JAF LA ACADEMIA ROMÂNĂ


Deşi legea nu le-o permite, conducerea Academiei Române a început să vândă din terenurile şi bunurile primite, de-a lungul a sute de ani, prin donaţii sau testamente. Procurorii verifică în prezent cum a vândut conducerea Academiei, instituţie de drept public, cu numai 1,5 milioane de euro, drepturile pentru un teren (42,5 hectare de teren din fosta moşie Dămăroaia), care valora 536 milioane de euro, potrivit Curţii de Conturi a României. Documentaţia încropită de şefii Academiei pentru a vinde şi apoi a justifica vânzarea în faţa Adunării Generale, este înţesată de dezinformări, date incorecte, ba chiar şi semnături contrafăcute. Procurorii de pe lângă Înalta Curte verifică şi modul în care conducătorii Academiei au putut să vândă mai multe terenuri, deşi legea nu permite. Ioan Păun Otiman, secretarul general al Academiei Române, şi-a pus semnătura, la data de 1 februarie 2008, pe un contract de cesiune prin care Academia Română renunţa la drepturile pe care le deţinea pentru un teren în valoare de peste 530 de milioane de euro în schimbul unei sume de numai 1,5 milioane euro!. Terenul, 42,5 hectare în cartierul Dămăroaia, reprezintă cota de ¼ din moşia Dămăroaia – Băneasa, lăsată, prin testament, Academiei Române de către fosta proprietară, Iosefina Stoicescu. Valoarea acestuia, la momentul vânzării drepturilor, era, potrivit Curţii de Conturi a României, de circa 1300 de euro/metru pătrat, de 350 de ori mai mare decât preţul încasat de samsarii Academiei Române. Semnături false pe avioane de hârtie Biroul prezidiului Academiei Române a hotărât vânzarea terenului după ce ar fi primit un document, fără dată sau număr de înregistrare, în care un profesor de istorie – Bucium Marian Romică, şi-ar fi exprimat intenţia de a cumpăra drepturile asupra terenului pentru suma dce 1,5 milioane de euro. „Mai primisem şi alte oferte până atunci, dar sumele fuseseră ridicole”, ne-a declarat Ioan Păun Otiman, secretarul general al Academiei. Deşi nu i s-a dat un număr de înregistrare, de vede că scrisoarea profesorului Bucium a fost discutată şi aprobată în Biroul Prezidiului Academiei, toţi cei şase membri ai Biroului Prezidiului, inclusiv preşedintele Ionel Haiduc şi secretarul general Otiman, semnând, aparent la data de 19 decembrie 2007 (spunem „aparent” dată fiind lipsa elementelor de înregistrare oficială), aşanumita scrisoare de intenţie. Este un mister cum de şase academicieni au aprobat aşa tam-nesam
14

un document fără număr, semnat de Bucium-profesor de istorie, document la fel de oficial ca un avion de hârtie intrat din greşeală pe fereastra preşedintelui Haiduc. O lună şi jumătate mai târziu, în prima zi de Făurar a anului 2008, Păun Otiman, nu Otoman, a semnat contractul de cesiune de drepturi, dar nu cu profesorul Bucium, ci cu Buciu, tot profesor de istorie. Am putea fi acuzaţi acum că facem din ţânţar armăsar şi că insistăm prea mult asupra unei greşeli de literă, dar nu doar numele diferă, ci şi semnăturile. Semnătura de pe scrisoarea de intenţie de sub numele Bucium (oare câţi dintre noi ne-am pune semnătura sub numele greşit?) diferă total de cea dată, în faţa notarului, sub numele real – Buciu Marian Romică. Nume care dezleagă şi enigma „profesorului de istorie”, Buciu Romică fiind cunoscut drept un investitor dibaci pe piaţa imobiliară. Rugat să explice cum de au apărut numele şi semnătura false pe scrisoarea de intenţie, secretarul general al Academiei nu a putut furniza un răspuns coerent. Cornel Ionescu, directorul general al Academiei Române, a încercat totuşi o scuză: „poate nu a semnat-o omul, o fi pus pe altcineva s-o semneze…”. Să mai consemnăm o gafă – în contractul de cesiune (act oficial), Ioan Păun Otiman a semnat ca reprezentant al Academiei Române în conformitate cu aprobarea unei instituţii care nu există – Biroul Permanent, când aprobarea îi fusese dată de Biroul Prezidiului, chiar pe scrisoarea de intenţie neînregistrată legal. „Este doar o eroare materială, eu am semnat ştiind că documentul a fost verificat mai întâi de jurişti”, spune Otiman. Explicaţie destul de greu de digerat, dat fiind că tocmai juriştii, mai ales cei ai Academiei, verifică atent tocamia forma actului, mai ceva decât conţinutul. Să consemnăm totuşi că sunt cam multe erori, mai ales pentru un teren de jumătate de miliard de euro… Graur se răsuceşte în mormânt – „respect” pentru academicienii români Vânzarea a fost ţinută în mare secret faţă de restul membrilor Academiei Române, inclusiv de Adunarea Generală şi de Prezidiu, cele mai importante organe de conducere ale Academiei Române, potrivit legii. Prezidiul a fost informat la mai mult de zece luni de la vânzare (19 decembrie 2008), iar Adunarea Generală după încă o lună, la 14 ianuarie 2009. În darea de seamă către Adunarea Generală se menţionează: „Biroul şi Prezidiul Academiei Române, în mod fortuit („fortuit” înseamnă „întâmplător” – greşeala este penibilă, mai ales pentru nişte academicieni! – N.N.), a aprobat vânzarea unor drepturi litigioase pentru terenuri agricole sau intravilane (donaţia Stoicescu, incertă şi care nu a fost niciodată în patrimoniul Academiei române)”. Parafrazând o reclamă televizată pentru o marcă populară de băuturi alcolice: „Pentru cei ce ştiu ce însemnă cuvântul «fortuit», numai respect”.
15

Cum au fost îmbrobodiţi academicieni să aprobe o vânzare veche de un an Revenind la afirmaţia de mai sus, prin care Adunarea Generală a fost îmbrobodită să aprobe vânzarea drepturilor asupra terenului de jumătate de miliard de euro, trebuie să subliniem că „musteşte” de neadevăruri. În primul rând, Prezidiul nu a aprobat vânzarea, deoarece a aflat de aceasta abia la 10 luni după ce aceasta s-a produs (potrivit raportului Curţii de Conturi). Nu este adevărat nici că s-au vândut drepturi litigioase, fapt confirmat chiar de Mihai Şandru, şeful servicului juridic al Academiei: „nu exista niciun litigiu la acel moment”. Nici faptul că donaţia era incertă şi că nu fusese niciodată în patrimoniul Academiei Române nu corespunde întrutotul adevărului – donaţia Stoicescu figurează explicit în Hotărârea Consiliului de Miniştri din 1948, ca preluată de la Academia Română, şi trebuie restituită Academiei, conform legii 752/2001, în natură, prin compensare sau despăgubire. Dealtfel, Academia întreprinsese deja primele demersuri legale, fapt menţionat şi în contractul de cesiune semnat cu Buciu, în care Academia îşi subliniază dreptul cert de proprietate!!! Din două – una, fie că preşedintele Haiduc (decorat recent, la Moscova, de Vladimir Putin), Otiman şi ceilalţi „baroni” ai Academiei sunt sinceri şi cred în dreptul real de proprietate, cum scrie în contractul de cesiune (caz în care preţul obţinut este suspect de DNA), fie ştiu că Academia nu are vreun drept real, şi l-au vândut „la şmecherie”. Oare ce-ar putea avea şmecheria, să nu spunem înşelătoria, de tip dâmboviţean, cu ţinuta la care ne aşteptam de la o Academie? Academicienii români au mai fost dezinformaţi şi cu privire la scopul pentru care a fost vândut terenul. Haiduc şi Otiman le-au spus academicienilor că au nevoie de banii din vânzarea moşiei Dămăroaia pentru a putea păstra Clubul Oamenilor de Ştiinţă (COŞ) din Piaţa Lahovary, prin răscumpărarea drepturile litigioase plătite urmaşilor proprietarilor care revendică COŞ. Fapt imposibil, deoarece urmaşii familiei Assan nu au vândut drepturi litigioase, astfel că Academia nu le poate răscumpăra, fapt despre care secretarul otiman şi directorul Ionescu susţin că nu au cunoştinţă. Legea nu permite vânzarea terenurilor Academiei Întrebarea cea mai importantă, pe care desigur că şi-au pus-o deja mulţi dintre cititorii rândurilor de mai sus este: „Are dreptul Academia Română, instituţie de drept şi de interes public, să vândă bunurile primite, de-a lungul secolelor, prin testamente sau donaţii? Doar nu este agenţie imobiliară sau societate comercială?”.

16

Legea 752/2001 privind organizarea Academiei Române nu lasă loc de interpretări: „Finanţarea activităţii Academiei Române şi a unităţilor din subordine se asigură, pe bază de programe proprii aprobate de Adunarea generală a Academiei Române, de la bugetul de stat, utilizându-se în completare şi venituri extrabugetare”. Veniturile extrabugetare legale enumerate în lege nu cuprind venituri din vânzarea bunurilor din patrimoniu sau a drepturilor aferente acestora. „Academia Română nu poate să vândă bunuri imobile sau drepturile aferente acestora, deoarece enumerarea susrselor de finanţare din lege este limitativă, pot fi obţinute doar veniturile legale enumerate, obţinerea oricărui alt tip de venit nefiind posibilă decât după modificarea legii în acest sens”, ne-au declarat juriştii. Dacă şi procurorii vor ajunge la aceeaşi concluzie, actualii mahări ai Academiei vor avea o mare problemă deoarece au mai vândut şi alte terenuri în ultimii ani. Problemă care pare a-i preocupa destul de serios: potrivit noului statut, adoptat în luna septembrie 2009, Prezidiul Academiei „ia hotărâri cu privire la patrimoniul Academiei” hotărâri care pot fi aprobate sau doar validate de Adunarea Generală. După cum lesne observaţi, formularea este amibugă – nu se vorbeşte nicăieri de hotărâri de valorificare sau vânzare a bunurilor din patrimoniu, ar fi sărit în ochi o posibilă gravă încălcare a legii! Curtea de Conturi a verificat o parte dintre aspectele de mai sus şi a constatat că Academia a fost prejudiciată prin faptele conducătorilor acesteia. Dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. [SURSA – ZIARUL DE INVESTIGATII]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: