat, Avram Iancu ş.a. !
•Pentru incompetența guvernului de a gestiona o situație de urgență ca cea din ianuarie 2012 când 87 de români au murit sub zăpezi. Nu s-a ţinut nici măcar o zi de doliu naţional.
•Pentru românii morți la poarta celor 200 de spitale închise fără o explicație logică din ordinul ministrului sănătății !
•Pentru situația bolnavilor de cancer nevoiți să suporte dureri atroce din cauza lipsei de morfină !
•Pentru că nu a rămas nicio categorie socială de care să nu-și bată joc guvernanţii actuali ai României: profesori, medici, ingineri, copii, mămici, pensionari, militari, polițiști, actori, studenți, bugetari, privați …
•Pentru totala lipsă de empatie și respect față de protestatarii din localitățile României, mai ales din București și Arad, unde participanții la mitingurile pașnice au ajuns la spital în urma loviturilor primite de la jandarmi, care aveau misiunea, conform legii, să-i protejeze!
•Pentru comportamentul și limbajul neadecvat al unui președinte de țară sau diverşi demnitari („țigancă împuțită”, „vierme”, „neavenit”, „puturoși”, „asistați social”, „găozar”, „inepţi”, „nevrotici” etc.) !
•Pentru „uciderea” democrației și a libertății de exprimare, pentru care în ’89 s-a vărsat mult sânge; prin persecutarea și încercarea de discreditare a celor care au curajul să critice public puterea și prin controlul absolut al mass mediei prin cenzura de tip CNA !
Va multumim pentru informare si va anuntam ca Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) impreuna cu partenerii din Consiliul National al Societatii Civile (CNSC) organizeaza, tot pe data de 1 Mai, a.c., la Bucuresti, in Piata Victoriei, incepand cu orele 11.00, un mare miting de protest (Detaliile si motivele protestului nostru le gasiti pe http://www.sindicatulcmd.blogspot.com/.
Asadar, îi asteptam pe toti participantii la mars sa treca si prin Piata Victoriei pentru a ne deplasa apoi impreuna catre Piata Universitatii. Ii vom primi cu drag in randurile nostre si le vom oferi microfonul pentru a-si spune pasurile.
Va prezentam in atas solicitarea de autorizare a mitingului adresata Primariei Generale a Municipiului Bucuresti de catre sindicatul nostru.
De asemenea, vom indemna pe membrii nostri de sindicat precum si pe partenerii din CNSC din judete sa se inscrie la marsurile organizate pentru a veni la Bucuresti.

Cu stima,
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. MIRCEA DOGARU
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: