GENERALUL IORDACHE OLARU: NU MAI CRED ÎN CUVÂNTUL PREŞEDINTELUI

MOTTO:
“Trăiţi cu tricolorul in suflet, cu simbolurile ţării in suflet”

Traian Băsescu,
Preşedintele României

Aşa este. Are dreptate preşedintele României.
Noi militarii vom trăi şi vom muri cu simbolurile in suflet, chiar dacă „marea mută” trebuie „să tacă şi să inghită” umilinţele care vin din toate părţile.

Un inspirat jurnalist spunea după catastrofa de la Tuzla că: „militarii nu mor, ei işi dau viaţa”.

Catastrofa aviatică de la Tuzla s-ar putea să fie un puzzle greu de descifrat. Sunt prea multe variabile: tehnica invechită, instrucţie sub standarde, şi câte altele.Goethe spunea că “limbajul ne-a fost dat să ne exprimăm gândurile, să ne ascundem gândurile sau să înlocuiască gândirea”.Cine ştie câte răzvrătiri au inchis in ei cei care au mărit rândurile escadrilei din ceruri.Voi scrie şi în numele lor, al celor care nu aveau dreptul să vorbească despre condiţiile de instrucţie şi despre salarii amputate, dar aveau dreptul să tacă şi să-şi dea viaţa pentru ţară! După trecerea in rezervă am învăţat că “am inţeles”, în limbajul militar, închide in sine, de cele mai multe ori, şi o răzvrătire. Aşa se face că după trecerea in rezervă am putut spune lucruri pe care nu puteam să le exprim cât am servit ţara în uniformă. Cândva credeam că trebuie să le accept pentru că meseria de soldat presupune nu numai loialitate, dar şi renunţări şi sacrificii pentru că aşa scrie la regulament. Mai târziu am descoperit sau am invăţat, luaţi-o cum vreţi, ă adevăratul om nou nu trebuie să aibă drept calitate loialitatea, ci trebuie să aibă inteligenţă, mândrie, discernămînt şi capacitatea de a spune NU, atunci când convingerile lui sunt diferite de ale şefilor.Astăzi, când mi se spune că trebuie să fiu solidar cu cei care nu au avut experienţele mele cazone,nu inţeleg de ce a trebuit să stau un an şi opt luni în poligoane în condiţii frustrante, deseori primitive, de ce a trebuit să prestez zile muncă în agricultură, după cum nu înţeleg de ce a trebuit să stau cinci ani cu chirie într-o cameră igrasioasă eu, soţia şi cei doi copii, doar pentru că am fost mutat “la ordin”. După cum nu pot înţelege de ce nu aveam, ca omologii mei din alte armate, echipamente de protecţie specifice armei; mulţi colegi artilerişti au probleme cu auzul pentru că nimeni nu ne asigura cele necesare protejării contra zgomotelor; precizez că adesea foloseam câlţi. Am fost şi sunt loial statului român. Din nou avea dreptate preşedintele când spunea: “Aşa aţi fost educaţi şi aşa o să muriţi. Este un sentiment pe care il cunosc şi il impărtăşesc. Pentru ceea ce aţi făcut cât aţi fost activi şi pentru ceea ce faceţi acum, doresc să vă asigur de tot respectul şi dragostea mea”.Constat astăzi că totul in cariera mea a fost o iluzie, că am fost folosit, că mi s-a confiscat nemeritat adolescenţa si că cineva imi umblă la portofel, invocându-se siguranţa naţională, deşi mi s-a promis “respect şi dragoste”. În fapt, mi se refuză, după 41 de ani de uniformă, dreptul la o pensie decentă care, oricum, este cât a unui subofiţer american care are 15 ani vechime.În multe feluri mă simt trădat, iar foştii mei subordonaţi, pe care i-am obligat să suporte privaţiunile militare, sigur nici ei nu înţeleg de ce cu obstinaţie îi obligam să exerseze, să se antreneze, să devină artilerişti de succes. Iată de ce (i)responsabilitatea politicienilor de astăzi bulversează valorile, transformă profesia militară într-una de tarabă, şi ofensează militarii activi şi in rezervă, veteranii, văduvele de război şi de veterani de razboi. Cât timp viciul este pe cal, iar virtuţile sunt pe jos, ceva este greşit şi o intrebare trebuie şi merită pusă: cine-i de vină că armata română acoperită de glorie în războiul de independenţă şi în cele două războaie mondiale, care a contribuit la edificarea unor obiective strategice importante in România şi a participat decisiv la integrarea in NATO, este obligată astăzi să-şi justifice costurile existenţei, să-şi apere eroii, să nu-şi dorească altceva decât să nu mai existe ca să nu vadă mizeria morală, decadenţa periculoasă şi indiferenţa cu care clasa politică o tratează şi o stipendiază? Profesorii din liceul militar, comandanţii din şcoala militară şi toţi comandanţii pe care i-am avut m-au invăţat că “poporul nostru este cel mai mândru, mai bun şi mai de neclintit în tot ceea ce ţine de verticalitate morală şi spirituală”. Astăzi, meseria noastră de ostaşi este contrapusă oricărei alteia (am tot respectul pentru orice meserie care este făcută cu profesionalism şi dăruire), ignorându-se restricţiile,vicisitudinile şi renunţările pe care le presupune aceasta. Când veteranii de război merg la ministru sau la preşedinte să-şi ceară drepturile imi aduc aminte de un general veteran care, pe patul de spital, chinuit de un cancer, imi mărturisea: “de la Patrie nu trebuie să aşteptăm recompense,chiar dacă ai fost rănit sau i-ai fost devotat, pentru că tot ceea ce facem noi ostaşii ţăriieste din dragoste de ţară ». Confucius spunea:” ignoranţa este noaptea minţii, dar o noapte fără lună şi stele”. Suntem in bezna unui labirint care nu duce nicăieri. Nu există un proiect, o strategie care să dea sens eforturilor unei generaţii care a sperat că, după douăzeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989 trebuie să repete experienţe individuale pe care le credeam revolute şi de mult uitate. Proiectele mari lipsesc, şi atunci legătura între generaţiile care s-ar angaja în executarea lor nu există. Un personaj al lui Bacalbaşa spunea: “Armata nu poate fi mai bună sau mai rea decât societatea insăşi”. Aşa se face că militarii trăiesc şi ei de pe o zi pe alta, cu promisiuni uitate sau amânate pentru mâine, în speranţa că cineva nu-şi va mai aminti de ele.“Marea bătălie în societatea în care trăim nu se dă între bine şi rău, ci între inteligenţă şi prostie” spune Radu Beligan, iar Tristan Bernard afirma: «Ignoranţa face progrese». Iată câteva exemple in care politicieni din intreg spectrul politic românesc se intrec şi afirmă: “un militar poate fi instruit într-o zi”, un altul se intreabă: “trebuie să cheltuim câteva miliarde de euro ca să ne jucăm de-a aviaţia militară sau nu,în an de criză?”, iar altul decretează: “nu e nici o problemă, banii necesari pentru achiziţia avioanelor multirol ne vor fi rambursaţi de NATO”. Ignoranţa, prostia, diletantismul şi iresponsabilitatea unor astfel de aserţiunistârnesc nedumerire în rândul celor care ştiu că nu trebuie să ne jucăm cu cuvintele atunci când vorbim de siguranţa natională, de capacitatea de apărare a ţării. În septembrie şi noiembrie anul trecut am adresat două scrisori deschise preşedintelui României.Momentele alese pentru redactarea lor aveau legatură doar cu disperarea mea şi, mai sper, cu cea a celor care mai poartă uniforma Armatei României, cu privire la capacitatea de apărare a ţării. Timpul scurs de atunci şi până acum, din păcate, a confirmat aserţiunile şi temerile mele că aceia care răspund constituţional de securitatea naţională nu înţeleg „că obiectivele politice sunt determinate şi de capacitatea militară” şi că atunci când este vorba de armată şi nevoile ei „niciun efort nu este prea mare”.Preşedintele ţării afirma in decembrie 2008: „Pentru că discutăm despre o perioadă de criză,aş vrea să vă asigur că programele vitale ale Armatei, programele de inzestrare, nu vor fi oprite. Criza nu justifică nici stoparea reformei, nici continuarea proceselor de modernizare a Armatei. Acest lucru vreau să-l ştiţi bine şi să aveţi incredere că se dă Armatei atenţia cuvenită” . În 2009, într-o altă declaraţie, preşedintele le mai spunea militarilor următoarele: „Şi mai este un lucru care mărturisc că mă deranjează: dezbaterile pe tema pensiilor militare. Sunt opinii diferite, unii spun că sunt militari în rezervă care pierd la pensie. Militarii nu fac parte dintr-un sistem privilegiat de pensii, este un sistem de pensii militare, deci n-au de ce să se considere în zona privilegiaţilor. Ca atare, vă asigur că dacă această lege va ajunge într-o formă care pune sub semnul întrebării menţinerea pensiilor ofiţerilor în rezervă o voi trimite înapoi la Parlament pentru a fi discutată şi pusă în regulă. Nu exclud posibilitatea să cer revenirea la un sistem de pensii militare aşa cum sunt aproape în toate statele NATO. Deci, în ceea ce priveşte sistemul de pensionare lucrurile încă sunt departe; e mai mult dezbatere decât realitate. (…) Pensiile militare nu pot fi afectate”. Eu nu mai cred in cuvântul preşedintelui. Nu mai cred din 2008, când ştiam că rectificările bugetare negative pentru Ministerul Apărării Naţionale deveniseră regulă, nouă militarilor reproşându-ni-se că nu ştim să cheltuim banii! Ştiam de atunci că ţara era in dificultate şi că doar de la militari se puteau lua banii fără ca sa existe nemulţumiri şi reacţii. Intenţionam să adresez întrebările de mai jos celui care este comandant suprem pentru armată, dar prefer să le adresez doar acelor parlamentari care mai sunt animaţi de condiţia socială a militarilor Armatei României şi de capacitatea de apărare a ţării. Iata câteva dintre acestea: 1. Care sunt sumele restante de care are nevoie Armata României pentru îndeplinirea obiectivelor forţei asumate faţă de NATO şi pentru restructurarea organismului militar? 2. Cine poate explica de ce România este singura ţară membră a UE care nu a semnat Codul de conduită, deşi era de aşteptat să se întâmple asta din 2008? 3. De ce nu se intâlnesc parlamentarii din Comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cu generalii armatei să afle direct care sunt problemele militarilor şi de ce nu se renunţă la bilanţurile de tipul „activul de comandă şi de partid din armată”, care nu au nicio eficienţă? 4. Ştie cineva de ce nu se indeplineşte Hotărârea CSAT din 2005, cu privire la cele 6 programe majore de înzestrare şi dacă programele mai sunt fezabile din punctul de vedere al cerinţelor militare şi al costurilor financiare? 5. Ştie cineva dacă s-a executat ordinul preşedintelui din martie 2009, ca măcar un program major să fie iniţiat conform ordonanţei 111/2007? 6. Este pregătită clasa politică românească să-şi asume rezultatele procesului de analiză a apărării, în situaţia că acesta va fi aprobat de către CSAT să se iniţieze? 7. Intenţionează cineva din Parlamentul României să iniţieze legea planificării bugetare multianuale, fără de care nu se poate discuta despre o continuitate a obligaţiilor asumate faţă de NATO şi UE in domeniul apărării, dar şi de predictibilitate in restructurarea reală a organismului militar? 8.Cunosc parlamentarii români că, în 2012 va expira resursa aviaţiei militare a României, mă refer la MIG 21, şi că perioada necesară de achiziţie/pregătire a piloţilor/ asigurarea logistică şi mentenanţă pentru noul avion multiorol este de cel puţin patru ani? 9. Se cunoaşte de către parlamentari care este situaţia la zi a industriei de apărare a României? Recomand articolul lui Sebastian Vlădescu „ Armata română este dotată la nivel de muzeu”, site-ul Bursa, on line, 31 august 2009, care oferă comentarii şi soluţii pertinente pe această temă. În final, ce ar mai fi de spus? Poate doar să menţionez emfaza cu care preşedintele României răspundea unui ziarist la inaugurarea podului de pontoane din Moldova: „am dat un ordin şi s-a executat”. Da, militarii ştiu să execute ordinele primite, nu acelaşi lucru putem spune despre guvernanţi, când este vorba de promisiunile facute militarilor. No comment.

General Iordache OLARU

Quod erat demonstrandum! Vezi si ” UNDE SUNT BANII PENTRU PENSII, SALARII , SANATATE , INVATAMANT, ORDINE PUBLICA, APARARE , OCROTIRE SOCIALA SI ALTELE!?/

Anunțuri
2 comentarii
  1. cristina a spus:

    Buna ziua! Nu stiu cand a fost scris acest mesaj dar pot spune asa: „Acum d-le General e tarziu! Trebuia sa iesiti la rampa IN UNIFORMA, CAT ERATI GENERAL ACTIV SI SA SPUNETI IN FATA PARLAMENTULUI ROMANIEI toate cate ardeau. Poate asa mai aveam si eu o speranta ca nu s-a pierdut spiritul de corp si ramaneam acasa! Ati iesit doar in fata superiorilor CARE ERAU CORUPTI dar nu a NATIUNII fata de care erati dator! Iar acum E PREA TARZIU, nu va mai ia nimeni in seama. Sunteti un alt incomod pentru puterea conducatoare ca si restul. Semnez cu tristete pentru doua gesturi futile (si al dv. si al meu!) sociolog Cristina Poponete”

    • Sărut mana doamna CRISTINA!
      Imi cer scuze ca intervin in discuție asa neinvitat.Mai ales ca va si contrazic putin.Il cunosc foarte bine pe domnul general dar și pe fratele dansului.Ce sa mai vorbim .O familie de oameni de cultura , cu coloana vertebrala , adevărați lideri militari.Va contrazic in primul rând privind posibilitatea noastră ca militari de a ne adresa PARLAMENTULUI.Nu neapărat nemijlocit,fizic dar si scris sau sub orice alta forma.Dupa cum poate știți, noi militarii suntem obligați de lege sa ne adresam întotdeauna ierarhic si numai in cadrul instituției. Bineînțeles ca nu numai acesta este domeniul in care am fost „încorsetați sa acționam ” .Dar acesta este un subiect care nu poate fi explicat in câteva rânduri legat de un mesaj transmis pe un blog.

      In alta ordine de idei , speranța nu trebuie sa o pierdem niciodată.Totdeauna este nevoie de oameni valoroși ca dumneavoastră si domnul OLARU care sa spună lucrurilor pe nume.Numai ca reprosurie trebuie făcute către cei de la putere si nu unor oameni care și-au spus părerea atunci când au avut voie d.p.d.v.legal.
      Cu aleasa consideratie,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: