Preşedintele grupului socialist din Parlamentul European avertizează Martin Schulz: Uniunea Europeană va fi împărţită în trei zone

Preşedintele grupului socialist din Parlamentul European, Martin Schulz, avertizează faţă de împărţirea UE în trei zone. El cere guvernelor să prezinte cetăţenilor realitatea şi să nu-i amăgească prezentându-le iluzii legate de viitorul statului naţional, transmite RFI, potrivit Agerpres.

Într-un amplu interviu acordat postului naţional de radio Deutschlandfunk, Schulz s-a referit la Franţa şi Germania, care se consideră ţările directoare ale nucleului monetar european şi care se manifestă ca zona numărul unu a Europei. Din cea de-a doua zonă fac parte cele 17 ţări care au introdus moneda euro, iar de zona a treia aparţin statele care dispun de monede naţionale. Schulz pledează pentru o atitudine comunitară mai pronunţată şi avertizează faţă de o nouă divizare a continentului.

Totuşi, Martin Schulz consideră încercările comune în vederea depăşirii crizei drept o expresie a unei europenizări mai pronunţate a politicii în general. Presiunile exercitate asupra politicii din cauza crizei au generat această stare de fapt pozitivă.

Mulţi cetăţeni, însă, a continuat Schulz, nu mai sunt în stare să urmărească paşii politicienilor şi nu înţeleg nici soluţiile. Din cauza aceasta, şefii de stat şi de guvern ar trebui să ofere cetăţenilor din ţările lor explicaţii pe înţelesul tuturor. Din declaraţiile politicienilor nu pot lipsi explicaţii privind renunţarea parţială la suveranitatea naţională, în anumite domenii, cum e cel financiar şi monetar.

Martin Schulz i-a criticat pe şefii de stat şi de guvern care la reuniunile europene spun una în spatele uşilor închise, manifestîndu-se ca europeni adevăraţi, iar în faţa electoratului lor naţional declară apoi cu totul altceva.

„Aceleaşi guverne care povestesc oamenilor că statul naţional poate rezolva toate problemele afirmă la Bruxelles că statul naţional şi-a trăit traiul”, a spus textual Schulz, calificând această atitudine duplicitară drept una dintre problemele cele mai grave ale Uniunii Europene.

CRISTINA IONESCU

http://www.cotidianul.ro/martin-schulz-uniunea-europeana-va-fi-impartita-in-trei-zone-162399/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: