ceausescu, macovescu, pacepa

Ceartă între soţii Ceauşescu: Nicule, ia vezi, că acum schimb foaia, unde te trezeşti tu?
Emilia Marinela Macovescu: „Soţul meu credea că Elena Ceauşescu îl avea la mână pe Nicolae cu ceva”

George Macovescu (1913-2002) a fost unul dintre cei mai vechi şi mai activi membri ai PCR. S-a înscris în partid în 1936, atunci când partidul era în ilegalitate. În martie 1945 este numit secretar general la Ministerul Propagandei, în guvernul dr. Petru Groza. După doar doi ani hotărăşte să intre în diplomaţie. Din 1947 până în 1949 este însărcinatul cu afaceri al României la Londra, apoi devine director în Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Este îndepărtat din MAE în 1952, în urma conflictului dintre Grigore Preoteasa şi prima sa soţie, Tereza. Este reprimit în diplomaţie în iulie 1959 şi trimis ca reprezentant extraordinar şi plenipotenţiar în SUA până în octombrie 1961, când devine adjunct al ministrului de Externe. Din octombrie 1972 până în martie 1978 este ministru al Afacerilor Externe, fiind înlocuit cu Ştefan Andrei. La Congresul al XII-lea al PCR din 1979, Macovescu „sare” să îl apere pe Nicolae Ceauşescu de atacul lui Constantin Pîrvulescu. Între 1977 şi 1981 îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, după care este pensionat şi marginalizat.
Emilia Marinela Macovescu, soţia fostului ministru de Externe al României, George Macovescu, din perioada 1972-1978, aduce în prim-plan, pentru cititorii revistei „Historia”, o faţă mai puţin cunoscută a Elenei Ceauşescu. Elena-invidioasă, Elena-antisemită, Elena-femeie frustrată sunt numai câteva dintre nuanţele care alcătuiesc portretul soţiei lui Nicolae Ceauşescu, aşa cum a văzut-o Emilia Macovescu pe parcursul anilor. Şi mai importante sunt însă dezvăluirile pe care le face doamna Macovescu în legătură cu dezamăgirea pe care a trăit-o Nicolae Ceauşescu atunci când omul său de încredere, Ion Mihai Pacepa, l-a trădat.
Spuneţi-ne, în primul rând, cum aţi perceput dumneavoastră politica externă a momentului în care soţul dumneavoastră a fost adjunct al ministrului şi ulterior ministru?
Trăind alături de soţul meu, am fost un pic implicată în toată această viaţă diplomatică. Corneliu Mănescu (n.r. – ministru de Externe în perioada 21 martie 1961-22 octombrie 1972) se ocupa cu partea reprezentativă şi voiajurile, iar soţul meu făcea treaba diplomatică. După ce soţul meu a fost numit ministru de Externe, am preluat asupra mea şi atribuţiile d-nei Dana Mănescu.
Cum era percepută familia Mănescu de apropiaţi?
Corneliu Mănescu era un om foarte degajat, avea un cult al personalităţii, era foarte preocupat de înfăţişarea lui. Dana Mănescu era o soţie de ministru de Externe reprezentativă pentru ţară, foarte inteligentă şi foarte frumoasă. La un moment dat, în Turcia, s-a scris în ziare că „parcă adevărata doamnă a României este Dana Mănescu şi nu Elena Ceauşescu”.
N-a atras antipatia Elenei Ceauşescu?
Ba da. Elena Ceauşescu nu putea s-o sufere pe Dana Mănescu. Femeile care au fost profund antipatizate de Elena Ceauşescu au fost Violeta Andrei, soţia lui Ştefan Andrei, şi Silvia Popovici, nevasta lui Maxim Berghianu. În momentul în care Elena Ceauşescu vedea pe cineva îmbrăcat frumos se simţea frustrată pentru că era pusă pe locul doi. Au fost foarte multe scene în care Elena Ceauşescu s-a repezit la câte o femeie şi, trăgând-o de rochie, o întreba: „Asta de unde ai cumpărat-o?”, punând-o, astfel, într-o situaţie dificilă. Persoana abordată în acest fel se înroşea şi abia putea să îngaime că soţul i-a adus un material din care a făcut o rochie.

(Elena Ceauşescu,  cu un grup de soţii de demnitari (Emilia Marinela Macovescu, blondă, pe rândul doi), în vizită la Muzeul Naţional de Istorie)
Ordin de la Cabinetul doi: Fără coc, fără ruj, fără machiaj, fără ojă!
Dumneavoastră cum aţi încercat să preveniţi asemenea situaţii?
Eu nu eram nici foarte frumoasă şi mă îmbrăcam şi foarte la locul meu, pentru că soţul meu nu mă lăsa să mă îmbrac altfel. Mă îmbrăcam sobru, dar elegant, nedepăşind limitele. În momentul în care plecam în vizite cu soţii Ceauşescu, primeam bilet de la Cabinetul 2 pe care scria: „Nu aveţi voie coc – nu puteam să-mi fac coc atunci, trebuia să am părul lăsat liber –, n-aveţi voie ruj, n-aveţi voie să vă machiaţi, n-aveţi voie ojă pe unghii”. Acestea erau instrucţiunile pe care le primeam şi pe care trebuia să le respectăm. Doar Elena Ceauşescu purta părul strâns în coc, noi (soţiile miniştrilor – n.r.) nu aveam voie să purtăm. În vizitele mele cu ea, uneori Elena Ceauşescu mă chema şi-mi spunea: „Dragă – aşa mi se adresa – ia spune-mi mie care dintre tablourile astea este de cadou?”. Erau tablouri de Sabin Bălaşa, de Tarcea, aduse pentru cadouri, şi îi spuneam: „Eu cred că acesta, dacă vă place şi Dvs., dar dacă nu vă place alegeţi pe care vreţi”. Răspundea: „Da, da, şi eu m-am gândit la ăsta”.
Altădată, m-a chemat la 2 noaptea la ea în dormitor pentru că i se aduseseră valize cu bijuterii şi-şi pusese un colier la gât, pe care n-a mai putut să-l scoată. Fiind un colier extrem de scump, i se declanşase siguranţa, pentru a nu putea fi furat, şi nimeni nu ştia să-l desfacă decât bijutierul. Când am ajuns în cameră, era foarte furioasă şi congestionată şi mi-a spus: „Hai, dragă, scoate-mi şi mie ăsta, că nu mai pot”. Am încercat, n-am reuşit şi-atunci i-am spus: „Vă rog să mă scuzaţi, dar nu pot, e imposibil”, „Şi ce fac atunci, dorm cu el?” A trebuit să scoale bijutierul noaptea, să i-l dea jos de la gât. La mese, când mergeam, nu puteam să mâncăm, deşi erau lucruri foarte bune, pentru că ea se uita la tine şi, dacă te vedea că mănânci, spunea: „Uite cum mănâncă şi se îndoapă ca o scroafă”. Spunea aşa despre toate femeile care veneau la mesele respective. De Anul Nou, când se mergea la petrecerea la care eram obligaţi să mergem, Elena Ceauşescu, după ce dădea mâna cu noi, se dezinfecta. Venea chelnerul ăla special al lor şi le dădea spirt şi se dezinfectau amândoi. Aveau teroare de microbi. După fiecare dat de mână cu noi, ei se spălau foarte bine cu alcool, ca să nu se îmbolnăvească.
Care erau relaţiile dintre soţii Ceauşescu?
Se mai certau. De exemplu, au fost situaţii în vizitele din străinătate în care soţul meu s-a dus la Nicolae Ceauşescu şi i-a spus: „Tovarăşe preşedinte, daţi-le la băieţi nişte bani, că vor să trimită o vedere şi nu au bani de timbre”. Şi Elena replica: „De ce, dragă, vrei bani de timbre? Să aducă timbre de-acasă…” Şi atunci soţul meu i-a spus: „Doamnă, nu vă supăraţi, dar să ştiţi că timbrele româneşti nu merg în străinătate”. Şi Nicolae Ceauşescu i-a replicat, tot Elenei Ceauşescu: „Ia mai taci tu din gură, cum poţi să spui să aducă timbre de acasă?”.
Nicolae Ceauşescu o mai repezea pe Elena Ceauşescu…
Da, o repezea. Dar soţul meu a crezut întotdeauna că Elena îl are la mână cu ceva pe Nicolae Ceauşescu. Pentru că într-una dintre vizitele oficiale, când el s-a întors de la o întâlnire care era programată cu un preşedinte, ea, care nu fusese chemată, i-a spus, de faţă cu toţi: „Dragă, dar tu unde te trezeşti? Ai pornit la drum singur, nu cu mine? Ia vezi, că acum schimb foaia, unde te trezeşti tu?” Au înlemnit toţi: Oprea, soţul meu, Verdeţ. Şi soţul meu a spus tot timpul: „Nu ştiu cu ce îl are la mână ea, dar îl are la mână cu ceva cu care-l şantajează”.
Bănuiesc că între Dvs. mai discutaţi…
George credea că Nicolae Ceauşescu a făcut vreo crimă ceva, sau la un moment dat în viaţa lui a fost implicat în vreo crimă, şi ea ştia şi îl şantaja că va spune dacă nu ţine cont de ea. Cu toate acestea, Elena Ceauşescu îşi iubea foarte mult copiii. În special pe Nicu.

(Emilia Marinela Macovescu  (prima din dreapta), împreună cu soţia ambasadorului Greciei la Bucureşti. În spate, George Macovescu (stânga) şi ambasadorul grec)
Pe Nicu Ceauşescu l-aţi cunoscut?
Nicu Ceauşescu a fost coleg la Şcoala 24 cu un băiat pe care soţul meu îl înfiase. Îl cunoşteam pe Nicu de când era mic. Era foarte adulat şi răsfăţat de profesori. Când a crescut, am asistat la foarte multe scene în care, în momentul când ieşea de la Clubul de tenis din Herăstrău (unde juca tenis împreună cu copiii mei şi Jean Maurer), îl aşteptau în stradă mulţi oameni şi i se plângeau de diverse lucruri. Lua de la ei toate petiţiile şi le rezolva apoi. Era de o bunătate extraordinară. Nicu Ceauşescu a iubit-o foarte mult pe fata lui Mizil, pe Donca, a vrut s-o ia de soţie, dar Elena Ceauşescu nu l-a lăsat să se căsătorească cu ea. Această fată de 16 ani a fost luată de pe stradă forţat şi dusă la un spital unde a fost chiuretată, însărcinată fiind cu Nicu Ceauşescu. Pentru Nicu, Donca Mizil a fost iubirea vieţii lui. Apoi a iubit-o foarte mult pe soprana Daniela Vlădescu (n.r. – actuala directoare a Operei din Constanţa). După despărţirea forţată de Donca Mizil, Nicu a avut o perioadă în care a mers din femeie în femeie. În ultimii ani a început să bea foarte mult whisky, cred că aşa a şi făcut ciroză.
Lui Ceauşescu i s-a intonat imnul Regelui
Ce v-a mai frapat la Elena Ceauşescu?
Ea avea o ură extraordinară împotriva evreilor, împotriva celor care îşi mai ţineau obiceiurile religioase. Walter Roman era un evreu convins, practicant. Brunea-Fox, marele ziarist, la fel. Brucan la fel, Gaston Marin, toţi mergeau la Adunarea de la Sinagogă, cu rabinul. Nu şi-au părăsit niciodată religia. În schimb, evreii au fost o sursă de mari venituri pentru ei, pentru că Israelul a început să plătească pentru evrei.
Soţii Ceauşescu ţineau sărbătorile?
Da, Paştele şi Crăciunul.
Soţul dumneavoastră a fost bun prieten cu Walter Roman…
Da. Se întâlneau după 1979 în Parcul Herăstrău, pentru a nu fi ascultaţi de către Securitate. Şi Walter Roman tot timpul spunea: „Macule, unde ne-am înşelat, ce-am făcut noi… O viaţă întreagă am luptat pentru comunism şi acum vedem că suntem înşelaţi”. Amândoi au fost foarte trişti de modul în care conducea Ceauşescu ţara.

Cum aţi trăit momentul preluării puterii de către Nicolae Ceauşescu?
După moartea lui Gheorghiu-Dej a început lupta pentru putere, o luptă crâncenă pentru postul de secretar general al partidului, luptă ce s-a dat între Apostol şi Ceauşescu. Vinovat că a fost ales Ceauşescu este Ion Gheorghe Maurer. Votul lui a fost decisiv în favoarea lui Ceauşescu. La un moment dat, la Snagov, Maurer i-a spus: „Să-mi fii recunoscător toată viaţa, că eu te-am făcut pe tine secretar general”. În condiţiile în care Apostol fusese desemnat de Gheorghiu-Dej drept secretar general…

(Primul-ministru  israelian Golda Meir îl primeşte în vizită oficială la Ierusalim pe George Macovescu, iulie 1974)
„Ceauşescu a suferit enorm de mult când Pacepa a trădat şi a fugit”
În momentul când soţul Dvs. ajunge adjunct al ministrului de Externe şi începe să se implice activ în special în problema dintre arabi şi israelieni, care erau indicaţiile date de Ceauşescu?
Soţul meu spunea că Nicolae Ceauşescu avea un instinct politic de ţăran. Adică, fără să fie foarte inteligent, avea un fler al politicii externe în vârful degetelor. Pentru a-şi creşte importanţa pe plan internaţional, Ceauşescu s-a implicat să facă pace între Vietnam şi SUA. Apoi, între Israel şi Egipt. Soţul meu l-a cunoscut foarte bine pe Nasser. Aşa au început voiajurile Hanoi-Washington, apoi Cairo-Tel Aviv.
L-aţi însoţit?
De vreo două ori, pentru că erau voiajuri rapide. Se ducea, ţinea conferinţe şi se întorcea. Ceauşescu, fiind extrem de nerăbdător, îi spunea mereu: „Macovescule, vii repede, vii repede!”. Apoi, s-au implicat şi între Israel şi Egipt. Al Sadat a venit în vizită în România împreună cu soţia de câteva ori şi i-am dus în vizită la Castelul Peleş.
Care a fost cel mai tensionat moment pe care l-a avut de trecut soţul Dvs.?
Cel mai important a fost întoarcerea lui Ceauşescu din China (1971) şi oprirea la Moscova, unde a fost admonestat de Kosîghin, care i-a spus: „Unde te trezeşti? Cum îţi permiţi tu să te duci, fără aprobarea noastră, în China?” Ceauşescu a vrut să riposteze, dar rusul a ţipat aşa de tare la el încât Ceauşescu s-a oprit şi n-a mai putut să spună nimic. Altădată, când au făcut o escală la Jakarta, la coborârea din avion, lui Ceauşescu i-a fost intonat imnul naţional de pe vremea Regelui. Când au auzit, soţii Ceauşescu s-au uitat urât la soţul meu care s-a dus repede lângă cel cu Protocolul şi a oprit, nu s-a mai cântat. Un alt moment tensionat a fost în Cuba, la Havana, pe aeroport. Fidel Castro a întârziat vreo trei sferturi de oră. Ceauşescu a stat în avion şi nu era aer condiţionat. Avionul, fiind jos, nu mergea aerul condiţionat şi era o căldură infernală. Erau nervoşi amândoi şi strigau: „Ce-aţi făcut voi, ministerul de Externe, de ce nu-i aici Castro? Noi nu trebuie să coborâm până când Castro nu-i aici ca să ne aştepte”.  Dar cel mai important a fost în România, atunci când a fost zvonul că ruşii intră în ţară. La ora 2 noaptea, soţul meu a primit un telefon şi i s-a spus că ruşii sunt la graniţă şi vor să invadeze România. Soţul meu se întreba: „Ce fac acum? Că dacă îl trezesc pe Ceauşescu şi ruşii nu intră în ţară, ăsta mă omoară… Dar dacă intră şi eu nu-l trezesc, iarăşi mă omoară”. Până la urmă, nu i-a dat telefon.
Cine-l influenţa pe Nicolae Ceauşescu? Cine era mai apropiat de el în perioada în care soţul Dvs. a fost ministru de Externe?
Singurul mai apropiat de Ceauşescu a fost Pacepa. De aceea, Ceauşescu a suferit enorm de mult când Pacepa a trădat şi a fugit. El era omul de încredere al lui Ceauşescu. El făcea tot. Pacepa era o minte strălucită, însă avea un dispreţ total pentru Nicolae şi Elena Ceauşescu.

sursa: <http://www.historia.ro/>

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: