Mugur Isărescu este direct răspunzător pentru dezastrul României

Publicat de Ion Coja

Înainte de anul 1990, circulau bancuri pe seama tovarăşei academician doctor, inginer, savant de renume mondial Elena Ceauşescu, specialistă în poli-peri şi co-doi, care nu îşi amintea cînd s-a aprobat Legea Gravitaţiei de către Marea Adunare Naţională. După 20 de ani, un alt academician Mugurel Constantin Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, s-a supărat pe o decizie corectă a Curţii Constituţionale, şi depăşindu-şi atribuţiile a susţinut că această Curte, dacă vrea, nu respectă nici Legea Gravitaţiei.

Încălcînd Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României, guvernatorul alogen Isărescu a protestat pentru că, prin decizia Curţii Constituţionale, nu au fost tăiate pensiile cu 15 % şi, ca urmare, nu pot fi omorîţi cu zile şi cît mai repede pensionarii, în special cei cu pensii mici. Pe vremuri, tovarăşa Elena întreba: dar cu cianură aţi încercat? Era vorba despre “includerea” cianurii în pensie. Cel mai longeviv guvernator de Bancă Centrală din lume urmăreşte, la comandă străină, aplicarea unui program diabolic împotriva Poporului Român şi a României, fiind susţinut de către alţi alogeni aflaţi în conducerea principalelor instituţii ale Statului Român.
Conform Legii nr. 312/2004, obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Acest obiectiv nu a fost şi nu poate fi îndeplinit deoarece Guvernul Tăriceanu I (PNL, PD, UDMR şi PC) a renunţat la acţiunea de aur şi astfel Statul Român nu are nici o pîrghie pentru a menţine stabilitatea preţurilor. De pildă, în România, unde se extrag ţiţei şi gaze naturale şi unde se produce energie electrică, preţurile la carburanţi, la gaze şi curent electric sînt mai mari decît în celelalte ţări europene care importă produse energetice. De ce? Fiindcă guvernatorul Isărescu a acceptat, împreună cu preşedinţii Iliescu, Contantinescu şi Băsescu, precum şi cu toate guvernele post-decembriste, ca la populaţie să fie facturate consumurile la cele mai mari preţuri, iar la clientela politică la cele mai mici preţuri. Nici măcar acum, în plină criză internaţională şi de cînd milioane de români au fost afectaţi de inundaţii, guvernatorul BNR nu cere public Guvernului Boc IV (PDL, UDMR, UNPR) să vină în sprijinul cetăţenilor şi prin OUG să stabilească pentru populaţie aceleaşi drepturi, respectiv preţuri ca şi pentru clientela politică. Firmele străine, care jefuiesc după bunul plac bogăţiile naturale ale Poporului Român, stabilesc ce preţuri vor, spre a obţine un profit cît mai mare pe seama cetăţenilor. Niciodată guvernatorul Isărescu nu s-a opus la politicile antiromâneşti ale firmelor străine. Cînd Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională tăierea pensiilor şi recalcularea celor speciale – ale unor judecători şi procurori, imediat Guvernul Boc IV a decis, prin OUG, majorarea cu 5% a TVA, iar guvernatorul BNR a anunţat că va creşte inflaţia la 8%. Pe cale de consecinţă, cresc preţurile şi scade semnificativ puterea de cumpărare a salariaţilor şi pensionarilor. Conform Legii nr.312/2004, art. 2 alin. 3, “Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a Statului” şi administrează rezervele internaţionale ale României. În baza art.30 din Legea nr.312/2004, BNR stabileşte şi menţine rezervele internaţionale, rezerve alcătuite din: a) aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate; b) active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, pe care le stabileşte Banca Naţională. Cea mai mare parte din rezerva de aur a României, de numai cca. 104 tone, este depozitată în străinătate iar cheltuiala o suportă Poporul Român. Niciodată guvernatorul Isărescu nu a argumentat de ce rezerva de aur a României trebuie depozitată în străinătate şi contribuabilii români să plătească costul depozitării. De asemenea, niciodată guvernatorul Isărescu nu a motivat de ce se opune să crească rezerva de aur a României de cel puţin 8 ori cu aurul de la Roşia Montană şi de ce acceptă ca Guvernul Boc IV, împreună cu preşedintele Băsescu, să sprijine o firmă străină (Roşia Montană Gold Corporation), să jefuiască Poporul Român de peste 100 miliarde euro, cît este evaluat zăcămîntul din Munţii Apuseni. Guvernatorul Isărescu se face că nu ştie că multe din ţările puternice şi dezvoltate ale lumii achiziţionează cantităţi uriaşe de aur de pe piaţa mondială, pregătindu-se pentru introducerea unei monede unice la nivel planetar. Conform Legii nr.312/2004, art. 31, lit.a, BNR este autorizată să vîndă şi să efectueze alte tranzacţii cu lingouri şi monede din aur şi cu alte metale preţioase. Cadrul legal există, dar guvernatorul Isărescu se opune creşterii veniturilor Bugetului de Stat cu peste 100 miliarde de euro, numai de la Roşia Montană. De altfel, contribuabilii români au constatat că guvernatorul Isărescu nu a propus şi susţinut, în 20 de ani, nici o sursă de creştere a veniturilor la Bugetul de Stat, dar nici nu a solicitat stoparea corupţiei şi a risipei din banii publici pentru clientela politică. Guvernatorul Isărescu şi Consiliul de Administraţie al BNR au hotărît, fără să înştiinţeze Parlamentul, ca rezerva valutară a Poporului Român să fie plasată în bănci americane pentru o dobîndă de cca. 1%, iar Guvernele Boc I-IV au luat împrumuturi, de la FMI şi alte bănci, inclusiv americane, de peste 30 miliarde euro cu o dobîndă de 3,5%-10%. Dobînzile, de multe miliarde euro pe an, le plătesc cetăţenii români prin tăierea salariilor, mărirea TVA, creşterea impozitelor şi, probabil, impozitarea tuturor pensiilor. Răspunde cineva pentru acest gheşeft făcut băncilor străine? Nimeni! De ce? Pentru că prin Legea nr.312/2004, membrii Consiliului de Administraţie al BNR nu răspund civil sau penal. Ei au numai drepturi, respectiv la indemnizaţii şi alte drepturi salariale care, dintre bugetari, sînt cele mai mari din România, de 90.000 lei şi peste 100.000 pe lună, la care se adaugă participarea la profit, pe care şi-o stabilesc singuri. Cu siguranţă că nu în baza Legii Gravitaţiei aceste cîştiguri fabuloase din bani publici sînt strict secrete. Prin excepţie de la prevederile Legii nr.118/2010 privind reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi după intervenţia Băncii Centrale Europene, la personalul BNR nu se aplică nici o tăiere din drepturile băneşti. Ca urmare, unul dintre consilierii personali ai guvernatorului BNR, un octogenar care a uitat să plece în pensie, cumulează pensia cu indemnizaţia lunară de peste 50.000 lei pe lună şi, astfel, poate să le povestească milioanelor de români săraci despre justeţea tăierilor din salarii şi pensii, despre necesitatea majorării impozitelor şi taxelor, precum şi a eliminării subvenţiilor la încălzire. În timp ce savanta de renume mondial nu avea consilieri personali, academicianul şi guvernatorul Isărescu are o mulţime de consilieri personali, toţi alogeni, care sînt plătiţi regeşte din banii contribuabililor români, tot mai săraci. Guvernatorul BNR nu face trimitere la Legea Gravitaţiei, care l-a legat de funcţie şi de venituri lunare incredibile, în ultimii 20 de ani. De cînd se află guvernatorul Isărescu în fruntea BNR, după un curs de calificare de scurtă durată în SUA, la începutul anului 1990, a fost practic lichidat sistemul bancar românesc, au fost lichidate atît băncile de Stat cît şi cele private. A reuşit să supravieţuiască doar CEC Bank, datorită intervenţiei în Parlament a senatorilor PRM, guvernatorul Isărescu şi consilierii săi personali nu pot exemplifica nici o ţară din lume care să-şi fi lichidat propriul sistem bancar. Se pune întrebarea: în care ţară din lume guvernatorul Băncii Centrale a acţionat pentru “înmormîntarea” băncilor autohtone? Răspunsul este simplu: în nici una! De ce? Ştie răspunsul guvernatorul Isărescu, singurul cetăţean român care este membru al Comisiei Trilaterale, subordonată Clubului Bilderberg. Poate va răspunde guvernatorul Isărescu ce s-a întîmplat în Coreea de Sud unde, după criză financiară din anii 1997-1998, au fost naţionalizate toate băncile străine, iar de atunci se înregistrează un miracol sud-coreean, o dezvoltare economică şi o creştere a nivelului de trai fără precedent.
Conform Legii nr.312/2004, art.3, alin.3, “Banca Naţională a României colaborează cu Ministerul Finanţelor Publice în vederea stabilirii indicatorilor macroeconomici în baza cărora se va elabora proiectul anual de buget”. După această colaborare, Bugetul de Stat şi Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2010 s-au dovedit a fi nerealiste, la numai 3 luni de la aplicare. Are vreo responsabilitate Consiliul de Administraţie al BNR? Evident că nu! Din cînd în cînd, guvernatorul Isărescu vorbeşte în pilde la diferite întîlniri. Apoi, cîţiva analişti politici alogeni îl laudă, deşi n-au priceput nimic. În baza Legii nr.312/2004, guvernatorul prezintă Parlamentului, pînă la 30 iunie a anului următor, Raportul anual al BNR, care nu este voie să fie supus votului senatorilor şi deputaţilor. Guvernatorul citeşte Raportul anual în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului şi pleacă. Parlamentarii nu au voie să-l deranjeze pe guvernatorul B.N.R. nici măcar cu următoarele întrebări:
1) De ce nu a fost şi nu este preocupat de dezvoltarea economică a României şi de creşterea nivelului de trai a populaţiei?
2) Ce sume s-au alocat pentru investiţii şi ce obiective s-au realizat din creditele externe de peste 120 miliarde euro?
3) Cît din recentul împrumut de 20 miliarde euro, luat cu clauze înrobitoare de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, s-a utilizat pentru investiţii, cît pentru plata salariilor şi a pensiilor, respectiv cît peste 15 miliarde euro s-a folosit pentru plata ratelor scadente şi a dobînzilor la datoria externă?
4) De ce se opune la negocierea şi obţinerea unui împrumut, în condiţii avantajoase, din partea Chinei, necesar pentru dezvoltarea agriculturii, a turismului şi pentru construirea de autostrăzi?
5) De ce administrează anual în pierdere, de miliarde euro, rezervele internaţionale ale României?
6) Din ce resurse va plăti Poporul Român uriaşa datorie externă şi în cîţi ani? Cît este datoria externă pe cap de locuitor?
7) Este posibil sau nu ca, pe baza planului diabolic în curs de desfăşurare, România să fie adusă în situaţia de a nu putea rambursa datoria externă, şi atunci un Tribunal Internaţional (care se pregăteşte a fi înfiinţat) va decide că ţara va fi obligată să cedeze o parte din teritoriu, respectiv Ardealul, unde să se mute un alt stat? Există vreo legătură între acest plan diabolic şi acordarea, în mare secret, în ultimii 20 de ani, a cetăţeniei române pentru peste 1 milion de evrei de pe mapamond?
8) De ce românii au fost o generaţie de sacrificiu în regimul socialist şi de ce sînt o generaţie de sacrificiu, acum, în regimul capitalist? Stăpînii alogeni au fost şi sînt aceiaşi, ori copii sau nepoţii lor?
9) Ce responsabilitate are guvernatorul Isărescu pentru situaţia economică, financiară şi socială din ţară, precum şi pentru îndreptarea României într-o direcţie greşită, aşa cum susţin peste 82% dintre cetăţenii români?
Probabil că, în timpul vacanţei parlamentare şi după inundaţii, mass-media şi analiştii politici români vor căuta să obţină răspunsuri la aceste întrebări care au fost ocolite de partidele parlamentare şi liderii lor care îl susţin şi elogiază, la poruncă străină, pe guvernatorul etern al BNR. Pentru cei care încearcă să-i aducă un omagiu guvernatorului Isărescu merită reamintite cîteva aspecte esenţiale, despre faptele sale, făcînd comparaţie între România de la sfîrşitul anului 1989 şi cea de acum, din vara anului 2010, respectiv:
1) România socialistă avea bănci puternice, iar azi în România capitalistă cca 95% sînt bănci străine;
2) Ţara nu avea datorii externe, ci creanţe de 12-15 miliarde dolari, la începutul anului 1990. Acum datoria externă trece de 120 miliarde euro şi guvernatorul Isărescu refuză să precizeze pe ce s-a cheltuit această sumă uriaşă;
3) În timpul socialismului, împrumuturile externe au fost utilizate pentru investiţii, pentru dezvoltarea multilaterală a economiei naţionale şi creşterea nivelului de trai a Populaţiei. În ultimii 20 de ani, creditele externe au fost luate, în principal, pentru a susţine băncile străine şi profiturile acestora;
4) Pînă în anul 1989, sistemul bancar românesc asigura creditarea unităţilor socialiste, la dobînzi foarte mici. De 20 de ani, prin politica BNR s-a blocat creditarea agenţilor economici, prin nivelul dobînzilor practicate. Românii au uitat de dobînzile de 80%-200% din epoca Isărescu. Acum, dobînda de referinţă a BNR este de 6,5%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Nici în plină criză, BNR nu sprijină agenţii economici şi populaţia prin credite ieftine. Guvernatorul Isărescu nu are argumente credibile pentru dobînzile mari impuse de către BNR, comparativ cu cele de 0,5%-2% practicate de băncile centrale din celelalte ţări din UE;
5) Rezerva valutară a României socialiste era utilizată în interes naţional. De 20 de ani, rezerva valutară a Poporului Român este plasată de către guvernatorul Isărescu în bănci americane, pentru dobînzi foarte mici, iar băncile respective au împrumutat guvernele României la dobînzi uriaşe, pe care le plăteşte scump populaţia;
6) În epoca Ceauşescu se exploatau marile zăcăminte de aur în Interes Naţional şi multe filoane de aur au fost lăsate în conservare pentru generaţiile viitoare. În mandatele eternului guvernator Isărescu, zăcămintele de aur, argint, uraniu şi metale rare, cele mai mari din lume, au fost date pe gratis la 3 firme canadiene. Doar comisioanele cu dedicaţie şi sponsorizările pentru campaniile electorale au fost substanţiale;
7) Guvernatorii BNR, înainte de anul 1990, au avut salarii decente şi o avere modestă. Guvernatorul Isărescu este cel mai bine plătit dintre bugetari, cu peste 100.000 lei pe lună şi are o avere uriaşă, fiind bugetar. Acum, se pare că este supărat pentru că presa nu-i prezintă averea şi nici preocupările mondene;
8) În epoca Ceauşescu, foştii guvernatori ai BNR au fost patrioţi români şi au acţionat pentru dezvoltarea ţării şi creşterea bunăstării populaţiei. Guvernatorul Isărescu, fiind alogen, acceptă genocidul la care este supus, cu premeditare, Poporul Român;
9) În timpul socialismului, BNR asigura plata salariilor şi pensiilor, iar cea mai mare bogăţie a Poporului Român era munca. În timpul capitalismului, guvernatorul Isărescu a luat împrumuturi externe în condiţii înrobitoare, iar o mică parte din acestea au fost folosite pentru a plăti salariile şi pensiile. În plus, guvernatorul Isărescu este de acord şi acţionează pentru tăierea salariilor şi pensiilor, inclusiv pentru creşterea TVA. Guvernele post-decembriste şi guvernatorul Isărescu au încurajat nemunca şi disponibilizările.
Pentru aceste “succesuri” şi multe altele, liderii partidelor politice care au fost sau sînt la guvernare sînt vinovaţi că l-au ţinut în braţe pe guvernatorul Isărescu, pe care îl roagă în genunchi să nu se pensioneze ori să demisioneze. Ei îl consideră pe Isărescu că este cel mai bun bancher dintre academicieni şi cel mai bun academician dintre bancheri.

Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al PRM,
Preşedintele Filialei PRM Cluj
Cluj-Napoca, 14 iulie 2010

Copyright Tricolorul

Anunțuri
2 comentarii
  1. Este trist ca in fruntea natiunii noastre avem asemenea tradatori de neam si tara !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: