Şef de parcelă

(Povestire de Dorel Pietrareanu)

           Hotărât lucru, nu mi-au plăcut evenimentele importante care urmau să aibă loc în unitate. De fapt nu evenimentele în sine (depunerea jurământului, începerea ciclului de instrucţie, vizite ale unor şefi de la eşaloanele superioare etc), ci pregătirea pentru acestea.

Aveam în vremea aceea un “şef mai micuţ, dar tot şef se chema” care nu prea mă avea la ficaţi, pentru că l-am prins că umbla cu diverse chestii care, în vremurile de azi, post-revoluţionare, s-ar numi “acte de corupţie”. Mare, mică, nu contează: tot corupţie se cheamă. Şi, cu timpul, devenise aproape cert faptul (şi colegii mei mai mari sesizaseră!, dar din laşitate sau din teamă că vor pierde o rampă de lansare sau de avansare, tăceau), deci era sigur că tovarăşul locotenent Pietrăreanu devenea şef de tarla pentru batalionul nostru, adică aveam şi eu “putere”: eram cel care dădea ordin pentru înşfăcat hârleţul, mătura, tomberonul, grebla şi, fireşte, tot eu eram cel care dădea ordinul de împrăştiere, adică “La treabă…” Parcă mă pregăteau ca în calitatea mea de locotenent de transmisiuni să dau doctoratul la săpat, greblat, cosit, văruit, scos gunoaie, curăţat în zona de responsabilitate a batalionului.  Adică, mă trecuseră de la pluton, la batalion şi eu nu apreciam…

Era şi frig şi mizerie şi muncă fizică… De îngheţat picioarele de ploaie, nu mai spun! Nu am murit, am supravieţuit! Mă uitam la unii soldaţi mai pirpirii, şi îmi era milă… Dar: “La război, ca la război!”  Am văzut multe şi am simţit pe pielea mea multe… Poate că m-au călit… Poate!!?? Dar nu asta a contat… cât mai ales, senzaţia de umilire pe care o resimţeam la fiecare clipă. Am trăit alături de soldaţii mei clipe care, cu siguranţă, ne-au unit… Probabil că de aceea ne-am şi reîntâlnit la Predeal. Niciodata nu am fost prost! Am fost uşor de influenţat de chestiile din jurul meu! Dar am învăţat că trebuie să învăţ, şi prin urmare, învăţ zi de zi să mă controlez, măcar… Încă mai învăţ! Dar nu e ceva extraordinar… E doar viaţa… pe plaiurile mioritice!

Pentru mine aceste acţiuni erau un calvar şi pentru faptul că îmi întrerupeau şedinţele de învăţat sau de antrenament Morse cu militarii, şi trebuia să le recuperez după-amiezile, după ce erau rezolvate problemele gospodăreşti ce ţineau de pregătirea acelor evenimente. Iar pregătirile nu se făceau într-o zi, două… Că trebuia să le recuperez n-ar fi fost aşa o mare problemă, dar eram şi eu tânăr şi preferam ca, seara, să mă aflu în altă parte decât la cazarmă… Cât vin şi câtă bere s-au stricat, învechindu-se de aşteptarea mea. Dar eu vorbeam, eu auzeam.

Era în şcoala militară un colonel care, să mă ierte Dumnezeu dar, cred că omul ăla văzuse soldaţi doar la televizor. Nu l-am crezut eu nici atunci, în şcoală, când ne zicea să lăsăm soldatul să doinească din fluier… Da, dar nici mie nu-mi cânta magnetofonul! Niki şi Gică, foştii mei colegi de clasă, mă mai luau şi ei peste picior, antrenamentul în specialităţile conduse de ei nefiind atât de pretenţios, prin aceasta eu neînţelegând că specialităţile lor nu erau la fel de importante.

Trecuse vreun an şi ceva şi eu tot aşa băgat în… seamă eram, până când comandantul de batalion, care, la propriu şi la figurat, semăna cu regretatul actor Amza Pellea, probabil plictisindu-se şi el cu mine că nu ratam pregătirea niciunui eveniment, m-a întrebat dacă eu chiar nu am ceva mai bun de făcut, decât să mă ocup de activităţi gospodăreşti. N-am aşteptat să mă întrebe de două ori şi pe nerăsuflate i-am spus (pardon: raportat!) toată tărăşenia. M-a întrebat dacă am dovezi şi eu i-am zis (ştiind şi contând pe faptul că are un dezvoltat simţ al umorului):

-Peste două săptămâni “dovezile” mele trec în rezervă, aşa că trebuie să vă cam grăbiţi, mai ales că unele fapte sunt considerate a fi făcute în contul dumneavoastră…

Nu ştiu ce discuţie vor fi avut ei, cert este că de atunci am scăpat de activităţile gospodăreşti pentru evenimente majore, dar comandantul “Amza” m-a propus la comandantul regimentului ca, la astfel de evenimente, să fiu numit comandantul gărzii drapelului. Chestia asta a avut şi efecte colaterale (nu “pierderi colaterale”!): fiind comandantul gărzii drapelului, erai în faţă lângă şefi, la paradă, la defilarea regimentului.

Şi aşa m-a remarcat şi pe mine viitoarea soţie: eu defilam imediat după comandant, sau după şeful de stat major. Până la prima defilare în această ipostază, viitoarea mea nevastă nici nu prea ştia că eu “prestez” prin regiment. Păi cum să vadă!? Ea lucra în comandamentul unităţii, iar eu eram responsabil cu activităţile gospodăreşti ale batalionului! Păi cine s-ar fi uitat la mine!? Acum, fiind şi eu mutat mai în faţă, îmi ziceam aşa în colţul gurii, fără să mă audă lumea: “Altfel vede ţăranul politica partidului!”

Acuma dreptu-i că, am cam avut şi eu grijă să afle (că fata-mi plăcea!): mi-am pus în funcţiune tot arsenalul, toate antenele, că doar lucram la transmisiuni, nu? Ştirile despre mine ajunseseră să o agaseze. Nici la radio sau la televizor nu vorbeau ăia aşa de des despre Ceauşescu, cum aveam eu grijă să i se vorbească Soniei, viitoarea soţie, despre mine.

Şi i s-a vorbit!

Are şi întâmplarea “legile” ei!

(Povestire de Dorel Pietrareanu)

Anunțuri
1 comentariu
  1. Este o iluzie ca frigul, mizeria, munca fizica dar mai ales mizeria umana te-au calit . Ele „s-au depus”zilnic, saptamanal,lunar ,samd acolo pe ficat pe inima si pe toate organele interne.De aia avem atatia colegi care ne parasesc inainte de termen(sau ies din sistem cum a spus un idiot,un om de mare omenie ,un adevarat porc nu cu mult timp in urma.Keep it going!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: