Dosarul Flota trebuie redeschis de Cornel Nistorescu

 

de Cornel Nistorescu

 

Dosarul Flota trebuie redeschis din mai multe motive. Este vorba de o valoare enormă. O întreagă ramură economică a României a fost îngropată. Din interes, din naivitate, din prostie, oricare ar fi cauza, trebuie să o ştim. Celor mai mulţi, Dosarul Flota ne este străin. La vremea respectivă presa nici nu l-a publicat. Nici Parchetul n-a permis accesul, nici spaţiul tipărit nu o permitea. Presa nu l-a parcurs în întregime niciodată. Politicienii, procurorii, poliţiştii şi experţii l-au citit de mai multe ori. Publicul larg nu l-a văzut niciodată. E drept că nici nu l-ar putea parcurge în zecile de mii de pagini care îl alcătuiesc. Măcar în piesele sale de bază tot merită văzut.

Ca şi în alte afaceri oneroase ale tranziţiei, sunt banii României. E unul dintre motivele importante pentru care ne-am propus deschiderea lui. În plus, acest dosar pe care se întemeiază unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria României, poate la fel de mare ca şi prăbuşirea Bancorex, a fost închis în baza unei expertize întocmite de un oarecare. În momentul respectiv, Traian Băsescu era deja preşedinte. Iar expertiza a fost scrisă de un neica nimeni şi cu pixul tremurând de teama puterii. Dosarul a fost clasat pe mare fugă în baza unei decizii luate de un confirmat în funcţie (Daniel Morar) de însuşi incriminatul dosarului. Adică de Traian Băsescu. Între expertiza primă, cea care îl incriminează pe Traian Băsescu, şi cea fuşerită care-l scoate nevinovat este o diferenţă enormă. Una stabileşte o pagubă uriaşă, concretizată prin dispariţia flotei, şi alta îl indică drept autor al unui amărât de profit. E vorba de prea multe sute de milioane pentru a accepta ambiguitatea situaţiei. În plus, prescrierea faptei în interiorul unui termen în care o discutabilă imunitate a fost invocată pentru a-l proteja pe preşedinte este mai mult decât absurdă. Nu ne ajung pagubele generate de două mandate ale lui Traian Băsescu, el mai pretinde şi o imunitate în interiorul căreia orice vinovăţie a Dosarului Flota s-ar putea prescrie.

Dosarul Flota nu poate fi închis dintr-o trăsătură de condei. Situaţia economică, felul în care a fost luată decizia şi comportamentul preşedintelui Traian Băsescu o cer imperios. Redeschiderea Dosarului Flota şi o reparcurgere a documentelor i-ar putea ajuta pe cei care la data respectivă erau tineri şi nu se uitau la aşa ceva. Între timp au devenit alegători şi cetăţeni maturi. Unii chiar îl susţin cu entuziasm. O lectură a Dosarului Flota fie le-ar oxigena sentimentele, cum a făcut deshumarea lui Nicolae Ceauşescu ,fie i-ar putea lămuri pe deplin. Ar afla şi ei ce fel de aventurier au votat!

 

http://www.cotidianul.ro/dosarul-flota-trebuie-redeschis-121289/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: