Adevărul asupra trecutului și prezentului Basarabiei/Eisodul 1


de Nicolae Iorga

Traducere de D-na Dorina Florian, profesoară

Cu Consideraţii finale de Gh. Buzatu București, 1940

 

Istoria Basarabiei până la Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei (Secolul XIV până la anul 1457)

 

1Basarabia, anexată de Rusia în 1812, ca urmare a unui război contra Turcilor și fără ca Moldavia autonomă să fi avut datoria de a plăti dezastrul suzeranilor ei, poartă încă numele dinastiei valahe a Basarabilor, al căror nume acoperea altădată numai partea inferioară a acestei provincii, de-a lungul malului stâng al Dunării inferioare, teritoriu care le aparţinea din al XIV-lea secol. Această noţiune preliminară exclude toată vechea dominaţie străină asupra fâșiei de teritoriu care se întinde între Prut la Apus, Nistru la Răsărit și la Sud cu gurile dunărene.

*

Din cea mai veche epocă colonia greacă din Tyras, situată la îmbucutătura Nistrului, servea de debușeu unei regiuni destul de întinsă, care producea grâul necesar aprovizionării acestei întregi lumi elenice riverană a Pontului Euxin.

Așezarea Tyras-ului era așa de potrivit pentru acest comerţ că, mai târziu, în epoca bizantină, un castel imperial a fost zidit pe ruinele lui, care n-au fost încă explorate, și acest „Maurokastron” („Castelul negru”) se menţine în timp de secole cu o oarecare garnizoană și un port destul de frecventat.

În ce privește interiorul viitoarei Basarabii, partea meridională, destul de puţin productivă, acoperită în mare parte de lacuri, servea de

trecere hoardelor scitice, mai târziu triburilor altaice (bulgărești) sau finougrice (maghiare) care s-au stabilit acolo pentru câtăva vreme,

înainte de a găsi o patrie mai înfloritoare și mai bogată.

Deasupra acestei prelungiri a stepei rusești, întinsele câmpii nu prezentau decât rar păduri mici; cursuri de apă de mic debit le traversau, și nicăieri până la marginea râului care formează

graniţa orientală a ţării, nu se constată în documente, aglomerări mai importante de populaţie. Cât despre punctele unde au fost

concentrări omenești, trebuie să admitem că locuitorii nu erau deosebiţi de ţăranii români care locuiau Moldova între Prut și Carpaţi.

*

La începutul sec. al XIV-lea încep să apară însemnări istorice. În 1330 un guvernator tătar se găsea la Maurokastron, pe care românii o numeau deja Cetatea Albă. Sf. Ion, negustor din Trebizonda, a suferit acolo martiragiul. Viaţa sa, povestită la aceeași epocă constată, de asemenea, și prezenţa unei populaţii jidovești, și fără îndoială grecii erau de asemenea foarte numeroși.

Stabilirea genovezilor la Cetatea Albă și la Licostomo, așezată într-o insulă de la gurile Dunării, purtând același nume, adică, Gură de

Lup – în acest Licostomo pe care grecii și după aceea românii au botezat-o Chilia (de Călugări) – sau mai mult, pentru că vechea formă

grecească este Kellia – „Chiliile”, deci mănăstirea – a trebuit să urmeze ceva mai târziu.

Pe la mijlocul acestui secol al XIV-lea, corăbii veneţiene acostară aici ca să-și procure grâul adus din regiunile interioare. Un lung conflict izbucnește între cele două republici italiene, pentru posesiunea acestui punct de sprijin de unde influenţa lor economică putea să

radieze pe teritoriul la nord de fluviu.

Când viitoarea Dobroge, vechea Scytie Minoră, intră sub dominaţia unui Șef balcanic cu nume românesc, deși, având legături cu prinţii

care-și împărţeau imperiul bulgar, Dobrotici, acest potentat care a transmis puterea fiului său Ivanco, de apariţiune foarte trecătoare, intră în conflict cu Genovezii pentru aceeași posesiune a gurilor Dunării, înainte de sfârșitul secolului al a gurilor Dunării, înainte de sfârșitul secolului al XIV-lea.

*

Aceștia rămăseseră totuși în cele două centre ale ţării, la Cetatea Albă, ca și la Licostomo-Chilia, nu fără oarecare dependenţă

politică faţă de prinţul tătar al stepei, dincolo mult un episcop, păzitor al mormântului Sf. Ion Martirul, peste anul 1400.

Tot ceea ce am spus cuprinde, precum se vede, această singură fâșie danubiană formând ca un teritoriu aparte, ale cărei interese și

legături trebuiau să fie cu totul deosebite de districtele rurale care se întindeau spre nord. O civilizaţie foarte importanţă, justiţie, bizantină și jumătate italiană, cu o foarte puternică nuanţă de Levant, s-a dezvoltat aici: se găseau consuli, soldaţi genovezi, negustori de diferite naţionalităţi: greci, ovrei, armeni și chiar, la Moncastro – Cetatea Albă, pe care grecii o numeau și Asprokastron, un episcop,

păzitor al mormântului Sf. Ion Martirul.

Când, în munţii Ţării Românești, la Argeș, o dinastie reuși să strângă fragmentele, care duseseră până atunci o viaţă liberă, ale organizaţiei politice române și când acestNPrincipat „a toată Ţara Românească” se întinseNcurând până pe malul stâng al Dunării, înglobând portul Brăila, foarte frecventat, și împrumutând Vicinei, așezată pe malul drept alNDunării, în Dobrogea actuală, primul său episcop canonic – ceea ce presupune cel puţin o influenţă politică a Ţării Românești asupra acestor regiuni a vechii Scytii Minore – Chilia a fost supusă și ea acestui regim.

Este foarte posibil ca Genovezii să fi rămas câtăva vreme sub  această autoritate românească, care înlocuia suzeranitatea tătară

ce se regăsește de asemenea la Caffa, și în  toate posesiunile Republicii în Crimeea. În 1410 Genovezii treceau Moncastro între posesiunile lor, dar acum posesia teritorială aparţinea vechii

Moldove născânde care organiza spre Nord forţele naţionale române.

Acestei Moldove a lui Alexandru cel Bun îi vor aparţine întâile fundaţiuni politice în teritoriul rural de la Nord de Chilia și Moncastro, teritoriu care nu va purta decât după anexiunea arbitrară din 1812 făcută de Ruși, numele tot atât de arbitrar sub raport geografic, de Basarabia.

O menţiune, în cronicile rusești ale Lituaniei din secolul al XIV-lea vorbește de un prinţ Iurg Coriatovici, aparţinând dinastiilor rutene, pe care Moldovenii l-au chemat ca să ocupe, pentru puţină vreme tronul principatului lor pentru puţină vreme tronul principatului lor fundat cu zece ani înainte de un emigrat al comitatului unguresc de Maramureș, Bogdan. Acest cneaz ar fi avut sub ordinele sale toată

ţara până la malurile Nistrului, deoarece ar fi avut un conflict cu Tătarii, care încetaseră să mai fie stăpâni acestor ţinuturi din chiar

vecinătatea fluviului. Nu s-a găsit însă niciodată originalul documentului conţinând o donaţie în legătură cu acest eveniment. Avem a face cu un grosolan falsificat.

*

În orice caz, urmașul său, aparţinând vechii dinastii, Roman, se intitula: Domn al întregii ţări „de la munţi până la malurile Mării (Negre)”, astfel că posesiunea de către Moldoveni a acestor ţinuturi este absolut incontestabilă. În această epocă, spre 1390 se aflau pe

Nistru două cetăţi: aceea de la Hotin, la Nord aceea de la Tighina, Tehyn, pentru Podolienii vecini, mai spre sudul Moldovei, pe această

graniţă. Originea acestor castele este obscură: este sigur că dezvoltarea lor era datorită exclusiv existenţii unui comerţ internaţional a cărui creștere începe cu creaţiunea Principatului românesc.

Ceva mai târziu Alexandru cel Bun a chemat de la Cetatea Albă pe mitropolitul canonic al Moldovei, tot așa precum Alexandru, Domnul

Ţării Românești a cerut cetăţii Vicina pe cel dintâi mitropolit al ţării sale.

Aceste fapte singure ar ajunge ca să dovedească strânsa dependenţă în care aceste porturi dunărene se găseau faţă de formaţiile politice născânde ale naţiunii românești.

*

Acest mitropolit își făcu intrarea în Suceava, capitala Ţărei, cu un mic număr de soldaţi și tot acolo a fost fixat locul de așezare al supremei

autorităţi ecleziastice. Călătorii ruși, ale căror scurte însemnări privind calea urmată de ei – însemnări traduse și publicate de d-na Hitrovo –

arată că pe atunci, Cetatea Albă continua să fie debușeul către Marea Neagră a regiunilor din interior, de o parte și de alta a Nistrului; dar ele vădesc, de altă parte, că orașul nu întreţinea

nici o legătură politică cu aceste teritorii podolene care căzuseră din mâinile marelui prinţ al Kievului în ale regelui lituan al Poloniei.

Un călător francez, Guillebert de Lannoy, care a trecut prin teritoriul dintre Prut și Nistru pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun, ajungând până la „Bellegrade” – Bialogradul Polonezilor – această Cetate Albă, a aflat pe reprezentanţii regelui vecin, aliat al numitului prinţ moldovean, lucrând ca să fortifice această cetate importantă

care era destinată să reziste vreme de trei sferturi de veac a repetatelor atacuri ale turcilor.

Planurile lui Sigismund, împărat și rege al Ungariei, privind o parte a Moldovei, și tratatul încheiat de acest prinţ cu regele Poloniei pentru

împărţirea întregului teritoriu moldovenesc n-au avut nicio urmare practică. Alexandru și-a păstrat numai Cetatea Albă – silit să

părăsească pentru moment Chilia vecinului său muntean – dar a început, zidind mănăstirea Căpriana, dincolo de Prut, marea operă de

colonizare care a dat acestei părţi orientale a Statelor sale o populaţie mai numeroasă și a deschis calea unei civilizaţii superioare celor dintâi începuturi ale vieţii patriarhale.

Moldovenii erau atât de bine înfipţi în Basarabia, până la limitele ei extreme de Sud, încât, atunci când, după moartea lui Alexandru

cel Bun, fiii acestuia se certară pe moștenirea lui și-și împărţiră veniturile Ţării; Ștefan, fiul al doilea, capătă astfel posesiunea vechii

Basarabii românești, cu Chilia, o nouă cetate pe malul stâng al fluviului, în faţa insulei pe care se găsea Chilia genoveză, Licostomul din secolul al XIV-lea.

Cetatea Albă îi aparţinea, de asemenea, și Cetatea Albă îi aparţinea, de asemenea, și un document veneţian din 1435 menţionează

pe „călugărul” care comanda în această ultimă fortăreaţă pe care Polonii mai nădăjduiau încă să o poată alipi teritoriului lor. Această nădejde fu mai înrădăcinată în momentul când urmașul lui Ștefan, nepotul său, tânărul Alexandru, stăpânea această Moldovă de Sud-Est, supt tutela rudelor sale polone și a nobililor care aparţineau partidului puternicului rege vecin. Acestea se petreceau în timpul când, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, devenind stăpânul Mării Negre, principalul scop al Turcilor trebuia să fie de acum încolo să-și întindă puterea peste Caffa genoveză și peste

amândouă porturile moldovene. Cetatea Albă și Chilia îi rezistară; lucrările de fortificaţie continuau fără încetare de la o domnie la alta. S-a găsit, sunt câţiva ani, piatra scoasă din zidurile primei cetăţi, care

menţionează că lucrările au fost terminate în anul 1440 de către comandantul moldovean al cetăţii. Inscripţiunea este redactată în grecește.

Pentru fiecare din aceste fortăreţe erau câte doi șefi aleși dintre cei mai energici boieri moldoveni, care aveau legături particulare cu

dinastia domnitoare.

Chilia fusese câtăva vreme în mâinile puternicului apărător al creștinătăţii, în aceste regiuni românești, ca și în cele de dincolo de

Dunăre, în pământ slav, Ioan Huniade, român din Transilvania. El a așezat aici o garnizoană, și se găsiră la sfârșitul secolului al XVI-lea, în orașul recucerit de la Turci, tunurile care purtau emblema corbului cu crucea în cioc, blazonul acestei familii. Aceasta nu împiedica

proprietatea teoretică a prinţilor români, susţinuţi și tutelaţi de Huniade, asupra Chiliei, și această posesiune ţinu până în momentul când Ștefan cel Mare, îndată după moartea lui Huniade, un Român înlocuind pe celălalt în sarcina de a continua opera de cruciadă și de apărare a creștinătăţii împotriva invaziei otomane, puse stăpânire pe această moștenire moldovenească împotriva unui uzurpator și începu o domnie cu caracter regal, care pentru tot Orientul însemna o rezistenţă dârză de aproape o jumătate de secol faţă de cucerirea musulmană.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: