Spitalul din Cugir a primit sprijin francez

În perioada 19-23 iunie, oraşul Cugir a primit vizita unei delegaţii a Asociaţiei franceze “Les Amis de Cugir” din Nîmes, condusă de preşedintele acesteia, doctorul Michele Goeury. Împreună cu alte două personalităţi din domeniul medical, Sophie Tenot (Paris) şi Isabelle Tachot (Pau), reprezentanta asociaţiei franceze şi-a propus să continue acţiunile umanitare derulate în Cugir de către predecesorii săi, dr. Jean Ginestie şi fiica acestuia, dr. Michele Vidal Ginestie, ambii Cetăţeni de Onoare ai Cugirului.
Timp de mai bine de 20 de ani, “Les Amis de Cugir” împreună cu asociaţia cugireană „Pro Europa – R. G. Chardronnet” au contribuit la dotarea spitalului şi au sprijinit elevii din Cugir şi copiii instituţionalizaţi.
Partenerii din Franţa au oferit, cu această ocazie, instituţiei sanitare aparatură sanitară în valoare de aproximativ 6000 de euro.
În ceea ce-i priveşte pe copiii instituţionalizaţi, ei au primit din partea asociaţiei franceze îmbrăcăminte nouă, încălţăminte, alimente, produse de igienă, precum şi produse electrocasnice.
Ultima oprire a prietenilor francezi a fost la Colegiul Naţional David Prodan, unde, împreună cu directorul acestei instituţii, Miron Bur, s-au analizat cele 18 dosare depuse de elevi în vederea acordării unor burse şcolare. Au fost selectate 14 dosare în acest sens iar alte 12 dosare pentru oferirea unor alocaţii care să le permită elevilor să îşi achiziţioneze manuale şi rechizite.
În finalul vizitei, delegaţia franceză a fost primită de edilul Adrian Teban. Discuţiile au stat sub semnul aprecierilor reciproce. La finalul întâlnirii, primarul Cugirului le-a adresat prietenilor din Franţa invitaţia de a participa la sărbătoarea oraşului, “Toamna Cugireană”.

Sorin Poparadu/INFORMATIA DE ALBA

http://www.informatiadealba.ro/2011/06/27/spitalul-din-cugir-a-primit-sprijin-francez/

Anunțuri
2 comentarii
  1. Cred că tanti Rodica Florea radiază! La fel şi domnu’ Bur, fostul meu „prof” de fizică, vorbitor de franceză (fluent!). Mi-e dor de ei! Sper să-i văd la începutul lui septembrie.
    Dacă-i vedeţi înaintea mea vă rog să le transmiteţi „cele bune” de la Muri din XII-C, promoţia ’87.
    Banzai!

  2. Sa fiu sincer si eu ma bucur desi cateodata ma cam enerveaza francezii astia!Dar uite ca fac si destule lucruri bune !
    Da .Poate ma voi intalni cuu doamna FLOREA si am sa-i transmit!
    Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: